Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

Detaliile recenziei

Zenobia

Zenobia

Recenzie a produsului (trimisă în 8 septembrie 2009):
"Deschizi o uşă şi apare alta, apoi încă una şi încă una, până la ultima, care nici nu exista măcar şi tot aşa până te pomeneşti la prima, care nici nu exista măcar, şi mai dai o raită prin locuri vechi pentru că ce credeai că te scosese şi chiar te scosese, devine capcană şi te readuce tot acolo ca să înţelegi o dată că ultimul tău adevăr e la fel de iluzoriu pe cât fusese primul şi ca să nu uiţi că te afli totdeauna pe muchie de cuţit".
Se poate spune că e vorba de o lungă şi întortocheată căutare, căutarea dinaintea Zenobiei, dar cu presimţirea Zenobiei în sânge, căutarea de unul singur (pentru că etapele de parcurs sunt de descoperit pe propria piele), dar peste care Zenobia veghează neobosită, căutare începută înainte de mlaştini şi într-un fel terminată în cerc tot în mlaştini. Dar ar fi nedrept sa închidem totul doar în căutare, poate pentru că în Zenobia totul pare a fi dincolo de evidenţe dar mai ales dincolo de explicaţii şi interpretări.
E un joc în care intri, e o întreagă lume care îţi cântă pe limba ei, iar tu înţelegi ce vrea şi ce poate sufletul tău să înţeleagă. În tot labirintul de vorbe, de vise, de vii şi de morţi, de plăsmuiri ale subconştientului, de semne "nesigure ca toate semnele dar suficiente ca să clatine toate trestiile crescute în noi", poţi să te găseşti, să te pierzi sau, cine ştie, să te regăseşti dar schimbat. Oricum, se simte poezia care răzbate de peste tot şi care nu face decât să stârnească poezia intimă a fiecăruia.
Lumea e simţită în nervurile frunzelor, în zborul păsărilor, în forfota oraşului, în pacea mlaştinilor... purtătorul nefiresc de firesc al firescului poartă ochelari de sârmă de care e prins un nas făcut din staniol, Petru o strigă pe Nathalia în faţa unei camere în care nu locuieşte nimeni, un Bach autohton ţipă la copil: "Când ţi-oi da vreo două, iar te c... pe tine...", un bondar se izbeşte de geam orbit de transparenţă, toţi oamenii par vii, până şi morţii. Şi peste toate e Zenobia, umăr lângă umărul lui, nor mai mic lipit de norul care e el, Zenobia care aude cum se mişcă umbrele pe ziduri, ale cărei tăceri îi vorbesc despre ceva imposibil de formulat în cuvinte.
Şi în poezia acestei lumi care se mişcă în ritmul iubirii şi al semnelor, irump surprinzătoare fragmente de realitate închise în spaţiul unor tăieturi de ziar:
"O echipă de zoologi australieni a descoperit a specie de broască deosebită de celelalte prin faptul că era capabilă să-şi clocească ouăle în propriul ei stomac şi să nască pe gură puii complet dezvoltaţi".
sau:
"La New-Delhi un avion indian s-a lovit de un vultur fiind obligat să aterizeze".
Dar aşa cum ciudăţenia lumii te uimeşte dar nu prea are rost să o comentezi şi cum poezia e clar de trăit nu de analizat, tot aşa şi Zenobia e dincolo de cuvinte, dincolo de transparenţe înşelătoare, dincolo de ceea ce ştim şi de ceea ce putem avea impresia că descoperim... Cuvintele par a ascunde totul în labirintul lor înşelător... "Dar mai există şi vuietul acela şi capacitatea fiecăruia de a-l percepe."
LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei
LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei