Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

Putem creşte copii buni într-o lume negativă! Reeditare

de Zig Ziglar

Copiii sunt oglinda părinţilor, se spune — şi pe bună dreptate. Însă imaginea reflectată se schimbă de la o epocă la alta. ...
Citeste in continuare...
 LEI0140

În stoc

Urgent Cargus Curier: 24-48 ore

Lumea în care suntem nevoiţi să ne creştem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, iar carierele părinţilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vieţii de familie. Mai rău, ştirile şi programele TV estompează valorile morale perene.

Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moştenite, mediul de viaţă, educaţia, anturajul sau banii. Important este şi cât timp petrecem cu copiii noştri, cum îi învăţăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei şi până unde merge toleranţa noastră. E cazul să ne întrebăm cum ne creştem, în realitate, copiii. Îi cunoaştem, cu adevărat? Ştim ce probleme au? Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet? Suntem noi cei la care vin să ceară sfaturi?

Cartea aceasta demonstrează un lucru simplu, dar pe care multe familii îl ignoră cu obstinaţie: părinţii determină în mod esenţial viitorul copiilor lor. Dacă vă doriţi copii optimişti, încrezători în sine, perseverenţi, cu umor, afectuoşi, atenţi, loiali, responsabili, devotaţi, entuziaşti şi cu o atitudine mentală pozitivă, atunci urmaţi sfaturile din această carte.

Veţi fi nişte părinţi mai fericiţi.

Scrieți o recenzie
Nota
Cod Produs: a198932
Noutate: 7 aug. 2019
Editura: Curtea Veche
Data aparitiei: 2019
Colectie: Cărţi-Cheie
Traducător: Irina-Margareta Nistor
Număr de pagini: 304
Ediția cărții: a II-a
Formatul cărţii: 13x20
ISBN: 978-606-44-0286-8
Citeste in continuare...Citește mai puțin ...
LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei