9 povești cu mustăţi despre niște hamsteri cu adevărat adevărați
Ilustrații de Paul Mureșan
Cine ar fi zis că viața unor hamsteri poate fi atât de aventuroasă și de plină de neprevăzut? Ei bine, îmboldite de plictiseală și curiozitate, câteva ghemotoace de blană pe nume Johnny, Tigru, Văcuța, Speedy, Bella, Eta și Murdărici scapă uneori din cușcă și, în vreme ce-și rostogolesc prin minte meditații profunde despre limită și libertate, pornesc în explorare prin apartament ca să descopere ce are viața să le ofere. Iar surprizele – întotdeauna amuzante – se ivesc la tot pasul. De la o evadare ca-n filme sub bibliotecă la scris mesaje indescifrabile la calculator și comunicarea în limbi necunoscute cu extratereștrii, eroii celor nouă povești trăiesc frenetic peripeție după peripeție.
Apropiați-vă ca să-i vedeți mai bine!
„Cred că merită să le dedicăm acestor bravi șoricei cartea de faţă, deşi din câte ştim, cel puţin până acum, niciun rozător de pe lumea aceasta n-a învăţat să citească.“ — VOICU BOJAN
Editura | Humanitas |
---|---|
Colecție | Humanitas Junior |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-50-7902-4 |
Număr de pagini | 64 |
Formatul cărţii | 26 x 20 cm |
Tip copertă | cartonată |
Data apariției | 2023 |
Ilustraţii de Paul Mureșan
Cine ar fi zis că viața unor hamsteri poate fi atât de aventuroasă și de plină de neprevăzut? Ei bine, îmboldite de plictiseală și curiozitate, câteva ghemotoace de blană pe nume Johnny, Tigru, Văcuța, Speedy, Bella, Eta și Murdărici scapă uneori din cușcă și, în vreme ce-și rostogolesc prin minte meditații profunde despre limită și libertate, pornesc în explorare prin apartament ca să descopere ce are viața să le ofere. Iar surprizele – întotdeauna amuzante – se ivesc la tot pasul. De la o evadare ca-n filme sub bibliotecă la scris mesaje indescifrabile la calculator și comunicarea în limbi necunoscute cu extratereștrii, eroii celor nouă povești trăiesc frenetic peripeție după peripeție.
Apropiați-vă ca să-i vedeți mai bine!
„Cred că merită să le dedicăm acestor bravi șoricei cartea de faţă, deşi din câte ştim, cel puţin până acum, niciun rozător de pe lumea aceasta n-a învăţat să citească.“ — VOICU BOJAN
VOICU BOJAN este jurnalist, fotograf, povestitor și călător. A absolvit Literele la Cluj și a practicat mereu slalomul printre cuvinte și imagini. A semnat articole și reportaje în diverse publicații, printre care Esquire și National Geographic România, iar mai recent, pentru PressOne. În 2008, alături de un colectiv de fotografi, a publicat la Humanitas albumul 7 ani în Maramureș. Cea mai recentă carte a sa pentru oameni mari, Via Transilvanica: Drumul care unește, documentată vreme de șapte ani, surprinde experiența intensă a unui călător pe singura potecă de anduranță din România.
Când era mic, PAUL MUREȘAN a descoperit cu stupoare că nu poate să joace fotbal, așa că a ales o carieră legată de desen, marea lui pasiune. Astfel, a devenit artist plastic, regizor, animator și ilustrator cu experiență solidă în domeniul artelor vizuale. A avut expoziții personale în mai multe țări europene și s-a făcut cunoscut grație scurtmetrajelor de animație multipremiate Pui de somn (2014), Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva (2016), CEVA (2018) și Cântec de leagăn (2020). Mai multe despre Paul puteți afla la https://myurls.co/paulmuresan.
Validate your login