A fost odata ca niciodata REVOLTA 1942-2014

Astfel, nu mă adresez în primul rând OMULUI TEORETIC, sugerat de Nietzsche, ci inteligenţilor, cretinilor, oamenilor de cultură, semidocţilor, modeştilor, mândrilor, preţioşilor, celor care nu cunosc decât ura; surzilor, orbilor, şchiopilor, celor fără de patrie, patrioţilor, linguşitorilor, înfometaţilor, înbuibaţilor, ipocriţilor, parveniţilor, puturoşilor, harnicilor, depresivilor, paraziţilor, hoţilor de toate categoriile; celor acoperiţi de pene peste care totul trece ca apa; creştinilor, musulmanilor, iudaicilor, budiştilor, animiştilor, tuturor credinţelor, spunându-le: — UITAŢI-VĂ MĂCAR O DATĂ PE AN, NOAPTEA, LA STELE, LA CER, LA INFINITATEA COSMICĂ SI IMBRĂŢIŞAŢI-VĂ. Apoi, întrebaţi-vă cine sunteţi, ce reprezentaţi în raport cu imensitatea stelară, de ce nu ne iubim cât mai mult, din toate puterile, de ce să nu fim ca fraţii, căci matca noastră este UNICĂ. Poate în felul acesta vom deveni adevăraţi EROI, poate inutili, dar EROI care nu se lasă abătuţi chiar dacă cauza este dinainte pierdută, necrezându-l pe leremia; căci viaţa este un vis, un vis pe care-l putem face frumos.

"A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ 

Si acum destul cu vacanţele.

În haosul acelor timpuri, mai aveam totuşi speranţe dar încă nu ştiam că şi acestea se vor pierde. Eram cu toţii sau aproape... în plină ficţiune, în raport cu trecutul. Trecutul, o lume imaginară iar prezentul încercam ane-voie să-1 descifrăm în toată brutalitatea lui. Secvenţa sa-dică a destinului. Încă nu ne obişnuiam cu lumea dictată de monştri care mai târziu vom descoperi că şi-au găsit complicităţi în vestul Europei şi nu numai. O clică care sub masca bunelor intenţii şi-aînceput în mod deliberat opera de distrugere a fiinţei umane în ceea ce avea ea mai nobil. Procesul de trezire personală a fost din păca-te destul de lung. Încă nu eram conştient că amintirile mele de până acum, ca şi prezentul care la rândul lui se va transforma în amintiri, îmi vor marca subconştientul pentru restul vieţii cu un fier roşu. La tristeţea famili-ei am contribuit şi eu în inconştienţa mea provocată de superficialitatea cu care cântăream comportamentul în primul rând al părinţilor. I-am condamnat de multe ori, pe nedrept. Nu am realizat trauma produsă asupra lor de bombardarea Bucureştiului în 1944. Este adevărat, iveam doar doi ani. Dar nici mai târziu nu am Inţeles ccnzura şi autocenzura care se instalase ca o noapte de plumb peste întreaga ţară. Nu mi-au spus că ţara noastră cra ocupată de sovietici, că în locul regimului monarhic fusese instalat un guvern compus din străini şi de slugile lor româneşti. Unii dintre ei sosind călare pe tancurile sovietice, sinistra divizie Tudor Vladimirescu. Nu mi-au spus că erau Impuşcaţi oamenii, noaptea, pe stradă, iar cadavrele lor erau lăsate până dimineaţa cu scopul vă-dit de a teroriza populaţia. Nu mi-au spus de partizanii din Munţii Vrancea care luptau cu disperare, cu arma în mână,1mpotriva trupelor Securităţii. Abandonaţi de Occidentul ce promisese arme. Nu mi-au spus de arestările în masă, de munca forţată în Delta Dunării la tăiatul stu-fului în plină şerpărie, de cimitirul în devenire al Cana-I ului Dunărea Marea Neagră. Nu mi-au spus că amândoi crau licenţiaţiln filosofie si litere şi că odată cu instalarea h ienelor comuniste au fost trataţi ca nişte paria. " (fragment)