Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 10

în stoc
SKU
a141463
10.50 LEI
Pe scurt

Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.

Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70', a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.

După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.

De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.

Caietul conține exerciții de adunare și scădere a numerelor naturale în concentrul 0-10, ce pot fi rezolvate în doar 10 minute și ajută copilul să-și folosească eficient timpul de studiu.

Caietele din colecția „Exersez!” conțin suficiente informații și exerciții încât să îl ajute pe copil să stăpânească perfect materia, folosindu-și eficient timpul de studiu.
Doar 10 minute pe zi sunt suficiente pentru fixarea cunoștințelor.

Mai multe informații
EdituraGama
Colecție Romani celebri
Ediția cărții II
ISBN 9789731496535
Traducător Mihaela Pogonici
Număr de pagini 32
Formatul cărţii 16.5 x 23.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2020
Premii Nobel 2010
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAdunarea și scăderea în concentrul 0 - 10
Rating-ul tău