Al doilea sex (vol. I + vol. II)

I. Faptele și miturile

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„Receptarea imediată a celui de-Al doilea sex a fost furtunoasă; această carte, apelând la toate domeniile cunoașterii, era o adevărată mașină de război, o mașină menită să distrugă discursul construit de secole de dominație masculină.“ — Libération

„O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».“ — Kirkus Reviews

„Al doilea sex a fost un act de o îndrăzneală prometeică – un furt al focului olimpian – de la care nu mai exista cale de întoarcere.“ — The New York Times

Mi-am dat seama că a apărut o primă întrebare: Ce însemnase pentru mine să fiu femeie?… „Pentru mine“, i-am zis lui Sartre, „nu a contat, ca să spun așa“. „Totuși, nu ai fost crescută la fel ca un băiat: ar trebui să privești mai îndeaproape.“ Am privit și am avut o revelație; această lume era o lume masculină, copilăria mea se hrănise cu mituri născocite de bărbați, iar eu nu reacționasem în același fel ca un băiat. Eram atât de interesată de subiect, încât am abandonat proiectul unei confesiuni personale pentru a mă ocupa de condiția feminină în ansamblul ei. — SIMONE DE BEAUVOIR, La Force des choses

II. Experiența trăită

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„În această lucrare plină de pasiune și erudiție, Simone de Beauvoir cercetează de ce femeile sunt obligate să accepte în societate un loc secundar, deși ele reprezintă jumătate din specia umană. Sprijinindu-și argumentele cu date din biologie, fiziologie, etnologie, antropologie, mitologie, folclor, filozofie sau economie, ea documentează statutul femeii în istorie, din epoca vânătorilor-culegători până la mijlocul secolului XX.“ — The New York Times

„Scriindu-și cartea în 1948, Simone de Beauvoir anunța deja mișcările pentru eliberarea femeii și reformele care aveau să urmeze.“ — Le Temps

„Cartea lui Simone de Beauvoir despre condiția femeii în societatea noastră a stârnit imediat entuziasm și polemici, mai întâi în Franța, apoi în întreaga lume.“ — Le Monde

„«Voi construi o forță în care mă voi refugia pentru totdeauna», spune Simone de Beauvoir în scrierile sale de tinerețe. Această forță se traduce foarte devreme în viața ei prin voința absolută de a scrie. A vrut să scape de căsătorie, maternitate, cămin. A vrut să trăiască liberă. «Nimic nu ne limita, nimic nu ne definea, nimic nu ne supunea; legăturile noastre cu lumea noi le cream; libertatea era însăși substanța noastră.» Această frază, scrisă cu vigoare în Puterea vârstei, rezumă ea singură un portret al lui Simone de Beauvoir.“ — France Culture

SIMONE DE BEAUVOIR s‑a născut la Paris în 1908. Până la bacalaureat, a studiat în conformista şcoală catolică Désir. După ce a obţinut titlul de profesor agregat în filozofie (1929), a predat, până în 1943, la Marsilia, Rouen şi Paris. Mai înainte, în timpul facultăţii, l‑a cunoscut pe Jean‑Paul Sartre. Relaţia dintre ei a durat întreaga lor viaţă; Simone a fost, cum a spus Sartre, iubirea lui „necesară“, în contrast cu iubirile „contingente“ trăite de amândoi. Volumul Quand prime le spirituel, terminat înaintea războiului, apare abia în 1979, astfel că adevăratul ei debut literar este romanul L’Invitée (1943; trad. rom. Invitata, 1994). Urmează Le Sang des autres (1945; trad. rom. Sângele celorlalţi, 1994), Tous les hommes sont mortels (1946; trad. rom. Toţi oamenii sunt muritori, 1976), Les Mandarins, care i‑a adus premiul Goncourt în 1954, Les Belles images (1966; trad. rom. Imagini frumoase, 1973) şi La Femme rompue (1968; trad. rom. Femeia pierdută, 1993; Femeia sfâșiată, 2009, Humanitas Fiction, 2014). Pe lângă celebrul Le Deuxième sexe, apărut în 1949 şi devenit cartea de referinţă a mișcării feministe din întreaga lume (trad. rom. Al doilea sex, 1998, Humanitas, 2022), opera teoretică a lui Simone de Beauvoir conţine numeroase eseuri filozofice sau polemice – de exemplu, Privilèges (1955), reeditat sub titlul Faut‑il brulêr Sade?, şi La Vieillesse (1970). A scris teatru (Les Bouches inutiles, 1945) şi şi‑a povestit călătoriile în L’Amerique au jour le jour (1948) şi La Longue marche (1957). Cele patru volume de memorii ale sale – Mémoires d’une jeune fille rangée (trad. rom. Amintirile unei fete cuminţi, 1965, 1991; Memoriile unei fete cuminți, Humanitas, 2011), La Force de l’âge (trad. rom. Puterea vârstei, 1998), La Force des choses, Tout compte fait – au apărut între 1958 şi 1972; în 1964 li s‑a adăugat povestirea autobiografică Une mort très douce (trad. rom. O moarte uşoară, 1972). După moartea lui Sartre, a publicat La Cérémonie des adieux (1981) şi Lettres au Castor (1983), reunind o parte din numeroasele scrisori pe care le‑a primit de la el. Până în ziua morţii, 14 aprilie 1986, Simone de Beauvoir a colaborat intens la revista pe care a fondat-o alături de Sartre, Les Temps modernes, şi, sub diverse forme, şi‑a manifestat solidaritatea totală cu feminismul.