Altul decat Dumnezeu. Schita pentru o teologie a urmei

Acest dumnezeu neştiut despre care totuși se vorbește, care totuși este numit, caracterizat şi făcut comprehensibil, e un Altul decât Dumnezeu în sine, o alteritate sublimă ce păstrează în figurile ei diverse urmele înălțimii neasumate. Acest Altul decât Dumnezeu este de fapt urma, Arhi-urma întâlnirilor noastre cu absolutul, trauma pozitivă a proximităţii în contextul căreia ne fisurează transcendenţa, pentru a ne remite apoi judecăţilor nostalgice, comemorării sau evocării. E impropriu să numim teologie produsul unor atari prestaţii şi, cu toate acestea, întrucât obiectul lor indirect, adică prin urmă, este tot Dumnezeu, avem de-a face totuşi cu un gen teologic. Însă pentru a nu insinua performanţe la care natura noastră încă nu ne îngăduie să ajungem, pentru a nu confunda discursul nostru cu cel al veritabililor teologi, trăitori întru Dumnezeu şi îmbogăţiţi de experienţe mistice, vom completa că nu facem decât o teologie a Alterităţii. Şi mai spunem o dată, acest Altul este urma lui Dumnezeu în lume, pe care însă o resimţim cel mai adânc în propria constituţie personală.