Cele mai vândute

Grilă Listă
Setați descendent

16 Articole

Cumpără acum de la
  • Bucureștiul fanariot (vol. I): Biserici, ceremonii, războaie
    95.00 LEI
    Abia în veacul fanariot devine Bucureştiul capitala necontestată a Ţării Româneşti. Devastat de războaie şi năvăliri parcă nesfârşite, îngenuncheat de stihii şi de molime periodice, oraşul izbuteşte să renască de mai multe ori din propria cenuşă, dobândind de-acum un aspect eclectic şi cosmopolit, deopotrivă oriental şi occidental. Oraş al credinţei, împodobit cu nenumărate biserici ce stârnesc uimirea călătorilor, dar şi oraș al deliciilor lumeşti, Bucureştiul domnilor fanarioţi (umili robi ai sultanului la Stambul, suverani atotputernici în Valahia) devine, graţie Academiei de la Sfântul Sava, o lumină a creștinătății din Imperiul Otoman.
  • Anna O
    65.00 LEI

    Anna Ogilvy, o tânără scriitoare promițătoare, comite o crimă dublă în somn, după care rămâne adormită. Suferă de o tulburare psihosomatică rară, cunoscută drept „sindromul resemnării“, și singura ei speranță e Benedict Prince, un psiholog criminalist care ar putea rezolva cazul și ar putea-o trezi ca să fie judecată.
    Numai Anna știe adevărul, dar numai Benedict știe cum să-l afle. Și sunt amândoi puși în pericol de ceea ce află.

    Un concept irezistibil, pus în practică minunat — cu siguranță va fi unul dintre cele mai bune thrillere ale anului. LEE CHILD

  • Jurnal 1935–1944
    85.00 LEI
    Capodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare şi mai limpezitoare panorame ale vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudenţe să aştepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale apariţii publice — şi-a câştigat cu prisosinţă locul printre cărţile fundamentale ale literaturii române. Publicarea sa a fost, aici şi aiurea, o adevărată cumpănă separatoare de credinţe şi convingeri. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează, la el, o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările — de-a lungul a zece ani — ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca şi a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe. Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a litera¬turii experienţei“ care nu a lăsat — şi nu va lăsa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citeşte şi, mai cu seamă, se reciteşte.
  • Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică
    89.00 LEI

    Noul volum semnat de autorul cărții „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns” este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare.

    Cartea tratează:

    Tensiunea dintre atașament și autenticitate exprimată prin deconectarea de sine;

    Amprenta traumei și a stresului cronic în societate;

    Modurile în care ideea de normalitate a culturii occidentale moderne subminează bunăstarea și dezvoltarea;

    Conexiunile dintre emoții și sistemul nervos și imunitar;

    Aspectele profunde ale compasiunii și calea spre reconectare.

    Cu peste patru decenii de experiență clinică, Maté a ajuns să recunoască predominanta înțelegere a „normalității” ca fiind una falsă, deoarece neglijează cu totul rolul pe care atât traumele și stresul, precum și presiunile vieții moderne, le exercită asupra corpului și minții noastre în detrimentul stării de sănătate. Cu toată expertiza și sofisticarea tehnologică, medicina occidentală eșuează să trateze persoana ca întreg, ignorând modul în care cultura toxică din zilele noastre streseaza organismul, încarcă sistemul imunitar și subminează echilibrul emoțional.

    În cea mai recentă carte a sa, Maté își dirijează atenția către a deconstrui cele mai comune mituri despre ceea ce ne îmbolnăvește. El subliniază punctele comune ce apar între bolile indivizilor și declinul coeziunii sociale, oferindu-ne un ghid pentru sănătate și vindecare plin de compasiune. Scrisă alături de fiul său Daniel, „Mitul normalității” este cea mai ambițioasă și urgentă carte a lui Maté de până acum.

    În „Mitul normalității”, renumitul medic și specialist în domeniul adicțiilor și traumei, Gabor Maté disecă felul în care țările occidentale care se bucură de sisteme de sănătate dezvoltate, înregistrează de fapt o creștere a incidenței bolilor cronice și o scădere a sănătății generale a populației. Consumul de medicamente prescrise, hipertensiunea arterială, bolile mintale, bolile autoimune și multe alte probleme îngrijorătoare sunt în continuă creștere. Maté argumentează ca o mare parte din ceea ce pare normal în societatea noastră nu este nici sănătos, nici natural și că a îndeplini criteriile de normalitate ale societății moderne înseamnă, în mai multe feluri, conformarea la cerințe care sunt profund anormale în ceea ce privește nevoile umane – adică nesănătoase și dăunătoare la nivel fiziologic, mental și chiar spiritual.

  • Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica şi religia?
    69.00 LEI
    Într-o lume polarizată şi dezbinată, Haidt lansează o provocare gândirii convenţionale despre moralitate, politică şi religie, adresându-se întregului spectru politic. Judecăţile noastre morale, arată el, sunt de multe ori rezultatul instinctelor, nu al raţiunii. Liberalii, conservatorii şi libertarienii au intuiţii diferite despre ce e bine şi ce e rău; fiecare din părţile implicate are dreptate în anumite privinţe. Haidt examinează originile moralităţii şi ale conflictelor umane şi ne oferă cheia pentru a înţelege miracolul cooperării.
  • Ileana, Principesa României
    Preț special 63.68 LEI Preț standard 84.90 LEI

    Ileana a fost ultima principesă născută în Regat, cea mai mică fiică a cuplului princiar Ferdinad și Maria, pe 5 ianuarie 1909. Mai târziu, regina Maria și-a amintit acel moment plin de emoție: „Ileana era copilul sufletului meu. (…) eram fericită că era fetiță, avea ochi mari de un albastru intens”.

    Ily Lilly – copila angelică – poseda arta conversației, era o fire spontană, entuziastă, studioasă, vorbea româna, franceza, engleza și germana. În adolescență a învățat în Marea Britanie la Heathfield în Ascot, la fel ca sora sa, Mignon. Și-a continuat studiile în România. În 1931, Ileana s-a căsătorit cu Anton (Tony), arhiducele de Austria, din dinastia Habsburg, și au avut șase copii. Pacea tinerei familii stabilite în castelul Sonnberg, a fost tulburată de ascensiunea lui Hitler și de anexarea Austriei în 1938.

    Complicațiile provocate de război au determinat familia arhiducală să-și trimită în 1943 la școli din România copiii mai mari – Ștefan, Minola, Sandi. Ileana și copiii mici – Niki, Magi, Herzi s-au întors și ei în România, la Bran, în martie 1944. Ileana fusese infirmieră în spitalul improvizat în castelul Sonnberg, acum îngrijea soldați răniți în spitalul Crucii Roșii din Brașov. Avea să înființeze și la Bran un spital, numit „Inima Reginei”, datorită apropierii de noul loc de odihnă al inimii mamei sale, regina Maria. În iulie 1944 a ajuns la Bran și Anton, după ce Hitler s-a debarasat de ofițerii din familiile nobiliare și princiare.

    Ocuparea României de trupele sovietice a schimbat nu doar destinul României, ci și destinul principesei Ileana. Familia a fost nevoită să părăsească țara în ianuarie 1948 și după un popas în Elveția, apoi în Argentina, Ileana și patru dintre copii s-au stabilit în 1950 în Statele Unite ale Americii, după ce primii doi născuți obținuseră vize de intrare în 1949.

    Arhiducele Anton nu a intrat niciodată în SUA și în cele din urmă au divorțat. Ileana și-a susținut până la moarte regele (Mihai) și cauza românească, pe care a făcut-o cunoscută în conferințele publice ținute peste tot în Statele Unite, dar și în Anglia.

    În 1967 a fost tunsă în monahism, sub numele de maica Alexandra, iar în 1968, după ce a cumpărat terenul, a ridicat biserica ortodoxă din Ellwood City, Pennsylvania, a cărei slujbă de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Irineu de New York, primat al Bisericii Ortodoxe din America. Maica Alexandra a fost numită oficial stareță pe 25 martie 1969. Ileana a fost singurul copil al suveranilor Ferdinand și Maria care a revenit în România, după căderea Cortinei de Fier, pe 3 septembrie 1990. Avea să moară pe 21 ianuarie 1991 și a fost înmormântată pe pământul mănăstirii pe care a fondat-o. La dorința sa i s-a pus în mormânt și cutia cu pământ românesc.

  • Niciodată
    79.00 LEI

    „Fiecare catastrofă începe cu o mică problemă ce rămâne nerezolvată”, spune Pauline Green, președintele Statelor Unite, în dramatica poveste a lui Ken Follett, în care lumea îîntreagă ajunge sub spectrul unei tensiuni de neînchipuit.

    O oază izolată din deșertul Sahara; o dronă furată și aparținând armatei Statelor Unite; o insulă japoneză nelocuită; un depozit secret de substanțe chimice mortale al unei țări: toate contribuie major la escaladarea unei crize insurmontabile.

    În linia întâi a acestei lupte pentru prevenirea izbucnirii unui nou război mondial se aflăa o tânără femeie, ofițer în serviciul de informații; un agent care lucrează sub acoperire, încercând să deconspire acțiunile jihadiștilor; un general spion chinez și însăși Pauline, asaltată de atacurile unui rival din următoarea cursa prezidențială.

    „Niciodată” este un roman extraordinar, abundând de eroi și ticăloși, falși profeți și războinici de elită, politicieni istoviți și revoluționari oportuniști. Abordând cu o înțelepciune menită să avertizeze un posibil scenariu al vremurilor noastre, Ken Follett ne oferă un roman visceral și profund, care ne transpune până în pragul inimaginabilului.

  • Angela Gheorghiu. O viaţă pentru artă
    75.00 LEI

    Angela Gheorghiu, „cea mai fermecătoare și mai talentată cântăreață de operă a timpului nostru“ (New York Sun), s-a născut la Adjud, în 1965. A urmat Liceul de Artă „George Enescu“ și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București.

    Și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. Tot aici a cântat pentru prima dată rolul Violettei din La traviata, în 1994, legendara producție pentru a cărei transmitere în direct BBC și-a întrerupt programul obișnuit pentru prima și ultima dată în istoria operei și a televiziunii. A apărut pe cele mai importante scene de operă și de concert din lume.

    În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu numai o cântăreață/actriță cu o tehnică vocală excepțională, ci și o inteligență dramatică și muzicală profundă, precum și un comunicator magnetic, care pătrunde în inimile și în mințile unui public extrem de vast. Angela Gheorghiu este o purtătoare a celor mai înalte valori ale operei, spre încântarea unei comunități mondiale, la o scară neobișnuit de largă.

  • Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață
    75.00 LEI

    JORDAN B. PETERSON este autorul bestsellerului 12 Reguli de viață, care s-a vândut în mai bine de cinci milioane de exemplare în lumea întreagă. Având în spate o experiență de zeci de ani ca psiholog clinician și profesor la Harvard și la Universitatea din Toronto, Peterson a devenit unul dintre cei mai influenți intelectuali publici la nivel mondial. Clipurile sale de pe YouTube și podcasturile sale se bucură de o audiență de sute de milioane de persoane, iar turneul de promovare a cărții 12 Reguli de viață a adunat peste 250 000 de auditori de pe tot globul. Împreună cu colegii și doctoranzii săi, Peterson a publicat peste 100 de studii științifice, iar cartea sa din 1999, Maps of Meaning, a revoluționat psihologia religiei. Autorul trăiește în Toronto, alături de familia sa.

  • O istorie a Bibliei. Povestea celei mai importante cărți a lumii
    79.00 LEI

    JOHN BARTON (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic“; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii“. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).

  • Scrisori către Luciliu
    75.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Traducere de Gheorghe Guțu

     

    „Una dintre marile cărţi despre condiţia umană.“ — GABRIEL LIICEANU

     

    Ce să fac?

    Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană.

    Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa.

    Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului.

    Dezleagă-mă din strânsoarea timpului.

    Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin.

    Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești“, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată“.

    Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci“, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci“.

    După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere.

    Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare.

    Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc.

    Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul…

    Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.

     

    „Nici retrasă vieţuire filozofică, mângâiere comodă a unui spirit mandarin, nici viaţă politică numai, pentru care idealul este vană podoabă, ci zbatere dramatică între forma supremă a omului, înţeleptul stoic, ce ridică pe om la măsura zeilor, și tristele împrejurări ale vremii neroniene, ce-i împovărau conștiinţa târâtă în abjecţia unei epoci fără seamăn. La aceasta, intuiţia vie că trăiește un sfârșit de lume, încercarea de salvare a bunului suprem, valoarea morală, presimţirea lumii noi ce se năștea, tonul „creștin“ al atâtor idei. Seneca este primul om modern.“ — GHEORGHE GUŢU

     

    Pe copertă: Seneca cel Tânăr, în singurul portret identificat cu certitudine (marmură, prima jumătate a sec. III; figura lui Seneca este reprodusă probabil după un original din sec. I). Staatliche Museen, Antikensammlung Berlin.

  • O călătorie prin univers. Astrofizica povestită
    65.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Ana Alfianu


    „După bestsellerul Fizica povestită, Cristian Presură revine cu o nouă carte la fel de captivantă, de data aceasta dedicată copiilor pasionați de spațiul cosmic. Însoțită de minunatele ilustrații ale Anei Alfianu, O călătorie prin univers: astrofizica povestită spune cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a uni¬versului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.
    Dragi prieteni, astăzi pornim într-o palpitantă călătorie prin univers. Misiunea noastră spațială n-are nevoie de rachetă, fiindcă ne vor propulsa dorinţa de a cunoaşte şi puterea imaginaţiei. Împreună, vom îndrăzni să demontăm uluitoarea maşinărie cosmică şi să aflăm după ce legi funcţionează, să cercetăm cu metodă ştiinţifică incredibila acumulare de materie şi energie răspândită prin univers, să punem întrebări și să căutăm răspunsuri.
    Sunteţi gata? Să pornim, necunoscutul ne aşteaptă!" - CRISTIAN PRESURĂ

  • Creierul și Mintea Universului
    85.00 LEI

    Avem nevoie de o nouă conştiinţă, o nouă gândire, o nouă paradigmă, o nouă spiritualitate. În fiecare clipă, cu fiecare gând pe care îl avem, cu fiecare acţiune, pledăm pentru viaţă sau pentru moarte. Alegerea ne aparţine. Respectul pentru valorile etice, pe care se sprijină însuşi Universul, nu mai reprezintă o simplă convenţie socială, ci o condiţie vitală a propriei existenţe, înscrisă în structura noastră biologică, în ADN‑ul nostru. Niciodată până la aceste studii de Neurofiziologie de la cumpăna dintre secolul trecut şi cel în care ne aflăm nu am avut o motivare ştiinţifică a Binelui şi Răului provocate nouă înşine, semenilor noştri şi mediului cosmic şi ambiant printr‑un simplu gând. Am fost aşezaţi în acest punct din Galaxie, alături de luceferi, cum le spunea genialul nostru poet, oferindu‑ni‑se toate instrumentele de care avem nevoie pentru a prospera şi a înflori, nu pentru a ne ucide. Trebuie doar să vrem. Trebuie doar să cedăm din orgoliul nostru, atât de puţin, pentru a câştiga atât de mult. Fizica actuală ne spune că suntem atât de indisolubil conectaţi unii cu alţii prin fire şi forţe invizibile, încât nu putem decât ori să evoluăm împreună, ori să dispărem împreună.

  • Sapiens. Scurtă istorie a omenirii
    85.00 LEI

    Publicata initial in Israel in 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller international, fiind tradusa in peste patruzeci de limbi.


     Acum 100.000 de ani, pe pamint existau cel putin sase specii de oameni. Astazi exista una singura: noi, Homo sapiens. Ce s-a intimplat cu celelalte? Si cum am ajuns sa fim stapinii planetei? De la inceputurile speciei noastre si rolul pe care l-a jucat in ecosistemul global pina in modernitate, Sapiens imbina istoria si stiinta pentru a pune in discutie tot ce stim despre noi insine, ne arata cum ne-am unit ca sa construim orase, regate si imperii, cum am ajuns sa credem in zei, in legi si in carti, dar si cum am devenit sclavii birocratiei, ai consumerismului si ai cautarii fericirii. De asemenea, ne indeamna sa privim in viitor, caci de citeva decenii am inceput sa incalcam legile selectiei naturale care au guvernat viata in ultimii patru miliarde de ani. Dobindim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci si pe noi insine. Incotro ne duce aceasta si ce vrem sa devenim?

     

    „Interesanta si provocatoare... Ne ajuta sa intelegem de cit de putin timp sintem pe acest pamint, de cit de putin timp exista lucruri ca agricultura sau stiinta si de ce este bine sa nu le luam ca pe ceva de la sine inteles.” (Barack Obama)

     

    „Sapiens abordeaza cele mai mari probleme ale istoriei si ale lumii moderne, fiind scrisa intr-o limba plina de viata.” (Jared Diamond

     

    „O istorie a civilizatiei captivanta, provocatoare... combinata cu o gindire nonconformista si fapte uimitoare. Aceasta carte fascinanta si distrugatoare de mituri nu poate fi rezumata... pur si simplu trebuie s-o citesti.” (Financial Times)

     

    „In aceasta analiza exhaustiva a istoriei oamenilor, Harari le ofera cititorilor ocazia sa reconsidere totul: de la supravietuirea lui Homo sapiens pina la fascinanta chestiune a modului in care societatea se organizeaza prin fictiuni.” (Booklist

     

    „Sapiens ii poarta pe cititori intr-un tur rapid al istoriei speciei noastre... o lectura importanta pentru un sapiens cu preocupari serioase, care reflecteaza asupra lui insusi.” (The Washington Post)
  • Revolta maselor
    66.47 LEI
    Eseul lui Ortega face parte dintre acelea care au rezistat trecerii timpului.
  • Ferma animalelor (audiobook)
    72.25 LEI

    ,,Iata, tovarasi, raspunsul la toate problemele noastre. El se rezuma la un singur cuvant: Omul! Numai daca scapam de om, numai atunci produsul muncii noastre o sa ne apartina. Aproape peste noapte putem deveni bogati si liberi. Intrebarea este: Ce trebuie sa facem? Iata ce: sa muncim zi si noapte, trup si suflet, pentru rasturnarea rasei omenesti! Acesta e mesajul meu catre voi, tovarasi: REVOLUTIE!''

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Voce audiobook

Preț

Editura