Cele mai vândute

Moştenirea Kremlinului se citeşte ca un superb roman de spionaj. E populat de rezidenţi, ofiţeri ilegali şi agenţi care se întâlnesc în case conspirative, transmit mesaje codificate şi toarnă otrăvuri în băuturile inamicilor.Din nefericire, personajele care pun la cale operaţii de influenţă şi manipulare, furturi de tehnologii occidentale, extorcări de fonduri, asasinate politice şi lovituri de stat sunt Lenin, Stalin, Brejnev, Gorbaciov, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, fapt care ne obligă să acceptăm că, de aproape o sută de ani, suferinţele produse de comunism fac parte dintr-o realitate dureroasă şi greu de schimbat. Din nou din nefericire, sarcina executării acestor operaţii abominabile a fost încredinţată serviciilor de informaţii externe, care, pe nevăzute, au acaparat diplomaţia, instituţiile statului şi întreprinderile economice.Fie că s-au numit INO, INU, PGU, în Uniunea Sovietică, sau DIE, în România comunistă, chiar aceste servicii au contribuit la înlăturarea dictatorilor compromişi, dar cu intenţia criminală de a-şi păstra, într-un simulacru de democraţie, privilegii pe care, fără a citi această carte, nu le-am cunoaşte niciodată.Fără dezvăluirile generalului Ion Mihai Pacepa, n-am putea înţelege niciodată de ce frământările politice şi sociale din anii 1990 fac parte din înspăimântătoarea moştenire a Kremlinului.

„Sistemul de guvernare comunist nu a fost altceva decât o hoţie motivată ideologic. Am ajuns la această concluzie treptat, cu ajutorul experienţei acumulate în cei douăzeci şi trei de ani în care am fost părtaş la ceea ce astăzi consider a fi fost cea mai mare escrocherie comisă vreodată: furtul de tehnologie occidentală, practicat de fostul bloc sovietic. Pană la urmă crima este nerentabilă,chiar când e comisă de o superputere. Prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi dezintegrarea intregii economii sovietice vorbesc de la sine.“

„În viaţă se întâmplă adesea să pleci după lână şi să te întorci tuns, spune un proverb românesc. Nici Gorbaciov şi nici serviciile sale de informaţii nu au putut prezice că eforturile lor de a menţine Europa de Est în ţarcul glasnostului şi al perestroikăi vor sfârşi prin a săpa groapa comunismului.“ (Ion Mihai PACEPA)

Magul de la Kremlin a fost distins, în 2022, cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac.

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, ascensiunea lui Putin, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

„De multă vreme n-am mai devorat un roman cu atâta aviditate. Este ceea ce anglo-saxonii numesc un page turner, o carte căreia nu te poți opri să-i întorci paginile, supereficientă și bine documentată, care descrie culisele puterii ruse din ultimii douăzeci de ani într-un stil simplu, seducător și de un realism incredibil. [...] Este CARTEA pe care trebuie să o citești dacă vrei să înțelegi războiul din Ucraina. [...] Pentru un prim roman, este o lovitură de maestru.“ — Frédéric Beigbeder, Le Figaro

„Cu Magul de la Kremlin, Giuliano da Empoli ne oferă o radiografie strălucită a sistemului mental și a logicii de război a lui Vladimir Putin. Într-un fel, el povestește tot ceea ce a dus la invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022. Este o relatare de o mare forță literară și istorică, care trebuie citită dacă dorim să înțelegem ceea ce, de aici, pare de neînțeles.“ — Libération

„Giuliano da Empoli a terminat acest roman, ale cărui formulări puternice amintesc în parte de moraliștii și memorialiștii francezi din secolul al XVII-lea, în ianuarie 2021, cu un an înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina. Unii ar spune că acest scriitor este un vizionar, alții, că își cunoaște subiectul mai bine ca oricine. Să adăugăm o a treia caracteristică, stilul, și vom avea o mare carte.“ — Jérôme Garcin, Le Nouvel Observateur

„Magul de la Kremlin este un roman în același timp rece și fierbinte, ca un pahar plin ochi cu vodcă. [...] Purtată de o actualitate arzătoare, această carte modernă și vizionară are, de asemenea, grația atemporală a unui clasic. Erudiția, stilul și arta narativă ale lui Giuliano da Empoli aduc acest gest crud și brutal până la un nivel de puritate metafizică. Este vorba de Principele lui Machiavelli traversat de cețurile lui John le Carré și locuit de vibratoul neliniștit al literaturii ruse. Până la finalul său înzăpezit, aproape pașnic, ca un ecou îndepărtat al cântecului lui Sting: «I hope the Russians love their children too».“ — Les Echos

Mișcarea Legionară este și astăzi o hârtie de turnesol a societății românești, astfel că o nouă cercetare, care ține cont de toate aspectele fenomenului, e binevenită. Istoricul Cristian Manolachi reușește per­formanța unei sinteze cuprinzătoare – de la contextul politic la ideologia mișcării, la bazele ei sociale, organizare, facțiuni și jocuri de putere –, adăugând o serie de întrebări și unghiuri noi de abordare.

Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele – evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?

Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.

„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.“ — TOADER NICOARĂ

Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. Gabriela Adameșteanu

Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare. Simona Sora

Traducere, introducere generală, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Apărarea lui Socrate, Criton, Eutyphron, Charmides, Alcibiade I, Ion, Hippias I, Hippias II, Protagoras, Laches, Theages, Lysis.

„Tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon.“ — ALFRED NORTH WHITEHEAD

Platon – Opera integrală este un proiect susţinut de Fundaţia „Republica Literelor“ și Editura Humanitas.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Introducere de Emanuel Johnson

O metodă eficientă, imediată și definitivă de a depăși seducția băuturii

Allen Carr, cea mai mare autoritate mondială în lupta împotriva fumatului, a cărui carte În sfârşit nefumător a fost publicată în peste 40 de limbi şi vândută în peste 10 milioane de exemplare, îşi aplică în lucrarea de faţă metoda revoluţionară la consumul de alcool.

Suntem tentaţi să bem tot mai mult. O petrecere în familie, o ieşire cu prietenii, un eveniment social ori profesional, rutina şi vacanţele, reclamele comerciale – totul e un bun prilej pentru un pahar în plus. Allen Carr ne oferă soluţia de a ieşi din acest tipar fără a avea sentimentul că ne privăm de ceva, fără a simţi o frustrare sau nevoia de a ne mobiliza voinţa. Autorul ne spulberă iluziile legate de alcool, elimină dependenţa psihologică de băutură şi ne face liberi să ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Cu o înţelegere uimitoare a psihologiei băutorului, el ne învaţă în termeni simpli şi practici cum să ieşim pas cu pas din capcana alcoolului în exact timpul necesar pentru a-i citi cartea.O metodă eficientă, imediată şi definitivă de a depăşi seducţia băuturii.

ALLEN CARR, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici Allen Carr pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (controlul greutăţii, dependenţa de alcool etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 de limbi –, însoţite adesea de versiuni audio sau video. Printre bestsellerurile sale se numără Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking, The Only Way to Stop Smoking Permanently, How to Stop Your Child Smoking şi The Easy Way to Enjoy Flying. Editura Humanitas a publicat În sfârşit nefumător (2004; apărută sub formă de audiobook, în 2009, la Humanitas Multimedia), Greutatea ideală (2011), În sfârşit nefumătoare (2013), În sfârșit fără alcool (2016), Gata cu frica de avion (2018).

Kebra Nagast este o mare depozitară de legende și tradiţii, unele istorice și unele având un caracter pur folcloric, derivate din Vechiul Testament și din scrierile târzii rabinice, precum și din izvoare egiptene (atât păgâne, cât și creștine), arabe și etiopiene.

Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi.

Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca şi cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jur cunosc suferinţa şi despărţirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea şi respectul.

De ce să citești această carte?

• Pentru mesajul optimist. Ada demonstrează că nicio barieră fizică sau emoțională nu este de netrecut atunci când descoperi iubirea și încrederea.

• Pentru contextul istoric. Cartea devine o modalitate excelentă pentru copii de a învăța despre Al Doilea Război Mondial, evacuările din Londra și viața în mediul rural britanic.

• Pentru complexitatea emoțională a personajelor. Relația dintre Ada, fratele ei Jamie și Susan Smith este una dintre cele mai frumos construite din literatura contemporană pentru tineret.

La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze. În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și importanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfruntat cele mai grele obstacole.

Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posibil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducționiste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei omenești – și „reumanizarea“ medicinei.

Cuvintele lui reverberează peste decenii, dovedindu-se tulburător de relevante pentru lumea de azi și pentru perioada de răsturnări și reconsiderări culturale și umane pe care o trăim cu toții.

 „Această carte admirabilă își depășește contextul originar, oferindu-ne înțelepciune și îndrumare.“ Publishers Weekly

 „Șaptezeci de ani mai târziu, filozofia lui Frankl este în continuare o sursă de inspirație.“ Kirkus Reviews

Cartea conține trimiteri multimedia și 10 episoade podcast video cu autorul.

Schimbul de idei continuă pe IdentitateaVirtuala.ro.

„Cu această carte, Mihnea Măruță scoate gândirea filozofică românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale de la texte descriptive la o teoretizare profundă și radicală.“ — AUREL CODOBAN

„Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată.“ — CRISTIAN TUDOR POPESCU

„Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual.“ — VLAD ZOGRAFI

Premiul Nobel pentru Literatură 2024 a fost acordat lui Han Kang, „pentru proza ​​ei poetică intensă, care explorează traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”.

Una dintre cele mai bune cărţi ale anului pentru Time şi Entertainment Weekly

Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.

 Mă luase cu frig, dar, uitându-mă la ea, și somnul și mahmureala s-au risipit: nevastă-mea stătea înlemnită, în picioare, în fața frigiderului. Deși pe profilul ei cufundat în întuneric nu putea fi deslușită nicio expresie, avea ceva terifiant în ea. Părul ei des și brunet natural era răvășit, iar cămașa de noapte de culoare albă care-i ajungea până la glezne îi stătea, ca de obicei, puțin ridicată la spate.

De ce să o citești: 

• Un roman ingenios, incomod şi de neuitat.
• Pentru că eroina rămâne fermă pe poziții chiar cu prețul unei internări la psihiatrie.
• O poveste despre autocunoaștere, fragilitatea umană și vindecarea traumelor.

Han Kang s-a născut în 1970 în Gwangju, Coreea de Sud. Este fiica scriitorului Han Seungwon.
A studiat literatura coreeană la Universitatea Yonsei. În 1993 a debutat ca poetă, iar anul următor, câştigând concursul literar organizat de ziarul Seoul Shinmun, a publicat primul roman. Kang a participat la programul dedicat scriitorilor organizat de Universitatea Iowa şi a câştigat numeroase premii de-a lungul timpului – Premiul Literar Yi Sang, Premiul Tânărului Artist, Premiul Literar Manhae – înainte de a fi încununată cu Man Booker International Prize. A lucrat ca jurnalistă pentru revistele „Water of the Deep Source”, „Journal of Publications” și „Quelle”. Cartea ei Vegetariana a fost transformată într-un film în 2010, iar romanul scurt Baby Buddha a servit drept bază pentru filmul Scar.

Adevărat fenomen editorial, Refugiul meu, furtuna mea, prima carte de memorii a scriitoarei Arundhati Roy, apărută sub titlul original Mother Mary Comes to Me, a fost finalistă la Kirkus Prize – Nonficțiune și nominalizată la National Book Critics Circle Award – Autobiografie. Unele dintre cele mai prestigioase publicații și platforme internaționale, printre care New York Times, New York Times Book Review, The New Yorker, TIME Magazine, Guardian, Economist, Elle, BookPage, Booklist, Minnesota Star Tribune, The Times, The Independent, NPR, LitHub, Barnes & Noble, au ales-o „Cartea anului 2025“.

Primul volum de memorii al lui Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea, urmărește, cu forța narativă a romanelor sale și cu luciditate, evoluția uneia dintre cele mai puternice autoare ale literaturii contemporane. Acoperind perioada dintre 1962 și 2022, cartea reconstituie traseul interior al unei conștiințe în formare: copilăria fracturată, ruptura necesară, anii de rătăcire fertilă și, în cele din urmă, apariția romancierei și eseistei. Scrise sub impactul unei pierderi decisive, memoriile sunt mai puțin o elegie și mai mult un act de clarificare, o încercare de a înțelege cum se naște o voce, cum se cucerește libertatea și ce preț cere adevărul. Titlul original, Mother Mary Comes to Me, trimite la un vers celebru din piesa Let It Be a formației Beatles, dar și la Mary Roy, mama scriitoarei, pentru care a trăi după regula lui „fie și așa“ era de neconceput. Figura mamei rămâne un catalizator esențial al acestei deveniri: autoritară, vizionară, imposibil de ignorat, o forță redutabilă din care se alimentează scrisul lui Arundhati Roy. Alternând introspecția cu reflecții tăioase despre India, Refugiul meu, furtuna mea este o reconstrucție dureroasă și aproape sacră: o carte despre formarea eului artistic, despre dragostea care rănește, despre rădăcini și despre momentul fragil în care o viață se transformă în roman.

·        Acum într-o ecranizare de excepție în regia lui Chloé Zhao

·        Desemnat cel mai bun film & cea mai bună actriță într-un film dramă la Globurile de Aur 2026

·        Câștigător al Women’s Prize for Fiction 2020

·        Câștigător al National Book Critics Circle Award 2020

Anglia, 1580: Ciuma Neagră cutreieră ținuturile, lovindu-i deopotrivă pe cei sănătoși și pe cei bolnavi, pe tineri și pe bătrâni. Sfârșitul lumii este aproape și, cu toate acestea, viața merge înainte. Un tânăr meditator de latină, sărac și chinuit de un tată violent, se îndrăgostește de o femeie extraordinară și excentrică. Agnes e o creatură sălbatică ce străbate pământurile familiei cu un șoim pe mână și e recunoscută pentru talentele ei de vindecătoare. Cunoaște plantele și poțiunile mai bine decât înțelege oamenii. Odată ce se stabilește împreună cu soțul ei la Stratford-upon-Avon, se transformă într-o mamă ultraprotectoare și în forța care ține împreună tânăra familie. Un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.

„Concluzia luminoasă a acestei cărți este că până și durerea cea mai profundă, căsnicia cea mai șubredă și inima cea mai sfâșiată își pot găsi alinarea și tămăduirea.” Geraldine Brooks

„Povestea aceasta a unor oameni remarcabili care-și pierd băiatul te va lăsa tremurând de durere, dar și plin de dragostea ce clădește o familie adevărată.“ Emma Donoghue

„După toate poveștile ce speculează pe seama vieții lui Shakespeare și despre paternitatea asupra pieselor lui, iată un roman ce-i așază alături o femeie copleșitoare și memorabilă.“ The Boston Globe

Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru romanul The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru romanul The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Anansi. Contemporan, 2021, 2026) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. În colecția Anansi. Contemporan au mai apărut Portretul căsătoriei (2023) și Exist, exist, exist (2023). În pregătire, romanul Land.

„O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie (invizibilă), de pământ. O fetiță/ fată cu dor de ducă și cu un puternic sentiment al neapartenenței, Străină, dar cu o uriașă tandrețe pentru acest sat pe care se pregătește să-l lase, cândva, în urmă. De aici și stranietatea percepțiilor ei, sensibilitatea față de tot ce e frumusețe, dar și față de ce e dureros, uneori până la oroare. Există însă, întotdeauna, ceva mai amplu decât ceea ce se vede, iar fetița simte/știe deja asta. Ceea ce o deosebește pe Lorina Bălteanu de mulți alți autori/multe alte autoare de azi este scriitura – densă, intensă, senzorială, poetică. Ca și în poezie, ea lucrează cu detaliile, cu emoția și cuvintele ca un bijutier, creează microstructuri ale (i)realității imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licăresc continuu – și au darul de a emite lumina unei profunde, tulburătoare înțelegeri.” Simona Popescu

Lorina BĂLTEANU (n. 21 decembrie 1960, satul Peciște, Rezina, RM) este poetă, licențiată a Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova și a Universității din Dijon. A fost metodistă la Clubul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactoare la revistele Orizontul și Sud-Est cultural; între 1992 și 1998, directoare a Fundației Soros Moldova; din 1998, directoare a Trustului de Presă Medialog. În anul 2000 se stabilește la Paris, unde se lansează în design de interior și își creează propria marcă de bijuterii. Volume publicate: Obstacolul sticlei (Literatura Artistică, Chișinău, 1984), volum tradus în limba rusă: Pregrada stekla (Moscova, 1985), Cioburi (Hyperion, Chișinău, 1990), Poeme pe sticlă (Chișinău, 1997). Legată cu funia de pământ este primul său roman.

Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

„Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

„O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU)

Premiul Iasnaia Poliana 2016

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.

„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — NARINE ABGARIAN

„Citiţi acest roman. Este balsam pentru suflet.“ — Ludmila Uliţkaia

„Un murmur blând, ușor nedeslușit, te atrage ca o vrajă în interiorul acestui spațiu, unde este atât de bine, cald și liniște, încât până și evenimentele triste (deloc puține în Maran) par ceva organic, care nu stârnește nici o împotrivire interioară.“ — Galina Iuzefovici

„Un roman încântator, cu personaje ale căror ciudățenii sunt uneori amuzante, alteori sfâșietoare. O poveste plină de duio¬șie despre familie, prietenie și comunitate.“ — Foreword Reviews

„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care se naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească… Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.“ — SERGIU CELIBIDACHE

„Celibidache avea una dintre cele mai fine urechi şi una dintre cele mai pătrunzătoare minţi muzicale din câte mi-a fost dat să întâlnesc… Preocuparea permanentă pentru frazare şi articulare i-a îmbogăţit pe toţi muzicienii care au avut de-a face cu el.“ — DANIEL BARENBOIM

„Această serie de întâmplări petrecute de-a lungul anilor este o confirmare afectuoasă a multelor și fascinantelor chipuri pe care tatăl meu le-a arătat celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape. Este, de asemenea, o mărturie a legăturii unice și inseparabile dintre părinții mei. Dar ceea ce mă emoționează cel mai mult este cum a ales mama mea să împărtășească aceste lucruri. Este cel mai puternic omagiu pe care cineva îl poate aduce celui de alături și un fel minunat de a-l evoca pe bărbatul pe care l-a iubit dincolo de cuvinte. Oricât de mult v-ar lăsa această carte să pătrundeți în lumea lui Sergiu, ea reprezintă și o ocazie unică de a întrezări spiritul Ioanei și bogăția pe care ea a oferit-o lumii. Mi-e dor de amândoi.“ — SERGE IOAN CELEBIDACHI

„Costică Brădățan susține în mod grăitor că moartea nu este pur și simplu opusul vieții, ci că ea o traversează și îi conferă intensitate; moartea poate chiar să insufle vieții o nouă viață.” Times Literary Supplement

„Cartea extrem de pătrunzătoare și provocatoare a lui Brădățan este o scrutare exemplară a vieții în toată complexitatea expresiilor sale, spirituale și corporale.” Los Angeles Review of Books

„Brădățan pledează pentru o filosofie înțeleasă ca un gest profund întrupat, un act inseparabil de felul în care trăim, respirăm și murim în această lume.” Marginalia Review of Books

„Cartea este impregnată de o subtilă joie de mourir, care, după cum ar spune Socrate al lui Platon, este doar cealaltă fațetă a unei cumpănite joie de vivre.” Aspen Review

„Cărțile de filosofie sunt rareori captivante, dar Brădățan reușește o fascinantă explorare a situațiilor-limită existențiale în care filosofii nu-și mai pot susține adevărul decât plătind cu propria lor viață.” Existential Analysis

„Oamenii au murit «pentru o cauză» de când există pe lume. Au murit pentru Dumnezeu sau pentru semenii lor, pentru idei sau pentru idealuri, pentru lucruri reale sau imaginare, rezonabile sau utopice. Dintre toate variantele posibile de moarte voluntară, cartea de față se apleacă asupra filosofilor care mor de dragul filosofiei lor. Desigur, o asemenea moarte nu e lipsită de ironie: plăteşti cu cel mai preţios lucru ce ţi‑a fost dat (propria viaţă) pentru ceea ce de obicei trece drept activitatea cea mai lipsită de importanţă. Dar filosofilor – sau celor mai fascinanţi dintre ei – nu le lipseşte niciodată simţul ironiei. Într‑un anumit sens, A muri pentru o idee este un excurs într‑un domeniu încă necercetat: ontologia existenţei ironice.” Costică Brădățan

Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie.

În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo găsește o carte uitată într-un vagon de metrou. În vreme ce viața din capitala Japoniei i se pare tot mai apăsătoare, Flo este cucerită de personajele din paginile romanului: bătrâna Ayako, care deține o cafenea în Onomichi, și nepotul ei, Kyo. Urmând firul poveștii celor doi, Flo se regăsește în frământările lui Kyo legate de viitorul său incert, dar și în dilemele bătrânei Ayako, care încearcă să se elibereze de o vină din trecut. Ritmul romanului, pe care Flo se hotărăște să-l traducă în engleză, îi jalonează trăirile: în timp ce relația dintre bunică și nepot se întărește, iar tensiunile lor lăuntrice se domolesc, Flo își depășește, la rândul ei, angoasele și-și recâștigă, încet, încet, echilibrul interior. Patru anotimpuri în Japonia explorează cu delicatețe tainele vieții și legăturile care ne definesc cu adevărat.

„Surprinzător de emoționant. O enigmă postmodernă, dar totodată o poveste care fascinează și emoționează. Fiecare va regăsi aici ceva pe gustul său.“ — The Times

„Nick Bradley creează un roman tulburător, discret și profund, plin de iubire, dar și de pierdere.“ — The Observer

„Proză fluentă, care te face să citești pagină după pagină. În limpezimea sa, stilul scriiturii este asemănător cu cel al lui Haruki Murakami și Banana Yoshimoto. [...] Bradley ne oferă o percepție autentică a locului, surprinzând intimitățile parohiale și ritmul vieții de zi cu zi dintr-un mic oraș rural japonez.“ — Literary Review

În Bucureștiul anilor 1930, cele mai strălucite minți se unesc pentru a forma Asociația Criterion. Legați de prietenie și de visul unei Românii noi, moderne, printre membrii asociației se numărau istoricul Mircea Eliade, criticul Petru Comarnescu, dramaturgul evreu Mihail Sebastian și mulți alți filosofi și artiști printre care Marietta Sadova. Împreună, aceștia au construit o scenă culturală plină de viață, care a prosperat pentru câțiva ani, până când fascismul și scandalurile i-au scindat.

Cristina A. Bejan prezintă cum Garda de Fier de extremă dreapta a ajuns să eclipseze liberalismul în cazul multora din elita intelectuală română, recurgând la jurnale, memorii și la alte scrieri pentru a analiza confruntarea dintre culturi și extremism în perioada postbelică. Este primul studiu apărut în limba engleză despre Asociația Crite­rion și cel mai cuprinzător scris până la ora actuală. Disponibilă acum și în limba română în traducerea Alinei Pavelescu, această carte își propune să studieze complexitatea vieții intelectuale a României în momentele dinaintea distrugerii ei.

„De ce intelectuali precum Emil Cioran și Mircea Eliade au cedat ispitei Gărzii de Fier? Și de ce alte figuri, precum Eugène Ionesco, au rezistat? Acestea sunt câteva dintre întrebările puse în studiul de față, unic și bine argumentat.“ Dennis Deletant

„O reconstrucție meticuloasă și impresionantă care pune în lumină trăsăturile fascinante și uneori contradictorii ale acestei mici elite artistice și intelectuale din Bucureștiul interbelic.“ Radu Harald Dinu, Slavic Review

„În România, noua dreaptă a fost reprezentată de Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier, condusă de Corneliu Zelea Codreanu. Această mișcare este fundalul pentru istoria bogată a Asociației Criterion, un salon intelectual sclipitor din Bucureștiul anilor 1930, pe care o scrie Cristina A. Bejan.“ Marci Shore, Times Literary Supplement

„Lucrarea Cristinei Bejan analizează ambiguitățile și compromisurile longevive ale culturii românești privind rolul intelectualilor în regimuri totalitare. (...) O lucrare precum cartea de față este o bună pregătire pentru înțelegerea fragilității democrației în fața presiunilor ideologice și rezolvarea viitoarelor șarade ale necunoscutului.“ Norman Manea

„Cristina A. Bejan, o autoare a cărei cercetare se concentrează pe fundalul cultural al fenomenelor radicale din România secolului XX, ne oferă o înțelegere profundă a dinamicilor interne, a complexităților profunde și a nuanțelor complexe care definesc o scenă intelectuală heterogenă, pentru care proiectul Criterion reprezintă un exemplu deseori trecut cu vederea.“ Răzvan Ciobanu, Studia Politica. Romanian Political Science Review

„Datorită amplorii cercetării întreprinse de Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul în România interbelică ar trebui să facă parte din bibliografia obligatorie a oricărei facultăți umaniste din România.“ Liviu Neagoe, istoric

CRISTINA A. BEJAN este scriitoare prolifică româno-americană, care a publicat texte de istorie, piese de teatru și poezii. Are un doctorat și diplomă de master în istorie modernă de la Universitatea din Oxford, studiile sale fiind finanțate integral prin burse Rhodes și Fulbright. În prezent, locuiește la Paris, unde își desfășoară activitatea de artistă și autoare premiată. A fost cercetător la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C., unde a publicat 64 de articole în Encyclopedia of Camps and Ghettos, volumul al III-lea, editată de muzeu. Bunicii ei români s-au cunoscut ca studenți în Bucureștiul interbelic.

Ediţie, prefaţă şi dosar de Pierre Nora  

Democrația în America a lui Tocqueville și Rusia în 1839 a lui Custine, observă Pierre Nora în prefața acestui volum, sunt două cărți care marchează un moment important: după apariția lor, nu se va mai vorbi nici despre America, nici despre Rusia ca înainte. Prin exemplul american, Tocqueville a surprins mișcarea fundamentală a tuturor societăților moderne. Prin autocrația rusă, Custine a caracterizat toate formele de dictatură bolșevică.

Cartea marchizului a fost un adevărat bestseller al secolului XIX. „Cea mai inteligentă carte despre Rusia scrisă vreodată de un străin“, s-a spus despre ea în Rusia, unde a fost de altfel interzisă și până la Revoluția din 1917, și sub comuniști, fără să înceteze să circule clandestin. În Occident, Custine a fost reînviat de Războiul Rece. În Europa de Est, a devenit publicabil abia după căderea comunismului.

Rusia în 1839 nu poate fi citită, de fapt, decât cu ochii de astăzi, scrie mai departe Pierre Nora. Marchizul pare să fi anticipat cu un secol critica totalitarismului comunist, spunând tot ori aproape tot înainte de Suvarin, de Troțki, de Koestler în Întuneric la amiază sau de disidenții sovietici.

„Aproape nici o carte scrisă de un străin nu a scandalizat publicul rus în secolul al XIX-lea la fel de mult ca jurnalul de călătorie al lui Astolphe de Custine, Rusia în 1839. Custine a dezvăluit cu un ochi ascuțit esența imperiului țarist sub Nicolae I: un regim despotic care se baza pe Biserică și Ortodoxie ca resursă ideologică de putere. Rusia nu era, așa cum visase țarul Alexandru I după victoria asupra lui Napoleon I, puterea monarhică ordonatoare de pe continentul european, care ar fi depășit haosul războaielor de cucerire franceze. Ea reprezenta mai degrabă o amenințare la adresa Europei civilizate. Nu degeaba cartea lucidă a lui Custine a fost interzisă în Rusia până la sfârșitul regimului țarist.“ — OLIVER JENS SCHMITT

„O mare parte a popularității Rusiei în 1839 s-a datorat, fără nici o îndoială, criticii sarcastice și prozei flamboaiante a lui Custine. De-a lungul anilor…, a rămas una dintre cele mai celebre prezentări ale perioadei țariste.“ — San Francisco Chronicle

Scrisori din Rusia ne înfățișează Rusia așa cum nu a mai fost zugrăvită înainte, sau de atunci încoace… Acest scriitor cu mare simț de observație descrie peisajele nordice și balurile din capitală, Kremlinul de la Moscova și veșmintele oamenilor de rând. Forța scrisorilor lui Custine ca operă unitară se află în dramatismul lor intern. — VICTOR EROFEEV, The New York Review of Books

„Cea mai bună descriere a unui coșmar al istoriei care durează de secole. O carte căreia posteritatea îi confirmă cumplita actualitate.“ — GABRIEL LIICEANU

„Reconfirmându-și talentul de prozatoare și interesul pentru inovație, Paula Erizanu vine cu un surprinzător docu-fiction, un adevărat roman istoric, alcătuit dintr-un uriaș puzzle de mărturii. Vocile, fermecător de autentice, ale supraviețuitorilor unei lumi măturată de abuzuri, deportări, jafuri, prinsă între războaie (inclusiv cel din Ucraina) transmit un paradoxal și reconfortant sentiment al vieții care răzbește prin încercările istoriei, luând-o mereu de la capăt. Cu multă discreție, autoarea arată saltul cultural și civic făcut de copii crescuți în sărăcia și violența unei societăți tradiționale pe care o schimbă treptat.

„Aicea-i și raiul, și iadul” este o carte esențială pentru a înțelege nu doar ultima sută de ani de singurătate ai Republicii Moldova, aflată la confluența între culturi și etniii, ci și identitatea și deschiderea spre lume a moldovenilor, statornici și în același timp, migratori, cosmopoliți și legați de teritoriul lor.” (Gabriela Adameșteanu)

„„Aicea-i și raiul, și iadul” nu e doar un titlu de carte, ci adevărul in nuce cu privire la condiția umană. Ca o Șeherezadă contemporană, Paula Erizanu colecționează poveștile emoționante ale celor din jurul ei și le spune mai departe, pentru a le salva. Densă, articulată pe mai multe voci, care se împletesc într-o țesătură narativă de mare diversitate umană, această docudramă istorică și socială, încadrată într-o ramă autobiografică, impresionează prin autenticitate. Nu doar roman și nu doar confesiune autobiografică, ci și una, și alta, în proporții bine dozate, cartea Paulei Erizanu oferă o secțiune transversală prin întregul secol XX, răsfrânt în destinele unor oameni obișnuiți, condamnați să suporte Istoria ale cărei victime devin. Un caleidoscop tulburător al demnității și ticăloșiei umane, în care lumina și întunericul nu sunt niciodată absolute, ci desfăcute în nenumărate stadii intermediare.” (Carmen Mușat)

„Mărturiile culese de Paula Erizanu ne demonstrează încă o dată că moldovenii știu despre trecutul lor mai mult de la alții și mai puțin de la oamenii locului. Pentru prima dată vocile minorităților, ale marginalilor, ale refugiaților și ale emigranților se împletesc într-o poveste comună care vine să umple găurile albe ale unui secol basarabean. „O carte care crește”, spune Paula Erizanu, și chiar asta este, o carte care ne face mai conștienți.” (Tatiana Țîbuleac)

„Cititorul din peşteră” a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

„Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

„O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU

Părerea editorului: Poate că inocenţa e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decenţă speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care „căderea“ n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezeşte în noi nostalgia unei lumi pierdute.

Părerea redactorului: Un oraş plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiţă care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenţă.

Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp şi în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!

Părerea lui Vlad: Inocenţa e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.

Părerea neoficială a PR-ului: Se citeşte cu încordare. Aş fi vrut să nu se mai termine.

Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viaţă.

Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câştigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.

Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.

Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă.

Pășește pe drumul autentic spre longevitate – așa cum îl cunoșteau strămoșii noștri!

A dormit cu plantele, a trăit lângă urși, a învățat de la pustnici. Pădurea l-a făcut om întreg. Nicolae Onu a cunoscut boala, rătăcirea, dar și vindecarea. După 30 de ani petrecuți în comuniune cu natura, Nicolae Onu, alături de soția sa, îți deschide porțile către o lume pe care puțini o mai cunosc astăzi: lumea plantelor tămăduitoare.

El nu vorbește din cărți sau din teorii, ci din viața lui, marcată de suferință, boală, operații și ani pierduți în suferință, până când a găsit în pădure răspunsurile pe care medicina nu i le-a dat niciodată.

În paginile acestei cărți vei descoperi plante simple, dar cu puteri extraordinare, fiecare cu rostul ei:

???? Roinița – care liniștește creierul, potolește neliniștea și dă pace sufletului.

???? Ciupercile de pădure – hrană smerită a pustnicilor, dar și armă tăcută împotriva tumorilor.

???? Ienupărul – sprijin în răceli și infecții, curățând plămânii și sângele.

???? Păducelul – doctorul blând al inimii, care o întărește și o ține să bată curat și liniștit.

Și nu sunt doar acestea: urzica, păpădia, vâscul, pelinul, sunătoarea, fiecare plantă are o poveste și o misiune. Nicolae Onu ți le arată pe toate așa cum le-a înțeles trăind printre ele: nu ca pe niște rețete, ci ca pe niște prieteni ai omului, lăsați de Dumnezeu pentru a-i reda sănătatea și echilibrul.

Această carte nu e doar despre plante, ci despre o cale de întoarcere. Întoarcerea la simplitate, la credință și la legătura noastră firească cu natura. Pentru că vindecarea adevărată începe acolo unde pădurea întâlnește omul, și unde omul are curajul să-și plece fruntea și să asculte.

„Pe Nicolae Onu l-am avut invitat în Podcastul lui Damian Drăghici. Am mers chiar la el acasă pentru filmare și am rămas profund impresionat de vastitatea cunoașterii lui despre plante și natură. Cartea, scrisă de Nicolae și Mihaela Onu, explorează puterea plantelor medicinale din România, combinând învățăturile tradiționale cu dovezile științifice moderne. Autorii subliniază importanța contactului direct cu natura pentru sănătate și vindecare. Printre plantele prezentate se numără Reishi, utilizată pentru stimularea imunității, sau Năprasnicul, folosit pentru afecțiuni ale ficatului. De asemenea, sunt discutate moduri de preparare a plantelor (infuzie, tinctură, cataplasmă) și aplicarea lor în tratamente pentru diverse afecțiuni, cum ar fi răcelile, diabetul sau bolile de inimă. Cartea include o multitudine de informații valoroase, iar fiecare capitol oferă cunoștințe utile și bine documentate pentru toți cei interesați de medicina naturistă.” - Damian Draghici

Această carte este pentru tine dacă:

-         Cauți remedii naturale pentru diabet, hipertensiune, colesterol și alte afecțiuni comune;

-         Ai obosit să tratezi doar simptomele și vrei să înțelegi ce îți transmite corpul cu adevărat;

-         Știi că boala are o legătură mai profundă cu felul în care trăiești, gândești și te rogi;

-         Vrei să recunoști plantele cu adevărat vindecătoare și felul în care le poți folosi;

-         Îți dorești rețete și explicații simple despre cum se prepară corect ceaiurile, tincturile sau alifiile.

Această carte te va ajuta să:

-         Recunoști plantele vindecătoare, când și cum să le culegi ca să-și păstreze întreaga putere;

-         Descoperi cum să-ți creezi propria „farmacie verde” acasă, cu plante simple, dar eficiente;

-         Înveți cum să prepari acasă leacuri naturale testate în practică, pentru afecțiuni frecvente;

-         Descoperi povești reale și sfaturi înțelepte de viață, transmise de un om care a trăit printre plante și oameni suferinzi;

-         Înțelegi legătura dintre sănătatea fizică și emoțională și eficiența plantelor în procesul de vindecare.

 

Dincolo de viața pe care încerci s-o ții laolaltă, dincolo de durerea despre care crezi că nu se va topi niciodată în liniște, dincolo de tot ce forțezi să fie — se află viața care te așteaptă. Viața în care nu ești împins de frici, ci purtat de viziunea ta. Viața în care lucrurile potrivite vin și rămân, fără să fii nevoit să-ți răstălmăcești adevărul ca să le păstrezi. Viața în care trăiești cu adevărat, nu doar aștepți să înceapă. Viața ta. Adevărata ta viață. Viața în care ajungi, la capăt, cu ochii obosiți, dar cu inima plină. Viața de care poți fi mândru. Viața pe care o dorești cu adevărat. Viața care îți șoptește blând să lași totul și să o privești. Viața care, în tot acest timp, te-a așteptat.

Volum nominalizat la Premiile Observator cultural pentru Memorialistică/Eseu, ediția 2026

Premiul „Monica Lovinescu” acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte”, ediția 2025

Acest volum este un proiect de cercetare al Centrului de Studii în Istorie Contemporană

Cuvânt-înainte de Ruxandra Cesereanu

La vârsta adolescenței, când ar fi trebuit să se gândească la studiile viitoare și să cunoască primii fiori ai iubirii, Nina Moica devine deținut politic, închisă la Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, pentru că a făcut parte dintr-o organizație anticomunistă. Victimă a unui regim care voia să instaureze teroarea și frica de aproapele în gândirea poporului, povestea Ninei Moica - prezentată de autori sub două forme: interviu și eseu - este un fel de istorie a formării, a suferinței și a supraviețuirii în condiții adverse, ca și un adevărat manual de rezistență în fața dictaturii și a detenției.

„Dialogul ne oferă o panoramă a vieții și a oamenilor din închisorile traversate, dar ne descoperă și persoana Ninei Moica. Un om direct, dar sensibil, corect și autonom, care nu înțelege să se supună unei societăți aberante, hotărâtă să distrugă programatic tot ceea ce îi precedase, ca un copil care își devorează părinții. Un om viu, autentic, cu dureri și regrete, înfruntând greutăți nu numai în lumea comunistă, ci și în propria familie, cu care este ușor să te identifici.” (Alin Mureșan, Clara Mareș)

 „Doamna Nina Moica este - un avantaj al cărții - o povestitoare dăruită și dăruitoare, care știe să narativizeze scenele din Gulag și să le descrie amănunțit. Hrănirea, spălarea, somnul, vestimentația, anchetele, prieteniile, coafura, sărbătorile religioase, bolile, nevoile fiziologice, tensiunile și înfruntările, discuțiile, crizele - toate acestea sunt relatate pas cu pas, ca într-un studiu microscopic de caz. Cine vrea să cunoască, zi de zi, viața unei deținute politice la tinerețe o poate face în mod real citind această carte plină de nuanțe și portrete, cu scene din detenție, care narează sub lupă viața în Gulagul românesc. Nu e doar viața Ninei Moica. La fel de importantă este și viața celorlalte femei întâlnite în închisori - fie ele prietene sau străine -, devenite surate în Gulag.” (Ruxandra Cesereanu)

„Am citit cu mare bucurie romanul lui George C. Dumitru, cu impresia că mi-a povestit copilăria din anii 1980. Nu vă temeți, nu e o biografie romanțată despre mine. (Nici măcar eu n-aș citi așa ceva.) Tot ce rămâne este un roman despre cotidianul ceaușismului târziu, așa cum îl percepe un copil dintr-un sat dobrogean. Dar e lumea văzută nu numai prin ochii lui George, ci prin ochii unei întregi generații. Cine a trecut pe-acolo va tresări la fiecare pagină; cine nu – va avea prilejul să perceapă dinăuntru o lume complicată, cu bunele și relele ei. „Era bine. Adică era rău, cu comunismul și lipsurile și tot. Dar era bine” – așa rezumă protagonistul epoca din care s-a desprins. Și cu el, toată lumea românească. George C. Dumitru scrie o carte plină de umor, care nu schematizează, nu exotizează și nici nu idealizează comunismul târziu.” (Bogdan Crețu)

„Aflată, în decembrie 2024, într-un tren Cluj-Timișoara, Ruxandra Cesereanu își dă seama că «de patruzeci de ani țin în mine o autobiografie pe care nu o lăsasem să iasă și care dădea pe dinafară, nu mai voia să rămână nescrisă. Se copsese atât de tare încât năvălise peste mine ca taifunul, tornada și uraganul». În această stare de efervescență, scrie cartea de față în șase săptămâni. Nu este primul ei proiect autobiografic, dar este cel mai complex, care aduce la suprafață decenii de viață prin stări, trăiri, întâmplări considerate emblematice pentru întregul parcurs existențial. De-a lungul lui, alături se găsește constant romanul lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, o carte în multe feluri întremătoare și limpezitoare. Sau, cum scrie memorabil Ruxandra Cesereanu: «Respiram viață vie cu ajutorul unei singure cărți»”. (Sanda Cordoș)

Christiane F. este un copil inteligent şi plin de personalitate care creşte într-un cartier nou construit din Berlinul de Vest. Detestă betonul din jur, suferă din cauza atmosferei tensionate din familie. Dar vrea să-şi trăiască viaţa din plin şi, cu timpul, se refugiază tot mai mult în mijlocul găştii. Cu cei de vârsta ei, Christiane se simte liberă. Se îndrăgosteşte de muzica lui David Bowie, încearcă haşiş şi LSD. La treisprezece ani, ia pentru prima dată heroină. La paisprezece ani, face deja trotuarul ca să aibă bani de droguri. Începe o viaţă nebună, într-o permanentă hăituială. Dar, deşi suferinţa cotropeşte prematur ingenuitatea copilărească, n-o poate risipi cu totul.

Când a ajuns să depună mărturie la tribunal, Christiane F. a fost abordată de jurnalistul Horst Rieck, care s-a arătat interesat să afle mai multe despre ea. Timp de două luni, adolescenta şi-a spus, cu totală sinceritate, vibranta poveste de viaţă. La transcrierea înregistrărilor, Rieck şi colegul său, Kai Hermann, au înţeles să păstreze nealterată vocea Christianei, întregind perspectiva ei asupra evenimentelor cu relatările mamei şi ale altor persoane care i-au cunoscut pe tinerii „davişti“ din Berlinul anilor ’70. A ieşit o carte îndrăzneaţă, tristă, fascinantă, care respiră vitalitate prin toţi porii.

„Fiecare carte bună intră în lume ajutată de propria ei oportunitate. Stârnește interesul, devine actuală, pentru că mesajul ei cade pe o așteptare și o nevoie. Ne-am globalizat, ca țară, nu numai la nivelul schimbului de soluții, produse și idei, ci, se pare, și la nivelul căutării fericirii prin recursul la droguri. Cât de importantă devine atunci o carte-mărturie cum este cea a Christianei F. pentru adolescenții care nu știu cu ce preț al vieții urmează să plătească cel mai costisitor extaz de pe lume!“ — GABRIEL LIICEANU