Acţiune & Aventură
-
Padurea spanzuratilor48.27 LEIEpuizat din stoc
Filmul este ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu, primul roman psihologic din literatura română, care a fost inspirat dintr-o întâmplare reală, respectiv povestea lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului, care era subofițer în armata austro-ungară. Acesta a fost spânzurat la Ghimeș pe data de 14 mai 1917 când încerca să dezerteze pe frontul românesc.
În timpul primului război mondial, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc), un tânăr însuflețit de aventuri romantice, se înrolează voluntar pe front, pentru a-i dovedi dragostea logodnicei sale, Marta (Mariana Mihuț). Pe frontul din Galiția, el se acoperă de bravură, fiind decorat și avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea Marțiala, unde îl condamnă, cu toată covingerea, la moarte prin spânzurare, pe sublocotenentul ceh Svoboda (Valeriu Arnăutu). După execuție, află de la noul comandant de companie, căpitanul Klapka (Liviu Ciulei), motivele pentru care Svoboda încercase să dezerteze. Din acest moment începe să aibă mustrări de conștiință, iar încercarea de a găsi noi argumente și justificări îi sporește neliniștea și obsesia vinovăției devine chinuitoare. Aflând apoi că regimentul său va fi trimis pe frontul românesc, se hotărăște să dezerteze, este rănit și internat în spital. Îndrăgostit de unguroaica Ilona (Ana Szeles), fiica groparului Vidor (Laszlo Kiss), în casa căruia este încartiruit, Bologa rupe în timpul concediului de convalescență logodna cu Marta. La scurt timp după reîntoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea marțială. Acum urmau să fie judecați niște țărani, considerați spioni fiindcă se duceau să-și muncească ogoarele peste liniile interzise convențional de armata austro-ungară. Bologa nu mai poate suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovați și hotărăște să dezerteze.
Distribuția: Victor Rebengiuc - Apostol Bologa; Liviu Ciulei - Klapka; György Koväcs - Generalul von Karg; Ştefan Ciubotăraşu - Petre tatăl; Ana Szeles - Ilona; Gina Patrichi - Roza; Andrei Csiky - Varga; Emmerich Schaffer - Johann Maria Müller; Costache Antoniu - Preotul; Emil Botta - Cervenko; Laszlo Kiss - Vidor;
Nicolae Tomazoglu - doctorul; Ion Caramitru - Petre fiul; Constantin Brezeanu - procurorul militar; Alexandra Polizu - Rodovica; George Aurelian – Domșa; Angela Moldovan - doamna Domșa; Mariana Mihuţ - Marta; Mihai Mereuţă - caporalul;Gheorghe Cozorici, Toma Caragiu - căpitani; Nae Roman - un colonel; Valeriu Amăutu - Svoboda; Ferencz Bencze - un plutonier; Jean Reder - un ofiţer; Haralambie Polizu, Radu Dunăreanu - subofiţeri; Luchian Botez - ofiţer; Constantin Lipovan - soldat; Val Lefescu - telegrafistul; Tedy Dumitru - un militarImaginea - Ovidiu Gologan; Decoruri - Giulio Tincu; Costume - Ovidiu Bubulac, Ileana Oroveanu; Montaj - Dan Naum, Yolanda Mântulescu Muzica - Theodor Grigoriu; Coloana sonoră - Anuşavan Salamanian
Scenariul - Titus Popovici
Regia - Liviu Ciulei
-
Pericol absolut / The sum of all fears17.41 LEIEpuizat din stoc
Ben Affleck este gata de actiune, intruchipandu-l pe agentul CIA Jack Ryan in aceasta aventura palpitanta bazata pe romanul de succes al lui Tom Clancy.
Temerile din Razboiul Rece ale Americii sunt reaprinse dupa ce presedintele Rusiei moare si este inlocuit de un om cu trecut ascuns. Dar tensiunile intre Est si Vest erup cand CIA suspecteaza ca oameni de stiinta rusi rubeli dezvolta mai multe arme nucleare .Mobilizat de Directorul CIAWilliam Cabot (Morgan Freeman), Jack Ryan (Ben Affleck) urmareste o pista periculoasa catre o concluzie socanta: teroristii planuiesc sa provoace un razboi intre S.U.A. si Rusia - prin detonarea unei bomne nucleare la un meci de fotbal din campionat!
-
Ashes / Cenusa11.71 LEI
Ashes/ Cenusa este povestea unui tanar indo-american care se lupta pentru o viata mai buna in centrul orasului New York si pentru a acorda un sprijin fratelui sau, bolnav mintal. Dar viata lui va fi total data peste cap atunci cand un grup de gangsteri ii ofera un drum mai usor catre avere. Cu sanatatea fratelui sau in declin dar si cu spectrul unor crime hardcore in fata, el trebuie sa aleaga calea corecta...
-
Jack şi uriaşii51.62 LEI
"O nouă adaptare plină de suspans şi imaginiaţie a poveştii clasice! O aventură distractivă." Shawn Edwards, FOX-TV
-
Cronicile Casterilor: A 16-a lună51.62 LEIEpuizat din stoc
Adaptare a romanului best-seller omonim de Kami Garcia şi Margaret Stohl, Cronicile Casterilor: A 16-a Lună relatează povestea fantastică de iubire dintre Ethan (Alden Ehrenreich) şi Lena (Alice Englert).
-
Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare58.06 LEIEpuizat din stoc
"Gemma şi Jeremy sunt magici în acest film plin de acţiune!" - Daily Star Sunday
-
Jaf contra cronometru60.50 LEI
Filmul urmăreşte aventurile lui Will Montgomery (interpretat de Nicolas Cage), un maestru al hoţiilor, condamnat la opt ani de închisoare, după ce fusese tras pe sfoară într-un jaf care nu decursese conform planului. Odată eliberat, el este gata să lase în urmă trecutul criminal şi să-şi refacă relaţia cu fiica sa, Alison Loeb (interpretată de Sami Gayle).
-
Inamic și aliat60.50 LEI
Jacob Sternwood (Mark Strong), un criminal retras din activitate, se întoarce în Londra pentru a-l scoate din încurcătură pe fiul sau, implicat într-un jaf eșuat.
-
Jonah Hex38.94 LEIPistolarul desfigurat Jonah Hex (Josh Brolin) trebuie să dea de urma preotului voodoo Quentin Turnbull (John Malkovich), care plănuieşte, la sfârşitul secolului 19, să elibereze sudul Statelor Unite cu ajutorul unei armate de morţi vii! O mână de ajutor o să-i dea lui Hex şi prostituata Leila (Megan Fox), pe care pistolarul o place nu doar pentru mâna ei sigură şi gloanţele trimise exact la ţintă.
-
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 (ediţie specială pe 2 discuri)50.64 LEIEpuizat din stocHarry Potter şi Talismanele Morţii - Partea 2, cea mai de succes serie a tuturor timpurilor ajunge la final. În acest ultim capitol, tensiunea urcă la cote nebănuite, culminând cu bătălia epică dintre Harry Potter şi cel mai mare duşman, Lordul Cap-de-mort. Lunga călătorie ia sfârşit cu dramatica încleştare între bine şi rău.
-
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 - Two Disc Special Edition Lenticular53.57 LEIHarry Potter şi Talismanele Morţii - Partea 2, cea mai de succes serie a tuturor timpurilor ajunge la final. În acest ultim capitol, tensiunea urcă la cote nebănuite, culminând cu bătălia epică dintre Harry Potter şi cel mai mare duşman, Lordul Cap-de-mort. Lunga călătorie ia sfârşit cu dramatica încleştare între bine şi rău.
-
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 - Blu Ray77.97 LEIEpuizat din stocHarry Potter şi Talismanele Morţii - Partea 2, cea mai de succes serie a tuturor timpurilor ajunge la final. În acest ultim capitol, tensiunea urcă la cote nebănuite, culminând cu bătălia epică dintre Harry Potter şi cel mai mare duşman, Lordul Cap-de-mort. Lunga călătorie ia sfârşit cu dramatica încleştare între bine şi rău.
-
Stăpânii străzilor II9.66 LEIStrazile din Philadelphia sunt pe cale sa se inroseasca de sange si sa se albeasca de cocaina cand cel mai tare gangster de pe Coasta de Est porunceste loviturile din celula unei inchisori.
-
Viata de gangster11.50 LEIEpuizat din stoc"Shottas" este o dramă urbană dură despre doi prieteni care cresc pe străzile periculoase din Kingston, Jamaica.
-
Vampiri: Întoarcerea9.66 LEIDouã armate de vampiri. Una, aliati fãrã milã al maleficului Niran, care are o mare plãcere în a se înfrupta din sângele uman. Cealaltã, aliati loiali ai frumosului Song Neng, luptându-se pânã la moarte cu brutalul regim de teroare al lui Niran.
-
The Green Hornet: Viespea verde 3D (BD)127.05 LEIActori: Seth Rogen, Jay Chou, Cameron Diaz, Tom Wilkinson, Christoph Waltz, David Harbour, Edward James Olmos, Jamie Harris
-
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 1 (ediţie specială pe 2 discuri)48.69 LEIActori: Bill Nighy, Emma Watson, Daniel Radcliffe, Rupert Grint, Bonnie Wright, Julie Walters, Ralph Fiennes
-
TRON: Moştenirea48.69 LEIActori: Jeff Bridges, Garrett Hedlund, Olivia Wilde, Bruce Boxleitner, James Frain, Beau Garrett, Michael Sheen
-
Bakugan - Volumul 728.80 LEIEpuizat din stocActori: Jason Deline, Mitchell Eisner, Shawn Meunier, Zachary Bennett, Stacey DePass
-
Bakugan - Volumul 828.80 LEIEpuizat din stocActori: Jason Deline, Mitchell Eisner, Shawn Meunier, Zachary Bennett, Stacey DePass
-
Destinul unui războinic57.95 LEIEpuizat din stocActori: Dong-gun Jang, Kate Bosworth, Geoffrey Rush, Danny Huston, Tony Cox, Analin Rudd, Matt Gillanders
-
Fură şi fugi - Blu-ray96.80 LEIActori: Chris Brown, Hayden Christensen, Matt Dillon, Michael Ealy, Steve Harris, Jay Hernandez, Paul Walker
-
S.W.A.T.: Foc Incrucisat48.69 LEIActori: Gabriel Macht, Robert Patrick, Kristanna Loken, Carly Pope, Nicholas Gonzalez, Giancarlo Esposito, Shannon Kane
-
Cruciatul11.50 LEIEpuizat din stocActori: Andrew McCarthy, Michael York, Richard Tyson, Ana Álvarez, Bo Derek
-
Detonatorul11.50 LEIEpuizat din stocActori: Wesley Snipes, Silvia Colloca, Tim Dutton, William Hope, Matthew Leitch
-
Delincvenţii9.66 LEIActori: Stephen Lang, Michael Carmine, Lauren Holly, John Cameron Mitchell, Danny Quinn
-
Mecanicul48.69 LEIRemake al filmului cu acelasi titlu din anul 1972, "The Mechanic" ii are in centrul actiunii pe asasinul profesionist Arthur Bishop si pe discipolul acestuia Steve McKenna.
-
Chuck - Sezonul 3 (5 DVD)96.80 LEIActori: Zachary Levi, Yvonne Strahovski, Sarah Lancaster, Adam Baldwin
-
Naufragiaţii - Sezonul 6 (5 DVD)146.28 LEICâştigător al premilor Emmy (2005) şi Golden Globe (2006) pentru cel mai bun serial, Lost/ Naufragiaţii este un serial plin de mister şi aventură.
-
Faster: Iute ca glonţul48.69 LEIÎntr-o cursă pe viaţă şi pe moarte, în care vânătorul se poate transforma în orice moment în pradă, Driver îşi dă seama că lista cu posibilii vinovaţi pentru decesul fratelui său este incompletă.