Cărți

Poezia Ancai Zaharia e biografico-existentiala & cotidiana, directa si sincera cind e existentiala si dura, ironica sau la limitele disperarii cind e cotidiana (vezi intilnirile cu cersetorii, de exemplu).
Atit biograficul & existentialul, cit si cotidianul sint pe doua nivele, de doua feluri: din prezent si din trecut. Prezentul (brasovean) e cu cersetori si cautatori prin tomberoane, trecutul e cu violente familiale (din Moldova lui Stefan cel Mare), horror chiar si pentru prezent („dar in moldova mea totul se poate intimpla (…) eu cit am stat acolo credeam ca asa este toata  lumea/si probabil de asta ma uitam numai la filme thriller si horror / pentru ca-mi place realitate“). Exemple? Tatal betiv isi terorizeaza/bate nevasta si copilul cind „are chef muschii lui“. Unica data cind le ia ceva e de ziua lor de nastere (in aceeasi zi), dar inainte sa le dea marile cadouri (o pereche de chiloti cu floricele mamei, si „un biscuite expirat la copil“ – „ca e ziua lor, la amandoua“).

Ca stare, Anca Zaharia ne poate aminti de stramosul ei din Bacau, doar ca Anca reuseste sa se detaseze de cele traite (probabil), in textele ei realitatea pare vazuta de un altul, de aceea acea stare modernista md se imbraca in straie postmoderne, combinate cu ironie (neagra, dar uneori si in culorile unor fuste…) & sarcasm & …ura, ceea ce n-o sa prea gasim la Bacovia, oricit l-am reciti.

In orice caz, poezia Ancai-Elena Zaharia e dura si directa, iar dupa ce o dezbraci (imaginar) de procedee & tehnici poti vedea verdicte & concluzii taioase & nemiloase: „fiecare punct negru e un raspuns/fiecare rid de la coltul gurii/e o intrebare/fiecare cuta de grasime de pe burta/e o revolta muta si apoi resemnare trista“. Stari si sentimente exprimate cu multa exactitate, ca-ntr-o strofa din poemul 59: „daca nu apesi la timp/mori / daca apesi mai devreme/cu o secunda/mori“. Un debut foarte tare. Lectura utila si… placuta!  Mihail Vakulovski

„Demult n-am mai vazut o carte de debut in poezie atat de dodoloata... Ea respira prin toti porii tonusul unui om care crede, din nou, cu toata fiinta in poezie. Si are toate atuurile ca sa ne faca si pe noi sa credem in el.” (Radu Vancu)

„Iulia Modiga scrie o poezie in care detaliile cotidiene primesc profiluri ferme, fundamentale, privind mereu spre un celalalt absent. Dar acest celalalt din volumul «Bagdad» este pentru poem o ocazie de a contura deopotriva stari politice si personale. Uneori celalalt este poezia («copiii etnobotanici si mascaţii o conduc pe ultimul drum»), alteori celalalt este partenerul unei plastice discuţii despre putere si istorie (unde «pestisorii inoata cu ciocane sa sparga», iar «Bruce Lee plange pentru ca si regii plang cateodata»). Versurile Iuliei nu cunosc ambiguitatea: «macar am crescut un caine/ care nu te cunoaste/ care te-ar sfasia/ la o simpla comanda». Reusita cea mai de seama in «Bagdad» ține de claritatea cu care este decupat un spațiu personal intre atatea detalii care au pretenția ca sunt mai importante decat noi. Si, de acolo, poezia Iuliei Modiga organizeaza apararea fara sa cedeze.“ (Razvan Tupa)

Trandafiri pe viscere creeaza o lume distopica, in care afectiunea este inlocuita de servere vimeo si clipuri vevo, pastrind reminiscente din universul lui Bradbury. O lume high tech care inghite umanitatea si care, in sclipirea si asa-zisa sa perfectiune, scapara aschii dintr-un organism deja bolnav si ruinat. Cu al doilea volum de poeme, Daniela Birzu incearca revitalizarea expresiei poetice, construind in jurul unui oras de pinza si a unui cuvint, a fi, interiorul fragil, in care conjugarii i se neaga individualitatea si identitatea. Fracturata de coduri si tipare, in aceasta lume paraginita, Rosamund incearca sa acordeze acestei falii un suflu, o constiinta, o anima. (Medeea Iancu)

Daca Din oficiu este un detective story bine condus, e pentru ca tanarul Cristi Ardelean are deja o mobilitate iesita din comun a registrelor narative si o stiinta a constructiei in relief: stilul nervos al relatarii povestii e controlat cu succes de un metatext cinic si usor melancolic, menit sa filtreze «dosarele» personajelor sale in adevarate «dosare de existenta».“ (Alex Goldis)