Cărți

 Interesat cu intreaga dornniei sale fiinta, de destinul dacilor si al mostenirii complexe si profunde adusa de ei in etnogeneza poporului roman, autorul pune in evidenta prin cugetari — ce urca adesea spre treapta filosofiei istoriei — prin comparatii cu soarta altor neamuri si observatii pornite de la fapte nu o data la indemana oricui, aspecte revelatorii despre continuitatea sufieteasca, culturala si materiala a celor despre care istoria parca si-a propus sa nu-i mai aminteasca. Cu o rara staruinta, domnul Gavril Cornutiu demasca si condamna cu vehementa sau ironie popoare, personalitati si oameni, deranjati de existenta noastra sub soare si mai ales de bogatiile spirituale si naturale pe care ei, dacii, ni le-au lasat. E o replica la multe din perfidiile contra noastra proliferate dinauntru si din afara. 
    Fragment din volum:

Ce a realizat N.Iorga in Istoria bisericii romanesti nu se mai intreprinsese anterior si aproape e imposibil sa se refaca astazi, in primul rand, din punct de vedere al vastitatii documentarii. Spre a nu mai vorbi de larga cuprindere si conexiune a elementelor chemate sa lumineze fenomenul "vietii religioase a romanilor", sau de profunzimea analizelor critice in detaliu si de ansamblu.
   Caci "Istoria" lui N.Iorga aduce contributii esentiale nu numai de viziune generala, ci si de detaliu, in mai fiecare dintre chestiunile luate in discutie..
    Ea ramane, orice s-ar spune si oricate carti se vor mai scrie - si trebuie sa se scrie mai ales despre viata religioasa a ultimului secol - un monument de care trebuie sa ne apropiem cu sfiala, ca de o lucrare neapartinand sferelor obisnuitului. 

Incarcand textul pana la saturatie cu referinte la epoci, locuri, edificii, personalitati, evenimente, N.Iorga deruleaza istoria vietii religioase a romanilor din cele mai vechi timpuri - inca din vremea paganismului - pana la inceputurile secolului al XX-lea (in prima editie), adusa ulterior, la zi (in editia a II-a), pana dupa primul razboi mondial.
Abordand viata religioasa in derularea ei istorica, el zaboveste pe acelasi palier, cand in Moldova, cand in Tara Romaneasca sau Transilvania, iar mai tarziu si in Bucovina, Banat si Basarabia, incercand din cadrul respectivului modul spatio-temporal, sa arunce punti, atat carte trecut, cat si carte celelalte provincii romanesti - intinzandu-si  totodata privirile si carte largul european: balcanic, rusesc, apusean.
Asa incat, desi segmentele isi au o anumita individualitate, ele nu pot fi extrase - decat cu greu, din intreg, si cu pierderi pentru totalitatea excursului critic. I.Oprisan
                                                                                                   

Pe baza unei profunde documentari, ce ne uimeste si astazi, Teohari Antonescu circumscrie – pornind de la sugestiile lui Al.I.Odobescu si de la unele materiale arheologice puse la dispozitia sa de marele scriitor – profilul enigmaticului cult al cabirilor, ce si-a avut epicentrul pe teritoriul vechii Dacii, ii stabileste originea frygo-tracica si-i descifreaza simbolistica, functiile si filiatia cu celelalte religii ale lumii antice.
Monografia exemplara, Cultul Cabirilor in Dacia ofera totodata interesante deschideri catre intelegerea mitologiei romanesti si a unor creatii inconjurate inca de mister precum Miorita sau Calusarii, spre a le cita doar pe cele mai importante.- I. Oprisan

„Incursiunile lui Vasile Parvan in protoistoria Daciei (mileniul I i de Christos) - desi au fost in parte corijate de descoperirile arheologice de dupa 1926 - au ramas puncte de pornire in recuperarea stiintifica a acestei perioade.

Volumul de fata reuneste, pentru prima data la un loc, texte aparute in romana sau in alte limbi, asupra trecutului nostru, complementare Geticii, gratie carora viziunea savantului despre daci se intregeste admirabil.

Senzational e studiul Dacii la Troia (care da titlul volumului), in virtutea caruia - impinsa de cimmerieni, care, la randul lor, erau alungati de sciti - o ramura a dacilor ar fi ajuns in Asia Mica si ar fi refondat Troia VII, pe ruinele Troiei homerice, pe care au stapanit-o timp de trei secole.

In felul acesta, istoria locala a dacilor patrunde spectaculos in istoria universala.“ - I.Oprisan

Aceasta carte contine o prezentare concisa asupra intelegerii invataturilor si a ambiantei spirituale a traditiei gnostice. [...] In zilele noastre, multi ganditori manifesta afinitate fata de gnosticism, precum si o empatie fata de atitudinea gnosticilor, care nu s-a facut simtita inca din vremurile cand marii maestri gnostici si-au expus conceptiile in secolele al II-lea si al III-lea dupa Christos. [...] Intr-un anumit sens, se poate spune ca nici o traditie spirituala nu piere. O cercetare ce patrunde adanc in sufletul omenesc este precum cercurile ce se formeaza atunci cand se arunca o piatra in apa; ea se extinde la nesfarsit, spre exterior, chiar si atunci cand nu mai poate fi perceputa de simturile noastre. La fel este si intelepciunea gnosticilor; ea continua sa influenteze gandirea si intuitia omeneasca, fie ca este recunoscuta sau nu ca sursa. O mare parte a spiritualitatii alternative din Occident este oarecum legata sau deriva din gnosticism. (Indeosebi nimeni altul decat renumitul Papa Ioan Paul al II-lea, in volumul sau Trecand pragul sperantei ('90) recunoaste „revenirea stravechilor idei gnostice sub infatisarea asa-numitei Noi Ere"). 
Aceasta lucrare nu este, in primul rand, o invatatura savanta, academica. M-am straduit sa restrang referintele si documentatia la minimul necesar. [...] Motivul este ca volumul de fata nazuieste sa serveasca drept introducere in subiect. Gnosticismul nu este doar pentru invatati sau piosi. La fel ca alte sisteme de invatamant ezoteric, gnosticismul poate fi asemuit cu un ocean unde un copilas se poate balaci in apele putin adanci de la mal, in timp ce un bun inotator se poate scufunda in apele cele mai adanci. 

... Lucrarea apare cu prilejul implinirii a 1910 ani de la capturarea tezaurelor regale dacice de catre romani si a 100 de la ducerea in gura lupului, la Moscova, de catre Guvernul Romaniei a marelui tezaur al Bancii Nationale a Romaniei (primul transport) ...

Preoti, profeti barzi sau vrajitori? O intrebare la care cercetatorii rolului social si spiritual jucat de druizi in istoria celta nu au aflat inca raspuns. La fel, despre religia vechilor celti s-au propus explicatii controversate. Cartea de fata incearca sa puna in evidenta teoriile cele mai coerente, sustinute de faptele istoriei si de documentele arheologice. Dan Grigorescu

Temele romanesti ale Reginei Maria. Chiar daca Regina Maria nu va fi fost incantata de la inceput de Romania, dupa casatoria cu Ferdinand (1892), refugiul iesean din timpul Primului Razboi Mondial (1916-1918)- cand a cunoscut si suferintele si eroismul ostasilor nostri si cand, personal, a staruit imens sa se mentina regalitatea de descendenta Hohenzolerna impotriva celor care vroiau s-o inlature - au facut-o sa se ataseze profund de locurile si de oamenii pe care fusese chemata sa-i conduca. Si aceasta cu atat mai mult dupa Marea Unire, care transforma-se regatul intr-o adevarata ,,imparatie". A se vedea, intre altele, volumul "Tara mea", tradus de N.Iorga din engleza.

Cert este ca, chiar in anii razboiului si imediat dupa ei, ea incepea sa abordeze subiectele romanesti, comportandu-se nu numai ca o stapana iubitoare a poporului ei, ci - cel putin artistic ca o romanca nativa. Interesant e ca Regina isi indreapta in mod deosebit atentia asupra universului copilariei, al vietii specifice copiilor ,,din Ro-

mania Mare", carora le si dedica cele doua volume de povesti. Si mai interesant e ca existenta in genere umila si plina de necazuri a copiilor nostri, mai ales de la tara, dar si din marginile inchipuirilor de orase, e proiectata in perspectiva fabulosului legendar-religios si a imaginarului specific povestilor.

Realismul vietii crude, adesea insuportabile, transfigurat printr-o misterioasa unda lirica - capata contururile unei lumi simbolico-metaforice, din care se poate iesi spre alte zari, fie de fericire pamantean-spirituala, fie de implinire in viata biblica de dupa viata.

Personajele din cele mai bune ,,povesti" sunt copii inzestrati nu numai cu un suflet de o curatenie deosebita, dar si cu o vointa iesita din comun de a-si infaptui gandurile care ii domina.

Cartea e importanta nu atat prin concretizarile exemplificative - unele discutabile -, cat mai ales prin punerea de principiu a problemei, care ar trebui sa-i nelinisteasca pe cei care se ocupa propriu-zis de limba. E un inceput care, iata, consuma cu intrebarile care vin tocmai din cealalta parte a romanitatii, formulate de catalana Carme Jimenez Huertas, de data aceasta o specialista.

Fragment:

 8.13. Desi, sonor i se pot indica „palpabil" urme sonore antice (vezi Romula), este posibil si ca termenul de roman sa fi avut de la inceput o semnificatie de denominatie etnica. El a avut semnificatie etnica si extensie socio-geografica initial in tara Romaneasca. Oricum, antichitatea a avut o denominatie etnica asemanatoare, cea de roman, iar pe teritoriul Daciei au existat toponimice asemanatoare sonor, dar, probabil incepand cu gotii, uzii si cumanii, s-a simtit nevoia unei diferentieri semnificative (de neam) intre alogenii migratori, stapani, barbari si pagani si populatia supusa, nativii crestini, de acelasi rit cu Roma, Roma orientala, romanii etc. in perioada respectiva, pentru migratori si necrestini (inclusiv slavii ulteriori), in general neamuri de orientali, numele de roman avea un sens general, dat tuturor etniilor europene crestine cu care veneau in contact. S-ar putea ca etimologia cuvantului roman sa fi fost accentuata de semnificatia de „crestini”, de oameni ai lumii romane. Ea a substituit usor denominatia de daci, deoarece dacii erau deja, de generatii bune, crestini. In plus, se considerau deja altceva, iar prin credinta se simteau mai apropiati lumii romane, decat trecutului dacic. Ar fi nevoie de un grup de istorici, de mare rigurozitate si cultura istorica postantica, pentru a clarifica evolutia termenului, in datele lui atestabile.

Ciclul epic creat, in lumea germanica, in jurul legendei lui Siegfried, a Brunhildei si a Nibelungilor, reprezinta rodul unei lungi si complicate elaborari. Profunzimea, complexitatea si varietatea temelor, care cladesc laolalta Cantecul Nibelungilor, personajele si episoadele acestei povesti eroice oglindesc o noua viziune asupra Lumii si destinului, transpusa in cea mai frumoasa poema medievala din cate s-au pastrat pana in zilele noastre.

Cartea de fata, aparuta in mai multe limbi si in numeroase editii, mai ales in Germania, este o lucrare fundamental de referinta in bibliografia goetheeana.
Ea ii dezvaluie cititorului modalitatile complexe in care marele poet si-a cizelat nu numai opera si gandirea, ci si viata, oferind oricui un indiscutabil si prestigios model de urmat.

Wilhem Bode este, poate, cercetatorul care a staruit cel mai mult - de fapt intreaga sa viata - asupra biografiei si creatiei atat de diverse a lui Goethe.

Extras din carte:

"1. Modernism si traditionalism

Dupa ce ai strabatut opera lui Lucian Blaga de la un capat la altul, familiarizandu-te cu ea, simti fara sa vrei nevoia sa raspunzi la o intrebare ce te-a urmarit pe tot parcursul lecturii:

Cum de a fost cu putinta ca un scriitor atat de imbibat de folclor, ce-si marturiseste apartenenta absoluta la lumea satului mitic, sa debuteze intr-un asa de neasteptat dezacord cu traditia noastra literara? Si - ceea ce e si mai paradoxal ,,- sa beneficieze de o unanima acceptare din partea criticii de toate nuantele si orientarile?

Faptul e, dupa stiinta noastra, unic in literatura romana; cum unica e insasi evolutia ulterioara a scriitorului, ce a derutat chiar pe criticii cei mai avizati ai vremii.

In acest sens e suficient sa citam cazul lui E. Lovinescu, care exemplifica o mai generala orientare in epoca.

Transferandu-l pe autorul Poemelor luminii de la ,,Contributia modernista a Ardealului" la ,,Traditionalisti", mentorul ,,Sburatorului" nota in a sa Istorie a literaturii romane

contemporane: ,,Pare desigur ciudat a alipi pe Lucian Blaga miscarii poetice traditionaliste, intrucat prin tehnica si expresie, poezia lui n-a trecut numai ca modernista, intr-o epoca in care si simbolismul parea o noutate, ci chiar ca avangardista, influentata fiind de expresionismul german..." (p. 97).

Dar daca succesul debutului poate fi pus intr-o anume masura pe seama conjuncturii politice (unirea Transilvaniei cu Romania), asa cum s-a mai incercat sa se explice - a se vedea..."

Mutilat de cenzura comunista, prin eliminarea maximelor din Biblie, din Sfintii Parinti si din scriitorii neagreati de regim, precum si prin introducerea abuziva a unor citate din clasicii marxismului sau prin trunchierea adnotarilor autorului, "Dictionarul de maxime comentat" vede lumina tiparului, dupa ani buni de la prima aparitie, in forma intregita dorita de Tudor Vianu si purificat de balastul adaugirilor conjuncturale.

Elaborata in urma cu aproape opt decenii (interzisa dupa 1944), Scanteietoarea viata a Iuliei Hasdeu ne cucereste inca, prin patosul ei avantat, prin delicatetea cu care autorul ne introduce in intimitatea copilei geniale si, mai ales, prin extraordinara forta de sugerare a zbuciumului launtric al poetei, aflata intr-o continua lupta cu Destinul neindurator.

Bazata, in buna masura, pe marturiile orale ale unor personalitati care au cunoscut-o pe protagonista - inaccesibile cercetarilor ulterioare - cartea se constituie intr-un veritabil document ad-hoc al unei existente de exceptie.

O repunem in circulatie, intr-o riguroasa editie critica, adnotata in lumina ultimelor descoperiri din istoriografia literara.

Pe linia cercetarilor intreprinse de B.P. Hasdeu, N. Iorga, V. Parvan, Gh. Bratianu s.s., istoricul si filologul Eugen Lozovan (fost profesor la universitatea din Copenhaga) incearca sa lumineze viata, mentalitatea, credintele si raporturile populatiei romanizate din Dacia cu „barbarii“ si cu Bizantul in cursul primului mileniu de infiripare si afirmare a poporului roman (sec. IV-XIV).

Apreciate de mari savanti ai lumii, pentru rigurozitatea stiintifica si sugestiile oferite, studiile sale dau contur unei lungi perioade innegurate a istoriei nationale, relevand importantul rol cultural si politic jucat de dacii romanizati in ansamblul evului mediu european.

Pregatita si elaborata partial in ultimii ani de viata ai lui B.P.Hasdeu (primele doua capitole, referitoare la genealogie, au aparut in martie 1907), lucrarea lui Iulia Dragomirescu a beneficiat de cateva avantaje irepetabile.

Primit in preajma savantului, autorul ei a avut o sansa sa-l cunoasca indeaproape, sa-i afle din propriile-i marturisiri trecutul, gandurile, framantarile si proiectele nerealizate, sa fie ghidat de el in hatisul stufoasei sale familii si in labirintul atat de complex al operei, in sfarsit, sa aiba la indemana intreg fondul de documente, manuscrise, reviste si carti necesare documentarii (dintre care multe s-au pierdut in timp).

Date fiind aceste imprejurari, lucrarea capata - dincolo de interesul sau caracterul uneori discutabil al consideratiilor exegetului, - valoarea unui document unic, prin intermediul caruia ne putem apropia ceva mai mult de sufletul marelui invatat. (I.Oprisan)

Pe langa poezii, povesti, romane, piese de teatru, memorialistica, regina Elisabeta a Romaniei (Carmen Sylva) a lasat un numar impresionant de aforisme, scrise direct in franceza, din care doar o mica parte au fost traduce in romana. 

Reflectiile incluse in volumul de fata au alcatuit substanta plachetei din 1888, Cugetarile unei regine , incununata cu Premiul "Botta", al Academiei Franceze.

Impreuna cu florileagiul mentionat, publicam si alte lucrari de accentuata meditatie, precum: Impresiile unei regine, De ce ne trebuiesc regii? Pe Dunare (fragmente), menite a sugera deschideri convingatoare catre complexitatea creatiei primei noastre regine. (I.Oprisan)

„Timp de mai bine de o jumatate de secol - din 1903 pana in 1955 - Barbu Lazareanu a simtit o atractie deosebita fara de personalitatea si opera lui B.P. Hasdeu.

Dictionarul contine peste 70000 de neologisme explicate.

Pentru lamurirea cititorilor, tinem sa precizam ca Simeon Florea Marian nu a reusit din pacate, sa incheie prezentarea etnologica a tuturor sarbatorilor pagane si crestine de peste an, ci doar a celor de iarna (incepand cu Anul Nou) si de primavara (pana la Inaltare).

Mai departe, ele au fost cercetate si infatisate de Tudor Pamfile, in volumele: sarbatorile de vara, 1910; Sarbatorile de toamna, 1914 si Craciunul, 1914. Asa incat, studiile celor doi mari etnologi nu numai ca nu se suprapun, ci se intregesc, intr-o serie fundamentala pentru cunoasterea spiritualitatii nationale. (I.Oprisan)

"Scrierile lui N. Iorga despre viata si faptele voievodului, precum si documentele referitoare la domnia si sfarsitul lui, scot cu prisosinta in evidenta acest fapt, deschizand perspective nebanuite catre proiectele sale cu adevarat marete."  I. Oprisan 

Guvernarea generalului Nicolae Radescu a fost de scurta durata,de nici 3 luni de zile, intre 6 dec. 1944 si 28 febr. 1945. Stenograma sedintei din 28 febr. 1945, indeosebi, infatiseaza disputa politica dintre generalul Radescu si adversarii sai cei mai inversunati, dr. Petru Groza si Gh. Gheorghiu Dej, care i-au adus acuzatii grave si i-au cerut sa demisioneze.