Cărți

Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor Slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania şi Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Rus al San Francisco-ului, care a fost o vreme profesor la Seminarul Ortodox din Bitolia, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe.”

Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor Slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania şi Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Rus al San Francisco-ului, care a fost o vreme profesor la Seminarul Ortodox din Bitolia, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe.”

Michel Onfray (n.1959) este un filosof și eseist francez tonic, iconoclast și deosebit de prolific. Înțelepciune este volumul cu numărul 100 (al treilea din trilogia Scurtă enciclopedie a lumii, după Cosmos și Decadență), semnat de acest autor inclasabil, care suscită tot atâtea polemici câtă admirație cu fiecare apariție a sa.
Tradus în peste 25 de țări, acest fost profesor universitar de filozofie a fondat, în 2002, Universitatea populară din Caen și și-a lansat în 2016 propria televiziune, webtv : michelonfray.com.
Dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale traduse în limba română, amintim: O contraistorie a filosofiei (6 volume), Freud. Amurgul unui idol, Scurt manifest hedonist, Pântecele filosofilor. Critica rațiunii dietetice, Rațiunea gurmandă. Filosofia gustului.

Sylvie Germain (n. 1954), una dintre cele mai rafinate și apreciate scriitoare franceze, a studiat filosofia cu Emmanuel Levinas și a obținut doctoratul cu o teză despre chip, trans-gresiune și trans-figurare.
Primele ei romane, o saga familială (Le Livre des Nuits, 1985, și Nuit-d’Ambre, 1987) îi aduc și primele premii importante. După șapte ani petrecuți la Praga, unde a predat filosofia și franceza, publică Jours de colère (1989), recompensat cu premiul Femina în același an.
Apărut în 2005, Magnus este primit cu entuziasm de public și de critici, obținând premiul Goncourt al liceenilor și Goncourt, alegerea poloneză.
Dintre romanele și nuvelele publicate, mai amintim: Opéra muet (1989); La Pleurante des rues de Prague (1991); L’Enfant Méduse (1992) Vermeer: patience et songe de lumière (1993); Les Échos du silence; Couleurs de l’invisible (2002); Songes du temps (2003); L’Inaperçu (2008); Hors champ (2009); Le Monde sans vous (2011); Rendez-vous nomades (2012); Petites scènes capitales (2013); Le vent reprend ses tours (2019); Brèves de solitude (2021).
În 2013, Sylvie Germain este aleasă în Academia regală de limbă și literatură franceză a Belgiei, iar în 2016, i se decer-
nează premiul mondial Cino Del Duca.

Născută la Rejkjavik, profesor de istorie la Universitatea din Islanda, cu studii terminate la Sorbona pariziană, Auður Ava Olafsdóttir este unul dintre scriitorii remarcabili ai lumii nordice, şi aceasta în primul rând grație câtorva romane interesante, chiar dacă mai puțin cunoscute. Le Rouge vif de la rhubarbe (1998) şi L’Embellie (2004), primele romane ale autoarei, cel de-al doilea fiind distins cu premiul Tómasar Guðmundssonar, sunt urmate de alte trei – Rosa Candida (2010) – foarte apreciat peste tot în Europa, The Exception (2012), Ör (2016, distins cu Íslensku bókmenntaver ðlaunin, cel mai prestigios premiu lierar islandez, și cu Nordic Council Literature Prize, cel mai important premiu decernat unui scriitor din cele cinci țări scandinave).
Miss Islanda a fost recompensat cu premiul Médicis în 2019.

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

DAN PERȘA este romancier, eseist, publicist. Absolvent al Facultăţii de Geologie-Geografie, secţia Geofizică. În prezent este redactor la revista Ateneu, Bacău. A publicat romanele: Vestitorul (1997), Şah orb… (1999), Război ascuns (2005), Cu ou şi cu oţet (2007), Cărţile vieţii (2009), Arca (2012), Viaţa continuă (2013), Şi eu am scufundat Atlantida (2016), Înapoi pe Solaris (2017), Dincolo (2018) şi volumul de versuri Epopeea celestă (1999). Colaborează la numeroase reviste culturale, între care: Vatra, Euphorion, Hyperion, România literară, Familia, Convorbiri literare, Luceafărul, Timpul. Cărţile sale au obţinut numeroase premii literare naţionale.

Jean d’Ormesson (1925-2017), descendent al unei familii aristocrate franceze, este scriitor, jurnalist, filosof. Fost director general al cotidianului Le Figaro, membru al Academiei Franceze, al cărei ambasador mediatic a fost vreme de peste patruzeci de ani, Jean d’Ormesson este o figură de prim-plan a spațiului intelectual hexagonal, fiecare apariție a sa fiind deosebit de apreciate pentru erudiția dezinvoltă, arta conversației și umorul fin. Jean d’Ormesson a scris numeroase romane – amintim doar câteva: La Gloire de l’Empire (1971), Dieu, sa vie, son oeuvre (1981), Histoire du Juif errant (1991), La Douane de mer (1994), Presque rien sur presque tout (1996) – care scapă canoanelor clasice, împletind autobiografia și ficțiunea, agrementând narațiunea cu digresiuni și anecdote personale, dar și cu meditații pătrunzătoare asupra trecerii timpului, adesea susținute de o reală informație științifică, totul într-o limbă franceză elegantă și rafinată. Trilogia Speranța în moștenire cuprinde ultimele texte scrise de Jean d’Ormesson.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

„Ce poate fi mai romantic – şi în sens cultural, şi în sensul comun – decât următoarea afirmaţie din rama textului: «Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.»”
Loredana CUZMICI

Deși avem așteptarea de a găsi o lucrare de nuanță scolastică, teza de licență a lui Mircea Eliade e, mai degrabă, o evaluare a Renașterii din perspectiva intersecției dintre metafizică, religie și artă. Cei pasionați de filosofie vor găsi, în aceste pagini, începutul unui demers de cercetare care viza nouă capitole: doar trei au fost scrise în vederea finalizării studiilor de licență, reprezentând o investigație filosofică dublată de un jurnal de călătorie în Italia anilor 1927-1928. Memoriile lui Eliade sunt, din acest punct de vedere, cel mai bun raport de progres al unei cercetări. Mai înainte însă de a surprinde în ce măsură argumentele avansate în lucrarea sa sunt, în mod surprinzător, rezultatul întâlnirilor fericite cu Papini sau Gentile, trebuie să ne amintim că toate tezele filosofice reunite în acest volum sunt scrise de Eliade la vârsta de 21 de ani.

M-aș bucura dacă peste ani, aceste jurnale (cele de călătorie, cât şi cele dedicate cercetărilor filosofice) ar face obiectul unei ecranizări spectaculoase, între Italia, India și România anilor în care Eliade a trăit toate emoțiile unui om sfârșit și renăscut deopotrivă. Până atunci însă, Editura Cartea Românească Educațional aduce publicului versiunea reeditată a acestor două lucrări corespondente – Contribuții la filosofia Renașterii – și jurnalul de călătorie aferent culiselor acestui travaliu hermeneutic, pe alocuri necunoscut celor care aspiră la parcurgerea unui studiu eliadesc riguros. Nu e nici pe departe o lucrare tabu. Dar este, fără îndoială, o lucrare-document: monografică și biografică fără a fi în contratimp, confesională și critică fără a fi în dezacord. Oana Camelia ŞERBAN

Când scrie aceste pagini, în 1925, Eliade nu are mai mult de 18 ani. Nu apăruse încă Falsificatorii de bani al lui André Gide (1926), roman de tip autobiografic, care a impus un model în proza modernă. Nu apăruse nici Jurnalul Falsificatorilor de bani. Gândul lui este să scrie un roman care să-l izbăvească de toate și să-i justifice inerția școlară. Jurnalul din roman ne dă vești despre el. Romanul ar trebui să fie „o răsfrângere completă și reală a adolescenței mele, a adolescenței noastre”, „o justificare a întregii vieți lăuntrice pe care am viețuit-o în marginea școlii, în adolescență, și crezând că ies din adolescență (…), o carte de viață efectivă, o confesiune brutal de sinceră, o răfuială” și are convingerea că nu va izbuti. Scrie în acest timp jurnalul romanului, care se va substitui romanului ca atare, și notează într-o simpatică dezordine tot ce-i trece prin minte și i se întâmplă, fără nicio preocupare expresă pentru literatură. (…) Dar tocmai ignorarea literaturii dă oarecare valoare literară acestor pagini confesive. Ele spun mult, am impresia, despre biografia tânărului Eliade și spun ceva și despre un posibil personaj adolescent care vrea să iasă din tiparele tradiționale ale literaturii. El nu sărută zarzării înfloriți, și când citește Un om sfârșit este dezamăgit pentru că i-a sfărâmat personalitatea. Romanul adolescentului miop trebuie judecat, desigur, în funcție de biografia lui Eliade și de opera sa ulterioară. (…) La 17-l8 ani, Mircea Eliade descoperise o schemă de roman și, cu inerente modificări, schema trece și în primele romane din anii ’30.

Eugen SIMION,
Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei

Ca om, poetul respiră exuberanţă în faţa lumii exterioare, fiind format în spaţiul liber al naturii. Prin cultură, el se instalează cu voluptate în mit, intuind vârste şi realităţi preexistente, sau transpunând în viziuni mitice prezentul. Truverul e însă mai personal, mai reliefat decât reflexivul, drept care lirismul său apare dominator, preponderent faţă de tentaţia ideilor, în toate cazurile, chiar în momentele depresive, peste confesiunile lui Horia Zilieru se arcuiesc raze de soare. Încă o dată se dovedeşte că în poezia românească spiritul solar şi tentaţia spre sublimare a tragicului au prioritate. La fiecare poet, spaţiul spiritual al copilăriei, acel spaţiu fermecat al cuibului, îşi imprimă culoarea, vibraţiile, luminile asupra întregii creaţii.
Constantin CIOPRAGA

Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca, (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu”al Academiei Române condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al literaturii române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară.

Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca, (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu”al Academiei Române condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al literaturii române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară.