Cărți

Nimic din universul nostru – de la particulele elementare la corpurile ceresti – nu are un comportament complet predictibil. Un robinet care picura, dinamica ecosistemelor, epidemiile de pojar, capriciile meteorologice, evolutia bursei – toate acestea prezinta stranii tipare de comportament, care au ajuns sa fie explicate odata cu aparitia teoriei haosului.

Uneori, editorii publică un autor „fără nume“ pentru că au încredere în calităţile cărţii lui. Sau invers, publică o carte proastă doar pentru că autorul „are nume“. Însă visul oricărui editor este să aibă, simultan, o carte bună şi un nume de autor cunoscut. Jurnalul actriţei Oana Pellea, descoperit şi prezentat acum cititorilor de criticul literar Ioana Pârvulescu, e un astfel de vis.

Irlandezii se pricep la cateva lucruri importante. Stiu sa cante, sa scrie, sa bea, sa indure frigul si sa rada. Printre dovezile acestei din urma calitati se numara si culegerea de panseuri N-ai decat sa ma citezi.

„Văd în slujirea mea o cale de participare la lucrarea Mântuirii.“ (Karol Wojtyła, 12 august 1969)

„Cand sunt intrebat care sunt cartile mele pe care le consider cele mai importante, raspund aproape automatNostalgia, Levantul si Orbitor. De fiecare data simt insa, obscur, ca fac o nedreptate. Ca las deoparte, uitata intr-o zona umbrita a mintii, o a patra carte majora a mea, pe care de un sfert de secol ma straduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche si nevindecata inca. E corpusul poemelor mele lirice, scrise in tinerete, intr-un efort continuu, halucinant si epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca in care mi-am trait viata, fara rest, numai si numai in poezie. Cand privesc in urma, vad imediat acea flacara stralucitoare, acea cautare disperata de forme noi, acea continua masurare a puterilor intr-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completa. Cand, prin 1992, am hotarat sa nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolica in speranta unei renasteri.
Mi s-a dat apoi, intr-adevar, sansa unei noi vieti in literatura, dar o viata nu separata de prima, ci izvorata in intregime din ea. Poezia a gasit o cale de-a curge mai departe in scrisul meu si a ramas pentru mine, mai departe, chiar daca dizolvata intr-un epic translucid, sensul vietii mele. Faptul ca nici azi nu ma intereseaza nimic altceva, in efemerul si enigmaticul lumii, decat poezia este mostenirea acelei epoci indepartate.
Cititorul va gasi in acest volum, reproduse integral, cele sase volume de versuri publicate de mine, la care va adauga, poate, «din citit ori amintire», al saptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu si-a gasit locul aici.“ (Mircea Cartarescu)

„Stim de mult timp ca opera de arta este un obiect de placere. Paginile ce urmeaza nu-si propun totusi sa dea retete privitoare la «degustarea» unei opere de arta. Ele au o tinta mai degraba polemica: se indoiesc de posibilitatea de a «savura» un tablou in absenta «intelegerii» sale. Ele ilustreaza modul in care atat «intelegerea» si perceptia, cat si bucuria «intelegerii» si bucuria perceptiei pot aduce, impreuna, desfatarea majora oferita de exercitiul cultural. Cartea reuneste o serie de studii de caz, pornind de la o opera al carei caracter erotic a fost declarat de la bun inceput: Sarbatoarea lui Venus, realizata de Titian pentru un nobil comanditar cu experienta in desfatarea simturilor. Prin acest prim eseu, cartea vrea sa atraga atentia asupra fortei detaliului si a bucuriei produse de descoperirea amanuntului revelator. Ana¬lizele care urmeaza ofera incursiuni multiple si variate in lumea interpretarii operei de arta, dezvaluind contexte, uneori nebanuite, care nu fac decat sa mareasca satisfactia «savurarii» dublate de intelegere.“ (Victor Ieronim Stoichita)

Intre 1860 si 1910, asadar intr-o perioada care e considerata unanim perioada modernizarii tarii noastre, o elita intelectuala si profesionala construieste in rapoartele sale o alta Romanie: Romania medicilor. Imaginandu-si o Romanie ideala, dupa chipul si asemanarea tarilor apusene in care isi facusera studiile, medicii romani din sistemul sanitar descopera ca arhaica lume rurala nu ii primeste prea bine, fiindca isi are tamaduitorii sai, care practica o medicina alternativa, ca principiile alimentatiei stiintifice si ale igienei moderne se impun cu greu sau aproape deloc din cauza obiceiurilor stravechi. Oricum dramatica, starea medicala a Romaniei e infatisata in culori si mai sumbre de medicii romani cazuti in capcana prejudecatilor care, de fapt, bantuie la acea vreme si prin tarile pe care le considera cu adevarat civilizate. Medicii vorbesc de suferinte endemice, de sifilis, de oftica, de pelagra si de alcoolism ca si cum aceste boli ar duce la pieirea iminenta a natiunii. Mai mult, analizand statisticile recrutarii, se inspaimanta de spectrul unei degenerari absolute a poporului roman, in timp ce alte etnii, si mai ales evreii, ar fi gata sa-i ia locul. O lectura necritica a rapoartelor medicale ar lasa impresia unei iminente apocalipse demografice. Constantin Barbulescu, care e si istoric, e si etnolog, e si sociolog, isi asuma aceasta dificila sarcina si discerne, cu instrumentele celor trei discipline, intre realitate si reprezentare ideologica, retusand, cu nuante mai fine, adevarata Romanie a medicilor.

„S-a spus mereu ca ingerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu insotiti de «modelul» nostru, de portretul nostru imbunatatit. Și suntem – sau, in orice caz, ar fi bine sa fim – intr-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Ingerul ofera fiecaruia din actele noastre reperul epurei lui, adica desenul lui ideal. Langa fiecare «este», ingerul asaza un «cum ar trebui sa fie». El conjuga neobosit, la optativ, curgerea vietii noastre, asa cum am face-o noi insine daca am fi in conditia lui.“ (Andrei Plesu)

„Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai incarcata cu desfasurari dramatice. Situatia e atat de nesigura si de schimbatoare, incat momentele alternative de bucurie si de disperare se tin lant, punand nervii si judecata tuturor la grea incercare. Romania se simte tradata: de rusi, in primul rand, dar si de partenerii occidentali care par sa nu inteleaga situatia disperata in care a ajuns, fara sa aiba vreo vina. Romanii nu mai au de ales decat intre un sfarsit eroic si o pace injositoare. Carmuitorii tarii aleg pacea, in cele din urma. Cu alte cuvinte, capitularea. In ciuda apelurilor reginei la rezistenta. Jocurile erau facute. Probabil ca pana la urma a fost mai bine asa: o decizie rationala, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, si nu una eroica, extrem de riscanta. Dar trebuia sa apere cineva nu numai interesele imediate ale tarii, ci si onoarea romaneasca. A facut-o, cu nestavilita pasiune, regina Maria." (Lucian BOIA)

Calugarul si filozoful, cartea-dialog a lui Jean-Francois Revel si Matthieu Ricard, a fost, inca de la aparitie, bestseller in Europa si s-a bucurat de traduceri in 21 de limbi.

Datorita farmecului ei romantic si caracteristicilor patologice, viaţa lui Torquato Tasso, geniu incontestabil care a dominat literatura europeana o buna bucata de vreme, a devenit repede o legenda, oferind nu fara temei prilejul multor interpretari romanţate pline de farmec. Mitizarea de tip romantic a „geniului persecutat“, consacrata de mari artisti și ganditori precum Montaigne, Goethe, Leopardi sau Baudelaire, a fost urmata de interesul cercetatorilor din epoci mai recente care au incercat sa analizeze, pornind de la figura excepţionala a lui Tasso, tulburatoarea legatura dintre genialitate si nebunie. Legenda acestei legaturi si-a gasit o sursa de importanţa fundamentala in scrisorile tassiene, cu precadere in cele scrise in timpul recluziunii la ospiciul Sfanta Ana: scrisori pe cat de stranii si disperate, pe atat de rafinate si revelatoare pentru o epoca de neliniste, de control ideologic si de disimulare. Ele marcheaza un moment novator in panorama genului epistolar, prin impletirea inedita a imaginii artistului ca personaj public cu introspecţia unui suflet melancolic, traversat de halucinatii, și nu contenesc, dupa veacuri, sa fascineze si sa intrige.

„De la scenariul cinematografic pe care l-am schiţat ca embrion al întregii lucrări şi până la punctul final pe care l-am pus opt ani mai târziu, romanul acesta m-a făcut să trăiesc una dintre cele mai bogate şi mai exaltante aventuri literare." (Mario Vargas LLOSA)

„Prin existența sa creatoare, prin istoria sa, omul se realizează pe o linie unică în univers. Prin nivelul său existențial de o demnitate singulară în comparație cu al tuturor creaturilor, omul poate avea mândria și satisfacția singularității. Permanența destinului creator al omului este însă tragic condiționată. Condițiile care garantează omului existența creatoare sunt exact condițiile prin care omului i se risipesc șansele de acces în absolut. Istoria umană ne apare deci ca o rezultantă a două componente care în existența universală acționează oarecum în sens opus. Istoria umană apare ca un «compromis», ca un compromis între aspirația secretă a omului de a se substitui Marelui Anonim și între măsurile de apărare luate de Marele Anonim în vederea salvării centralismului existențial.“ (Lucian BLAGA)

Cunoşti oameni care la şedinţe nu înţeleg niciodată nimic, irosindu-ţi astfel tot timpul? Ţi s-a întâmplat să dai peste studenţi care probabil că dorm în timpul cursului, pentru că altminteri nici un om treaz n-ar pune întrebări mai idioate? Conversaţiile cu rudele, la masă, nu ţi se par uneori atât de trase de păr şi de nătânge, încât îţi taie pofta de mâncare? Fă-ne tuturor o favoare şi cumpără-le cartea aceasta! Sau, dacă eşti destul de isteţ încât să-ţi dai seama că şi tu te-ai săturat să fii prost, atunci ai bunăvoinţa de a-ţi face cadou această carte.

„Alain Finkielkraut dezaprobă moravurile uşoare ale epocii noastre, aceste legături provizorii care fac parte din viaţa cotidiană. Dar este prea inteligent ca să le condamne, ştiind că dragostea, «copilul pribeag devenit rege», suportă cu greu povara timpului… Ceea ce am pierdut emancipând inima şi corpul este garanţia unei permanenţe: iată-ne abandonaţi deplin dezlănţuirilor capriciului. Nu mai putem iubi precum părinţii noştri, întoarcerea la acele timpuri este imposibilă.“ (Pascal BRUCKNER)

Volumul profesorului Ion Toma contine o cercetare minutioasa cu privire la geneza, „vietuirea” si „moartea” anumitor denumiri geografice. Aflam din aceasta carte prin ce se deosebesc numele de locuri de alte nume proprii, cum arata tipologia numelor de locuri romanesti, ce se intelege prin normale lingvistica si standardizare geografica. In afara numelor de larga intrebuintare (Ardeal, Bucovina, Moldova, Carpati, Mures, Olt, Timis etc.), 101 nume de locuri ne ajuta sa aflam cum au aparut in campul limbii romane o serie de denumiri geografice mai putin cunoscute (Ampoi, Salbagel, Carlibaba, Varciorova etc.). Renumit sau nu, fiecare dintre aceste nume este un martor viu si discret al istoriei noastre, avand in spatele lui o poveste, o legenda sau o intamplare.

Cine sunt intelectualii? Ce reprezintă ei dincolo de imaginea onorabilă pe care o oferă lumii? Sunt oare cei mai potriviţi să conducă destinele omenirii, dând sfaturi de la înălţimea unei moralităţi impecabile, acordând indulgenţe cu bunăvoinţă papală sau sancţionând greşelile cu luciditatea celor care contemplă dezastrele istoriei dintr-un birou? Cât respect au pentru adevăr? Ce atitudine au faţă de bani? Cum se comportă în familie şi cât sunt de loiali faţă de prieteni?

„In ultimii ani, Johnson a scris carti de mici dimensiuni, scurte biografii, si toate sunt niste bijuterii: Johnson poate picta panze mari si mici; poate compune simfonii brukneriene si menuete gratioase. Acele «menuete», recentele biografii, s-au ocupat de Churchill, Isus, Socrate, Darwin si, acum, de Mozart.“ (Jay NORDLINGER)

„Excelent… O lectura incantatoare, concisa… Sa citesti despre viata unui asemenea muzician formidabil este o placere si un privilegiu. Paul Johnson a facut povestea lui Mozart accesibila si formativa.“ (Washington Independent Review of Books)

„Johnson condenseaza un mare volum de informatii in aceste pagini… Pornind de la cunoasterea uimitoare a operei mozartiene, el reuseste o descriere cuprinzatoare si edificatoare a acesteia. O solida introducere in viata si opera compozitorului.“ (Publishers Weekly)

 

Un tanar scriitor, personaj-cheie si maestru de ceremonii retras din propriu-i spectacol, se hotaraste sa dispara pentru o vreme si lasa astfel in urma un enigmatic manuscris, ajuns, deloc intamplator, in posesia fratelui sau. Pornind pe firul fragil al recuperarii acestei absente, Ioana Baldea Constantinescu reuseste in Dincolo de portocali un excelent roman de debut in care, din timpuri si spatii diferite, din memorie sau din imaginatie, fiecare personaj, fiecare intamplare, fiecare detaliu devin indicii esentiale pentru regasirea fratelui pierdut: o poveste de dragoste a zilelor noastre, iubirea imposibila dintre o printesa crestina si un cuceritor maur in decorul Seviliei de secol VIII, o miss Havisham reinventata, aventurile unui tar pasionat de gastronomie si plecat in lume pe un vapor-restaurant, peisaje exotice, combinatii rafinate de gusturi si arome. Si, ascunsa bine printre paginile cartii, o gradina cu noua randuri de portocali, sfidand granita dintre realitate si fictiune, numai buna pentru ca, la randu-i, cititorul sa se ascunda in ea.

 

Acest eseu se afla in mainile dumneavoastra pentru ca sunteti sau veti fi un client al Facebook Inc. Aveti probabil propria pagina, ceea ce presupune ca sunteti fericitul posesor al unui computer, al unui smartphone, al unei tablete — sau chiar utilizatorul lor alternativ. Am scris „fericitul posesor“, pentru ca nivelul de dezvoltare al societatii noastre mentine aceste jucarii tehnologice intr-o zona financiar prohibitiva pentru foarte multi. Dorinta de aliniere a consumatorilor romani este direct proportionala cu nivelul mediu de trai: mai putini bani, mai multe fantasme. Patetismul acestor dorinte mi se pare firesc. Odinioara, obiectul visat era destinat unui consum personal, in orizontul ludic al reveriei egoiste. Acum, nu mai dorim jucarii pentru noi si cercul nostru restrans de amici reali, ci terminale prin care ne conectam, ipotetic, la intreaga lume. Orice societate umana alcatuieste, redundant, o retea. Indivizii sunt reuniti in fratrii si asociatii diverse, valorile locuiesc laolalta intr-un imaginar mitico-religios menit sa stocheze memoria comunitara, ierarhia are o verticala cu etaje interdependente. Niciodata insa societatea umana nu a fost mai complexa — si mai ascunsa de ea insasi — decat acum. Si nu e vorba despre o crestere graduala a complexitatii — asa cum se intampla cand roata carului devine cauciuc auto —, ci despre o explozie cu indice ametitor, despre o supernova antropologica. (Teodor BACONSCHI)

„Miron Constantinescu nu a stiut, nu a putut si poate ca nici nu a vrut sa devina un Milovan Djilas al Romaniei. Nu era facut din acea plamada din care se nasc ereticii. A fost un activist devotat care, in circumstantele date de loc si de timp, a incercat, in era hrusciovista, o liberalizare interna. A esuat, s-a repliat, a cedat. Avem in cartea lui Stefan Bosomitu un tezaur de informatii, atent, circumspect si pertinent analizate, pe baza caruia putem intelege cum un intelectual sofisticat a putut participa la orgiile propagandistice ale eternului stalinism romanesc." (Vladimir Tismaneanu)

Un fertil amestec al genurilor, asa ar putea fi definite eseurile care alcatuiesc acest volum. Giorgio Agamben investigheaza in ele teme extrem de variate, de la relatia dintre sarbatoare si bulimie la cea dintre nuditatea mult prizata in epoca noastra si corpul de slava al preafericitilor, de la ce inseamna sa fii contemporan la sensurile ascunse din celebra „monograma“ K., cu care Franz Kafka il numeste pe eroul catorva dintre principalele sale romane. O varietate catusi de putin deconcertanta insa, pentru ca toate eseurile converg catre obsesia cardinala a filozofului italian, prezenta ca atare in nenumarate dintre cartile publicate de-a lungul anilor: definirea asezarii noastre in lumea de azi si cercetarea radacinilor acestei asezari – meditatia filozofica, gandirea teologica si marea literatura care ne preceda si ne determina cu intelesurile si subintelesurile lor.

"Darwin este important nu numai pentru ca teoria lui a schimbat lumea si ne-a reconfigurat pozitia in natura, dar si pentru ca a avansat o noua si profunda intelegere a biologiei si stiintei, care a servit generatiilor viitoare. Din cei trei titani intelectuali ai acelei epoci - Darwin, Marx si Freud -, doar Darwin este inca relevant, din simplu motiv ca teoria lui a fost corecta si dovezile stiintifice continua sa vina in spijinul ei si intru perfectionarea sa" (Michael Shermer)

„Cristul lui Velázquez este, cu siguranţă – şi în pofida receptării mult prea sumare de care a avut parte în anii de după apariţie –, unul din cele mai importante poeme religioase din literatura spaniolă nu nu-mai a secolului al XX-lea, ci ocupă, cred, şi un loc privilegiat în întreg spaţiul poeziei hispanofone. Unamuno se înscrie într-o foarte lungă tradiţie a spiritelor dubitative, însetate totuşi de o certitudine a nedemonstrabilului. La toţi întâlnim zbaterea omului nescindat în fapt între raţiune şi afectivitate, dar avid de unificarea cu transcendental evaziv prin argumentele greu de formulat în cuvinte ale inimii.“ (Sorin MĂRCULESCU)

Când eram tânăr, era toamnă.
Ştiam că ştii că te privesc.
Şi am plecat ca prostul
să învăţ să fac bucle (un obicei al meu nenorocit
de a complica lucrurile) în loc să vin la tine
şi să-ţi spun te iubesc.
Iar gleznele tale erau atât de lipite.

„Pelerinajele, procesiunile, lumina lumânărilor, postul şi rugăciunea, dar şi cântecele şi sărbătorile depăşesc şi transcend toate credinţele. Omul are nevoie de rituri; aceste liturghii îi permit să pătrundă în spaţiul sacrului, care se va afla întotdeauna dincolo de spaţiul închis al ştiinţei. Spaţiul sacrului este locul unde omul se descoperă mai mare decât este şi unde găseşte atât ordinea universală, cât şi raţiuni de a trăi. Diferitele religii ale lumii, fiecare în limbajul ei, exaltă înţelepciunea şi înţelegerea, sinceritatea şi omenia, sfinţenia şi umilinţa – valori comune preţioase a căror dispariţie n-ar dori-o nimeni.“ (Jean DELUMEAU)

„O naratiune ambitioasa si captivanta, o splendida introducere in lumea temerarilor de tot felul, care sunt, in viziunea lui Bernstein, adevarati umanisti, incurajand omenirea sa se elibereze din chingile superstitiei si ale fatalismului.“ (The New York Times)

„Cartea lui Peter L. Bernstein este extraordinar de interesanta si plina de informatii utile.“ (The Wall Street Journal)

„Alerta si ampla, lucrarea pleaca de la o premisa curajoasa si apoi isi construieste intregul discurs in acord cu aceasta.“ (Business Week)

Heidegger este cel care, prin intepretarile sale la Nietzsche, il asaza pe acesta dintr-o data in randul marilor ganditori ai filozofiei occidentale: Platon, Aristotel, Descartes, Kant si Hegel. si asta deoarece nu vede in scrierile sale doar o colecţie de aforisme si de consideraţii ocazionale, ci cauta sa descopere, dincolo de acestea, gandurile fundamentale ale lui Nietzsche. El face sa apara, la capatul unui efort de rara tenacitate interpretativa, statura metafizica a unui scriitor-filozof cu un profil unic in istoria gandirii europene.

Vom vedea in aceste pagini un Heidegger la lucru, refacand pas cu pas firul unui gand. Tensiunea se transfera de pe greutatea expresiei pe gravitatea gandului pe care cauta sa-l prinda, sa-l reconstruiasca si sa-l formuleze: e vorba de gandul cu adevarat fundamental al filozofiei lui Nietzsche, „cel mai greu gand“ – eterna reintoarcere a aceluiasi.

In lumea culturala interbelica il intalneai pe Valjan la tot pasul. Personalitatea lui pitoreasca si joviala i-a inspirat pe toti caricaturistii vremii. Avocat celebru, cu imensa clientela, era vazut alergand pe treptele Tribunalului, urmat de numerosii sai secretari. In pofida varstei si a corpolentei, se bucura de sprinteneala unui fost gimnast. Nici sprinteneala verbului nu-i era straina, dovada nenumaratele sale replici scanteietoare, la bara sau in piesele de teatru. Fascinatia scenei a facut din el un om de teatru proteic: director de trupa la… 13 ani, student-autor de comedii jucate la Teatrul National din Iasi (1904), director al Teatrului National din Bucuresti, unde a promovat regia moderna. Dupa Marea Unire, in calitate de director general al teatrelor, Valjan a jucat un rol insemnat in organizarea propagandei culturale in tinuturile alipite si a incurajat reprezentarea repertoriului national prin Legea teatrelor care-i poarta numele (1926). A fost socotit un maestru al genului scurt in comedia de moravuri de catre critici literari precum G. Calinescu, E. Lovinescu sau Pompiliu Constantinescu. In 1929 a inaugurat teatrul national radiofonic cu mult jucata comedie Ce stia satul. Comedia de succes in trei acte Generatia de sacrificiu se dovedeste atat de actuala, incat la 80 de ani de la premiera s-a aflat pe afis timp de trei stagiuni la TNB (1998—), iar la Barasheum se joaca de opt stagiuni, din 2006. Omul politic s-a remarcat prin elaborarea (in colaborare) a importantei Legi a asanarii (conversiei) datoriilor agricole, pe care a sustinut-o ca vicepresedinte si raportor in Parlamentul Romaniei (1932). A lasat fermecatoare memorii, publicate postum (Cu glasul timpului, Eminescu, 1987, 1994, Humanitas, 2013). In perioada comunista, refuzul lui Valjan de a colabora cu noul regim a provocat implicarea intr-un proces stalinist de „inalta tradare“ (1951). Condamnat la 15 ani de detentie, s-a stins la 29 aprilie 1960, nu insa fara a sfida cumplita inchisoare printr-un spectacol creat de el in ultimele luni de viata si jucat in secret de numerosii sai colegi de celula, detinuti politici. (Micaela Gulea)

„Tinta mea este de a-i convinge pe toti cei care cred ca merita sa te indeletnicesti cu metafizica de faptul ca este neaparat necesar ca ei sa-si intrerupa pentru o vreme orice activitate, sa nu mai tina seama de cele ce s-au infaptuit pana in prezent si sa-si puna mai intai de toate intrebarea: «Este metafizica, in genere, posibila?»“