Cărți

De ce e Derrida un egiptean? Evocarea plină de recunoştinţă şi de tandreţe reflexivă pe care Peter Sloterdijk o face la câţiva ani de la moartea filozofului, în ţara sa de adopţie, Franţa, pleacă de la imaginea piramidei ce „rămâne pentru eternitate la fel“. Este un omagiu post-mortem care, în mod discret, dă de înţeles că deconstrucţia, ca antidot al unilateralităţii, n-are cum să dispară, deoarece vom avea mereu nevoie de ea.
Şi totuşi Derrida rămâne, cum spune Sloterdijk, un „obiect gânditor neidentificat“ pentru lumea de azi. Paginile de faţă sunt o invitaţie călduroasă de a revizita opera sa, acea „colosală piramidă pe care şi-a construit-o singur, preţ de o viaţă întreagă, la marginea unui deşert de litere“.

„O poveste originală şi fascinantă, având ca obiect geneza noţiunii de pictură ca artă în sensul modern al termenului... O carte remarcabilă.“ (Celeste Brusati, The Art Bulletin)

Fiinţă şi timp este o carte de iniţiere în „misterele lumeşti“, una care nu ne dă voie să părăsim „această lume“ lăsând-o neînţeleasă (sau subînţelegând, doar, că am înţeles-o) de dragul unei lumi sperate, inabordabile şi, deci, de neînţeles. Pentru că nu e nimic de înţeles în absenţa unui fenomen care să poată fi tematizat. În acest sens Fiinţă şi timp este o carte fără mister. Ceea ce se arată prin sine însuşi („fenomenul“) nu ascunde „în spatele" său nimic, nici „lucrul în sine“, nici infinitul spiritului absolut.

Omul lui Aristotel are parte de câteva imprecizii fructuoase. Mai întâi, limba şi gândirea lui spun cum este lumea. Ele spun că este mereu variabilă, dar numai sub forma unor compuşi din forme şi materii. De aceea, limita de rostire şi cunoaştere a omului este compusul, sub forma propoziţiilor sau a conceptelor. Pentru că toţi compuşii lui sunt supuşi devenirii, limba şi gândirea pot descrie această devenire.

Ceea ce propunea filozofia critică sau critica raţiunii era o reformă radicală a metafizicii. Mai întâi, printr-un examen critic al pretenţiilor raţiunii teoretice sau speculative, înfăptuit printr-o dublă delimitare.

În Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cel care-şi croieşte drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri şi continente, este un cântec.

„Încă de la începutul împrietenirii noastre, Barbu mi-a inspirat încrederea că alături de el eram ferită de primejdiile acelor timpuri de restrişte, căci atât firea sa, de o limpezime solară, cât şi subiectele încântătoarelor lui evocări păreau a ridica un scut de apărare în jurul nostru, protejându-ne de răul din afară, fie chiar şi numai pentru cele câteva ceasuri petrecute împreună.“ (Monica PILLAT)

„Procesul comunismului prin teatru propune în primul rând o invitaţie la reflecţie şi poate relansa discuţia despre crimele comunismului, despre eroi şi antieroi. Autorul se teme, asemenea unui personaj din una dintre piesele sale, că memoria se va fărâmiţa şi că oamenii vor începe să uite. De aceea scrie. Din interviurile cu Matei Vişniec reiese că împărtăşeşte convingerea unui alt personaj al său, Meyerhold: «Omenirea a pierdut demult răul direct, sincer şi pur. Astăzi, răul este învăluit în mii de discursuri despre o lume mai bună. Astăzi, răul nu vrea numai să îndobitocească mulţimile, vrea să fie şi adulat de ele [...]. El vrea să locuiască în minţile oamenilor şi să-i domine din interior.»“ (Daniela MAGIARU)

Dintre multele chipuri pe care tradiţia Antichităţii i le-a dat lui Homer, primul ne vine în minte cel al aedului orb din insula Chios. A trăit în secolul VIII î.e.n. şi a ţesut în cele două epopei episoade din ciclul epic al Eladei din epoca bronzului, îmbrăcând în haina mitului eroic istorii petrecute cu aproape cinci secole înainte.

Tradusă în hexametri, cu o postfaţă, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi şi ilustrată de Mihail Coşuleţu

Temeinic documentată, profund umană şi fără să mai lase loc de interpretări, Tărâmul morţii este o lectură obligatorie pentru cei care caută să înţeleagă rostul principalei tragedii a epocii moderne.

Aventură, umor şi poezia clipei trecătoare în Bucureştiul anului 1898

„Comedia secolului al XVI-lea este o parte importantă şi deosebit de vitală a creaţiei literare renascentiste, care regândeşte bazele acestui gen literar, într-o fericită îmbinare între modelele Antichităţii clasice şi inovaţie, la nivelul temei, al limbii şi al perspectivei racordate la contemporaneitate. Dar ea trebuie cunoscută, citită, înţeleasă şi, nădăjduiesc, repusă în scenă, nu doar pentru valoarea sa istorică, ci mai ales pentru valoarea sa teatrală, care are numeroase resurse (unele surprinzător de actuale) pentru a crea delicii şi publicului de astăzi. Ceea ce propun aceste volume este o selecţie fericită a câtorva dintre textele cele mai importante şi valoroase ale primei jumătăţi a veacului; în volumul viitor îşi vor afla locul comediile cele mai semnificative din a doua parte a secolului al XVI-lea, care vor întregi panorama acestei componente atât de importante a culturii Renaşterii.“ (Giulio FERRONI)

„În comedia italiană din secolul al XVI-lea se situează şi se defineşte forma «modernă» de teatru, atât la nivelul dramaturgiei, cât şi la cel al spectacolului: în bogăţia de experimente se poate recunoaşte o adevărată «invenţie a teatrului», a însuşi modului în care structura teatrală a fost concepută de către tradiţia europeană ce a urmat, cel puţin până în secolul XX. Este vorba despre un model structural care, pornind de la genul comic, s-a propagat la celelalte genuri teatrale (tragedie, tragicomedie, melodramă etc.), care s-au dezvoltat, chiar suferind o serie întreagă de modificări şi complicaţii, tocmai plecând de la schemele de bază, de la tipologia textuală şi de la cadrul scenic folosite în comedie (chiar dacă spectacolele mitologice organizate la sfârşitul secolului al XV-lea şi drama pastorală au avut şi ele, la rândul lor, un rol paralel şi diferit în acest sens, dar mai puţin hotărâtor la nivel textual).“ (Giulio FERRONI)

„Am fost de mai multe ori întrebată ce m-a făcut să scriu un roman istoric despre înfiinţarea oraşului Freiburg.
Am avut mai degrabă motive sentimentale."

Cartea de faţă nu este o lucrare sociologică de tip tradiţional, cu analize de cauze, dinamici şi efecte. Este vorba aici de propriile mele experienţe în interiorul unui grup pe care am ajuns să-l cunosc, îndrăznesc să cred, foarte bine. Un microcosm politic şi psihologic, numit de mine cândva micul Bizanţ roşu.

„Lumea ca voinţă şi reprezentare este fără-ndoială, pentru cultura română modernă, cartea cărţilor de filozofie. Nu numai prin Eminescu, ci şi prin filozofii de profesie, ea ne-a mijlocit contactul cu întreg idealismul german ce începe cu Kant. Iată că a venit momentul ca această carte să apară, pentru prima oară, într-o traducere românească integrală. Desigur, pe măsură ce o vom citi, vom descoperi de fapt că o recitim, dat fiind că multe dintre ideile ei au intrat de atâta vreme în universul nostru cultural.

„Acum mai bine de o sută de ani, poetul german Heine i-a avertizat pe francezi să nu subestimeze forţa ideilor: conceptele filozofice crescute în camera de lucru a unui profesor ar putea distruge o civilizaţie.“ (Isaiah BERLIN, Two Concepts of Liberty, 1958)

La o primă vedere, multe dintre fenomenele naturii par să ţină de magie, iar culturile arhaice au creat mituri pentru a le explica. Egiptenii antici credeau că se face noapte pentru că zeiţa Nut înghite Soarele. Grecii puneau iarna pe seama dispariţiei Persefonei în lumea subterană a lui Hades. Pentru vikingi, curcubeul era puntea care îi lega pe zei de Pământ.

"Rodul unei munci asidue desfăşurate de o echipă valoroasă de analişti şi cercetători conduşi de Vladimir Tismăneanu, acest Raport oferă proba documentară a impactului profund pe care comunismul l-a avut asupra societăţii româneşti. Raportul nu este numai un exerciţiu formal, cu valoare simbolică, ci şi o analiză subtilă a unei epoci întunecate din istoria României, care a marcat profund şi de multe ori definitiv vieţile tuturor românilor. Într-o perioadă în care tentaţia uitării este foarte seducătoare, această lucrare ne confruntă fără menajamente cu trecutul recent." (Dennis Deletant)

Odată cu Hermeneutica facticităţii, ultimul dintre "primele cursuri" de la Freiburg, gândirea heideggeriană îşi găseşte deviza.

Ce înseamnă, de fapt, să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieţii? Cine - sau ce - din noi trăieşte, se-ndrăgosteşte, caută, uită, iartă? Câtă suferinţă încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet? De ce trebuie sa murim?

Elaborarea Ghidului de rezolvare a subiectelor pentru examenul de bacalaureat 2007 la disciplina Limba franceză se adresează elevilor de clasa a XII-a care au studiat această limbă în liceu 1-2 ore / săptămână (L1 - L2 normal) şi 3-4 ore / săptămână (L1 intensiv), precum şi profesorilor care-i pregătesc pe elevi în vederea acestui examen.

Castelul rasuna tot timpul de strigatul Micii Printese: Vreau la mama! Regina e singura care o poate inveseli si care ii rezolva toate problemele.

Mica Printesa hotaraste ca nu vrea sa mearga

Mica Printesa incepe scoala. Si pentru ca fratele ei nu vrea sa se joace asa cum ii place ei, Mica Printesa spera ca odata cu prima zi de scoala isi va face prieteni.

“De ce trebuie sa ma culc daca nu mi-e somn si de ce trebuie sa ma trezesc daca mi-e somn?” bombane Mica Printesa.

Mica Printesa se joaca tot timpul prin Castelul ei urias! Aceasta carte este plina ochi cu ghicitori, desene de colorat, jocuri si cartoane de joc, cu piese de decupat si are si un titirez.

Mica Prinţesă se joacă prin grădina Castelului cât e ziulica de mare!

O carte cutremuratoare, o marturie pe viu, din interiorul unui sistem represiv diabolic, a unuia dintre actorii principali: Tanase Evghenie, general de securitate, loctiitor al ministrului afacerilor interne.„Trebuie sa-ti intre in cap - Voinea - ca viu din mainile noastre nu vei scapa, mai ales tu pe care te consideram sef.