Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 661-690 din 819

Cumpără acum de la
  • Universul accidental. Lumea pe care credeai ca o stii
    30.66 LEI
    Epuizat din stoc

    Cu pasiune și curiozitate, Alan Lightman explorează noile provocări emoționale și filosofice lansate de descoperirile științifice recente. Cartea de față analizează dialogul dintre știință și religie; conflictul dintre dorința umană pentru permanență și efemerul naturii; posibilitatea ca universul nostru să fie doar un accident; maniera în care tehnologia modernă ne-a separat de experimentarea directă a naturii; reticenţa faţă de ideea că trupurile și mințile noastre pot fi explicate prin logica științifică și legile naturale. 

    În spatele tuturor acestor meditații se află sugestia – înfricoșătoare și entuziasmantă – că ceea ce vedem și înțelegem din lumea din jurul nostru este doar o mică bucată dintr-un întreg extraordinar, dar poate de nepătruns.

    "Probabil că Alan Lightman este singurul scriitor capabil să cutreiere nu unul, ci şapte universuri într-o carte cât o palmă." The Columbus Dispatch

    "Provocator, dar elegant, Lightman celebrează marea noastră aventură pentru cunoaştere şi ne vorbeşte despre provocările pe care ni le aduc descoperirile pe care le facem." Booklist

    "Această carte captivantă examinează principalele teorii științifice ale vremii, într-un stil viu, aproape liric, celebrând pasiunea umană de a înțelege universul care ne înconjoară." Portland Press Herald 

    "Toți cititorii se pot bucura de această proză bine organizată și elegantă, care te face să meditezi la ce putem demonstra obiectiv despre lumea în care trăim și la ce va rămâne mereu un mister." The Boston Globe

    "Lightman are față de necunoscut o afecțiune și o modestie atrăgătoare, iar față de oameni, mai ales față de cei cu vieți atât de scurte, dar întrebări atât de mari – o compasiune încă și mai puternică." The Columbus Dispatch

  • Dincolo de vietile trecute. Ce ne invata realitatile paralele despre relatii, vindecare si transformare
    31.08 LEI
    Epuizat din stoc

    „Păstrează aproape această carte. Poart-o cu tine chiar şi după ce ai terminat-o de citit, întrucât energia ei îi va servi ca amintire puternică a adevăratei direcții a sufletului.


    Împărtăşeşte poveştile şi lecţiile cu alții. Procedează ca mine şi oferă cartea fiecărui suflet asemănător. Prin pasiunea ta, poți aprinde scânteia în inimile şi minţile altora. Învăţându-i pe alţii, vei înţelege şi mai multe.


    Ai încredere în tine însuți şi în viaţa ta, în Univers. Mai presus de toate, recunoaște că ești iubit şi preţuit aşa cum ești. Sursa ştie ce a făcut atunci când te-a creat. Sursa nu face lucruri fără rost. Mi-am permis să cresc, devenind sinele meu autentic, şi ştiu că şi tu poți să o faci. Ai atras povestea mea drept exemplu deoarece porți în tine aceeaşi vibraţie. Dacă nu ai fi purtat potenţialul Sinelui tău Superior şi dacă acesta nu ar fi căutat să se exprime prin tine, nu ai fi putut percepe expresia acelui potenţial în alţii.


    Datorită acestui fapt, te încurajez să ai încredere în propria ta extindere. Ai încredere în direcţia în care te trage propriul entuziasm.”    Mira Kelley


    „Dincolo de vieţile trecute este o carte extraordinară despre speranţă şi transformare. Ea poate fi folosită ca manual şi ca lucrare de referinţă; fiecare capitol conţine relatări ale unor experienţe de vindecare profundă şi exerciţii uşor de realizat. Cartea se adresează oricărei persoane interesate de vindecare – m-am apucat să o citesc şi nu m-am oprit până când nu am terminat-o, spre orele dimineţii! Poveştile incluse în ea sunt foarte convingătoare, iar stilul Mirei Kelley – foarte accesibil şi, totodată, dinamic. Ca psihoterapeută, am avut ocazia să constat în mod direct puterea de vindecare a regresiilor în vieţile trecute, lucrând îndeaproape cu clienţi ce făcuseră astfel de regresii cu Mira. Transformarea lor a fost uluitoare, iar acum, graţie acestei cărţi, toată această informaţie este accesibilă oricărei persoane interesate de subiect. V-o recomand cu drag!”     Terri Cole                              


    „Cartea Mirei Kelley ne reaminteşte faptul că, în fiecare zi, viaţa noastră se deschide spre posibilităţi, alegeri şi rezultate noi. Poveştile şi sfaturile înţelepte pe care ni le împărtăşeşte în Dincolo de vieţile trecute sunt daruri ce ne permit să vedem miracolele posibile în viaţa noastră de zi cu zi.” Anita Moorjani                                                                                                                       


    „La o oră după sosirea ei, am intrat într-una din cele mai captivante experienţe de călătorie hipnotică în timp pe care mi le-aş fi putut imagina…” Wayne W. Dyer


                                                                                                                                                                                                      

  • Enciclopedii vizuale. Stiinte
    55.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Un ghid vizual sclipitor despre lumea fascinantă a fizicii, chimiei și biologiei


    • Vezi cum știința medievală a dus la descoperirea prafului de pușcă


    • Descoperă ce se găsește într-un atom


    • Află cum au evoluat dinozaurii

  • Jocurile mintii
    55.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Felicitări! Ești fericitul posesor al celui mai puternic și complex supercomputer construit vreodată.


    Creierul tău! El controlează întregul corp, lucrurile pe care le crezi și le faci și, în plus, tot el te face unic.


    • Explorează toate părțile creierului și modul lor de funcționare.


    • Descoperă lucruri fascinante și suprinzătoare.


    • Amuză-te cu jocuri distractive și interesante.


    Include teste și jocuri din emisiunea ÎȚI JOACĂ MINTEA? difuzată de National Geographic Channel.

  • Emigrarea interioara
    66.49 LEI
    Epuizat din stoc

    La un an de la dispariția artistului, volumul bilingv (română-engleză) Ștefan Bertalan: Emigrarea interioară este publicat cu prilejul expoziției omonime de la Muzeul Brukenthal din Sibiu (februarie-aprilie 2016), realizată de către EK și MARe, Muzeul de Artă Recentă. Textul critic și de istoria artei al lui EK este acompaniat de două interviuri pe care acesta le-a luat celor doi fii ai artistului, Sebastian și Lou Bertalan, și de o mărturie a celui mai apropiat colecționar și prieten al artistului, Sorin Costina. Volumul este dedicat celei mai nevralgice și obscure perioade din viața lui Ștefan Bertalan - anii petrecuți la Sibiu, după exilarea sa din Timișoara (1982) și înainte de emigrarea în Germania (1985). Ani de dezolare și de activitate intensă, în care lucrările anterioare au fost reluate, prelucrate sau deformate, ani în care structurarea rațională a formelor neo-constructiviste de altădată a suferit acțiunea corozivă a misticismului ecologist și auto-referențial, proces din care a rezultat un nou Bertalan: un șaman extatic, animist, vehement, politic. Așa cum arată și ilustrațiile fascinante ale acestui volum rafinat (a cărui supracopertă este facsimilul unui desen răvășitor), desenele din perioada Sibiu a lui Ștefan Bertalan ating concomitent desăvîrșirea artistică și exasperarea existențială cea mai acută. Volumul, cu informațiile și analizele sale inedite (aplicate, de pildă, operei timpurii, realist-socialiste, a lui Ștefan Bertalan), face operă de pionierat în cercetarea fenomenului artistic local, punînd în discuție adevăruri primite de-a gata referitoare la experiment, artă și procesualitate, constructivismul grupului Sigma ori spiritualitatea artei anilor 80 și politica

  • Istoria corpului I
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc
    Dacă adăugăm la amploarea şi acuitatea cercetării şi anvergura intelectuală a autorilor, avem motive suficiente să credem că o asemenea apariţie va constitui un eveniment.
  • Calatorie la centrele pamantului
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    "Călătoria pe care o încep implică în mod evident o deplasare în spaţiu, dar nu către centrul geodezic al pământului, ci către centrele spirituale. Este vorba deci de o aventură, întrun fel asemănătoare cu cea descrisă de Jules Verne, al cărei erou, profesorul Lidenbrock, reuşeşte să ajungă la centrul incandescent al planetei noastre, prin neverosimile şi palpitante peripeţii, dar, întrun sens mai larg, mai puţin literar, mai variat şi mai filozofic în acelaşi timp, dacă este adevărat că filosofia continuă să însemne încă în zilele noastre, tot ceea ce este uman.


    Utilizând mijloace de transport mai rapide decât cele de atunci, pe care însă geniul polifonic al romancierului francez care a anticipat existenţa atâtor lucruri bune şi rele în povestirile sale ştiinţifico-fantastice le-a intuit şi le-a descris chiar, voi încerca să ating la rândul meu câteva centre, pe care le consider creatoare de energii şi explicative în acelaşi timp; centre umane, persoanele ale căror opere – ştiinţifice, literare, filozofice sau artistice – au oferit un drum nou sau o nouă posibilitate de exegeză pe care Malraux o numea condiţia şi Teilhard fenomenul uman." Vintilă Horia

  • 101 mari experimente stiintifice. Un ghid pas cu pas
    77.59 LEI
    Epuizat din stoc

    Poți face știința distractivă cu 101 experimente palpitante, explicate pas cu pas, sigure și ușor de pus în practică acasă.


    • Creează un vulcan cu ingrediente din bucătărie.


    • Uită-te după colț cu o cutie de lapte.


    • Observă cum își găsește o plantă în creștere drumul prin labirint.


    Treci la treabă și folosește aceste proiecte fascinante pentru a da viață universului științei!

  • Testati-va coeficientul cerebral BQ. Descoperiti-va inteligenta reala prin teste de aptitudini, logica, memorie, EQ, gandire creativa si laterala
    23.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Mulţi experţi sunt de părere că noţiunea tradiţională de inteligenţă, bazată pe testele IQ, este prea limitată. Există multe tipuri diferite de inteligenţă, chinestezică, logică, interpersonală, lingvistică şi vizual/spaţială, care explică vastul potenţial uman atât la copii, cât şi la adulţi.


    Testaţi-vă coeficientul cerebral BQ vă ajută să vă evaluaţi aceste aspecte diverse ale inteligenţei. Cartea constă în numeroase teste şi evaluări pentru a vă examina:


    ·         agilitatea mintală;


    ·         puterile de analiză logică;


    ·         aptitudinile numerice, verbale şi de orientare spaţială;


    ·         memoria şi personalitatea;


    ·         inteligenţa emoţională.


    Rezultatele testelor sunt colaţionate într-o secţiune finală, oferind o valoare generală a „Coeficientului cerebral BQ”. Aceasta vă dezvăluie atuurile şi slăbiciunile, ajutându-vă să vă identificaţi potenţialul real al realizărilor. Veţi putea să vă valorificaţi mai bine atuurile şi, în acelaşi timp, să acţionaţi pentru a vă îmbunătăţi performanţele în domeniile cu slăbiciuni.


    Fie că doriţi să aflaţi cât de inteligent sunteţi cu adevărat sau vreţi doar să vă puneţi mintea la încercare pentru propriul dumneavoastră divertisment, aceasta este o carte provocatoare şi fascinantă.


    Philip Carter este expert în teste IQ şi concepe permanent noi puzzle-uri şi teste pentru evaluarea inteligenţei. El a scris peste şaizeci de cărţi despre toate aspectele testărilor, cuvinte încrucişate, puzzle-uri şi raţionamente, printre care Teste de inteligenţă şi psihometrice, Cartea completă a testelor de inteligenţă, Testaţi-vă EQ-ul şi seria Teste de inteligenţă IQ 1-5, apărute la Editura Meteor Press.

  • Romana in contrast. O cercetare tipologica
    43.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Descriere. Traducere de Octavian Nicolae. Prefață de Andrei Corbea-Hoișie. Text adăugit și definitivat de autor după traducerea în limba română de Octavian Nicolae
    „Cercetarea de față nu urmărește istoria, ci tipologia limbii. Caracteristicile românei ca actuală limbă standard sunt descrise pe baza unei comparații tipologice inter-romanice. Nu este vorba de latinitatea/ romanitatea sau de caracterul balcanic al românei, ci de dezvăluirea idiosincraziei sale creative, de construcțiile prin care se deosebeşte de alte limbi, elaborate pentru a exprima structuri de gândire și strategii pragmatice” (Michael Metzeltin).
    Cartea a apărut și în limba germană la editura Frank & Timme din Berlin.


    Din cuprins: Limba română printre celelalte limbi romanice (Limbile romanice standard actuale, Romania întreruptă, Evoluții lingvistice periferice, Idiosincrazie divergentă etc.); Vectorii sistemului limbii române (Vectorii limbajului, Vectorul conservator, Activarea vectorului latent, Vectorul omogenizator, Vectorul evidențiator, Vectorul imitator, Modernizarea românei etc.)


    Despre autoriMichael Metzeltin (n. 1943) este profesor la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena din 1989, director din anul 2005 al acestui Institut, membru al Academiei Austriece de Ştiinţe (corespondent din 1999, membru deplin din 2004) şi preşedinte al Comisiei Balcanice a acestei Academii. Michael Metzeltin este o personalitate proeminentă a ştiinţei filologice actuale. Cunoscut ca eminent lingvist şi romanist nu numai în spaţiul cultural germanofon, ci, deopotrivă, în toate ţările romanice, ca şi în numeroase alte ţări europene, Michael Metzeltin este autorul unei opere vaste, impresionantă prin dimensiuni, prin diversitate, originalitate şi profunzime, alcătuită din 30 de volume cu caracter monografic, 48 de volume colective editate şi 248 de studii şi articole de specialitate publicate în reviste şi volume colective din întreaga lume.
    Membru de onoare al Academiei Române (din 2004). Doctor Honoris Causa al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2010.

  • Soarta liberalismului. Eseuri despre Scoala austriaca de economie si idealul libertatii
    36.63 LEI
    Epuizat din stoc

    Prezentul volum reuneşte o serie de eseuri, grupate în două secţiuni, Şcoala austriacă de economie şi Soarta liberalismului, precedate de un prolog, ce conţine un eseu deosebit de interesant despre Ştiinţele economice în Viena anilor 1920. Eseurile despre Menger, Wieser, Mises, Schumpeter etc., din partea I, oferă veritabile repere în înţelegerea ideilor Şcolii austriece. Eseurile incluse în partea a II-a ilustrează ideea lui Hayek potrivit căreia renaşterea liberalismului clasic depindea în mare măsură de reabilitarea intelectualităţii germane, acesta fiind preocupat de soarta Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial.


    Din cuprins: Şcoala austriacă de economie; Ştiinţele economice în Viena anilor 1920; Carl Menger (1840-1921); Locul lucrării Grundsätze a lui Menger în istoria gândirii economice; Friedrich von Wieser (1851-1926); Ludwig von Mises (1881-1973); Joseph Schumpeter (1883-1950); Ewald Schams (1899-1955) şi Richard von Strigl (1891-1942); Ernst Mach (1838-1916) şi ştiinţele sociale în Viena; Soarta liberalismului; Redescoperirea libertăţii: Amintiri personale; Omagiu lui Röpke; Istoricii şi viitorul Europei; Cuvânt de deschidere la Conferinţa de la Mont Pèlerin.


    Despre autoriFriedrich August von Hayek (1899-1992) a fost unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului al XX lea. În anul 1947, a pus bazele celei mai influente organizaţii liberale la nivel mondial, The Mont Pelerin Society. Opera sa vastă cuprinde cărţi considerate fundamentale pentru evoluţia ştiinţelor sociale, precum Drumul către servitute (1944), Constituţia libertăţii (1960), Drept, legislaţie şi libertate (1973, 1976, 1979) sau Infatuarea fatală (1988). Pentru profunzimea ideilor sale, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Economie (1974), ce i-a recompensat contribuţiile originale la dezvoltarea teoriei monetare şi a ciclurilor economice. 

  • Musulmanii, obstacolul inedit. Situatia Frantei
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Dreptul nelimitat al oricărui individ de a-și vedea recunoscută propria particularitate de către o instituție politică este una dintre valorile pe care noua construcție europeană încearcă să le justifice și să le susțină. Însă atentatele teroriste din ultimii ani au dus la o divizare ideologică, înregistrată în majoritatea țărilor europene. Analizele din acest volum caută să identifice problemele migrației și să propună soluții pertinente referitoare la integrarea musulmanilor în țări predominant creștine, un studiu de caz elocvent fiind situația Franței din ultimele decenii.

  • Lingvistica limbilor lumii
    75.48 LEI
    Epuizat din stoc

    Din Cuprins:
    ◊ Lingvistica limbilor in cadrul lingvisticii integrale
    ◊ Diversitatea lingvistica a lumii
    ◊ Clasificarea limbilor. Criterii generale
    ◊ Clasificari sociolingvistice
    ◊ Clasificari genealogice
    ◊ Clasificari tipologice
    ◊ Dictionar selectiv de limbi ale lumii.


    Eugeniu Coseriu spunea - cu un dozaj bine calculat de seriozitate si umor - ca lingvistii nu trebuie sa uite niciodata ca limbajul exista prin si pentru vorbitori, si nu prin si pentru lingvisti. Volumul de fata nu se adreseaza asadar doar lingvistilor si studentilor de la facultatile umaniste - desi acestia din urma sint primii lui destinatari -, ci tuturor celor fascinati de uimitoarea diversitate lingvistica a planetei pe care o locuim. Cind, unde si cum a aparut limbajul vocal articulat, ca trasatura definitorie a fiintei umane? A existat o singura limba-mama a omenirii, din care apoi s-au format celelalte, sau aparitia limbajului a avut loc simultan in mai multe puncte ale globului? Cum reuseste limbajul, sub forma concreta a limbilor, sa tezaurizeze mii de ani de experiente si moduri de a gindi, de a simti, de a vedea lumea inconjuratoare ale oamenilor care au vorbit si vorbesc aceste limbi? Care sint noile tendinte in teoria si practica clasificarii genealogice a limbilor lumii, provenind mai ales din corelarea cu unele descoperiri recente in domenii precum paleoantropologia, arheologia si genetica ADN-ului? Alaturi de incercarea de a raspunde la aceste intrebari, in volum sint rezumate toate tipurile de clasificari existente, cu detalierea perspectivei lingvisticii integrale asupra tipologiei lingvistice si e actualizata imensa bibliografie a domeniului cu titluri aparute in ultimul sfert de secol. Cartea contine si un tabel alfabetic cu peste 400 dintre cele mai importante sau mai interesante limbi ale lumii: istorie, geografie, statut sociolingvistic, clasificari genealogice si clasificari tipologice, scriere. Alte anexe cuprind diferite date statistice precum si o lista a tuturor statelor lumii cu limbile lor oficiale, nationale si regionale. Dorel Finaru

  • Feminin-Masculin. Povestiri de cariera-viata
    53.28 LEI
    Epuizat din stoc

    Din Cuprins:
    ◊ Cum sa te simti discriminat cand nu cunosti cuvantul?
    ◊ Angajament feminist si competente "masculine" prin prisma unui parcurs atipic
    ◊ O fetita in palton verde… in cautarea dreptatii
    ◊ Dincolo de mit. O experienta masculina de la sfarsit de mileniu


    Acest proiect editorial, situat la intersectia dintre stiinta si viata, teorie si biografie, public si privat, propune un exercitiu (auto)reflexiv, pe cat de putin explorat in campul stiintelor socio-umane si politice de astazi, pe atat de necesar intelegerii si definirii constiente a dinamicii rolurilor si relatiilor noastre de gen. Principalul scop al proiectului consta in reconstituirea subiectiva a reprezentarilor cu privire la feminitate masculinitate, configurate la granita traseului personal si profesional al femeilor si barbatilor, din mediul universitar si de cercetare. Volumul reuneste, asadar, povestiri de viata din perspectiva genului, redactate de autori si autoare din universitati din Romania si din alte tari europene (Franta, Italia, Finlanda). Textele reunite in acest volum reprezinta mai mult decat un demers academic neutru, menit sa raspunda unor obiective de cercetare stiintifica. Ele sunt ipostaze narative si interogative profund umane cu privire la traiectoriile noastre de cariera-viata, ca femei si barbati, surprinzand secvente ale unui proces continuu de (re)definire personala si profesionala. Alina Hurubean

  • Metoda Waldorf. Bazele spirituale ale educatiei
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Școlile și grădinițele Waldorf, prezente în număr mare și în România, sunt unul dintre rezultatele concrete ale muncii de o viață a lui Rudolf Steiner, a cărui metodă pedagogică se bazează pe o cunoaștere enciclopedică a ființei umane, a lumii materiale și a celei imateriale.


    Prima școală respectând filosofia educațională a lui Rudolf Steiner, Școala Waldorf din Stuttgart, a fost înființată în 1919 de Emil Molt pentru copiii angajaților săi.


    Pedagogia Waldorf se bazează pe respectarea ritmului de dezvoltare fizică, psihică și spirituală a elevilor, pe relații bazate pe încredere între profesori și elevi, pe dezvoltarea abilităților artistice, a creativității, a imaginației, pe înțelegerea principiilor morale. Procesul de învățare pornește de la imagini, activități senzoriale, experiențe, noțiunile abstracte urmând să fie înțelese pe baza acestora. În clasele primare, notele lipsesc, ele fiind înlocuite cu un portret realizat de învățător fiecărui copil în parte la sfârșitul anului școlar, dovadă a atenției deosebite acordate de acesta observării particularităților de temperament și comportament ale elevilor săi, dincolo de cunoștințele acumulate de aceștia.


     

  • Calitatea democratiei si cultura politica in Romania
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul reprezintă o binevenită interogare a rezidenței adevăratului spirit democratic, tezaurizat nu în instituțiile reprezentative ale statului, ci în societate. Numai aici se află garanția reușitei democratice a unui popor, pentru că nimic nu poate asigura libertatea perpetuă a națiunii mai mult decât permanenta responsabilizare a cetățenilor cu privire la destinul politic al comunității în care trăiesc

  • Astrologia Yi-Jingului
    33.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Ce se ascunde in stravechea scriere Yì Jīng? Mileniile au confirmat cunoasterea si intelepciunea din semnele secrete, incercand sa descifreze sensurile si semnificatiile. Binele si raul, iubirea si ura, pacea si razboiul, albul si negrul stau scrise in acest oracol unic, care nu prevesteste viitorul, ci doar ne arata ce ar face Omul Superior intr-o anumita situatie si care sunt vorbele Inteleptului.


    Cartea schimbarii este de un ajutor necontestat. Am putea adauga „si mistic“! Intr-adevar, cel care cere sfatul Cartii trebuie sa mediteze, sa interpreteze, sa personalizeze raspunsul primit. Daca reuseste, treptat se va convinge de realitatea previziunilor.“ Dan Seracu


  • Totul are o explicatie vol. 2
    5.55 LEI
    Epuizat din stoc

    Peste o suta de teorii dintre cele mai surprinzatoare despre minte, gandire, societate si univers se intalnesc in aceasta lucrare captivanta pentru toti cititorii care se lasa provocati de stiinta si de orizonturile ei fara limite. Fizica, economia, psihologia, neurostiintele si alte discipline isi etaleaza aici intreaga forta pe intelesul tuturor.


    Legile naturii, metaforele, inertiile si complexitatile universului sunt cateva teme dintre cele abordate in prezentul volum. Lor li se adauga idei fascinante si descoperiri care pot schimba felul in care vedem lumea, intr-o carte a solutiilor „frumoase“ la probleme cat se poate de interesante.


    „Aceasta carte provocatoare se poate citi din scoarta in scoarta, se poate rasfoi, in functie de preocuparile fiecaruia, si va fi pe placul oricarui cititor curios. Se recomanda calduros.“ Library Journal


  • Fizica povestita
    109.89 LEI
    Epuizat din stoc

    „La primul contact cu aceasta carte am avut sentimentul ca ascult o muzica ce ma incanta ori de cate ori o aud. In interpretarea lui Cristian Presura, aceasta compozitie grandioasa care e Fizica ajunge sa sensibilizeze si urechile cele mai putin educate stiintific. Parcurgand cartea lui Cristian Presura veti ajunge sa intelegeti notiuni precum modelul standard, unificarea interactiilor din natura, materia si energia intunecata, gaurile negre etc. Majoritatea fizicienilor ce se incumeta sa scrie o asemenea lucrare rezista cu greu tentatiei de a folosi un limbaj matematic atotcuprinzator, cu numeroase formule, uneori greu de digerat pentru un nespecialist. Cartea lui Cristian Presura este cu atat mai valoroasa cu cat se adreseaza in egala masura unui cititor neavizat si unuia bun cunoscator al formalismului matematic, care nu accepta usor afirmatii fara demonstratie. Parafrazandu-l pe Richard Feynman, pot spune ca pentru a studia fizica exista doua posibilitati: fie urmati timp de cinci ani cursurile facultatii de fizica, fie cititi aceasta carte.“ (Dr. Mircea Pentia, Institutul National de Fizica si Inginerie Nucleara, Bucuresti-Magurele, cercetator stiintific asociat CERN, Geneva)

  • Au cetatenii suflet?
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    „Ştiinţa politică are ambiţia şi vocaţia de a guverna şi raţionaliza o serie de obiecte de reflecţie şi de investigaţie precum puterea, participarea, guvernarea ori statul. O face întotdeauna în funcţie de propriul său nucleu de raţionalitate, stabilit de judecata politică, de normele cunoaşterii ştiinţifice, precum şi de diferitele limbaje ale ştiinţei şi ale politicii înseşi. În loc să fie conştiinţa critică a democraţiei, ştiinţa politică s-a transformat treptat într-un instrument de legitimare intelectuală a tuturor actelor de dominaţie pe care regimurile politice ale prezentului le întreprind sub numele democraţiei. În chip asemănător, sociologia a devenit ştiinţa care, studiindu-le cu ajutorul unei metodologii din ce în ce mai formalizate, confirmă şi justifică toate presupoziţiile pe care se întemeiază societatea seculară, fragmentată funcţional şi divizată etic. Drept urmare, ştiinţele sociale nu-şi propun să spună adevărul în prezenţa puterii, ci se întreabă dacă au cumva de spus vreun adevăr şi dacă mai este cineva interesat să-l afle. Teologia a rămas pesemne singura nişă intelectuală în care adevărului îi este dat să se refugieze fără a-şi ascunde identitatea şi fără a-şi anunţa iminenta dispariţie. Teologia politică este una dintre tentativele procedurale ale teologiei, ştiinţă asociată genealogic adevărului, de restaurare a suveranităţii cunoaşterii şi de confruntare cu adevărul a puterilor din politică şi din societate. Atât politica, cât şi societatea zilelor noastre şi-au adăugat acelaşi prefix pentru a deveni inteligibile. Post-democraţia face pereche analitică cu societatea post-seculară. Dacă sunt văzute nu ca imanenţe supuse unei ştiinţe empirice, ci ca ficţiuni, ca operaţiuni încrucişate şi agregate ale gândirii, ţesutul social contemporan şi regimul politic ce-l pune în operă au nevoie de o hermeneutică ce nu mai poate face economie de transcendenţă. Teologia politică poate fi o asemenea hermeneutică, cu condiţia de a nu ceda ea însăşi tentaţiei imanenţei, revendicându-se de la o tradiţie creştină anume, ci îndrăznind să se raporteze reflexiv şi critic la toate.”


    „În societăţile democratice şi pluraliste de azi, raţiunea seculară tinde, adesea cu maximă energie şi de regulă în termeni extrem de persuasivi, să nu-şi mai reprezinte subiectul sub specia omului, a fiinţei, ci sub cea a cetăţeanului, adică a unui agent raţional care nu mai este construit şi explicat ontologic, ci în termeni etico-politici şi, la rigoare, în cheia juridică a drepturilor şi obligaţiilor. Întrebarea din titlu, au cetăţenii suflet?, îşi propune să situeze chestiunea cetăţeniei democratice pe teren teologico-politic. Teza acestei cărţi este aceea că teologia politică are atât vocaţia, cât şi instrumentele conceptuale şi metodele de analiză pentru a se comporta ca o ştiinţă socială a societăţilor post-seculare.”


     


    Daniel Barbu a studiat istoria artei, istoria, filosofia şi teologia la Bucureşti, Cluj şi Fribourg. Din 1996 este profesor de ştiinţă politică la Universitatea din Bucureşti. A fost profesor invitat la University of Pittsburgh, Pa., Institut d'Études Politiques din Bordeaux, Central European University din Budapesta şi Institut d'Études Politiques din Aix-en-Provence. A publicat douăsprezece cărţi, între care: Byzance, Rome et les Roumains. Essais sur la production politique de la foi au Moyen Âge (1998),Bizanţ contra Bizanţ. Explorări în cultura politică românească (2001), Politica pentru barbari (2005), Die abwesende Republik (2009). Fost ministru al Culturii (2012-2013), în prezent senator.


     

  • Originile vietii
    25.37 LEI

    Cum a apărut viaţa pe Pământ? Cine a fost primul sosit în istoria vieţii : replicarea sau metabolismul? În această a doua ediţie extensiv revăzută a cărţii sale "Originile vieţii" Freeman Dyson examinează cele două teorii majore care încearcă să explice felul cum compuşii chimici apăruţi în natură s-au putut autoorganiza sub forma organismelor vii.
    Opinia majoritară este că viaţa a început cu molecule capabile de replicare, precursoare ale genelor actuale. O minoritate crede că populaţii aleatorii de molecule au dezvoltat activităţi metabolice înainte ca replicarea exactă să existe şi că selecţia naturală a condus evoluţia celulelor spre o complexitate din ce în ce mai mare cu mult înainte de a beneficia de prezenţa genelor. Dyson analizează ambele teorii referindu-se la descoperiri recente importante din geologie şi biologie, care au aruncat o lumină nouă asupra problemelor legate de originile vieţii, dorind totodată să stimuleze noi experimente capabile să decidă care din cele două teorii este cea corectă.


    „Am încercat să imaginez un cadru pentru originea vieţii, ghidat de o filozofie personală care consideră drept caracteristici primare ale vieţii homeostazia, nu replicarea, diversitatea, nu uniformitatea, flexibilitatea genomului, nu tirania genei, toleranţa la erorile întregului, nu precizia părţilor. Modelul pe care l-am găsit este un model matematic abstract, mult prea simplu pentru a fi adevărat. Dar modelul încorporează, într-o manieră nerafinată, caracteristicile calitative ale vieţii pe care le consider esenţiale: lejeritatea structurii şi toleranţa la erori. Modelul se înscrie într-o imagine generală a vieţii şi evoluţiei mai relaxată decât concepţia tradiţională.“ (Freeman DYSON)

  • Educatia incluziva si pedagogia diversitatii
    33.24 LEI
    Epuizat din stoc
    Problematica cerintelor speciale in educatie si asigurarea de sanse egale la educatie si formare pentru toti copiii au devenit o preocupare prioritara pentru specialistii din sistemul de invatamint romanesc, in contextul promovarii principiilor educatiei pentru toti si al normalizarii vietii persoanelor cu cerinte speciale. Urmind linia precedentelor editii, intitulate "Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale", volumul sintetizeaza principalele aspecte ale politicilor si practicilor educationale destinate elevilor cu cerinte speciale si aduce unele clarificari necesare cu privire la fondul teoretic al incluziunii scolare. Totodata, isi propune sa ofere solutii pentru proiectarea si aplicarea programelor educationale desfasurate in scolile incluzive, venind astfel in ajutorul cadrelor didactice si al specialistilor care sustin aceste practici.

     

    Din cuprins: Scoala incluziva si instruirea diferentiata • Curriculumul scolar in scoala incluziva • Programul educational individualizat/personalizat • Elevii/copiii cu dizabilitati mentale/intelectuale, tulburari de invatare si dificultati cognitive • Elevii/copiii cu dizabilitati/deficiente de vedere • Elevii/copiii cu dizabilitati/deficiente de auz • Elevii/copiii cu dizabilitati/deficiente fizice/locomotorii • Elevii/copiii cu tulburari emotionale si de comportament • Modele si forme de realizare a educatiei incluzive • Evaluarea psihologica si educationala a elevilor cu cerinte speciale in scoala incluziva • E-incluziunea scolara si noile tehnologii asistive/de acces.
  • Halucinatii
    37.00 LEI
    Timp de sute şi mii de ani, lumea părea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare“ a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Colecţia „Paşi peste graniţe“ aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa omului şi societăţii într-un moment de răscruce.
    Simţurile ne aduc permanent în atenţie sunete, imagini, mirosuri, senzaţii. Dar oare toate există în realitatea exterioară? Pot fi confirmate de alţii? De noi înşine, după câteva clipe? Sau unele provin de fapt din adâncurile creierului nostru? Halucinaţiile nu sunt întotdeauna iluziile unor nebuni. Adesea, ele sunt generate de deficienţe senzoriale, de unele substanţe (uneori ingerate tocmai în acest scop), de boli (chiar banale dureri de cap ori stări febrile), de vătămări corporale.
    Ca tânăr medic în California anilor 1960, Oliver Sacks s-a interesat personal şi profesional de experienţele psihede-lice. Acestea, împreună cu primele sale migrene, l-au determinat să cerceteze toată viaţa diversele fenomene halucinatorii. Cartea de faţă porneşte de la trăirile autorului şi ale pacienţilor săi şi oferă o adevărată antologie a halucinaţiilor.

    „În multe culturi, halucinaţiile sunt privite, ca visele, drept o stare de conştiinţă specială, privilegiată — o stare care este căutată în mod activ prin practici spirituale, meditaţie, droguri sau solitudine. Dar în cultura vestică modernă halucinaţiile sunt mai adesea considerate o prevestire a nebuniei sau ceva teribil care i se întâmplă creierului — deşi marea majoritate a acestor halucinaţii nu au asemenea implicaţii sum¬bre. Stigmatul e foarte puternic şi pacienţii de multe ori şovăie să admită că au halucinaţii, de teamă că prietenii lor şi chiar şi doctorii vor crede că-şi pierd minţile. Am fost norocos că, în activitatea mea medicală şi în corespondenţa cu cititorii (pe care o consider, din multe puncte de vedere, ca o extensie a activităţii mele medicale), am întâlnit atât de mulţi oameni dispuşi să-şi împărtăşească experienţele. Mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa ca, prin istorisirea poveştilor lor, să ajute la risipirea neînţelegerii adeseori crude ce înconjoară acest subiect.“ (Oliver SACKS)
  • Poti fierbe un ou pe Everest?
    36.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Zahărul dăunează dinților?

    Coca Cola poate îndepărta petele de rugină?

    Pungile din hârtie sunt mai ecologice decât cele din plastic?

    Vikingii purtau coifuri cu coarne?

    Pisicile cad întotdeauna în picioare?

     

    Cunoaștem cu toții o mulțime de informații care țin de înțelepciunea populară, mici „adevăruri“ despre obiectele care ne înconjoară, aspecte ale vieții de zi cu zi, natură, istorie, cultură, tehnică. Unele sunt adevărate, altele nu. Volumul Poți fierbe un ou pe Everest? oferă explicații științifice, bine documentate și separă adevărurile de... neadevăruri.

     

    Cele 695 de adevăruri sunt grupate astfel:

     

    •Sănătate și nutriție

    •Casă și grădină

    •Oameni și animale

    •Natură și tehnică 

    •Pământ și Cosmos

    •Economie și drept

    •Istorie și cultură

  • Sensul tuturor lucrurilor
    22.20 LEI
    Epuizat din stoc

    În anul 1963, Richard Feynman a fost invitat să ţină trei conferinţe în faţa studenţilor de la Universitatea din Seattle. Era profesor la Californian Institute of Technology, lucrase în timpul războiului la Los Alamos în grupul de fizicieni care au creat bomba atomică, adusese câteva remarcabile contribuţii în fizica teoretică, pentru care avea să primească premiul Nobel în 1965, şi devenise foarte cunoscut pentru mintea sa vie şi iscoditoare. Conferinţele n-au avut însă ca subiect fizica, ci teme de o mare diversitate, pe măsura neastâmpărului intelectual al conferenţiarului: incertitudinea cunoaşterii şi rolul ei în evoluţia ştiinţei, relaţiile ştiinţei cu tehnologia, cu religia, morala şi politica, cu eresuri contemporane, precum existenţa farfuriilor zburătoare sau tămăduirea prin credinţă ca şi cu alte aspecte ale lumii noastre precum publicitatea în mass-media sau tendinţele paranoice ale unor grupuri militante. Feynman le-a abordat pe toate cu desăvârşita onestitate a omului de ştiinţă care l-a caracterizat de-a lungul întregii sale vieţi, oferindu-ne totodată un revelator autoportret al unuia dintre cei mai mari fizicieni ai tuturor timpurilor.


    „Minunată treabă! Feynman are talentul de a ataca cele mai profunde teme cu idei simple şi cu anecdote, Lumea are multe de învăţat de la o asemenea gândire limpede şi necomplicată.“ (Paul DAVIES)

  • Marile detalii
    52.39 LEI
    Epuizat din stoc

    În prezent, ai nevoie în fiecare zi să convingi pe cineva de ceva – pe șeful tău, un coleg, un client, partenerul sau partenera, chiar și pe copiii tăi. În lumea noastră modernă în care timpul este o resursă importantă, se naște o întrebare crucială la care Marile DETALII te ajută să găsești un răspuns: care este cea mai mică schimbare pe care o poți face pentru a crește șansele tale de succes?

    Cercetările recente în domeniile psihologiei sociale, economiei comportamentale și neuroștiinței au oferit o mai bună înțelegere în ceea ce privește modul în care se petrec schimbările ce au la bază persuasiunea. Din  ce în ce mai mult, nu puterea argumentelor tale sau cât de multe informații oferi vor fi factorii care influențează cel mai mult, ci cadrul psihologic în care aceste informații sunt prezentate. Adevărul este că oricine își poate crește puterea de influențare – nu prezentând laborios mai multe informații sau utilizând stimulente și resurse costisitoare, ci prin modificări mici și simple în abordarea lor persuasivă, corelate cu motivații omenești adânc înrădăcinate.

    În aceste pagini, trei renumiți cercetători din domeniul științei și practicii persuasiunii descriu un set de schimbări minore despre care cercetările au dovedit că pot crește semnificativ puterea de influențare. Scrisă sub forma unei serii acaparante de peste 50 de observații din domeniul științei persuasiunii, cartea Marile DETALII este un ghid indispensabil pentru oricine dorește să influențeze comportamentul altora într-un mod eficient și etic. Pentru că atunci când vine vorba de a-i influența pe ceilalți, MICUL este noul MARE!

    Martin, Goldstein și Cialdini – echipa de șoc a științei persuasiunii – au scris o carte pe deplin convingătoare și eminamente utilă. Într-o serie de capitole scurte și dinamice, aceștia explică ultimele cercetări realizate în întreaga lume și apoi folosesc cercetările respective pentru a oferi un arsenal de tehnici practice, care pot fi puse în aplicare pentru a influența comportamentul altora. Această carte este un adevărat tur de forță.

  • Visatori picati din luna
    42.78 LEI
    Epuizat din stoc


    Werner Heisenberg, nehotaratul.


    Alan Turing, emancipatul.


    Leo Szilard, profetul ratacitor.


    Hugh Dowding, cavalerul cerului.


    Doi fizicieni, un matematician si un militar au fost actorii pe cat de discreti, pe atat de importanti ai unei aventuri care ii depasea: al Doilea Razboi Mondial. Intr-o buna zi sau intr-o noapte, in timp ce se plimbau pe strada sau visau sub clar de luna, au avut o sclipire de geniu care a schimbat fata lumii.Matematicianul Cedric Villani si desenatorul Baudoin isi unesc condeiele pentru a spune povestea acestor patru destine extraordinare, intr-un document poetic si pasionant.Werner Heisenberg, nehotaratul.
    Alan Turing, emancipatul.
    Leo Szilard, profetul ratacitor.
    Hugh Dowding, cavalerul cerului.
    Doi fizicieni, un matematician si un militar au fost actorii pe cat de discreti, pe atat de importanti ai unei aventuri care ii depasea: al Doilea Razboi Mondial. Intr-o buna zi sau intr-o noapte, in timp ce se plimbau pe strada sau visau sub clar de luna, au avut o sclipire de geniu care a schimbat fata lumii.
    Matematicianul Cedric Villani si desenatorul Baudoin isi unesc condeiele pentru a spune povestea acestor patru destine extraordinare, intr-un document poetic si pasionant.



  • Astronomul Nicolae Donici
    30.55 LEI
    Epuizat din stoc

    Dacă această carte ar fi apărut cu câteva luni în urmă, s-ar fi putut numi „O poveste neterminată“. E vorba de povestea vieţii şi creaţiei unuia dintre cei mai însemnaţi oameni de ştiinţă români ai secolu­lui XX, pierdut din memoria noastră, a tuturor, după emigrarea sa în Franţa, în anii 1940. Membru al unei ilustre familii basarabene, Nicolae Donici a rămas celebru prin numărul impresionant de eclipse solare pe care le-a observat, din SUA până în Cambodgia, din Portugalia până în Crimeea. Acest adevărat recordman al observării eclipselor nu ştia că el însuşi avea să se afle, timp îndelungat, în marea eclipsă pe care a cunoscuto istoria noastră: decenii întregi, nimeni de pe pământ românesc nu a mai auzit de el. Traiectoria lui Donici a urmat-o pe cea a majorităţii românilor de peste Prut: a părăsit Sankt-Petersburgul în teribilul an 1917, Odesa în 1920, după invazia bolşevicilor, Basarabia în 1940, după cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi carierei sale, şi România după 1944. Deşi septuagenar, se bucura de un renume care i-a făcut pe francezi să-i ofere contracte de cercetare până în ultima clipă a vieţii. Despre ce s-a întâmplat dincolo de Cortina de Fier, despre cum am găsit-o pe nepoata soţiei lui, despre unde şi cum şi-a dat ultima suflare Nicolae Donici, am aflat abia foarte recent, descifrând, fără să mai fi sperat vreodată, enigmele acestei vieţi.

  • Sinele. Construirea creierului constient
    47.57 LEI
    5
    Epuizat din stoc

    Unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe de astăzi îşi propune să răspundă la o întrebare veche de secole: cum apare conştiinţa?
    Antonio Damasio nu crede în ideea tradiţională după care conştiinţa – mintea înzestrată cu un sine – este cumva separată de corp; în opinia sa, ea trebuie să se fi manifestat iniţial ca proces biologic al unui organism viu. Autorul adoptă o perspectivă evoluţionistă care schimbă radical modul de a vedea istoria minţii conştiente. La fel de radicală e ipoteza sa privind originea sentimentelor, pe care le consideră a fi răsărit din vechiul – din punct de vedere istoric – trunchi cerebral, şi nu din modernul cortex cerebral. Iar dezvoltarea sinelui, sugerează în final Damasio, a deschis calea pentru apariţia culturii, sursă a unui nou nivel de reglare a vieţii, homeostazia socioculturală.


    „Cărţile trebuie scrise cu un motiv, iar cea de faţă a fost scrisă pentru a lua ceva de la capăt. Studiez mintea şi creierul uman de peste treizeci de ani şi am scris anterior despre conştiinţă în articole ştiinţifice şi cărţi. Dar perspectiva mea asupra problemei a ajuns să mă nemulţumească; reflectând asupra rezultatelor relevante ale cercetărilor, vechi şi noi, mi-a schimbat punctul de vedere mai ales în două privinţe: originea şi natura sentimentelor şi mecanismele din spatele construirii sinelui. Această carte încearcă să discute punctele de vedere actuale. În egală măsură, cartea se ocupă şi de ceea ce nu ştim încă, dar am dori să ştim.“ (Antonio DAMASIO)

Filter by
Cumpără acum de la

Preț

Editura