Cărți

Trei purcelusi este o carte de tip Pop-up, superb ilustrata. Descopera aceasta poveste clasica, in imagini tridimensionale spectaculoase.

Studiile reunite în acest volum au un caracter clinic, fiind dedicate nevrozei de tip isteric și etiologiei acesteia. Reține atenția, din punctul de vedere al ingeniozității și profunzimii analizei psihologice, studiul „Fragment dintr‑o analiză de isterie", cunoscut sub numele de „cazul Dora", unul dintre cele cinci cazuri celebre ale lui Freud. Fidel tezei despre etiologia sexuală a nevrozei, întemeietorul psihanalizei consideră simptomul o formațiune de compromis între conținuturile psihice de natură sexuală interzise cultural și cerințele culturale interdictive. Fenomenul angoasei se situează în centrul atenției lui Freud, care distinge trei forme: angoasa reală, angoasa automată și angoasa-semnal. Cartea se adresează în primul rând psihologilor, psihoterapeuților, psihiatrilor, pedagogilor, dar poate capta și interesul nespecialiștilor prin studiul care dă titlul volumului, unde Freud abordează problema surselor și funcțiilor angoasei.

Este adevărat că bolnava la pat, paralizată, ar sări în sus dacă ar izbucni focul în cameră; și e ade‑ vărat că femeia răsfățată și-ar uita toate bolile atunci când copilul i s-ar îmbolnăvi și i-ar fi viața în primejdie. Toate acestea sunt ade‑ vărate până la un punct; căci se neglijează deosebirea psihică dintre conștient și inconștient. De aceea, asigurările că totul depinde numai de voință pot să nu folosească la nimic. Este necesară mai întâi încercarea de a convinge aceste persoane, pe calea analizei, de existența intenției lor de boală - Sigmund Freud

Inhibiția este expresia unei limitări a funcționării Eului. Atunci când cântatul la pian, scrisul și chiar mersul suferă inhibiții nevrotice, motivul constă într-o erotizare supradimensionată a funcțiilor organelor implicate, degetul și picioarele. De îndată ce scrisul, care presupune a lăsa să curgă lichidul dintr-un tub pe o bucată de hârtie albă, capătă semnificația simbolică a coitului, sau de îndată ce mer‑ sul devine un substitut simbolic al călcării pe trupul Mamei-Pământ, individul se va abține de la amândouă, scris și mers, deoarece pentru el este ca și cum ar fi efectuat actul sexual interzis - Sigmund Freud

„Ujică este unul dintre marii eseiști cinematografici ai secolului.“ - J. Hoberman, THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS

FILMOGRAFIE:

1992 – Videogramedintr-o revoluție

1995 – Out of the Present

2000 – 2 Pasolini

2005 – Unknown Quantity

2010 – Autobiografia luiNicolae Ceaușescu

2021 – 2 Pasolini (bis)

2024 – TWST | Things We Said Today

„Andrei Ujică este fără îndoială cel mai mare cineast de nonficțiune încă în activitate, chiar dacă o asemenea formulare nu reușește să cuprindă amploarea talentului său.“ - Olivier Père, ARTE FRANCE CINÉMA

„Out of the Present este pentru marile epopei spațiale hollywoodiene ceea ce The Wild Bunch și Unforgiven sunt pentru western.“ - CAHIERS DU CINÉMA

„ Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu l-a consacrat pe Ujică pe scena internațională drept un mare regizor, cu o abordare unică în explorarea istoriei recente.“ - MUSEUM OF THE MOVING IMAGE, NEW YORK

ANDREI UJICĂ (Timișoara, 1951) a studiat Litere la Timişoara, Bucureşti şi Heidelberg. Începând din 1968 a publicat intermitent proză. Între 1973-1975, a scris împreună cu Şerban Foarţă versuri pentru formația Phoenix. A debutat cinematografic cu Videograme dintr-o revoluţie (1992), în colaborare cu Harun Farocki, un film devenit titlu de referinţă în ceea ce priveşte relaţia dintre mass-media şi puterea politică în Europa la sfârşitul Războiului Rece. Următorul film, Out of the Present (1995), spune povestea cosmonautului Serghei Krikaliov, care a petrecut zece luni la bordul stației spațiale Mir, în timp ce pe Pământ Uniunea Sovietică înceta să existe. Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), recunoscut pe scară largă drept o realizare monumentală, încheie trilogia sa despre sfârșitul epocii comuniste. TWST |Things We Said Today (2024) este o capsulă a timpului, ce reconstituie weekendul 13-15 august 1965 din New York, încadrat de sosirea formației Beatles în oraș și primul lor concert pe Shea Stadium. De același autor, la Editura Trei a mai apărut Cantafabule. Texte pentru Phoenix, scrisă împreună cu Șerban Foarță.

CLAUDIA NEDELCU DUCA (București, 1978) a absolvit UNATC, secția Teatrologie, și deține un doctorat în istoria teatrului, cu teza „Cenzura comunistă în teatru“. A produs și realizat pentru Televiziunea Română peste 150 de interviuri cu cineaști români, în cadrulemisiunilor Noaptea albă a filmului românesc și A șaptea obsesie, fiind totodată coproducător pentru peste 30 de filme documentare și de ficțiune, realizate cu companii independente din România și Europa. Printre ele se numără Apostolul Bologa (2018), după „Pădurea spânzuraților“ de Liviu Rebreanu, Phoenix Har/Jar (2022), povestea trupei Phoenix de la înființare până la fuga din țară în iunie 1977, miniseria documentară Viitorul de ieri (2025), care îl are ca amfitrion pe arhitectul Romeo Belea. Claudia Nedelcu Duca este coordonator al programului de digitalizare a arhivei de aur a teatrului național de televiziune, expert în patrimoniul mobil în domeniul bunuri arheologice și istoricodocumentare/ foto, video, cinematografie, audiovizual și manager de proiect pentru o serie de programe dedicate literaturii și educației cinematografice, având ca target copiii din zonele cu acces limitat la cultură din România.

Un roman incendiar! O operă de artă orbitor de inteligentă și bizară. – Entertainment Weekly

Mâna lui Dante de Nick Tosches - thrillerul care vine cu distribuția perfectă, singura carte pe care o poți citi având în minte actori de Oscar!

Un roman hibrid bizar, sălbatic, cu o fervoare morală ce depășește cu mult majoritatea romanelor „mai bine-crescute“. - NEW YORK TIMES BOOK REVIEW

Romanul este ecranizat de Julian Schnabel, cu o distribuție excepțională: Oscar Isaac, Gal Gadot, Gerard Butler, John Malkovich, Martin Scorsese, Jason Momoa, Al Pacino, Louis Cancelmi, Franco Nero, Sabrina Impacciatore, Benjamin Clementine.

În secolul al XIV-lea, Dante (Oscar Isaac) devine discipolul lui Isaiah (Martin Scorsese) ca să poată finaliza poemul monumental Paradiso. În secolul al XXI-lea, scriitorul Nick (din nou Oscar Isaac) este recrutat de mafiotul Joe Black (John Malkovich) pentru a ajuta la furtul și autentificarea a ceea ce se presupune a fi manuscrisul olograf al Divinei Commedii a lui Dante. La distanță de șapte secole, Nick și Dante se contopesc într-un singur personaj, omul în căutarea divinului, a iubirii și a perfecțiunii.

În adâncurile bibliotecii Vaticanului, un preot descoperă cel mai valoros obiect de artă găsit vreodată: manuscrisul Divinei Comedii, scris de mâna lui Dante. Acesta ajunge la un cap mafiot din New York, unde scriitorul Nick Tosches este chemat să-l autentifice. Dar pentru el tentația e prea mare și fură manuscrisul. În paralel cu călătoria prețiosului manuscris se desfășoară povestea lui Dante, omul care a încercat să scrie un poem care să cuprindă înțelepciunea lumii și grația divină. Mâna lui Dante, roman de o îndrăzneală și o frumusețe uluitoare, combină cunoștințele vaste ale lui Tosches despre Divina Comedie, Dante Alighieri și Evul Mediu cu o cunoaștere intimă a tenebrelor New Yorkului. Unii îl vor considera jignitor; alții îl vor declara transcendental; fără îndoială, va genera cele mai vii dezbateri.

Tosches este un Norman Mailer din era post-Elvis. – THE VILLAGE VOICE

Mâna lui Dante poate fi clasificat ca mystery sau crime, dar căile către și dinspre misterul central sunt departe de a fi previzibile. - THE GUARDIAN

Tosches a creat un roman captivant, o lucrare complicată, fabuloasă, care va stârni controverse intense. – PHILADELPHIA INQUIRER

Dacă ești slab de înger, nu te apuca de cartea asta! Tosches pune totul la un loc folosind un stil păcătos, nerușinat. - ORLANDO SENTINEL

Există cărți pe care le citești din escapism și există cărți care par a fi scrise pentru a te provoca – intelectual, emoțional, poate chiar existențial. Mâna lui Dante este cu siguranță una dintre aceste cărți. Nu este doar un thriller, nu este nici ficțiune istorică, ci îmbină elemente din ambele cu o doză mare de metaficțiune literară, filosofie și o scriitură fascinantă.- thischickreads.com

Nick Tosches aruncă sacrul și profanul într-un mixer pentru cocktailuri și le amestecă energic. - ATLANTA JOURNAL

NICK TOSCHES (1949–2019) s-a născut în Newark, New Jersey. A scris romanele Me and the Devil, Cut Numbers și Trinities și cărțile de nonficțiune Where Dead Voices Gather, The Devil and Sonny Liston, Dino, Power on Earth, Hellfire, Country și Unsung Heroes of Rock 'n' Roll.

Noul bestseller al lui Mickaël Launay, matematician specializat în popularizarea științei, ne explică în mod clar și precis... fizica cuantică!

Trebuie să învățăm să observăm lumea în cele mai nebănuite locuri.

De ce sucul de portocale urcă de-a lungul paiului atunci când îl sorbim? De ce este atât de dificil să prezici vremea cu o lună înainte? Suntem oare aceeași persoană din urmă cu douăzeci de ani? Și de ce pianul are mai multe clape la?

Natura e plină de iluzii, ne induce în eroare, făcându-ne să vedem opusul a ceea ce este. Și atunci, cum putem descifra toate aceste imprecizii? De la forța arhimedică la fizica cuantică, trecând prin teoria ambuteiajelor, fierberea pastelor sau propagarea undelor, va trebui uneori să uităm ceea ce considerăm a fi evident și să acceptăm incertitudini incomode.

În această călătorie uluitoare, matematica izvorăște în deplina sa frumusețe din experimente bizare, iar întrebările mărunte și fără pretenții constituie piatra de temelie a marilor teorii.

Mickaël Launay (n. 1984) este matematician și scriitor francez. A absolvit Școala Normală Superioară din Paris, iar în 2012 a obținut doctoratul la Universitatea Aix-Marseille, cu o teză despre probabilitate. De peste 15 ani, organizează proiecte de popularizare a matematicii atât pentru copii, cât și pentru publicul larg, iar în 2013 a creat, în același scop, canalul Micmaths pe YouTube.
În 2018 a primit Premiul D’Alambert pentru întreaga sa contribuție la popularizarea matematicii. În 2022 a primit Le Grand Prix de l’Académie de Saintonge (împreună cu André Deledicq) pentru Dictionnaire amoureux des mathématiques.

De același autor, la Editura Trei au mai apărut Marele roman al matematicii (2021; distinsă în 2017 cu Premiul Tangente) și Teorema umbrelei (2022).

În textele Sfintelor Scripturi există o legătură continuă între prezenţa apei şi cea a Spiritului dătător de viață, subliniindu-se că una este simbol al celuilalt.

Odată cu trecerea din Vechiul la Noul Testament, apa devine materie sacramentală prin care suntem primiţi în sânul comunităţii ecleziale, în urma botezului. Dacă apa trupului ne dă viaţa biologică, apa Sfântului Botez ne naşte la viaţa în Dumnezeu, introducându-ne pe calea spre sfinţenia pentru care am fost destinați.

În acest eseu teologic de mare densitate, Hans Urs von Balthasar investighează temelia paradoxală a creștinismului: o tradiție care se adresează întregii umanități, dar care își află centrul în simplitatea credinței – nu ca naivitate intelectuală, ci ca o formă de transparență ontologică în fața adevărului revelat. Balthasar dezvoltă o reflecție critică asupra deformărilor spirituale care reduc creștinismul la ideologie, moralism sau estetism golit de viață teologică. În opoziție cu aceste tendințe, autorul propune o redescoperire a «simplității» evanghelice ca acces privilegiat la misterul Trinității, o simplitate care nu simplifică realitatea, ci o adâncește în lumina iubirii divine. Volumul se constituie astfel într-un apel la o reevaluare a raportului dintre rațiune și credință, dintre teologie și viață spirituală, în contextul modernității târzii. Scris într-un stil sobru și provocator, textul se adresează cititorului pregătit pentru o confruntare cu exigențele proprii gândirii balthasariene.

Micul abecedar prezentat aici nu poate anticipa nimic din ceea ce va urma. Nu vrea decât să ofere câteva linii directoare pentru prezent. Nu un catehism care să justifice aspectele individuale ale credinţei creştine, să le explice şi să le prezinte în context. Cu atât mai puţin o teologie dezvoltată, nici măcar o schiță a ei. Doar câteva indicatoare în punctele de răscruce unde s-ar putea apuca pe un drum greşit. Doar o busola care arată mereu unde este Nordul. Busola are avantajul că nu trebuie decât să arate, nu să dovedească. ???????????????????????????????????????? are dezavantajul că nu poate dovedi suficient de detaliat unele lucruri pe care le arată. Dar are încredere că lumina lui Hristos, spre care arată, se dovedeşte singură şi astfel respinge ceea ce este fals; ea este ???????????????????? ???????????? ???????? ????????????????????. Totul va depinde deci de aceasta: să vedem strălucirea luminii lui Hristos, în unitatea ei incomparabilă.

În ce direcţie ar trebui să privim ca să vedem răsărind zorii? Probabil într-acolo unde ceva cu adevărat spiritual devine vizibil în tradiția bisericească. Unde creştinismul apare nu ca o doctrină recitată laborios, ci ca o aventură captivantă. De ce se uită toată lumea brusc la chipul ridat, dar radios al albanezei din Calcutta? Ceea ce face ea nu este nou pentru creştini: Las Casas, Peter Claver au făcut lucruri similare. Dar deodată, vulcanul socotit stins a început să scuipe iarăşi foc. Iar această bătrână nu are nimic progresist, nimic tradiţionalist. Ea întruchipează fără efort centrul, întregul.

BUCUREȘTI PORTRET ÎN ACUARELĂ (ediția a treia) e darul pe care-l fac eu celor ce mai iubesc Bucureștiul, celor care s-au născut, au copilărit şi s-au format aici ca oameni, dar mai ales sutelor de mii de bucureșteni plecați şi înainte de 1989, şi după, spre toate colţurile pământului. Pentru ei, albumul meu e o casetă fermecată de amintiri, prin care vor revedea străzi şi case pe care le-au cunoscut, le-au admirat, sau în preajma cărora au trăit. Ca să înlesnesc foștilor bucureșteni stabiliți pe alte meleaguri să arate vecinilor și prietenilor pe care și i-au făcut acolo imagini ale orașului din care au plecat, am tradus textul și explicațiile tuturor acuarelelor în engleză, franceză și germană. - Arhitect Gheorghe Leahu

O carte unică în România, în ediție limitată. O piesă de colecție pentru orice bibliotecă de bucureștean. Este prima oară când pe piața de carte din România apare o astfel de lucrare: cele patru volume tratează, în mod exhaustiv, fiecare arteră de circulație din capitală, cu toate detaliile posibile privitoare la acestea, de la evoluția lor istorică la denumirile purtate de-a lungul vremii, dar și informații geografice, istorice, social-politice, lexicale.

Cartea aduce în prim-plan relația tumultuoasă și pătimașă dintre Maria, prima regină a României Mari, și fiul său cel mare, Carol al II-lea, prilejuind publicarea în premieră a mai multor scrisori deloc comode, de-a lungul a aproape patru decenii. Descoperă o pagină foarte personală din istoria familiei regale a României.

O femeie cu o poveste cu adevărat remarcabilă, care a reușit prin propriile forțe în tot ceea ce și-a propus, soprana Virginia Zeani a muncit cu o dăruire neobosită pentru a deveni ceea ce italienii numesc o „prima donna assoluta”.

Această călătorie este surprinsă cu măiestrie în volumul autobiografic „Cântă che ti passa” – Virginia Zeani în conversație cu Sever Voinescu , ajuns la a șasea ediție.

O carte care ne apropie de viața și cariera unui artist legendar – o poveste despre curaj, devotament și dragoste pentru muzică, oferind lecții atemporale de perseverență și responsabilitate față de propriul dar.

O carte specială prin care aniversăm 35 de ani de la nașterea Editurii Vremea. Un volum plin de emoții – cei mai dragi colaboratori ai editurii au ținut să-și exprime dragostea pentru orașul București, împărtășind amintiri, păreri și chiar fragmente de ficțiune ce au Capitala în centrul acțiunii. Printre aceștia: Narcis Dorin Ion, Adrian-Silvan Ionescu, Victoria Dimitriu, Liliana Corobca, Cristiana Trică, Oana Stănciulescu, Cristina Modreanu, Gheorghe Verona, Anca Irina Ionescu, Stephane Ilinski, Doina Lemny, Aurel Ionescu, Dragoș Lucian Țigău, Ciprian Măceșaru, Odilia Roșianu, Doinel Tronaru, Călin-Andrei Mihăilescu, Marina Vazaca, Andrei Vieru, Dan Roșca, Sorin Șerb, Lelia Zamani.

Îndrăgostește-te de miliardarul Fordham Sharpe și de îndrăzneața femeie de afaceri Ellery Sinclair într-o poveste despre doi oameni aflați în locul nepotrivit, la momentul perfect. Era ceva la el, felul în care vorbea, privirea lui, care m-a făcut să mă simt vie. Ascultată. Dorită. Ca și cum, pentru prima dată, cineva m-ar fi văzut cu adevărat.

Navessa Allen, autoarea romanului Lights Out, devenit viral pe TikTok, vine cu al doilea volum din trilogia În întuneric, unde jocul dorinței ajunge la un nou nivel – între voyeurism și tentațiile unui club al plăcerii. Poți fugi de un bărbat ca el… Dar cum fugi de dorința care te arde din interior?

Publicarea acestui nou volum din activitatea ilustrului nostru om de stat și diplomat Nicolae Titulescu constituie un demers științific de continuitate în realizarea marelui obiectiv al Fundației care îi poartă numele, acela de a pune în valoare pilduitoarea sa viață și operă în serviciul neamului românesc și al Țării sale.

Editorii

Pamfil Şeicaru este considerat, spunem noi pe bună dreptate, cel mai mare jurnalist român. Unii îl consideră drept creatorul presei moderne româneşti. Până să apuce drumul exilului, Şeicaru era perceput de mulţi colegi de breaslă drept „figura numărul unu a presei bucureştene”. Unii autori, după cum notează profesorul Fănel Teodoraşcu îl numesc pe Şeicaru chiar cel mai mare gazetar al României Mari, pentru că el a fost „fondatorul presei moderne sub aspectele stilisticii şi tehnologicului”. Iar un alt exeget, Mircea Coloşenco merge chiar mai departe şi îl aşează pe Pamfil Şeicaru alături de pionierii presei din ţara noastră: Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi şi Gheorghe Bariţ.

Pamfil Şeicaru are în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS) mai multe dosare conexe, de problemă, dosarul deschis de Siguranţă, dar şi cel penal. Cel mai interesant, din puncul nostru de vedere, este dosarul personal, predat CNSAS de Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi care are nu mai puţin de şase volume, cu un total de 2083 pagini!

Evident avem posibilitatea de a lămuri câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: graţierea lui Şeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceauşescu şi vizita incognito pe care acesta o realizează la invitaţia şi sub protecţia Departamentului de Informaţii Externe (DIE) la Bucureşti în august 1976. Ca o ironie a sorţii trebuie spus că viaţa lui Pamfil Şeicaru se învârte fatidic în jurul unei date: 23 august. Părăseşte România în 1944 cu câteva zile înainte de 23 august – act pe care l-a atacat pe tot parcursul vieţii – şi îşi încheie cariera urmărind pe viu manifestările consecrate aceluiaşi 23 august, pe viu, la Bucureşti în 1976. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976!

Geneza acestei cărţi este lungă, poate prea lungă. În 1990 printr-o împrejurare, zic eu fericită, am intrat într-o corespondenţă fertilă cu Traian Popescu, patronul revistei “Carpaţii” din Madrid, dar şi prietenul intim al lui Pamfil Şeicaru. Cu acest prilej am reuşit să citesc tot ce publicase Pamfil Şeicaru în exil, dar şi să-l cunosc în 1991 la Koln pe ultimul comandant al Mişcării Legionare, Horia Sima.

Despre Pamfil Şeicaru s-a scris mult şi în mod evident se va mai scrie. Noutatea acestei cărţi constă în faptul că pune pentru prima oară în istoriografie problema colaborării marelui gazetar cu serviciile secrete de la Bucureşti. Nici cel mai recent cercetător al lui Pamfil Şeicaru şi ne referim aici la profesorul Fănel Teodoraşcu – vezi volumul „Pamfil Seicaru”, editura „Ars Docenti”, Bucureşti, 2014 nu crede în colaborarea gazetarulului. „În afara graniţelor ţării, reputaţiei de şantajist a lui Şeicaru i se adaugă cea de colaborator al regimului comunist de la Bucureşti. Acuzaţia se bazează pe o informaţie incertă referitoare la perioada în care Pamfil Şeicaru ar fi făcut o vizită în România pentru a se întâlni cu Nicolae Ceauşescu şi care a dat naştere unor polemici aprinse între colaboratorii din exil ai gazetarului. Din păcate, legătura ziaristului cu regimul comunist de la Bucureşti şi vizita acestuia în ţară sunt subiectele cel mai intens tratate, în ultimii ani, de autorii care se declară interesaţi de activitatea jurnalistică a lui Pamfil Şeicaru, lăsând astfel în plan secundar textul jurnalistic propriu-zis.

În ciuda numeroaselor discuţii purtate pe marginea acestui subiect, nu există nicio dovadă clară că Pamfil Şeicaru ar fi vizitat România în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu. Aşa cum am văzut, în această chestiune, există unele semne de întrebare, dar acestea nu permit, încă, tragerea unei concluzii”, scrie Teodoraşcu.

Dincolo din datele aflate în Dosarul 66/SIE cred că este importantă pentru cititori mărturia ofiţerului Nicolae Sporiş, cel care a avut o contribuţie esenţială la racolarea lui Pamfil Şeicaru dar şi la aducerea acestuia la Bucureşti.

Volumul de faţă nu este nici unul hagiografic, nici unul al desfiinţării marelui gazetar. Istoria acestui caz este mult mai complexă decât pare la prima vedere…

Exact în urmă cu zece ani publicam la Editura Militară volumul “Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944–23 august 1976”, care s-a bucurat de o competentă prefață a lui Ion Cristoiu, dar și de un studiu introductiv al domnului comandor (r) dr. Marian Moşneagu, pe atunci Şeful Serviciului Istoric al Armatei. Cartea s-a bucurat de un succes deosebit tirajul fiind epuizat imediat. Sper că și acest nou volum, care a mai suferit mici modificări să fie bine primit. Rămân adeptul marelui gazetar Pamfil Şeicaru, care spunea că „cititorul îţi iartă chiar o atitudine care îi va fi ultragiat sentimentele, convingerile, dacă atitudinea este sinceră, dezinteresată. Dar nu iartă absenţa de opinie, strecurarea printre evenimente cu o gângăveală poltronă de opinii. În fond, cititorul este un aspru, dar drept judecător”.

Conf.univ.dr.Florian BICHIR

Cercetător științific al Academiei Române

În ultima jumătate de secol, studiul componentei materiale a civilizației Daciei romane a reprezentat una dintre direcțiile prioritare de cercetare. Într-o primă fază, interesul a fost trezit mai ales pentru corpusul de inscripții, urmat de repertoriul cultelor romane din Dacia, a ceramicii de lux, a statuetelor de bronz, a fibulelor romane, a pieselor de echipament militar, a statuariei din piatră, a drumurilor din Dacia. Astăzi, prin voluminoasa lucrare a doamnei Ana Hamat, a venit și rândul repertoriului de accesorii vestimentare, element constitutiv al vieții spirituale și materiale a Daciei romane.

Ilie Sorin Cociș

***

O tratare monografică a podoabelor și accesoriilor vestimentare din Dacia romană reprezintă o cercetare astăzi foarte necesară, în pas cu tendințele moderne de exploatare maximă a artefactelor arheologice. Domeniul, ca și atâtea altele din istoriografia provinciei noastre, Dacia, a fost insuficient abordat și, cel mai adesea, slab racordat la progresele înregistrate la nivel european. Așadar, cartea prezentată acum constituie o binevenită completare a unei vechi lacune din cercetările de specialitate.

Radu Ardevan

***

Lucrarea de faţă reprezintă rezultatul preocupărilor noastre pentru studiul bijuteriilor în Dacia Superior. Într-un anumit fel, se poate spune despre ea că este în acelaşi timp un început de drum, dar şi încheierea unui alt drum, început odată cu  lucrarea de licenţă.  Baza acestor preocupări a reprezentat-o fascinaţia pe care copil fiind, am simţit-o pentru antichitate dar şi farmecul aurului antic şi strălucirea lui.  Dincolo de această strălucire însă, bijuteriile ascund secrete  a căror descifrare  aduce lumină asupra originilor, legăturilor comerciale ale epocii şi nu în ultimul rând asupra oamenilor care le-au purtat, le-au îndrăgit  şi le-au preţuit. Studiul bijuteriilor poate contribui la descifrarea misterelor care stau în spatele acţiunii umane. Prin urmare am încercat să  trecem dincolo de suprafaţa acestor vehicule de civilizaţie,  pentru a surprinde   motivaţiile  ascunse în fiecare bijuterie în parte.

Pentru zona Daciei,  un astfel de studiu nu este o noutate, se cunosc deja rezultatele cercetării întreprinse de doamna Maria Bălăceau pentru zona Olteniei romane şi ale lui Adriana Isac pentru Dacia Porolissensis. Acesta este motivul pentru care  conceptul spaţial al lucrării noastre urmăreşte să inventarieze şi să discute  teritoriul Daciei Superior,  aflat între  cursul superior al Mureşului la nord şi linia imaginară   Drobeta- Bumbeşti  la sud- est. Între  piesele aflate în cadrul catalogului întocmit de noi  nu se află piese inedite, acest lucru fiind compensat, sperăm, de   interpretarea nouă pe care o aducem în discuţie  în ceea ce priveşte unele dintre aceste exemplare. Deşi aceste piese au mai fost publicate, în studii, articole şi monografii de specialitate, ele au fost tratate  ca şi o mică parte a unui întreg. Am încercat în lucrarea de faţă să reinterpretăm unele rezultate ale cercetărilor mai vechi pentru a pune într-o lumină nouă bijuteriile, exponente ale unei tradiţii  vechi şi ale unei mentalităţi  de mult dispărute. Dintre categoriile de bijuterii, ne-am ocupat cu predilecţie de bijuteriile pentru împodobirea mâinii( inele, pietre de inel şi brăţări)şi de cele pentru împodobirea capului şi a gâtului(coliere,lănţişoare, mărgele,  medalioane şi pandantive, cercei, ace de păr şi diademe). Nu am inclus în acest studiu fibulele, deoarece acestea au făcut obiectul mai multor cercetări separate.

Uşa pe care am deschis-o spre trecut cu ajutorul lucrării de faţă, nu ar fi putut  să fie nici măcar întredeschisă fără ajutorul pertinent al câtorva persoane, cărora ţinem să le mulţumim în mod special. Doamnei profesor dr.  Doina Benea, îi mulţumim pentru răbdarea de care a dat dovadă în toţi aceşti ani de studiu şi pentru sfaturile fără  de care nu am fi putut  să prezentăm astăzi această lucrare.

De la Muzeul Unirii din Alba Iulia, dorim să mulţumim colegilor  Radu Ota şi George Bounegru, care ne-au ajutat cu informaţii despre piesele aflate în custodia muzeului  şi de care aveam foarte mare nevoie.  Totodată dorim să mulţumim conducerii acestui muzeu pentru faptul că în doi ani consecutiv am beneficiat de  informaţiile oferite  de biblioteca muzeului.  Îndatoraţi îi rămânem şi colegei Oana Tutilă de  la Muzeul oraşului Deva, pentru  ajutorul primit  din partea ei. Tuturor celor care ne-au sprijinit  de-a lungul acestui drum lung şi greu, le mulţumim.

Ana Cristina Hamat

„ Frumuseţea este un dar al zeilor , însă câte femei se pot mândri cu acest har.[..] Îngrijirile prin podoabe vă vor înfrumuseţa, iar  în lipsa gătelilor cel mai frumos chip îşi pierde întreaga  strălucire”

Ovidiu, Arta Iubirii, 3.

Cartea explorează cu meticulozitate tacticile, echipamentele și strategiile armatei române în cooperare cu Germania nazistă, oferind o perspectivă documentată asupra complexității și dificultăților întâmpinate între 1941 și 1944. Prin cercetări aprofundate, autorul reușește să ilustreze nu doar tehnica de luptă, ci și contextul politic și militar al epocii, evidențiind rolul semnificativ, dar adesea controversat, al României în această parte a istoriei mondiale.

***

”Lucrarea analizează Campania din Est a armatei române, alături de Germania, din perioada 22 iunie 1941-23 august 1944, dar unghiul de vedere este puțin studiat, cel puțin la nivelul istoriografiei românești și privește rolul (impactul) tehnicii de luptă asupra principalelor operații desfășurate de trupele române.
Opțiunea pentru Campania din Est este deplin justificată. În primul rând, această secvență belică este cea mai amplă din istoria militară românească, sub raportul duratei, al efectivelor angajate, al spațiului de desfășurare, al pierderilor suferite. Pentru o țară de dimensiunile și posibilitățile României, amputată în 1940, efortul militar a fost impresionant. În al doilea rând, statutul său istoriografic este unul aparte. Timp de peste patru decenii, până la evenimentele din decembrie 1989, ea a fost practic ignorată de specialiștii români, în pofida unor inițiative și deschideri, care, însă, erau tributare exigențelor ideologice ale epocii. O asemenea situație s-a datorat, în esență, situației geopolitice și geostrategice a României din perioada postbelică, plasată la sfârșitul războiului, prin înțelegerile puterilor învingătoare, în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Deși regimul comunist de la București a reconsiderat din anii 60 ai secolului trecut, raporturile cu „fratele mai mare”, participarea României alături de Germania în anii 1941-1944 a rămas o temă interzisă.
În mod firesc, după 1990, mai ales în primii 10-15 ani, odată cu dispariția celor mai multe restricții, „fructul oprit” a reprezentat un subiect predilect de cercetare pentru istorici, sociologi, economiști ș.a. Pe cale de consecință, s-a acumulat o bogată istoriografie, constând în volume de documente, monografii, dicționare, albume, culegeri de studii, filme documentare etc. Dar, în pofida unui mare efort recuperator, înzestrarea armatei române, funcționarea armamentului și a tehnicii de luptă aflate în dotarea unităților și marilor unități au fost abordate tangențial. Este meritul autorului de a fi sesizat această oportunitate și de a se fi angajat la o cercetare serioasă a unei problematici foarte complexe.”

Petre Otu

„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”.

A.J. Greimas

***

Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.

***

„Demult era mai jos cerul, aproape de noi, şi Dumnezeu se uita la oameni ca să vadă ce fac, şi venea pe jos, umbla printre oameni, dar, de când s-a înmulţit lumea şi pământul s-a spurcat, Dumnezeu a fugit cu cer cu tot în sus; şi amu stă întors cu spatele la noi, nu vrea să ne vadă; şi-a întors faţa de la păcatele noastre”…

***

„Mitologie română” de Antoaneta Olteanu este o carte esențială pentru oricine dorește să exploreze bogăția și diversitatea mitologică a românilor. Autoarea, profesor universitar, traducătoare, autoare a colecției Sovietland și a numeroase studii privind credințele și datinile românilor, un reputat etnolog, reușește să adune și să analizeze o varietate de mituri, legende și povești din folclorul românesc, oferind cititorilor o privire de ansamblu asupra modului în care aceste narațiuni au influențat cultura și tradițiile locale.

Cartea explorează teme precum crearea lumii, rolul eroilor și al personajelor mitice în formarea identității culturale românești și legendele legate de fenomene naturale și supranaturale. Prezentarea detaliată și contextualizată a mitologiei române îl ajută pe cititor să înțeleagă mai bine valorile și credințele care au modelat de-a lungul timpului mentalitatea colectivă.

Valoarea sa excepțională a fost recunoscută prin acordarea Premiului Academiei Române, subliniind importanța și calitatea acestei lucrări în domeniul studiilor de mitologie și folclor. Această lucrare este o resursă valoroasă atât pentru specialiști, cât și pentru pasionații de istorie culturală și tradiții populare.

Publicată în mai multe ediții în trei volume apare acum într-o serie limitată, un singur volum, într-o ediție de lux cartonată și în cutie.

Premiul Academiei Române „Simion Florea Marian” pentru Etnografie și folclor a fost acordat autoarei Antoaneta-Liliana Olteanu pentru lucrarea sa din mai multe volume intitulată „Mitologie română” (vol. I-III), în anul 2021

Mă numesc Renata Moiș și sunt autoarea acestei lucrări. Sunt născută în Transcarpatia (Ucraina), o regiune în care cultura, istoria și geopolitica se intersectează adesea cu profunzime, dar și cu tensiune. Proveniența mea
m-a învățat să privesc diplomația nu doar ca pe un instrument politic, ci ca pe o artă a supraviețuirii, a construcției și a păcii tăcute.

Sunt licențiată în contabilitate și audit, cu dublu masterat — în revizie financiară și în relații internaționale și diplomație — și dețin titlul de doctor în istorie. Activitatea mea profesională a inclus funcții în administrație, învățământ universitar, proiecte internaționale și antreprenoriat. Am construit atât afaceri, cât și punți între oameni, idei și țări.

Cartea „5 în 1 sau 1 în 5: Diplomația are căile ei secrete” este rezultatul unei cercetări ample și a unei experiențe care depășește granițele academice. Este, în același timp, un demers științific și o declarație de poziție: cred că viitorul aparține celor care înțeleg trecutul în adâncime și au curajul să gândească strategiile de mâine.

Unele mesaje nu se strigă — se construiesc. Unele idei nu cer aplauze — ci aplicare. Iar diplomația reală rareori se recunoaște din prima privire.

Însă pentru cei care știu să citească printre rânduri, fiecare pagină din această lucrare este o hartă.

Această carte deschide, nu închide.

***

Pe parcursul unei perioade scurte de timp, aproape trei decenii din „sângerosul secol XX” (din 1918 până în 1945), Subcarpatia a parcurs, mai întâi, statutul autonom al Ruteniei Subcarpatice și Ucrainei Carpatice (octombrie 1938 – martie 1939) în componența Cehoslovaciei; după Conferința de la München, s-a supus unei publicități internaționale largi, apoi s-a transformat în Transcarpatia – cea mai vestică periferie a Ucrainei Sovietice, în componența URSS.

Aceste metamorfoze din viața unei generații de oameni, care, fără să-și părăsească locuințele, au suportat trecerea la mai multe state, nu puteau să nu lase amprente în conștiința, psihicul și moralul locuitorilor ținutului. Ironia sorții constă în faptul că rutenii carpatici reprezintă unicul popor din Europa Centrală și de Est care, din 1772 și până la sfârșitul Primului Război Mondial (1918), n-a știut ce înseamnă cu adevărat frontiera de stat; iar după ce s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial, a fost despărțit și înconjurat din toate părțile de frontierele cu URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. În plus, rutenii carpatici s-au aflat pe partea estică, după „cortina de fier”, care-i despărțea de lumea civilizată din partea vestică.

La sfârșitul lui ianuarie 1945 (conform surselor cehe) sau la 24 martie 1945 (conform datelor din arhivele sovietice), Edvard Beneš a primit la Londra, un document semnat de Iosif Stalin. Este unicul document cunoscut primit de președintele Cehoslovaciei de la dictatorul sovietic. Documentul se referea în exclusivitate la Rutenia Subcarpatică.

Renata Moiș

***

Tema abordată este una de mare actualitate în contextul conflictului din Ucraina întrucât autoarea tratează situația unei regiuni aflată la confluența mai multor grupuri etnice și care a fost mereu un motiv de dispută pentru statele din zonă. Volumul este scris de o manieră agreabilă, cu ținut academică și se bazează pe informații cercetate în arhivele din mai multe, precum și pe o impresionantă bibliografie, atât în limbi de circulație internațională, cât și provenită din statele Europei Est-Centrale.

Gheorghe Onișoru

Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.

Mircea Eliade

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină.

Antoaneta Olteanu

Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.

Mircea Eliade

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

Antoaneta Olteanu

Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști. Mircea Eliade

„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”. A.J. Greimas

***

Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.

***

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

Antoaneta Olteanu

Imaginați-vă că ar exista o poțiune mistică ce ar avea puterea de a uni publicul, indiferent de limbă, rasă, religie, politică și statut social. Oricine ar deține-o ar avea o autoritate de neatacat. Aceasta nu este o fantezie, deoarece superputerea există deja. Se numește bere.

Berea este o băutură răcoritoare egalitară și democratică care nu cunoaște granițe. Berea face parte din condiția umană și, fără ea, viața ar fi diminuată. Așa a fost timp de mii de ani, de când persoane necunoscute, cine știe unde, au prelevat pentru prima dată zaharuri fermentate din cereale și au văzut stele.

Ce este berea? The Oxford English Dictionary o definește ca: „băutură alcoolică obținută prin fermentarea malțului”.

Etimologia provine din engleza veche beor, care înseamnă „băutură tare”, care ar putea proveni din verbul latin bibere, „a bea”. Berea este un termen generic care acoperă o multitudine de stiluri, cum ar fi Mild, Wheat Beer, Pale Ale, Pilsner și Lambic. Toate sunt beri, doar versiuni diferite și combinații a patru ingrediente: apă, cereale malțificate, hamei și drojdie. Berea este cea mai produsă băutură alcoolică din lume, preparată în aproape toate țările în care alcoolul este legal și este a treia cea mai consumată băutură după apă și ceai. În mai multe țări, inclusiv Germania, Belgia, Republica Cehă și Anglia, este băutura oficială și un simbol național neoficial. Politicienii bărbați folosesc adesea berea pentru a-și lustrui acreditările de „om al poporului”, pozând cu paharul plin în mână și transmițând un mesaj subliminal că înțeleg viețile și preocupările electoratului. Uneori poate fi un act, dar este eficient și recunoaște poziția elementară pe care berea o are în societate. Berea este, de asemenea, un instrument al diplomației internaționale: președintele Obama și prim-ministrul David Cameron au făcut schimb de sticle cu berile lor locale în timpul unei vizite oficiale a premierului britanic la Casa Albă, în 2010, iar liderii britanici sunt cunoscuți pentru că i-au dus pe șefii de stat în vizită la bar pentru fotografia extrem de importantă de la tejghea în timp ce savurează o halbă. Când politicienii de peste hotare vizitează Republica Irlanda, este aproape obligatoriu să le faci o fotografie ținând în mână o bere Guinness.

Jane Peyton

„…Poate fi patriotismul unicul sentiment care să explice trăirile celor chemați sub arme? În nici un caz! Marea provocare pentru istoriografia românească rămâne realizarea unui studiu prosopografic despre soldatul român din Marele Război, care să dezvăluie nu doar virtuțile și slăbiciunile acestuia, ci și reperele universului său. Nu-l vom putea înțelege decât atunci când va fi umanizat și ajutat să coboare de pe piedestalul pe care l-au cocoțat discurile patriotarde. Abia atunci când vom înțelege că, de fapt, este unul dintre noi, vom realiza și valoarea sacrificiului său. Este exact ceea ce încearcă să facă editorul volumului de față.”

Daniel Cain

***

„Lucrarea de față cuprinde memorii, jurnale, scrisori, cărți poștale, telegrame, fotografii ale unor ofițeri, medici, scriitori, cercetași, care au luptat, au luat decizii, au scris despre evenimentele militare, viața pe front în anii participării României la Primul Război Mondial, 1916-1918, scrieri păstrate la Arhivele Naționale ale României (ANR). Totodată, lucrarea integrează și rapoarte, dări de seamă, scrisori ale unor femei, care au acționat în spatele frontului, au organizat și au întreținut spitale pentru soldații răniți și bolnavi, au acordat adăpost și hrană copiilor orfani, au contribuit cu diverse ajutoare și asistență sanitară la victoriile armatei române.

Având în vedere numărul și varietatea acestor scrieri din război, am optat pentru identificarea și publicarea documentelor inedite, originale, personale. Așadar, multe din documentele selectate sunt inedite, iar în cazul celor publicate, s-a făcut mențiunea într-o notă aferentă.”

Anemari Monica Negru

Jocul interior este cel care se desfasoara in mintea unui jucator, impotriva obstacolelor precum indoiala de sine, nervozitatea si lipsa de concentrare. Gallwey ne arata cum sa depasim aceste bariere avand incredere in intelepciunea intuitiva a corpului nostru si atingand o stare de "concentrare relaxata". Cu capitole dedicate increderii in sine si schimbarii obiceiurilor, cartea lui Gallwey a schimbat felul in care gandim performanta - de pe terenul de tenis pana in salile de consiliu.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1926 Romanul Mama (1920) este o opera de maturitate in care sunt recurente argumente dragi autoarei, pe care cititorul roman le va putea descoperi parcurgand paginile de intense trairi sufletesti, analize psihologice generate de adeziunea la realitatea traita, in care Deledda si-a dovedit calitatile. Singuratatea, daruirea, framantarea sufleteasca, teama de celalalt, reticenta, masca individualizeaza multe personaje, fie ca au un nume (Agnese, Paulo), fie ca reprezinta o categorie, cum este cazul mamei. Drama interioara a celor doua femei provine din contrastul social: cea dintai traieste o pasiune (scandaloasa in lumea catolica) pentru un preot, iar cealalta, o drama interioara profunda pentru posibila naruire a realizarilor sale obtinute printr-o viata de renuntari. Intre acestea se inscrie drama spirituala a lui Paulo, caruia conditia de preot ii impune sacrificarea iubirii pamantesti. Dar mandria, asemenea celei a eroinelor din tragediile antice, nu le permite sa se releve comunitatii, iar dramele interioare raman enigmatice pentru cei din jur. In absenta comunicarii, aparenta trebuie salvata chiar prin sacrificiul vietii. Realizarea sociala a fiului, pastrarea pozitiei sociale, a aparentei sunt idei-argument care caracterizeaza psihologia eroilor deleddieni. Diferenta dintre icoana ideala a virtutii si realitatea din spatele ei, dubla tradare a lui Paulo: a iubirii carnale pentru Agnese si a iubirii ideale pentru Mantuitor demoleaza increderea mamei in superioritatea fiului si o asociaza cu rusinea si decaderea de pe o treapta sociala privilegiata. - Stefan Damian