Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1051-1080 din 51140

  • Obiecte, fiinţe, himere
    49.95 LEI

    Cuvânt înainte de Gabriela Glăvan

    Apărut deja în limba spaniolă, volumul de memorialistică al lui Ciprian Vălcan este povestea tipică a unei copilării din epoca comunistă, la finele anilor ’70 și în anii ’80. Istoria personală e colorată nu doar de familie, rude mai mult sau mai puțin îndepărtate și apropiați, ci și de particularitățile Banatului în care autorul s-a născut și a copilărit – inclusiv vecinătatea cu Ungaria, pentru care Ciprian Vălcan face o adevărată pasiune. Între jucării și mâncare, școală și ritualurile familiale, inocența prelungită în lumi imaginare și transformările politice de la sfârșitul anilor ’80, un întreg univers al copilăriei, mereu provocator și incitant, își face apariția în fața cititorului. Iar pentru detalierea diferitelor momente ale narațiunii, evident că trimiterile eseistului la Aristotel, Freud sau Borges sunt mai puțin frecvente decât acelea la Alexandre Dumas, Karl May, Michel Zévaco ori Dumitru Almaș. Însă dincolo de variile întâmplări, de pasiunea pentru lectură sau fotbal, de idiosincrazii și fobii cum e aceea cu pisicile, transpare mai mereu sinistra perioadă de privațiuni și constrângeri din ultimul deceniu de regim ceaușist.

    „Volumul Obiecte, ființe, himere e un locuitor straniu al lumii cărților lui Ciprian Vălcan. Întors spre sine, filosoful și eseistul se odihnește în firida autobiografiei, după un drum lung prin universuri savante, animate de fantastice sclipiri ludice. Pentru cei care îi cunosc scrisul, volumul acesta e o surpriză: citindu-l, descoperi o voce nouă, rar întrezărită prin țesătura magică a textelor anterioare. Nu e prima dată când Ciprian Vălcan își privește trecutul, insula îndepărtată a copilăriei și adolescenței, inedit e însă modul în care această lume i se revelează acum. De data aceasta, scriitorul se contaminează voit de vocea și perspectiva inconfundabilă ale copilului. Lumea îi pare ciudată și enormă, uneori tristă, alteori neclară, mereu incitantă și provocatoare, cultivându-i imaginația și pofta de joc. Privirea copilului rămâne lipită de lentila naratorului de-a lungul întregii călătorii, prin toate cele cincisprezece capitole ale cărții. Volumul este, dincolo de autobiografic, și o arheologie a copilăriei în comunism, una dintre cele mai bogate și mai expresive apărute în ultimii ani. Jucăriile, sărbătorile, cărțile și fotbalul, mâncarea și ritualurile familiale, școala și curiozitatea pentru nuditate, inocența prelungită în lumi imaginare și reticența față de lumea adulților, unde se întrevede orizontul întunecat al dictaturii și sărăcia ultimului deceniu al comunismului românesc, toate se aliniază în constelația subiectivă alcătuită de Ciprian Vălcan.” (Gabriela Glăvan)

  • Insula copacilor dispăruţi
    49.95 LEI

    Doi adolescenţi ciprioţi, un grec şi o turcoaică, se întâlnesc într-o tavernă de pe insula care le este cămin amândurora. E singurul loc unde Kostas şi Defne se pot vedea în taină, ascunşi sub grinzile înnegrite de care atârnă funii de usturoi, ardei iuţi sau caprifoi căţărător şi sub smochinul care creşte printr-o gaură din acoperiş. Acesta este martor la întâlnirile lor fericite şi la despărţirile lor tăcute. Smochinul e acolo şi când izbucneşte războiul, când capitala e prefăcută în moloz şi scrum, când adolescenţii sunt despărţiţi brutal de evenimente. Douăzeci de ani mai târziu, Kostas se întoarce – un tânăr botanist care cercetează speciile locale, căutând-o, de fapt, pe Defne. Cei doi iubiţi revin la tavernă să taie un butaş din smochin şi îl strecoară în valiză, ducându-l cu ei la Londra. Mulţi ani mai târziu, smochinul din grădină e singurul care o leagă pe fiica lor, Ada, de căminul acela pe care nu l-a vizitat niciodată, în încercările ei de a face lumină în toţi anii de secrete şi tăcere şi de a-şi găsi propriul loc în lume.

    Romanul a fost nominalizat la Costa Award, RSL Ondaatje Prize şi Women’s Prize for Fiction şi a fost selectat pentru clubul de lectură al lui Reese Witherspoon.

    ELIF SHAFAK este romancieră și autoare de proză scurtă britanico-turcă. A publicat 21 de cărţi, dintre care 13 romane, traduse în aproape 60 de limbi. Romanul Insula copacilor dispăruți a fost finalist la Costa Award, British Book Awards, RSL Ondaatje Prize și Women’s Prize for Fiction și a fost selectat la Reese Witherspoon Book Club. Romanul 10 minute şi 38 de secunde în lumea asta stranie a fost finalist la Booker Prize şi la RSL Ondaatje Prize şi a fost votat drept Blackwell’s Book of the Year. Cele patruzeci de legi ale iubirii a fost ales de BBC în Topul celor 100 de Romane care au Modelat Lumea Noastră. Ucenicul arhitectului a fost selectat să inaugureze clubul de lectură al reginei Camilla. Romanul Sunt fluvii în cer a câștigat Edward Stanford Travel Writing Award 2025 și a fost finalist la Prix Fémina Étranger și The Orwell Prize for Political Fiction. Shafak are un doctorat în ştiinţe politice şi a predat la diverse universităţi din Turcia, SUA şi Marea Britanie, printre care St Anne’s College, Oxford University, a cărui membră onorifică este. Are şi un doctorat în litere obţinut la Bard College. Shafak este membră şi preşedintă a Royal Society of Literature şi a fost aleasă în Topul BBC al Celor mai Influente 100 de Femei. Este Public Humanities Fellow la School of Advanced Studies (SAS) în semn de recunoaștere a efortului său de a contura viitorul științelor umaniste publice, a le spori amploarea și a le extinde impactul. Apărătoare a drepturilor femeilor, ale comunităţii LGBTQ+ şi a dreptului la exprimare şi libertate de expresie, Shafak a ţinut discursuri publice inspiratoare, de două ori pentru TED Global. A scris articole pentru publicaţii importante din întreaga lume şi a primit medalia de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2017 a fost aleasă de Politico drept unul dintre cei 12 oameni „care îţi ridică moralul atunci când ai cea mai mare nevoie“. A făcut parte din juriul multor concursuri literare, printre care şi PEN/ Nabokov Prize, şi a prezidat Wellcome Prize. A fost distinsă cu Halldór Laxness International Literature Prize pentru contribuţia la „inovarea artei povestirii“. În 2024, Shafak a primit medalia președintelui Academiei Britanice pentru „excelența operei sale, care dovedește o incredibilă anvergură interculturală“. 

  • Rețete pentru trup și suflet din bucătăria mănăstirii
    64.90 LEI

    Maica Tecla binecuvântează masa ta cu peste 90 de rețete desprinse din inima mănăstirii Văratec. De la numeroase rețete de post, simple și hrănitoare, mâncăruri pentru mesele în familie și preparate tradiționale din carne, până la rețete din pește, precum și prăjituri și deserturi cu gustul copilăriei, Maica Tecla transmite prin fiecare rețetă o idee sfântă: să nu uităm să ne întoarcem la lucrurile simple, la gusturile curate și la bucuria de a împărți tot ce avem mai bun cu cei dragi.  Dacă această carte va reuși să vă aducă mai des pe toți la aceeași masă, în tihnă și cu recunoștință, atunci menirea ei s-a împlinit.

    90 de rețete în care tradiția românească întâlnește rânduiala mănăstirească.

    Pentru Maica Tecla, bucătăria nu este doar un loc al gătitului, ci o continuare a rugăciunii. În fiecare zi, aceasta gătește pentru oamenii vârstnici din Centrul Rezidențial „Cuvioasa Nazaria”, unde fiecare farfurie devine o formă de slujire. A găti ca maică înseamnă să pui în farfurie nu numai ingrediente, ci şi măsură, rânduială și respect. Înseamnă să știi că un bătrân care se așază la masă găseşte poate în acea farfurie cu mâncare gătită cu dragoste una dintre puţinele bucurii din acea zi.

    Cartea sa cuprinde peste 90 de rețete adunate din experiența de zi cu zi, din tradiția gospodăriilor românești și din rânduiala vieții mănăstirești. De la numeroase rețete de post, simple și hrănitoare, mâncăruri pentru mesele în familie și preparate tradiționale din carne, până la rețete din pește, precum și prăjituri și deserturi cu gustul copilăriei, Maica Tecla transmite prin fiecare preparat o idee sfântă: să nu uităm să ne întoarcem la lucrurile simple, la gusturile curate și la bucuria de a împărți cu cei dragi.

    Ce rețete din bucătăria mănăstirii vei găsi aici?

    -         PREGĂTIREA PENTRU SĂRBĂTOARE: REŢETE DE POST, precum ciorbe și feluri principale, roade păstrate pentru iarnă și gustul dulce al zilelor de post.

    -         MESE CU SENS: MENIURI COMPLETE PENTRU BUCURIE ÎN FAMILIE, precum pâine, antreuri și rulade sărate, preparate din carne de pasăre, preparate din pește.

    -         GUSTUL DUMINICILOR: PRĂJITURI ŞI PLĂCINTE CU MIROS DE COPILĂRIE, precum Torturi și prăjituri alese, tarte, plăcinte, budinci.

    Cartea „Rețete pentru trup și suflet din bucătăria mănăstirii” a Maicii Tecla este pentru tine dacă:

    -          Vrei să ai la îndemână rețete de post, meniuri complete și deserturi tradiționale, care să te ajute atât în zilele obișnuite, cât și în perioadele de post, când simți nevoia unei hrane mai simple, dar pline de gust și de înțeles;

    -          Simți că îți este dor de mâncarea curată, făcută cu rost, fără grabă și fără prisos, de acele bucate simple care nu caută să impresioneze, ci să hrănească bine, să adune familia la masă și să aducă în casă puțină pace;

    -         Cauți mai mult decât o simplă carte de bucate și îți dorești o întoarcere la un fel de a găti mai așezat, în care hrana se pregătește cu grijă, cu măsură și cu respect pentru darurile lăsate de Dumnezeu aproape de om;

    -         Crezi că o masă bună poate face mai mult decât să sature, că poate alina, poate apropia oamenii, poate trezi amintiri frumoase și poate pune puțină lumină într-o zi apăsătoare, mai ales atunci când este pregătită cu inimă bună;

    -         Îți dorești să aduci în casa ta ceva din pacea, rânduiala și înțelepciunea bucătăriei mănăstirești, prin peste 90 de rețete născute dintr-o viață în care gătitul a fost mereu o continuare firească a rugăciunii și a grijii pentru semeni.

  • Leacuri mănăstirești. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri și alte remedii naturale
    69.90 LEI

    În spatele zidurilor mănăstirilor, acolo unde rugăciunea, răbdarea și rânduiala dau altă măsură timpului, s-a păstrat vie o cunoaștere prețioasă despre puterea vindecătoare a plantelor. În Leacuri mănăstirești, Mariana Borloveanu adună rețete monahale culese de la călugări și maici, așezându-le într-o carte care vorbește deopotrivă despre grija pentru trup și despre liniștea sufletului.

    Volumul reunește peste 130 de leacuri naturiste, prezentate limpede și practic, de la alifii, cataplasme și decocturi până la infuzii, macerate, siropuri, tincturi și uleiuri, preparate din plante tămăduitoare și ingrediente aflate la îndemână. Fiecare rețetă poartă în ea nu doar experiența unor oameni care au trăit mai aproape de natură, ci și o întreagă tradiție a îngrijirii, păstrată cu credință în lumea mănăstirilor, unde plantele de leac au fost privite dintotdeauna ca daruri din „farmacia lui Dumnezeu”.

    Leacuri mănăstirești este cartea de căpătâi a celor care aleg să-și prețuiască moștenirea și să-și regăsească puterea în sfințenia pământului natal. Redescoperă medicina autentică a bunicilor noștri și bucură-te de sănătate prin darurile lăsate în „Grădina Maicii Domnului”!

  • Tot ce atingi devine quasar
    45.51 LEI
  • Distribuția luminii artificiale
    35.00 LEI

    Eclatantă, eclectică și subversivă, Laura Francisca Pavel își probează, și în acest al patrulea volum, aceeași vocație curatorială, însă cu o mai pregnantă componentă nostalgic-reflexivă. Energia ludic-explozivă din primele trei volume este contrabalansată de precizia care dezamorsează zonele confesivului inflaționist. Textele poetice ale Laurei sunt generate de o dinamică tranzacțională inepuizabilă între natural și surogat, între euforie și butaforie, între afect și efect, între reprezentare și reprezentație, pe falia produsă de parodierea propriei identități, în permanentă reconfigurare, dictată de relația ambiguă subiect-obiect. Distribuția luminii artificiale propune o formulă poetică cerebrală, contraintuitivă, contrafactuală, cu tehnici de compoziție preluate din artele vizuale (bricolaj, colaj, performance, happening, design, istoria artei), pe principiul aproprierii care întreține și rafinează constructul multistratificat al egoficțiunii. Light designul anunțat în titlu surprinde tocmai practica de ajustare și de reglare continuă a dinamicii textuale, în funcție de recuzita, estetica și reperele literare vintage asumate de dark academia, unică în poezia contemporană.  Teodora Coman

    Laura Francisca Pavel revine în poezia românească printr-o perseverență aproape obsesivă a privirii asupra cotidianului (deghizat în lumea teatrului și a scenariilor victoriene), o privire care decantează, strat după strat, materia existenței până când aceasta începe să vibreze formal. Distribuția luminii artificiale este un volum al penumbrelor calculate și al eclerajelor, unde o atmosferă dark, mai curând viscerală decât academică, se împletește cu jocuri de suprafețe ficționale, cu rătăciri labirintice de filiație lynchiană, cu manechinele impersonal-exponate ale lui de Chirico, corpuri alcătuite din „sârme, lămpi, pistoane, diode”, și cu o complicitate strofică, armonică, ce trimite la geometria severă și seducătoare a lui Ion Barbu. Sub „pojghița suspectă de credibilitate” a realității, această lume poetică se pulverizează și se recompune, lăsând în urmă o poezie luxuriantă, neliniștitoare, în care forma rămâne ultimul bastion al autenticității. Emanuel Lupașcu

    Laura Francisca Pavel a publicat volumele de poezie Trucuri urbane (2022), Acțiuni și protocoale (2023) și Zona de surescitare (2024). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”, iar teza sa de doctorat a apărut în volum cu titlul Ionesco. Anti-lumea unui sceptic (2002). Este profesoară la Facultatea de Teatru și Film a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Semnează, cu numele Laura Pavel, volume de teorie și de istorie literară și teatrală.

  • Memoriile unui motan călător
    47.00 LEI

    Bestseller în Japonia și în alte peste 30 de țări * Vândut în peste 1 000 000 de exemplare * În 2012, în Japonia s-a aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante: Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada * Ecranizat în 2018 într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale * Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei.

    Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.

    „Un roman fascinant... la fel de bine controlat și reconfortant precum – ei, bine – o pisică.“ — Sunday Telegraph

    „Înțelepciunea și stoicismul motanului-narator fac din acest roman o lectură captivantă. Temele centrale propuse de autoare sunt prietenia și generozitatea față de oamenii și de animalele pe care le iubim.“ — The Irish Times

     „O carte blândă, molatică și plină de înțelepciune.“ — Kirkus Reviews

    „Toți iubitorii de animale, și nu numai ei, vor citi această carte cu recunoștință pentru memorabila surprindere a unor emoții care ne înnobilează ca ființe umane.“ — The Guardian

  • Moarte pe credit
    69.00 LEI

    „Splendid, sălbatic. Cred cu toată convingerea că e cel mai mare scriitor al timpurilor noastre.“ - Henry Miller

    Într-un soi de Bildungsroman întors, Ferdinand, un doctor cinic și mizantrop care lucrează într-o clinică pariziană, își rememorează primii pași în viață, de la copilăria petrecută în mahalalele sordide ale orașului, între pisălogelile mamei și pandaliile tatălui, la încercările eșuate de a-și face un rost în negoț, urmate de călătoria într-o Anglie alienantă și, în sfârșit, de asocierea păguboasă cu excentricul inventator Courtial des Pereires. Prin ochii săi necruțători, se construiește astfel o lume grotescă, a rataților și a inadaptaților, a abjecției ca vocație și a ghinionului ca destin. Tribulațiile picarești ale tânărului Ferdinand, descrise cu umor negru în inconfundabilul staccato célinian, surprind needulcorat însuși haosul existenței, dând expresie unei experiențe umane defifinitorii pentru epoca modernă și, totodată, unei sensibilități profund originale, care avea să schimbe defifinitiv fața literaturii.

    „Îl citeam pe Céline, mâncam biscuiți, citeam și citeam și râdeam în hohote, gândindu-mă: «În sfârșit am găsit pe unul care scrie mai bine decât mine».“ - Charles Bukowski

    „Toți scriitorii îi sunt îndatorați lui Céline. Fiind atât de provocator, Céline a demonstrat că poate jumătate din totalitatea experienței noastre, jumătatea animală, a stat ascunsă până acum sub vălul bunelor maniere. Niciun scriitor cinstit nu va mai vrea vreodată să fie politicos.“ - Kurt Vonnegut

    „Pentru Céline, ca și pentru Kafka și Rimbaud, nu mai e vorba să participi la marele concert al inteligenței. Nici să-ți aduci cărămizile ca să contribui la elaborarea unei conștiințe universale. Singura ambiție e ca, știind foarte bine care sunt scadențele, să rămâi viu, pe deplin viu, atât cu sufletul, cât și cu simțurile.“ - J.M.G. Le Clézio

    „Pe vremea când Céline își scria primele romane, încă mai puteai să crezi în avangardă: erau lucruri importante de zis, cenzurate de tabuuri și prejudecăți. Azi, totul e permis, dar nu se mai aude nimic. Și totuși, vocea lui Céline răzbate până la noi: disprețuitoare, puternică, spurcată, plină de patetism și în ultimă instanță, cred, triumfătoare.“ - Will Self

    Născut în 1894 la Courbevoie, lângă Paris, Louis-Ferdinand Céline (pseudonimul medicului Louis-Ferdinand Destouches) învață singur pentru bacalaureat cât timp muncește în mai multe locuri. Încorporat în 1912, este grav rănit pe front în octombrie 1914. Reformat pentru o invaliditate de 75%, pleacă pentru o scurtă perioadă la Londra ca angajat al consulatului francez, apoi în Camerun. După război face studii de medicină și lucrează pentru Societatea Națiunilor în misiuni din Africa și Statele Unite. Întors în Franța, practică medicina în dispensare de la periferia Parisului. În 1932 publică primul său volum, Călătorie la capătul nopții, urmat de Moarte pe credit în 1936. Trăiește în exil, în Germania și Danemarca, din 1944 până în 1951. Revenit în Franța, se instalează la Meudon, unde scrie în continuare (De la un castel la altulNordRigodon). Moare în 1961. În Anansi. World Fiction i-au apărut romanele Război (2022) și Călătorie la capătul nopții (2023).

  • Săruturile
    65.00 LEI

    Autorul bestsellerului În toate a fost frumusețe

    Martie 2020. Un profesor părăsește Madridul din motive medicale, se mută într-o cabană din munți și întâlnește o femeie pasională, cu cincisprezece ani mai tânără. El se numește Salvador, ea, Montserrat, și între ei se naște o încredere deplină și neașteptată, plină de revelații. Întâlnirile lor sunt ca o revărsare de lumină. Salvador se entuziasmează și îi schimbă numele în Altisidora, după un personaj din Don Quijote. Cei doi se îndrăgostesc și construiesc o relație matură, cu precauțiile normale cerute de trupurile și amintirile lor: trecutul reapare constant între ei. Săruturile este un roman închinat romantismului și dragostei idealizate, dar și unul despre piele și iubire carnală, despre cum, în mijlocul unei crize universale, doi oameni încearcă să se întoarcă în patria biologică și atavică a erotismului, acel loc misterios în care bărbații și femeile găsesc sensul cel mai profund al vieții.

    Manuel Vilas se desparte de autoficțiune cu acest roman în care explorează dragostea și romantismul.“ - El Periódico

    „Noul roman al lui Manuel VilasSăruturile, se dezvoltă în jurul redescoperirii senzualității și puterii sale vindecătoare într-un moment de amenințare și incertitudine.“ - El País

    „Romanul meu își propune să apere dragostea la vârsta maturității, la fel de importantă ca la douăzeci de ani. A existat o tendință, din fericire din ce în ce mai fragilă, de a ridiculiza iubirile oamenilor în vârstă.“ - Manuel Vilas

    Manuel Vilas s-a născut în 1962 la Barbastro, în provincia spaniolă Huesca. A debutat ca poet în 1982 și a continuat să scrie roman și proză scurtă, fiind în momentul de față unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli. În 2018, În toate a fost frumusețe a luat Spania prin surprindere, ajungând la cifre de vânzări fenomenale pentru o operă profund literară. În plan internațional, romanul a fost retipărit de opt ori în Italia și de șase ori în Portugalia, câștigând în Franța Prix Femina Étranger în 2019. A fost finalist al Prix Médicis și al Prix du Meilleur Livre Étranger. Continuarea acestuia, romanul Bucurie, s-a numărat în 2019 printre finalistele prestigiosului Premiu Planeta. Pentru romanul Nosotros, în 2023, Manuel Vilas a primit Premio Nadal de Novela. La Anansi. World Fiction se află în pregătire romanele NosotrosEl mejor libro del mundo și Islandia.

  • Spărgătorul de gheață
    69.00 LEI

    VOLUM DIN SERIA Strinoberg

    O lectură antrenantă și plină de suspans pentru serile friguroase. - EXPRESSEN

    „O intrigă ce gonește ca un tren de mare viteză.“ - New York Times Book Review

    Kristina Ohlsson, autoare suedeză de romane polițiste de mare succes, a înregistrat vânzări de peste un milion de exemplare la nivel mondial. Seria Strindberg este bestseller absolut în Suedia.

    Totul în jur este alb și înghețat, dar August Strindberg este fericit: noul său magazin de antichități are succes, iar el este foarte îndrăgostit. Apoi, într-o noapte geroasă de ianuarie, pacea orășelului Hovenäset este tulburată de un incendiu violent, care distruge două hangare pentru bărci – al lui August și al unui localnic în vârstă, Axel Ehnbom. Polițista Maria Martinsson începe ancheta asupra incendiului, dar nu după mult timp aceasta se transformă într-un dosar de omucidere. Cineva din Hovenäset ascunde secrete întunecate. Pericolul se apropie rapid și din altă direcție, astfel că atât Maria, cât și August devin ținte.

    Un cozy crime în care Ohlsson construiește cu măiestrie suspansul, jucându-se cu diferite tehnici de povestire și cronologii, fără a dezvălui niciodată prea multe. - NDR

    O poveste incredibil de bine echilibrată. O perspectivă empatică asupra oamenilor pătrunde în roman, iar tu îl devorezi cu bucurie. - SMÅLANDSPOSTEN

    La fel ca în primul volum, există multe răsturnări de situație înainte ca adevărul să fie dezvăluit. Kristina Ohlsson este expertă în asta. Chiar când crezi că ai întrezărit adevărul, ea te poartă într-o altă aventură nebunească, lăsându-te uimit. – BOHUSLÄNINGEN

    KRISTINA OHLSSON este politolog și autoare multipremiată. Pe lângă ficțiunea pentru adulți, care include o serie cu analista de investigații Fredrika Bergman, Ohlsson a scris și o trilogie populară de romane de suspans pentru copii. În 2010, a primit Premiul Stabilo pentru Cel Mai Bun Scriitor de Romane Polițiste din Sudul Suediei. În 2013, a primit Premiul pentru Romane pentru Copii de la Radio Suedia. În 2017, a primit Premiul Crimetime Specsavers pentru ficțiune polițistă pentru copii. Primul roman al lui Ohlsson, Unwanted, a fost adaptat pentru televiziunea suedeză sub titlul Sthlm Rekviem. Autoarea locuiește la Stockholm. Seria Strindberg a apărut în 16 țări. Primul volum al seriei, Alertă de furtună (tradus și la Editura Trei) a fost pe lista scurtă pentru premiile Storytel și Swedish Academy of Crime Writers’ Award. Spărgătorul de gheață este al doilea volum al seriei Strindberg.

  • În flăcări
    65.00 LEI

    VOLUM DIN SERIA HELEN GRACE

    NICIUN LOC UNDE SĂ SE ASCUNDĂ. NIMENI LA CARE SĂ SE ÎNTOARCĂ. NIMIC DE PIERDUT.

    Helen Grace este sigură că a luat decizia corectă când a părăsit poliția. Până în clipa în care se uită pe geam și vede o tânără bătută cu bestialitate de doi bărbați. Aleargă în noapte și îi doboară, simte că nu are nevoie de insignă pentru a face bine. Însă în timp ce o duce pe fată către un adăpost, este atacată și se dezmeticește abia când victima este târâtă într-o dubă albă. Helen este hotărâtă să o găsească pe tânăra imigrantă și să o salveze, dar nici foștii colegi din poliție nu o pot ajuta. Investigând pe cont propriu, Helen descoperă mai multe femei captive care au nevoie de ajutorul ei. Dar luptând singură împotriva criminalității organizate intră într-un joc periculos. Unul a cărui miză este viața ei și a celor dragi...

    Helen Grace nu și-a pierdut determinarea de a lupta pentru adevăr și a căuta dreptate pentru victime. Nu s-a oprit nici când a părăsit poliția, dar acum este mai vulnerabilă, ceea ce sporește tensiunea narativă. - THE ENCHANTED EMPORIUM BOOKSHELF

    În flăcări este brutal, emoționant și se citește cu pasiune. O relație destrămată, intriga secundară a Emiliei și jocurile de putere feminine dintre Helen, Charlie și Holmes aduc profunzime acțiunii palpitante. aceasta este Helen Grace crudă și nefiltrată și este un atu puternic. Dacă vă plac thrillerele cu greutate emoțională și relații complexe, În flăcări este o lectură obligatorie. - FOYLES

    M.J. ARLIDGE (n. 1974) lucrează de peste 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime-time pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, UndeniableThe Little House și Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. De același autor, la Editura Trei au apărut 12 volume din seria Helen GraceGhici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i în cutieCasa păpușilorGhici care-i mincinosul, Băiatul pierdutDe-a v-ați ascunseleaMă iubește, nu mă iubeșteGhici cine urmeazăGhici cine pândește în pădureAdevăr sau provocareDe-a șoarecele și pisicaNu mă uita, precum și romanul Ochi pentru ochi.

  • În sfârşit nefumător, fără voinţă!
    59.90 LEI

    Introducere de John Dicey

    Carte bazată pe metoda cu 90% șanse de reușită

    În sfârșit, metoda miraculoasă pe care o așteptau toți fumătorii. Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinență. Nu trebuie să ai o voință puternică. Nu ești supus(ă) unui tratament de șoc. Nu ai nevoie de un substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngrași. E ușor și plăcut să te lași de fumat cu metoda  Allen Carr.

    Dacă ești fumător/fumătoare și ai cumpărat cartea pentru tine, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citești. Și ți se recomandă să fumezi în timpul lecturii!

    Dacă ești nefumător/nefumătoare și ai cumpărat cartea pentru cineva drag ție, nu trebuie decât să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poți convinge, citește-o tu, pentru că ultimul capitol te învață cum să transmiți mesajul cărții celor din jur. Și – mai important decât orice – cum să-ți împiedici copiii să se apuce de fumat.

    Metoda ușoară a lui Allen Carr are peste 90% șanse de succes. Ea se bazează pe experiența proprie a autorului, care după o lungă „carieră“ de mare fumător a trecut brusc de la 100 de țigări pe zi la zero. Consecința a fost cartea de față, cu tradu­ceri în mai toate limbile globului și multe milioane de exemplare vândute, și clinicile „Allen Carr“ din întreaga lume, celebre pentru faptul că îți rambursează banii dacă nu reușesc să te vindece de fumat.

    O primă ediție a acestei cărți a apărut în 2004.  Prezenta ediție reprezintă versiunea actualizată  a bestsellerului internațional În sfârșit nefumător.

  • Live Forever? Experimente provocatoare și dezvăluiri uimitoare din știința longevității
    75.00 LEI

    O lectură benefică și luminoasă pentru fiecare muritor care vrea să profite de cele mai noi descoperiri din știința medicală!  

    Asaltați de 17 000 de boli inventariate de medicină, dar și de nenumărate toxine și substanțe cancerigene din mediu, este un miracol că organismele noastre reușesc să ne țină în viață. Asta, desigur, dacă nu ne trădează chiar ele, prin cancer sau afecțiuni autoimune.

    Pornind într-un tur al corpului uman, organ cu organ, cercetătorul în biomedicină John Tregoning testează diete și regimuri de exerciții care promit să ne „prelungească viața”, cu scopul de a separa realitatea de mode și mituri. 

    Dedicând capitole speciale diverselor tipuri de afecțiuni, de la bolile genetice moștenite, la infarcturi, aritmii și angină, până la funcționarea delicată a creierului, Live Forever? oferă perspective inedite asupra modului în care putem avea cel mai bine grijă de corpul nostru, trăind vieți mai lungi și mai sănătoase.

    John S. Tregoning este profesor de imunologia vaccinurilor la Imperial College London, a publicat peste șaizeci de articole academice și a colaborat cu revistele Nature și Science

    ”Există patru reguli de bază pe care le cunoaște toată lumea. Mănâncă mai puțin, fii mai activ, nu consuma alcool, nu fuma. Dar cum anume contribuie aceste patru reguli la un mod de viață mai sănătos? Mai există și alte lucruri? În conceptul de wellness sunt cuprinse o multitudine de idei despre cum să reduci impactul îmbătrânirii și probabilitatea decesului prematur. Unele dintre aceste idei sunt științifice, altele, se-miștiințifice, iar altele nu au, la drept vorbind, nicio legătură cu vreun fel de știință sau măcar cu simțul comun. Am încercat să văd dacă vreuna dintre aceste abordările comune poate reduce impactul îmbătrânirii organelor, pe măsură ce pășesc în a doua parte a existenței mele.” -  Autorul

    „Această carte m-a făcut recunoscător pentru minunile evoluției și ingeniozității umane care ne-au adus până aici. Și m-a făcut mai fericit și chiar mai puțin dispus să-mi irosesc timpul și banii pe mode trecătoare.” — The Times

    „În această carte captivantă, Tregoning privește din perspectivă științifică principalele lucruri care ne ucid... și pune la încercare diverse diete și intervenții menite să ne țină sănătoși.” — Daily Mail

  • Istoria sexualității (vol. II): Folosirea plăcerilor
    89.00 LEI

    Istoria sexualității trebuia să aibă șase volume. Michel Foucault nu a mai apucat să scrie decât patru. Doar trei au fost publicate în timpul vieții sale (între 1976 și 1984): Voința de a ști, Folosirea plăcerilor, Grija de sine. Al patrulea volum, Mărturisirile cărnii, a apărut postum în Franța abia în 2018. Seria apare pentru prima dată în traducere integrală în colecția ”FilosoFii Academos”, sub îngrijirea lui Bogdan Ghiu.

    Cum a devenit experiența sexuală o problemă morală în Occident?

    Folosirea plăcerilor continuă să investigheze sursele sexualității occidentale, oprindu-se la modul în care tehnicile erotice (și de viață) au fost percepute de către grecii antici.

    Studiind experiența sexualității, mi‑am dat treptat seama că există în toate societățile niște tehnici care le permit indivizilor să efectueze, prin propriile lor puteri, un anumit număr de operații asupra propriilor corpuri, asupra propriilor suflete, asupra propriilor gânduri, asupra propriei conduite, astfel încât să se transforme pe ei înșiși, să se modifice pe ei înșiși și să atingă un anumit grad de perfecțiune, de fericire, de puritate, de putere supranaturală etc. Acest soi de tehnici „tehnici“ sau „tehnologie de sine”. Michel Foucault

    MICHEL FOUCAULT (1926–1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor și critic literar francez, a lăsat posterității o operă cu puternice ecouri în filosofia și istoria științei, în psihanaliză, în sociologie și lingvistică.
    A absolvit École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, și Universitatea Sorbona, obținând trei licențe: în filosofie (1948), în psihologie (1950) și în psihopatologie (1952). Între 1954 și 1960 a predat franceză la Universitatea din Uppsala, lucrând apoi pentru scurte perioade de timp la universitățile din Varșovia, Hamburg și Tunis. A revenit în Franța, unde a predat filosofie la Universitatea Clermont-Ferrand și la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la Collège de France.
    Printre cărțile sale se numără: Nașterea cliniciiArheologia cunoașteriiCuvintele și lucrurileOrdinea discursuluiGuvernarea de sine și guvernarea celorlalțiAnormalii etc. De același autor, la Editura Trei au mai apărut Istoria nebuniei în epoca clasică și Discursul filosofic.

  • Un țărm sălbatic și întunecat
    65.00 LEI

    „Absolut uluitoare! Scrierile lui McConaghy mă doboară de fiecare dată.” - Fredrik Backman

    O familie pe o insulă îndepărtată.

    O femeie misterioasă eșuată pe țărm.

    O furtună la orizont.

    Insula Shearwater, aflată nu departe de Antarctica, găzduiește cea mai mare bancă de semințe din lume. Părăsită de cercetători din cauza creșterii nivelului mării, îi adăpostește acum doar pe Dominic Salt și pe cei trei copii ai săi. Până când valurile o aduc pe enigmatica Rowan în viața lor. Pe măsură ce furtunile se intensifică, toți trebuie să decidă dacă pot avea suficientă încredere unul în celălalt pentru a proteja insula și a supraviețui.

    Un roman despre alegerile imposibile pe care le facem pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim, chiar și atunci când lumea din jurul nostru dispare.

    • Instant-bestseller NEW YORK TIMES

    • Nominalizată pe lista lungă la THE WOMEN’S PRIZE FOR FICTION 2026

    • Selectată de Clubul de lectură al lui REESE WITHERSPOON

    • Una dintre lecturile MUST-READ 2025, conform revistei Time

    • Nominalizată pe lista lungă pentru THE CARNEGIE MEDAL

    „McConaghy descrie splendid lumea naturii și reușește cu măiestrie să intensifice tensiunea, pe măsură ce suspiciunile reciproce se adâncesc și secretele sunt treptat dezvăluite. O lectură captivantă!” - GUARDIAN

    „Când citești acest roman excepțional de ingenios și profund uman, ai senzația că îi urmărești pe ultimii oameni de pe Pământ în timp ce se pregătesc să-și lase o parte din suflet în cel mai frumos loc pe care îl vor cunoaște vreodată.“ - Washington Post

    „Acest roman are de toate – imagini obsedante care ne reamintesc de ce este în pericol planeta noastră, un copil precoce și adorabil, o notă de romantism, un mister care îți face tensiunea să crească și o poveste de supraviețuire emoționantă.“ - USA Today

    Charlotte McConaghy este autoarea bestsellerelor Once There Were Wolves, câștigător al premiului Indie Book Award for Fiction 2022, și Migrații, desemnat cea mai bună carte a anului de revista Time și cea mai bună carte de ficțiune a anului 2020 de Amazon. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și sunt în curs de adaptare. Locuiește în Sydney împreună cu partenerul și cei doi copii ai ei.

  • Ce ne facem cu atîția proști?
    65.00 LEI

    „Dăm de proști la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, la piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide,biserici și asociații. Ne amuză, ne enervează, ne plictisesc, ne deprimă, iar uneori sînt chiar chitiți să ne facă rău. Ce ne facem, așadar, cu atîția proști? Cum facem să nu ne strice cheful de viață, să nu ne contamineze, să nu ne prindă în capcana prostiei lor? Și cum evităm capcanele prostului interior care sălășluiește în fiecare dintre noi?” - Theodor Paleologu

    O carte care oferă nu doar posibile răspunsuri, ci și context pentru aceste întrebări, pornind de la rădăcinile prostiei și trecînd prin soluțiile cîtorva minți strălucite sau curente de gîndire de-a lungul istoriei – de la Socrate la cinici, stoici sau creștini și pînă la Erasmus, Voltaire, Caragiale, Flaubert sau... Paleologu însuși.

    Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure și doctor în filosofie politică, predă în prezent la Casa Paleologu.

    THEODOR PALEOLOGU, fost elev al École Normale Supérieure, doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) și al Universității Ludwig-Maximilian (München), cercetător postdoctoral la Notre Dame și Harvard, a predat la Bard College Berlin, a fost ambasador la Copenhaga și ministru al Culturii, iar în prezent predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, a mai publicat Patologiile puterii și Cine mai oprește Apocalipsa? (ambele în 2025).

  • Puzzle mortal
    65.00 LEI

    „Nu doar un thriller, ci o explorare impresionantă a psihicului uman.” – IHUVUDETPAMALIN

    Henrik Fexeus este un celebru scriitor și psiholog suedez, al cărui volum de debut, Arta de a citi gândurile, a devenit un succes internațional major, tradus în 35 de limbi și vândut în peste 1 milion de exemplare la nivel global.

    După ce află adevărul despre copilăria sa, David încearcă să se împace cu amintirile nou descoperite. În același timp, își gestionează relația cu Florence, care este complicată de experiențele lor traumatizante. Când cariera ei este în pericol de a fi distrusă, iar David ajunge brusc persona non grata fără să înțeleagă de ce, devine clar că provocările din trecutul lui încă nu s-au încheiat.

    În paralel, cineva apropiat primește amenințări dure, misterioase. David și Florence descoperă treptat că totul este manipulat de jucători care nu se vor opri de la nimic pentru a-și atinge scopul.

    Aceeași intrigă plină de acțiune ca în Sacrificiul, care devine și mai incitantă, o adevărată aventură care te captivează. Nu te poți opri din citit! - @AGNETHAS_BOKTIPS

    Ritm rapid de la început până la sfârșit, cu răsturnări de situație care te surprind constant. O carte care te mișcă și te fascinează în același timp. - @GULABOKHYLLAN

    În lumea lui Fexeus, nimeni nu poate avea încredere în nimeni și nimic nu este ceea ce pare. - @MARIAS _BOCKER

    HENRIK FEXEUS, psiholog de profesie, este unul dintre cei mai apreciați conferențiari suedezi. A realizat experimente psihologice spectaculoase la SVT și TV4 și a debutat în 2007 cu volumul Arta de a citi gândurile (publicat în limba română la Editura Trei), vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 35 de limbi. A debutat în literatură cu romanul The Lost, prima carte a trilogiei Final Illusion. La Editura Trei au mai apărut Manualul abilităţilor sociale superioare și ReloadCum să-ți încarci bateriile: Arta recuperării inteligente (împreună cu Catharina Enblad), cele trei volume ale seriei Vincent și Mina, scrisă împreună cu Camilla LäckbergCutiaCult și Miraj – în curs de adaptare pentru televiziune – precum și Sacrificiul, primul volum al seriei Memento. Seria Memento este în curs de adaptare pentru televiziune.

  • 2666
    125.00 LEI

    2666 este, fără îndoială, capodopera unui geniu." Le Monde des Livres

    Scris în ultimii ani din viața lui Roberto Bolaño, 2666 reprezintă vârful absolut al unei cariere literare prodigioase, un roman total care reușește să creeze ceea ce puține cărți au realizat în istoria literaturii: o frescă gigantică ce reprezintă Iadul. Așezat sub cuvintele enigmatice ale lui Charles Baudelaire, „o oază de oroare într-un deșert de plictiseală", 2666 îmbină destinele unor personaje unite doar de căutarea unui scriitor enigmatic și le așază pe fundalul unui oraș mexican ficțional, Santa Teresa, un adevărat tunel spre infern.

    „Nu doar cel mai mare roman al deceniului, ci piatra de temelie a unei literaturi." La Vanguardia

    „Splendid... Sinteza uluitoare a unei cariere meteorice, dar incredibil de fertile." Les Inrockuptibles

    „O experiență literară complexă, în care autorul încearcă să-și ardă coșmarurile, în timp ce simte că timpul îi fuge de sub picioare." El Mundo

    „În 2666, autorul se află în căutarea Romanului Total, care împlinește opera unei vieți și o ridică pe culmi amețitoare." Rodrigo Fresán

    Roberto Bolaño s-a născut la Santiago de Chile în 1953, dar a trăit cea mai mare parte din viață în Mexic și în Spania, unde a murit la vârsta de 50 de ani. Este autorul a numeroase volume de ficțiune, non-ficțiune și poezie, printre care se numără Detectivii sălbatici, O stea îndepărtată sau Nocturnă în Chile. În 2008 a primit, postum, National Book Critics Circle Award pentru romanul monumental 2666. În Anansi. World Fiction urmează să apară romanul Nocturnă în Chile.

  • Măsurarea lumii
    59.00 LEI

    Măsurarea lumii a fost tradus în peste patruzeci de limbi și este considerat unul dintre marile romane ale literaturii germane contemporane.

    „Daniel Kehlmann e scriitorul central european care redă pe deplin ciudățenia lumii postmoderne în care trăim." Jonathan Franzen

    Romanul senzațional al lui Daniel Kehlmann redă alternativ povestea vieții celor doi titani ai iluminismului german: naturalistul și exploratorul Alexander von Humboldt și matematicianul și fizicianul Carl Friedrich Gauss. Amândoi pornesc în viață cu ambiția orgolioasă de a decela misterele lumii în care trăiesc. Unul dintre ei va cuceri această lume înfruntându-i la propriu vitregiile, urcând vârfurile cele mai înalte, dând piept cu canibalii și urgiile, celălalt va crede în propriul geniu și în progresele tehnicii contemporane. Unul măsoară lumea cu pasul, celălalt o face cu mintea și cu telescopul. Finalul, care-i aduce laolaltă, pune însă una dintre cele mai triste și profunde întrebări posibile: care dintre ei a rămas acasă și care a colindat lumea?

    „Un roman nici mai mult nici mai puțin decât senzațional! " The Guardian

    „O capodoperă." Independent on Sunday

    „Cel mai mare scriitor german în viață." Maxim Biller, Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung

    Daniel Kehlmann (n. 1975) este fiul regizorului Michael Kehlmann și al actriței Dagmar Mettler. Măsurarea lumii (2005) este cel mai bine vândut roman de limbă germană din istorie, după Parfumul lui Patrick Süskind. Tyll, publicat în 2017 (Pandora M, 2022), a vândut doar în Germania peste 600 000 de exemplare și este în curs de adaptare sub forma unui serial Netflix, de către producătorii seriei Dark. Cărțile sale au fost recompensate cu numeroase premii, naționale și internaționale (Welt Literaturpreis, Thomas­Mann­Preis). În prezent, Daniel Kehlmann locuiește la New York și Berlin.

  • Târfe asasine
    55.00 LEI

    „Literatura lui Roberto Bolaño se situează la granița ce se presupune că ar despărți literatura de politică." Boston Review

    „Cel mai influent și mai admirat prozator al generației sale." Susan Sontag

    „Aș putea trăi sub o masă, citindu-l pe Borges." Roberto Bolaño

    În spațiul restrâns al povestirilor sale, Roberto Bolaño reușește să-și condenseze întregul univers literar, unul dintre cele mai devastatoare și mai personale din literatura spaniolă contemporană: literatura ce îmbibă totul; sexualitatea; viețile personajelor care, în ciuda faptului că duc o existență comună, trec prin stări extatice și întâmplări extraordinare; revolta celor ce trăiesc la marginea societății; călătoria ca mod de evadare dar și ca stil de viață; tinerețea; violența; arta ca obsesie.

    „Roberto Bolaño a demonstrat că literatura poate face orice." Jonathan Lethem

    „Unul dintre cei mai mari și mai influenți scriitori moderni." James Wood

    Roberto Bolaño s-a născut la Santiago de Chile în 1953, dar a trăit cea mai mare parte din viață în Mexic și în Spania, unde a murit la vârsta de 50 de ani. Este autorul a numeroase volume de ficțiune, nonficțiune și poezie, printre care se numără Detectivii sălbaticiO stea îndepărtată sau Nocturnă în Chile. În 2008 a primit, postum, National Book Critics Circle Award pentru monumentalul roman 2666. În Anansi. Contemporan vor mai apărea romanele O stea îndepărtatăNocturnă în Chile și 2666.

  • Douăzeci de urși
    39.90 LEI

    Cartea prezintă 20 de urși caraghioși care tocmai se trezesc din hibernare și încearcă să facă curățenie de primăvară în casa lor. Însă în scurt timp creează haos și situații amuzante în timp ce „fac ordine”...

    Descoperă o poveste ritmată și jucăușă, concepută pentru a-i învăța pe copii numărarea (1–20), a-i distra prin situații absurde și personaje simpatice.

    Cartea poate fi un bun început de învățare a numerelor, fiind în același timp potrivită și pentru părinții care caută o carte amuzantă și interactivă.

    Kathryn Simmonds Este o poetă și scriitoare britanică, născută în 1972.  A studiat scriere creativă și a publicat inițial poezie și proză scurtă, iar cărțile sale pentru copii îmbină ritmul poeziei cu poveștile ludice.  Locuiește în Anglia cu familia. Îi plac plimbările la mare, prăjiturile și poeziile amuzante.

    Alison Brown este o ilustratoare britanică de cărți pentru copii. A studiat arte plastice (Fine Art) la Liverpool, apoi a lucrat ca designer grafic. Stilul său artistic cuprinde ilustrații calde și expresivepline de umor.

  • Oameni suntem
    55.00 LEI

    Există multe feluri de a-ți arăta umanitatea. Uneori ești receptiv la ipohondria brusc împărtășită a unui necunoscut, la fel ca în povestirea Instalatorul. Alteori încerci să înțelegi ce mai rămâne din tine dacă îndepărtezi lucrurile care te definesc, ca în Mina de petrol.

    Volumul de față cuprinde un mănunchi de povestiri – nouă la număr – și tot atâtea încercări de a arăta ce înseamnă să fii viu printre alți oameni vii, de care te leagă fire invizibile.

    „În povestirile lui Dan Panaet lumea e ca un glob de cristal scăpat pe jos de un demiurg cinic. Prin fisurile acestui glob ochiul scriitorului vede un absurd strălucitor însoțit de hohote de râs, un râs care de cele mai multe ori anunță și un plâns. Ne aflăm, așadar, într-un Babilon populat cu români hăituiți de frici, dorințe, birocrație, umilințe și rușini, iar stilul amuzant și insolit în care exploatează aceste vulnerabilități pare să fie punctul forte al autorului.“ - Bogdan Răileanu 

    „În orașul din care veneam, lumea mi se părea mică, o schiță banală din manualul din geografie. Dacă ai văzut un oraș, le-ai văzut pe toate, pentru că principiul e același, doar detaliile diferă. Dar iată că orașul mare era altceva, un continent întreg pe care se-nghesuiau popoare de care habar n-aveam că există. Într-o noapte, așteptam ultimul autobuz într-o stație din Piața Unirii. Mă uitam la reclamele luminoase de pe clădiri și mi se părea că n-au niciun sens. De ce te-ai osteni să le urci acolo, când fiecare dintre noi dispare și, din acel moment, e ca și cum n-am fi existat niciodată?” - DAN PANAET

    DAN PANAET (născut în 1984 la Buzău) este absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București,unde a obținut și doctoratul în filosofie politică. Între 2011 și 2023 a fost redactor la săptămânalul „Cațavencii”, iar începând cu anul 2014 a scris scenarii pentru producții TV, printre care se numără emisiunea „Starea Nației” și serialul „Las Fierbinți”. Oameni suntem este volumul său de debut.

  • Regele de inimă roșie
    59.00 LEI

    Un literary romance despre iubire matură, prietenie și puterea iertării de a schimba destine.

    Dacă îți plac romanele despre relații autentice, citește Heart the Lover. Ideal pentru cei care iubesc romane despre relații complexe și emoții profunde.

    „O adevărată maestră a tensiunii sexuale care se înfiripă lent, a dorinței ce crește pe nesimțite și a împlinirii amânate cu o rafinată cruzime — cea mai reușită carte a sa de până acum.”- New York Times Book Review

    Jordan este o tânără dintr-o familie disfuncțională care încearcă să se regăsească la facultate. Pasiunea pentru literatură o aduce aproape de doi colegi, Sam și Yash. La scurt timp, începe o relație cu Sam. Diferențele dintre ei devin tot mai evidente cu trecerea timpului, dar se teme că despărțirea ar duce și la întreruperea prieteniei cu Yash. Oare între ei este doar prietenie? Ani mai târziu, scriitoare afirmată, o regăsim într-o căsătorie armonioasă, cu un soț iubitor și doi copii. Dar trecutul irumpe neașteptat în viața ei...

    O carte despre iubire negată, nostalgie pentru anii studenției și sentimente greu de articulat chiar și după o viață întreagă.

    O poveste tulburător de frumoasă despre iubire, prietenie și forța vindecătoare a iertării. De la autoarea bestsellerului Scriitori și îndrăgostiți.

    Ți-au plăcut Sally Rooney, Elena Ferrante, John Green? Citește Lily King, ”Regele de inimă roșie” - o poveste despre cine devii când iubești.

    O poveste despre iubire matură. Un roman despre relații reale, vulnerabilitate și curajul de a iubi din nou, chiar și atunci când trecutul apasă.

    Despre oamenii care ne schimbă viața. Prieteniile, întâlnirile și alegerile personajelor dezvăluie cât de profund ne pot transforma relațiile.

    Emoție autentică, fără clișee. Scriitura sensibilă a lui Lily King explorează iubirea, regretul și iertarea cu o sinceritate rară.

    Un roman despre alegeri și noi începuturi. Uneori iertarea nu schimbă trecutul, dar poate deschide drumul către o altă viață.

    „Unul dintre cele mai devastatoare emoțional și mai profund înțelepte romane pe care le-am citit vreodată... Ca toate cărțile lui Lily KingRegele de Inimă Roșie este literar fără să fie prețios, înduioșător fără sentimentalism ieftin... sfâșietor, extrem de romantic, de o luciditate implacabilă.“ - Boston Globe

    „Doar Lily King poate spune o poveste atât de impregnată de durere și atât de plină de speranță.“ - Washington Post

    „Cu Regele de Inimă RoșieLily King se întoarce la ceea ce face mai bine decât oricine în zilele noastre: să scrie romane de dragoste cu ritm alert, care încetinesc brusc doar pentru a-ți trage un pumn în stomac.“ - Chicago Tribune

    Lily King a crescut în Massachusetts, are o diplomă în literatură engleză la University of North Carolina at Chapel Hill și un masterat în scriere creativă la Syracuse University. Este autoarea a șase romane, traduse în 28 de limbi și recompensate cu nenumărate distincții. Romanul său de debut, The Pleasing Hour, a câștigat Barnes and Noble Discover AwardWhiting Writer’s Award, iar al patrulea roman al său, Euphoria, a fost recompensat cu Kirkus AwardThe New England Book Award și a fost finalist la National Book Critics Award. Povestirile, eseurile și recenziile lui Lily King au apărut în publicații precum New York TimesWashington PostVogueLos Angeles Review of Books și One Story. Locuiește cu soțul ei în Portland, Maine. La Editura Trei, de aceeași autoare, a apărut romanul Scriitori și îndrăgostiți (2021).

  • O primăvară ca să te pot iubi
    65.00 LEI

    Al treilea volum al seriei Anotimpuri

    Aflată în dificultate financiară, Nolia își îndreaptă atenția către ultima ei speranță: propria familie. Însă prețul pe care trebuie să-l plătească pentru ajutorul lor este căsătoria. Cu fostul ei iubit. Neputând să se întoarcă la trecutul ei toxic, Nolia decide să facă echipă cu un străin, în cea mai mare minciună a vieții sale. Logodnicul fals este Camille Levesque, fondatorul unei aplicații dedicate escortelor. Un miliardar cu reputație de playboy, care apare atât de frecvent pe prima pagină a tabloidelor, încât riscă să păteze reputația companiei sale. Pentru a-și reface imaginea, ar fi de preferat să se prezinte drept un bărbat gata de un angajament serios. Iar Magnolia Kumar, mamă singură și feministă, acceptă să-i devină soție. Cel puțin în aparență. Chiar dacă își promit unul altuia că nu se vor îndrăgosti niciodată, destinul s-ar putea să aibă alte planuri pentru ei.

    „În Anotimpuri, noua sa serie, Moncomble explorează preț de un anotimp zonele de umbră și de lumină ale epocii noastre prin intermediul unor povești de dragoste înflăcărate.“ - Ouest-France

    „ de Morgane Moncomble aduce toată dulceața primăverii care își face apariția. Pe fondul unei căsătorii aranjate pentru a salva afacerea unuia dintre protagoniști și imaginea celuilalt, dragostea înflorește ca mugurii pe ramură.“ - France Net Infos

    Deși dragostea se află în centrul diferitelor intrigi, sexualitatea ocupă un loc la fel de important. Nici nu se pune problema de a atenua senzualitatea sub condeiul lui Morgane Moncomble.“ - Lire magazine

    Morgane Moncomble e o autoare franceză de romance născută în 1996 la Argenteuil. A început să scrie romane de la doisprezece ani și a studiat literatura franceză modernă la Sorbona. Cu peste un milion de exemplare vândute, se impune astăzi ca una dintre cele mai de succes scriitoare din generația ei. În noiembrie 2023 a fost desemnată cea mai bună autoare de new romance în Franța. La Editura Pandora M au mai apărut, în colecția New Adult, Sufletele noastre zbuciumate și primele două volume din seria Anotimpuri: O toamnă ca să te pot ierta și O iarnă ca să îți pot rezista

  • Știu de ce cântă pasărea din colivie
    55.00 LEI

    ???? Publicată în 1969. Primul volum dintr-o serie autobiografică de șapte cărți, Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970 și a rămas în print neîntrerupt până astăzi.

    ???? Tradusă în 17 limbi. Citită de milioane de oameni pe toate continentele, cartea a devenit unul dintre cele mai recunoscute texte autobiografice din literatura mondială.

    ???? Interzisă de aproape 40 de ori. Scoasă din biblioteci și din săli de clasă de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. De fiecare dată, a supraviețuit.

    ???? Predată în licee și universități americane de peste 50 de ani. James Baldwin a scris despre ea că „îl eliberează pe cititor în viață". Generații întregi de cititori au spus același lucru în propriile lor cuvinte.

    ???? Prima ediție în limba română. Tradusă de Justina Bandol, apărută la Bookzone în 2026.

    Există un moment din această carte la care mă întorc din nou și din nou.

    Maya și-a pierdut vocea. Nu metaforic, a ales să tacă, după ceva ce nu putea numi și nu putea spune nimănui. Și apoi apare o femeie care nu încearcă să o salveze sau să o consoleze. Pur și simplu îi citește cu glas tare o pagină dintr-o carte și îi spune că nu va iubi niciodată poezia până nu o aude din propria ei gură. Apoi, vocea ei se întoarce prin cuvintele altora: prin cărți, prin poezie citită cu voce tare, prin frumusețea unui rând spus bine. Și din acel loc, din întâlnirea dintre o fetiță care tăcuse și cuvintele care o așteptau, s-a născut una dintre cele mai importante autobiografii scrise vreodată.

    În 1969, Maya Angelou a publicat prima carte dintr-o serie de șapte volume autobiografice. Nu știa că scrie una dintre cele mai importante cărți ale secolului XX, știa doar cum arată copilăria într-un orășel din Sudul segregat al Americii, cum se simte să crești convinsă că nu aparții nicăieri și că demnitatea nu e un dar, ci o decizie pe care o iei în fiecare dimineață. Și că propria ta voce, în propria ta limbă, e singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni, dacă nu-l dai tu.

    Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970, a intrat în curricula școlară americană și a rămas acolo mai bine de cincizeci de ani. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. A fost interzisă și scoasă din biblioteci de aproape patruzeci de ori, de fiecare dată de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. 

    Dar cartea a supraviețuit, ca să ne arate ce înseamnă să cauți locul în care aparții, să îți recuperezi vocea după ce ai tăcut și să înțelegi că demnitatea nu ți se acordă – ți-o construiești singur, din întâlnirea cu cuvintele care te așteaptă.

    Exact cum a construit-o Maya Angelou. Exact cum a construit această carte.

    Există din 1969. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. Nu a apărut niciodată în română, până acum, în traducerea Justinei Bandol, la Bookzone.

  • Bolla
    49.00 LEI

    ROMAN DISTINS CU PREMIUL FINLANDIA – 2019

    „Răvășitor... Statovci trece în revistă ororile conflictelor din Balcani în timp ce ne vorbește despre drumurile divergente ale unei perechi de îndrăgostiți, într-o poveste despre pierdere și oportunități ratate.” The New York Times Book Review

    La douăzeci și patru de ani, albanezul Arsim, proaspăt căsătorit, aspiră să devină scriitor. Student la Universitatea din Priștina, el se străduiește să-și finalizeze studiile într-o atmosferă de amenințare crescândă, moment în care, într-o cafenea, îl întâlnește pe Miloš, un student la Medicină sârb. În decurs de o săptămână, două evenimente hotărâtoare îi deturnează existența lui Arsim: soția îl anunță că este însărcinată, iar el începe o viață secretă alături de iubitul său. Iminenta izbucnire a războiului, însă, îl constrânge să emigreze alături de tânăra sa familie, iar suferința despărțirii lor, grevată pe cea a adolescenței marcate de violență și homofobie, îl va împinge pe Miloš într-o vrie întunecată, ireversibilă, după cum o consemnează jurnalul său. Ani mai târziu, deportat înapoi în Kosovo după o perioadă petrecută în închisoare, singur și deznădăjduit, Arsim se confruntă cu o realitate devastată, care îl face să-și pună la îndoială întreg trecutul. Ce s-a întâmplat cu el, cu Miloš, cu ei doi? Este iertarea de sine cu adevărat posibilă?

    Scris cu un talent tulburător, Bolla este un roman poetic și sofisticat despre pasiune, intimitate și distrugere, despre numeroasele fronturi pe care se poartă războaiele și despre efectele lor dezumanizante, cataclismice.

    Născut în Kosovo, în 1990, ca fiu al unor părinți de origine albaneză, Pajtim Statovci a crescut în orășelul Porvoo din Finlanda. A studiat literatura comparată la Universitatea din Helsinki și scenaristică la Universitatea de Artă, Design și Arhitectură Aalto. În 2014, pe când era încă student, a publicat Kissani Jugoslavia (Pisica mea Iugoslavia, Vellant, 2024). Primit cu mare entuziasm de public, dar apreciat în egală măsură și de critică pentru simbolismul și ingeniozitatea sa, romanul a fost recompensat, printre altele, cu premiul Helsingin Sanomat pentru cel mai bun debut și a fost propus pentru prestigiosul Dublin Literary Award în 2019. Acesta a fost adaptat pentru scenă, premiera montării având loc în 2018, la Teatrul Național din Helsinki. Versiunea în limba germană, Meine Katze Jugoslawien, a câștigat, în 2024, Internationaler Literaturpreis. Pentru următorul său roman, Tiranan sydän, a primit Premiul Toisinkoinen pentru literatură în 2016, traducerea în limba engleză (Crossing, 2019) aflându-se pe lista scurtă a nominalizărilor la National Book Awards. Bolla (2019), cel de-al treilea roman al său, a fost finalist la Kirkus Prize și a câștigat Premiul Finlandia, Pajtim Statovci devenind, la 29 de ani, cel mai tânăr romancier căruia i se acordă această prestigioasă distincție literară. În 2024 avea să îl câștige din nou, pentru romanul Lehmä synnyttää yöllä.

  • Supraviețuitorii din Anzi. O echipă de rugby și 72 de zile de luptă cu frigul, foamea și disperarea
    65.00 LEI

    Pe 12 octombrie 1972, un avion al Forțelor Aeriene Uruguayene care transporta o echipă de jucători de rugby s-a prăbușit în munții Anzi, acoperiți de zăpadă. Zece săptămâni mai târziu, doar 16 dintre cei 45 de pasageri au fost găsiți în viață. 

    Aceasta este povestea celor zece săptămâni petrecute în adăpostul fuselajului avionului, fără hrană și cu foarte puține speranțe de salvare. Această poveste de curaj și aventură uimitoare, este mult mai mult decât una de supraviețuire, este o mărturie plină de dramatism a curajului uman. 

    „Un reportaj clasic al literaturii de supraviețuire.” Newsweek

    „O carte extraordinară... Read scrie într-un stil documentar extrem de precis, uneori intens dramatic, alteori cu atât mai eficient cu cât este sobru cu bună știință.” Publishers Weekly

    „Înfricoșător... Emoționant și extrem de captivant.” New York Times

    „O poveste care îți dă fiori... Te va captiva precum cel mai bun roman de aventuri. O carte cu o valoare reală și durabilă.” Rolling Stone

    „Superb... Impecabil... O mărturie a rezistenței și hotărârii unor tineri care ar fi putut alege să moară, dar pur și simplu nu au făcut-o.” Detroit Free Press

    Piers Paul Read (1941), fiul celebrului istoric de artă Herbert Read, este un prolific autor de romane și lucrări de non ficțiune. A studiat la Cambridge și și-a început cariera scriind pentru Times Literary Supplement. Romanul său de debut, „Game in Heaven cu Tussy Marx” (1966), scris în timp ce se afla la Berlin, a fost considerat unul dintre cele mai promițătoare ale deceniului. În 1973, Read a fost ales de supraviețuitorii din Anzi pentru a scrie o relatare a calvarului lor. Aceasta a fost publicată în anul următor sub titlul Alive. The Story of the Andes Survivors, care s-a vândut ulterior în peste cinci milioane de exemplare în întreaga lume și a fost ecranizată în 1993 în filmul cu același nume, regizat de Frank Marshall.

  • Generația Anxietate. Colac de salvare pentru Millennials și Gen Z într-o lume nesigură
    59.90 LEI

    Suntem îmbibați de „o să fie bine”. De „atragi ce gândești”. De „universul îți dă cât poți duce”. AI NEVOIE DE ADEVĂR.

    O geamandură pentru mintea care se duce prea repede în cele mai negre scenarii.

    Dr. Lauren Cook, psiholog clinician și una dintre cele mai cunoscute voci despre sănătate mintală din mediul online, îți oferă în Generația Anxietate un ghid esențial și practic pentru a înțelege și a gestiona anxietatea, dedicat milenialilor și celor din generația Z.

    Cartea aceasta îți arată de ce anxietatea a devenit limba emoțională a unei generații și cum începi să-ți iei mintea înapoi.

    Dacă simți că trăiești sub presiune constantă, că viitorul pare nesigur, iar mintea ta nu încetează să anticipeze ce urmează, cartea aceasta este pentru tine. Bazându-se pe cercetări psihologice solide și experiența reală din cabinet, dr. Lauren Cook te ajută să înțelegi de unde vine anxietatea și ce poți face concret pentru a nu-i mai permite să-ți conducă viața.

    Considerate două dintre cele mai anxioase generații din istorie, milenialii și cei din generația Z trăiesc sub presiunea unor crize multiple, de la instabilitate financiară și polarizare politică până la schimbări climatice și violență. Fiind ea însăși milenială și confruntându-se cu anxietatea, autoarea oferă, dintr-o perspectivă feministă și intersecțională, un plan clar, empatic și actual pentru cei care vor să găsească mai mult echilibru, siguranță și liniște.

  • Împăratul muștelor
    45.00 LEI

    William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

    Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii.

    Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

    Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

    Scriitorul britanic WILLIAM GOLDING s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935. Debutează cu un volum de versuri (Poems) în 1934. Se angajează pentru scurt timp ca actor, apoi devine profesor la Bishop Wordsworth's School din Salisbury, Wiltshire. În 1940 se alătură Marinei Regale, reluându-şi în 1945 postul de profesor, pe care-l va părăsi definitiv în 1961. Experienţa războiului – participă la scufundarea navei germane Bismarck şi la debarcarea din Normandia – îl marchează profund şi-l împiedică să mai vadă în om o fiinţă inocentă: pentru el până şi copiii poartă în suflet germenele răului. Aceasta este tema primului său roman, Împăratul muştelor (Lord of the Flies, 1954; Humanitas Fiction, 2007, 2009, 2013), respins de douăzeci şi unu de editori înainte de a fi publicat de Faber&Faber şi care cunoaşte un succes răsunător odată cu apariţia ediţiei paperback în 1959. Îi urmează alte unsprezece romane: The Inheritors (1955), Pincher Martin (1956), Free Fall (1959), The Spire (1964), The Pyramid (1967), Zeul scorpion (The Scorpion God, 1971; Humanitas, 2004), Darkness Visible (1979), The Paper Men (1984), trilogia To the Ends of the Earth, care cuprinde romanele Iniţierea (Rites of Passage, 1980; Humanitas, 2003), distins cu Booker Prize, Înfruntarea (Close Quarters, 1987; Humanitas, 2004) şi Fire Down Below (1989). A mai publicat o piesă de teatru şi două volume de eseuri. În 1983 Golding primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Se stinge din viaţă pe 19 iunie 1993 în Perranarworthal, Cornwall, lăsând neterminat romanul The Double Tongue, apărut în 1995.

  • Filozofia a luat-o razna
    75.00 LEI

    Cartea aceasta se apleacă asupra unor dezbateri care obsedează în prezent societatea: teoria genului, drepturile animalelor și eutanasia. Ele au dat contur unor noi forme de activism, iar disciplinele care le abordează – studiile de gen (gender studies), studiile despre „emanciparea animalelor“ (animal studies), respectiv bioetica – s-au impus deja în mediul academic occidental. Totuși, când citim textele fondatorilor acestor discipline (John Money, Judith Butler, Peter Singer, Donna Haraway și alții), ne dăm seama că, dincolo de bunele lor intenții declarate, se desprind consecințe absurde, dacă nu chiar abominabile.

    Jean-François Braunstein a parcurs miile de pagini ale acestor gânditori atât de influenți azi și le-a analizat ideile, contradicțiile, experiențele personale. A găsit în noile teorii aceeași eroare fundamentală: dorința de a șterge toate granițele – dintre sexe, dintre animale și oameni, dintre vii și morți. Concluzia e, dimpotrivă, un apel la confruntarea cu aceste granițe, care sunt parte din identitatea noastră și ne conferă substanță: să nu dăm uitării umanitatea de dragul unei filozofii care a luat-o razna!

    „Un eseu de neratat, care arată că, dincolo de scopurile nobile pe care le afișează, teoriile abstracte contemporane au consecințe terifiante.“ — Le Figaro

    „O carte aprigă și cu mult haz, totodată solidă și bine argumentată, despre excesele filozofice cu atât mai îngrijorătoare cu cât par să fie pavate cu cele mai bune intenții. O surpriză excelentă.“ — Atlantico

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura