Cărți

Dragă domnule Henshaw este o poveste despre puterea scrisului, vindecarea prin exprimare și drumul unui copil spre maturizare, care arată că uneori cele mai importante conversații încep cu o simplă scrisoare.

Ultima fază a invaziei este pe cale de a fi implementată: asupra orașelor vor fi aruncate bombe care le vor rade de pe fața pământului, odată cu ele dispărând și dovezile civilizației noastre.

„Cadenţat în ritmul bătăilor de inimă, o proză lirică şi nişte răsturnări de situaţie halucinante...“ The New York Times Book Review Al Cincilea Val al invaziei extraterestre care a lovit Pământul face ravagii printre puţinii oameni rămaşi în viaţă: „nu Ceilalţi au inventat moartea; ei doar au perfecţionat-o“.

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

„Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

Avem o carte preponderent de sondare a mentalităţii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societăţii pe mai multe paliere, dintre care se detaşează cel istoric şi cel religios.

(…) Rusia bolnavă este scrisă în primii ani după evenimentele revoluţionare din 1905-1907, în cursul cărora autorul a avut o participare activă, mai ales în ce priveşte punerea acestei revoluţii sub semnul lui Hristos. Este o carte importantă tocmai pentru că oglindeşte deziluziile unei naturi pasionale, care, în centrul istoriei şi al religiei, pune mereu fapta. Fireşte acum, după Arhipelagul lui Soljeniţîn, pamfletele lui Merejkovski par simple exerciţii de stil, „nelibertatea” dezavuată în ele, Rusia ţaristă ca „închisoare a popoarelor” apărând chiar foarte apropiată de ceea ce s-ar putea numi „stat de drept”.

În privinţa „demascării” ororilor contemporaneităţii, putem spune că – aşa cum au dovedit-o deceniile bolşevice – întotdeauna este loc de mai rău. (Emil Iordache)

Ismail Kadare a fost una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras şi în 2015, Jerusalem Prize. 

„Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a fost deja isprăvit şi chiar stropit în trei rânduri cu sânge, la temelie şi pe culme, m-am hotărât să-i aştern cronica pe hârtie…“

În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează con­structorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii.

„Cartea lui Kadare este o parabolă politică de o simplitate înşelătoare, o poveste intensă, care aminteşte de romanul Aşteptându-i pe barbari al lui J.M. Coetzee.“ (The New York Times)

„Podul cu trei arce a fost scris parţial în 1976 şi definitivat în anul următor, perioadă în care Kadare se afla în «purgatoriu» – i se retrăsese dreptul de a publica.“ (Éric Faye)

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în aproape 50 de țări.

Intre cei care pot fi numiti pe drept cuvant eroi ai umanitatii, in numele unui crez si a libertatii de gandire, jertfiti orbeste de intoleranta semenilor se numara, neindoielnic, cehul Jan Hus, de la a carui moarte pe rugul de la Konstanz, in miezul verii 1415 se implinesc acum sase veacuri.
Gratie talmacirii doamnei Anca Irina Ionescu avem pentru prima oara sub ochi texte husite esentiale, predici si scrisori care refac un peisaj de civilizatie in care istorie si teologie se impletesc, schitând atmosfera unui ev mediu crepuscular, care pregatea nemijlocit marea preschimbare spirituala a Europei ce s-a numit Reforma.
Suntem in vremea in care „marea schisma a Occidentului” (1378-1417) impartise lumea catolica in papi si antipapi, la Roma, la Avignon si la Bologna si cand unitatea bisericii apusene era cautata prin unica solutie posibila, „via concilii”. La Pisa in 1409, la Konstanz in 1414- 1417, la Basel in 1431, inalta ierarhie a Ecclesiei petrine incerca sa raspunda asteptarilor unui Occident sfasiat de indoieli si asteptari apocaliptice.
Era timpul misticismului speculativ franciscan si al celui dominican din Renania si Flandra, a genezei acelei „devotio moderna” care a dus la faimoasele „béguinages” din Tarile de Jos, la evanghelismul popular iubitor de „Biblia pauperum” si de „Patimi” redate în crudul realism al altarelor poliptice din aria germana. - acad. Razvan Theodorescu

Delirul este o scriere inca bruiata de o receptare excesiv de suspicioasa. Recitit cu calm, dar si cu atentia pe care o solicita intreaga rastalmacire, contextuala, dar si tendentioasa, a mizelor scrierii din 1975, cand a aparut, si pana azi, romanul nu numai ca nu dezamageste, dar, alaturi de Cel mai iubit dintre pamanteni, pe care il preceda, constituie cea mai serioasa meditatie a scriitorului asupra unei istorii in delir, asupra unei istorii bolnave. In Delirul, aceasta istorie inca nu isi ia plenar revansa asupra destinului insului obisnuit, pe care sa-l contorsioneze sau sa-l distruga, asa cum o va face, spre exemplu, in Cel mai iubit dintre pamanteni, unde Petrini nu este numai un intrus, ci o victima sigura in ciuda nevinovatiei sale. Acum atentia scriitorului se concentreaza asupra insesi mecanismelor dereglate ale istoriei mari, asupra protuberantelor si personalitatilor sale de exceptie (cele mai multe, malefice), asupra irationalitatii sale profunde, indestructibile, pe care orice interpretare nu face decat sa o dilate si mai mult. - Oana Soare

In Delirul este vorba, in afara de ceea ce numim indeobste marea istorie (istoria din afara), de istoria unor tineri care traiesc pasiunile lor sentimentale si incearca sa intre in viata in vremuri coplesitoare: rebeliunea legionara, instalarea dictaturii militare, sfartecarea tarii, inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial. - Eugen Simion

Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară acum şapte decenii, iar lumea a descoperit ororile nazismului prin ochii unei fete de 13 ani care, în ascunzătoarea unde s-a adăpostit împreună cu familia, în 1942, şi-a notat cu candoare tot ceea ce trăia şi simţea.

Astăzi, însemnările zilnice ale Annei sunt transformate într-un roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului, oferindu-le tinerilor cititori o perspectivă neobișnuită și interesantă asupra istoriei, în care vocea adolescentei este însoţită de imagini puternice, vii şi lămuritoare.

Câștigător al Premiului Ramon Llull 2024 și tradus în peste unsprezece țări, Istoria unui pian este un roman emoționant despre maturizare și pierdere, despre legături neașteptate și loialitate, despre cum un instrument muzical creează o punte între oameni, vreme de aproape un secol. O poveste profund umană, în care prietenia și muzica înving timpul, războiul și moartea.

Un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, bijuterie Art-Déco ajunsă într-o stare deplorabilă, dar cu un sunet hipnotic, catifelat, exact cel pe care muzicianul Ramon Gener îl căuta de o viață, este descoperit și salvat în plină pandemie. Restaurarea îi scoate la iveală identitatea – numărul de serie 31887, indicându-i originea: Braunschweig, Germania, 1915 –, dar și o misterioasă listă de nume inscripționate în interiorul său. Comandat special pentru Johannes Schulze, un tânăr muzician de geniu, pianul traversează marile catastrofe ale secolului XX. Rând pe rând, Ortrud Schulze, Johannes Schulze, Ryan Morris, Scott Morris, Emily Morris, doar câteva dintre numele caligrafiate cu grijă în interiorul instrumentului, își spun povestea. Fir al memoriei și al umanității, pianul leagă vieți care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată: vieți frânte și salvate, pierdute și regăsite, toate adunate într-o singură respirație sonoră.

„Dacă muzica ne poate salva, atunci și literatura poate. O comoară, o carte magnifică. Extrem de subtilă și captivantă. Ne face mai sensibili la trecutul recent și la felul în care reverberează și azi în noi. O carte a marilor idei.“  — Juriul Premiului Ramon Llull

„Împletirea poveștilor personale ale protagoniștilor cu istoria europeană este remarcabilă; la fel și pacifismul care se desprinde de aici.“  — Núria Pradas

„Unul dintre cele mai importante romane catalane din ultimii ani.“  — Pere Gimferrer

„Ramon Gener face posibil imposibilul: își transmite întreaga pasiune pentru muzică, seducându-i până și pe cei mai sceptici.“  — New Barcelona Post

Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize. Premiul i-a fost acordat pentru romanul de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care, prin amestecul de exotism, misticism și istorie indiană, prin erotismul intens inserat în peisajul unei societăți fracturate în caste și condiționate de prejudecăți religioase, prin intensitatea poetică a limbajului și inventivitatea explozivă a stilului, s-a bucurat imediat de succes.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vârsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cânta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, când verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

„Dumnezeul lucrurilor mărunte explorează soarta tragică a unei familii ce încalcă «legile care stabileau cine trebuie iubit și cum». […] De la prima propoziție, e limpede că am fost prinși în mrejele unei voci noi… o voce de o frumusețe care îți taie răsuflarea.“ (Observer)

„Un roman strălucit. Pe cât de subtil, pe atât de puternic.“ (New York Times)

„Un debut uluitor.“ (Economist)

Un fiu de împărat pornește într-o călătorie extraordinară în căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Când ajunge însă în tărâmul fermecat, se dovedește că a avea totul nu înseamnă neapărat a fi fericit. El uită de sfatul vital de a nu reveni acasă, la locul de unde a plecat – o clipă de nostalgie îl face să se întoarcă, iar în acel moment, timpul îl ajunge din urmă, transformând veșnicia în efemer. Este o poveste despre dorința supremă a omului și despre prețul uitării.

„Toate motivele romantismului european se află în Mihai Eminescu și în poezia lui, care e un întreg univers de idei și imagini, unitar, personal, deși toate ideile și motivele au circulat înaintea lui în aproape un secol de preromantism și romantism.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)

„Eminescu este unul din cei mai fabuloși iluminați din literatura universală, dacă acordăm vocabulei iluminării aura religioasă care aici i se cuvine. Iar în literatura română nu există natură mai prodigioasă, mai «haotică», mai copleșită de mitos, mai «magnetică». Feeria, gigantismul, somnolaritatea, melancolia cosmică vin dintr-o sorginte tot atât de promițătoare ca și bogăția voluptăților vizionare ale poetului. «Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea» sună, intraductibil în vreo altă limbă, prin inerția wagneriană a muzicii sale, sumbrul și vrăjitul vers din Epigonii (1870), care tocmai prin aceasta îi definește poezia.” (Ion Negoițescu)

„…Bacovia nu face literatură. Suferința și expresia ei există contopite; poate la niciun alt poet român poezia nu este trăită într-un asemenea grad…” (Nicolae Manolescu)

„Asemenea unui zâmbet pur, de noruleț alb și pufos, Topîrceanu presoară făina polenurilor peste pălăriile gravității.” (Nicolae Leahu)

„El este reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gândirii și simțirii românești. El a cântat toate dorințele, el a plâns toate nevoile și necazurile românimii. El a încurajat și a îmbărbătat neamul lui în felul în care acest neam putea mai bine să înțeleagă: a fost vesel, trist, viteaz, cuminte, răbdător, plin de speranță și de credință, glumeț și înțelept ca poporul român însuși.” (Bogdan-Petriceicu HASDEU)

„E uimitor cum acest poet (dublat de un mare traducător) reușește să intereseze și să retrezească aproape întotdeauna, mai ales în momente de criză, de restriște și de uitare (precum cele de astăzi), vocile critice de prim plan din critica românească astfel încât acestea să vibreze pur și simplu prin noi lecturi, noi analize. (…) Când spun toate acestea, mă bazez pe faptul că există deja în critica literară românească și, în mod special, în conștiința populară românească, o tradiție în a-l face mereu actual pe Coșbuc. Metodele sunt, deopotrivă, vechi și noi. Cum vechi și nou e însuși Coșbuc, de fapt.” (Ioan Pintea)

„Discret, învăluindu-se cu pudoare în tăcere, poetul acesta romantic care copilărise în lumea portului și-și avea locuința în preajma gării, a fost pus mereu în prezența plecărilor și a așteptat mereu sosiri, asemeni tuturor acelor oameni tandri («rău iubiți», după expresia lui Apollinaire). Și dacă ar fi să-i găsim înaintași pe acea linie spirituală ce leagă peste spații ar trebui, într-adevăr, să-i numim pe poeții «râsului înlăcrimat»: Corbière, Laforgue, Apollinaire, pe care nu sunt atât de sigur că i-a cunoscut. /…/ De fapt, tematica lui atacă destinul omului modern, păstrând încă urma miturilor ancestrale, resimțind tot așa nostalgia unei naturi cu care nu mai comunică organic și nemijlocit, căutând acordul cu ritmurile pe care singur le-a dezlănțuit și suferind de pe urma superiorității roboților creați chiar de el. O asemenea tematică nu se epuizează repede, când, mai cu seamă, este slujită cu o splendidă capacitate lirică, a cărei noblețe reînvie virtualitățile omului originar, spre a le amurgi numaidecât, imagini rupte și destrămate cu o forță de cataclism. Căci nicăieri în opera sa, cu aparențe atât de paradoxale, Constant Tonegaru nu poetizează ca să poetizeze – nu avea timp pentru așa ceva. /…/ poetul utiliza un întreg calabalâc, o întreagă recuzită, spre a o distruge zgomotos și spre a dezghioca dintr-însa omul în goliciunea lui vegetală.” (Barbu Cioculescu)

„Nişa autohtonă în care Ion Barbu şi-a înscris poezia este una strategică: neimitînd şi neimitabilă, ea îi asigură autorului accesul (şi instalarea) într-o posteritate canonică perpetuă…” (Nicolae Manolescu)

„Cine a citit odată o carte de Grigore Vieru va reveni, cu siguranță, la textele acestui mare poet. Adulții îl vor reciti pentru că descoperă în ele «luminile și umbrele sufletului» (Petru Creția), partea nevăzută a lucrurilor pe care credem că le cunoaștem, profunzimea, frumusețea și înțelepciunea Cuvântului. Copiii – pentru că versurile sale sunt limpezi ca roua dimineții («acest geniu al ierbii/ care e roua»!), au mereu un zâmbet în colțul gurii și te încurajează să-ți crești aripi pentru zbor înalt. Ce nume o fi având magnetul ascuns în poezia vieriană? Talent? Muncă? Dragoste? Noblețe sufletească? Mai degrabă, toate la un loc. Și, bineînțeles, Credința. Toți marii poeți își scriu versurile în colaborare cu Dumnezeu. ” (Vasile Romanciuc)

„Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.” (Traian T. Coșovei)

TIMPUL BIOLOGIC ÎȚI INFLUENȚEAZĂ SĂNĂTATEA MAI MULT DECÂT CREZI Descoperă știința revoluționară a CEASULUI INTERIOR explică de ce somnul, energia și starea de bine depind de ritmul din corpul tău și cum îl poți susține într-o lume care nu se mai oprește. TIMPUL ESTE UN FACTOR BIOLOGIC, NU DOAR O ORĂ DIN CEAS.

Mă iubește Dumnezeu chiar dacă am făcut lucruri rele? Dumnezeu există cu adevărat? Dumnezeu chiar îmi ascultă rugăciunile? Sunt întrebări pe care mulți le purtăm în tăcere, mai ales atunci când ne simțim vinovați, pierduți sau singuri. Întrebări pe care nu îndrăznim întotdeauna să le spunem cu voce tare.

Dacă timpul te-ar lăsa să revii, ai trăi diferit sau ai iubi la fel? „De două ori” este prima carte de dragoste a lui Mitch Albom, autorul bestsellerului Micul Mincinos și a fenomenului Marți cu Morrie, cea mai vândută carte de memorii din toate timpurile. Este o poveste despre tentația de a „juca rolul divinității”, despre limitele voinței umane și despre acceptarea vieții așa cum este, cu pierderi, speranță și finalitate.

O mamă. Un fiu. Iubita lui. Și minciuna pe care toți trei și-ar dori să nu fi existat. Un thriller psihologic pe care nu-l vei mai putea lăsa din mână, perfect pentru fanii romanelor Menajera, Soția dintre noi și Fata din tren, ecranizat în 2025 într-un serial Prime, cu Robin Wright și Olivia Cooke în rolurile principale!

Un roman dark romance incendiar, care urmărește povestea dintre Zach, un miliardar rece și obsedat de control, și Farrow, tânăra captivă într-un contract periculos care îi forțează să trăiască sub același acoperiș. Un new adult spicy, asemenea unui joc tensionat de-a șoarecele și pisica, unde ura se transformă rapid într-o pasiune devoratoare, cei doi trebuie să navigheze prin secrete întunecate și o atracție interzisă care amenință să le distrugă lumile. FARROW Misiunea era simplă. Să mă strecor în cel mai bine păzit conac din Potomac. Să-mi recuperez pandantivul. Să ies nevăzută. Problema numărul unu? Cel mai inaccesibil burlac din America m-a prins. Problema numărul doi? A decis să mă păstreze. Ca servitoare. Iarna lui Zachary Sun e poate cea mai rece pe care am simțit-o vreodată, însă el îmi face pielea să ardă. Impasibil, calculat și nemilos, acest bărbat trăiește hrănindu-se din slăbiciunile altora. Habar nu are însă... că tocmai și-a găsit nașul. Poate că o fi el prințul Americii, dar această „țărancă” se va ridica pentru a deveni regină. ZACH Ea este mica mea jucărie. Îndrăzneață, inteligentă și vicleană. La fel de încântătoare ca o operă de artă. Eu colecționez lucruri frumoase, iar ea este cea mai nouă achiziție a mea. Farrow Ballantine nu face parte din planurile mele. Nu e genul de femeie cu care să te însori. Prea nesupusă. Complet de necontrolat. Ca să nu mai spun că este doar umila mea servitoare. Acele picioare interminabile și ochii de un albastru înghețat de obicei nu trezesc nimic în mine. Dar, în combinație cu obrăznicia ei, nu am altă alegere decât să cedez tentației. Îmi voi acorda permisiunea. Doar de data aceasta. Până la urmă, majoritatea prădătorilor se joacă cu prada lor. Iar eu? Plănuiesc să o devorez cu totul. Fără să las nimic pentru bărbatul care va veni după mine.

AUTORII CANONICI – DE LA TEXT LA SENS ÎN OPERELE LITERARE Cartea propune transformarea studierii limbii și literaturii române într-o experiență accesibilă și plăcută, evitând capcanele comentariilor dificil de înțeles și de asimilat. În locul unor explicații complicate și dense, sunt prezentate idei clare și concise, ușor de reținut. S-a renunțat la analizele tradiționale, presărate cu o terminologie greoaie, în favoarea unora concise și pertinente.

Civilizația chineză este parte integrantă a istoriei lumii. Cu toate acestea, pentru o lungă perioadă, China s-a dezvoltat comparativ independent și fără a comunica deloc cu restul civilizațiilor lumii. Ca rezultat, cititorilor din alte țări le este dificil să înțeleagă istoria și cultura chineză - o misiune imposibilă, se pare, pentru ei. Această carte își propune să îi ajute să înțeleagă mai ușor istoria civilizației chineze. Sub forma unei clare, continue cronologii, această carte îi ajută pe cititori să poziționeze în timp și spațiu orice eveniment sau vestigiu istoric înregistrat, iar imaginile artistice tipice, reprezentative, completează faptele prezentate.