Cinema

Într-un apartament din cartierul Montmartre al Parisului, Michelle Nezhinska, soția lui Octavian Anghel și Laurette, fiica lor, pregătesc bagajele. Adună lucrurile necesare pentru călătorie și le aranjează cu grijă în valiză. Octavian Anghel formează un număr de telefon și iese la balcon în așteptarea răspunsului. În perspectivă, sus pe colină, se vede impozanta Bazilica Sacré–Coeur. Forfotă în redacția unei televiziuni. Sună telefonul. Laurențiu se apropie, ridică receptorul. Aude o voce, care repetă de câteva ori: Alo! — Da-da! Vorbiți, vă rog! Vă aud bine! — Alo, Chișinău? — Da-da! Chișinău, vorbiți! — Bună ziua! De la Paris vă telefonez! Pot vorbi cu domnul Laurențiu Armașu? Convorbirea celor doi este interceptată de Enciu – circa 40 de ani – un angajat al Serviciului de Informații și Securitate, dintr-un cabinet amenajat cu tehnică specială. „Da-da! Eu sunt! Octavian, tu ești? (vocea dispare, un amestec de sunete în receptor…): “Alo! Alo! Te aud bine, Octavian, sunt eu, Laurențiu, nepotul tău!” „Laurențiu, ce faci? Ce se aude acolo pe la voi?” “Ce să se audă, își fac ăștia de cap! Au reintrodus cenzura la televiziune, în presa scrisă, își pun peste tot oamenii lor… Avem senzația că ne-am întors în epoca sovietică!” (Enciu, cel care interceptează convorbirea, surâde cinic)

A asculta bine muzica nu poate sa se faca decat in ascultarea propriei sale taceri. A fi in masura de a asculta tacerea este experienta suprema pe care ne-o ofera cu generozitate muzica. Ea ne face sa accedem astfel la acel loc sublim, unde domnesc bucuria, frumusetea si iubirea. Pentru ca este o disciplina superioara, cu aspiratii elevate, asta nu inseamna ca trebuie sa facem din ea valoarea suprema. Sunt convinsa de toate aceste lucruri, si pentru a le face cunoscute, m-am angajat sa scriu aceste pagini, cu entuziasm si umilitate. Chiar daca muzica nu este un scop in sine, ea este, cred eu, o cale privilegiata, o scara de lumina care ne permite sa accedem la adevaratele valori ale vietii, acelea care il fac pe om demn de Dumnezeu.

Un elogiu pasionat adus muzicii, un cantec al emotiei. Chiar mai mult decat atat, un mijloc de cunoastere: micile si marile secrete ale sunetului, o culegere de adagii ale marilor compozitori reuniti intr-un „portret de familie", sfaturi de initiere in muzica... in sfarsit, o filosofie a vietii! 
De-a lungul unui drum care ne conduce de la originile muzicii pana la marturisirile cele mai autentice ale interpretului, muzica clasica isi regaseste tineretea, iar toti marii muzicieni ne descopera o umanitate deseori tulburatoare.
Pentru autor, muzica merge dincolo de cuvinte: ea este calea unei desavansiri accesibile tuturor, semn al unei dimensiuni superioare a existentei. 
Construita precum o sonata in patru parti, aceasta calatorie „in inima fascinatiei" nu seamana cu nimic altceva: instructiva si accesibila, emotionanta si profunda, ea reda frumusetea misterioasa a muzicii prin intermediul geniului pianului. 
Aici, cartea vorbeste ca un oratoriu, lasand cuvantul poetilor, muzicienilor si ganditorilor din toate timpurile, intr-un entuziasm comunicativ. 
Inca de la primii pasi in muzica, Elizabeth Sombart a fost apreciata de catre Arthur Rubinstein: „Un mare talent, o mare sensibilitate". Concertista si profesoara in egala masura, ea a inregistrat 51 de piese clasice, de la Bach la Bartok (BMG), baza a unei serii de emisiuni pe France 3 — „Confidente pentru pian" care ne reveleaza o artista fascinanta, o vocatie absoluta. 

Prin aceasta carte si printr-o serie de recitaluri si conferinte, Elizabeth Sombart este prezenta si in Romania, tara de care este legata prin originea bunicii sale si prin Maestrul Sergiu Celibidache, alaturi de care a studiat timp de zece ani. 

Noua carte din colectia „Micul atelier”, Compozitia, isi propune sa ne ofere cateva sfaturi si observatii legate de elemente accesibile din punct de vedere formal, necesare pentru a crea o imagine si a compune un spatiu plastic.

In latina, expresia „compositio” inseamna compunere, compozitie. In artele plastice semnifica organizarea, constructia spatiului plastic cu ajutorul formelor, liniilor, culorilor, ordonarea constienta a elementelor in asa fel incat sa creeze o legatura stransa intre detaliile lucrarii si idee.

Relatiile intre elementele ce alcatuiesc compozitia, echilibrul, simetria, asimetria, ordonarea pe diagonala sau pe trasee angulare, amplasarea personajelor, formelor, legatura intre prim-plan si planul secundar, ritmul si tensiunea sunt stabilite de imaginatia creatorului sau de cerintele societatii. A compune inseamna, asa cum se spune in paginile acestei carti a face din haos, ordine.
 
Cuprins:
Cuvant introductiv 
De la haos la ordine
Compozitii cu corpuri regulate           
Compozitii realizate din memorie 
Experiment in realizarea unor compozitii clasice
Compozitii inspirate din natura
Compozitii geometrice
Compozitii cu forme naturale spontane
Compozitii cu fizionomii
Linii de forta compozitionale
Imagini cu forme inedite
Compozitii arhitecturale
Analiza unor opere
Despre sectiunea de aur
Despre autor
Mic lexicon

Maratonul alb-negru al Patimirilor lui Andrei era necesar pentru a ne face vulnerabili la arta lui Rubliov. Numai după această lungă și destul de grea asceză ajungem să percepem culorile aproape ca și cum am deveni conștienți pentru prima data de ele. Întregul film e ca un post îndelungat, greu pentru orice consumator de producții hollywoodiene, ce ne pregatește însă pentru o experiență pascală. Avem abia la sfârșit revelația culorii ca expresie a bucuriei duhovnicești, a culorii ca și chip văzut al sărbătorii Învierii.

Bond este ceea ce orice barbat si-ar dori sa fie si ceea ce orice femeie si-ar dori sa aiba in asternut.

Celebru regizor de film documentar, distins cu numeroase premii, Alexandru Solomon îşi concentrează experienţa profesională într-un volum în care accentul cade pe partea practică a realizării acestui tip de filme. Pe parcursul analizei, autorul îşi întrerupe expunerile pentru a prezenta filme ca Santiago de João Moreira Salles ori documentarele lui Agnès Varda, dar şi pentru a arăta cum documentarul poate rememora fenomene istorice ca Holocaustul sau comunismul.

A warm and personal approach to the development of the festival and that of cinema.

Cuprins:

• Stropitorul stropit;


• Voiajul in luna;


• Marele jaf al trenului;


• Microbii veseli;


• Independenta Romaniei;


• Nasterea unei natiuni;


• Judex;


• Intoleranta;


• Viata de caine;


• Comoara lui Arne;


• Muguri zdrobiti;


• Semnul lui Zorro;


• Nanuk eschimosul;


• Cei trei muschetari;


• Opinia publica (Pariziana);


• Neobisnuitele aventuri ale lui Mister West;


• Rapacitate.

Prin lucrarea Cinema, Cinema, Cinema. Dialoguri cu Dan Pita, autorul Titus Vijeu continua investigatia operei de referinta, intr-un dialog cu insusi creatorul ei, regizorul Dan Pita, ale carui marturii devin un corpus al gandirii estetice si al actiunii cinematografice.

Aceasta carte face parte din colectia Punct RO. Eseu a editurii Adenium.

2 345 cineasti, actori, critici si istorici de film si alte persoane si personalitati care au avut de-a face cu cinematograful din Romania sau care sunt originare de pe aceste meleaguri.

„Era in 1962? Era in 1963? Nu mai stiu. Stiu doar ca ziua in care mergeam la nou-infiintata Cinemateca era o zi de sarbatoare. Ca si cind dupa un post indelungat ti se dadea o masa copioasa. Daca m-ar intreba cineva ce filme am vazut acolo, n-as sti sa-i spun. Stiu doar ca era o atmosfera de familie: familia cinefililor, din care mi-l aduc aminte pe Tudor Caranfil, care parca se simtea raspunzator de bucuria cinefila a fiecaruia dintre noi. La Cinemateca am legat prietenii pe viata, ce fac parte din zestrea mea de amintiri frumoase din vremea tineretii, care s-a dus ca vintul.” (Ileana Vulpescu)

Aceasta carte, continuare a celei intitulate Vezi? Despre privire in pictura impresionista (Humanitas, 2007), isi propune sa abordeze arta filmica drept parte integranta a istoriei artei, sau mai bine spus a unei „arte a privirii“.

Folosind criteriul cronologic, dar și cel valoric - dintre premianții fiecărui an autorii se opresc mai cu seamă asupra filmelor și a figurilor celor mai reprezentative, actorilor și regizorilor rezervându-li-se miniprofiluri cu date biobibliografice cuprinzătoare, iar filmelor premiate comentarii extinse -, Cartea Oscarurilor constituie o adevarată enciclopedie a cinematografiei mondiale.

Într-o fascinantă incursiune în cinematografia românească, Marilena Ilieşiu examinează modul în care sunt spuse poveştile în filmele din diferite epoci, începând cu cea „primitiva” şi pâna în prezent.

Format în perioada de maximă afirmare a cinematografului european - anii ‘60 -‘70 ai secolului trecut - Dan Pița s-a dovedit un cineast de cursă lungă, pentru care imaginea se impune drept una dintre cele mai puternice realități artistice moderne.

''Când i-am citit primele scrieri dedicate filmului, acum 15 ani, am înţeles că Andrei Gorzo este cel mai talentat dintre noi. Acum pot spune, fără ezitare, că e şi cel mai bun.“ (Dana DUMA)

Realizata de un profesionist in domeniu, dr. Marian Tutui, redactor-sef la Arhiva Nationala de Filme, precum si membru in cadrul juriilor la mai multe festivale internationale de film, cartea beneficiaza si de o iconografie de exceptie care le va trezi nostalgii iubitorilor de film.

''O istorie subiectivă a tranziţiei filmice este cartea aşteptată, cartea care lipsea Noului Val, cel de-al Patrulea Val, al unei generaţii care a scos filmul românesc dintr-o lungă tăcere, dintr-o prelungită tranziţie.'' (Angelo MITCHIEVICI)

David Lynch – un mare nume al cinematografiei moderne, un reprezentant de seama al suprarealismului in aceasta a saptea arta, le-a oferit in anul 2006 tuturor admiratorilor concluziile experientelor sale de pâna acum. Cei peste 30 de ani de cariera, in care a manifestat interes fata de tot ceea ce inseamna film – inclusiv coloana sonora, lumini, efecte vizuale speciale, decoruri, metode si mijloace tehnologice de lucru –, isi gasesc chintesenta in aceasta carte, care ii explica, de fapt, nu doar viziunea regizorala, ci si atitudinea generala, adoptata zi de zi, cu orice s-ar ocupa.

Retractil, chiar timid, mereu dispus sa „infloreasca", sa toarne confesiunea intr-un tipar mai familiar lui – tiparul naratiunii filmice –, Federico Fellini parea intre atatia regizori de film cel mai greu de abordat. Giovanni Grazzini a stiut totusi sa-i infranga pudoarea si reticentele, sa-l ispiteasca punandu-i intrebari care nu admit eschive.

Generatiile anterioare de actori s-au ghidat dupa tehnicile traditionale ale lui Stanislavski, Meisner si Strasberg. Preluand teoriile acestor maestri si aducandu-le intr-un nou registru psihologic si de studiu aprofundat al comportamentului uman, Ivana Chubbuck a reusit sa puna bazele unei metode de lucru care aduce actoria la un nou nivel, la felul cum pot fi utilizate suferinta si emotiile interioare nu ca scop in sine, ci ca masa de manevra in atingerea unui tel.