Cinema

Kontinental '25 este scenariul filmului omonim, semnat de Radu Jude și premiat cu Ursul de Argint la Berlinale 2025. Volumul include o introducere semnată de autor și o postfață de Andrei Gorzo, care plasează textul în dialog cu Europa '51 al lui Rossellini.

„Kontinental '25 nu e deloc un film cinic, deși e unul sardonic (ca tot ce face Jude, e funny) și complet lipsit de speranță“ – spune Andrei Gorzo în postfața volumului.

Ion, un cerșetor de pe străzile Clujului, nevoit să evacueze apartamentul de la subsol în care locuia ilegal, se sinucide. Orsolya, executorul judecătoresc care îi prezentase somația cu termenul de evacuare, trece printr-o criză de conștiință. Îmbinând drama cu comedia, scenariul disecă, cu un bisturiu ascuțit, problema accesului la locuire, economia post-socialistă, naționalismul și puterea limbajului de a conserva statutul social.

Radu Jude (n. 1977) a început ca asistent de regie, apoi a regizat mai multe scurtmetraje înainte de a debuta în lungmetraj cu Cea mai fericită fată din lume. A realizat apoi alte lungmetraje și documentare apreciate, printre care Aferim!, Inimi cicatrizate, Tipografic Majuscul, și Ieșirea trenurilor din gară. Lungmetrajul său Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câștigat Ursul de Aur la Berlinale 2021 și Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Locarno. În prezent, finalizează lungmetrajul Dracula, care va avea premiera în 2025.

Cu o prefață semnată de Radu Jude, care îi adaugă serioasei baze teoretice și stropul necesar de curiozitate a exploratorului, volumul Ecranomanie constituie un studiu solid nu doar al imaginii, ci și al felului în care aceasta poate traduce lumea contemporană.

Ecranomanie strânge laolaltă eseuri despre imaginile din jurul nostru, de la pictură la inteligență artificială, trecând prin reel-urile postate în social media de politicienii locali, transmisiunile televizate ale unor mari competiții sportive sau estetica reclamelor recente.

Criticul Victor Morozov se avântă dincolo de sala de cinema, propunând un parcurs zigzagat prin actualitatea vizuală, dar fără a-și uita formația intelectuală cinefilă, care îi infuzează permanent demersul. Strămutată pe teritorii conexe, analiza cinematografică devine, astfel, mai mult decât o simplă colecție de referințe: ea reprezintă un mod viabil de a gândi lumea contemporană.

„Plasându-se în descendența unor Eisenstein, Godard sau Adorno, pentru Morozov totul devine demn de interes și demn de analizat din perspectiva „noii vârste a imaginii“. E aici o lăcomie a curiozității care mi se pare de salutat (și în care mă regăsesc).” Radu Jude

„Modelul foiletonal, absența unei cenzuri sau a oricărei limite, chiar și aceea a formatului editorial; lipsa unei «poziționări» oficiale, alta decât acțiunea voluntară, pro bono; selecția generoasă, rezultând din spiritul de receptacul de opere prin donație, și, nu în ultimul rând, detașarea pe care ne-o dă îndepărtarea temporală de premieră, adică de perioada «fierbinte» din punctul de vedere al receptării critice a unui film (dezavantaj transformat în punct forte) – toate acestea au redat scrisului despre film nota de «neserios», de ludic, de improvizație, la fel de necesară ca abordările academice, riguroase. Iată de ce cred că Cinepub este o întâmplare frumoasă nu doar pentru cinemaul național, ci și pentru filmologia românească.” (Lucian Georgescu)

O incursiune fără precedent în viața personală și creativă a vizionarului David Lynch, dezvăluită atât prin cuvintele sale, cât și prin perspectivele celor mai apropiați colaboratori, prieteni și membri ai familiei.

În acest hibrid captivant de biografie și memorii, David Lynch își dezvăluie pentru prima dată viața trăită sub semnul urmăririi viziunii sale unice, împărtășind durerile și luptele prin care a trecut pentru a da viață proiectelor sale neconvenționale. Reflecțiile sale personale, lirice și nefiltrate sunt îmbogățite de secțiunile biografice scrise de
Kristine McKenna, colaboratoarea sa apropiată, care se bazează pe peste o sută de interviuri noi cu persoane din viața lui Lynch — de la foste soții surprinzător de
sincere, până la membri ai familiei, actori, agenți, muzicieni și colegi de breaslă — fiecare oferind o perspectivă distinctă asupra evenimentelor.

„Spațiul viselor” este o lucrare de referință, oferind un acces rar și profund în viața și mintea unuia dintre cei mai enigmatici și originali artiști contemporani. Caligrafia titlului „Spațiul viselor” îi aparține chiar lui David Lynch, autorul a scris de mână traducerea în limba română a titlului.

David Lynch este cel care a adus pentru prima dată pe ecrane, în 1984, romanul „Dune” al unuia dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori din lume, Frank Herbert.

„Sperăm că această carte va contribui la o mai bună cunoaștere și la un mai mare interes pentru istoria filmului în România. Multe dintre filmele și cinematografiile analizate de autori - precum cele din Africa, Orientul Mijlociu sau din anumite părți ale Asiei, sau precum documentarele și filmele experimentale post-1945 - au fost, în cel mai bun caz, tratate expeditiv de literatura de specialitate de la noi. Dar chiar și acele capitole care descriu anumite fenomene care s-au bucurat, de-a lungul timpului, de interesul cercetătorilor și criticilor locali propun, invariabil, perspective proaspete și introduc noțiuni și abordări diferite de cele clasicizate în literatura din domeniu.

Chiar dacă funcționează în primul rând ca o introducere în toate aspectele existenței filmului, Istoria filmului: o introducere este extrem de prețioasă deoarece îmbină studiul cantitativ și calitativ, oferind, de multe ori în câteva rânduri succinte, indicii despre amploarea anumitor aspecte care pot fi cercetate mai departe de cei interesați să le aprofundeze. De asemenea, foarte importante mai ales pentru înțelegerea construcției narative și formale a filmelor discutate sunt sutele de fotograme extrase de ei direct din peliculele vizionate în deceniile de pregătire a cărții, prin care exemplifică într-o manieră mai concretă numeroasele supoziții avansate în interiorul capitolelor.

Cu alte cuvinte, Istoria filmului: o introducere ar trebui să fie în egală măsură accesibilă cititorilor care doresc să interacționeze cu o perspectivă sintetică asupra principalelor evenimente și noțiuni relevante pentru evoluția cinematografului internațional, dar le va folosi cu siguranță și profesorilor și studenților care tratează - la diverse niveluri, nu doar în structuri universitare - mediul audiovizual. Iar criticii, istoricii, cercetătorii și cineaștii înșiși vor descoperi, cu siguranță, numeroase informații sau unghiuri noi de pătrundere intelectuală în specificul meseriei lor.” (Andrei Rus)

Colecția TIFF Cinefil a fost fondată de Ioan-Pavel Azap și este promovată de Festivalul Internațional de Film Transilvania Domnul Valerian Sava pur și simplu nu are astâmpăr! De aproape 70 de ani nu ratează mai nimic din dealurile și văile, din culmile însorite și din văgăunile reci ale filmului românesc (prima rubrică de film pe care a păstorit-o debuta în iulie 1955, în revista Contemporanul!), iar această încăpățânată consecvență îl transformă, de la sine, nu numai într-un cronicar prin excelență, dar și într-o cronică vie a tuturor acestor decenii de visare cinematografică și de transpunere a scenariilor pe peliculă. După cum nu se poate opri din vizionarea tuturor filmelor noi, domnul Sava nu-și poate deloc inhiba nici verbul critic – și așa se face că a publicat în majoritatea (foarte posibil, toate) revistelor românești care au avut vreodată rubrică de film, iar acum, în epoca rețelelor sociale, pagina de film pe care o întreține, din 2018, pe o astfel de rețea strânge toate observațiile și analizele sale, mereu la cald și judecând, cel mai adesea, la rece.

,,În întreaga lume, în fiecare moment, milioane de oameni se uită la filme. Se uită la filme comerciale, la „filme de artă“, la documentare, la desene animate, la filme experimentale, la filme educaționale. Stau în săli de cinema cu aer condiționat, în piețe publice din sate, în muzee de artă, în săli de clasă, acasă în fața televizorului, în cafenele în fața unui monitor de laptop sau a unui telefon mobil. În anii 2010, cinematografele au vândut în jur de opt miliarde de bilete anual. Dacă luăm în considerare accesibilitatea filmelor în formate video – difuzate fie prin intermediul televiziunii sau al internetului, pe disc sau sub formă de fișiere digitale –, numărul de spectatori e, de fapt, mult mai mare. În 2019, piața globală pentru divertismentul dedicat proiecției în cinematografe, difuzării la domiciliu și pe aparate mobile a depășit, pentru prima oară în istorie, 100 de miliarde de dolari.”

Anume procedura "dezvrajirii" privilegiaza acest dintai volum printr-o evidenta intensitate narativa, care ar trebui explicata printr-o analogie. As putea afirma ca aproape fiecare propozitie formulata de autor o asociez cu o foarte subtire si transparenta folie imaginara pe care este inscriptionata o singura unitate (cuanta) indivizibila de informatie. Doar cate una pentru cate o imagine si, respectiv, pentru cate un sens. Pentru fiecare propozitie cate o folie cu cate o cuanta discreta. Ca un caracter sub forma de runa scandinava, germanica sau slava. Iar acumularea in constiinta a continutului cartii ar fi astfel asemanatoare cu suprapunerea succesiva a propozitiei peste propozitie, a foliei peste o alta folie, incat la sfarsitul lecturii s-ar obtine un virtual "cub" transparent care ar contine, suspendata intr-o imponderabilitate, imaginea holografica a "corpului" intregului text obtinut prin suprapunerea tuturor foliilor inscriptionate. Un obiect geometric tridimensional compus din mii si mii de folii, continand mii de imagini si mii de sensuri. - Oleg Garaz

Prima scriere de nonficțiune, mult-așteptată, a autorului cărții A fost odată la Hollywood, bestseller New York Times; o carte demențială despre cinema, de o inteligență implacabilă, unică și inspirată, ca orice a făcut Quentin Tarantino.

Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai apreciați realizatori contemporani de film, Quentin Tarantino este probabil și cel mai mare iubitor de film în viață, de un entuziasm contagios. De ani întregi ne-a tot pisat în interviuri cu faptul că, în cele din urmă, se va apuca să scrie cărți despre film. Acum, odată cu Speculație cinematografică, acel moment a sosit, iar rezultatele sunt la înălțimea așteptărilor tuturor admiratorilor lui – și ale tuturor iubitorilor de film.

America nu are regalitate. Are Premiile Academiei. Timp de nouă decenii, starlete perfect coafate, actori șarmanţi și producători cu aur în ochi au alergat după Oscarul atât de greu de obţinut. Ceea ce a început în 1929 ca un banchet al industriei s-a transformat acum într-o ceremonie sacră, cu covoare roșii, plicuri și omuleţi de aur. Dar nu vă lăsaţi păcăliţi de fast: dincolo de orice, Oscarul este un câmp de luptă, în care istoria Hollywoodului – și a Americii însăși – se desfășoară în drame mari și mici. O fi aurit drumul către Oscaruri, dar e pavat cu sânge, sudoare și inimi frânte. În Războaiele Oscarului, Michael Schulman relatează istoria remarcabilă și tentaculară a Premiilor Academiei și a dramelor personale – unele emblematice, altele inedite – care s-au jucat pe scenă și în spatele camerei. Spre deosebire de alte cărţi pe acest subiect, fiecare capitol plonjează adânc într-un anumit an, conflict sau chiar categorie care spune o poveste mai amplă a schimbării culturale, de la Louis B. Mayer la În lumina lunii. Schulman examinează modul în care covorul roșu traversează un teritoriu disputat, iar învingătorii nu sunt întotdeauna la fel de clari ca numele extrase din plicuri. În focul încrucișat sunt prinși oameni: ambiţiile lor zădărnicite, epifaniile lor artistice, colaborările lor dezordonate, visurile lor împlinite sau năruite.

Prefaţă şi note de Lucian Georgescu

Cuvânt înainte la ediţia în limba română de Steven Maras

„Printr-un remarcabil efort academic, volumul de față ne provoacă să înțelegem ce este scenariul de film și ce implică scrierea lui. Este un studiu al discursului despre scenariul de film și scenaristică din perspectiva diacronică a poziționării textului pentru marele ecran în procesul de producție de la începuturi și până astăzi. Cartea lui Steven Maras este o lucrare importantă, limpede și extrem de bine articulată.” (Adrian Martin, Monash University)

„Un text de o valoare inegalabilă pentru cei interesați de domeniul scenaristicii, fie ei cercetători, profesori, studenți sau practicieni. O lucrare extrem de originală, complexă și fără rival ca amploare, o contribuție substanțială la discursul academic despre scenariu.” (Jill Nelmes, University of East London)

„Este una dintre cele mai importante lucrări academice dedicate scenaristicii, dacă nu chiar cea mai importantă, prin abordarea integratoare a celor trei domenii fundamentale, demers sisific, dus magistral până la capăt. Cartea lui Maras înseamnă «1.001 de cărți într-una singură».” (Lucian Georgescu, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”)

Arta, fie ea figurativă sau nonfigurativă, abstractă sau conceptuală, verbală sau nonverbală, scrisă sau orală, dramatică sau cinematografică, reprezintă unul dintre cele mai la îndemână instrumente de predare.

Cine a fost cu adevărat Alex. Leo Șerban? De ce sexul ocupă un loc periferic în filmele lui Quentin Tarantino? De ce Nae Caranfil găsește dificilă ieșirea din anii ’90? Ce a atras-o la cultura trash pe Pauline Kael? Ce racorduri face proza enigmatică și queer a lui Henry James între filmele lui François Truffaut, Jacques Rivette și Claude Chabrol? Care este locul ultimului western regizat de Clint Eastwood în toate acestea? Și de ce pe generic apare un citat din George Lucas?

Printre atâtea profeții ce văd cultura redusă la mesaje-text pe telefonul mobil și la proiecții holografice inconsistente, orizontul își completează totuși azi geografiile cu mari construcții global-metropolitane. Astfel, epopeea compozit-barocă, asumat subiectivă și apăsat erudită a lui Valerian Sava se alătură mănoaselor șantiere vaste care, profitând de un climat relaxat de creație, mărturisesc vigoarea creativă a celor aleși.

Valerian Sava este, probabil, cel mai experimentat istoric de film pe care-l avem, cel mai combativ si mai implicat dintre criticii de film. Ca si precedentele volume, si acesta pune in scena o analiza rafinata care ridica acribia chestionarii detaliului semnificativ la puterea sintezei, analiza care configureaza peisajul convulsionat-seismic al unei cinema-tografii a tranzitiei.

La 64 de ani de la moartea sa (după o viață șocant de scurtă: 40 de ani), André Bazin rămâne unul dintre cei mai mari gânditori pe care i-a avut cinemaul – și cu siguranță cel mai influent, continuând să inspire generație după generație de cineaști, critici și universitari specializați în reflecția despre film și media. Cu energie de jurnalist, entuziasm de cinefil, ținută de pedagog, convingere de apostol, cu devotamentul unui mare umanist postbelic, cu intuiții vizionare ce reverberează până azi, cu o scriitură eclatant-eseistică, Bazin tratează în aceste pagini despre fenomene precum festivalul ca univers al ordinii, erotismul cinematografic, westernul, implicațiile revoluției estetice izbucnite după război în cinemaul italian, ecourile luptelor politice din Italia în dezbaterile critice despre neorealism și multe altele. Indiferent de subiectul abordat, contribuția lui Bazin la iluminarea cinemaului este – și rămâne până în ziua de azi – indispensabilă.

Răspunde la eterna întrebare...

LA CE SĂ NE UITAM?

Cauți un serial de televiziune care să-ți ridice nivelul de adrenalină sau vrei să te pierzi într-o altă epocă? Ai nevoie de ceva amuzant ca să te înveselești ori cauți ceva pentru toată familia?

Dacă nu știi la ce ar trebui să te uiți în continuare, am făcut noi cercetarea în locul tău. Cu 1000 de recenzii alese cu grijă, scrise de un grup de cunoscători în materie de televiziune, 1000 de seriale TV îți prezintă cele mai bune sugestii de seriale pentru orice stare sau orice moment.

„Nimeni, înainte de Bazin, nu a explicat atât de clar și de meticulos ce se întâmplă, ce se schimbă dacă un regizor alege să pună în scenă o acțiune într‑un singur cadru sau dacă, dimpotrivă, alege s‑o construiască prin montaj. Înainte de Bazin se făcea puțină analiză de felul ăsta. Scrierile lui Bazin rămân deschizătoare de ochi – puncte de plecare în înțelegerea regiei de film ca o chestiune de alegeri dintre care fiecare produce un efect diferit. Cineaști, critici și apreciatori ai artei filmului au în continuare ce să învețe. Înaintea morții sale din 1958, André Bazin a apucat să‑și selecteze o mică parte din publicistică pentru o carte intitulată Qu’est‑ce que le cinéma? Cartea a apărut între 1958 și 1962 în patru volume: Ontologie et Langage, Le cinéma et les autres arts, Cinéma et sociologie și Une esthétique de la réalité: le néo‑réalisme. Volumul de față reunește primele două volume franceze: Ontologie și Limbaj și Cinemaul și celelalte arte. El va fi urmat de încă un volum, reunind Cinema și sociologie și O estetică a realității: neorealismul.” (Andrei Gorzo)

Ennio Morricone

S-a născut la Roma în 1928. Este absolvent al conservatorului din orașul natal și diplomat în trompetă și compoziție. A excelat în toate formele de expresie muzicală, de la aranjamente în sectorul discografic, la compoziții pentru teatru, radio, televiziune și film. A compus mai mult de patru sute cincizeci de coloane sonore și mai mult de o sută de lucrări de musica assoluta. În anul 2007 i s-a decernat premiul Oscar pentru întreaga carieră, iar în 2016, premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală, la filmul The Hateful Eight, al lui Quentin Tarantino. S-a despărțit de noi la 6 iulie 2020.

* * *

Giuseppe Tornatore

S-a născut la Bagheria (Palermo) în 1956. Debutul în cinema are loc în anul 1986, cu filmul Il Camorrista (Mafiotul). Cunoaște consacrarea in­ternațională cu filmul Nuovo Cinema Paradiso, la care, pe lângă regie, sem­nează și scenariul. Filmului i s-a decernat premiul Oscar (1990), la sec­țiunea Cel mai bun film străin. Alte filme de succes au urmat: Una pura formalità (1994), La leggenda del pianista sull’oceano (1998), Malèna (2000), La sconosciuta (2006), Baarìa (2009), La migliore offerta (2013) și La corrispondenza (2016).

VALERIAN SAVA este critic și istoric de film. A fost, din 1957, redactor-șef al revistei Film, desființată în 1958 din motive politice, redactor fondator, sub direcția lui Victor Iliu, în 1963, al revistei Cinema, secretar al Secției de critică și coorganizator al Clubului criticii din cadrul Asociației Cineaştilor din România, sub președinția lui Ion Popescu Gopo (anii ’70-’80), secretar general de redacție și redactor al paginilor de artă al revistei Literatorul, cu Marin Sorescu redactor-șef, în anii ’90, cadru didactic asociat, titular al cursului Critică și presă cinematografică la Facultatea de Film a Academiei de Teatru și Film – Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în aceiași ani. Este titularul paginii Mono-dialoguri filmo-critice postate din 2018 pe Facebook de firma Rova Film, patronată de Marian Crișan. Distins de Asociația Cineaștilor din România cu Premiul pentru critică în 1978.
A publicat volumele: Istoria critică a filmului românesc contemporan, cu o Retrospectivă de la începuturi. 1. Obsedantul deceniu (Editura Meridiane, 1999), O istorie subiectivă a tranziției filmice. Al Patrulea Val, restaurația mediocrată și refondarea cinemaului românesc (Vol. 1, 2, 3, Editura Paralela 45 – 2011, 2012, 2013) și Post/neoistoria filmului românesc (și nu numai) în mono-dialoguri critice (via Facebook & Extra-Fb.). Vol. 1 (Editura Școala Ardeleană, 2021).

Irina Trocan e lector universitar la Facultatea de Film din cadrul UNATC București, unde predă cursuri despre critică și analiză de film, și coordonatoarea revistei online Acoperișul de sticlă. A coordonat, împreună cu Andra Petrescu, volumul Realitatea ficțiunii, ficțiunea realului: Abordări teoretice ale documentarului (Editura Hecate, 2018, proiect editorial sprijinit de AFCN), iar mai recent, Romania Cinema Inside Out: Insights on Film Culture, Industry and Politics 1912-2019 (Editura Institutului Cultural Român, 2019). A fost selecționer la Festivalul de Scurt și Mediumetraj NexT (2011-2016) și scrie în limba română și engleză pentru publicații precum Close Up, FILM, Cineaste, Photogénie, Sight&Sound, IndieWire. În 2017-2018 a fost bursier Fulbright la University of Pennsylvania. Interesele ei de cercetare includ critica videografică, mediile digitale, filmul-eseu, festivalurile de film, reprezentarea rasială, reprezentarea istorică în cinemaul nonclasic.

Does Chinatown subvert the film noir genre? What is the effect of Pulp Fiction's episodic plot? How do multiple points of view undermine notions of reality in Rashomon?

Part of DK's bestselling Big Ideas series, The Movie Book answers these questions and more as it chronicles the greatest movies ever to grace the silver screen. From the golden age of black-and-white films to international art-house and 21st-century sci-fi, this book uncovers the key themes and big ideas behind more than 100 of the world's most celebrated cinematic gems.

Beginning with the iconic A Trip to the Moon (1902), immerse yourself in the world of film, from The Wizard of Oz (1939), Vertigo (1958), and Jaws (1975) to Spirited Away (2006), Slumdog Millionaire (2008) and Boyhood (2014). Discover everything about your favorite movies, as well as celebrated classics and the films you need to see, through film stills, posters, biographies, movie memorabilia, and narrative timelines. Along with iconic quotes from the films themselves and key critics, this book brings cinema to life.

Whether you are a fan of comedies, romance, musicals, action movies, or thrillers, The Movie Book is essential for anyone with a passion for cinema.

Cariera maestrului nu se masoara in aparitii doar de o secunda. Aparitiilor de tot felul - indiferent de intindere - le-a dat insa o incarcatura artistica de rol titular. Poate si pentru ca, la inceputul ei, a fost privat de un rol de mare insemnatate nu numai in film si in teatru, ci si in istoria tragica a romanilor: Domnul Tudor.

Cu toata aversiunea cu care a ramas din partea regizorului Lucian Bratu, pelicula Tudor - chiar si fara prezenta sa - are meritul de a populariza varianta eroica (si tragica, in acelasi timp), a cantecului "M-a facut muica oltean". Alta decat cea hazlie, cunoscuta si popularizata de catre celalalt teribil oltean al scenei si ecranului: Amza Pellea.
Poate ca acest motiv: continutul asemanator doar in parte al versurilor. Puse pe muzica total diferita ca registru - acesta din urma, grav, si luat ca semn al diferentierii celor doi. Poate si traseul artistic (tot al celor doi. Atipic pentru datele similare doar in parte ale amandorura) l-au facut sa declare, intr-un interviu, ca: Amza Pellea seamana cu mine, nu eu cu el (si nu e de crezut ca aceasta remarca vine din invidie profesionala, pentru ca, cine il cunoaste, stie ca nu e asa. Dinspre tata, Amza Pellea este sarb. Domnul Panduru este oltean autentic).

Ilustrat cu sute de cadre din filme, cu portrete si postere, volumul grupeaza productii cinematografice memorabile din toate genurile, de la actiune la documentar si scurt metraj, de la animatie si comedie, la musical si politist, de la thriller si western, la romance. Selectia include filme realizate in peste 30 de tari si acopera mai bine de 100 de ani de cinematografie.
O carte de referinĺta pentru toti cinefilii.

„Andrei Gorzo este cel mai important critic – nu doar de cinema – care s-a manifestat în România în ultimii 30 de ani. Calitățile lui au fost de la început evidente, iar timpul n-a făcut decît să le dea greutate: un stil literar desăvîrșit, o inteligență speculativă pătrunzătoare, un talent polemic devastator, o cultură cinefilă complexantă, un spirit cartografic ce-l duce către sistem, un gust estetic care integrează elastic și natural categorii ca lowbrow și highbrow. Gorzo reușește să construiască alianța pentru mulți imposibilă dintre critica ideologică și evaluarea estetică, dintre plăcerea de a consuma filme în sala de cinema și responsabilitatea de a explora raporturi cu realitatea care așteaptă afară.” (Mihai Iovănel)

„Admir multe lucruri la Andrei Gorzo, dar în primul rînd faptul că își șlefuiește, din nou și din nou, opiniile despre ideile, cineaștii și autorii lui de suflet. Din această deprindere rezultă tot felul de calități, cum ar fi o tot mai mare relaxare a raportării la noțiuni teoretice complexe (precum realismul lui André Bazin) sau o plăcere molipsitoare de a omagia artiști admirați încă de la începuturi (precum Humphrey Bogart sau Graham Greene). E o bucurie să parcurgi unele pasaje pe care Andrei le dedică acestor oameni și e o inspirație să constați că, indiferent de tonul critic pe care îl adoptă – fie el polemic, didactic sau autobiografic –, atenția minuțioasă la detalii și intenția programatică de a fi onest și transparent în redarea propriilor judecăți de valoare sînt întotdeauna prezente. Unele dintre paginile acestui volum se numără, în opinia mea, nu numai printre cele mai captivante publicate de autor pînă acum, ci și printre cele mai valoroase fragmente de critică de film scrise în limba română.” (Andrei Rus)

Stone însuşi a servit drept ghid pentru această retrospectivă a operei sale care nu ascunde nimic – o monografie deosebit de candidă şi de comprehensivă a renumitului scenarist şi regizor de referinţă în istoria cinematografiei, în forma unui interviu oral. Pe parcursul a cinci ani, regizorul premiat cu Oscar Oliver Stone (Midnight Express, Scarface, Platoon, JFK, Natural Born Killers, Snowden) şi autorul de bestselleruri New York Times Matt Zoller Seitz (The Wes Anderson Collection) discută, dezbat şi deconstruiesc cu deosebită candoare parcursul vieţii şi controversatei cariere ale lui Stone.

Aceste creatii sunt niste documente umane, studii plastice pline de o scanteietoare verva, dar, mai ales, de o scanteie proprie fara de care nimic din lume nu se mai aprinde. Aparitiile lui Horatiu Malaele starnesc un spontan freamat de bucurie. - Marin Sorescu

Ultimul sau film: Cele ce plutesc, dateaza din 2009. Refuz sa cred ca el marcheaza sfarsitul carierei acestui cineast. Nicio cinematografie normala, sanatoasa, nu se poate dispensa de un artist de talia lui Mircea Daneliuc, chiar daca el insusi pare a fi renuntat la a face film.
De atunci, niciun producator serios n-a avut initiativa de a-I interesa in realizarea unui proiect cinematografic. lar orgoliul sau de creator, constient de forta talentului pe care il poseda, I-a impiedicat sa iasa in intampinarea celor ce hotarasc soarta filmului romanesc.
Sper ca inertiile ce-I Inconjoara pe acest regizor incomod sa se risipeasca, spre binele unei cinematografii altminteri destul de saraca in valori autentice.
La urma urmei, cum avertizeaza Montaigne „le monde n'est qu'une branloire perenne”. Adica lumea nu-i altceva decat o clatinare fara sfarsit...

Fragment:

  Aceasta este, pe scurt, relatarea povestii filmului dupa „reteta D. I. Suchianu" care se pare ca l-a iritat totdeauna pe Daneliuc. Caci spre deosebire de popularul critic, autor al primului nostru Curs de cinematografie (1930) ce sustinea cu tarie ca filmul este poveste, find subordonat papa peste poate literaturii, tanarul cineast stia ca lucrurile stau cu totul altfel, ca filmul are propria sa vocatie de a infatisa lumea. Drept care a demonstrat Inca de la debutul sau in cinema aceasta realitate estetica pe care multi dintre cineastii vremii o ocultasera, preferand sa faca flume cu cai si calareti Para numar, cu voievozi tinand discursuri ample pe la raspantiile istoriei, sau cu secretari de partid (noii voievozi comunisti) pledand patetic pentru intelegerea de cane popor a nobilelor idealuri marxiste.
A preluat deci proiectul unui film ce se dorea in esenta ilustrarea eroismului clasei muncitoare, apta sa construiasca instalatii industriale gigant, sä le transporte pe platforme ghidate cu mans sigura de soferi priceputi, traversand vai si munti, orase si sate prospere, marturii de necontestat ale justetii politicii partidului comunist. Fara indoiala ca exista mult adevar in schimbarile sociale produce in Romania, in evidentierea succeselor economice dobandite, dar peste aceste realitati propaganda regimului stia sa teasa panza de borangic a minciunii, lasand sa se inteleaga ca fericirea a fost repartizata in mod egal fiecaruia, prin decret prezidential sau prin hotararea Marii Adundri Nationale. Ceea ce preocupa in cel mai inalt grad aparatul specializat al partidului era impunerea „omului nou", invulnerabil la once Incercare a destinului individual pentru Ca acesta era components a marelui destin colectiv al natiei, inaintand triumfatoare spre „cele mai inalte culmi de progres si civilizatie".
Or, Cursa a reprezentat prima confruntare a lui Daneliuc cu „aparatcikii", cu cei ce considerau filmul — aidoma lui Vladimir Ilici — „cea mai importanta dintre arte". Adica o arta ce trebuia neaparat rechizitionata in beneficiul „cauzei", contandu-se pe marea ei forta de patrundere in randul celor mai diferite straturi ale societatii.

O lucrare structurata dupa modelul Decalogului, o indrazneata propunere literara, cu citirea in paralel a cronicilor (ganduri) ale cineastului Andrei Blaier, cu marturisirile (meditatii) ale omului Andrei Blaier, impletite totodata cu analiza criticilor (cronici) si vorbele autorului cartii.
Patru puncte cardinale legate prin natura insssi a subiectului, arealul politic impus de conjunctura istonca, complexitatea operei si personalitatea regizorului Andrei Slaier.
Andrei Blaier are o fisa de creatie impresionanta (cred ca I-ar intrece si pe Sergiu Nicolaescu, daca am contabiliza metrajul peliculelor si nu spectatorii, numarati, mai mereu cu semnul ori doi, in perioada anilor din urma ai regimului comunist).
Treizeci de lung metraje de fictiune, doua serial° TV cu 43 episoade, teatru TV, scurtmetraje documentare, filme publicitare si filme utilitare care reprezinta cartea de vizita a celui ce avea sa exploreze cu har si inspiratie medii sociale si personate in profunzimea lor umana, dincolo de schematismele dictate de ideologia si politrucii epocii. Un ,,revoltat" cazut pe ganduri.


Fragment:

Diminetile unui baiat cuminte este filmul Ia care tin cel mai mult. El ma leaga, pe linia unor, investigatii in domeniul actualitatii (careia am cautat in linii mari sa-i fiu credincios), de alte doua filme, ale mele: Ora H si A fost prietenul meu.

Am vrut sa realizez in acest film o dezbatere sincerera, adevarata, despre unele probleme importance ale tineretului: ce facem pe lumea asta, cum ne gasim rostul intr-insa, cum ne putem fi utili noua si celorlalti. Nevoia de autodepasire, de perfectionare morala, insotita de intrebarile firesti ale varstei, cautarea febrila si autentica in contextual nostrum socialist, care obliga Ia intrebari despre noi insine, am vrut sa caracterizeze pe eroii Diminetilor. Pe de alta parte, am tinut o polemica ascutita cu pseudo framantarea, cu drama contrafacuta. Pentru ca, filmul e relatarea facuta lui insusi de eroul principal, Vive, am vrut s-o faca  cinstit, cu pasiune si avid de a se autodefini, sincer si adevarat, asa cum m-am obligat si pe mine ca autor (de la dramaturgie Ia atmosfera, ritm, tratare cinematografica, munca cu interpretii, etc.).

Era pariul castigat din pornire, pariul autorului cu autorul, cu credinta ca trebuie bouta apa de la izvorul adevarului cu privirea limpede si senzatia de rece; incearcd un experiment racoritor, intr-o tara incinsa in acea perioada, incinsa ideologic. Andrei isi gasise calea.

Vazand filmul peste ani, am constatat perspective demersului si viabilitatea personajului creionat de Stoiciu. Eram in anul IV la I.A.T.C., sectia Imagine de film si televiziune, clasa prof. Mircea Gherghinescu si Aurel Costachevici. Eram in practica la filmul lui Vitanidis, Clipa, sub indrumarea unui maestru al imaginii, Nicu Stan. Serios, daruit, priceput, stapan pe meserie.Stateam de aproape doua saptamani in pregatirea unor filmari de noapte, in atmosfera unui lagar. Testam obiectivele supraluminoase. Lumina castiga teren incet incet in fata intunericului. Frumoase "clipele" petrecute alaturi de cei care scriu cu respect aceste randuri sub semnul influentei lui Barry Lyndon, in regia lui Stanley Kubrick.