Fotografie
-
Moldova: People, places, food and wine199.80 LEI“Caldă, sentimentală, dar nemiloasă cu sine, bogată, dar fără să-și valorifice propriile bogății, pierdută mereu între termenii cotropit și eliberat, nostalgică, dar lipsită de memorie, conservatoare, dar gata oricând să îmbrățișeze ce e venit de aiurea ca fiind superior, mândră de propria istorie, dar adesea fără să-și cunoască numele propriilor străbunici, Moldova a ajuns să aibă o identitate atât de multiplo-multiplicată, încât pare că nu o mai are deloc. Trăiește în același timp și în secolul XXI, și în Evul Mediu, se rupe, fără să se hotărască vreodată, între Est și Vest, sărbătorește două Crăciunuri, deschide șampania de revelion la diferite ore, pune pe același piedestal de mâncare tradițională „de la mămuca” și sarmalele, și salata „olivie”. Și dacă acceptăm, într-un sfârșit, că ăștia suntem, chiar dacă nu ne place cum suntem, hai măcar să încercăm să ne cunoaștem, să înțelegem ce culoare și ce hram poartă acest „cum”. Acesta e simplul mesaj al cărții pe care binevoiți să o țineți în mâini. E o oglindă sentimentală în care sperăm să vă placă să priviți. Veți găsi aici locuri demne de văzut, de simțit și de redescoperit, oameni simpli, demni de a fi băgați în seamă, dar și bucătari școliți cu mult respect pentru tot ce e adevărat. Veți găsi cherdele, larzănci, oi coapte în propria piele, alivenci, plăcinte cu frunze de sfeclă, covrigei opăriți, jamboane, scordolele, iahnii, vânat, chiselițe, cuțcuț, borșuri seci cu hațmațuchi și drehliță, plăcinte cu ou crud, ghiozlemele, ghevreci, cnișuri, kiur, cozonaci și babe, toate stropite generos cu vinuri de soi, brăgi, cireșate, țuici transpirate, de la caz la caz. Arome, aburi dulci, gusturi uitate, extrase din hornuri afumate de țărani, dar și din parfumatele caiete ale unor boierese refugiate prudent prin alte țări. De gătit primăvara, de gătit vara ori iarna, de post și de câșlegi. De adus aminte, de pomenit bunicii și de visat. Modeste, dar și luxuriante mâncăruri moldovenești, dar și ucrainești, și bulgărești, și evreiești, și țigănești, și găgăuze, c-ar fi păcat să ne prefacem că nu ne fierbem de secole în unul și același ceaun.” (Angela Brașoveanu)
-
Moldavie, des gens, des lieux, une cuisine et du vin199.80 LEI“Chaleureuse, sentimentale mais impitoyable avec elle-même, riche sans savoir mettre ses richesses en valeur, tantôt envahie tantôt libérée dans un entre-deux permanent, nostalgique mais amnésique, conservatrice mais prête à trouver géniales toutes les fumisteries pourvu qu’elles viennent d’ailleurs, fière de son histoire tout en méconnaissant le nom de ses propres aïeux, la Moldavie s’est forgé une identité à la fois multiple et démultipliée qui semble ne plus en posséder aucune. Un pied dans le XXIe siècle et l’autre dans le Moyen Âge, elle se déchire entre l’Est et l’Ouest, fêtant deux Noëls, faisant sauter les bouchons de champagne du réveillon à des heures différentes, hissant sur le même piédestal la cuisine traditionnelle de maman, les “sarmale”, et la “salade Olivier”. Si nous finissons enfin par nous accepter tels que nous sommes – même si cela nous déplaît -, essayons au moins de nous connaître ! Il est temps pour nous de comprendre de quoi nous sommes faits, quelle est la couleur de notre blason et le sens de ses attributs. C’est là tout le message contenu dans l’ouvrage que vous tenez entre vos mains. Un miroir sentimental dans lequel nous espérons que vous prendrez plaisir à plonger. Vous y trouverez des lieux à visiter, à sentir et à redécouvrir, vous y rencontrerez des gens simples et méritants de votre attention, des cuisiniers talentueux et soucieux d’authenticité. Vous y trouverez pêle-mêle des “cherdele”, des “arancini”, des moutons rôtis dans leur peau, des “alivenci”, des “placinte” aux feuilles de betteraves, des “covrigei opariti”, des jambons, des “scordole”, des “jahnii”, du gibier, des “chistilite”, du “ciorba”, du “bortsch sec” avec “hatmatuchi” et “dreslitii”, des “placinte” à l’oeuf cru, des “ghiozleme”, des “ghevreci”, du “ciorba de burta”, du “ciorba de burtica”, des “cozonaci” et autres “babes”, toutes choses généreusement arrosées, sel en cas, de vins divers et variés, de bière de millet, de vin de cerises, de “tuica” dans leurs bouteilles embuées. Une profusion d’arômes, de doux fumets, de goûts oubliés tout droit sortis des fumoirs paysans mais aussi des cahiers parfumés de princesses en exil prudemment réfugiées dans d’autres contrées. À cuisiner au printemps, en été ou en hiver, pour faire carême ou faire bombance. Pour réveiller sa mémoire, se souvenir des grands-parents et rêver. La cuisine moldave est aussi modeste que luxuriante, tout comme la cuisine ukrainienne, bulgare, juive, tsigane et gagaouze – au point qu’il serait dom dommage de faire semblant d’ignore que, depuis des siècles, nous mijotons tous dans le même chaudron.” (Angela Brașoveanu)
-
Oradea29.97 LEIOradea, situată la intersecția drumurilor comerciale dintre Est și Vest, dar și a influențelor culturale ale celor două zone, are aerul unui vechi burg vest-european. Cu o arhitectură extraordinară, un calendar artistic bogat și numeroase facilități pentru relaxare și distracție, orașul de pe malul Crișului Repede este o destinație turistică în plină ascensiune.
-
AR@95.14 LEI
AR@ - poveşti ilustrate extrase din proiectul “Interioare de buzunar” realizat în cadrul echipei Zeppelin, împreună cu: Cosmina Goagea, Cristina Ginara, Ioana Naniş, Andrei Angelescu, Emanuel Birtea, Iulia Panait, Petre Frangulea, Alexandru Ivanof, Alexandru Voicu, Justin Baroncea, Constantin Goagea.
Romanul telematic „Interioare de buzunar” - construit în 2020 pornind de la spaţiile şi imaginea blocului „ARO” din Bucureşti - a fost structurat ca o colecţie de 15 animaţii AR cu scenarii şi structuri narative independente. 15 scurtmetraje cu posibile telenovele interbelice despre locatarii din blocul de peste cinematograful „ARO” (viitor „Patria”).
Cartea AR@ - rezumat de telenovele animate AR, scoase din telefon şi montate între coperţi, pe hârtie volumică.
-
Planeta Banksy40.17 LEISubliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă unele dintre cele mai bune lucrări de artă din toate colțurile lumii realizate de Banksy și altele inspirate de el, cu accent pe cele mai inovatoare, profunde și controversate opere ale grafferilor.Subliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă unele dintre cele mai bune lucrări de artă din toate colțurile lumii realizate de Banksy și altele inspirate de el, cu accent pe cele mai inovatoare, profunde și controversate opere ale grafferilor.
-
Timișoara72.15 LEI
Cu o îndelungată tradiție în planificarea urbană și numeroase monumente de arhitectură barocă, Secession și modernistă, Timișoara este unul dintre cele mai elegante locuri din România. Farmecul celui mai important oraș din vestul țării este dat însă de mozaicul său etnic și confesional, iar forța sa de spiritul oamenilor săi, „spiritul Timișoarei”: un amestec de toleranță, îndrăzneală, bun simț și perseverență.
În albumul Timișoara, realizat într-un format elegant, Florin Andreescu prezintă cel mai important centru urban din vestul țării, un oraș multietnic și multiconfesional, cu un valoros patrimoniu cultural construit și cu o viață culturală dinamică.
-
Bucurestii Reginei Elisabeta a Romaniei50.74 LEIEpuizat din stocRegina Elisabeta (1843-1916), prima Regina a romanilor, a fost scriitoare, poeta, a dus o viata de artista si a incurajat dezvoltarea artelor in patria de adoptie, pe care a iubit-o tot atat de mult ca pe aceea a nasterii sale. Intre textele pe care le-a lasat, unul dintre cele mai remarcabile este dedicat capitalei. De la primele impresii la sosirea in Bucuresti pana la descrierea evolutiei orasului de-a lungul domniei primilor suverani ai Romaniei, marturia Reginei aduce in fata ochilor cititorului din zilele noastre privelistea unei tari si a unui popor care au trecut fulgerator din Evul Mediu in cea mai avansata modernitate. O lectura tot atat de fermecatoare, pe cat de interesanta si instructiva.
-
In tara cu cele mai frumoase fete55.00 LEIEpuizat din stocDeschizand aceasta carte, patrundem in pavilionul cautarii frumusetii feminine, care ia diverse forme, de la maternitate, supravietuire in timpuri grele, credinta, pana la pasiunea momentelor candide sau eleganta vremurilor bune. Exercitiul artistului de cautare a acestei frumuseti, intr-o opera creata timp de sase decenii, concretizata la vremea senectutii, este supus constient unor riscuri, fapt care il face si mai altruist.
-
Delta Dunarii128.97 LEIEpuizat din stocDelta Dunarii 233 de imagini spectaculoase ale Deltei realizate de fotograful Daniel Petrescu. Locul trei in lume in ceea ce priveste ersitatea biologica dupa Marea Bariera de Corali din Australia si Arhipelagul Galapagos din Ecuador. Despre Delta ne vorbeste expertul in bioersitate Atena Groza intr-un text trilingv romana engleza si franceza care va invita la o calatorie in imagini prin sufletul unuia dintre cele mai frumoase si vizitate teritorii romanesti.
-
Trei săptămâni în Atlas94.08 LEI„Odată cu timpul, ești exclus din spectacolul naturii, ești înlăturat de pe traseu și redus la tine însuți. Începi prin a îmblânzi muntele doar pentru a te înstrăina de el. Fascinația se topește în neplăcere. Trupul tău preia povara muntelui. Acum trupul este muntele care trebuie urcat. Natura e mereu în formă, natura e mereu vie. Tu, doar temporar.“ „Deșertul începe să ți se arate ca o formă de relief abstractă, contradictorie, fără sens. O anomalie a naturii în sensul unei extravaganțe minimaliste de dimensiuni improbabile. O formă de relief obținută din măcinarea tuturor celorlalte. O dimensiune în care orice ar pătrunde s-ar preface automat în nisip. Marea nisiparniță a planetei. Depoul tuturor vânturilor. Abatorul mineral al timpului. Timpul prefirat în spațiu. Pustietate, deșertăciune, nimicnicie geografică în plină expansiune. Aici, oameni și dromaderi, cu toții suntem niște biete insecte, însemne mișcătoare efemere pe plaja unei mări imemoriale evaporate în amintirea timpului. Deșertul îmi pare un abandon al dezvoltatorului divin, o zonă în care a direcționat tot surplusul de țărână, căldură și lumină. Ce e furtuna de nisip în deșert, dacă nu erzațul norilor? Ce indică aici gradele, dacă nu jarul rămas după Marea Prefacere? Ce sunt aici orele, dacă nu înclinația unei vaste clepsidre de lumină primordial rămasă pe dinafară?“
-
Am fost la capătul lumii83.52 LEI
„O carte-mesaj aruncat într‑o sticlă, un document bun de pus într‑o capsulă a timpului pentru a fi înțeles de niște norocoși supraviețuitori din viitor.“ — CRISTIAN LASCU
„Poți să desenezi cearcăne asfințitului? De bună seamă. Dar să numeri stropii unei cascade? Şi asta. Dar să zâmbești din buric? Ba bine că nu. Se întâmplă așa fiindcă Liviu Stănescu, mărturisitorul acestui drum la capătul lumii, este un personaj care sfidează calapoadele. Şi asta încă n-ar fi nimic, s-au mai văzut ciudați care îţi curentează simţurile şi te ţin mereu în alertă. Povestea cărţii lui Liviu Stănescu este că e ea însăşi un personaj.
O alcătuire subtilă, surprinzătoare şi rafinată, care te absoarbe şi te transformă în bagaj numai bun de cărat spre capătul lumii şi spre capetele iubirii. (Câte? La întrebarea asta nici Hidra nu ştie răspunsul.) Am fost la capătul lumii este o foaie de drum afectiv şi existenţial, o declaraţie de dragoste şi deznădejde, un poem cu suişuri şi coborâşuri, cu înălţimi alpine şi câmpii potopite de mlaştini. Când priveşti depărtările, iar ele îţi întorc privirea, se cheamă că ai deprinderea să descoperi oglinzi pretutindeni şi să li te arăţi aşa cum eşti: fără cosmeticale scumpe, dar cu sufletul în palmă.
Când în extaz sau în jubilaţie, când sângerând. Liviu Stănescu ilustrează splendid diferenţa dintre turist şi călător, dintre colecţionarul de obiective şi spiritul iscoditor, care străbate lumea cu o candelă în inimă. Şi cu obrazul colorat pe rând de bucurie, de îndoială, de nelinişte.“ — RADU PARASCHIVESCU
-
Republica Moldova. Tara vinului si florii-soarelui136.37 LEIÎn Moldova, în orice direcție te-ai îndrepta, peisajul are o monotonie aparte. Andante, andante și da capo. În timp ce străbați drumurile, priveliștea rămâne aproape neschimbată. Oamenii își duc statornici traiul de zi cu zi, de parcă nu ei s-ar roti în stepa nesfârșită, ci stepa s-ar învârti, supusă, în jurul lor. Peisajele influențează structura sufletească a oamenilor. Felul lor de a vorbi, la fel ca mișcările, sunt foarte domoale. Ascultând graiul localnicilor în timp ce privești peisajul, ai impresia că, dintr-odată, cuvintele s-au prefăcut în muzică și că aceasta îți mângâie urechile sub formă de cuvinte. În această țară fără munți, atunci când urci pe un loc mai înalt, ai impresia că sufletul îți poate cuprinde dintr-o singură privire întreaga natură. Pe măsură ce corpul se lasă învăluit în secvențele de peisaj care se repetă, simți cum inima ți se deschide din ce în ce mai larg. Pământul devine o regiune a inimii tale, ai senzația că-l poți închide în piept. - Miya Kosei
-
Codul fotografiei79.29 LEIGhid pentru călătorii interioare și instrumentar estetic, cartea lui Vlad Eftenie e la îndemâna oricui vrea să lase în plan secund setările aparatului și să se acordeze la emoția locului și a clipei, pentru a o surprinde în fotografii irepetabile. Dincolo de aura glam a fotografiei, dincolo de numărul de like-uri primite pe rețelele de socializare și de viralitatea online, dincolo de tehnică și de setările așa-zis câștigătoare ale unui aparat performant se ascund adevăratele premise ale elaborării unei imagini reușite: curiozitatea, prezența, atenția la tot ce se află în jur și o secvență irepetabilă spațiu–timp–lumină–emoție, care îl deschide pe observatorul-fotograf spre straturi invizibile ale lumii, nerăbdătoare să fie aduse în prim-plan.
-
Discover Romania21.15 LEIEpuizat din stoc
Titlul albumului pe care tocmai il rasfoiti poate fi eronat. Romania nu se descopera, ea exista, nimic din ceea ce o face stralucita nu are nevoie de descoperire, Romania fiinteaza.
Romania e vie, ne ofera permanent prilejuri de tamaduire sufleteasca, ne plimba prin Maramures cu trenuletul cu aburi prin defileul Vaserului. Vagoanele incarcate cu lemne sunt si in prezent tractate de locomotive cu abur.
Oamenii vorbesc mai mult prin chipurile lor inasprite de munca, dar privirea le e blanda. Iti pot da binete oricat de strain te-ai afla de acele locuri. Este intalnirea cu pacea din sufletele lor chibzuit pastrata de adancimea si greutatea vremurilor, vremuri inca cu rost si in rost.
-
Delta Dunarii. Calator prin tara mea29.97 LEIEditie bilingva: romana-engleza. Minialbumul Delta Dunarii, din colectia Calator prin tara mea, este o calatorie fotografica prin delta formata la varsarea Dunarii in Marea Negra, o zona unanim apreciata drept unul dintre cele mai fabuloase locuri din Europa.
-
Romania - Suvenir (germana)68.82 LEIEditie in limba germana. Acest album prezinta 10 motive de a vizita Romania. Unul dintre acestea sunt cele 9 situri UNESCO pe care Romania le are, de la extraordinare structuri construite de oameni, care ilustreaza minunata noastra mostenire culturala, la extraordinare daruri oferite de natura.
-
Romania - Suvenir (franceza)68.82 LEIEpuizat din stocEditie in limba franceza. Acest album prezinta 10 motive de a vizita Romania. Unul dintre acestea sunt cele 9 situri UNESCO pe care Romania le are, de la extraordinare structuri construite de oameni, care ilustreaza minunata noastra mostenire culturala, la extraordinare daruri oferite de natura.
-
Romania - Suvenir (engleza)68.82 LEIEditie in limba engleza. Descoperiti 10 motive de a vizita Romania. Primul dintre acestea sunt cele 9 situri UNESCO pe care tara noastra le are, de la extraordinare structuri construite de oameni, care ilustreaza minunata noastra mostenire culturala, la extraordinare daruri oferite de natura.
-
Personaje și povești din Bucureștiul Sefard94.08 LEIEpuizat din stoc„Personaje și povești din Bucureștiul Sefard” se dorește a fi doar o continuare, a doua poartă deschisă spre o lume ce pare azi de basm, un început, un prim pas care să incite curiozitatea și să convingă cititorul, fie el expert sau doar interesat de istoria orașului, să pornească în căutarea mai multor surse și informații despre prezența și contribuția evreilor sefarzi (dar și a celor ashkenazi, precum și a altor minorități) la dezvoltarea și modernizarea Bucureștiului. Fiindcă în contextul înfloririi, în ultima vreme a ceea ce putem considera o adevărată mișcare culturală pentru readucerea în actualitate a istoriei capitalei, cu numeroase articole, cărți și albume care apar cu o frecvență impresionantă, eforturile și rezultatele ar fi incomplete fără includerea și a acestui aspect, în unele privințe indispensabil, pentru că în unele domenii evreii sefarzi și ashkenazi (și minoritățile în general) au fost deschizători de drumuri. Imagini vechi și noi, povești de succes și istorii cu personaje care populau altădată Bucureștiul sefard îi sunt puse la dispoziție cititorului pentru ca, organizându-le așa cum i se va părea mai bine, să își poată face o imagine de ansamblu asupra acestei lumi astăzi doar virtuale, dar care este încă prea frumoasă pentru a fi dată uitării, căci nu doar sinagogile și clădirile comunitare sefarde au dispărut, ci și sefarzii înșiși; dintre cei care reprezentau odată majoritatea evreilor bucureșteni, astăzi mai sunt doar câțiva, care pot fi numărați pe degete. Lor le este dedicată această carte.
-
101 destinatii europene de weekend47.57 LEIEpuizat din stocAceasta carte scrisa cu stil prezinta 101 dintre cele mai bune destinatii de weekend din toata Europa, oferind informatii autentice despre cultura, obiecte turistice, activitati, cumparaturi si gastronomie.
-
Oltenia manastirilor (vol. 1 + 2)179.00 LEIÎncă de la începutul Bisericii, bărbați și femei s-au retras în pustie ca să se îndepărteze de ispitele lumii, să-și găsească liniștea și să se dedice rugăciunii, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, Care zice: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie (Matei 16,24). Acești monahi au dus inițial o viață sihăstrească în peșteri sau în alte locuri izolate, iar mai târziu au întemeiat mănăstirile propriu-zise, care au fost organizate după rânduielile Sfântului Vasile cel Mare, respectate până în zilele noastre de toată creștinătatea ortodoxă.
-
București – Oraș Art Deco137.43 LEIEpuizat din stocFenomenul Art Deco a apărut inițial ca o stare de spirit care a cucerit atmosfera Capitalei. Materializat treptat în forma construită, a devenit decor al vieții citadine. Ritmul alert al volumelor în cascadă, confortul rafinat al interioarelor, geometria exuberantă a ornamentelor sunt semnele unei modernități efervescente care și-a pus amprenta asupra identității urbane a Bucureștiului. Volumul București – Oraş Art Deco notează şi recunoaşte valoarea patrimoniului său arhitectural inestimabil. Astfel vom putea redescoperi și recupera spiritul Art Deco al „micului Paris” interbelic, tonul optimist și jovialitatea unei lumi care, chiar în fața unei realități ostile, nu a încetat să creadă în bucuria de a trăi.
-
Moldova. Oameni, locuri, bucătărie și vin136.37 LEIEpuizat din stocCalda, sentimentala, dar nemiloasa cu sine, bogata, dar fara sa-si valorifice propriile bogatii, pierduta mereu intre termenii cotropit si eliberat, nostalgica, dar lipsita de memorie, conservatoare, dar gata oricand sa imbratiseze ce e venit de aiurea ca fiind superior, mandra de propria istorie, dar adesea fara sa-si cunoasca numele propriilor strabunici, Moldova a ajuns sa aiba o identitate atat de multiplo-multiplicata, incat pare ca nu o mai are deloc. Traieste in acelasi timp si in secolul XXI, si in Evul Mediu, se rupe, fara sa se hotarasca vreodata, intre Est si Vest, sarbatoreste doua Craciunuri, deschide sampania de revelion la diferite ore, pune pe acelasi piedestal de mancare traditionala "de la mamuca" si sarmalele, si salata "olivie". Si daca acceptam, intr-un sfarsit, ca astia suntem, chiar daca nu ne place cum suntem, hai macar sa incercam sa ne cunoastem, sa intelegem ce culoare si ce hram poarta acest "cum".
-
România. Impresii, lumină și culoare94.35 LEIÎn albumul „România – Impresii, lumină și culoare”, realizat într-un format elegant, Florin Andreescu ilustrează diversitatea atracțiilor turistice românești, de la natura spectaculoasă și fauna sălbatică bogată la monumentele de arhitectură mărturii ale unei istorii tumultuoase.
-
Pensiuni tradiționale din România77.70 LEIEpuizat din stocUn nou album din colecția igloobest iese în lume – Pensiuni tradiționale din România 2022 propune cititorului o călătorie cu 16 opriri și tot atâtea povești descoperite în toate cele patru zări ale țării. Fie că vorbim de recuperări sau proiecte noi, povestea este aceeași: respect și iubire pentru tradiție, pentru meșteșugul ridicării caselor de odinioară. Diferența e dată de obiceiurile regiunilor și de specificul arhitecturii vernaculare din Deltă până în Oltenia, și din Muntenia până în Transilvania și Moldova. Albumul îl puteți citi în ediție bilingvă, română-engleză.
-
Dan Perjovschi. The Horizontal Newspaper116.28 LEIThe Horizontal Newspaper is most probably the longest-lasting intervention in the public space in Romania and certainly a unique artistic experiment in the world. The work unfolds on a surface that is roughly 50 meters by four meters.
-
Lumea lui Zaharia51.80 LEI
Aceste imagini sugestive aruncă o lumină abundentă asupra a ceea ce reprezintă până acum o fereastră întunecată în viața cetățenilor sovietici, care au fost supuși unor represiuni dure. Mariajul lui Zaharia Cușnir cu arta și documentarul ne oferă o moștenire impresionantă, legată de o realitate dispărută, o șansă rară de a ne revedea trecutul. (Tyrone Shaw)
-
Nimeni acasa / Missing Home104.66 LEI
În ultimii ani, Mircea Struțeanu s-a concentrat exclusiv asupra noului său proiect, unul dedicat caselor pustii din zone părăsite sau tot mai puțin locuite. A bătut România în lung și în lat, a colindat prin creierii munților, a umblat prin hățișuri și cețuri, mereu în căutarea sufletelor care au clădit și au trăit în aceste case, a spiritului care s-a dus pe Apa Sâmbetei. Albumul lui de fotografie, Nimeni acasă / Missing Home, este ceea ce a mai găsit și a păstrat, ceea ce va rămâne.
„Satul, așa cum îl știm, dispare cu pași repezi, parcă se topește. Iar odată cu el, sub ochii noștri, dispare o lume, dispar obiceiuri și oameni, dispare o imagine vie despre cum s-a trăit pînă nu demult. În realitatea asta dureroasă, astăzi, casele sînt ultimele care se duc, dar într-un tîrziu, fără nici o excepție, și ele sînt înghițite de uitare și timp. Am plecat să le caut, am încercat să păstrez ceva din spiritul lor, din suflet și chip, am vrut să le aduc un ultim omagiu, poate să le salvez amintirea prin fotografie. În șase ani și mai bine, am ajuns până în cele mai izolate cătune ale României, însă încet, încet, pe nesimțite, călătoria mea s-a transformat în altceva, într-o cu totul altă poveste. Cu vremea, am început să simt cu tărie încărcătura acestor spații, respirația lor, pulsul nedeslușit, ca și cum ele ar avea o viață secretă și, în paralel, un ecou al vieților din trecut. O casă păstrează, de fapt, ca pe o mare taină, tot ce s-a trăit înăuntru, tot ce s-a întîmplat cîndva între proprii pereți. Am încetat, firește, să văd casele părăsite ca pe niște simple construcții sau ca pe dovada unei realități vechi. Am înțeles dintr-odată că ele sînt un soi de praguri, de punți, prin care se face legătura între două lumi. Între un acum pustiu și un atunci misterios, între niște locuri care pot exista și aici, și pe alt tărîm.”
Mircea Stuțeanu -
Ucraina fermecătoare99.00 LEI
Această carte conține 100 de articole fascinante despre cele mai vii simboluri ale Ucrainei – de la cele oficiale, cum ar fi simbolurile naționale, emblema și steagul național, până la cele populare, precum borșul și horilka; principalele orașe ucrainene, personalități istorice remarcabile, cele mai populare feluri de mâncare ale bucătăriei naționale, produse de artizanat, frumuseți naturale și realizări în domeniul științei și tehnologiei.
„Ucraina fermecătoare”, fascinantă, captivantă, interesantă… și câte epitete se pot adăuga! O carte – simbol de pace, care neapărat trece prin cunoaștere reciprocă întru bucurie, acea bucurie a împărtășirii a ceea ce această țară cvasinecunoscută până acum are mai bun și mai frumos. Sau ce a avut, fiindcă, de pildă, despre Mariupol nu mai e valabil nimic. Dar Mariupol va rămâne în istorie mai mult ca oricare alt loc, ca altar de sacrificiu suprem și un exemplu de dragoste de țară și dorință de libertate a poporului ucrainean! La 24 februarie 2022, de Ziua îndrăgostiților, mapamondul s-a îndrăgostit de Ucraina, de frumusețea, curajul și limpezimea sufletească a ucrainenilor.
-
Romania NOW158.57 LEI
România nu are o singură poveste. Are milioane. Milioane de versiuni, câte una pentru fiecare persoană care a vizitat-o cu adevărat și a văzut-o dintr-un unghi unic, pe care nimeni altcineva nu l-a observat. Ele sunt poveștile care merită spuse. Sunt unghiurile care merită împărtășite. Sunt versiunile care puse cap la cap alcătuiesc imaginea completă a României.
Albumul Romania NOW reunește 26 cele mai reușite imagini înscrise în concursul omonim, desfășurat de Fundația Nordis împreună cu Nordis Group în noiembrie 2021.