Management
-
Nu asa procedam noi aici!49.95 LEIEpuizat din stoc
A fost odată ca niciodată un clan de suricate ce trăia în Kalahari, o regiune din sudul Africii. După ani de creștere constantă, seceta a redus drastic resursele clanului, iar atacurile mortale ale vulturilor s-au înmulțit. Pe măsură ce lucrurile se înrăutățesc, armonia clanului se destramă. Echipa de conducere se ceartă cu privire la posibilele soluții, iar sugestiile din partea lucrătorilor din prima linie primesc un răspuns demoralizant: „Nu așa procedăm noi aici!”.
Prin urmare, Nadia, o suricată inteligentă și aventuroasă, pleacă în căutarea unor idei noi, care să ajute clanul din care face parte și ea, aflat în dificultate. Descoperă un grup mult mai mic, care acționează foarte diferit, cu mult mai multă agilitate și muncă în echipă. Aceste suricate au dezvoltat soluții inovatoare pentru a găsi hrană și a scăpa de vulturi. Dar nu totul în acest mic clan este așa perfect cum pare la prima vedere. Poate Nadia să-și dea seama cum să găsească modalitatea în care să combine ce e mai bun în ambele lumi – un clan mare, disciplinat, bine administrat și un clan mic, informal, provocator – înainte de a fi prea târziu?
Această carte distilează deceniile de experiență și studiile premiate ale lui Kotter pentru a dezvălui de ce organizațiile cresc și decad și cum pot crește din nou când se confruntă cu dificultăți.
Această parabolă originală ne demonstrează că, în vremuri în schimbare, suntem mai în siguranță atunci când inovăm! (Spencer Johnson, MD, autorul cărții Cine mi-a luat cașcavalul?)
Această parabolă simplă, despre niște mamifere cu blană, ce se confruntă cu provocarea adaptării la amenințare, oferă noi perspective asupra călătoriei pe care o întreprind mulți dintre noi. Genial! (Generalul în rezervă Stanley McChrystal, autorul cărții Echipa de echipe)
Funcționează. Și nu doar pentru suricate. (Gaëtan Thomas, președinte și CEO al NB Power)
John Kotter o face din nou. Folosirea metaforei îi ajută pe cititori să înțeleagă cerința fundamentală pentru a avea o organizație performantă: să pună inimile și mințile membrilor echipei în folosul unei cauze convingătoare. Leadershipul permite acest lucru și descătușează un enorm potențial creativ. (Leigh Morgan, COO, Fundația Bill și Melinda Gates) -
Inteligenta emotionala 2.0 - Strategii esentiale pentru succesul personal si profesional44.29 LEIEpuizat din stoc
METODA VERIFICATĂ PENTRU A-ȚI CREȘTE INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ
în contextul vieţii profesionale grăbite de azi, oamenii petrec mai mult timp cu calculatorul, cu telefonul și în conferinţe de afaceri decât comunicând direct, faţă în faţă. în această reţea din ce în ce mai complexă, inteligenţa emoţională este mai importantă ca oricând. Conform cercetărilor, EQ-ul este de două ori mai important decât IQ-ul pentru a obţine ce vrei în viaţă. Cartea conţine un program pas cu pas care te va ajuta să-ţi identifici abilităţile de inteligenţă emoţională, responsabile pentru 58% din performanţa în toate tipurile de muncă, să ţi le sporești și să te bucuri de succes atât în viaţa personală, cât și în cea profesională.
Include un cod pentru accesarea gratuită a testului online de inteligenţă emoţională cu ajutorul căruia vei afla ce EQ ai și ce poţi face pentru a-l îmbunătăţi imediat.
Travis Bradberry, doctor în psihologie clinică și industrial-organizațională, este, alături de Jean Greaves, cofondatorul TalentSmart®, o companie de consultanță care colaborează cu peste 75% dintre companiile din lista Fortune 500 și care este lider mondial în furnizarea de teste de inteligență emoțională și de training. Cărțile lui au fost traduse în 28 de limbi și sunt vândute în peste 150 de țări.
-
Peak. Secretele performantei de top si noua stiinta a expertizei68.71 LEI
Knight povesteste despre numeroasele riscuri cu care s-a confruntat, despre esecurile zdrobitoare, despre concurentii nemilosi, despre numarul mare de sceptici, dusmani si bancheri ostili, dar si despre numeroasele sale triumfuri emotionante si reveniri spectaculoase. Dar mai presus de toate, Knight evoca relatiile fundamentale, care au constituit inima si sufletul Nike, cu fostul sau antrenor de atletism, irascibilul si charismaticul Bill Bowerman, si cu primii sai angajati, un grup pestrit de neadaptati si savanti, care a devenit rapid o fratie in centrul careia se afla swoosh.
Impreuna, valorificand puterea electrizanta a unei viziuni indraznete si o credinta impartasita in puterea mantuitoare, transformatoare a sportului, au creat un brand si o cultura care a schimbat totul.
Unul dintre cei mai influenti oameni de afaceri din lume, Phil Knight este fondatorul Nike, Inc. A fost CEO al companiei din 1964 pana in 2004 si presedinte al consiliului de administratie pana in 2016. Traieste in Oregon impreuna cu sotia lui, Penny.
Shoe Dog este o incredibila poveste americana despre noroc, curaj, stiinta si alchimia magica dintre cateva personaje excentrice care s-au reunit pentru a construi Nike. Faptul ca s-a intamplat asa ceva este un miracol deoarece, dupa cum am aflat din cartea de fata, desi suntem o natiune ce proslaveste spiritul intreprinzator, excelam si in zadarnicirea lui. Lectiile pe care ni le da Phil Knight cu privire la antreprenoriat si la obstacolele cu care se confrunta un om care incearca sa creeze ceva sunt inestimabile. Paginile pe care le-am indoit sunt prea numeroase pentru a le mentiona. ABRAHAM VERGHESE, autor al cartii Cutting for Stone, bestseller New York Times
Il stiam pe Phil Knight de cand eram copil, dar nu l-am cunoscut cu adevarat pana cand n-am deschis aceasta carte minunata, uimitoare, intima. Lucru valabil si pentru Nike. Am purtat cu mandrie echipamentul produs de ei, dar nu mi-am dat seama ca in spatele fiecarui swoosh statea o saga remarcabila despre inovatie, supravietuire si triumf. Sincera, amuzanta, plina de suspans, elaborata – aceasta este o carte de memorii pentru cei ce iubesc sportul, dar mai presus de toate este o carte de memorii pentru cei ce iubesc autobiografiile. ANDRE AGASSI, autor al cartii Open, bestseller New York Times -
Strategia oceanului albastru62.37 LEI
BESTSELLER PE CINCI CONTINENTE. Strategia oceanului albastru argumenteaza ca o concurenta pe viata si pe moarte nu duce decat la un ocean rosu insangerat, in care rivalii se lupta pentru un profit in scadere. Bazat pe o analiza a 150 de miscari strategice (acoperind peste 100 de ani si 30 de ramuri industriale), autorii demonstreaza ca succesul durabil vine nu din infruntarea concurentilor, ci din crearea de „oceane albastre" – noi spatii de piata nevalorificate, pregatite pentru crestere.
Strategia oceanului albastru prezinta o abordare sistematica prin care concurenta devine irelevanta si schiteaza principiile si instrumentele pe care orice organizatie le poate utiliza pentru a crea si a capta propriile oceane albastre. Aceasta editie revizuita si adaugita include:
O lucrare de referinta care desfiinteaza gandirea strategica traditionala despre strategie, acest bestseller deschide o cale noua si indrazneata catre cucerirea viitorului. Considerati-l ghidul vostru in crearea de spatii de piata necontestate, in care concurenta devine irelevanta.
Peste 3,5 milioane de exemplare vandute in intreaga lume. Tradusa in 43 de limbi. Bestseller in topurile revistelor WALL STREET JOURNAL, BUSINESSWEEK SI FAST COMPANY
W. Chan Kim si Renee Mauborgne demonstreaza cum poate fi aplicata Strategia oceanului albastru si propun tactici bazate pe inovatie disruptiva, in special in industrii consacrate, cu o traditie in spate. Cei care au folosit cu succes aceasta strategie au reusit sa transforme din temelii astfel de industrii si sa rastoarne regulile de baza care ghidau activitatea jucatorilor din piata. Recomandam aceasta carte tuturor strategilor, investitorilor si antreprenorilor, dar mai ales acelora care se confrunta cu o competitie acerba in activitatea lor. Bogdan Ion .Country Managing Partner . EY Romania -
Leadership rezonant. Reinnoieste-te si conecteaza-te cu ceilalti prin constientizare, speranta si compasiune37.00 LEI
Leadership rezonant. Reinnoieste-te si conecteaza-te cu ceilalti prin constientizare, speranta si compasiune.
Intr-o epoca in care comunitatea de afaceri a fost grav afectata de criza financiara, cand liderii nu reusesc sa afiseze transparenta si cand consecintele drastice ale liderilor aroganti absorbiti de propria persoana sunt mai mari ca niciodata, perspectivele impartasite aici sunt cu atat mai valoroase. daca avem nevoie de ceva de la liderii de azi, avem nevoie de mai mult leadership de tip rezonant. - Daniel Goleman
Dupa ce am scris Primal Leadership impreuna cu bunii mei prieteni si colegi Richard Boyatzis si Annie McKee, am fost invitati sa vorbim pe podiumurile din intreaga lume despre modul in care leadershipul rezonant poate face liderii mult mai eficienti.
Intrebarea cu care ne confruntam aproape invariabil este: „Cum facem acest lucru?“ Richard si Annie au raspuns acum la aceasta intrebare cruciala atat cu viziune, cat si cu precizie. -
Raspunsul lor... DA46.62 LEIEpuizat din stoc
Conflictul reprezinta o industrie in crestere. De aceea, in fiecare zi se negociaza cate ceva. Negociem chiar si atunci cand nu ne dam seama de asta si tot mai multe ocazii necesita implicarea intr-un astfel de proces. Toti oamenii vor sa participe la luarea deciziilor care ii afecteaza si tot mai putini vor accepta hotarari dictate de altii. Indiferent de context - afaceri, politica sau familie - majoritatea deciziilor ajung sa fie luate astfel. Desi negocieri au loc in fiecare zi, nu este usor sa te descurci onorabil. De nenumarate ori, strategiile standard ne lasa gustul amar al extenuarii sau instrainarii: fie ca este vorba de negocierea blanda sau dura, sau de alte strategii standard care pot fi catalogate a fi intre bland si dur, implica, fiecare, un troc intre a obtine ce ti-ai propus si a ramane in relatii bune cu oamenii. Exista insa o alta metoda, o cale si blanda, si dura: negocierea principiala. Conceputa in cadrul Proiectului de Negociere Harvard, de catre experti care au participat la delicate negocieri internationale, si descrisa in paginile acestei carti-document, se traduce prin a decide asupra problemelor in functie de "meritele" lor. Sugereaza ca trebuie sa urmaresti beneficii comune si, acolo unde interesele intra in conflict, sa insisti ca rezultatul sa se bazeze pe standarde juste, independente de vointa oricarei parti. Metoda negocierii principiale este dura in privinta meritelor, blanda in privinta oamenilor. Nu implica nici un truc si nici o pozitionare. Va arata cum sa obtineti ceea ce sunteti indreptatiti sa obtineti si sa ramaneti in continuare persoane agreabile. Va permite sa fiti corecti, protejandu-va in acelasi timp impotriva celor care ar putea profita de pe urma corectitudinii voastre.
-
Excelenta in management42.67 LEIEpuizat din stoc
Lectura obligatorie pentru manageri!
Un program de pregatire pentru managerii in formare. Drumul spre dobandirea pozitiei de manager eficient este unul obositor si dificil. Te confrunti cu asteptari contradictorii din partea subordonatilor, a superiorilor, a colegilor cu acelasi statut ca al tau si a clientilor. Cum ai putea stapani arta de a conduce? Cum sa faci fata dificultatilor zilnice din activitatea de management?
Excelenta in management este un ghid indispensabil pentru autoevaluarea celor care ocupa pozitii de conducere si pentru intelegerea lucrurilor pe care le pot face pentru a-si imbunatati performantele.Sfaturile inteligente si practice, conceptele esentiale si exemplele pe care le contine le vor permite atat sefilor aflati la inceput de cariera, cat si celor cu experienta sa-si atinga potentialul maxim de lider.
-
Cele trei reguli. Cum gandesc companiile exceptionale58.14 LEI
Cum gândesc companiile exceptionale?
Pentru fiecare sector de activitate exista un jucator care se remarca. Cum reusesc unele companii sa obtina performante exceptionale pe termen lung, în ciuda faptului ca se confrunta cu aceleasi constrângeri ca rivalele lor? Ce fac acestea în mod diferit? Ce putem învata de la ele?
Companiile exceptionale reusesc, pentru o vreme sa învinga inertia, sa se opuna entropiei si sa se adapteze la schimbarile de mediu sau la cele de la nivelul concurentei. Genereaza performante mai bune si le sustin pentru mult mai mult timp decât s-ar astepta cineva în mod normal. Nimic nu tine pentru totdeauna, dar la urma urmei obiectivul este obtinerea celor mai bune performante posibile pentru cât de mult timp se poate.
Cele trei reguli este un ghid indispensabil oricarei companii care vrea sa ajunga la rezultate de top, iar combinatia perfecta de studii de caz si analiza amanuntita de date ofera un raspuns la aceste întrebari.
Ceea ce face din «Cele trei reguli» un gen diferit de carte de management este focusul pe procesul de gândire al companiilor de succes. Autorii au adunat un volum impresionant de date de-a lungul unei lungi perioade de timp si le-au analizat folosind metode statistice solide, pentru a descoperi care sunt companiile câstigatoare din diverse domenii de activitate.
Doar atunci când au început sa analizeze modul în care gândesc aceste companii, procesul prin care iau decizii, au descoperit factorii esentiali care separa performanta de exceptie de cea mediocra. Steven van Groningen, Presedinte & CEO Raiffeisen Bank
Despre autori:
Michael Raynor este director la Deloitte Services LP, unde exploreaza strategia, inovatia si cresterea la nivel de corporatie alaturi de clienti dintr-o gama larga de industrii. Este si coautor al cartii The Innovator's Solution, scrisa împreuna cu Clayton Christensen.
Mumtaz Ahmed este director executiv responsabil cu strategia la Deloitte LLP unde se ocupa de dezvoltarea la nivel de corporatie, de tehnicile de inovatie si de brandul companiei în SUA. -
Superprognoze. Arta si stiinta predictiei42.18 LEIEpuizat din stoc
Cel mai important studiu științific despre arta de a realiza prognoze
Cu toții am avea de câștigat dacă am putea vedea în viitor, fie că este vorba de bursă, de politică, de lansarea unor produse sau, pur și simplu, de planificarea unui meniu săptămânal. Din păcate, suntem, în general, niște prognosticieni care lasă mult de dorit. Philip Tetlock și-a dedicat 10 ani încercării de a înțelege motivele pentru care, totuși, unii dintre noi au o putere reală de predicție. Ce îi face pe aceștia să fie buni prognosticieni? Poate fi acest talent învățat? Tetlock și Gardner ne arată cum să învățăm de la acest grup de elită. Împletind povești despre predicții de succes (capturarea lui Osama bin Laden) sau eșuate (Golful Porcilor) cu interviuri luate unor personalități de rang înalt, de la David Petraeus la Robert Rubin, cei doi autori demonstrează că, pentru o prognoză bună, nu ai nevoie de computere puternice sau de metode secrete. Trebuie doar să știi să aduni dovezi din diverse surse, să gândești probabilistic, să lucrezi în echipă, să ții socoteala și să fii dispus să-ți admiți greșelile și să schimbi macazul.
„Superprognoze” oferă prima modalitate demonstrabil eficientă de îmbunătățire a abilității noastre de prezicere a viitorului – fie că e vorba de afaceri, finanțe, politică sau de preocupări cotidiene –, devenind, prin aceasta, o lucrare modernă de referință.Bestseller New York Times
The Economist — cea mai bună carte a anului 2015
Bestseller Washington PostPHILIP E. TETLOCK este profesor la University of Pennsylvania, ținând cursuri de psihologie și de științe politice și la Wharton School of Business. Conduce împreună cu soția lui, Barbara Mellers, Proiectul Bunei Judecăți, o cercetare asupra prognozării desfășurată pe mai mulți ani. Philip Tetlock este și autorul volumelor „Expert Political Judgment” și „Counterfactual Thought Experiment în World Politics”, aceasta din urmă scrisă în colaborare cu Aaron Belkin.
DAN GARDNER este jurnalist și autorul cărților „Risk: The Science and Politics of Fear” și „Future Babble: Why Pundits Are Hedgehogs and Foxes Know Best”.
-
Peter Drucker. Curs de formare pentru manageri. 52 de saptamani de coaching pentru un leadership eficient55.39 LEIEpuizat din stoc
Bazat pe programul de mentorat al lui Peter Drucker.
Ideile despre management, inovații, leadership, eficiență și adaptare la schimbare ale lui Peter Drucker au pus bazele științei moderne a afacerilor. Colaboratorul său de o viață, Joseph A. Maciariello, a conceput un curs de formare pentru manageri ușor de parcurs, organizat în 52 de săptămâni, folosind materiale nepublicate până acum și texte selectate din lucrările clasice ale lui Drucker care conțin lecții esențiale de leadership, eficiență personală și strategie. Temele prezentate sunt dintre cele pe care Drucker le considera importante pentru dezvoltarea leadershipului, precum:
• Liderii trebuie să pună accentul pe ceea ce este important, și nu pe ceea ce este urgent.
• Planul de acțiune pentru a atinge eficiența personală depinde de o misiune clară și de a face ceea ce trebuie, nu doar ceea ce este de făcut.
• Succesiunea managementului, în special în pozițiile de vârf, este o decizie crucială și adesea un joc de noroc. Merită să îți faci timp ca să procedezi corect.„Perle de înțelepciune culese din decenii de scrieri despre managementul de top.“ — Financial Times
Joseph A. Maciariello este profesor emerit de științe sociale și management Marie Rankin Clarke și senior fellow la Peter F. Drucker and Masatoshi Ito Graduate School of Management, din cadrul Claremont Graduate University. A colaborat cu Drucker la mai multe lucrări, printre care se numără „The Effective Executive in Action”, ediția revăzută a volumului „Management” și „The Daily Drucker”. De acelaşi autor: „Lasting Value: Lessons from a Century of Agility at Lincoln Electric”; „Drucker’s Lost Art of Management” (în colaborare).
-
Cele mai importante 76 de intrebari si raspunsuri din management31.61 LEIEpuizat din stoc
„O carte pe care orice manager ambiţios o va găsi extrem de Utilă.” DARREN HUGHES, Managing Director, PP Screeds & Drywall Ltd
„Un ghid esenţial, menit să-i ajute pe manageri să-şi folosească potenţialul la maximum pentru bunul mers al companiei.” JOHN ELBRO ACIOB, Managing Director, UKService Lifts Ltd
Sunteţi un manager ocupat şi căutaţi răspunsuri practice şi eficiente la problemele cu care vă confruntaţi zi de zi? Această carte vă oferă soluţii imediate la întrebările-cheie pe care şi le pune orice manager: „Cum să îmi motivez echipa?”, „Cum să deleg sarcini în mod eficient?”, „Cum să pregătesc un plan strategic?” etc.
Lucrarea de faţă vă ajută să găsiţi cu uşurinţă întrebările la care căutaţi răspuns, vă explică de ce este importantă fiecare în parte şi care e raţionamentul din spatele acestora. Soluţiile rapide care vi se oferă vă dau imboldul necesar pentru a trece la fapte şi a merge mai departe cu încredere.
Cartea Cele mai importante 76 de Întrebări şi răspunsuri din management vă va ajuta:
• să gestionaţi rapid şi profesionist o gamă largă de provocări legate de management;
• să fiţi mai pregătiţi, mai hotărâţi şi să deţineţi mai mult control;
• să obţineţi ce-i mai bun de la echipa voastră, să vă bucuraţi de respectul colegilor şi de sprijinul celorlalţi manageri;
• să vă înţelegeţi pe deplin responsabilităţile, dar şi compania în care lucraţi şi rolul vostru în aceasta. -
Arata si spune o poveste. Cum poate oricine sa faca prezentari extraordinare61.05 LEIEpuizat din stoc
Pentru cei mai mulţi dintre noi, susţinerea unei prezentări este un proces extrem de dificil şi de stresant, fie că ne aflăm într-o întâlnire unu la unu, într-o sală de conferinţe, cu o duzină de străini, sau într-un amfiteatru, în faţa a mii de oameni. Potrivit lui Dan Roam, nu ar trebui să fie atât de greu. Ne simțim în impas doar atunci când uităm paşii de bază pe care i-am învăţat la grădiniţă: arată şi spune o poveste.
În această carte concisă, dar puternică, autorul ne prezintă un set nou de instrumente utile în realizarea unor prezentări extraordinare. Dan Roam se bazează pe idei în care crede de mai bine de două decenii, din poziţia de prezentator căruia i-au fost decernate premii și care şi-a folosit tabla în toate colaborările pe care le-a avut, de la companii din topul Fortune 500, la startupuri mici şi până la Casa Albă.
Chiar dacă eşti deja un bun prezentator, vei învăţa mai multe despre cum să îţi înţelegi publicul, să îţi organizezi conţinutul, să construieşti un fir narativ clar, să creezi imagini eficiente şi să îţi direcţionezi frica pentru a distra audienţa. Şi vei stăpâni trei reguli fundamentale:
• Când spui adevărul, te conectezi cu publicul tău, ajungi să lucrezi cu pasiune și îți descoperi încrederea în tine însuți.
• Când spui o poveste, clarifici conceptele complexe, transformi ideile în ceva de neuitat şi incluzi în discuții pe toată lumea.
• Când folosești imagini, oamenii văd exact la ce faci referire, captivezi mintea publicului şi alungi plictiseala.
"O carte simplă, frumoasă şi importantă. Este o lectură obligatorie pentru oricine este serios când vine vorba de prezentări şi de vorbit în public în ziua de astăzi." GARR REYNOLDS
"Dan Roam este un maestru al comunicării prin imagini alături de cuvinte. Am furat o grămadă de lucruri de la el, iar acum poţi să o faci şi tu." AUSTIN KLEON -
Mai mult cu mai putin. Arta limitarii la esential in afaceri si in viata de zi cu zi27.75 LEIEpuizat din stoc
În nicio altă epocă nu am putut rezolva atât de multe într-un timp atât de scurt. Totodată, în nicio altă epocă nu ne-am găsit atât de apăsați de informații și sarcini, atât de încărcați de e-mailuri, lucruri de citit și vizionat, atât de presați de incredibilele cerințe ale vieții noastre de zi cu zi.
Pentru mulți oameni din ziua de azi, munca înseamnă o serie nesfârșită de e-mailuri, știri și solicitări, de telefoane și mesaje instant, de documente, note și dosare. Ziua începe cu un inbox plin de e-mailuri și se încheie cu un inbox la fel de plin, și fiecare dintre ele reprezintă o solicitare de informații sau acțiuni pe care nu avem timp să le îndeplinim. Suntem la capătul unui potop de informații, și habar nu avem cum să reducem fluxul.
"Este stresant și inutil. Iar dacă ne oprim puțin și analizăm situația, ne dăm seama că nu așa vrem să trăim." Leo Babauta
Viața modernă este atât de plină de factori perturbatori, încât e aproape o minune de fiecare dată când reușim să ducem un proiect până la capăt. Mai mult cu mai puțin ne arată cum să ne simplificăm viața prin identificarea esențialului și eliminarea a ceea ce nu este necesar din fiecare situație de viață, fie ea profesională sau personală.
VOM ÎNVĂȚA CUM:
- Să spargem orice obiectiv în sarcini mărunte ușor de administrat
- Să ne sporim eficacitatea
- Să ne concentrăm pe cât mai puține sarcini în același timp
- Să ne creăm obiceiuri productive
- Să ne sporim puterea de concentrare
-
Generatia Y. Generatia mileniului 3 si evolutia leadershipului47.57 LEI
In Romania nu avem încă studii despre generaţia Y la locul de munca, deşi sociologii şi experţii în marketing s-au preocupat deja de comportamentul lor de consum, de mentalităţile şi alegerile lor. Din postura de manageri sau colegi ai lor, dacă facem parte din generaţia X (ca mine) sau baby boomers, tinerii acestei generaţii ne pot părea dificili, indisciplinaţi, individualişti, greu de motivat şi loializat, neserioşi şi nerăbdători – de exemplu, nu aşteaptă să dovedească înainte de a solicita o promovare, sau vor totul imediat. Unii chiar spunem despre ei că „se comportă ca şi când totul li se cuvine”.
-
Coaching si leadership in procesele de tranzitie30.55 LEIEpuizat din stoc
Procesul de tranzitie este aproape universal. In orice situatie, el se descompune in mai multe faze sau etape relativ distincte, previzibile si identificabile. Procesul de tranzitie merita asadar sa fie studiat si chiar trasat si jalonat in scopul:
- de a permite fiecaruia sa-l parcurga cat mai bine, etapa cu etapa;
- de a-i invata pe lideri sa prevada aceste etape, spre a conduce cat mai bine;
- de a forma indrumatori si consultanti in stare sa le dea sfaturi cat mai bune.
"Confruntati cu atat de multe transformari, actionam si reactionam conform atat viziunii noastre, cat si pragmatismului, iar adeseori suportam efectele destructurante ale diferitelor faze ale transformarilor respective. Caci, pentru unii ca noi, implicati cu totul in actiune, continutul operational al fiecarei tranzitii, obiectivele, rezultatele concrete asteptate sunt de multe ori mult mai importante decat o prealabila reflectie asupra proceselor previzibile sau asupra strategiilor de indrumare prezentate in prezentul volum.” Alain Cardon -
Coaching pentru echipele de directori29.54 LEI
Scopul coachingului de echipă este de a sprijini dezvoltarea performanţei colective a echipei, într-un mod continuu şi structurat, astfel încat rezultatul operaţional al ansamblului să depăşească suma potenţialului membrilor. Oamenii trebuie să-şi facă echipa să funcţioneze ca un vehicul cu performanţă excepţională şi în acelaşi timp, ca un creuzet de dezvoltare individuală şi colectivă. Coachingul de echipă are ca misiune susţinerea "maturizării culturale" a unui sistem colectiv. Aceasta înseamnă dezvoltarea autonomiei,responsabilităţii şi performanţei individuale şi colective. - Alain Cardon
-
Adevarata arta a unui master coach44.40 LEIEpuizat din stoc
"Adevarata arta a unui Master-coach" este o lucrare care isi propune sa patrunda in profunzimea meseriei de coach, fara a se opri la simple caracterizari, fara a se limita la prezentarea instrumentelor si tehnicilor uzuale de coaching. Este o reflectie atenta asupra catorva intrebari esentiale pentru coaching, de exemplu cum se poate defini maiestria in meseria de coach individual, de echipa sau de organizatie – acea maiestrie intemeiata pe o atentie profunda si intensa si lipsita de intentii precise privind natura rezultatelor urmarite de clienti?
– Cum sa intelegem dimensiunea paradoxala a unei abordari minimaliste, dar care poate aduce rezultate extrem de performante?
– Cum pot fi provocate si prevazute surprizele, accelerarile de ritm, deschiderile neasteptate si rasturnarile care apar în cursul convorbirilor si al altor situatii din coachingul individual, de echipa si de organizatie?Piata romaneasca de coaching este de 10 ani intr-o continua crestere, trasa inainte de o mare diversitate de traineri straini si scoli locale, si stimulata de dezvoltatori cu mult spirit antreprenorial. Fiecare a contribuit puternic cu propriile tehnici, foarte diverse si uneori contradictorii, si cu propriile perspective asupra profesiei. Ca o consecinta a acestei cresteri dinamice, piata actuala de coaching ii poate parea incoerenta, daca nu chiar haotica, unui observator extern si unui posibil client neavizat.
S-ar putea totodata ca piata actuala de coaching din Romania sa-si fi atins platoul, anuntand incheierea primului ei stadiu de dezvoltare. S-ar putea sa se afle la startul celui de-l doilea stadiu, consolidarea. De fapt, multi coachi locali au acumulat deja o experienta relevanta si au devenit profesionisti. Si multi clienti au acum asteptari clare si cauta coachi maturi, bine instruiti si validati."Adevarata arta a unui Master-coach" este in mod clar o carte de a doua generatie, abordand dimensiunile mai profunde ale profesiei. Nu este pentru incepatori, nu este despre “cum se face coachingul”, ci despre coaching ca fel de a fi. Nu este despre invatarea tehnicilor de coaching, ci despre esenta prezentei in coaching. Nu este doar despre obtinerea rezultatelor pentru client, ci despre crearea unui spatiu de coaching pentru devenire, pentru implinirea propriului potential. In esenta, in loc de metode, instrumente, tehnici si trucuri de coaching care trebuie deprinse de incepatori, aceasta carte se refera la arta minimalista, subtila, a unui master-coach.
-
Jocurile Manipularii31.01 LEIEpuizat din stoc
Jocurile manipulării. Un spectacol al realităţii deghizate, cartea vă oferă 50 de "metode" pentru distrugerea propriului potenţial şi pentru anularea performanţei echipei şi organizaţiei.
Conceptualizate mai întâi în Analiza Tranzacţională,Jocurile Manipulării deschid, în această lucrare, perspective noi prin intermediul unei abordări sistemice. Fiecare din noi se poate recunoaşte în exemplele luate din realitate - iar acest lucru uneori doare. Jocurile manipulării ne arată cum reuşesc procesele sterile să ne irosească energia, să ne acapareze echipele şi să ne modeleze organizaţiile.
Făcând inventarul Jocurilor manipulării, Alain Cardon le subliniază impactul distrugător, dar ne oferă şi câteva chei care le dezvăluie potenţialul creativ şi dimensiunea constructivă. -
Managementul in institutiile de invatamant preuniversitar59.00 LEI
Aceasta carte vine in intampinarea nevoilor managerilor noi sau chiar a celor cu experienta. Lucrarea se adreseaza insa unui public larg de la cadre didactice, formatori, consilieri, directori, inspectori la autoritati implicate in educatie. Cartea se doreste a fi un ghid care sa orienteze in luarea deciziei de a deveni manager, sa ofere un set de instrumente necesare si utile in pregatirea pentru concurs si pentru munca propriu-zisa de manager.
-
Antreneaza-ti mintea pentru afaceri31.61 LEI
Foloseste-ti mintea la capacitate maxima pentru a-ti creste performantele. imbinand ultimele descoperiri din psihologie si neurostiinte, invata cum sa-ti cresti randamentul intelectual, cum sa-ti dezvolti creativitatea si resursele personale pentru a reusi sa iei decizii mai bune si pentru a-ti duce afacerea la urmatorul nivel.
ANDY GIBSON, antreprenor, public speaker si consultant, a fondat organizatia si programul de training Mindapples in 2008 – cunoscut acum de mii de oameni din toata lumea. Andy a lucrat cu unele dintre cele mai mari companii si institutii financiare internationale, precum: Bupa, News UK, L'Oreal, PricewaterhouseCoopers si Wellcome Trust.
„Aceasta carte ne demonstreaza cat de important este sa ai grija de mintea si de bunastarea ta mentala zi de zi, oferind solutii si sfaturi practice pentru a deveni mai inteligent si a trai mai bine.” PATRICK WATT, Executive Director, Bupa
„Patrunzatoare, placuta si accesibila. O carte la care voi reveni cu siguranta, pe parcursul carierei mele, cu scopul de a ne ajuta, atat pe mine, cat si pe colegii mei, sa obtinem cele mai bune rezultate.” ROGER EDMONDS, Senior Marketing Manager, PepsiCo
„O calatorie care stimuleaza gandirea prin echilibrul mental de la locul de munca, precum si o lectura esentiala pentru compa¬niile care isi doresc ca personalul lor sa prospere.” JOHN ATTELY, Engagement Manager, NHBC -
Metoda Waldorf. Bazele spirituale ale educatiei27.75 LEIEpuizat din stoc
Școlile și grădinițele Waldorf, prezente în număr mare și în România, sunt unul dintre rezultatele concrete ale muncii de o viață a lui Rudolf Steiner, a cărui metodă pedagogică se bazează pe o cunoaștere enciclopedică a ființei umane, a lumii materiale și a celei imateriale.
Prima școală respectând filosofia educațională a lui Rudolf Steiner, Școala Waldorf din Stuttgart, a fost înființată în 1919 de Emil Molt pentru copiii angajaților săi.
Pedagogia Waldorf se bazează pe respectarea ritmului de dezvoltare fizică, psihică și spirituală a elevilor, pe relații bazate pe încredere între profesori și elevi, pe dezvoltarea abilităților artistice, a creativității, a imaginației, pe înțelegerea principiilor morale. Procesul de învățare pornește de la imagini, activități senzoriale, experiențe, noțiunile abstracte urmând să fie înțelese pe baza acestora. În clasele primare, notele lipsesc, ele fiind înlocuite cu un portret realizat de învățător fiecărui copil în parte la sfârșitul anului școlar, dovadă a atenției deosebite acordate de acesta observării particularităților de temperament și comportament ale elevilor săi, dincolo de cunoștințele acumulate de aceștia.
-
This is retention. Prima carte din Romania despre pastrarea, nu loializarea, clientilor29.86 LEIEpuizat din stoc
Prima carte din România despre păstrarea clienților. Aceasta nu este o biblie în domeniu, dar este un must read pentru oricine vrea să păstreze un client.
„Cred în Customer Retention. Cred în Lovemarks. Cred în Customer Experience ca formă evoluată a loialității. Cred în cei mai buni. Cred în experți, în cei care nu se vor mulțumi cu a fi experți din titulatură, ci din convingeri și idei proprii.” Acesta este manifestul cu care își începe Mihai Dragnea pledoaria pentru autenticitate, responsabilitate și creativitate în relația cu clienții.
În goana după market share și profit se investesc foarte multe resurse în atragerea clienților noi, iar relația cu clienții existenți este adeseori neglijată. Foarte important: Customer Retention nu se referă la loializarea clienților, ci la păstrarea celor care intenționează să renunțe. Customer Loyalty este pentru cei pe care vrei să îi răsplătești că îți sunt clienți. Este vorba despre două segmente diferite cărora trebuie să le corespundă abordări de business distincte. Clienții își exprimă opiniile oriunde, online mai ales, și au o mare putere de decizie, inclusiv pe aceea de a schimba valorile și credințele unei companii. A-i trata nediferențiat pe cei care vor să renunțe la produsele și serviciile tale și pe cei care îți sunt fideli este ca și cum ai trage cu tunul la un concurs de tir cu arcul.
„Aș recomanda această carte ca lectură obligatorie pentru toate persoanele dintr-o companie, de la front office până la management. În orice moment și la orice palier ierarhic, pot fi luate decizii care să ajute compania să își păstreze clienții mulțumiți și această mulțumire să fie tradusă în fidelitate. Mihai ne arată exact cum trebuie tratată problema retenției și reușește să explice importanța unor decizii potrivite luate în deplină cunoștință de cauză, atât business, cât și customer oriented.” - Andrei Cismaru, Social Media Manager at Bitdefender
„Mihai este un artist desăvârșit. Iar arta sa stă în măiestria cu care reușește să pună în practică una dintre cele mai frumoase discipline de business, relația cu clienții.” - Mădălina Vilău, Managing Director, Marketing Insiders Group
„This is retention vine cu informații foarte bine documentate despre loializare și retenție, două instrumente de marketing despre care nu mulți știu că sunt diferite. Cu un stil diplomatic și pe alocuri umoristic, Mihai ne vorbește despre proveniența acestor instrumente și ne ajută să le diferențiem prin simpla aprofundare a istoriei lor. Specialiștii în marketing vor înțelege, după citirea acestei cărți, că uneori și-au targetat greșit clienții, dar vor ști ce și cum să îmbunătățească pe viitor.”- Gabriela Udeanu, Founder, Buzzle.ro
-
Cum sa ai o zi buna. Profita de puterea stiintelor comportamentale pentru a-ti transforma viata profesionala58.14 LEI
Datorită progresului făcut în domeniul ştiinţelor comportamentale, acum putem înţelege mult mai profund modul în care funcţionează creierele noastre, motivele pentru care facem anumite alegeri şi metodele prin care putem deveni cei mai buni. Până de curând însă, nu a fost la fel de uşor să vedem cum funcționează acest mecanism în lumea reală.
În "Cum să ai o zi bună", Caroline Webb explică exact cum să aplicăm informaţiile ştiinţifice în sarcinile și ritualurile noastre zilnice. Autoarea decodifică trei mari idei ştiinţifice într-un ghid care ne arată pas cu pas cum să ne stabilim priorităţile, cum să ne folosim timpul la maximum, cum să ne descurcăm cu brio în orice interacţiune, cum să ne comportăm cât mai inteligent, cum să ne întărim impactul personal, cum să fim rezilienţi în faţa obstacolelor şi cum să ne stimulăm energia şi bucuria. În plus, Caroline Webb ne învaţă cum să navigăm cu graţie şi uşurinţă printre provocările tipice locurilor de muncă moderne, de la conflictele cu colegii, până la şedinţele plictisitoare şi căsuţele de email prea pline.
O carte remarcabilă şi foarte necesară, "Cum să ai o zi bună" ne oferă instrumentele de care avem nevoie pentru a trăi o viaţă plină de zile bune. În "Cum să ai o zi bună", Caroline Webb, economist, consultant în management şi coach executiv, le arată cititorilor cum să folosească descoperirile recente din domeniul economiei comportamentale, al psihologiei şi al neuroştiinţelor pentru a-şi transforma viaţa profesională.
O carte inteligentă, comprehensivă şi eminamente practică. Aproape fiecare pagină oferă sugestii bazate pe ştiinţă, care te ajută să obții rezultate mai bune sau, în multe cazuri, pur şi simplu să te dezvolți ca om. // Daniel Pink, autorul cărţilor "A vinde e omeneşte" şi "Drive".
În sfârşit, o carte practică, fundamentată pe cercetări de ultimă oră despre comportament şi neuroştiinţe şi animată cu exemple ale unor profesionişti care au aplicat cu succes sfaturile lui Caroline Webb. S-ar putea chiar să te facă să aștepți cu nerăbdare următoarea conversaţie dificilă sau să privești următoarea sarcină solicitantă ca pe o oportunitate de a testa sugestiile propuse de autoare. // Adam Grant, autorul cărţilor "A da şi a lua" şi "Originalii"
Un set de unelte redutabile, prin care ne putem îmbunătăţi munca, dar şi starea de bine. De la emailuri şi şedinţe, până la valorificarea fiecărei zile, Caroline Webb ne arată nu doar cum să fim mai productivi, ci şi cum să ne simţim mai împliniţi. // Jonah Berger, autorul cărții "Contagios". -
Aurul nebunilor37.74 LEIEpuizat din stoc
Mulți dintre noi ne-am scărpinat în cap (ori mai degrabă ne-am smuls părul, ca să fim mai exacți) încercând să înțelegem cine, ce, unde, cum și când a declanșat marea cădere financiară în care ne aflăm. Răspunsurile au fost rare și explicațiile, înțesate cu termeni financiari abstracți, greu de înțeles.
Gillian Tett, jurnalistă la "Financial Times", are remarcabilul dar de a face și cel mai neexperimentat cititor să înțeleagă o întreagă serie de termeni economici complicați. "Aurul nebunilor" prezintă, într-un limbaj accesibil, manevrele banking-ului din umbră, prin care geniile ingineriei financiare din grupul JP Morgan au reușit să inventeze riscul fără riscuri, permițând pomparea unui capital enorm în economie, într-o încercare menită să aducă beneficii tuturor.
Totul s-a sfârșit când rivalii celor de la Morgan au combinat noile instrumente financiare cu nebunia creditelor ipotecare extrem de laxe, fără a lua în considerare posibilele efecte, lăsându-ne să ne zbatem în norul toxic al lăcomiei nestăvilite de legi. -
Alianta. Managementul talentelor in era conectivitatii30.66 LEI
Ca manager, îți dorești de la angajații tăi să te ajute să transformi compania și, astfel, s-o pregătești pentru viitor. Ca angajat, îți dorești ca organizația să te susțină să ai o carieră de succes. Acest scenariu cu câștigători de ambele părți se va întâmpla doar dacă ambele tabere au încredere una în cealaltă și doar dacă își iau angajamentul că vor investi pentru beneficii de ambele părți. Din păcate însă, în zilele noastre, în mediul de afaceri, încrederea a atins cel mai scăzut nivel.
Putem recâștiga încrederea pierdută prin discuții deschise în care să nu fie trecute cu vederea realitățile economiei moderne. Așa că, în mod paradoxal, alianța începe atunci când managerii recunosc că angajații valoroși pot părăsi compania, iar angajații aleg să vorbească deschis despre propriile aspirații profesionale. Dacă veți face din alianță elementul central al strategiei voastre de management al talentelor, nu doar că veți reinstaura încrederea, dar veți putea recruta și reține acele persoane cu spirit antreprenorial de care aveți nevoie într-o lume ce se transformă rapid.
Acest ghid îndrăzneț, dar practic pentru manageri și directori executivi vă va oferi instrumentele necesare ca să recrutați, să coordonați și să rețineți acei angajați de care compania are nevoie pentru a se dezvolta într-o lume a inovației constante și a schimbării în ritm accelerat.
Alianța surprinde esența dezvoltării moderne de talente: încrederea și crearea de valoare reciprocă îi ajută atât pe angajator, cât și pe angajat să facă față competiției externe. Autorii creează cadrul necesar atât marilor companii, cât și firmelor abia înființate pentru a-și dezvolta mai eficient angajații, construind, în același timp, o echipă puternică. Jeffrey R. Immelt, Președinte și CEO, General Electric
Angajații motivați reprezintă cheia succesului în fiecare domeniu de activitate. Alianța este o carte extraordinară ce prezintă exemple din lumea reală despre cum să ne asigurăm loialitatea și să le inspirăm creativitate unor echipe de succes pe termen lung. Kenneth I. Chenault, Președinte și CEO, American Express -
Cand sa jefuiesti o banca. Si alte 131 de idei trasnite si polemici bine intentionate49.95 LEIEpuizat din stoc
La zece ani de la publicarea primei editii a cartii "Freakonomics", Steven D. Levitt si Stephen J. Dubner le ofera solutia perfecta milioanelor de cititori care adora perspectiva Freakonomics: Cand sa jefuiesti o banca, o antologie a unora din cele peste 8 000 de articole postate pe cel mai captivant blog din lume, de popularizare a economiei. Aceasta carte incearca sa raspunda la o serie de intrebari trasnite: De ce insotitorii de bord nu primesc bacsis in timpul curselor aeriene? Daca ati fi un terorist, cum ati ataca? De ce KFC ramane mereu fara aripioare de pui?
Cei doi autori va mai spun si de ce mint oamenii, de ce persoanele mai inalte tind sa fie platite mai bine, de ce este atat de dificil sa prezici castigatorul de la derby-ul Kentucky si de ce ar fi oportuna o taxa pe sex (daca nu si o taxa pe obezitate). De asemenea, veti afla multe despre pasiunile si ciudateniile lor, de la jocurile de noroc si golf la table si abolirea centilor. Erudita si surprinzatoare, elocventa si amuzanta, Cand sa jefuiesti o banca reconfirma stilul genial ce a transformat cartile celor doi autori intr-un fenomen international.
O COLECTIE DE ESEURI ECONOMICE TRASNITE SI CONTRAINTUITIVE, CARE VOR DELECTA CITITORII. Kirkus
- O carte geniala, care va va lasa muti de uimire. - The Wall Street Journal
- Acum suntem cu totii freakonomics. - The Washington Post
- Aceasta carte plina de eseuri dinamice si autocritice va fi o lectura fascinanta nu doar pentru fanii Freakonomics, ci si pentru restul cititorilor. - Publishers Weekly
- Levitt si Dubner ne surprind din nou cu umorul si cu viziunea lor economica asupra vietii de zi cu zi. Cartea celor doi autori va fi un adevarat hit. - Library Journal
-
Echipa de echipe. Noi strategii de leadership pentru o lume complexa54.39 LEIEpuizat din stoc
În 2003, când a preluat comanda Forței Operaționale Întrunite pentru Operații Speciale, generalul Stanley McChrystal și-a dat repede seama că tacticile militare convenționale nu mai funcționau. Al Qaeda din Irak era o rețea descentralizată care putea să se miște rapid, să lovească nemilos și apoi să se piardă printre localnici. Forțele aliate aveau un avantaj uriaș din punct de vedere numeric, al echipamentului și al pregătirii, dar nimic din toate astea nu părea să conteze.
Nu este nici un secret că, în orice domeniu, echipele mici au multe avantaje – ele pot să răspundă rapid, să comunice liber și să ia decizii fără complicații birocratice. Însă organizațiile care se confruntă cu provocări cu adevărat mari nu au loc într-un garaj. Ele au nevoie de practici manageriale care pot implica mii de oameni.
Generalul McChrystal a condus o mașinărie ierarhică, foarte disciplinată, compusă din mii de bărbați și femei. Însă pentru a înfrânge Al Qaeda din Irak, Forța sa Operațională ar fi trebuit să dobândească viteza și flexibilitatea inamicului. Exista vreo modalitate de a combina forța celei mai puternice armate din lume cu agilitatea celei mai temute rețele teroriste de pe glob? Și dacă da, se putea aplica același principiu și organizațiilor civile?
McChrystal și colegii săi au renunțat la un secol de înțelepciune convențională și, în toiul unui război istovitor, au transformat Forța Operațională în ceva nou: o rețea care combina comunicarea extrem de transparentă cu autoritatea decizională descentralizată. Zidurile dintre compartimente au fost dărâmate. Liderii analizau cele mai bune practici ale celor mai mici unități și descopereau modalități de a le extinde la mii de oameni de pe trei continente, folosind tehnologia pentru a crea o unitate care, chiar și cu un deceniu în urmă, ar fi fost imposibilă. Forța Operațională devenea o „echipă de echipe” – mai rapidă, mai orizontală, mai flexibilă – și învingea Al Qaeda.
În această carte influentă, McChrystal și colegii săi prezintă modul în care provocările cu care s-au confruntat în Irak pot fi relevante pentru nenumărate afaceri, organizații nonprofit și de alte tipuri. Lumea se schimbă mai repede ca niciodată și cel mai inteligent răspuns pe care îl pot da cei aflați la conducere este să acorde grupurilor mici libertatea de a experimenta și, în același timp, să-i stimuleze pe toți să împărtășească noutățile și cu ceilalți membri ai organizației. Așa cum afirmă autorii folosind exemple convingătoare, strategia echipei de echipe a funcționat peste tot, de la camerele de urgență ale spitalelor, până la NASA. Ea are potențialul de a transforma organizațiile, fie ele mici sau mari.
"Echipa de echipe" este erudită, elegantă și profundă. Neașteptat și surprinzător de bogată în informații și tot felul de minunății, cartea oferă un exemplu pentru modul în care poți face față complexității tot mai mari a lumii. O lectură obligatorie pentru orice om căruia îi pasă de viitor – adică pentru noi toți. DANIEL LEVITIN, autorul cartii "Mintea organizata. Cum sa gandesti corect in era supraincarcarii informationale."
Echipa de echipe este un argument convingător și pragmatic, pentru o abordare mai informată, descentralizată, a managementului, venit din partea unui lider care a trecut cu succes prin încercări cu mize mult mai mari decât cele cu care se vor confrunta vreodată cei mai mulți dintre liderii de afaceri. O lectură obligatorie pentru oricine se gândește serios să-și ducă mai departe, mai repede, stilul de conducere. JOHN VERHUIZEN, PREȘEDINTE ȘI CEO ACE HARDWARE CORPORATION
-
Masina de vanzari perfecta. Cum sa-ti turbopropulsezi afacerea aplicand neintrerupt 12 strategii-cheie54.39 LEIEpuizat din stoc
Chet Holmes a fost numit ,,cel mai mare expert în domeniul dezvoltării afacerilor din America”. Și-a ajutat clienții să-și spulbere atât compeția, cât și propriile așteptări. Sfaturile sale începeau cu un concept simplu: concentrați-vă! În loc să încercați să aplicați 4 000 de strategii, concentrați-vă neîntrerupt doar asupra câtorva aptitudini esențiale care fac cu adevărat diferența în procesul de dezvoltare al afacerii voastre.
Mașina de vânzări perfectă vă arată cum să vă rafinați și să vă consolidați toate aspectele afacerii, dedicând doar o oră pe săptămână fiecărei zone de impact pe care doriți să o îmbunătățiți. Exact cum un tenismen își exersează doar reverul câteva ore bune pe săptămână pentru a-și perfecționa stilul de joc, și voi vă puteți îmbunătăți în mod sistematic fiecare sector-cheie al afacerii. În această carte, Holmes oferă câteva strategii pentru:
- Management: instruiți-vă angajații să lucreze mai inteligent, nu mai mult
- Marketing: deveniți vizibili în piață prin intermediul site-ului web, a campaniilor de promovare, a târgurilor comerciale și a relațiilor publice
- Vânzări: perfecționați-vă fiecare etapă a acestui proces lucrând la vânzări și nu doar în vânzări.
Mașina de vânzări perfectă vă va aduce atât pe voi, cât și compania voastră pe calea spre succes și, mai important decât atât, vă va ajuta să rămâneți pe acest drum!
Mi-am construit prima afacere aducând-o pe locul 59 în rândul companiilor private cu cea mai rapidă creștere din America, iar pe cea de-a doua am făcut-o să producă 85 de milioane de dolari în doar 21 de luni. Am folosit conceptele lui Chet în ambele companii și pur și simplu nu există nimeni altcineva care să aibă la îndemână căi atât de puternice și totuși atât de practice de a dezvolta companiile. Și îmi place la nebunie ideea că, pentru a fi nemaipomenit, nu ai nevoie decât de douăsprezece lucruri, nu de 4 000. Acest fapt s-a dovedit a fi extrem de adevărat în viața mea.
Scott Hallman, CEO, Business Growth Dynamics, Inc.
Aceasta este de departe cea mai bună carte de vânzări pe care am citit-o vreodată, și am citit sute. Ca lider a peste cincisprezece companii și angajator a peste șase sute de oameni, pot spune cu sinceritate că aceasta este o carte la care voi reveni decenii în șir. A. Harrison Barnes, CEO, Juriscape
O campanie holistică de vânzări și marketing, care funcționează. Booklist
Un ghid puternic și captivant despre stăpânirea fundamentelor care propulsează vânzările prospere. Kirkus Reviews -
Orice iti doresti. 40 de lectii pentru un altfel de antreprenor20.09 LEIEpuizat din stoc
O poți lua pe o cale deja bătută și te poți numi antreprenor sau îți poți urma propriul drum și chiar poți fi antreprenor.
Când Derek Sivers a lansat CD Baby, nu a avut în vedere dezvoltarea unei afaceri de proporții. Era un muzician independent de succes care voia doar să-și comercializeze online CD-ul. Pentru că nimeni nu l-a putut ajuta în acest sens, a pornit la drum de unul singur și a construit de la zero un magazin online.
Sivers și-a început afacerea în 1998 din dorința de a-și ajuta prietenii să-și vândă CD-urile. În 2000, și-a angajat primul om. Opt ani mai târziu, a vândut CD Baby pentru 22 de milioane de dolari.
Sivers nu a avut nevoie de un plan de business. Nici tu nu ai. Nu trebuie să ai idei mărețe; de fapt, este chiar indicat să nu le ai. Începe cu puţin, ține la clienții tăi mai mult decât la tine însuţi și condu-ți afacerea ca și când nu ai avea nevoie de bani.
Dacă îţi doreşti un manifest autentic, un ghid la obiect și o lectură amuzantă asupra căreia să revii iar și iar, Orice îţi doreşti este cartea de care ai nevoie. Sper să îţi placă la fel de mult cât mi-a plăcut mie. Tim Ferris, autorul cărții The 4-Hour Workweek
Am parcurs această carte în vreo oră. Oau. Pe bune. Derek împărtășește cu cititorii unele dintre principiile (și „anti-principiile”) pe care le-a învățat și le-a aplicat cât timp a fost antreprenor din întâmplare și le spune cum să-și dezvolte afacerea fără să-și piardă sufletul. Todd Henry, autorul cărții Die Empty
Citind noua carte a lui Derek Sivers, Orice îţi doreşti, vei petrece una dintre cele mai interesante ore din viața ta. -
Cele 5 alegeri – Calea catre o productivitate extraordinara31.61 LEIEpuizat din stoc
Cum să îți atingi potențialul maxim la serviciu și acasă. „Cele 5 alegeri” prezintă principiile accesibile și practice după care se ghidează liderii de pretutindeni.
Bazându-se pe cercetări complexe, autorii ne oferă un set de instrumente și recomandări pentru creșterea eficienței și a productivității în orice domeniu. Lucrarea conține cele mai bune idei despre utilizarea tehnologiei și a resurselor personale pentru succesul proiectelor și menținerea relațiilor-cheie pe lista de priorități. Dacă îți dorești să ai o viață plină de satisfacții și să te simți împlinit la sfârșitul fiecărei zile, trebuie să descoperi care sunt cele 5 alegeri pe care le poți face. Vei învăța să iei decizii valoroase în legătură cu alocarea timpului, a atenției și a energiei. Soluțiile sunt practice, bine studiate și totuși simplu de aplicat în fiecare zi, în contextul provocărilor moderne. Rezultatul: mai multe reușite la locul de muncă și, chiar mai important decât atât, o mai bună stare de sănătate și echilibru în viața de zi cu zi.
Lucrarea de față se bazează pe activitatea organizației FranklinCovey, care pune în valoare cercetările renumitului autor motivațional și expert în leadership Stephen R. Covey.
„O carte bine-venită, care se potrivește unei nevoi reale în aceste momente agitate, dar pline de oportunități.“ — Steve Forbes, președinte și redactor-șef la Forbes Media
„În Cele 5 alegeri, momentul de revelație a fost pentru mine atunci când am realizat că a fi ocupat nu înseamnă și a fi important. Deci a fi ocupat nu este o insignă de onoare, însă realizarea lucrurilor importante este. Această schimbare a paradigmei schimbă viața mea și a celor din jurul meu.“ — Kimo Kippen, Chief Learning Officer, Hilton Worldwide University
„Această carte este o invitație de a ieși de pe pilot automat, de a face alegeri în mod deliberat cu privire la atenția și timpul tău, pentru ca apoi să faci ceea ce contează în fiecare zi.“ — Jeffrey Boyd, Ph.D., Director senior – Eficacitate organizațională, Mohawk Industries„Cele 5 alegeri - Calea către o productivitate extraordinară este completarea perfectă a celei mai influente cărți pe care am citit-o, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace. Oferă soluții simple și semnificative pentru paradoxul zilelor noastre: este mai ușor și în același timp mai greu să obții productivitatea extraordinară în ritmul rapid al lumii interconectate de astăzi. Cele 5 alegeri te pot ajuta pe tine și organizația în care lucrezi să deveniți extraordinari.“ — Steve Randol, Vice President, Nestle Retail Operation Center
DIN ACEEAȘI SERIE:
* Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace
* A treia cale
* Rezultate previzibile în vremuri imprevizibile