Cărți pentru copii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 721-750 din 12557

  • Magicianul în Padurea Uitarii
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Al treilea volum din seria de autor Stelian Țurlea (după Pasărea nopții și Daniel și Dracula)


    Reţeta magică a unui Harry Potter autohton. Dacă puştii au fost cuprinşi de tristeţe la gândul că n-avem şi noi Harry Potter al nostru, e momentul să se însenineze: Stelian Ţurlea le-a pregătit o aventură sub formă de carte: Magicianul.


    Vor urmări peripeţiile lui Daniel, eroul poveştii, atins mai întâi de virusul uitării, găsind mai apoi aria timpului şi luptându-se cu inamici de temut.


    Toate, intr-o călătorie printre basme, în care Daniel şi prietenii săi se întâlnesc cu Albă ca Zăpada, Pinocchio, Alice, Duhul din Sticlă, Soldatul de plumb, Omul de Tinichea, Leul cel Laş şi chiar cu Dracula, descoperind, în cele din urmă, remediul împotriva misterioasei boli. Pătrundeţi într-o lume fantastică, în care dragostea învinge uitarea. (Adevărul)

  • Ghicitorile alfabetului. Ghicitori pentru scolari silitori
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Iți oferim in aceasta carte, drag cititor, peste 350 de ghicitori, care sa te incante pe tine si pe ai tai, adica pe toti copiii, de la 3 la 103 ani.

  • Tom Sawyer in strainatate/Tom Sawyer detectiv
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Bibliografie scolara recomandata pentru gimnaziu si liceu


    Peripețiile lui Tom Sawyer continuă, alături de prietenii săi, Huckleberry Finn și Jim. Tom Sawyer în străinătate oferă cititorului posibilitatea unei neașteptate călătorii cu balonul prin lume, iar Tom Sawyer detectiv îl face să trăiască o poveste palpitantă, în care eroul nostru descâlcește ițele unei afaceri criminale. Noile povestiri vin să adauge, în cel mai plăcut mod cu putință, alte întâmplări pline de umor și savoare în „biografia“ unor personaje iubite de sute de generații.

  • Ispravile lui Pacala
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Pacala, erou al snoavelor populare romanesti, este cunoscut pentru umorul si istetimea sa, ascunse sub o masca de naivitate si simplitate. Trateaza autoritatile satesti (popa, boierul, judecatorul) cu indrazneala si ironie usturatoare. In folclor, poznele lui Pacala sunt reunite intr-un ciclu de snoave, care sta la baza prelucrarilor ulterioare ale lui Petre Dulfu -Ispravile lui Pacala. Prezenta lucrare strange intre paginile ei cele mai faimoase dintre aventurile lui Pacala. Universul snoavelor, povestirilor si povestilor avandu-l ca erou pe Pacala este cel al satului romanesc traditional, prin fata ochilor cititorului regasindu-se boieri, bogatani, crasmari, tarani slabi de minte, nuntasi, preoti, dieci, dascali, avocati etc.

  • Mos Craciun. Coloreaza. Decupeaza. Lipeste
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Acest caiet iti ofera multe surprize,care vor transforma aceasta perioada a anului intr-o joaca placuta,dar si utila.Poti confectiona diferite ornamente din hartie,pentru care gasesti in caiet tot ce ai nevoie:hartii si cartoane,colorate,abtibilduri,modele,sabloane,ba chiar si descrierea pasilor de lucru.In plus,poti colora imagini reprezentative si poti rezolva exercitii interesante.Spor la lucru si...Craciun fericit!

  • Aventurierii de la Mecca
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Karl May îşi conduce de această dată personajele pe tărâmul excentricului Orient Mijlociu. Să pătrunzi în oraşul Mecca, foarte bine păzit de musulmanii fanatici, să-i surprinzi pe pelerinii pioşi în timp ce-şi împlinesc ritualurile complicate în marea moschee din Oraşul sfânt – iată o acţiune îndrăzneaţă, periculoasă chiar, dar a cărei atracţie este cu atât mai mare pentru eroii noştri temerari. Întâmplările pline de neprevăzut fac din romanul Aventurierii de la Mecca o carte atractivă, pasionantă, plină de suspans.

  • Catelusul schiop
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc
    *
  • Limba si literatura romana. Fise de lucru diferentiate. Clasa a IX-a. Semestrul I
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Caietul de Fișe de lucru diferențiate pentru clasa a IX-a la limba și literatura română este structurat pe trei principale niveluri de competențe: inițiere (ameliorare sau recuperare), unde un răspuns adecvat va fi notat cu maximum nota 6; consolidare (sau aplicare), corespunzând unui nivel mediu de performanță (răspunsul de nota 8); și aprofundare (extindere sau performanță), pentru un răspuns de nota 10.
    Temele propuse pentru semestrul I sunt precedate de o serie de exerciții de recapitulare inițială; apoi, fiecare tema are 4 secțiuni: fișa noilor cunoștințe (reactualizare, înțelegere, fixare), fișa de formare a abilităților de învățare (consolidare, aprofundare, ameliorare), otemă pentru acasa și o fișă de recapitulare (cu exerciții de consolidare, aprofundare și ameliorare). Un test de autoevaluare a fost considerat necesar la finalul fiecărei secțiuni, fiind urmat de sugestii de rezolvare pentru exercițiile propuse în cadrul temei. Ultima parte este alcătuită dintr-o fișă de pregătire a tezei semestriale, lucrarea încheindu-se cu o necesară bibliografie.

  • Eneida repovestita pentru copii
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc
    Colectia Cele mai frumoase povesti
  • Rapit de pirati
    13.36 LEI
    Epuizat din stoc

    Romanul Răpit de piraţi ne poartă, de această dată, prin Scoţia secolului al XVIII-lea, ţinut sfâşiat de revolte antidinastice şi de lupte între clanurile rivale. În această lume aspră va trebui să-şi croiască un drum tânărul David Balfour of Shaws, trădat de propria familie, răpit de piraţii care vor să-l vândă ca sclav, dar care cucereşte, prin cinste şi candoare, prietenia adevărată a unui viteaz proscris. Alături de acesta, se va maturiza şi va reuşi să înfrângă dificultăţile vieţii, pentru a se întoarce, în cele din urmă, şi a-şi revendica moştenirea.

  • Sa cunoastem florile
    13.36 LEI
    Epuizat din stoc

    Cunoscuta fiind curiozitatea micutilor pentru mediul inconjurator, colectia vine ca un sprijin la intrebarile care ii framanta, afland numeroase informatii despre flori.

  • Mumia
    13.36 LEI
    Epuizat din stoc

    Mumia (1857) este o carte tulburătoare şi incitantă, în care o frumoasă poveste de dragoste, petrecută cu mii de ani în urmă în Teba faraonilor, se împleteşte cu momentul plecării evreilor din Egipt şi cu episodul traversării Mării Roşii.

  • Imi controlez emotiile
    13.64 LEI

    Niciodată nu e prea devreme pentru a începe să-ți dezvolți inteligența emoțională, iar cu ajutorul acestei colecții copilul va face primii pași spre a deveni o persoană mai bună.

  • Imi gasesc calmul
    13.64 LEI

    Niciodată nu e prea devreme pentru a începe să-ți dezvolți inteligența emoțională, iar cu ajutorul acestei colecții copilul va face primii pași spre a deveni o persoană mai bună.

  • Primele culori
    13.64 LEI
    Cartea de fata este una distractiva pentru copiii care doresc sa exploreze lucrurile din jur. Ilustratiile ii vor captiva si ii vor ajuta sa cunoasca mai bine realitatea din preajma lor.
  • Primele numere
    13.64 LEI
    Cartea de fata este una distractiva pentru copiii care doresc sa exploreze lucrurile din jur. Ilustratiile ii vor captiva si ii vor ajuta sa cunoasca mai bine realitatea din preajma lor.
  • Imi dezvolt empatia
    13.64 LEI

    Niciodată nu e prea devreme pentru a începe să-ți dezvolți inteligența emoțională, iar cu ajutorul acestei colecții copilul va face primii pași spre a deveni o persoană mai bună.

  • Ma apar de bullying
    13.64 LEI

    Niciodată nu e prea devreme pentru a începe să-ți dezvolți inteligența emoțională, iar cu ajutorul acestei colecții copilul va face primii pași spre a deveni o persoană mai bună.

  • Culcusul meu
    13.64 LEI
    Epuizat din stoc

    Carticica pentru cei mici, cu poze frumos colorate.

  • Primele forme
    13.64 LEI
    Cartea de fata este una distractiva pentru copiii care doresc sa exploreze lucrurile din jur. Ilustratiile ii vor captiva si ii vor ajuta sa cunoasca mai bine realitatea din preajma lor.
  • Cartea mea cu jocuri. Distractie fara limite
    13.73 LEI
    Epuizat din stoc

    Distracție fără limite! O carte perfectă pentru orice vârstă! 
    Conține 7 planșe cu jocuri de masă, zar și un set de pioni. Joacă-te Ludo, prinde fluturii, zboară în cosmos pentru a ajunge la nava extraterestră, plimbă-te prin Pădurea Veselă, mergi cu mașina pe șosea sau la raliu. Cartea mea cu jocuri este un mod ideal de a petrece împreună timpul liber, distrându-te alături de întreaga familie.

  • Heidi
    13.74 LEI
    Epuizat din stoc
    Povestea scrisa de Johanna Spyri despre minunata Heidi si frumoasele aventuri prin care trece aceasta curajoasa fetita a muntilor.
  • 2000 mii de proverbe si zicatori
    13.74 LEI

    ***

  • Minunatele ispravi ale vestitului cavaler Don Quijote (repovestire)
    13.74 LEI
    Don Quijote de la Mancha este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a aparut in 1605 si s-a bucurat de un mare succes de public. Daca in Don Quijote recunoastem oglinda critica a Spaniei din acea vreme, nu putem sa nu vedem in ea si cartea dezamagirii unui om. Cititor pasionat de romane cavaleresti, Don Quijote porneste intr-o aventura in care lumea imaginara se contopeste cu realitatea, si in care se crede cavaler ratacitor, cand de fapt calatoria are loc pe martoaga sa, Rocinante, inarmat cu arme de carton.
  • Am 2 ani - Învăţ să fac
    13.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Amuzante cărţi cartonate pentru copiii de 1 an, 2 ani şi 3 ani.

  • Am 1 an. Să cunosc cuvintele
    13.75 LEI
    Epuizat din stoc
    Dezvoltă inteligența, îndemânarea, cunoștințele lingvistice, creativitatea.
  • Arta si indemanare in 5 pasi - textile
    13.79 LEI
    Epuizat din stoc
    Toate activitatile pot fi realizate in 5 pasi. Tehnicile sunt simple, materialele usor de procurat, iar din mainile tale vor iesi, fara efort, creatii uimitoare.
  • Arta si indemanare in 5 pasi - plastilina
    13.79 LEI
    Epuizat din stoc
    Toate activitatile pot fi realizate in 5 pasi. Tehnicile sunt simple, materialele usor de procurat, iar din mainile tale vor iesi, fara efort, creatii uimitoare.
  • Minele regelui Solomon
    13.79 LEI
    Epuizat din stoc

    Minele regelui Solomon (1885), „cea mai surprinzătoare carte care s-a scris vreodată“, cum spune reclama pe care i-o făcea primul editor chiar pe copertă, povestește aventurile lui Allan Quatermain (erou căruia, ulterior, autorul i-a dedicat o întreagă serie de cărţi de aventuri) și ale prietenilor lui – sir Henry, căpitanul John Good și Umbopa –, care pleacă în căutarea diamantelor din minele miticului rege, fiecare având scopuri personale ascunse.

  • Arta si indemanare in 5 pasi - carton
    13.79 LEI
    Epuizat din stoc
    Toate activitatile pot fi realizate in 5 pasi. Tehnicile sunt simple, materialele usor de procurat, iar din mainile tale vor iesi, fara efort, creatii uimitoare.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura