Eseistică

„Inginer chimist de formație, însă pasionat de alchimie, filosof à ses heures perdues, Alexandru Pop ne oferă în Libellus Nomisticus o mostră de alchimie speculativă. Care e miza acestor pagini? Aceea de-a ne spune – uneori doar sugerat, alteori cu argumente – că dincolo de ceea ce vedem, deopotrivă în metoda și-n reușitele ei, gândirea are o structură tainică, care cere și duce la o altă înțelegere. (…) Domnul Pop e dintre cei care caută punctul focal în care știința întâlnește conștiința și cunoașterea se dezvăluie ca frumusețe. Cât de mult s-a apropiat de el? S-o judece cititorii paginilor ce urmează. Ceea ce pe noi ne bucură e faptul că îl știm pe drum, cu o tinerețe și o determinare jovială ce mărturisește să transmutația e posibilă în sufletul celor ce cred în Marea Operă.” (Mihai Maci)

,,Dacă știința se opune religei, nu este din cauza a ceva din ceea ce conțin fie premisele, fie concluziile marilor teorii științifice. Acestea nu menționează nici un cuvînt despre Dumnezeu. Nu vorbesc despre vreo credință în afară de cea pe care ele însele o cer. Nu impun nici un ritual în afara ritualurilor obișnuite ale vieții academice, iar acestea nu implică nimic mai mult decît adorarea a ceea ce este adorat la scară largă. Afirmațiile încrezătoare ale oamenilor de știință care susțin că, în intimitatea camerei lor, au demonstrat că Dumnezeu nu există nu au nimic de-a face cu știința, și chiar mai puțin cu existența lui Dumnezeu.” David Berlinski

Textele reunite în acest volum aduc contribuții importante în contextul discuțiilor de astăzi referitoare la natura umană, fluiditate și identitate de gen, precum și din punctul de vedere al cercetării științifice asupra naturii. Totodată, capitolul final este o meditație profundă a problemei natură-har în „Paradisul” lui Dante.

,,Criza ecologică nu cade din cer chiar dacă ea se face văzută, printre alte simptome, prin dereglarea climatică. Nu este vorba nici măcar de o catastrofă naturală, globală și devenită sistematică. Agitațiile ideologice, bricolajele tehnologice și recuperările economice rămîn cu evidență dincoace de miza sa și-i maschează aspectul serios, la fel ca atîtea divertismente. Caracterele sale deopotrivă incontestabile, dar nedefinite ar trebui să ne facă să recunoaștem în ea un fenomen saturat: un fenomen în care excesul de intuiție (de imagini, de informații, de fapte, de data etc.) depășește cu mult tot ceea ce un concept sau un ansamblu de concepte ar putea constitui ca fenomen obiectivabil. De fapt, avem nevoie tocmai de filozofie pentru a-i analiza originea și tocmai de teologie pentru a încerca să-i facem față în mod corect." Jean-Luc Marion

Într-un interval de cîteva decenii, Edith Stein (1891 Breslau – 1942 Auschwitz) a ieșit din întunericul unei morți anonime într-o mare recunoaștere internațională. Doi factori au contribuit la această atenție extraordinară: lucrările ei cu o tematică de mare anvergură, bogate în idei, în cadrul fenomenologiei și filozofiei religiei; însă nu mai puțin destinul ei neobișnuit, în armonie cu uimitoarea ei măreție umană. Mai presus de toate au atras atenția transformarea vieții sale, în nefastul an 1933, din filozof în carmelitană și exterminarea ei la Auschwitz la vîrsta de 51 de ani – ca o victimă între multe altele în cadrul execuțiilor în masă, dar ca o victimă implicată în chip conștient. Mulți factori care în altă parte își pierd coeziunea au fost ținuți în cazul lui Edith Stein laolaltă, sub constrîngere, dar și sub propriile-i standarde înalte. În ea se întîlnesc știința și religiozitatea, intelectul și dăruirea, gîndirea profundă și umilința, iudaismul și creștinismul.

Chiar și un cititor neavizat este, de regulă, conștient că versiunile ortodoxe ale Bibliei au un specific al lor și că cele protestante au, de asemenea, caracteristici care le deosebesc în mod evident de cele ortodoxe. Cititorii familiarizați cu Scriptura sesizează diferențele, dar rareori pot oferi explicații pentru ele, deoarece în numeroase cazuri rădăcinile fenomenelor care au dus la apariția divergențelor dintre două sau mai multe traduceri ale Bibliei coboară adînc în istorie, iar lămurirea lor presupune o cercetare pe măsură. Un astfel de studiu stă la baza lucrării de față, situată la confluența dintre mai multe domenii de studiu.

„Întrucît se vede pe sine doar ca un proiect sau un experiment inițiat de o umanitate ivită printr-un concurs de forțe oarbe și eliberată de orice sarcină și misiune transcendentă, lumea vremurilor moderne, deși este în stare de cele mai grozave realizări de care a fost vreodată omenirea capabilă, nu poate (și poate nici nu vrea) să răspundă la insidioasa întrebare asupra propriei legitimități: la ce bun toate aceste reușite tehnice, științifice și sociale? De ce mi-aș mai împărtăși cu alții bunăstarea mea efemeră? De ce, la urma urmei, ar fi mai bună existența ființelor umane decît inexistența sau dispariția lor? Dacă tot ne simțim în lume precum niște aruncați într-o horă jucată în jurul sicriului, de ce am mai vrea să contaminăm și pe alții cu virusul ființei? De ce aș mai continua să fiu un cobai în laboratorul de experimente al unei omeniri care a luat-o razna? De ce e bine ca specia umană să-și continue aventura și să fie dusă mai departe? – acestea sînt întrebările cu care Rémi Brague ne zgîndărește la fiecare pagină a acestei cărți nebunia rațiunii autosuficiente și confortul sinucigaș al vieții neinterogate.” (Dan Siserman)

Roland Breeur (născut în 1966) este profesor la KU Leuven, Belgia, specializat în filozofia modernă și contemporană franceză. După finalizarea tezei de  doctorat despre Marcel Proust și studierea și publicarea unor lucrări despre Bergson, Merleau-Ponty și Sartre, Breeur își schimbă interesul de cercetare asupra  originilor modernității franceze de la Descartes la Malebranche. Astăzi, cercetarea sa se concentrează în primul rînd asupra Eticii lui Spinoza, asupra încercării de a explicita și de a pune într-o lumină serioasă ceea ce Deleuze avea în vedere prin clasificarea lui Spinoza ca anti-cartezian.

Profesorul Rémi Brague a scris o serie impresionantă de cărți, în general de filosofie, dar și cîteva cu deschideri culturale, teologice, literare diverse. Volumul de față conține articole publicate de-a lungul anilor în revista Communio. Prin natura lor, textele cuprinse în această carte se doresc a fi accesibile unui public larg și pun în lumină ceea ce producțiile academice lasă mai greu să transpară, și anume dimensiunea credinței autorului lor. (Alin Tat, îngrijitorul ediției).

„Dumnezeu se oferă celui care i se dăruieşte. Aceasta pentru că Dumnezeu vine să-şi facă începutul în credincios. Şi face aici ceea ce nu încetează să facă în el însuşi, a se oferi prin caritate. A iubi caritatea înseamnă a schimba obiectul iubirii în subiectul său: cine iubeşte astfel iubeşte în mod unic din cauza celui pe care-l iubeşte, nu din propria capacitate de a iubi. Cine iubeşte caritatea ştie că nu iubeşte. Dar ştie deopotrivă că cel care iubeşte va putea să-l iubească. O ştie prin speranţă. Credinţa se inserează astfel în sistemul virtuţilor numite teologale, pentru a ne face să accedem la aceea care, printre ele, este şi numele lui Dumnezeu: iubirea.” (Autorul)

Robert Sokolowski predă filozofie la Catholic University of America. A fost timp de opt ani consultant la Los Alamos National Laboratory, unde a ținut prelegerile J. Robert Oppenheimer (în 1996).

Paginile dense și precise pe care Teodor Baconschi le consacră sfinților-mimi și nebunilor întru Hristos descriu un tip ideal, realizat prin mijlocirea unor experiențe particulare. Rîsul și deriziunea sînt armele acestor oameni spiritualizați, care desfid lumea din iubire față de Dumnezeu, ironizează cu smerenie puterea structurilor ecleziastice, așa cum denunță, de dragul autenticității, pietatea conformistă. Hohotele lor – pe care mulți le asociază prea ușor cu grosolănia sau țicneala – atestă, înainte de orice, deplina lor libertate de copii ai lui Dumnezeu. (Michel Meslin)

Cititorul acestei cărți va descoperi o viziune proaspătă, mai puțin sever-hieratică, asupra creștinismului bizantin, definit prin simțul unei sacralități deschise, care nu se opune și nici nu se substituie profanului. Teodor Baconschi ne ajută poate să presimțim – și deci să regăsim – acel mod de a fi „aureolat de voioșie”, al cărui secret părea pierdut. (Olivier Clement)

Este uimitor că atît de mulți oameni de știință, filosofi și teologi cred că există un conflict serios între știință și religia teistă. În această superbă carte, cel mai de seamă filosof al religiei lămurește, cu inteligența și perceptivitatea caracteristică, de ce nici unul dintre motivele principale pentru credința că există un astfel de conflict nu are nici pe departe succes. (Michael Bergmann, Profesor de filosofie, Purdue University)

Alvin Plantinga (n. 1932) este un filosof analitic american, profesor emerit de filosofie John A. O’Brien la Universitatea Notre Dame. Foarte cunoscut pentru scrierile sale de filosofia religiei, epistemologie, metafizică, este autor al cărţilor God and Other Minds (1967), The Nature of Necessity (1974), Essays in the Metaphysics of Modality (OUP, 2003) şi Warranted Christian Belief (OUP, 2000).

„Antisemitismul îi abate pe oameni în mod deplorabil de la efortul real care le este cerut. El le abate privirea de la cauzele reale ale răului lor – care își are sălașul în același timp în inima noastră egoistă și mincinoasă și în structurile sociale care sînt în cauzalitate reciprocă cu această mizerie morală – pentru a-i ațîța împotriva unei mulțimi inocente, asemenea unui echipaj mizerabil care, în loc să lupte împotriva furtunii, ar vrea să arunce peste bord o parte din tovarășii săi, așteptînd ca toți să încerce să se omoare unii pe alții și să dea foc vasului în care este îmbarcată omenirea visătoare.
Rasiștii rămîn tributari Vechiului Testament, iar comuniștii Noului [Testament]. Primii au extras din Scripturile evreilor, pentru a o corupe, ideea unei rase predestinate, a unui popor al lui Dumnezeu; ceilalți au primit de la Evanghelie, denaturînd-o, ideea eliberării universale și a fraternității umane”. Jacques Maritain

E ceva ce vorbeşte direct şi viu în aceste texte: cunoaşterea sigură a subiectului, stapînirea ramificaţiilor lui (atît la nivelul bibliografiei, cît şi la cel al gîndirii), lipsa de emfază, tentativa generoasă de a-l convinge pe celălălt pe baza argumentelor, disponibilitatea de-a accepta obiecţiile şi de-a regîndi subiectul, calmul judecăţii şi francheţea interogaţiei.

O spun cu mînă pe inimă: nu e un singur rînd din cele scrise de el asupra educaţiei româneşti la care să nu subscriu întru totul. Şi asta nu doar pentru dreapta cumpănă a gîndului şi eleganţa exprimării, ci – mai ales – pentru că fiecare rînd al acestor texte mă (şi ne) îndeamnă la meditaţie. Dincolo de orice altceva, e în aceste texte o teribilă sinceritate. Vorbind despre şcoală, Doru Căstăian vorbeşte despre sine şi despre elevii săi, despre perplexităţile şi incertitudinile sale, despre mirarea – deopotrivă uimire fascinată şi spaimă a – felului în care ideile se articulează în lume. Aceasta mi se pare a fi măsura paginilor ce urmează: exerciţiul de sinceritate al unui profesor adevărat. (Mihai Maci)

Profesor, traducător, publicist, scenarist de softuri educaţionale, om fascinat de tineri şi de educaţie. Născut la Galaţi, la 16 februarie 1979, a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în anul 2001. Master în filosofie franceză contemporană în 2002, doctor în filosofie al Universităţii de Vest din Timişoara în 2008, cu o teză despre conceptul de diferenţă în filosofia franceză post-structuralistă. Profesor de filosofie şi ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, începînd cu anul 2003. Interesat profund de problemele educaţiei în general şi ale şcolii româneşti în special, Doru Căstăian a avut intervenţii nu foarte dese, dar limpezi şi provocatoare, pe marginea unor subiecte de actualitate privind educaţia şi tendinţele pedagogice contemporane, aducînd în spaţiul public românesc contribuţii substanţiale şi informate.

Vedem limpede poziția integratoare a lui Doru Căstăian. Poziția lucidă a ascultării reciproce, a ne-anihilării reciproce, a supraviețuirii în condiții de diferență, fără posedare exclusivă. Adevărul nu e la noi, nu e la voi și, dacă există, există strict în întîlnirea dintre lumile noastre diferite. În tensiunea reală a unor diversități ireductibile. Eu, creștinul, și tu, ateul, eu, teologul, și tu, omul de știință, eu, raționalistul, și tu, misticul. Cunoaștere, dar și împăcare.
Cu Doru, tu, stimate cititor, ești în siguranță. Și în siguranță voi fi și eu în întîlnirea cu tine, fiindcă autorul gînditor a sădit în avans apropierea noastră. (Andrada Ilisan)

Profesor, traducător, publicist, scenarist de softuri educaţionale, om fascinat de tineri şi de educaţie. Născut la Galaţi, la 16 februarie 1979, a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în anul 2001. Master în filosofie franceză contemporană în 2002, doctor în filosofie al Universităţii de Vest din Timişoara în 2008, cu o teză despre conceptul de diferenţă în filosofia franceză post-structuralistă. Profesor de filosofie şi ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, începînd cu anul 2003. Interesat profund de problemele educaţiei în general şi ale şcolii româneşti în special, Doru Căstăian a avut intervenţii nu foarte dese, dar limpezi şi provocatoare, pe marginea unor subiecte de actualitate privind educaţia şi tendinţele pedagogice contemporane, aducînd în spaţiul public românesc contribuţii substanţiale şi informate.

Umanism integral este una din cărțile importante ale filosofului catolic Jacques Maritain. Gânditorul francez a scris mult și în multe domenii ale reflecției filosofice, însă câteva cărți se detașează ca relevanță în cadrul vastei sale producții. Printre ele și aceste șase prelegeri ținute la Universitatea din Santander în august 1934, și reluate în volumul publicat în 1936.
Cartea anunță o nouă creștinătate, dar și o nouă vârstă a culturii. În dezacord cu modelul constantinian al unei prea mari apropieri între religie și politică, Maritain prefigurează aici reflecțiile despre pluralism ale Conciliului Vatican II, bazate pe o filosofie a persoanei și a libertății. Teocentric, umanismul autorului nu este prin aceasta mai puțin umanist, întrucât el pledează pentru convergență, într-o lume în care dialogul ar urma să aibă rolul cel mai însemnat. Și această lume s-a retrezit la viață după 1945, iar Jacques Maritain a continuat să o însoțească cu meditațiile sale sapiențiale. (Alin Tat)

"Mi-a trimis Flori protestul sau - fulminant... I-am scris -  nu felicitari, pentru asa ceva nu se felicita, ci <<,-am felicitat>>, vorba frantuzului, ca nu eu sunt cel vizat: m-as fi simtit nimicit de Uraganul Flori." Paul Goma, "Jurnal", miercuri, 26 octombrie 2005

"Atitudinile cetatenesti ale lui Flori Balanescu sunt admirabile. Lipsite de retinerile lase, de oportunismele, de compromisurile habituale, neurmand niciun scop de cariera ori de alta natura putin onorabila, ele marcheaza una din nu prea numeroasele pozitii integre, intrutotul convingatoare, pe care le inregistreaza azi viata noastra publica. Pe urmele lui Paul Goma pe care si l-a ales drept model, Flori Balanescu se pronunta cu o exemplara fermitate impotriva reziduurilor totalitare atat de disipate si nu o data disimulate in mentalul nostru public." Gh. Grigurcu, "De trei ori femeie", "Acolada", 2012

„Ce sunt asadar eu insumi, ma intrebam atunci. Profesor? Nu cred; am predat din necesitate. Scriitor? Poate. Filosof? Sper sa fiu. Dar mai ales un soi de romantic al dreptatii, prea repede imaginandu-mi ca dreptatea si adevarul vor avea, cu fiecare lupta purtata, drept de cetate printre oameni. Si poate un soi de ascultator al pamantului, lipindu-si urechea pentru a auzi sunetul izvoarelor ascunse si al nasterilor nevazute. Si poate, de asemenea, ca orice crestin, in ciuda si in mijlocul mizeriei si slabiciunilor si a tuturor harurilor tradate, de care imi dau seama in seara vietii mele, un cersetor al cerului deghizat in om al veacului, un soi de agent secret al Regelui Regilor in taramul printului acestei lumi, asumandu-si riscurile.” (Jacques Maritain)