Eseistică

„Fragmentele lui Arthur Suciu reprezintă rodul unui exerciţiu de luciditate desfăşurat pe durata a mai bine de trei decenii. Câtă luciditate, atâta libertate pentru că, asemeni stoicilor sau moraliştilor francezi, fulguraţiile şi cristalizările din această carte îşi datorează caracterul dorinţei şi capacităţii autorului de a nu se lăsa dominat de determinările social-politice sau de discursul hegemonic. În fragmentele scrise de Arthur Suciu la 18 ani nu era loc decât de el şi de Dumnezeu sau de teme absolut importante privite drept în ochi. Între timp, în cei 32 de ani care au urmat, în textele lui Suciu şi-au făcut apariţia şi oamenii, ceilalţi: familia extinsă, colegii de liceu, umiliţii şi înfrânţii de la colţul blocului, rataţii cartierelor, politicienii, hipsterii, fauna de dubioasă efervescenţă a presei. Chiar şi o călugăriţă care sforăie în tren. Puritatea iniţială a fost fericit întinată de oboseala şi generozitatea maturităţii. Omul s-a smerit. Obiectul privirii s-a diversificat. Ceea ce înseamnă că autorul dă mai mult decât primeşte, pentru că ştie să vadă lucrurile umile, nuanţele trecute cu vederea, banalităţile strivitoare ale vieţii de zi cu zi, cărora, tuturor, le găseşte noima. Și asta pentru că le iese în întâmpinare, le cercetează, nu se împiedică în aparenta lor lipsă de valoare. Ce lipseşte la inventarul lor, pune de la el. Energia, inteligenţa şi patosul cultural care răzbat din textele tinereţii se transformă, treptat, într-o imagine despre lume. Lirismul lasă loc cartografierilor precise. E cartea unui parcurs existenţiaI reuşit, care nu şi-a ratat miza.” (Mircea PLATON)

„Problema esențială pe care o pune cartea lui Vitalie Ciobanu este aceea că există o relație importantă între sentimentul național și democrație în ciuda faptului că experiența politică a secolului al XX-lea ne arată că naționalismul a fost funest pentru democrație. Sentimentul național, merg eu mai departe în implicațiile acestei cărți, nu este același lucru și nu trebuie văzut în același fel, cu naționalismul, cel legionar sau cel comunisto-ceaușisto-securist."

„Eseurile din concursul Subiectiv au fost, pentru mine, una dintre cele mai surprinzătoare experiențe din acest an. M-au impresionat enorm poveștile și calitatea scrisului, de multe ori am avut impresia că citesc pagini din cărți deja publicate, nu exerciții la o tema dată. Dincolo de plăcerea lecturii a fost însă descoperirea că generația tânără poate să povestească despre drame, lucruri incomode, frici și cutume sociale mai bine decât generațiile anterioare și o face cu empatie, responsabilitate și mult talent.” (Tatiana Țîbuleac)

„Lucrarea este un reper dintre cele mai importante în cadrul bibliografiei critice românești, dar și europene, consacrate unei problematici a visului și a raporturilor acestuia cu literatura”. Liviu Petrescu

„Stilul ironic, tăios, precis în observații și aprecieri, face din blogogramele lui Gheorghe Erizanu o lectură palpitantă, cu efect de trezire bruscă, de resuscitare a spiritului critic și de revigorare a bunului-simț.” Nina Corcinschi

„A fost comunismul sovietic o paranteză a istoriei care nu a lăsat omenirii decât amintirea unei vârste unei apocalipse ratate sau a fost o tragedie istorică de uriașe proporții, produsul unei dorințe exacerbate de bine care a decurs în chip atroce și, în felul acesta s-a constituit într-o tragedie a Umanității? A fost produsul unui cinism dus la extremă a unor manipulatori fără scrupule sau printre intrigile malefice au răzbit și vocile unor iubitori de oameni? Seamănă societatea post comunistă cu lumea justiției și adevărului la care au visat rezistenții, disidenții? Unor astfel de întrebări dă răspuns Vasile Ernu pe care îl califică nu numai faptul că este „Născut în URSS” dar și o sensibilitate de-a percepe semnificația faptului banal, o precizie a analizei care te stimulează intelectual și când nu ești de acord cu ea.” (Ion Vianu)

„Autoarea are și bosă teoretică, reușind să pună ordine într-un domeniu al nuanțelor și al imponderabilului, dar are și un mare talent analitic, interpretările sale fiind de fiecare dată extrem de inteligente și îndrăznețe. Cartea Ninei Corcinschi se va fixa, nu am niciun dubiu, ca reper în cercetarea erotologică românească. Alături de Eroticonul Mihaelei Ursa.” (Bogdan Crețu)

Una dintre cele mai polemice cărți ale secolului XXI. „Dacă vrem cu adevărat să-l definim pe Muray, dincolo de „genial”, aș spune că este un om al epocii luminilor nefericit de epoca noastră.” (Élisabeth Lévy)

 

„Binele merge repede. Binele înaintează. Galopează. Urcă din toate părțile. Se întinde, crește, cîștigă teren, recrutează în fiecare minut noi misionari. Binele se înalță iute, astupă rînd pe rînd aproape toate ieșirile și interzice escapadele. El este cel ce rezidește de la început, într-o nouă Facere, ziua și noaptea, soarele și stelele, spațiul și timpul. De cînd cu Imperiul Binelui, Binele nu știe de glumă. Șapte anișori i-au fost destui pentru a curge, a se năpusti, a potopi, luînd și cărînd cu el tot ce i-a ieșit în cale, dărîmînd orice îi mai opunea rezistență, revărsîndu-se din albie, scrijelind malurile, aruncîndu-se infernal – pardon, paradisiac... –, răspîndindu-se peste tot, desfășurîndu-se, deplasîndu-se, cucerind și supunînd pe oricine ar fi fost ispitit să i se pună de-a curmezișul.

Acum și-a atins ținta. Sau aproape. Și se pierde satisfăcut în imensitatea Sărbătorii, ca un fluviu în marea promisă. Tot
ce a smuls în cursa lui demențială dăruiește azi, ca pe o mărturie a victoriei lor comune, curenților nesfîrșiți ai Sărbătorii în care se scufundă.”

„Generația mea e armata generalului mort. Așa va rămâne în istoria României. Arthur Suciu, ronin de elită, face și în acest volum proba unei conștiințe care refuză să se dezintegreze în așteptare. Fragmentele sale nu sunt constatările unei conștiințe intermitente, ci ale uneia neadormite, rod al unei lucidități apocaliptice, care tinde să înregistreze și să ne descopere totul. E, în aceste pagini, așteptarea arcuită a cuiva care a găsit. Răgazul pe care pare că și-l acordă este al unui om care regândește continuu lumea pentru a o recompune ca sens.  E cartea unui om care nu a abdicat.” (Mircea Platon)

„Prin textele sale (…), Adrian Ciubotaru încearcă să reabiliteze genul eseului erudit, să-i restabilească niște contururi mai exacte. Pentru că, oricât de proteic genul, oricât de libere şi neexhaustive abordările, eseul nu înseamnă divagaţii aproximative pe orice temă. Eleganţa şi precizia scriiturii nu sunt deloc neglijabile aici, ca şi profunzimile de substanţă sau elementara documentare (în toate cazurile). Interpretarea nu va lipsi, dar ea va fi anticipată de cunoaşterea subiectului în punctul iniţial. Şi, mai ales, el ştie cât de importantă este proprietatea termenilor, pentru a nu produce confuzii din oficiu, înainte de opinii, polemici şi exerciţii hermeneutice fără limite[le interpretării].” (Mircea V. Ciobanu)

 

 „Mai mult de 50 de ani, numele lui Klaus Bochmann este asociat cu dezvoltarea studiilor romanice, în special a studiilor românești, în Germania. Cu cele circa 35 de cărți și peste 200 de articole științifice publicate în limbile germană, franceză, italiană, română, engleză și prin prelegerile susținute în toate țările latine din Europa, dar și în Austria, Elveția, Rusia, Ungaria, Polonia, precum și în Cuba și Canada, Klaus Bochmann și-a creat o reputație internațională impresionantă, domeniul său de excelență fiind sociolingvistica limbilor romanice. ​

Prezentul volum reunește o serie de eseuri, ce ilustrează în mod exemplar perspectiva autorului asupra istoriei limbii și asupra politicilor lingvistice, concepute ca o interacțiune strânsă a faptelor social-politice și lingvistice. Textele (traduse  din limba germană) se adresează unui numeros public vorbitor de limba română.” (Sabine Krause)

Crede cineva, are cineva stupiditatea de a crede ca  falsificare grosolana poate sa suprime o realitate? 

Laszlo Alexandru s-a apucat de treaba si a scris un volum de eseuri despre acelasi Mihail Sebastian portretizat de Marta Petreu cu 10 ani in urma. Dar este un volum in oglinda! Laszlo il citeste pe evreul brailean dornic de afirmare, intr-o cheie rasturnata, asa cum, de astfel, sugera chiar Marta Petreu ca ar fi posibil. Scrierea lui este alerta, polemic-academica si plina de argumente. - Alexandru Florian

„Jurnal la sfîrșitul lumii e o cronică subiectivă la cald, alcătuită din consemnări «facebook-iste» ale ultimilor ani din România noilor conflicte ideologice (2014–2018). O nouă formulă de «literatură totală» made in Vasile Ernu. E, de fapt, o abordare eseistică directă a nevrozelor vieții noastre publice, împănată cu digresiuni confesive savuroase, cu reflecții antropologice despre lumea Estului postsovietic și, nu în ultimul rînd, despre puterea subversivă a literaturii. O terapie mentală de șoc pentru toate opțiunile ideologice (benefică, indiferent de efectele adverse) care nu ratează aproape nimic important din ce ni se întîmplă în spațiul public. Autorul e, am mai spus-o, un postimperial antihegemonic, a cărui gîndire critică neînregimentată provoacă toate taberele; un contrabandist de idei în răspăr care sparge, surîzător, liniile de front; nu un activist subordonat unei ideologii (ca «om de stînga» asumat ce se află), ci un gînditor social independent și un umanist paradoxal, cu o inteligență artistică și o mobilitate intelectuală ieșite din comun. Are în dotare o înțelepciune jucăușă de țadik, o versatilitate bonom-ironică și o știință dezarmantă în a dribla ideile primate. Inclusiv pe cele despre sfîrșitul lumii și al istoriei, care se tot amînă. Autorul acestei cărți spunea cîndva despre I.L. Caragiale că este cel mai bun scriitor politic al nostru. Eu cred că Ernu – un est-caragialian trecut prin Ilf și Petrov, vecin cu «extremismul de centru» al lui Radu Cosașu – este cel mai bun scriitor politic al literaturii române de azi.”

Paul Cernat

„Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.” (Traian T. Coșovei)

Fugea limba de sub picioare si alunecam in adancurile limbii ce se dezintegra. Constatarea «gresit» zdruncinase limba si de-la-sine-intelesul singurei limbi pe care o vorbisem dintotdeauna se retragea. Si ma opream, dupa un balbait baroc, in mijlocul unei propozitii ca sa intreb daca exista in limba romana un cuvant sau altul, cuvinte banale, comune. Apoi renasteam, fiara cu zeci de antene, gheare si colti, pentru a detecta greseala celorlalti, iar «gresit!» devenea o sentinta data celui ce greseste, caci o greseala nu era doar o greseala «de limba» – omul care a rostit sau a scris gresit este el insusi o eroare, e o fisura in fiinta lui… Cum am ajuns victima si tortionar in colivia limbii? De ce a fost posibila aceasta vanatoare reciproca in limba care ar trebui sa fie instantaneu si neconditionat prezenta, numita si limba materna? Si ce se intampla atunci cand, de prea multe corectari, de-la-sine-intelesul acestei limbi este zdruncinat? Cartea incearca sa raspunda la aceste intrebari povestind istoria unui tragicomic l’amour de la langue. - Tamara Caraus

Ca un hot ziua in amiaza mare. Puterea in epoca postumanitatii

Asa cum functioneaza astazi, ideologia pare exact opusul ei, o critica radicala a utopiilor ideologice. Ideologia dominanta acum nu e o viziune pozitiva a vreunui viitor utopic, ci o resemnare cinica, o accep­tare a modului in care lumea e de fapt, insotita de un avertisment ca, daca vrem s-o schimbam prea mult, va urma doar o oroare totalitara. Orice viziune a unei alte lumi e respinsa drept ideologie. Alain Badiou a formulat asta intr-un mod precis si minunat: astazi, principala functie a cenzurii ideologice nu e de a zdrobi rezistenta concreta – asta e treaba aparatelor represive ale statului –, ci de a zdrobi speranta, de a denunta imediat orice proiect critic drept deschizator al unui drum la capatul caruia se afla ceva de felul unui gulag. - Slavoj Zizek

Deviza antropologiei alimentației, o societate într-o farfurie, nu este nici gratuită, nici pretențioasă. O alimentație într-o reclamă nu este altceva decît prelungirea la fel de îndreptățită a primei devize atunci cînd societatea cu pricina este una de piață. Îmbinînd o cunoaștere de publicitar, o experiență de cumpărător și o perspectivă de antropolog, Florin Dumitrescu citește pentru noi etichetele publicității alimentare pentru a ne explica de ce și cum s-a născut acest trend relativ recent al produselor tradiționale și cum se face marketizarea acestuia.

Intelighentie si putere in Romania (2004-2014)

„Filolog, dar si doctor in antropologie religioasa, Marius Lazurca reuneste in chimia sa intelectuala toate ingredientele care fac din aceasta carte o exceptie savuroasa si o piatra de temelie a hermeneuticii eliadiene. Exceptie, pentru ca textul curge nuantat si precis, cu o pasionanta luciditate calofila. Piatra de temelie, pentru ca analitica pusa in joc de autor integreaza si depaseste tot ce s-a scris, pina acum, despre relatia mit-fictiune-stiinta, in opera lui Mircea Eliade. Zeul absent — ca tema esentiala a modernitatii — este, deopotriva, o prezenta critica revelatoare si un test de perspicacitate trecut cu brio.” (Teodor Baconschi)

Trei guinee

„Revenind insa la cartea noastra, ea a luat nastere in aceste peregrinari pe care le-am avut in Rusia in ultimii 7 ani, in care am cunoscut foarte multa lume apartinand celor mai active grupuri ale intelighentiei ruse. Am avut ocazia sa particip la dezbateri, la evenimente, la discutii interminabile si mi-am facut multi prieteni. Toate aceste lucruri au dus pe nesimtite la aparitia acestei carti, in formula pe care o aveti in fata. Volumul cuprinde un set de interviuri, sau discutii si dezbateri transformate in interviuri, cu personalitati din diverse domenii si de orientari foarte diferite. Aici veti intalni si oameni foarte dragi mie, importanti in domeniile lor, precum Aleksandr Ivanov (filozof si editor), Viktor Misiano (critic de arta), Boris Groys (teoretician media), Ekaterina Degot (istoric al artelor), Zahar Prilepin (scriitor), Oleg Panfil (scriitor), dar si autori ale caror idei nu le impartasesc neaparat, cum ar fi cele ale cunoscutului scriitor si jurnalist Aleksandr Prohanov, a carui functie insa in spatiul cultural si politic rus este foarte importanta. Pe langa intelectuali foarte cunoscuti, veti intalni si teme care ma intereseaza in mod special si pe care le discut cu oameni competenti in domeniile respective: relatia protestantilor cu puterea din perioada tarista si cea sovietica, despre urbanismul sovietic, despre industria alimentara sovietica, despre rockul sovietic, despre «generatia Sputnik», despre filmul rusesc si sovietic, despre literatura rusa sau despre cum gandesc intelectualii rusi din Republica Moldova. Sunt teme diverse, sunt oameni diversi.“ - (Vasile Ernu)

"Povestea Scufita Rosie este cunoscuta, intr-o forma sau alta, de milioane de oameni care nu au auzit de Perrault. De altfel, cea mai raspandita nu este versiunea lui Perrault sau cea a fratilor Grimm, ci o varianta edulcorata, care combina elemente din ambele versiuni clasice. Statutul ei, ca unul dintre cele mai cunoscute personaje din cultura occidentala, face din Scufita Rosie un referent intertextual foarte eficient, chiar si in operele adresate copiilor."

„…ne ferim de ei, dar ii aparam de hingheri, ii consideram un pericol, dar ii hranim daca sint prin preajma, ii iubim, dar le abandonam, la o adica, puii, ii consideram persoane, dar ne adormim constiinta daca sint eutanasiati cum trebuie... S-ar putea vorbi astfel de o stare de disonanta sociala, care vizeaza o stare de contradictie ce nu mai este doar intre membrii societatii, ci traverseaza (aproape) fiecare individ in parte.” - Vintila Mihailescu

"Textul pe care-l scrieți trebuie să-mi dea dovada că mă iubește. Această dovadă există: este scriitura. Scriitura este acest lucru: știința desfătărilor limbajului, kamasutra sa (nu există decât un tratat al acestei științe: scriitura însăși)."

Două eseuri purtând semnătura lui Roland Barthes

Limbajul este o piele: îmi frec limbajul de celălalt. E ca şi cum aş avea cuvinte în loc de degete sau degete la varful cuvintelor. Limbajul meu tremură de dorinţă. (A vorbi îndrăgostit înseamnă a te dărui fără limite, fără dezechilibrare; înseamnă a practica un raport fără orgasm. Şi poate că există o formă literară a acestui coitus reservatus: galanteria preţioasă).

Imperiu al Semnelor? Da, dacă înţelegem prin asta că aceste semne sunt goale şi că ritualul e fără Dumnezeu.

Volum de eseuri din Seria Roland Barthes