Eseistică

Această carte clasică a părintelui etologiei moderne se deschide cu întrebarea: Cum s-a născut prietenia dintre om şi câine? Cândva în epoca de piatră, arată Lorenz, foamea şi nevoia i-au împins pe om şi pe strămoşul câinelui domestic să intre într-un parteneriat reciproc avantajos, din care avea să se dezvolte în decursul mileniilor o relaţie cum nu mai e alta între două specii.

La casa sa din Altenberg, de lângă Viena, Lorenz a ţinut fel de fel de animale, de la câini şi gâşte până la maimuţe şi peşti. Reunind într-un mod fericit puterea de observaţie a omului de ştiinţă cu empatia iubitorului de animale, autorul descifrează resorturile subtile ale comportamentului canin în situaţii cunoscute de noi toţi. Dintr-o suită de întâmplări hazlii, adorabile, aflăm ce transmit expresiile faciale şi corporale ale câinilor (şi pisicilor), cum putem explica emoţiile şi reacţiile lor, ce anume înţeleg ei din limbajul omenesc sau cum se raportează la copii şi la puii congenerilor lor.

Revelatoare pentru comportamentul companionilor noştri patrupezi, fermecătoare prin scenele relatate, cartea lui Konrad Lorenz a captivat, de la apariţia ei în 1950, milioane de cititori din întreaga lume.

„O fascinantă punere în scenă a luptei filozofilor cu moartea.“ (Times Higher Education)

„O carte minunat scrisă, accesibilă, pătrunzătoare şi erudită, care ne arată că filozofia nu este mestecarea academică a unor texte aride, ci meditaţia asupra destinului omului, de fiinţă muritoare care-şi înfruntă condiţia pentru a afla o artă de a trăi.“ (Morning Star Online)

„Cărţile de filozofie se citesc rareori pe nerăsuflate, dar Brădăţan ne propune o fascinantă explorare a situaţiilor-limită existenţiale în care filozoful nu-şi mai poate susţine adevărul decât cu preţul sacrificiului suprem.“ (Existential Analysis)

„Moartea, în viziunea lui Brădăţan, aduce un nou sens vieţii, o intensitate sporită îndeletnicirii de a trăi.“ (SIMON CRITCHLEY, New School for Social Research)

Bine-cunoscutul scriitor chinez Yu Hua, autor al bestsellerurilor În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă, pornind de la zece cuvinte-cheie, o perspectivă curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol, de la Revoluția Culturală și cultul pentru președintele Mao la protestele din Piața Tian’anmen și boomul economic din zilele noastre. China în zece cuvinte este, pentru cititorul străin, o șansă unică de a înțelege acest colos misterios.

„China în zece cuvinte înfăţişează o naţiune compromisă moral, afectată de şomajul galopant, polarizarea de clasă, corupţia şi risipa endemice. La cele două extreme, ţăranii traversează ţara ca să-şi vândă sângele, în vreme ce multimilionarii îşi construiesc vile care imită Casa Albă. Fiecare eseu e dedicat unui cuvânt anume – originilor sale, sensului apreciativ sau depreciativ –, începând cu «popor» şi sfârşind cu «cacealma», un arc care, pentru Yu Hua, pare să sintetizeze în bună măsură ultima jumătate de secol din istoria Chinei.“ (New York Times)

„Pare imposibil să spui povestea giganticei transformări a Chinei în doar zece cuvinte. Cum să surprinzi consecinţele celei mai rapide revoluţii industriale din istorie, care a avut loc în cea mai populată ţară de pe pământ? Yu Hua a reuşit s-o facă în aceste scurte eseuri caleidoscopice, în care fiecare cuvânt antrenează amintiri personale, reportaje contemporane şi comentarii politice incisive.“ (The Independent)

„Uneori comice, alteori sfâşietoare sau cumplite, aceste zece eseuri mişcătoare şi instructive constituie o mică perspectivă caleidoscopică asupra Chinei contemporane... Scrisă cu ochiul şi flerul narativ ale unui romancier, China în zece cuvinte îl face pe cititor să reconsidere „miracolul chinez“. (Ha Jin)

„Rareori găseşti o carte de ficţiune care să fie când isteric de amuzantă, când profund mişcătoare şi tulburătoare. Cu atât mai neobişnuit este să întâlneşti asemenea calităţi într-o operă de non-ficţiune. China în zece cuvinte este o asemenea lucrare.“ (Los Angeles Review of Books)

Pe copertă: Zhu Yi Yong, Memories of the past series no. 17, ulei pe pânză, 2006

Marea calitate a istoriei sociale este căutarea – obligatorie – a nuanțelor. Într-o vreme a generalizărilor trufașe, o asemenea atitudine cultivată cu succes de Ionuț Butoi este mai mult decât reconfortantă. Zoltán Rostás

O privire, chiar si de suprafata, asupra catorva dintre titlurile ce alcatuiesc portofoliul stiintific al lui Iulian Chivu indica un cercetator preocupat constant de ceea ce confera, in imprejurari determinate, un continut particular spiritualitatii general umane...

Olimpia Berca

 *

Multe sunt temele eseurilor in discutie, insa  interesanta este dictiunea ideilor, acel farmec al enuntului si formularii  memorabile, usurinta de a desena concepte si idei, in mod conex si interdisciplinar.

 Zenovie Carlugea

 *

Citindu-l deci pe Iulian Chivu e greu de spus daca autorul deschide spre o disciplina noua, etnosofia, dincolo de etnopsihologie, sau face peste timp o relectura aplicata a unor teme filosofice al caror miraj este mereu fascinant...

Lucian Hetco

 *

Scrisa cu rigoare, cartea poarta si o dimensiune polemica, atat prin profunzime, cat si ca sens si semnificatie, fata de generatia spontanee de teorii si practici perfide ce pun gandul in situatii nefericite si spiritul sa se rasuceasca viclean spre realizarea de sine.

Dumitru Velea

• Cum se face ca dezordinea, violenta, haosul dau impresia ca au devenit noile reguli ale sistemului international, cata vreme, cu numai douazeci de ani in urma, pacea, prosperitatea si libertatea erau considerate ca urmari firesti ale incheierii Razboiului Rece?
• Ce dinamici domina m prezent lumea? Bursa sau violenta? Economia sau geopolitica?
• Va reusi cea dintai sa pacifice lumea si sa o unifice intr-un destin comun?
• Va duce oare cea de-a doua la destramarea unificarii pietelor, in favoarea dezordinii si a rivalitatilor scapate de sub control?
 

Seria Răni deschise ar fi trebuit să se încheie odată cu volumul 6, apărut postum. Dar ea nu s-a lăsat încheiată, bogăția materialului impunând publicarea volumului de față, care reproduce, în bilanț atent, opt texte rămase nepublicate din anul 2012, 17 texte care completează imaginea anului 2013 și 37 texte care reprezintă doar o parte din prestația pe 2014 a autorului. (…)

Concentratul de rosii care calatoreste din China in Europa pentru ca apoi sa ajunga sa fie procesat in Africa si sa ii deposedeze pe fermierii locali, soia, care colonizeaza intinderi intregi din Mato Grosso amenintand padurea amazoniana, ca sa hraneasca batalioane de porci industriali in China, tonul pescuit in Pacific si vandut pe un dolar sau un euro conserva in Occident sunt doare cateva exemple ale unui sistem alimentar din ce in ce mai putin atent la echilibrele sociale si de mediu

Folosim prea multe lucruri si prea multe dintre el sunt toxice.
Si nu asta a fost ideea progresului! Inca mai putem schimba societatea pentru a face lucrurile mai bine, nu mai multe

Interzisa si condamnata in prezent, tortura a fost folosita in foarte multe tari pe tot parcursul secolului XX. Panopticum isi propune sa aprofundeze acest subiect, aratind dimensiunile inimaginabile pe care le poate atinge uneori cruzimea umana. Lagarele naziste, Gulagul, Dictatura Coloneilor in Grecia si a Juntelor militare in America Latina, regimurile totalitare din Africa si cele din statele islamice sint doar citeva exemple ilustrative pentru supliciile la care omul ii poate supune pe semenii sai. De la descrierea diferitelor tehnici, a motivatiilor si a principalelor momente in care s-au petrecut acte de violenta salbatica pina la portretele-robot ale tortionarului si victimei, eseul de mentalitate al Ruxandrei Cesereanu ne ofera o imagine de ansamblu a fenomenului torturii, contribuind, obiectiv si rational, la reimprospatarea memoriei colective.

Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucereşte. Şi nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale şi pline de eleganţă ale acestei cărţi. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliştii francezi.
Din întâlnirea cu ceilalţi, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversă, nefericirea şi spaimele. Să încercăm, dimpotrivă, să rămânem orientaţi către locurile marilor întâlniri cu semenii noştri. Există munca făcută cu pasiune, familia, prietenia...
Nu e uşor să ajungi în aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai întâi să ştim ce avem de lăsat în urmă: competiţia prostească, aroganţa plictisului şi antrenul vid, oboseala vinovată, obsesia culpei şi mania persecuţiei.

Simon Critchley este profesor de filozofie la New School for Social Research din New York, după ce a predat la University of Cardiff, The University of Essex și la College International de Philosophie din Paris. Autor al unui număr impresionant de volume în domenii dintre cele mai diverse – istoria filozofiei, teoria politicii, religie, etică, estetică, lite­ratură, teatru, David Bowie, Hamlet și nu în ultimul rând fotbal –, singurul său cult este, după cum afirmă, cel pentru Liverpool Football Club.

„Jocul de fotbal se complică mult prin apariţia echipei adverse.“ – JEAN-PAUL SARTRE

„Cine moare din cauza unui meci de fotbal nu merită altă moarte.“ – NICHITA STĂNESCU

„E de neacceptat să pierzi cu 7-1 după ce ai condus cu 4-0“. – LAWRIE McMENEMY

„Un meci nu înseamnă doar 90 de minute în care nişte cetăţeni izbesc o minge (şi câştigă nemţii, apud Gary Lineker), ci infinit mai mult. Înseamnă un studiu de caz despre slăbiciune şi virtute, despre trădare şi patos, despre sânge cu depuneri naţionaliste şi clipe de graţie pe care n-ai voie să le ratezi. Fotbalul e oglinda în care ghiceşti grimasa din spatele surâsului şi gentlemanul din spatele brutei. E dorinţa noastră de a fi părtaşi la o poveste. De a o transmite mai departe.“ – RADU PARASCHIVESCU

„Nu cred că există vreun jucător mai mare sau mai mic decât Maradona.“ – KEVIN KEEGAN

„Fotbalul e, printre altele, sportul care a iscat un război. În America Latină, dar război. Între El Salvador şi Honduras, dar... război. Iată doar un motiv ca să-l iei în serios. Cum făcea Heidegger, fie-i Dasein-ul binecuvântat, care ţinea un televizor ascuns în biroul din Freiburg-im-Breisgau, ca să vadă pe furiş meciurile lui Beckenbauer. Sau Sartre, care a avut nevoie de el ca să-şi articuleze filozofia. Sau Merleau Ponty, care l-a folosit ca să explice structura comportamentului.“ – RADU PARASCHIVESCU

„Hemoragiile cerebrale sunt mai rare la amatorii şi la jucătorii de fotbal. La fel şi creierele.“ – PIERRE DESPROGES

„Nu i-am insultat niciodată pe arbitri şi n-o să încep acum din cauza unui cretin.“ – RON ATKINSON

Lucrarea de faţă am încheiat-o cu mai mult de patru ani în urmă. Faţă de varianta iniţială am operat numai câteva mici modificări, în general de ordin formal, în rest a rămas aceeaşi. Este o lucrare ce marchează finalul a peste două decenii de reflexie asupra politicului în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, de-a lungul cărora am abordat teme acoperind practic întregul spectru ideologic, de la gândirea contrarevoluţionară până la anarhism, interpretate cu precădere din perspectiva contextului cultural şi a resorturilor intelectuale subiacente elaborărilor doctrinare. Este un tip de tratare pe care anumiţi istorici, mefienţi faţă de ceea ce depăşeşte datele concrete, sesizabile empiric, îl suspectează încă, în pofida susţinerii documentare, de a fi prea speculativ. Ni se pare totuşi perfect îndreptăţit, atâta timp cât este de natură să completeze judicios explicaţiile sociologice, economice sau factuale. Există şi pentru cultură o „durată lungă” şi un parcurs evolutiv, susceptibile să fie analizate structural şi cauzal, în mod analog altor aspecte ce alcătuiesc materia cercetării.
Volumul acesta este aşadar o sinteză, care încearcă, pentru prima dată după cunoştinţa noastră, să pună într-o relaţie de afinitate conceptuală teoria politică şi modelele culturale europene şi americane din ultimele două sute de ani, subsumându-le unor categorii epistemice superioare delimitării comune stânga – dreapta. Ca atare, perspectiva este cuprinzătoare, concentrată pe esenţial, pe reprezentativ, ceea ce înseamnă că am lăsat de o parte o serie de autori sau probleme şi ne-am axat pe fenomene şi tipologii. Am identificat, cu alte cuvinte, caracteristicile generale, noţiunile esenţiale, fără să mai insistăm asupra tuturor conţinuturilor sau a motivaţiilor conjuncturale din cadrul fiecărei orientări. Inevitabil anumite chestiuni le-am presupus cunoscute, fără a le mai detalia într-o manieră didactică, motiv pentru care textul poate să pară la un moment dat foarte specializat. Este însă condiţia necesară a unei astfel de priviri, singura în măsură să asigure cursivitatea expunerii.
Alexandru Mamina

Inca din Antichitate, o poveste anume s-a aflat in centrul fiecarei conver-satii despre barbati si femei. Un cuplu a reprezentat campul de lupta pen-tru relatiile interumane si identitate sexuala. Prea des, povestea acestui cuplu a fost folosita pentru a pune distanta intre reprezentantii celor doua sexe. Istoria a dat vina pe Adam si pe Eva – dar mai ales pe Eva – pentru ca ar fi adus pacatul, minciuna si moartea in lume.

In aceasta uimitoare reexaminare a vietii lor, Bruce Feiler a luat inca o data una dintre povestile fundamentale ale culturii si a reinterpretat-o pentru timpurile noastre, spulberand secole de intelepciune conventio-nala pentru a prezenta cel mai faimos cuplu din istorie intr-o uimitoare lumina noua. Feiler calatoreste din Gradina Edenului in Irak in Capela Sixtina din Roma, din Londra lui John Milton in Hollywoodul lui Mae West, descoperind o bogata contra-istorie de artisti, ganditori si con-ducatori care i-au perceput pe Adam si pe Eva ca pe niste exemple de relatie durabila, ce dainuie, chiar se consolideaza in urma incercarilor prin care trece. Intr-o vreme a discordiei si a temerilor referitoare la rezis-tenta structurii noastre sociale, Feiler elibereaza primul cuplu al civilizatiei din cusca in care a fost tinut captiv timp de generatii si arata cum poate acesta sa fie, inca o data, model de unitate, reconciliere si dragoste. Continand tot umorul, puterea de analiza si intelepciunea prin care Bruce Feiler s-a facut indragit de milioane de cititori, Prima poveste de dragoste ne ofera inca un motiv pentru care sa ii omagiem pe Adam si pe Eva ca figuri centrale ale timpului nostru si ne reaminteste ca pana si cele mai cunoscute povesti ne pot inca surprinde, inspira si indruma.

Bruce Feiler semneaza rubrica „This Life“ din Sunday New York Times si este autorul a sase bestselleruri New York Times consecutive, incluzand Walking the Bible, Abraham si The Secrets of Happy Families. Este, de ase-menea, scenarist/prezentator al serialelor PBS Walking the Bible si Sacred Journeys With Bruce Feiler.

În acest volum, Cristian Niculcea a strâns laolaltă o colecţie de aforisme/mini-eseuri şi versuri în stil clasic, în care starea vegetativă a spiritului găseşte capacitatea de a raţiona pe coordonate cerebrale, în care patimile şi decadenţa spirituală sunt accentuate în manieră satirico-ironică.

Secătuirile sufleteşti sunt exacerbate prin versuri în rimă clasică, manifestând dispreţulindividului pentru un mediu social impur şi pentru sine însuşi.

„Te-ai împiedicat în debusolantul proces noetic, „pricopsindu-te” cu ceea ce se poate numi contuzia gândirii. E o leziune izbucnită în interior, pe tegumentul ideilor înnodate în ele însele. O rută pe care nu se rulează uniform, ci rostogolit. Până când inerţia nu mai ajută, până când invoci fenomenele arbitrare a desţeleni impasul.

Mă tem că, dacă ne-am întoarce pe dos, am fi plini de vânătăi şi cucuie.”

„Între răsărit şi apus, ne zbatem cu inima zvâcnind cât pentru o zi şi o noapte. Între apus şi răsărit, ne reculegem temerile, pregătindu-ne pentru noi greşeli. Ori de câte ori am recalcula paşii, instinctul ne spune să apucăm pe aceleaşi urme. Dacă n-am lăsa atâtea semne după noi, am fi putut călca şi pe verticală?”

„Visul e locul în care am acostat spre a ne testa veleităţi actoriceşti. Fiecare desprindere de făptură oferă spiritului omnipotenţa pe care i-a îngrădit-o concretul. Poate că atunci când noaptea ne acoperă, noaptea ne descoperă.”

„Azi autopsiez Iluzia. Vreau a şti când şi cum şi-a pierdut aura voievodală, din ce motive a metamorfozat dezideratul în stigmat.

Analiza evidenţiază componentele chimice din fluxul sangvin: Mersul de-a Buşilea, Temerea, Petele din Soare. Pe baza acestor informaţii, aş putea lucra la elaborarea unui vaccin. 
Mă tem însă că singurul subiect rămas la dispoziţie pentru astfel de cercetări e sora mai mare a Iluziei: Utopia.”

Cristian Niculcea, Contuzii noetice

Volumul de faţă cuprinde fragmente din jurnalul ţinut de Nicolae Stroescu-Stînişoară în perioada 1978-1997.

Nicolae Stroescu-Stînişoară s-a născut la Tîrgul-Jiu, la 1 noiembrie 1925. A urmat liceul la Colegiul „Carol I” din Craiova şi studiile de Drept şi Filosofie la Bucureşti, continuate mai tîrziu la München. Între 1952-1964 a trăit în clandestinătate, fiind căutat de Securitate în legătură cu apartenenţa la o organizaţie anticomunistă. În septembrie 1969 a emigrat în Germania. La München, a lucrat la Europa Liberă, inclusiv ca director al Departamentului Român, pînă în 1994. În 1983, şi-a luat doctoratul în filosofie la Universitatea din München. În anul 2000, Nicolae Stroescu-Stînişoară a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit, în gradul de comandor. În 2005, revista Convorbiri Literaredin Iaşi i-a acordat lui Nicolae Stroescu-Stînişoară premiul Opera Omnia.

Volumul „Filosofia – dragoste de frumos. Un posibil manual pentru elevi şi studenţi” se adresează liceenilor şi studenţilor dornici să cunoască filozofia antică, precum si tuturor celor interesaţi de aceasta ştiinţa fundamentala a omenirii. Autorul face o incursiune prin diversele şcoli de gândire, oprindu-se asupra marilor filosofi greci, a căror operă o încadrează în context şi o prezintă într-un mod atractiv, folosind un limbaj accesibil.

Volumul este structurat pe 3 mari perioade: perioada veche a filozofiei greceşti (şcoala ionică, filozofia lui Heraclit, şcoala lui Pitagora, şcoala eleată), perioada clasică (şcoala atomistă, sofiştii, Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel) şi perioada elenistică (şcoala lui Epicur, şcoala sceptică, şcoala cinică, şcoala stoică).

Irinel Dincă. Născut în 1948, în comuna Breaza, judeţul Buzău, Irinel Dincă este cadru didactic la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, unde predă filozofia. A absolvit Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti în 1973, ca şef de promoţie pe ţară. În 1970 fusese exclus din UTC şi exmatriculat din raţiuni politice, urmând să petreacă un an de reeducare pe un şantier de construcţii. I se refuză apoi drepturile legale cuvenite ca şef de promoţie, iar în 1975 se cere în mod oficial expulzarea sa din învăţământ. A fost supus unei anchete prelungite, iniţiate de Ministerul Învăţământului şi de Secţia de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Comisia de anchetă a respins acuzaţiile aduse de Securitate. În 1984 i-a fost blocată intenţia de a obţine titlul de doctor în Filozofie, fiind respins, primul pe listă, fără a i se permite să participe la concurs. Profesorul Irinel Dincă a predat în ultimii 18 ani cursuri de Filozofie generală, Istoria filozofiei, Filozofia ştiinţei, Filozofia şi istoria religiilor, a iniţiat şi condus un seminar de Cosmologie şi a predat cursul Noua Cosmologie şi viziunea teologică despre lume, derulat în cadrul unui grant acordat de Fundaţia John Templeton din SUA. Este membru al Asociaţiei pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Religie (ADSTR) din România şi a fost membru al Grupului de Studii Interdisciplinare al Academiei.

Momentul prielnic. 1855

După succesul primei sale cărți, Europeana, o trăsnită și extrem de strălucită istorie a secolului XX (...), Patrik Ouředník s-a impus la 50 de ani ca un scriitor pe cât de original, pe atât de talentat.

Cu Momentul prielnic, 1855, Ouředník ne aruncă, de data aceasta, în miezul utopiilor libertariene ale secolului al XIX-lea.

Această fabulă nostimă și acerbă se deschide astfel prin scrisoarea unui anarhist care, după studii de filozofie în Europa, povestește cum a întemeiat în Brazilia o comunitate experimentală unde trebuia să înflorească societatea perfectă. în teorie, un proiect grandios. Printre foarte judicioasele sale principii: să redea femeilor de urgență libertatea. „Dacă aș putea scăpa omenirea de una singură dintre calamitățile sale, lăcustele, religia, holera, ciuma, proprietatea privată, războaiele, guvernele, parlamentele sau cei care vor să deștepte națiunile, aș alege căsătoria – izvor de sclavie, de ipocrizie și de prostie”, exclamă povestitorul. O promisiune frumoasă, care, după cum bănuim, nu va rezista câtuși de puțin în practică. Foarte repede, într-adevăr, o serie de boli binecunoscute se vor abate asupra „coloniei Fraternitas”: suspen­darea libertăților, gelozia, spionajul, alcoolismul, furturile etc. Mânuind cu mână de maestru același umor devastator ca și în Europeana, autorul descrie ca urmare modul în care camarazii și camaradele din acest oraș ideal vor recrea încet, încet, ansamblul conformismelor și prejudecăților societății pe care o resping. Alexandra Laignel-Lavastine, Le Monde

Din ce cauză moare un vis? Între altele, din absența deciziilor. Fie că vine de la un bărbat, de la o femeie sau de la o comunitate, utopia are nevoie să urmeze o direcție. Neglijența precedă indiferența, apoi, scrie povestitorul, „boli binecunoscute se abătură ca o ciumă asupra coloniei: restricționarea libertăților, spionajul, invidia și gelozia, lipsa de respect față de femei, furturile și în cele din urmă omorul.” Fraternitas se risipește, părăsită de membrii ei care îi preferă alte comunități, mai marcate de religie sau de gustul pentru profit. Norbert Czarny, La Quinzaine littéraire

După Europeana, o scurtă istorie a secolului XX, iată o altă satiră a lui Ouředník, scriitor ceh exilat la Paris. Anarhia și surorile ei utopice sunt în centrul acestei povestiri epistolare în stil (francez) delicios de Voltairian. Eric Loret, Libération

Patrik Ouředník Prozator, eseist şi traducător de origine cehă (născut în 1957 la Praga), Patrik Ouředník s-a stabilit la Paris din anul 1984. În activitatea lui literară îmbină interesul pentru lingvistică, teorie literară şi traduceri cu propriile sale opere. Este deţinător a 12 premii internaţionale şi 6 nominalizări.

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc

Sunt mândru să fi fost coleg și – mai important încă – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai pătrunzătoare minți. El a fost unul din acei oameni extrem de buni și de curajoși, luptând din greu în favoarea decenței și a normalității, împotriva groaznicului destin care s-a abătut asupra țării sale. Robert Conquest

Uneori, problemele comunismului sunt puse în termeni de alternativă cu problemele supraviețuirii. K. Jaspers spunea de pildă că bomba atomică este preferabilă comunismului. Cunoscuta „zicală” despre „red or dead” propune aceeași dramatică alegere. Mihai Botez

Anii săi de formare, ca matematician, i-au întreținut fascinația pentru trei culmi ale matematicii românești: Barbilian, Onicescu și Moisil. Primului – același cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, dacă ar fi fost publicată atunci când el a depus-o la Editura Cartea Românească, la începutul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l înțelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat în colaborare o carte privind aspectele informaționale ale dezvoltării sociale, simptomatică pentru emergența paradigmei informaționale în domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vieții sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez știu că aproape de fiecare dată el evoca măcar o vorbă de spirit a lui Moisil. Ca și acesta din urmă, Botez trăia umorul ca o stare cvasi-permanentă. Moisil ne învățase că matematica trebuie făcută în stare de bucurie, iar Botez, pregătit prin toate datele sale să adopte acest mod de existență, a extins înțelepciunea moisiliană la ansamblul activității sale intelectuale. Solomon Marcus

Mihai Botez

Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist și militant pentru drepturile omului în România, Mihai Horia Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940, în București. Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea București, doctor în matematici, mai apoi cadru didactic al Universității, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est.

Din 1977, ca urmare a atitudinii critice față de regimul comunist, expusă deschis în diferite publicații occidentale, în țară este destituit din funcțiile importante pe care le deținuse, iar peste hotare îi crește prestigiul, fiind supranumit de jurnaliștii occidentali „un Saharov al românilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al românilor” („Christian Science Monitor”, SUA).

Ambasador al României la ONU în 1993 și la Washington DC în 1994. A murit la București, în 1995.

Un eseu remarcabil despre Roland Barthes

Autori: Heinrich Geiselberger (coord.); Arjun Appadurai, Zygmunt Bauman, Donatella della Porta, Nancy Fraser, Eva Illouz, Ivan Krastev, Bruno Latour, Paul Mason, Pankaj Mishra, Robert Misik, Oliver Nachtwey, Cesar Rendueles, Wolfgang Streeck, David Van Reybrouck, Slavoj Zizek, Alex Cistelecan

Traducere din limba engleza de Ioana Miruna Voiculescu si Iulian Bocai, traducere din limba germana de Iulian Bocai, traducere din limba franceza de Bogdan Ghiu, traducere din limba spaniola de Dorina Ivan

Da, e criză, dar noi avem sămânţa veşniciei, să stăm în alb de nea în noaptea privegherii, să alegem bobul crestat cu „Tatăl nostru” şi El va da cunună anului ce vine, cu ploi line, cu ape ce-l fac să rodească însutit. Ana a reuşit să înmulţească bobul uscat cu căldura apei din lacrima pocăinţei, nici nouă nu ne este străină: rugaţi-L pe Cel ce s-a născut din năstrapa rodirii Sale, să lumineze acest veac pentru ca toţi să vadă sensul eshatologic al existenţei, unicul sens, care nu se măsoară în lichidităţi, ci în smerenie, răbdare, ascultare şi priveghere pentru toţi cei care şi-au închis urechile lor şi nu mai aud nici susurul de sus, dar acum nici zornăitul de jos. Să ne rugăm ca lumea să dobândească oameni şi nu „dominus ac deus”. Caut un om, ce frumos! Iată, se găteşte peştera, ieslea îşi schimbă paiele şi ei îşi îngrămădesc ziduri. Fiţi buni! Rugăciunea trece peste ziduri şi dacă e multă le dărâmă şi acesta este sensul existenţei noastre: să ne rugăm ca sfârşitul să nu ne găsească dormind, ci priveghind şi cântând Celui care atunci când e de trebuinţă şi spre mântuire, ne trimite pâine din cer şi apă din stâncă seacă, nu făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii – Hristos – sensul existenței tuturor

Seria de autor dedicata scriitorului Gheorghe Craciun reuneste atit lucrari de proza, eseistica, publicistica, teorie si critica literara deja consacrate, cit si volume inedite, ramase in manuscris in arhiva sa.
In seria de autor au aparut pina acum: Acte originale/Copii legalizate (variatiuni pe o tema  in contralumina), Mecanica fluidului (Culegere de lectii introductive, cu exemple, definitii, intrebari si 36 de figuri incluse in text), Compunere cu paralele inegale, Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului (editie revizuita a volumelor de publicistica Cu garda deschisa si Reducerea la scara, care contine si multe texte nepublicate anterior intr-un volum), Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu si Imagini, litere si documente de calatorie (inedit). Acestora li se vor adauga romanele Frumoasa fara corp si Pupa russa, cartile de eseuri In cautarea referintei si Teatru de operatiuni, dar si citeva lucrari nepublicate pina acum (Lentila sferica, Operatii pe carti deschise, Mono-stereo). Seria va fi completata cu Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), la care se vor adauga volume de poezie si proza inedite, precum si corespondenta si interviurile lui Gheorghe Craciun.

„Punctul de vedere pe care il propun aici e unul implacabil conditionat de propria noastra actualitate. A aparut in cimpul limbajului poetic al ultimei jumatati a secolului XX o evidenta dimensiune antilirica (sau enuntiativa, cum au numit-o Wellek si Warren), dimensiune nici astazi consumata, afirmata programatic si atit de imperativ, ca ea ne obliga sa o consideram expresia unei mentalitati poetice avindu-si deja o mai lunga traditie si sa vorbim chiar si retroactiv, mergind pina la miscarea romantica, despre o poezie tranzitiva.” (Gheorghe Craciun)

„Una dintre cele mai solide si innoitoare carti scrise la noi in ultimele decenii.” (Mircea Martin) 

„Aisbergul poeziei moderne este aici pentru a ne demonstra plenar, ba chiar, as indrazni sa spun, coplesitor, ca principala contributie teoretica a uneia dintre cele mai redutabile inteligente analitice si creative ale generatiei ’80 este dedicata integral eliberarii gindirii noastre despre poezie, despre marea poezie care a marcat secolul al XX-lea, de obsesia abstractului, absconsului si abstrusului.” (Caius Dobrescu)

Intr-o prima instanta, excursia in Cuba ii da prilejul lui Vintila Mihailescu sa observe viata oamenilor obisnuiti in aceasta tara a contrastelor, dar si sa propuna o tipologie plina de umor a turistilor care o viziteaza. Pornind de aici, Cuba devine insa doar oglinda in care autorul incearca sa descifreze particularitati ale lumii occidentale si pretextul unor reflectii in care antropologia se intrepatrunde cu istoria, literatura si filosofia. In final, textul se transforma intr-o profesiune de credinta ce pledeaza pentru o antropologie care reconsidera rolul duratelor lungi in istorie si societate. Mai mult decit un jurnal de calatorie in Cuba, Hotel Ambos Mundos este un eseu antropologic pe intelesul tuturor, in care descoperim lucruri esentiale mai ales despre lumea noastra europeana si despre fiecare dintre noi.

„După publicarea Cărții negre a comunismului, un ziarist a declarat că cele 85 de milioane de victime nu afectau prin nimic idealul comunist, fiind doar o regretabilă rătăcire... După Auschwitz, a continuat el, nu mai poți fi nazist; dar după lagărele sovietice poți rămâne comunist. Acest om, care vorbea cu sinceritate, nu realiza că ideea comunistă pervertise până într-atât principiul realității și principiul moral, încât putea într-adevăr supraviețui celor 85 de milioane de cadavre, în vreme ce ideea nazistă se prăbușise sub povara victimelor sale. Crezând că vorbește ca un om onest, idealist și intransigent, rostise o frază monstruoasă. Comunismul este mai pervers decât nazismul pentru că nu-i cere omului să facă în mod conștient pasul moral al criminalului și pentru că se servește de spiritul de justiție și de bunătate, prezent pe întregul glob, ca să răspândească peste tot răul.“ (ALAIN BESANÇON)