Eseistică
-
Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești37.00 LEIEpuizat din stoc
„De la Augustin și Toma de Aquino până la Duns Scotus și Ockham, de la Origen până la Bonaventura și până la fenomenologi și exegeți contemporani din toate zările, lucrarea de față se mișcă, liberă de prejudecăți, într-un spațiu amplu și policrom. În mediul academic și spiritual românesc se aude o muzică prea puțin sau deloc auzită până acum. E vorba de o reflecție vie asupra «formelor multiple ale realului», de «condițiile de posibilitate ale unor ființe pur inteligibile», de o «ontologie a intermediarului» și o «teologie a proximității». Angelologia devine, astfel, un exercițiu exploratoriu, care vizează orizonturi largi. În definitiv, ea culminează în antropologie, definind, prin contrast, limitele naturii umane. Scrisă limpede, construită subtil, nutrită de o admirabilă erudiție, lucrarea propune un autor matur și rafinat. Sub neobosita documentație a fiecărei pagini se simte palpitul unei curiozități genuine, al unei autenticități de o rară calitate, al unei angajări spirituale pentru care cunoașterea nu e un simplu depozit de fișe, ci o cale.“ (ANDREI PLEȘU)
-
Povestea cea buna30.66 LEIEpuizat din stoc
Un fascinant dialog între un laureat Nobel și o psihoterapeută despre nevoia umană de a imagina povești.
Lucrând de unul singur, scriitorul este singurul responsabil pentru povestea pe care o spune. Pe de altă parte, terapeutul colaborează cu pacientul, ajutându-l să-și spună povestea vieții. Ce fel de adevăr încearcă să reveleze poveștile create de pacient și terapeut: adevărul obiectiv sau cel subiectiv și schimbător al amintirilor explorate și retrăite în siguranța oferită de relația terapeutică?
Plecând de la operele unor mari scriitori ca Dostoievski sau Cervantes sau de la importanți psihanaliști precum Freud sau Melanie Klein, dialogul pe care îl poartă J.M. Coetzee și Arabella Kurtz ne oferă o înțelegere profundă asupra poveștilor pe care le spunem despre viețile noastre.
J.M. Coetzee este un celebru romancier, eseist, lingvist și traducător, născut în Africa de Sud. A fost primul autor care a primit de două ori Booker Prize, iar în 2003 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
Arabella Kurtz este specialistă în psihologie clinică și practică psihoterapie psihanalitică la Tavistock Clinic. În prezent, este profesor emerit la Universitatea din Leicester.
-
Arta rafinamentului47.46 LEIEpuizat din stoc
Rafinamentul se simte, se invata, se educa si se lasa mostenire
Luxul. Cum poate fi definit?Bani, avere, abundenta, belsug, bogatie, bunastare, confort, somptuozitate, extravaganta, fast, grandoare, huzur, risipa, indestulare, prisosinta, opulenta, rafinament, stralucire, pompa, splendoare, ostentatie, prestigiu?Sau mai degraba…Timp, ragaz, libertate, nonsalanta, hedonism, rafinament, pasiune, frivolitate, simplitate, gingasie?Luxul este cate putin din fiecare si, asemenea simplitatii, tine doar de simtul valorilor, de bun-gust, de atitudine, de o stare de spirit modelabila, de o anumita maniera de a consuma si de a concepe viata.Luxul nu trebuie sa fie opusul saraciei, ci al vulgaritatii. - COCO CHANELLuxul e o chestiune de bani. Eleganta e o chestiune de educatie. - SACHA GUITRYSi Socrate, vazand obiectele de lux expuse spre vanzare, a exclamat: «Cate lucruri de care eu n-am trebuinta!» - ARTHUR SCHOPENHAUER, Aforisme despre intelepciune in viata -
In cautarea consonantelor35.94 LEIEpuizat din stoc
„Întreaga istorie a muzicii se află în prezent pe YouTube. Valentina Sandu-Dediu este o călăuză avizată și discretă pe căile, uneori nevăzute, ale acestei istorii. E un ghid erudit, însuflețit de pasiune, acea pasiune fără de care Valery Larbaud nu s-ar fi obosit, poate, să-i facă pe James Joyce și pe atâția alții accesibili publicului francez.
Cuprinzând o sumă imensă de informații, autoarea scrie o carte în tradiția cea mai nobilă a muzicologiei și criticii literare. Menirea noastră, spune autoarea, este de a mijloci contactul dintre lumile muzicale. Vorbește desigur de lumile muzicale, dar și de oamenii, muzicieni sau melomani, care aspiră să trăiască în ele. Căci muzica nu se întâlnește totdeauna cu publicul ei chiar din prima clipă.
Atins cu prisosință, scopul cărții pe care o țineți în mână este de a trezi setea de cunoaștere a neofitului și de a o redeștepta pe cea a cunoscătorului blazat. Cine o citește nu se va rătăci inutil și indiferent prin jungla YouTube-ului. Va rătăci încântat, stăpân pe curiozitatea sa strunită.“ (Andrei Vieru)
„De-a lungul istoriei muzicii, contopirea potrivită, agreabilă a sunetelor produse simultan este diferit interpretată, în funcţie de legi acustice, dar şi de sisteme de acordaj diferite, de teorii psihologice şi de teorii ale receptării. Este o căutare obsesivă pentru unii a consonanţei, evident raportată la ingredientul care le oferă justificarea: disonanţa.“ (Valentina Sandu-Dediu)
-
Scena lumii42.12 LEIEpuizat din stoc
Scena lumii reuneşte eseuri despre evenimente artistice care au marcat îndeosebi lumea Parisului şi al căror martor atent a fost George Banu, precum şi reflecţii inspirate de aventuri personale, de întîlniri esenţiale, de spectacole radicale... Pe Scena lumii descoperim protagonişti şi figuranţi care, după cum se ştie din Antichitate, joacă roluri şi-şi revelează secretele. De la umbra lui Stalin la incertitudinile lui Obama, desconsiderat prin asemănarea cu Hamlet – o „insultă”! –, descoperim aici societatea spectacolului cu toate contrastele ei. George Banu asociază elogiul artei afirmat explicit şi denunţul teatralităţii cotidian disimulate, căci pe Scena lumii sîntem, alternativ, cînd spectatori, cînd actori. Locul nimănui nu e constant atribuit şi a-l găsi e o misiune. Acesta-i orizontul excursiei propuse de autor.
Pornind de la aceste afinităţi elective prezente lunar, timp de cinci ani, în Dilema veche, se desenează caleidoscopic peisajul unei epoci şi identitatea unui autor animat de convingerea că azi, mai mult ca oricînd, cultura îşi are ca rost vindecarea rănilor sufletului.„De cîţiva ani, George Banu scrie pentru Dilema veche texte admirabile, în care povesteşte, comentează, observă faptele culturale ale lumii. O face cu sensibilitate şi cunoaştere, cu experienţă sapienţială, căci George Banu este un înţelept al teatrului (dacă tot se zice că teatrul este un fel de sectă, atunci trebuie să aibă înţelepţii lui!). Vizitează, cu pas melancolic şi măsurat, artele vremii, de la cele canonizate la cele mai excentrice, de la cele riguros şi costisitor puse la cale la cele întîmplătoare, improvizate. Priveşte spre politicieni sau spre artişti, spre scriitori sau spre spectatori – nimic nu-i e străin. George Banu ia pulsul spiritual al lumii şi dă raportul de gardă, lunar, în Dilema veche, în texte care îmbogăţesc cititorul. Strîngerea acestor texte în volum mi se pare necesară. Nu doar pentru valoarea fiecăruia dintre ele, nu doar din respect pentru public, ci şi pentru că ele împreună alcătuiesc, ca piesele unui puzzle, o imago mundi, poate, neaşteptată.” (Sever Voinescu)
George Banu (n. 22 iunie 1943) este eseist şi profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze. Coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi. De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire şi neiubire de teatru (2013) şi Monologurile neîmplinirii (2014).
-
30 de ani fara Noica - Exercitii de iubire27.75 LEIEpuizat din stoc
30 de ani fara Noica. Exercitii de iubire - titlul si subtitlul cartii sunt elocvente in sine, traducand direct si univoc cheia in care a fost scrisa aceasta culegere de 10 eseuri despre omul pe care autorul l-a intalnit fulgurant in anii 1986-1987, o intalnire din categoria grea, a celor numite adesea “mirabile”. Nu este vorba de exercitii encomiastice, dimpotriva, si cititorul va realiza tonul pe alocuri ironic, sagalnic, chiar echidistant al textelor. Este vorba in ultima instanta de o carte in care unda subiacenta a intelegerii, a respectului neconditionat fata de statura omului si a ganditorului Noica, de iubire cum nu prea este marturisita sau asumata de lumea literara sau culturala (probabil din “lipsa de organ”, la unii, cum spunea filozoful de la Paltinis, sau din surplus de morga, la altii), asadar este vorba de o carte in care unda purtatoare a textelor este o unda de lumina calda si de implinire a unei datorii resimtite de-a lungul ultimilor 30 de ani scursi de la disparitia unuia din cei doi batrani pe care autorul i-a iubit intr-un mod indelebil intr-o viata de om; acelasi cititor, daca va avea rabdare si curiozitate, il va afla si pe al doilea batran.
Este de subliniat ca autorul acestei carti este un outsider, un “concurent” care vine din afara domeniului numit umanist, dar care isi marturiseste o deschidere irepresibila catre o lume alta decat cea a tehnicii, careia ii apartine. Cele 10 eseuri au fost gandite ca o suita dramatica, cu un crescendo si un decrescendo (“Apropierea de Noica”, titlu care trimite la un text al lui Borges; “Despartirea de Noica?”, alt titlu, care trimite la un text al lui Alexandru Paleologu).
Textele trec rand pe rand de la evocarea momentelor de Paltinis, la o inscenare dialectica a disputelor pro si contra Noica, apoi la un exercitiu de decupaj din “Arhive”, in care “personajul din eter”, locotenentul de securitate M. M., transcriind o inregistrare pe banda de magnetofon a dialogului unor profesionisti ai culturii, in celebra cabana, zisa vila 23, de la Paltinis, devine aproape uman, prin comica-i incompetenta in materia in care este pus sa isi exercite “meseria”; gongul final al cartii se declanseaza de la niste note ale lui Noica in care eroinele sunt “bisericutele din Bucovina”, celebrele in toata lumea manastiri; prilej de a glosa empatic cu continutul a doua carti remarcabile ale ultimilor ani, una a lui Horia-Roman Patapievici, si cealalta a academicianului-pictor Sorin Dumitrescu.
In sfarsit, de retinut pentru acelasi cititor prezumtiv, invocat pentru a treia oara, citatul din Alexandre Dumas-fiul care incheie cartea: „Cei pe care i-am iubit și pe care i-am pierdut nu mai sunt unde erau; dar ei sunt întotdeauna și pretutindeni acolo unde suntem noi”.
-
Indreptar patimas23.25 LEIEpuizat din stoc
„De-aș conduce oști, le-aș duce la moarte fără minciuni: fără patrie, fără ideal și fără hoția vreunei răsplate sau a cerului. Le-aș spune tot — și-n primul rând ce fără preț e viața și moartea. În mod cinstit nu poți îmbărbăta decât în numele nefirii; cum există ceva, sacrificiul, cât de mic, e pagubă ireparabilă.“ (CIORAN)
-
Confesiunile unui tanar romancier25.41 LEIEpuizat din stoc
Umberto Eco si-a publicat primul roman, Numele trandafirului, cind avea aproape cincizeci de ani. Dupa mai bine de doua decenii, Confesiunile ofera o retrospectiva a activitatii sale de romancier si prezinta modul in care isi construieste operele, de la alegerea perioadei si a locului in care plaseaza actiunea pina la „asamblarea” imaginilor si a episoadelor. In imbinarea de real si imaginar sint prinsi si cei aflati in afara acestor lumi inventate. De ce ne impresioneaza lacrimile unui personaj? In ce masura Anna Karenina, Gregor Samsa si Leopold Bloom „exista”? Eco face o subtila analiza a operei literare, surprinzindu-ne din nou cu teoriile sale despre arta fictiunii, placerea lecturii si puterea cuvintelor.
Scrierea de la stinga la dreapta • Ce este scrierea creativa? • Dubla codificare • Autor, text si interpreti • Citeva remarci despre personajele de fictiune • Ontologie versus semiotica • Liste personale • Definirea prin lista de proprietati versus definirea prin esenta -
Cum ne construim dusmanul28.49 LEIEpuizat din stocPentru a se putea defini, o societate are nevoie de un dusman care sa fie complet diferit de ea. O dovedesc regimurile rasiste, in frunte cu nazistii si fascistii, care si-au inventat un inamic monstruos folosindu-se de argumente intolerabile.O dovedesc de asemenea, astazi, societatile ce urmaresc sa obtina consensul general prin gasirea unui dusman in „alteritatea” imigrantilor. Problema dusmanului colectiv a devenit un subiect predilect al lui Umberto Eco si face obiectul primeia dintre scrierile reunite in acest volum. Angajate sau pline de umor, celelalte texte ne ofera subtile analize pe teme ca absolutul, astronomiile imaginare, tezaurele catedralelor, insulele pierdute, destinul literar al lui James Joyce in epoca fascista sau chiar WikiLeaks.Din cuprins:
• Absolut si Relativ
• Flacara e frumoasa
• In cautarea comorilor
• Delicii fermentate
• Embrionii afara din Paradis
• Grupul 63, dupa patruzeci de ani
• Hugo, helas! Poetica excesului
• Cite bordeie, atitea obiceie
• Eu sint Edmond Dantes!
• Ulise ne mai lipsea…
• Reflectii despre WikiLeaks -
Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste51.80 LEIEpuizat din stoc
Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu)
Suntem în afara regulii, în afara propriului nostru proiect, în afara rostului nostru originar. În afară. Am pierdut contactul cu interogaţia esenţială, cu interioritatea întrebărilor ultime. Ceea ce încearcă Parabolele lui Iisus nu este să ofere un comod evantai de răspunsuri, ci să invite în spaţiul întrebării.
În universul parabolelor, nimeni nu e exclus în mod arbitrar şi nedrept, dar nimeni nu e inclus în mod necondiţionat.Am încercat să definim, recurgând la însuşi corpul parabolelor, condiţiile incluziunii, criteriile după care se poate decide gradul de accesibilitate al adevărului duhovnicesc. Parabolele facilitează recepţia, dar o pot şi bloca. Care e metabolismul acestei ample mişcări contradictorii? Ce trebuie să faci şi cum trebuie să fii, pentru a nu rămâne printre cei „din afară“? Şi care sunt piedicile cu care te vei confrunta?
Andrei Pleşu
-
Neutrul48.00 LEI
Roland Barthes a tinut acest curs la College de France in 1978. Prelegerile sale se concentreaza asupra a douazeci si trei de figuri, numite si trasaturi sau scanteieri, ale dorintei de neutru in limbaj, in gesturi, in viata si in texte (literare si filosofice, dar mai ales texte ale filosofiilor orientale si mistice).
La fel ca toate operatiunile efectuate sub semnul neutrului, promovarea unei notiuni atat de neinsemnate ca placerea este un gest foarte provocator. Operatiunile neutrului clatina subiectul de-o parte si de alta a oricarei opozitii transante si-l arunca in anacronic: abia aici ajunge el in punctul de la care viata lui devine cu adevarat filosofica. - (Tiphaine Samoyault) -
Beatitudine22.19 LEIEpuizat din stoc
"Preoteasa, deejayita, escorta afectiva, mucenita kinky care te lucreaza la zona incerta, la mezzo bass. Survoleaza feminitatea si relationarile cu o formula in care imbina prospetimea perceptiei cu post-ironia, navigheaza finut printre formule hedoniste, luminite si tripuri. Imi vine sa citez la greu, dar pana la urma fiecare isi ia de aici ce vrea si ce poate, ca-n viata. O sa fac totusi un spoiler alert: a doua secventa e cu gura uscata de ura in abundenta si exces. Va las sa descoperiti si sa absorbiti beatitudinea in toata complexitatea ei." - (Andrei Dósa)
"In era post, nu cautati sensul, mai ales nu cautati sa intelegeti. Imbibati-va de consecintele a ceea ce a fost, beatitudinea fara motiv e sensul si e peste tot, in cele mai absurde, nesemnificative, neasteptate combinatii, in mixul dj-ului dezabuzat, dar lucid, care stie unde ar fi putut fi sau unde a fost candva frumosul. Fiindca in era post totul convietuieste cu totul si nu exista discriminare de niciun fel, cu atat mai mult estetica. Și despre toate astea le zice atat de bine Cosmina Morosan. Bine ati venit in chaosmosina! Voi, toti cei care intrati aici, lasati deoparte orice speranta de a intalni ceva poetic familiar." - (Svetlana Carstean) -
N. Steinhardt despre Eliade, Cioran, Ionescu si Noica27.69 LEIEpuizat din stoc
De la intrarea sa in literatura sub semnul lui Antisthius si pina in ultima parte a vietii, N. Steinhardt a consacrat mai multe scrieri personalitatilor si operelor lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu si Constantin Noica. Pe linga articolele aparute de-a lungul timpului in diferite volume antume sau postume, editia de fata include alte doua texte despre Noica, ramase in reviste, si doua despre Eliade, dintre care unul inedit, descoperit in Arhiva Manastirii Rohia. - Florian Roatis
Editie ingrijita de Florian Roatis -
Cand se schimba lucrurile. Eseuri 1995-201066.49 LEIEpuizat din stoc
Testamentul unui mare gânditor, o colecție de eseuri sincere și pline de înțelepciune, descriind o carieră de implicare intelectuală extraordinară. Prima colecție de eseuri a lui Tony Judt, Reevaluări, se concentra asupra Europei secolului XX în istorie și memorie. Acum, în Când lucrurile se schimbă, văduva lui Tony Judt, istoricul Jennifer Homans, a adunat eseuri importante de pe parcursul întregii cariere a lui Judt, care fac cronica atât a evoluției gândirii sale, cât și a consistenței remarcabile a angajamentului său pasionat și a elanului său intelectual. Fie că subiectul este sărăcia intelectuală a noii istorii sociale, orbirea voită a memoriei colective franceze cu privire la ceea ce li s-a întâmplat evreilor din această țară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau provocarea morală aruncată Israelului prin așa-zisa problemă palestiniană, măreția operei lui Tony Judt stă în combinația de onestitate fără concesii, inteligență intelectuală și claritate etică. Când lucrurile se schimbă exemplifică utilitatea, chiar necesitatea, de a fi atenți la istorie și de a nu lăsa ficțiunile ieftine să îi ia locul. O demonstrație empatică a puterii unui mare istoric de a ne conecta mai profund la lume așa cum a fost, cum este și cum ar trebui să fie. Un punct final potrivit pentru o operă extraordinară.
Tony Robert Judt (2 ianuarie 1948 – 6 august 2010) a fost istoric, eseist și profesor universitar britanic, specializat în istorie europeană. Judt s-a mutat în Statele Unite pentru a ocupa postul de profesor de studii europene la New York University și de director al Institutului Erich Maria Remarque, aparținând aceleiași universități. A fost un colaborator permanent al publicației New York Review of Books. În 1996, Judt a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Științe, iar, în 2007, membru corespondent al Academiei Britanice. Printre cele mai cunoscute volume publicate în timpul vieții se numără: Marxism and the French Left: Studies on Labour and Politics in France 1830–1982 (1990), A Grand Illusion?: An Essay on Europe (1996), Ill Fares the Land (2010) și The Memory Chalet (2010).
-
Calea spre Dumnezeu33.19 LEIEpuizat din stoc
Una dintre cele mai importante figuri ale secolului XX, Mahatma Gandhi a fost un lider revoluționar nu doar în politică, ci și în religie. Tocmai pentru puterea devoțiunii sale față de Dumnezeu i s-a acordat titlul de Mahatma, Suflet Mare, și continuă să fie considerat de mulți un sfânt hindus.
Această carte explorează rădăcinile religioase adânci ale realizărilor lumești ale lui Gandhi și ne dezvăluie, în propriile sale cuvinte, modul în care aborda, intelectual, moral și spiritual, divinul.
Selectate și aranjate de M.S. Deshpande, textele din Calea spre Dumnezeu se bazează pe experiențele de viață ale lui Gandhi cu adevărul și ne arată miezul învățăturilor sale despre dragoste, suflet, meditație, ajutorare a aproapelui și rugăciune. Cititorii, indiferent de credința lor, vor găsi surse de înțelepciune și de inspirație în numeroasele sale mesaje. Această ediție include o prefață de Arun Gandhi, nepotul lui Mahatma, și o introducere de Michael N. Nagler, profesor emerit de limbi clasice și de literatură comparată.
-
Aspecte ale feminitatii in literatura romana33.30 LEIEpuizat din stoc
În esenţă, centrul de greutate al lucrării cade pe tipologia personajului feminin din operele unor importanţi autori români, de ambe sexe, majoritatea din perioada interbelică.
În introducere d-na Laura Ududec defineşte conceptele feminitate şi feminism, care vor constitui instrumentele de lucru în elaborarea discursului său critic. Pentru noţiunea de feminitate se apelează la surse diverse, venind dinspre psihologie, psihanaliză, simbolistică, antropologia imaginarului: Simone de Beauvoir, Michel Foucault, Gustav Jung, Gilbert Durand, Gaston Bachelard ş. a.
Contribuţia personală a d-nei Laura Ududec se manifestă mai pregnant în capitolul consacrat simbolisticii feminine, unde sunt analizate unele mărci ale feminităţii, precum ambientalul specific, oglinda şi marea. În special, observaţiile despre ambientalul feminin surprind cu fineţe relaţia femeii cu spaţiile interioare, ale intimităţii sau socializării mondene (camera, budoarul, salonul) precum şi evoluţia femeii spre emancipare având drept consecinţă şi dobândirea unui spaţiu propriu (acea cameră separată despre care vorbea Virginia Woolf).
-
Dincolo de religie. Etica pentru o lume mai buna32.19 LEIEpuizat din stoc
In acest volum care ne indeamna la reflectie, Sfintia Sa Dalai Lama argumenteaza convingator ca religia nu este o necesitate pentru a duce o viata spirituala. Mai degraba, calea de urmat ar fi sa ne concentram pe toleranta si intelegere intre religii, ca si pe toleranta si intelegerea intre credinciosi si necredinciosi. Pentru a infaptui o astfel de abordare, Dalai Lama propune un sistem de etica seculara, bazat pe o apreciere profunda a umanitatii noastre comune.
Adresata cititorului obisnuit, Dincolo de religie este o polemica moderna, care scoate in evidenta acele aspecte ale eticii pe care autorul le considera a fi esentiale.
„Aceasta carte plina de intelepciune si omenie, de data asta o opera originala si nu o culegere de prelegeri, este o afirmare incisiva a gandirii Sfintiei Sale Dalai Lama despre caile prin care poate fi adusa pacea acestei lumi in suferinta.” - Publishers Weekly
„Un ghid impresionant pentru cititorii de toate varstele, avand ca tema principala toleranta si respectul intre religii.” - Kirkus Reviews
Tenzin Gyatso, cel de-al XIV-lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan, personalitate emblematica a omenirii. In repetate randuri, Sfintia Sa a afirmat ca viata ii este calauzita de trei angajamente majore: promovarea valorilor umane fundamentale sau a eticii seculare in interesul fericirii umane; incurajarea armoniei interreligioase si conservarea culturii budiste a Tibetului, o cultura a pacii si a nonviolentei. -
Copiii sub agresiune15.54 LEIEpuizat din stoc
Una dintre temele care revin in aceste ample discutii este calitatea manualelor care poarta in mare masura raspunderea ruperii legaturilor umane dintre profesor si elev, transformandu-se in niste chingi care interzic, prin insuficienta marjei de libertate, functionarea bunului simt si a creativitatii. Am fost impresionata de faptul ca, in aceasta privinta, comentatorii profesorului erau chiar mai radicali decat el, ajungandu-se pana la propunerea desfiintarii manualelor, pentru a nu mai impiedica adevarata comunicare, daca nu sunt in stare sa o ajute sa se produca. Si chiar daca nu se va merge niciodata atat de departe, profesorii – si mai ales superiorii lor – trebuie convinsi ca nu sunt obligati sa se cramponeze de manual si de norme pedagogice inguste si anchilozate; ca regulile tinerii unei ore nu trebuie sa fie gratiile unei custi in care sa-si propuna sa introduca elevii; ca stiinta pedagogiei este cu atat mai eficienta, cu cat este in stare sa devina o arta, arta intalnirii la mijlocul drumului dintre profesor si elev in bucuria de a invata, in sensul tranzitiv si intranzitiv al verbului.
-
O Romanie interioara33.30 LEIEpuizat din stoc
Romania
este o emotie care ne-a fost insamantata in suflete
atunci cand descopeream lumea
si care s-a slefuit incet, ca o perla,
din suferinte, tristeti si bucurii.
Din spaima de lume
si din bucuria de a descoperi prietenia sau solidaritatea.
Romania
este un alt nume pe care il dam noi unui loc din univers
unde am cunoscut iubirea, zambetul mamei
sau glasul bland al invatatoarei noastre.
Nu putem fugi de acel loc
pentru ca se afla in inimile noastre,
fie ca stim,
fie ca nu mai stim.
Fragment din volumul "O Romanie interioara" de Vasile Sebastian Dancu:
“Propaganda a murit! Televizorul doar minte
Propaganda a revenit destul de des in declaratiile politicienilor din ultima vreme. Recent, Victor Ponta le-a spus ministrilor intr-o sedinta, la debut, cand stia sigur ca se inregistreaza: „Va rog pe toti sa demontati propaganda fascista a PDL, ca numai fascistii si comunistii rescriau istoria."
De partea cealalta, Tismaneanu l-a etichetat pe Ponta ca „neghiob" pentru ca acesta a spus despre Cartarescu si Mihaies ca sunt propagandisti nazisti. Ponta a raspuns: „(...) eu doar am redat limbajul tipic propagandei naziste folosit de doi asa-zisi intelectuali, nimic altceva. Sigur ca domnul Tismaneanu, platit si pregatit sa-i apere, a omis, in postarea sa, aceasta realitate evidenta, atacandu-ma tot pe mine cu aceleasi expresii si acelasi dispret fata de adevar pe care, repet, il puteti gasi fie la propaganda lui Goebbels, fie la tovarasii cu care Domnia Sa a mers la scoala si la chefuri de nomenclaturisti!"
Evenimentul Zilei anunta ca: „Ponta acopera gaurile de la TVR prin suplimentarea fondurilor direct de la bugetul de stat. Astfel, linistea la televiziunea publica este asigurata inaintea alegerilor parlamentare. In timp ce la TVR si radioul public s-au dat 26 de milioane de euro in plus, la Institutul Cultural Roman s-au taiat 4 milioane de euro.”
Exemple de genul acesta pot curge la infinit, caci cuvantul a redevenit la moda mai ales dupa scandalul plagiatului si suspendarea lui Traian Basescu. Nu continuam, pentru ca ar fi inutil, oamenii folosesc cuvantul propaganda fara sa-l inteleaga, doar din ratiuni de rezonanta negativa. E adevarat, cand spui propaganda, oamenii inteleg ca este vorba de manipulare sau de minciuna. Dar nu este asa, de fapt, in Romania propaganda a pierit odata cu disparitia oricarui proiect serios de societate, sau poate odata cu volatilizarea a doua modele politice polare de viziune asupra societatii.
Momentul in care propaganda a murit in Romania nu poate fi localizat exact, dar poate fi plasat undeva dupa ce CDR a preluat puterea in anul 1996. Guvernarea sperantelor dreptei a aneantizat repede tensiunea dintre fostii comunisti si cei care doreau o alta ordine sociala. Ineficienta acelui guvern a condus la o societate amestecata, a combinat taberele prin migratie politica si diverse experimente si a decredibilizat discursurile politice bazate pe ideologia de stanga sau de dreapta. De atunci, poate doar cu exceptia perioadei dintre 2001 si 2002, cand PSD a cautat sa se fundamenteze ideologic ca partid social democrat modern, pentru a se uita de originile comuniste, propaganda a disparut.” -
Mintea de dincolo74.00 LEI
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pana acum. Nu intamplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara in istoria Universului cand, in planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este randul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum in marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem intelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa. - Dumitru Constantin-Dulcan
Fragment:
" Sugerarea ideii de „inălţare la Cer"Foarte mulţi subiecţi care au avut experienta morţii clinice afirmă că, după momentul de extra- corporalizare, s-au văzut urcând, cu un corp subtil similar cu corpul fizic, dar format dintr-un câmp de energie, asemănător cu un nor. Şi Robert Monroe şi William Buhlman au descris aceeaşi imagine a corpului care se desprinde din cel fizic. Trebuie să recunoaştem aici meritul religiei, care, cu mult înaintea noastră, cei care dispunem de noţiuni de fizica cuantică şi studii ale acestor experienţe din moartea clinică, a vorbit de supravieţuirea sufletului, ca entitate desprinsă de corpul fizic, intr-o dimensiune celestă. " -
Inteligenta materiei58.83 LEIEpuizat din stoc-
Inteligenta materiei a primit in 1992 premiul pentru filosofie "Vasile Conta" al Academiei Romane.
"O carte care a bulversat lumea stiintifica romaneasca, pentru ca avea curajul sa aduca in discutie o viziune asupra lumii si a universului ce parea pierduta pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum "suflet" isi pierdusera orice semnificatie. Lumea nu mai era decat o masinarie, la fel si oamenii. Constiinta nu mai era decat "produsul materiei superior organizate". Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor, in numele unei stiinte restrictive si ai carei ochi erau acoperiti cu ochelari de cal. (...). "Inteligenta materiei" era o carte in care, pe baza cercetarilor care se desfasurau in lume, dar si pe baza propriilor sale cercetari, Dumitru Constantin arata faptul ca in spatele aparentei solide a materiei exista un principiu energetic si informational care organizeaza universul in formele pe care le cunoastem. Ca dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai exista ceva, o esenta inefabila, greu de cuprins in conceptele obisnuite despre materie, care constituie adevarata baza a universului cunoscut." - Formula As
"Inteligenta materiei este unica in literatura stiintifica romaneasca prin cantitatea de informatie prezentata intr-o sinteza integratoare ce va face cinste dvs. si culturii romanesti. A fost o reala placere intelectuala marcata de un interes crescand cu fiecare capitol nou parcurs. Este o mare onoare pentru mine ca v-am citit." - Romulus Vulcanescu (Scrisoare catre autor, 13 iulie 1995)
"Un gen de lucrare inca neutilizat in literatura noastra, iata ce este volumul Inteligenta materiei... Intreaga lucrare poate fi considerata ca o biografie a evolutiei materiei pe acest lung si complicat drum al „inteligentei” si o descriere a aventurii sale cosmice spre inaltul pisc al inteligentei umane." - Prof. univ. dr. Petre Branzei (1981)Despre autor:
Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan este medic neurolog si psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate, lucrari si carti de certa valoare stiintifica dar si de eseisitica, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale filosofiei stiintei. Cartea sa "Inteligenta materiei", un best seller cautat si astazi, a fost distinsa cu premiul pentru filosofie "Vasile Conta" al Academiei Romane (1992). Este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor al unor brevete de inventii, titular al unor importante cursuri universitare, precum si detinator a numeroase premii stiintifice si literare obtinute in tara si strainatate.
Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan a devenit cunoscut publicului larg, indeosebi dupa publicarea in 1981 a primei editii a acestei carti, Inteligenta materiei, devenita imediat un best-seller.
Fragment:
" Darwinismul si neodarwinismul astazi
Daca astazi fizicienii au vaduvit Universul de orice sens, considerandu-l ca fiind un sim-plu accident in evolutia materiei, trebuia ca cineva sa faca acelasi lucru pentru lumea vie. Si acesta a fost Darwin si continuatorii sai - neodarwinistii - incepand cu Ernst Mayr, care introduce notiunea de adaptare a speciilor prin procese de mutatii genetice intamplatoare. Nefiind dezvoltatd la vremea sa genetica, Darwin explica evolutia speciilor prin aparitia de not forme ca rezultat secundar, absolut intamplator al unei adaptari care a conferit avantajul supravietuirii unor indivizi supusi selectiei naturale. Adaptarea, spun actualii darwinisti, nu are niciun scop in sine, nu este rezultatul unor cauze finale emanate de la un creator.
In acest an, 2009, cand se implinesc doua secole de na*terea lui Darwin, este comentata insistent *i teoria sa privind evolutia speciilor. Ca o coincidenta stranie, In acela*i an, 1809, biologul francez Jean-Baptiste Lamarck folosea, inaintea lui Darwin, termenul de evolutie, pe care o explica, insa, prin adaptarea speciilor la conditiile de mediu. Conceptia lui Lamarck asupra evolutiei, care astazi este tot mai mult sustinuta cu argumente venite din laboratoarele stiintifice, dupa cu m vom vedea, a fost la vremea enuntarii intens dezavuata de contemporani, provocandu-i o mare nefericire.
Mi-am exprimat cu mai multe prilejuri opinia asupra darwinismului. Sub nicio forma nu poate fi contestata ideea de evolutie a lumii vii, cel putin ca aparenta. Am vazut mai sus ca insusi Universul se afla in continua schimbare. Ceea ce mi se pare a fi vulnerabil in teoria darwinista este modul in care este explicate evolutia de catre Darwin si continuatorii sai.
Sunt ferm convins ca Darwin a fost foarte onest in demersul sau, adunandu-si argumentele de stistinere a teoriei cu multa prudenta, dar din nefericire, limitate la stiinta timpului sau. Adeptii sai au vazut in darrwinism insa nu numai o explicatie de care avea mare nevoie stiinta oficiala, ci si un argument de declanpre a ofensivei impotriva conceptiei creationiste asupra lumii, pe care, indeosebi cei moderni, o combat cu patima pe care o gasim mai degraba in recuzita disputelor politice decat in cea a stiintei. " -
In cautarea sensului pierdut87.75 LEI
Acesta carte va soca. Pentru ca tot ce nu cunoastem, evident, ne socheaza pe noi oamenii care ne lasam socati chiar si de ceea ce stim. Poate ca omului ii place sa se uimeasca, poate de aceea il socheaza si culmea ajunsa astazi de Stiinta si Cunoastere. L-a socat, nu-i vorba, si Stiinta Veche, cum il socheaza si Stiinta Noua, dar si Filosofia Stiintei sau Metafizica. Il socheaza Universul Mare, il socheaza si Universul cel mic, din el. Il socheaza iubirea, il socheaza ura, il socheaza tacerea, il socheaza comunicarea, intr-atat incat mereu se incurca in ea, chiar si acum, in era comunicarii, deviind-o si colorand-o urat.
A-ti pune intrebari nu-nseamna a si raspunde la toate, dar reprezinta atat de mult in Cunoasterea ce-si muta in fiecare clipa orizontul. Pe om l-a socat cand nu putea pune intrebari, il socheaza si acum cand poate.
Aceasta carte este o carte despre intrebari si speranta. Speranta este, cu adevarat, un imprumut dar numai un imprumut facut fericirii. Or, nu acesta este sensul?
Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan este medic neurolog si psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate, lucrari si carti de certa valoare stiintifica dar si eseistica, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei stiintei. Cartea sa Inteligenta materiei, un best-seller cautat si astazi, a fost distinsa cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta” al Academiei Romane (1992). Este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii, titular al unor importante cursuri universitare, precum si detinator a numeroase premii stiintifice si literare obtinute in tara si strainatate.
Vol 1 -> Intalnirea cu destinul
Cuvant inainte
Capitolul 1 - O intalnire ciudata
Capitolul 2 - Ratacitor pe caile destinului
Capitolul 3 - Exilat pe Terra
Capitolul 4 - Familia in care am venit pe lume
Capitolul 5 - Lumea satului meu din perspectiva psihologica
Capitolul 6 - Horele din sat
Capitolul 7 - Primii ani de scoala
Capitolul 8 - Primele iubiri
Capitolul 9 - Anii de facultate
Capitolul 10 - Drumul spre „Inteligenta materiei”
Capitolul 11 - Anii de intuneric
Capitolul 12 - Drumul spre universitate
Capitolul 13 - Semne in umbra mortii
Capitolul 14 - Cateva impresii de calatorie
Capitolul 15 - Oameni si prieteni ramasi in universul meu spiritualVol 2 -> Creierul si noua spiritualitate
Cuvant inainte de Stela-Maria Ivanes
Cuvantul autorului
Capitolul 1 - Noile ipostaze ale creierului uman
Capitolul 2 - Implicatii ontologice si finalitate in neurogeneza si neuroplasticitate
Capitolul 3 - Creierul si constiinta
Capitolul 4 - Creierul si emotiile
Capitolul 5 - Constiinta de dincolo de moarte
Capitolul 6 - Lectiile psihologiei transpersonale
Capitolul 7 - Starile modificate ale constiintei
Capitolul 8 - Omul in fata religiei
Capitolul 9 - Creationismul si evolutia
Capitolul 10 - Criza spirituala a omului modern
Capitolul 11 - Avertismente din „eter” pentru o noua spiritualitate
Capitolul 12 – Neuroteologia
Capitolul 13 - Societatea, astazi
Capitolul 14 - Longevitatea in noua spiritualitate
Capitolul 15 - Sugestii pentru alimentatia viitorului
Capitolul 16 - Spiritualitatea si societatea de maine
Bibliografie
Fragment: " Cel mai greu de suportat ca student la InstitutuI Medico-Militar a fost însă presiunea ideologică. Ne aflam, după cum am spus, în plin stalinism şi orice abatere ai fi săvârşit erai imediat etichetat ca antisovietic, antipartinic şi antistatal. Fiind la vârsta neliniştilor hormonale, unii colegi mai săreau gardul cazărmii la câte o întâlnire. N-am înţeles cu ce deranja întâlnirea cu o fată partidul, statul şi Uniunea Sovietică. Absurdul era însă în floare. Teroarea psihică era atât de mare încât trebuia să-ţi controlezi orice cuvânt folosit într-o discuţie banală. Imediat îl auzeai pe cel de lângă tine întrebând: „Ce ai vrut să spui?". „Nimic", răspundeai tu speriat de posibile consecinţe. „Nu, nu, nu, ai tu ceva duşmănos în minte la adresa poporului", ţi se răspundea. " -
Domnul Teste23.25 LEIEpuizat din stoc
"Cultivarea în cheie mitologică a sinelui şi popularea acestui tărâm cu un personaj ca Dl Teste este un răspuns la experienţa neadaptării, a unui inconfort iniţial generând nevoia de a scrie, niciodată separată de aceea de a spune. Liber în câmpul nesfârşit al posibilului şi neînţelegând a se conforma unor paradigme de omologare şi asimilare profesională, Paul Valéry mizează, ca teoretician, pe intelect, alegând cu rară virtuozitate propriul metaforei, încurajarea unor noţiuni cu valenţe unificatoare în artă şi creaţie (compoziţie, construcţie etc.). Ca practician al scrisului, cel care lasă memoriei culturale două capodopere în proză, Seara cu Dl Teste (1896) şi Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci (1895), este mai cu seamă poet, unul pentru care abstracţia îşi poate avea pitorescul ei, iar responsabilizarea raţiunii, mult dincolo de logica prea uzitată a trasării de dualisme, recuperează cu elevaţie efectele armoniei, inspiraţiei, corespunderii."
Iana MARAVIS -
Povestiri din Bucuresti31.08 LEIEpuizat din stoc
Povestile mele sunt vii si ma scot din minti. Ma rod pe dinauntru. Le cert si le iubesc, le mangai, apoi le gonesc, le ucid si le readuc la viata. Sunt ale mele. Uneori, ma imbraca de sus pana jos, mi se prind in par, la gat si pe fiecare deget. Eu insami sunt o poveste. Atat." - Dana Fodor Mateescu
"O carte vie, nebuna, un carusel de imagini care se invarte continuu in hohote multicolore de ras." - Cosmin Perta -
Ipostaze22.20 LEIEpuizat din stoc
Tund iarba, ma opresc sa curat cosul, imi bag mainile in iarba, simt ca pipai vene dintr-un corp imens, inima la pipait e precum viermii de matase. Senzatia inotarii in apa linistita din inima imensa a unei balene albastre.
-
Intre lume si mine33.19 LEIEpuizat din stoc
#1 New York Times Bestseller, volumul Între lume și mine a fost premiat cu National Book Award pentru Nonficțiune și cu NAACP Image Award, finalist pentru Premiul Pulitzer pentru Nonficțiune și pentru National Book Critics Circle, și a fost declarat de către presa americană una dintre cele mai bune zece cărți ale anului 2015.
Într‐ o serie de eseuri scrise sub forma unei scrisori către fiul său, Coates discută noțiunea de rasă și felul în care aceasta a modelat istoria, de multe ori cu prețul vieții și al trupului negru. Explorând evenimente personale și istorice, de la perioada de studenție la Howard University, la Războiul Civil, autorul încearcă să răspundă la câteva dintre cele mai dificile întrebări care dezechilibrează societatea modernă. Printr‐ o destructurare minuțioasă a conceptului de rasă, Coates rezumă istoria înfiorătoare a subjugării negrilor în Statele Unite, rezultatul fiind un discurs extrem de actual despre tot ceea ce înseamnă să fii perceput ca „diferit”. -
Scrieri pentru Regnabit36.00 LEI
Rene Guenon si-a inceput colaborarea cu revista Regnabit in 1925, in ultimii ani petrecuti in Franta inainte de a se muta in Egipt, unde a contribuit cu 19 articole referitoare la simbolismul Inimii si la simbolismul universal si traditional al Centrului Lumii. Guénon si-a comentat participarea la Regnabit declarand ca aceasta a constituit pentru el oportunitatea de a se aseza „intr-un mod mai specific in perspectiva traditiei crestine, cu intentia de a arata concordanta perfecta pe care o are cu celelalte forme ale traditiei universale”. Pana atunci, Guenon se ocupase in mica masura de simbolismul crestin, dupa cum ne arata lista primelor sale carti publicate. Volumul de fata reuneste astfel toate articolele scrise de Guenon intre 1925 si 1927, anul in care si-a incetat colaborarea cu Regnabit, completand o importanta parte a operei acestui mare autor.
-
Cum citesc barbatii cartile femeilor10.56 LEIEpuizat din stoc
Tema pe care o propunem in aceasta carte ar putea sa-i surprinda pe unii cititori. O discutie pornind de la intrebarea Cum citesc barbatii cartile femeilor? poate parea usor inactuala sau superflua. Multi ar raspunde scurt: nu ma intereseaza aceasta distinctie, lucrurile sint lamurite de mult sau exista literatura proasta si literatura buna, nu literatura scrisa de femei si literatura scrisa de barbati. Problema pare, intr-adevar, «clasificata», dar tocmai acele lucruri care ne apar ca lamurite, sigure, «adevarate» sint cele care ne dau cele mai mari batai de cap. Nu le mai luam in discutie, nu le mai permitem sa emuleze sau sa comporte anumite nuante. Credem ca certitudinea functioneaza uneori ca un blocaj al gindirii. Dupa nenumarate statistici, mai mult internationale, literatura scrisa de femei se citeste diferit. Aceasta constatare nu este vreo inventie feminista, ci e bazata pe masuratori si realitati. Esenta perceptiei unui gen ar putea fi tocmai doza de autenticitate a cititorului, eliberat de prejudecatile pe care le impune orice societate, inclusiv societatea contemporana.
-
Cehov, aproapele nostru36.62 LEIEpuizat din stoc
Daca Shakespeare a fost multa vreme „contemporanul nostru“, George Banu il considera pe Cehov „aproapele nostru“ si ii exploreaza atent teatrul aflat la inaltimea omului fara aventuri extreme. Putem urmari drumul lui Cehov, prozator inspirat, spre teatrul asimilat la inceput unui divertisment inteligent, pentru a descoperi apoi o capodopera uitata, La drumul mare, si a vizita textele inaugurale. Voiaj intr-o lume ce se descopera progresiv.
Originalitatea acestui eseu provine din perspectiva panoramica adoptata pentru a explora teritoriul tetralogiei cehoviene si unitatea sa poetica. Relatia cu fantasticul si problema copilului mort, opozitia intre inutil si util, raportul cu religia, ca si examenul precursor al incomunicabilitatii, izolarea spatiilor si conflictul generatiilor, dialectica intre istorie, psihologie si parabola – iata cateva din motivele cehoviene subtil intuite aici.
George Banu se constituie in ghid sedus, ce dezvaluie atent secretele unui teatru care si azi ne ramane... „aproape“. Eseu-marturie, concluzie a unei biografii plasate sub semnul iubirii de Cehov.
-
Esenta doctrinei budiste35.52 LEIEpuizat din stoc
Unul dintre discipoli i-a cerut intr-o zi Maestrului Pabongka sa-i dea un sfat foarte concis pe care sa-l poata aplica in viata de zi cu zi si care sa dea rezultate eficiente. Maestrul i-a indeplinit dorinta, raspunzandu-i printr-un text lapidar, Esenta reunita. In acest text, Venerabilul Pabongka Rinpoche a oferit toate indrumarile necesare pentru parcurgerea caii spre trezie si dobandirea Iluminarii.
Maestrul Gonsar Rinpoche a comentat in detaliu aceste invataturi in cadrul unui curs din vara lui 2002, la Leysin (Elvetia). Conferintele tinute cu acea ocazie au fost stranse in volumul de fata, intitulat Esenta doctrinei budiste. Cu o verva si o claritate incomparabile, el a stiut sa puna in valoare profunzimea invataturii Maestrului Pabongka, textul-sursa devenind astfel accesibil oricui. Gasim aici sfaturi simple si precise care, practicate cu sinceritate, zel si entuziasm, devin cheia care permite deschiderea usii eliberarii.
Esenta reunita este de fapt rezumatul unei alte cunoscute carti, tradusa in mai multe limbi, intitulata Eliberarea in causul mainilor, o invatatura si o prezentare amanuntita a Lam Rim-ului – un text ce contine toate punctele esentiale ale Dharmei, explicate in mod clar si precis.
Budismul infloreste in lume de mai bine de doua mii de ani, cucerind si Tibetul, unde s-au dezvoltat patru traditii. In fiecare dintre acestea au aparut Maestri deosebiti, de o inalta eruditie, precum si Siddhasi deplin realizati. Marpa sau Milarepa, de exemplu, sunt personaje foarte cunoscute, precum si Dromteunpa, marii Maestri Kadampa, Dje Tsong Khapa si discipolii lor. Toti acesti Maestri au reusit sa realizeze Iluminarea deplina. Pe baza propriei experiente au predat apoi invataturile Dharmei, care au permis multor fiinte sensibile sa atinga la randul lor eliberarea. Datorita acestor Maestri care s-au succedat fara intrerupere, invataturile budiste (atat Sutrele, cat si Tantrele) sunt inca intacte si vii in epoca noastra, fiind perpetuate de Maestrii actuali.