Filozofie

René Guénon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois. In 1904 a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematica. In 1908, Guenon frecventa deja „scolile" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci; in 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele Palingenius.

Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. Superiores Incogniti il investesc pe René Guénon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guénon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci, articole care prevestesc cartile de mai tarziu. Intrucat initierea sa era una „universala", Guénon a „particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si masonerie; iar in 1911-1912 s-a atasat de traditia islamica, luand numele „slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia. 

 Desi opera sa ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva era deja constituita, abia dupa zece ani Guénon a inceput sa-si publice cartile. Primul Razboi Mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine „inima" si „intelectul" revistei Études Traditionnelles.

 In 1930 paraseste definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo. Desi „sihastrit" in Egipt, Guénon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Études Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial au completat opera sa. 

 Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, René Guénon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator al sau a fost Ananda Coomaraswamy; scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guénon , cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nicio ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guénon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, convertit la islam, a instituit o „cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Printre alti „invatacei" mai cunoscuti ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si pe Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guénon, redactor-sef al revistei Études Traditionnelles si a inceput publicarea operei postume a acestuia.

 Dupa o suferinta fizica intensa, René Guénon paraseste lumea aceasta la 7 ianuarie 1951.

Ediția a II-a, bilingvă, îngrijită de Andrei Cornea

Traducere din greacă și latină, studiu introductiv și note de Andrei Cornea

„Mai este oare relevant Epicur pentru omul modern? Mesajul său mai poate spune azi ceva omului interesat de cunoaştere, etică şi cultură, dar aflat în afara unei sfere înguste de specialişti şi iubitori ai Antichităţii? Cred că avem câteva motive esenţiale pentru a răspunde afirmativ.

Mai întâi, sunt şanse bune ca a sa combinaţie înţeleaptă de hedonism şi ascetism să aibă, dacă e cunoscută şi înţeleasă bine, un ecou la omul modern. El ne arată că putem fi fericiţi, trăind plăcut şi totodată înţelept şi drept, protejaţi astfel de excese care conduc inevitabil la suferinţe. Apoi, Epicur ne învaţă să fim autonomi şi ne asigură că putem să ne alegem viaţa în chip optim – există libertate şi putem fi oameni liberi aproape în orice condiţii şi oricum ar cădea sorţii. În al treilea rând, filozoful Grădinii ne mai reaminteşte un lucru de preţ pe care aproape că l-am uitat, dominaţi cum suntem de universala indiferenţă: prietenia.

Lecţia fundamentală a filozofiei greceşti este că, departe de a fi un moft academic şi o trăsnaie teoretică mai mult sau mai puţin subtilă, filozofia reprezintă alegerea unui mod de viaţă optim şi coerent. Filozofia antică e, aşadar, un fel de soul-building, iar nuanţa aparte pe care o adaugă Epicur acestei învăţături e următoarea: nu vă crispaţi, separându-vă cu aroganţă de orice este comun; în plus, purtaţi-vă grijuliu şi omeneşte deopotrivă cu cei din jur şi cu voi înşivă şi, nu uitaţi, mai şi râdeţi! E mult, e puţin, e nimic, e esenţial? Cititorul să decidă.“ — ANDREI CORNEA

„Cine nu se mulţumeşte cu puţin, acela nu se mulţumeşte cu nimic.“ — EPICUR, 240, 3

Cel mai simplu și cel mai vizual ghid de filosofie conceput vreodată

De milenii, filosofii pun cele mai provocatoare întrebări – despre lume, credință și natura ființei umane.

Chiar suntem liberi să facem orice? Suntem buni datorită acțiunilor noastre sau datorită motivațiilor noastre? Există Dumnezeu? Cine ar trebui să fie responsabil? Vedem lumea așa cum este?

Cu o grafică remarcabilă și într-un limbaj clar și accesibil, Totul despre filosofie explică bagajul conceptual esențial al filosofiei – de la metafizică și teoria cunoașterii la filosofie politică, etică și logică.

Descoperă modul în care înţelepciunea antică a stoicilor îţi poate oferi o filosofie de viaţă în secolul XXI, care te va face mai rezilient, mai pozitiv, mai de succes şi mai fericit. Învaţă meritele faptului de a trăi clipa, descoperind cum poţi să supravieţuieşti şi să prosperi în vremuri grele, şi schimbă ceea ce poţi schimba, acceptând ceea ce nu poţi face. Drumul tău către o viaţă mai bună începe aici!

Această carte simplă, dar plină de forţă îţi arată cum să foloseşti înţelepciunea antică pentru a face schimbări practice, pozitive în viaţa ta. Folosind studii de caz provocatoare, idei-cheie şi oferind instrumente de autoevaluare, demonstrează că stoicismul este o cale profundă şi dovedită spre fericire.

Recomandată cu căldură. The Stoic

Donald Robertson este una dintre luminile călăuzitoare ale stoicismului modern. Massimo Pigliucci și Gregory Lopez, A Handbook for New Stoics

Roland Breeur (născut în 1966) este profesor la KU Leuven, Belgia, specializat în filozofia modernă și contemporană franceză. După finalizarea tezei de  doctorat despre Marcel Proust și studierea și publicarea unor lucrări despre Bergson, Merleau-Ponty și Sartre, Breeur își schimbă interesul de cercetare asupra  originilor modernității franceze de la Descartes la Malebranche. Astăzi, cercetarea sa se concentrează în primul rînd asupra Eticii lui Spinoza, asupra încercării de a explicita și de a pune într-o lumină serioasă ceea ce Deleuze avea în vedere prin clasificarea lui Spinoza ca anti-cartezian.

ROBERT P. CREASE este șeful catedrei de filosofie a Universității Stony Brook și autorul mai multor cărți despre știință, printre care se numără și Momentul cuantic (Editura Litera, 2017). Este coredactor-șef la Physics Perspectives și scrie o rubrică lunară, „Critical Point“, pentru revista Physics World. Este membru al Institutului de Fizică din Londra și al Societății Americane de Fizică din Statele Unite. A scris, a fost coautor, a tradus sau a redactat numeroase cărți, printre care World in the Balance: The Historic Quest for an Absolute System of Measurement; The Great Equations: Breakthroughs in Science from Pythagoras to Heisenberg și The Prism and the Pendulum: The Ten Most Beautiful Experiments in Science. Articolele și recenziile sale au apărut în The Atlantic Monthly, New York Times, Wall Street Journal, Science, New Scientist, American Scientist și alte publicații academice sau generaliste. Locuiește în New York.

JULIAN BAGGINI (n. 1968) este filosof britanic și ziarist. A scris peste 20 de cărți despre filosofie, pentru un public larg. Este cofondator al The Philosophers’ Magazine. A scris și cărți despre ateism, secularism și natura identității naționale. Printre cărțile lui Julian Baggini se numără Freedom Regained, The Virtues of the Table, The Ego Trick, Do They Think You’re Stupid?, Welcome to Everytown, What’s It All About și bestsellerul The Pig that Wants to be Eaten. Este director academic la Royal Institute of Philosophy și a colaborat, printre altele, la Guardian, TLS, Financial Times și Prospect și la reviste, publicații academice și instituții de cercetare.

Thomas Cathcart  a studiat teologia și a condus câteva organizații medicale înainte să scrie, împreună cu Daniel Klein, amuzantul bestseller New York Times Platon și un ornitorinc intră într-un bar..., care le-a adus autorilor notorietatea. Cei doi au cotinuat seria de cărți în care explică filozofia prin glume, în paralel ținând prezentări și seminare în același spirit ludic.

Thomas Cathcart locuiește în New York.

Daniel Klein a scris scenarii pentru comedianți ca Lily Tomlin și Flip Wilson și semnează mai multe cărți de ficțiune și nonficțiune, de la thrillere la lucrări de popularizare a filozofiei. Împreună cu Thomas Cathcart, și-a câștigat notorietatea scriind bestsellerul New York Times Platon și un ornitorinc intră într-un bar..., cei doi continuând apoi seria și susținând în paralel prezentări și seminare în același spirit ludic.

Daniel Klein locuiește în Massachusetts.

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, romancier, eseist și regizor, este cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea. Cariera literară şi-o începe publicând versuri. Prima sa culegere de poeme atrage atenția criticii: În căutarea fericirii (La poursuite du bonheur) primește în 1991 Premiul Tristan Tzara, iar următoarea, Sensul luptei (Le sens du combat), obține în 1996 Premiul Flore. Urmează volumele Renaștere (Renaissance, 1999) și Configurația ultimului țărm (Configuration du dernier rivage, 2013). În 2015 îi apare la Gallimard Neîmpăcat. Antologie personală 1991–2013 (Non réconcilié. Anthologie personnelle 1991–2013; Humanitas Fiction, 2016). Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“ Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma, (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La Carte et le territoire) e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidenţă tragică, a fost ziua atentatului din redacţia Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission; Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi, ajungând ulterior bestseller internațional. Supunere s-a situat în fruntea topurilor de vânzări atât în Franța, cât și în alte 40 de țări. Pe 4 ianuarie 2019 apare Serotonină (Sérotonine; Humanitas Fiction, 2019), care urcă amețitor în topurile de vânzări din lume. În aprilie 2019, Houellebecq primește Legiunea de Onoare.

Fotografia autorului © Mariusz Kubik

Ce este cunoașterea? Care este diferența dintre a crede că un lucru este adevărat și chiar a ști că este? Cum reușim să cunoaștem ceva? Acestea sunt întrebări extrem de vechi, iar ramura filosofiei dedicată găsirii răspunsurilor – epistemologia – există de mii de ani. Unele întrebări esențiale au rămas constante în timp: care este legătura dintre cunoaștere și adevăr? Oare simțuri precum văzul și auzul ne furnizează cunoștințe la fel ca judecata abstractă? Este nevoie să poți justifica tot ce susții pentru a se considera că știi? Alte preocupări au apărut recent, în lumina noilor descoperiri despre omenire, limbaj și minte. Oare diferența dintre cunoaștere și simpla opinie este prezentă în toate culturile? În limbajul de zi cu zi, cuvântul „a ști“ are mereu același înțeles sau semnifică un lucru cu o mai mare greutate într-o sală de judecată și un lucru mai lejer într-o conversație amicală în stația de autobuz? Ce impresii instinctive naturale avem despre ce știu ceilalți și cât de multe ne spun aceste impresii despre cunoașterea însăși?

Filosofii care au cercetat cunoașterea au scos la iveală enigme și paradoxuri ciudate. Dar au găsit și soluții inovatoare la aceste probleme. Cartea de față prezintă mai întâi evoluțiile istorice importante cu privire la teoria cunoașterii, iar apoi se axează pe principalele dezbateri actuale.

O introducere minunată și captivantă în conceptele de bază ale logicii. Fără să neglijeze problemele, Priest reușește să păstreze discuția accesibilă și instructivă.  Adrian Moore, St Hugh’s College, Oxford

Un mod excelent de a deschide apetitul pentru logică... Vei căpăta o înțelegere mai profundă și mai extinsă asupra domeniului.  Chris Mortensen, Universitatea din Adelaide

Această carte reușește să obișnuiască publicul cu logica. Va trebui să înveți câteva simboluri, dar plăcerea de a urmări puzzle-urile complicate ale lui Priest despre diviziunea amibelor sau de a nega, sub îndrumarea sa, o faimoasă negație a existenței timpului va merita efortul. The Guardian

Această carte mică, minunat scrisă, îi oferă începătorului o introducere excelentă în domeniul logicii. Michael Detlefsen, Universitatea Notre Dame

Odată cu Socrate (470/469–399 î.Hr.), istoria filosofiei își schimbă direcția. Personaj aproape mitologic, ale cărui viață și operă au putut fi reconstituite doar prin intermediul mărturiilor, Socrate studiază natura chestiunilor etice și situează omul în centrul reflecției. „Revoluția lui Socrate“ nu a afectat doar conținutul filosofiei, ci i-a regândit și metoda. Socrate caută adevărul prin intermediul dialogului, pornind de la întrebări scurte și concrete. Un adevăr care nu este o dogmă, ci rezultat al unei investigații împărtășite. Critică și democratică, gândirea lui Socrate este un moment de referință fundamental în istoria filosofiei. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Unii au definit tradiția filosofică europeană drept „o serie de comentarii pe marginea lui Platon“, în timp ce alții recunosc, deși cu amărăciune, că „scrierea istoriei filosofiei este platonică“. Importanța lui Platon este atât de mare, încât nu este exagerat să afirmăm că nu putem înțelege istoria gândirii (și, în definitiv, multe dintre formele în care concepem realitatea, adevărul sau sufletul) fără a cunoaște teoriile fondatorului Academiei. Obiectivul acestei cărți nu este altul decât de a ne apropia de gândirea marelui filosof atenian prin intermediul expunerii principalelor sale doctrine, cu accent special pe clarificarea conceptelor fundamentale. Toate acestea fără a lăsa deoparte critica și obiecțiile aduse teoriilor sale, de la Aristotel până în zilele noastre. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Descartes (1596–1650) a marcat un punct de reper în istoria filosofiei, dat fiind că a inaugurat modernitatea filosofică prin deplasarea centrului de reflecție spre conștiința gânditoare a omului. El constituie în acest sens un prim pas pe o cale a gândirii ce va culmina cu opera critică a lui Kant. În plus, Descartes a influențat întreaga filosofie a secolului al XVII-lea în efortul său de a-i acorda soliditatea și siguranța conceptuale proprii matematicii și fizicii. Cogito, ergo sum („Cuget, deci exist“) situează fundamentul cunoașterii în subiectul gânditor și o sustrage dogmei religioase, acceptate necritic, ce definise o bună parte a gândirii medievale. Cartea de față examinează natura și implicațiile acestei abordări cu totul noi. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Discipol al lui Platon, pentru care a nutrit mereu un respect deosebit, Aristotel (384–322 î.Hr.) este creatorul primului mare sistem filosofic care acoperă conceptual o mare parte a realității și a determinat în bună măsură evoluția filosofiei și a științei occidentale timp de peste 2 000 de ani. Nici o altă filosofie nu a avut o influență atât de profundă și de îndelungată. Din confruntarea cu tezele maestrului său (despre care se povestește că ar fi spus „Prieten îmi este Platon, dar mai prieten adevărul“) s-au născut marile opțiuni ce au marcat gândirea filosofică ulterioară: raționalism și empirism, idealism și materialism, transcendență și imanență. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Astăzi este mai necesar ca oricând să readucem în prim-plan pragmatismul și simțul comun ale lui Voltaire, pentru care merită efortul să reflectăm doar asupra a ceea ce este util, fără a mai pierde vremea cu probleme care nu interesează pe nimeni. Nimic nu îl îngrozea mai mult decât să se plictisească, motiv pentru care scrierile sale au un aer atât de agreabil și sclipitor. Ironia și simțul umorului au fost cele mai bune arme ale sale pentru a lupta împotriva fanatismului, intoleranței și prejudecăților. Oricine poate avea convingerile și idealurile pe care le crede de cuviință, cu condiția să nu le impună celorlalți ca dogmă indiscutabilă. Voltaire s-a îmbogățit ca să se bucure de o independență pe care nu i-o asigurase locul său de origine și de care nu se bucurau prea mulți la acea vreme. Și nu a încetat să lupte împotriva nedreptăților, după cum dă mărturie al său Tratat despre toleranță, un adevărat manifest împotriva fanatismului de orice fel. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Odată cu Immanuel Kant (1724–1804) filosofia ajunge la maturitate, inaugurând etapa contemporană. Ea se eliberează de ultimele vestigii ale medievalismului care încă dăinuia în secolul al XVIII-lea și pune în centrul reflecției omul istoric, preocupat să își croiască singur destinul prin intermediul rațiunii. Kant reprezintă apogeul acestui ideal și deschide calea gândirii umaniste ulterioare care, chiar și când nu acceptă ideile kantiene, se mișcă în spațiul delimitat de acestea. Cartea de față se axează pe două dintre cele mai durabile și influente aspecte ale operei kantiene: teoria cunoașterii, cu a sa faimoasă „revoluție copernicană“, și etica, al cărei punct nevralgic este constituit de afirmația categorică potrivit căreia omul trebuie să facă astfel încât să fie rațional și liber. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Filosof, ziarist, economist, lider politic, Marx este mai mult decât părintele comunismului (cel puțin al acelui sistem comunist care astăzi pare aruncat la groapa de gunoi a istoriei). Materialismul său istoric reprezintă un instrument inovator și eficient pentru interpretarea proceselor sociale și istorice, care pornește de la centralitatea muncii și a condițiilor materiale ale vieții spre a înțelege cum trebuie structurile juridice, ideologice și conceptuale ale fiecărei epoci. O gândire ce pune în lumină o nouă antropologie filosofică, potrivit căreia omul și conștiința sa sunt rezultatul propriei interacțiuni cu lumea. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Cum să ne apropiem de gândirea lui Friedrich Nietzsche, cel mai polemic dintre filosofi? Întreaga sa operă constituie o structură destinată să arunce în aer modul nostru de a înțelege lumea și de a ne înțelege pe noi înșine. Cartea de față se vrea a fi tocmai un manual pentru a învăța cum să manevrăm o asemenea structură. În paginile ce urmează vom parcurge o călătorie prin viața și filosofia lui Nietzsche, de la revendicarea din tinerețe a filosofiei grecești până la asaltul final asupra moralei creștine, trecând prin doctrina eternei reîntoarceri și profetizarea supraomului. În acest scop vom apela la o serie de personaje care i-au marcat itinerarul intelectual: Dionysos, Zarathustra și Antihristul. Miza este, în cele din urmă, de a descoperi forța care dinamizează toată gândirea nietzscheană: iubirea necondiționată de viață. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Sigmund Freud (1856–1939), considerat, alături de Nietzsche și de Marx, unul dintre maeștrii suspiciunii, nu a ezitat să aducă în discuție chestiuni filosofice care nu mai fuseseră formulate până atunci, cum ar fi „Ce înseamnă visele noastre?“, „Suntem într-adevăr ființe raționale care au reușit să își controleze instinctele?“, „Ce preț trebuie să plătim pentru a trăi în societate?“, „Poate ar trebui să renunțăm la așteptarea de a atinge fericirea?“ Dacă dorim să aflăm răspuns la aceste întrebări și la multe altele, trebuie să apelăm la Freud. În această carte este expusă gândirea părintelui psihanalizei, încercând să punem în evidență tocmai acele idei pe care marea tradiție filosofică occidentală și-a propus să le treacă sub tăcere. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

FRIEDRICH NIETZSCHE, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre figurile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani. După studii liceale la colegiul din Pforta, urmează cursurile universităților din Bonn și Leipzig, mai întâi la Facultatea de Teologie, apoi la cea de Filologie Clasică, avându-l ca profesor pe cunoscutul Friedrich Wilhelm Ritschl. Distingându-se, încă din timpul studiilor, ca un strălucit cercetător, Nietzsche este propus de Ritschl pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde ocupă, în 1869, un post de profesor. Din acea perioadă datează prietenia lui Nietzsche – el însuși muzician și compozitor – cu Richard Wagner, a cărui personalitate a avut asupra gândirii nietzscheene o influență substanțială. Decisivă a fost însă, pentru Nietzsche, întâlnirea cu filozofia lui Schopenhauer. În 1872 apare Nașterea tragediei din spiritul muzicii, studiu ce s-a bucurat de un deosebit ecou; între 1873 şi 1876 apar Considerații inactuale – o culegere de studii și reflecții filozofice. Începând cu 1876, starea sănătății sale se înrăutățește treptat, astfel încât, în 1879, renunță la postul de profesor, stabilindu-se alternativ în Elveția, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia și în sudul Franței, consacrându-se doar scrisului. Din 1878 datează Omenesc, prea omenesc, iar în 1881 apare Aurora. Gânduri asupra prejudecăților morale. În 1882 publică Ştiința voioasă, urmată de Așa grăit-a Zarathustra (1883–1884), Dincolo de bine și de rău (1886), Despre genealogia moralei (1887), precum și de noi ediții ale lucrărilor anterioare. În 1889 apare Amurgul idolilor. În același an, Nietzsche, grav bolnav psihic, este internat în diferite clinici. După câteva intervale de remisiune, în care se ocupă de reeditări, de traduceri din operele sale și de corespondență, se stinge din viață în 1900, la Weimar.

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel rău Despre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon Pays Caiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Istoric olandez (1872-1945). A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmandu-se in 1897 cu o teza despre teatrul indian. In 1897–1905 preda istoria la o scoala din Haarlem. Dupa succesul inregistrat cu volumul Originile orasului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievala si contemporana la Universitatea din Groningen. Din 1915 pana in 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. In 1938 este ales vicepresedinte al Comitetului international pentru cooperare intelectuala al Ligii Natiunilor. Arestat de nazisti in 1941, este eliberat in 1942, dar i se interzice sa revina la Leiden. Moare la De Steeg, in februarie 1945. Lucrari: Amurgul Evului Mediu, 1919 Erasmus, 1924 Explorari in istoria civilizatiei, 1929 Criza civilizatiei, 1935 Homo ludens, 1939

Cel mai important eseist și prozator baroc al secolului XVII spaniol, BALTASAR GRACIÁN (1601–1658) își publică cele două capodopere, Oracolul manual și Criticonul, în condiţii de cvasiclandestinitate faţă de regulile ordinului iezuit, al cărui membru a fost. A semnat cu pseudonime, și viaţa și-a încheiat-o în condiţii de izolare penitenţială. A intenţionat să realizeze portretul omului desăvârșit în condiţiile complexe ale societăţii mundane a vremii sale. Omul superior, la Gracián, nu este, ci se face, personalitatea, în viaţă și în postumitate deopotrivă, este o totalitate integrativă și dinamică, urmând un traseu „epic“ prin excelenţă. E vorba, așadar, nu de un concept abstract al individului, ci de un ideal care îmbrăţișează deopotrivă abstracţiile și omul viu, ideal ce personifică lumea înconjurătoare și pe el însuși. O demonstraţie romanescă a acestor premise teoretice era deci încununarea firească a operei lui Gracián, care ajunge astfel să elaboreze Criticonul în virtutea unui veritabil destin creativ. Schopenhauer îi intuise clar valoarea: „Cunosc trei opere alegorice de largă respiraţie: prima, în care aluzia e limpede și mărturisită, este incomparabilul Criticón al lui Baltasar Gracián, bogată ţesătură de alegorii ingenioase, înlănţuite între ele; sub o formă plăcută, ele împărtășesc înalte adevăruri morale, cărora le conferă și evidenţă de ordin intuitiv, autorul uimindu‑ne și prin bogăţia inventivităţii sale. Celelalte două opere, în care alegoria este mascată, sunt Don Quijote și Gulliver în Lilliput.“

PAUL CHETREANU-DON s-a născut la 30 aprilie 1985 în Cluj-Napoca. Este un fost jucător profesionist (campion naţional şi selectat în mai multe rânduri în lotul naţional) şi antrenor de baschet, actualmente președinte al unui club sportiv, organizator al unor concursuri de atelaje canine (Cupa Beliş, Cupa Clujului), cantautor, psihoterapeut, conferențiar, publicist şi scriitor, un adevărat „Homo Universalis” (Oliviu Crâznic). A absolvit în 2004 Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, limba germană matern. A cochetat cu Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca a Universității Babeș-Bolyai, însă nu a absolvit. A terminat Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și cea de Educație Fizică și Sport, ambele în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind licențiat în ambele. Masteratul l-a absolvit în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației în „Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie”. În prezent lucrează ca psihoterapeut, având formări profesionale în „Psihoterapie Pozitivă”, „Hipnoză Ericksoniană” și „Terapia cognitiv-comportamentală”, fiind și formator în „Psihoterapie Pozitivă”. A publicat șase volume de poezii: Conglomerat al morții, Eu sunt… un visător malign, Exilul iubirii, Priviri dinspre mine înspre mine, Răstignirea timpului, Pierdut într-un an de poezie și o carte de psihologie, Convorbiri din intimitate, în cadrul Editurilor Eikon și Școala Ardeleană.

Cristian Iftode (născut în 1979) este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde predă cursuri de etică, terapie filosofică, estetică și filosofie contemporană. A publicat numeroase studii în lucrări colective sau reviste de specialitate din țară și străinătate, precum și volume de autor, dintre care menționăm Filosofia ca mod de viață: Sursele autenticității (2010) și Aristotel. Problema analogiei și filosofia donației (2015). Susține constant conferințe publice, ateliere de filosofie practică și desfășoară o substanțială activitate publicistică, menită să probeze relevanța filosofiei pentru viața de zi cu zi.

MICHEL DE MONTAIGNE s-a născut în 1533 în castelul cu același nume aparținând familiei, din regiunea Perigord, aflată în sud-vestul Franței. Era gascon așadar și – cum altfel? – extrem de mândru de originea sa, fără a-i ignora cusururile. Primii ani i-a petrecut pe domeniul familial, bucurându-se de o educație cum în Franța nu se mai văzuse pană atunci: tatăl lui i-a pus un preceptor german care, neștiind limba franceză, i-a vorbit numai în latină, astfel că învățăcelul a ajuns s-o cunoască ca pe o limbă maternă. A urmat apoi cursuri de drept la Toulouse și a audiat prelegerile unor savanți ai vremii la Paris. Era deci menit unei cariere de înalt funcționar, și a și ocupat diferite posturi în administrația orașului Bordeaux. Dar singurul lucru pe care l-a socotit demn de reținut din toată acea vreme a fost întâlnirea din 1558 cu Etienne de La Boetie – de care-l va lega o prietenie legendară, întreruptă brusc de moartea prematură a prietenului, pe care a plâns-o cu un patetism reținut pană la sfârșitul vieții. Nimic de mirare așadar că în 1571 se retrage din toate funcțiile publice și se dedică unui gen literar născut din mintea lui, precum Athena din capul lui Zeus înarmată din cap pană în picioare: Eseul. De-aci înainte, viața lui se va învârti permanent în jurul Cărții pe care o scrie și rescrie neîncetat, vreme de peste două decenii. Cu două pauze revelatoare: o călătorie în Italia, prin Elveția și Germania, despre care ne-a lăsat un jurnal extrem de viu, și alegerea în două rânduri în postul de primar al orașului Bordeaux. Nimic nu-l mai putea îndepărta însă acum de Cartea lui, care topea întreaga experiență trăită de autor, cu ochii larg deschiși, în frămantatele vremi ale Războaielor Religioase și în efervescența fără egal a culturii umaniste. A publicat din ea trei ediții în timpul vieții sale – încheiată în 1592 –, completand-o și revenind mereu asupra fiecărei fraze, sfarșînd prin a lăsa posterității o carte care nu încetează să uimească prin cruditatea cu care observă lumea și, mai ales, pe sine.

Robert Sokolowski predă filozofie la Catholic University of America. A fost timp de opt ani consultant la Los Alamos National Laboratory, unde a ținut prelegerile J. Robert Oppenheimer (în 1996).