Filozofie

Prima versiune a acestei scrieri a fost un text pe care Wittgenstein l-a dictat în engleză câtorva din studenţii săi de la Cambridge, în anul universitar 1934–1935. Cea mai mare parte a manuscrisului a fost rescrisă în germană în toamna anului 1936. Aici Wittgenstein arată, pentru prima dată, cum folosirea a ceea ce a numit „jocuri de limbaj“ poate conduce la clarificări esenţiale şi, pornind de la acestea, la înlăturarea impresiei atât de puternice şi persistente că există „probleme filozofice“. Textul de faţă a precedat în mod nemijlocit şi a pregătit elaborarea primei părţi a Cercetărilor filozofice, piesa cea mai reprezentativă a filozofiei târzii a lui Wittgenstein. El se recomandă, aşadar, ca o bună introducere pentru înţelegerea spiritului cu totul aparte care animă această filozofie.

„Este o boală foarte obişnuită şi foarte răspândită a minţii să postulăm, în spatele tuturor acţiunilor oamenilor, stări ale minţii din care «izvorăsc» acţiunile. Astfel apar pseudo-explicaţii de genul: această acţiune izvorăşte din caracterul omului, comportarea din caracterul poporului etc. etc. (Ne linişteşte să spunem ceva care are forma unei explicaţii.) – Presupune că cineva ar spune: «Moda se schimbă deoarece gustul oamenilor se schimbă.» – Iar dacă un croitor inventează acum o altă croială a fracului decât în anul precedent, de ce trebuie oare ca ceea ce noi numim schimbarea gustului său să nu constea, parţial sau în întregime, tocmai în aceea că el schimbă croiala?“ (Ludwig Wittgenstein)

LUDWIG WITTGENSTEIN s-a născut în 1889 la Viena şi a încetat din viaţă în anul 1951 la Cambridge. Viaţa şi activitatea lui s-au desfăşurat alternativ în spaţiul cultural şi intelectual central-european şi în cel anglo-saxon. Astăzi, Wittgenstein este socotit, alături de Martin Heidegger, unul dintre cei mai reprezentativi gânditori ai secolului XX.

Miza Nasterii tragediei consta in a gasi un drum alternativ spre escamotarea �spiritului istoric si critic", printr-o revenire la continuum-ul dintre viata si mit. Or, Richard Wagner, prin sincretismul operei sale, ii pare lui Nietzsche ca ar fi redescoperit originaritatea elina, incarcata de suferinta si tensiune si, astfel, autentica. Filozofia culturii pe care o practica Nietzsche este o intersectie a cunoasterii estetice si a eticii responsabilitatii politice, o contiguizare a cognitivismului si a moralitatii de tip civic. De aici deriva si violenta respingerii de catre filozoful german a meditatiei de catedra, capabila doar de reflectarea decadentei unei lumi delabrate.
A reciti textul lui Nietzsche inseamna a asista la un proces de schimbare a starii de agregare a discursului filozofic si a trai fiecare paragraf cu intensitatea emotiilor poematice. Tocmai de aceea, Nietzsche e fie un antinationalist german, fie un filosemit, fie parintele fondator al nazismului, ca unul dintre autorii favoriti ai lui Adolf Hitler. Alaturi de Wagner, de altfel...

Filosofia. O istorie ilustrata a gandirii este o introducere scurta si accesibila in acest domeniu fundamental al cunoasterii, in acelasi timp riguroasa si amuzanta. Gandurile si faptele marilor ganditori devin adesea povesti extraordinare, iar in aceasta carte am strans peste o suta de astfel de povesti. Fiecare dintre ele se refera la o „ponderabila", o problema dificila care a stat la baza unei inovatii ce a schimbat felul in care vedem lumea. Cunoasterea nu ne parvine gata formata, ci este nevoie ca mai multe minti sa se aplece asupra dovezilor disponibile si, pas cu pas, sa se apropie din ce in ce mai mult de un raspuns. Aceasta carte strabate istoria filosofiei, acel domeniu al cunoasterii care se intreaba cum putem cunoaste orice lucru cu certitudine si care este natura binelui, a frumusetii si a adevarului. Aceasta istorie ne arata cum filosofii au contrazis mereu opiniile si asumptiile comune. Socrate a folosit simpla conversatie ca metoda de a arata ca tot ce putem cunoaste cu siguranta este ca nu cunoastem nimic. Platon a insistat ca, fara filosofie, viata nu poate fi decat o iluzie, in timp ce Rene Descartes a demonstrat ca el exista cu certitudine, dar orice altceva era supus indoielii. Mai tarziu, filosofii au folosit orice – de la demoni la zombi la computere si teleportare – pentru a investiga natura umana si cum ar trebui sa ne traim vietile. Istoria ne arata ca aceste idei sunt indeajuns de puternice pentru a face o societate sa progreseze sau sa decada, iar filosofii de astazi continua sa influenteze viitorul.

„Pornind de la teoriile lui C.G. Jung, autorul prezinta principiile unei noi etici, adaptate situatiei psihologice a omului modern.“ Westdeutsche Allgemeine Zeitung

„Cartea, scrisa in timpul si sub tensiunea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, apare intr-o epoca intunecata de spectrul izbucnirii unui al treilea razboi mondial. Trebuie sa ne intrebam daca problemele de etica, fie ea si «noua», isi mai gasesc locul intr-o lume a dansului macabru, in care national-socialismul german n-a fost mai mult decat un preludiu. Popoarele se intrec astazi in a produce bombe atomice, pe care sa le foloseasca unele impotriva celorlalte si cine se poate indoi ca ceea ce pare azi incredibil maine va fi de la sine inteles? Ce rost mai are in actuala situatie mondiala ridicola chestiune a eticii sau raspunsul, cu atat mai ridicol, «depinde de individ»?“ Erich Neumann

„Matricea stilistică“ este ca un mănunchi de categorii care se imprimă, din inconştient, tuturor creaţiilor umane, şi chiar şi vieţii întru cât ea poate fi modelată de spirit. Matricea stilistică, în calitatea ei categorială, se întipăreşte, cu efecte modelatoare, operelor de artă, concepţiilor metafizice, doctrinelor şi viziunilor ştiinţifice, concepţiilor etice şi sociale etc. Sub acest unghi trebuie să notăm că „lumea" noastră nu e modelată numai de categoriile conştiinţei, ci şi de un mănunchi de alte categorii, al căror cuib e inconştientul. Frontul creator uman în raport cu „lumea" nu e simplu, cum cred Kant şi toţi care l-au urmat, ci multiplu, sau cel puţin dublu. „Lumea noastră" se înfruptă deci din spontaneitatea umană cu o intensitate exponenţială. (Lucian BLAGA)

"Paul Arden este un brand. Cand zici Paul Arden, zici neobisnuit, diferit, altfel. N-am mai intalnit pe nimeni ca el." Graham Fink, director de creatie M&C Saatchi

"Genial, malitios, fermecator, irascibil si complet neconventional - inzestrat cu un geniu creativ insotit de un bun-simt deloc ...obisnuit, Paul Arden are o minte originala, dinamica si o energie extraordinara." Roger Kennedy, designer

De cand exista omenirea, nici un subiect de pe fata pamantului nu a starnit mai mult mintea umana decat Dumnezeu - si, cu toate acestea, nu suntem mai luminati. Aceasta carticica ne spune cum stau lucrurile, o data pentru totdeauna.

„Numărul indivizilor imbecili în viaţă este mereu şi în mod inevitabil subestimat de toată lumea.“ Aceasta este Prima Lege Fundamentală a Imbecilităţii Umane.
Despre imbecili şi nebuni se scrie cu o nesfârşită fascinaţie cel puţin din vremea Renaşterii; de la elogii la studii sociopsihologice, de la piese de teatru de Shakespeare la poveşti de Creangă, satisfacţia descoperirii unei lumi din care toţi suntem convinşi că nu facem parte a atras cititorii secole de-a rândul. Nimeni nu a încercat să îmbine însă ironia fină cu o metodă ştiinţifică înainte de Carlo M. Cipolla, ale cărui afirmaţii caustice devin teritoriul unei desfăşurări de sisteme carteziene şi statistici de-a dreptul încântătoare.

„O fascinantă punere în scenă a luptei filozofilor cu moartea.“ (Times Higher Education)

„O carte minunat scrisă, accesibilă, pătrunzătoare şi erudită, care ne arată că filozofia nu este mestecarea academică a unor texte aride, ci meditaţia asupra destinului omului, de fiinţă muritoare care-şi înfruntă condiţia pentru a afla o artă de a trăi.“ (Morning Star Online)

„Cărţile de filozofie se citesc rareori pe nerăsuflate, dar Brădăţan ne propune o fascinantă explorare a situaţiilor-limită existenţiale în care filozoful nu-şi mai poate susţine adevărul decât cu preţul sacrificiului suprem.“ (Existential Analysis)

„Moartea, în viziunea lui Brădăţan, aduce un nou sens vieţii, o intensitate sporită îndeletnicirii de a trăi.“ (SIMON CRITCHLEY, New School for Social Research)

Istoria filosofiei hermetice abordeaza istoria propriu-zisa a filosofiei hermetice, adica alchimie, din cele mai vechi timpuri si pana in epoca autorului. Du Fresnoy prezinta cei mai cunoscuti alchimisti, impreuna cu rezumatul vietii acestora (acolo unde este posibil), precum si o critica a practilor acestora si a transmutatiilor pe care le-au obtinut. Desi pare ca du Fresnoy considera alchimia o nebunie, cititorul isi da seama, parcurgand cartea sa, ca acesta stia foarte multe privitor la alchimie. Unele remarci cu privire la cativa autori dau de inteles ca era mult mai la curent cu aceasta arta decat a vrut sa se inteleaga. La sfarsitul lucrarii se afla o lista cronologica a alchimistilor, iar autorul marcheaza distinctia dintre cei care el considera ca au reusit si restul. Asa cum spune du Fresnoy cu umor, cei care afirma sus si tare ca detin Piatra Filosofala nu o au. Majoritatea adeptilor care au avut succes pe aceasta cale au fost discreti, caci cei care si-au facut cunoscute izbanzile au avut de suportat persecutii din partea invidiosilor si a lacomilor.

Există Dumnezeu? De ce credem în El? Dacă într-adevăr este înscrisă în om o tendință naturală de a crede în Dumnezeu, cum putem distinge care dintre numeroasele abordări religioase este cea corectă? Iată cîteva întrebări esențiale la care studiul de față oferă un răspuns pertinent, pornind de la argumentele unuia dintre cei mai proeminenţi filosofi contemporani ai religiei.

O introducere în filosofia unuia dintre cei mai importanți filosofi ai secolului XX,  a cărui contribuție este indispensabilă, nu numai atunci cînd vine vorba de o înțelegere adecvată a fenomenologiei, ci totodată ale cărui cercetări cu privire la temporalitate, subiectivitate, corporalitate, intersubiectivitate, intenționalitate, lumea-vieții etc. rămîn de mare însemnătate pentru o varietate de domenii diferite, precum filosofia, psihologia, științele cognitive, estetica etc.

In volumul de fata, minunat tradus si editat de Geshe Thupten Jinpa, Sanctitatea Sa ofera o privire de ansamblu asupra practicilor buddhismului tibetan, de la cele Patru Nobile Adevaruri la Yoga Tantra Suprema, cu un accent special, ca intotdeauna, pe practicile iubirii, bunavointei si responsabilitatii universale. El ne cere sa fim atenti si prezenti in clipa de fata, sa fim permanent vigilenti in monitorizarea atitudinilor, actiunilor si motivatiilor, sa ne angajam intr-o investigatie detaliata a propriei noastre activitati mentale si sa examinam posibilitatea de a face schimbari pozitive in noi insine. Nu este o sarcina usoara! Putini dintre noi sunt capabili de curajul monumental si vointa de fier necesare pentru a atinge starea iluminata a lui Sakyamuni, Nagarjuna, Milarepa, Tsongkhapa, sau a celorlalti sfinti si eroi. Dar cu o practica sustinuta putem aduce mai multa claritate in mintile noastre si sa simtim caldura ce rezulta din deschiderea inimii.

Richard Gere

*

Timp de patru zile, in primavara anului 1988, Sanctitatea Sa Dalai Lama a tinut o serie de prelegeri despre buddhismul tibetan la Londra, organizate de Tibet Foundation, London. Ca intotdeauna, prelegerile sale au fost conduse intr-un stil personal si informal care, cu toate acestea, nu a compromis in nici un fel seriozitatea si profunzimea subiectului. Privind in urma, am impresia ca acele prelegeri au marcat o cotitura importanta in metoda sanctitatii Sale de a preda buddhismul unei audiente moderne. Cu acel prilej, el a utilizat din plin un sistem nou si sofisticat de prezentare a caii buddhiste. Pe baza a patru premise simple, ca exista suferinta, ca suferinta are o origine, ca exista un final al suferintei si, in fine, ca exista o metoda prin care sa se puna capat suferintei, Sanctitatea Sa prezinta intreaga suprastructura a buddhismului tibetan - filozofia si practica sa - inclusiv calea ezoterica a buddhismului Vajrayana. El demonstreaza foarte clar cum toate aspectele caii buddhismului tibetan trebuie si pot fi percepute simultan ca provenind din si fiind ferm inradacinate in cele Patru Nobile Adevaruri. Pe scurt, Sanctitatea Sa ne arata, cu explicatii convingatoare, ca buddhismul tibetan este, in adevaratul sens al cuvantului, "buddhism complet". Rezultatul este o privire de ansamblu unica asupra buddhismului tibetan care combina intelegerea incisiva si penetranta, analiza reflexiva profunda si adanca experienta spirituala a Sanctitatii Sale, combinate cu o eruditie uimitoare in toate domeniile buddhismului - toate acestea, fireste, intr-un stil care nu inceteaza nici un moment sa radieze o vesela exuberanta a vietii si o autentica afectiune fata de toti.

Geshe Thupten Jinpa

Adu-ti aminte de starea de somn. Ai fost constient atunci de ceva care sa se fi petrecut in somnul tau? Daca soarele sau lumea ar fi reale, nu ar trebui sa fie prezente impreuna cu tine in somn? Nu iti poti nega existenta in timpul somnului, nici nu poti nega ca ai fost fericit atunci. Totusi esti aceeasi persoana care acum vorbeste si care exprima indoieli. Acum spui ca nu esti fericit. Dar in somn ai fost fericit. Ce anume a intervenit intre timp si a dus la prabusirea fericirii din timpul somnului? Este eul. Aceasta este revenirea in starea jagrat. In somn, eul nu exista. Nasterea eului se numeste nasterea persoanei. Nu exista o alta nastere. Tot ce se naste este harazit sa moara. Anihileaza eul. Nu va mai exista teama de moarte, odata ce acesta va fi mort. Sinele persista dupa moartea eului. Aceasta este Fericirea Deplina [Beatitudine] – aceasta este imortalitate. [Convorbirea 251]
                                                                                                                                                                       

Ramana Maharshi, Imortalitate constienta

*

Sri Ramana este un adevarat fiu al pamantului Indiei. Este ingenuu si, in plus, ceva de-a dreptul fenomenal. In India, el este cel mai imaculat punct dintr-o intindere alba. In viata si invataturile lui Sri Ramana gasim tot ce India are mai pur. [...]

Scopul practicii religioase orientale este acelasi ca al misticismului occidental: deplasarea centrului de gravitatie de la eu la Sine, de la om la Dumnezeu. Acest lucru inseamna ca eul dispare in Sine, iar omul, in Dumnezeu. Este evident ca Sri Ramana fie a fost mai mult sau mai putin absorbit de Sine, fie cel putin s-a straduit toata viata sa isi stinga eul in acesta.

C.G. Jung, in introducerea volumului, Drumul spre Sine, de Heinrich Zimmer

Putem parcurge oricat de multe carti – chiar o intreaga biblioteca, iar adesea o si facem –, fara a dobandi totusi, in urma acestui demers, nici cea mai vaga realizare a ceea ce ESTE. De multe ori, studiul este un deserviciu daca, pe masura ce omul dobandeste tot mai multa invatatura, egoismul si mandria acestuia sporesc. Ambele atribute mentionate se dovedesc obstacole serioase in calea progresului spiritual.

Paul Brunton si Munagala Venkataramiah, Imortalitate constienta

Lankavatara Sutra a fost intotdeauna scrierea favorita a sectei Ch'an (Zen in Japonia) si a avut intr-o mare masura de-a face cu originea si dezvoltarea acestei scoli. Exista o traditie conform careia atunci cand Bodhidharma i-a inmanat bolul de pomeni si roba monastica succesorului sau, i-a dat si copia sa din Lankavatara, spunand ca nu are nevoie de nicio alta sutra. In perioada de inceput a sectei Ch'an, aceasta scriere a fost foarte mult studiata, dar datorita dificultatilor si obscuritatilor sale a fost treptat eliminata din uz, fiind neglijata in ultimul mileniu. Insa de-a lungul acestei perioade multi mari maestri au facut din ea un obiect de studiu si numeroase comentarii au fost scrise pe marginea ei. Desi alte sutra sunt citite in mod obisnuit, niciuna nu a fost mai influenta in fixarea doctrinelor generale ale buddhismului Mahayana si in adoptarea generala a buddhismului in China, Coreea si Japonia.

Lankavatara Sutra nu a fost scrisa asa cum este scris un tratat filozofic, pentru a consacra un anumit sistem de gandire, ci a fost compusa pentru a clarifica cea mai profunda experienta intampinata de spiritul uman.

Seria Răni deschise ar fi trebuit să se încheie odată cu volumul 6, apărut postum. Dar ea nu s-a lăsat încheiată, bogăția materialului impunând publicarea volumului de față, care reproduce, în bilanț atent, opt texte rămase nepublicate din anul 2012, 17 texte care completează imaginea anului 2013 și 37 texte care reprezintă doar o parte din prestația pe 2014 a autorului. (…)

„Şi-abia atunci, cînd voi cu toţii vă veţi fi lepădat de mine, am să mă-ntorc din nou la voi.
Da, cu alţi ochi îi voi căuta atunci, o, fraţi ai mei, pe cei pe care-odată i-am pierdut; şi cu-altă dragoste atunci vă voi iubi.
Şi încă-o dată-o să-mi deveniţi prieteni şi fii ai unei singure speranţe: căci pentru-a treia oară am să fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiază.
Şi-această Mare-Amiază este atunci cînd omul la mijlocul cărării sale va sta-ntre animal şi Supraom, sărbătorindu-şi drumul spre amurg drept cea mai nobilă speranţă-a sa: căci este drumul înspre-o nouă dimineaţă.
Şi-n clipa aceea chiar cel ce-apune se va binecuvînta, pentru că trece-o vamă mai înaltă; iar soarele cunoaşterii sale-i va fi atunci în crucea zării nemişcat. Morţi sînt toţi zeii: acum noi vrem ca Supraomul să trăiască – aceasta ne va fi cîndva, în crucea-Amiezii celei Mari, voinţa ultimă!“ (Friedrich NIETZSCHE)

Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucereşte. Şi nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale şi pline de eleganţă ale acestei cărţi. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliştii francezi.
Din întâlnirea cu ceilalţi, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversă, nefericirea şi spaimele. Să încercăm, dimpotrivă, să rămânem orientaţi către locurile marilor întâlniri cu semenii noştri. Există munca făcută cu pasiune, familia, prietenia...
Nu e uşor să ajungi în aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai întâi să ştim ce avem de lăsat în urmă: competiţia prostească, aroganţa plictisului şi antrenul vid, oboseala vinovată, obsesia culpei şi mania persecuţiei.

In cea mai mare parte a istoriei sale, filosofia a fost plina de oameni periculosi, inarmati cu idei periculoase. Din pricina ideilor lor subversive, Descartes, Spinoza, Hume sau Rousseau, ca sa numesc doar cativa, au fost amenintati cu excomunicarea, obligati sa amane publicarea operelor lor, li s-au refuzat cariere academice sau au fost fortati sa plece in exil. Poate cel mai cunoscut episod este acela legat de statul atenian, care a considerat ca influenta lui Socrate era atat de nociva, incat l-a executat.

Filosofia este privita, acum, ca un prototip al disciplinelor academice, iar practicantii ei sunt niste insi bine inchisi in turnurile lor de fildes, departe de problemele vietii reale. Aceasta imagine caricaturala este departe de adevar. Intrebarile filosofilor sunt uneori profunde si alteori dificile, dar mai important este ca, de fapt, conteaza. Stiinta, de exemplu, are capacitatea de a umple magazinele cu lucruri dintre cele mai frumoase, dar, din pacate, nu a furnizat — si nici nu poate furniza — manualul de instructiuni. Pentru a hotari ce este de facut, mai degraba decat ce putem face, avem nevoie sa ne intoarcem spre filosofie. Uneori, filosofii sunt, pur si simplu, coplesiti de incantarea cu care isi asculta propria minte functionand (ceea ce chiar e placut), insa alteori aduc un aport real, in materie de claritate si intelegere, asupra unor chestiuni care ar trebui sa ne intereseze pe toti. Aceste intrebari sunt cele pe care isi propune cartea de fata sa le prezinte si sa le exploreze.

Este un lucru obisnuit pentru autori ca, in prefata, sa vorbeasca mult despre meritele altora cu privire la realizarea cartii lor si sa ia asupra propriei persoane eventualele minusuri. Este obisnuit, dar, cu siguranta, nu este foarte logic, intrucat meritele si responsabilitatea ar trebui sa vina impreuna, mai ales pentru o carte de filosofie. In spiritul lui P.G. Wodehouse, care i-a dedicat o carte fiicei sale, „fara a carei simpatie si fara al carei ajutor netarmuit, as fi terminat totul de doua ori mai repede", le multumesc si eu, bucuros, celor din jur, pentru ajutorul (partial!) pe care mi l-au dat. Ii multumesc, pentru termenele impuse si pentru majoritatea citatelor, editorului meu, harnic si plin de umor, pe numele lui Keith Mansfield. As vrea sa-i multumesc, de asemenea, editorului meu de la Ouercus, Richard Milbank, pentru increderea nestramutata in mine si pentru tot ajutorul dat. Iar cele mai profunde multumiri merg catre sotia mea, Geraldine, si catre fiicele mele, Sophie si Lydia, fara a caror simpatie...

     Fragment din volumul "Filosofie in 30 de secunde" de Barry Loewer:

Ediţie bilingvă. Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, tabel cronologic, traducere, note şi comentarii de Emanuel Grosu. Studiu introductiv de Corin Braga

Călătoria Sfîntului abate Brendan este o sinteză din secolele VIII-IX între tradiţia legendară celtică şi gîndirea creştină. Autorul anonim îmbină două genuri narative hibernice, immram şi echtra, şi le supune unui proces de interpretare creştină, descriind călătoria pe care Sfîntul Brendan o întreprinde pe ocean în căutarea Paradisului terestru. Originalitatea cu care sînt reunite sursele şi temele extrase din arii culturale diverse face din text o parabolă a căutării condiţiei originare pierdute şi a felului în care prin sfinţenie ea poate fi redobîndită.

Mihaela Proca a debutat cu ani în urmă cu articole și lucrări de istoria artei. Direcția preocupărilor sale apare cu evidență în chiar titlurile cărților publicate până acum: Savu Moga, un iconar, Ed. Tehnică, București, 1994; Un veac de artă ortodoxă în Țara Bârsei (1734-1838), București, 2011; Identitate regională și specificitate românească în pictura din Transilvania meridională, în pragul primei modernități, Ed. MNLR, București, 2013. În prezent, lucrează la un catalog de icoane pe sticlă din Transilvania. Este colaboratoare la revista „Cultura” din anul 2010.

Un eveniment tragic o face pe autoare să se întoarcă spre reflecție, spre filozofia de viață și, în fapt, spre literatură. Cu această carte, Mihaela Proca bate la porțile ficțiunii. Sensibilitatea, imaginația, finețea observației dau narațiunilor sale o anumită doză de artisticitate care dezvăluie o autoare exersată, dedicată mai demult pasiunii literare. Deocamdată, cititorul va găsi fragmente de viață personală trăită în mediul familial, experiențe sociale, personalități cu care autoarea s-a intersectat și momente istorice  din România ultimelor decenii. 

În acest volum, Cristian Niculcea a strâns laolaltă o colecţie de aforisme/mini-eseuri şi versuri în stil clasic, în care starea vegetativă a spiritului găseşte capacitatea de a raţiona pe coordonate cerebrale, în care patimile şi decadenţa spirituală sunt accentuate în manieră satirico-ironică.

Secătuirile sufleteşti sunt exacerbate prin versuri în rimă clasică, manifestând dispreţulindividului pentru un mediu social impur şi pentru sine însuşi.

„Te-ai împiedicat în debusolantul proces noetic, „pricopsindu-te” cu ceea ce se poate numi contuzia gândirii. E o leziune izbucnită în interior, pe tegumentul ideilor înnodate în ele însele. O rută pe care nu se rulează uniform, ci rostogolit. Până când inerţia nu mai ajută, până când invoci fenomenele arbitrare a desţeleni impasul.

Mă tem că, dacă ne-am întoarce pe dos, am fi plini de vânătăi şi cucuie.”

„Între răsărit şi apus, ne zbatem cu inima zvâcnind cât pentru o zi şi o noapte. Între apus şi răsărit, ne reculegem temerile, pregătindu-ne pentru noi greşeli. Ori de câte ori am recalcula paşii, instinctul ne spune să apucăm pe aceleaşi urme. Dacă n-am lăsa atâtea semne după noi, am fi putut călca şi pe verticală?”

„Visul e locul în care am acostat spre a ne testa veleităţi actoriceşti. Fiecare desprindere de făptură oferă spiritului omnipotenţa pe care i-a îngrădit-o concretul. Poate că atunci când noaptea ne acoperă, noaptea ne descoperă.”

„Azi autopsiez Iluzia. Vreau a şti când şi cum şi-a pierdut aura voievodală, din ce motive a metamorfozat dezideratul în stigmat.

Analiza evidenţiază componentele chimice din fluxul sangvin: Mersul de-a Buşilea, Temerea, Petele din Soare. Pe baza acestor informaţii, aş putea lucra la elaborarea unui vaccin. 
Mă tem însă că singurul subiect rămas la dispoziţie pentru astfel de cercetări e sora mai mare a Iluziei: Utopia.”

Cristian Niculcea, Contuzii noetice

Volumul de faţă cuprinde fragmente din jurnalul ţinut de Nicolae Stroescu-Stînişoară în perioada 1978-1997.

Nicolae Stroescu-Stînişoară s-a născut la Tîrgul-Jiu, la 1 noiembrie 1925. A urmat liceul la Colegiul „Carol I” din Craiova şi studiile de Drept şi Filosofie la Bucureşti, continuate mai tîrziu la München. Între 1952-1964 a trăit în clandestinătate, fiind căutat de Securitate în legătură cu apartenenţa la o organizaţie anticomunistă. În septembrie 1969 a emigrat în Germania. La München, a lucrat la Europa Liberă, inclusiv ca director al Departamentului Român, pînă în 1994. În 1983, şi-a luat doctoratul în filosofie la Universitatea din München. În anul 2000, Nicolae Stroescu-Stînişoară a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit, în gradul de comandor. În 2005, revista Convorbiri Literaredin Iaşi i-a acordat lui Nicolae Stroescu-Stînişoară premiul Opera Omnia.

Volumul „Filosofia – dragoste de frumos. Un posibil manual pentru elevi şi studenţi” se adresează liceenilor şi studenţilor dornici să cunoască filozofia antică, precum si tuturor celor interesaţi de aceasta ştiinţa fundamentala a omenirii. Autorul face o incursiune prin diversele şcoli de gândire, oprindu-se asupra marilor filosofi greci, a căror operă o încadrează în context şi o prezintă într-un mod atractiv, folosind un limbaj accesibil.

Volumul este structurat pe 3 mari perioade: perioada veche a filozofiei greceşti (şcoala ionică, filozofia lui Heraclit, şcoala lui Pitagora, şcoala eleată), perioada clasică (şcoala atomistă, sofiştii, Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel) şi perioada elenistică (şcoala lui Epicur, şcoala sceptică, şcoala cinică, şcoala stoică).

Irinel Dincă. Născut în 1948, în comuna Breaza, judeţul Buzău, Irinel Dincă este cadru didactic la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, unde predă filozofia. A absolvit Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti în 1973, ca şef de promoţie pe ţară. În 1970 fusese exclus din UTC şi exmatriculat din raţiuni politice, urmând să petreacă un an de reeducare pe un şantier de construcţii. I se refuză apoi drepturile legale cuvenite ca şef de promoţie, iar în 1975 se cere în mod oficial expulzarea sa din învăţământ. A fost supus unei anchete prelungite, iniţiate de Ministerul Învăţământului şi de Secţia de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Comisia de anchetă a respins acuzaţiile aduse de Securitate. În 1984 i-a fost blocată intenţia de a obţine titlul de doctor în Filozofie, fiind respins, primul pe listă, fără a i se permite să participe la concurs. Profesorul Irinel Dincă a predat în ultimii 18 ani cursuri de Filozofie generală, Istoria filozofiei, Filozofia ştiinţei, Filozofia şi istoria religiilor, a iniţiat şi condus un seminar de Cosmologie şi a predat cursul Noua Cosmologie şi viziunea teologică despre lume, derulat în cadrul unui grant acordat de Fundaţia John Templeton din SUA. Este membru al Asociaţiei pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Religie (ADSTR) din România şi a fost membru al Grupului de Studii Interdisciplinare al Academiei.

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc

Sunt mândru să fi fost coleg și – mai important încă – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai pătrunzătoare minți. El a fost unul din acei oameni extrem de buni și de curajoși, luptând din greu în favoarea decenței și a normalității, împotriva groaznicului destin care s-a abătut asupra țării sale. Robert Conquest

Uneori, problemele comunismului sunt puse în termeni de alternativă cu problemele supraviețuirii. K. Jaspers spunea de pildă că bomba atomică este preferabilă comunismului. Cunoscuta „zicală” despre „red or dead” propune aceeași dramatică alegere. Mihai Botez

Anii săi de formare, ca matematician, i-au întreținut fascinația pentru trei culmi ale matematicii românești: Barbilian, Onicescu și Moisil. Primului – același cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, dacă ar fi fost publicată atunci când el a depus-o la Editura Cartea Românească, la începutul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l înțelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat în colaborare o carte privind aspectele informaționale ale dezvoltării sociale, simptomatică pentru emergența paradigmei informaționale în domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vieții sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez știu că aproape de fiecare dată el evoca măcar o vorbă de spirit a lui Moisil. Ca și acesta din urmă, Botez trăia umorul ca o stare cvasi-permanentă. Moisil ne învățase că matematica trebuie făcută în stare de bucurie, iar Botez, pregătit prin toate datele sale să adopte acest mod de existență, a extins înțelepciunea moisiliană la ansamblul activității sale intelectuale. Solomon Marcus

Mihai Botez

Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist și militant pentru drepturile omului în România, Mihai Horia Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940, în București. Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea București, doctor în matematici, mai apoi cadru didactic al Universității, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est.

Din 1977, ca urmare a atitudinii critice față de regimul comunist, expusă deschis în diferite publicații occidentale, în țară este destituit din funcțiile importante pe care le deținuse, iar peste hotare îi crește prestigiul, fiind supranumit de jurnaliștii occidentali „un Saharov al românilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al românilor” („Christian Science Monitor”, SUA).

Ambasador al României la ONU în 1993 și la Washington DC în 1994. A murit la București, în 1995.

Profetul Mahomed. Nesfarsita lumina

Culegere a cuvântărilor și predicilor spontane ale onoratului Fethullah Gulen Hoca, cartea se constituie într-o analiză și o sinteză ale celor mai durabile spuse ale Profetului Mohamed, în cadrul unei biografii filosofice a acestuia, expunere a conduitei de viață „Stăpânului Lumilor”, instruire a comportamentului prin morala divină și îndreptar pentru călăuzitori și învățători. Lucrarea este, în același timp, și un apel care arată calea pe care o au de urmat propovăduitorii și cei care cheamă la credință.

***

Mare greseala este ca oamenii au un Dumnezeu inchipuit de ei. Ca astfel sa asculte El de ei, nu ei de El. Omul nu se angajeaza la o traire in credinta autentica. Vedeti? Deci nu un Dumnezeu pe Care sa-L vorbesti de bine, ci sa-L asculti, sa-L traiesti. Sa te indumnezeiesti. Deci nu Unul inventat de tine, ca sa-ti menajeze slabiciunile. Ca nu e usor sa te desprinzi de o comoditate in care te-ai simtit bine si ai crezut ca ai atins cote inalte. Si Hristos iti cere lucrul acesta – sa te lepezi de egoism. Nu trebuie sa ne izolam de creatia Sa prin diferite preocupari egoiste. „Ca eu am viata mea, Dumnezeul meu...” Oamenii trebuie sa stie Cine i-a facut, de ce i-a facut si care este finalitatea vietii. Sa mearga pe drumul care duce spre a se cunoaste pe sine. Asta e o conditie sine qua non a noastra, a tuturor. Sa ne intrebam: de ce suntem facuti, care e scopul, ce-i cu moartea, cu Raiul, cu iadul? Sunt ele o realitate sau simple povesti? Nu exista sa zici vreodata „n-am stiut”. Nu ai auzit niciodata ca bat clopotele? Care pe latineste inseamna „cheama viii, plange mortii, imprastie viforele” – bataia clopotelor. Poti sa spui ca nu ai auzit clopotele? Pare paradoxal, dar ele nu rasuna degeaba. Si bat patrunzator! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dumnezeu si noi le vindem pe doi lei. Se stie ca exista fierbinte si rece, dar sa fii caldicel este primejdios (v. Apoc. 3, 16). Nu vrei sa fii nici asa, nici asa, sau vrei sa te mangai cu aceea ca esti credincios, dar asa, in felul tau. Nu. Ori fierbinte, ori rece, pentru ca cel rece isi va da seama, mai repede, ca totusi este intr-un sentiment de raspundere, pe undeva, psihologic privind lucrurile, si isi poate reveni. Dar cel caldicel, care nu este nici colo si nici dincolo si are un fel de „Dumnezeu” al lui, acela este in foarte mare primejdie, pentru ca se multumeste doar cu ceea ce i se pare ca are. Chiar Evanghelia spune: „iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are se va lua de la el” (Luca 8, 18). (Parintele Arsenie Papacioc)