Filozofie

Deși este unul dintre cei mai uzitați termeni din vocabularul omului modern și una dintre realitățile omniprezente în viața noastră, înțelesurile Tehnologiei sunt rareori conștientizate. Cum în lumea contemporană religia a înlocuit magia și vrăjitoria, uluitoarea tehnologie modernă a devenit adevărata nouă religie mondială. În general, soluțiile la problemele omului sunt puse imediat sub semnul întrebării, căutându-li-se intențiile secrete, motivațiile ascunse, obiectivele subiacente; dar nu și soluțiile tehnologice, care sunt rareori supuse unui asemenea tratament de control, pentru simplul motiv că sunt... tehno-logice. Dintr-o perspectivă mai largă, precum cea antropologică, Singularitatea reprezintă momentul în care sistemul cibernetic evolutiv tehno-uman, în care fuzionează civilizațiile, Tehnologia, economia, structurile sociale juridice și culturale (numit Metaom) va integra și înlocui sistemul evolutiv biologic (numit Gaia). Conștiința globală, adică procesul colectiv de cunoaștere, va reprezenta integrarea finală a extinderii planetare a ființei umane, în același mod în care simțurile și nervii acesteia au fost deja prelungite cu diverse mass-media și tehnologii. Din perspectivă antropomorfică (…) ne putem mai ușor imagina un superorganism cibernetic care să încorporeze oamenii precum „celule” ale sale, comunitățile ca „țesuturi”, iar tehnologia ca „unelte” ale sale pe care să le facă să lucreze comunalitar, ca o unitate organică, la fel cum funcționarea unitară a celulelor individuale susține corpul viu. Iar, dacă Tehnologia este „un sistem de fi ințe umane” sau un tip de activitate adânc înrădăcinată în natura umană, atunci interogația asupra esenței sale trebuie să se mute de la întrebarea Ce este Tehnologia? la întrebarea Cine este Tehnologia? Biotehnologia își configurează propriile legi și își generează propriul mediu, care face posibilă pentru prima dată evoluția vieții în univers prin alte mijloace decât viața. Pe de altă parte, nu ai cum să crezi că vei putea realiza IA prin programare, inginerie electronică și tehnologii informaționale și să investești miliarde de dolari în astfel de programe de cercetare, fără să accepți, cu o probabilitate mult mai mare chiar, posibilitatea dezvoltării spontane a IA la nivelul rețelei globale de minți, computere și dispozitive inteligente care se complexifică necontenit. Ce nu pot concepe sau nu vor să conceapă singularitarienii este că Singularitatea poate rămâne întotdeauna „aproape” atinsă (Singularity is always near). Trebuie să învățăm să gândim despre tehnologia pe care suntem atât de pricepuți să o creăm, la fel cum am învățat să gândim logic, matematic și științifi c despre lumea naturală. Este nevoie despre o Știință a Tehnologiei care să devanseze concepția actuală de înțelegere a sa, care este una mai mult mitico-magică. În lipsa unei capacități autoreflexive colective, înțelegerea propriei epoci este imposibilă. (Bogdan Popoveniuc)

Există, într-adevăr, medicamente mai eficiente şi mai puţin riscante decît cele prescrise de medicii psihiatri. La rîndul nostru, cu această carte în mînă, putem proclama şi noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (şi al propriilor noastre nevroze): „Epictet, nu antidepresive!” Veţi vedea că funcţionează … Andrei Pleşu

„În noaptea aceea la spital... mi-a trecut prin minte o imagine cu mine, care de-atunci mă însoțește. Mi s-a părut că toată viața mea fusese ca în călușei: încă de la început mi se întâmplase să mă urc pe calul alb și pe el mă învârtisem și mă legănasem după bunul plac, fără ca vreodată cineva să venit să mă întrebe dacă am bilet. Bine. Acum trecea controlorul, plăteam ce datoram și, dacă-mi mergea bine, poate reușeam chiar să fac... încă o tură în călușei.“

ADRIAN LEONARD MOCIULSCHI este dublu licentiat in muzica si in teologic romano-catolica. Dupa oblinerea doctoratului la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti a intreprins, in calitate de bursier al Institutului MIDAS (Music Institute for Doctoral Advanecd Studies), variate investigatii multidisciplinare. Urmare a propriilor cerectari, a publicat cartile Stefan Niculescu: Poetica matematica si armonie muzicala (2010), Evul Mediu: Arhitectura si Muzica (2011) si Arta si Commticare (2013)

Volumul "Mic tratat de buntastare" este o reflectare asupra framintarilor existentiale ale omului modern, care cauta o cale de iesire din labirintul propriilor lipsuri. Prosperitatea este identificata cu starea la care omul poate ajunge prin eliberarea de grijia materiala, dupa ce a promovat examenul abundentei. Pentnu a putea atinge acest nivel omul trebuic sa treaca prin mai multe incercari asemeni lgendarului Heracle. Despre acestea trateaza capitolele cartii, asezonate cu picanterii financiare si condimente istorice. 

„Cititorul trebuie sa inteleaga ca traim intr-o lume tot mai tehnicizata. De la espressoul preparat de cafetiera de pe birou pana la numerarul eliberat de bancomatul de la coltul strazii, masinizarea este pe cale de a inlocui mana de lucru. In fata magiei tehnologice apare tot mai clar faptul ca omenirea va ajunge, din nou, la munca campului. Marii investitori au intuit deja insemanatatea dreptului de proprietate asupra mosiilor de alta data. Faplul ca piata funciara fierbe de la o vreme este un semn ca renasterea feudala se apropie cu pasi repezi. Tarinile vor fi mai ravnite decat metalul pretios, pentru ca numarul gurilor flamande va tot creste." Adrian Leonard Mociulschi

Nu este simplu pentru nimeni, dupa ce mari ganditori ai modernitatii s-au caznit sa descopere sursele prosperitatii, sa reia, intr-un text relativ restrans, o tema perena, si anume bunastarea. E nevoic de etuditie ca sa-si sustina teza cu exemple, e nevoie de nonsalanta spirituala pentru a pune in legatura idei si concepte. E nevoie si de o viziune altruista pentru a da deoparte scenarii sofisticate si pentru a gasi adevarul cel simplu, aflat, de fapt, la indemana oricui. Valorile pe care Adrian Leonard Mociulschi le considera esentiale pentru a ajunge la bunastare sunt simplitatea, cumpatarea, rabdarea si munca staruitoare. 

"Summa theologica" este cea mai importanta opera a lui Toma din Aquino si ofera spectacolul unei magnifice vieti intelectuale, raspunzind unor exigente didactice de sistematizare a cunoasterii teologice si filosofice din secolul al XIII-lea. Acest volum, al treilea din seria prezentei versiuni romanesti a Summei, contine a doua jumatate a celei de-a doua parti a lucrarii, in care sint tratate teme precum etica si filosofia dreptului. El apare dupa publicarea in 2009, la Editura Polirom, a primului volum, seria urmind a fi completata cu celelalte doua volume: volumul II va contine prima jumatate a celei de-a doua parti, dedicata antropologiei, filosofiei politice si, de asemenea, eticii, iar ultimul va contine partea a treia si suplimentul lucrarii, care trateaza chestiunile de christologie si teoria sacramentelor. 

„In urma unei cercetari generale privind virtutile si viciile si altele referitoare la domeniul moral, este necesar sa le cercetam pe fiecare in special, pentru ca discursurile morale universale sint mai putin utile, intrucit actiunile se gasesc intre particulare. Dar se poate cerceta ceva in special in privinta celor morale in doua moduri: intr-un mod, din partea insasi a domeniului moralei, ca atunci cind se cerceteaza o anumita virtute sau un anumit viciu; in alt mod, in privinta starilor speciale ale oamenilor, de pilda, cind se cerceteaza supusii si superiorii, cei activi si cei contemplativi sau orice alte diferente dintre oameni. Asadar, mai intii le vom cerceta in sens special pe cele care se refera la toate starile oamenilor; in al doilea rind insa, in sens special, pe cele care se refera la stari determinate.” (Toma din Aquino)

CUM SĂ APLICĂM CU SUCCES ÎN AFACERI STRATEGIILE DIN "ARTA RĂZBOIULUI"

Acum peste două mii de ani, faimosul general chinez Sun Tzu a scris lucrarea clasică de strategie militară "Arta războiului", pentru a transmite mai departe înţelepciunea dobândită în anii de bătălii. Iar pentru că domeniul afacerilor, ca şi războiul, este unul dinamic, cu ritm alert şi impune folosirea eficientă a unor resurse limitate, directorii moderni de organizaţii au de câştigat dacă ştiu cum să valorifice învăţăturile lui Sun Tzu. Pornind de la exemplele reale ale unor firme precum General Electric, Microsoft, AT&T, BMW, Southwest Airlines, FedEx, Mark R. McNeilly ne arată cum pot fi adaptate cu succes principiile militare la lumea corporatistă de astăzi, ca să evităm capcanele managementului şi să obţinem avantaj competitiv pe termen lung:
- Câștigă totul fără luptă
- Evită punctele forte, atacă punctele slabe
- Inducere în eroare și cunoaștere anticipate
- Viteză și pregătire
- Modelează-ți oponentul
- Leadership bazat pe caracter

Mark R. McNeilly este lector universitar la Universitatea statului Carolina de Nord, Chapel Hill, unde predă marketing. A fost invitat la emisiuni despre strategie de la BBC, C-SPAN, CNBC, Business News Network, Voice of America. A apărut ca analist invitat în programul special despre arta războiului a lui Sun Tzu de pe canalul History Channel, în 2009. A susţinut prezentări despre Sun Tzu şi strategie la companii precum IBM, Royal Bank of Scotland, Society of Competitive Intelligence Professionals. A fost director de marketing şi a lucrat timp de 30 de ani la IBM şi Lenovo, având experienţă în strategie, marketing şi management.

Cu sute și mii de ani în urmă, a fi în inimă constituia starea naturală a omului. Înțelepți, sfinți și mari maeștri din numeroase culturi și-au dedicat viața practicării traiului în inimă și păstrării tradiției legate de metodele pentru a ajunge acolo. Nu este nevoie de o întoarcere în timp, nici de vreo ascensiune dificilă pe culmile din Himalaya ori Peru.

Drunvalo Melchizedek și Daniel Mitel ne oferă un compendiu de meditații ce sintetizează cele mai vechi și mai autentice practici de coborâre din creier în inimă. Cartea „Călătorii în inimă” transmite şi îmbogăţeşte o întreagă moştenire a vieţuirii în acord cu cel mai înalt potenţial propriu. Meditaţiile încercate de cei doi mari maeştri şi expuse măiestrit în cartea de faţă ne învaţă că reconectarea cu inima devine, în contextul actual, nu doar o exigenţă privată, ci şi una cu implicaţii globale.

Cartea conţine 20 de meditaţii profunde, printre care:

• Meditaţia Respiraţiei Unităţii


• Diferite căi de a intra în Spaţiul Sacru al Inimii, inclusiv Torusul inimii, Calea lui Iisus, Calea feminină pură folosind intuiţia


• Meditaţii pentru intrarea în inimă, inclusiv Calea Prana, metodele lui Nichifor Călugărul, Metoda Inimii Pământului, Calea „A nu face nimic”


• Tehnica de Respiraţie Focalizată pe Inimă TM

M â N C A R E , M â N C A R E ! M â N C A R E ? P L Ă C E R E S A U S U F E R I N Ț Ă ? A P E T I T S A U E S T E T I C Ă ?

Consumerism și cumpătare, răsfăț și abținere, trup și spirit, plăcere și abandon, abundență și grație și rafinament. Pe scurt, echilibru, respect de sine și fericire.

„Când depășim măsura, cea mai mare plăcere devine cea mai mare neplăcere!“ - SENECA

„Şampanie... Eu beau când sunt fericită și când sunt tristă. Uneori beau când sunt singură. Când sunt în societate, o consider obligatorie. Cochetez cu ea când nu mi-e foame și beau până mi se face. Altfel, nu beau deloc – decât dacă mi-e sete.“ - LILY BOLLINGER

„O grădină mică şi câteva smochine, puţină brânză și, alături, trei sau patru prieteni – asta era opulența lui Epicur.“ - NIETZSCHE, Călătorul

„Rețeta pentru o viață fericită? Băi calde, coniac vechi, șampanie rece și mazăre proaspătă. “ - WINSTON CHURCHILL

„– Cum faceți să rămâneți așa slab? Ce regim țineți?
– Niciunul. Mă mulțumesc să mănânc atunci când mi-e foame și să mă opresc atunci când nu-mi mai este.“

REGIMUL DE AUR

Acasă
• Nu mâncați și nu beți în timp ce gătiți. 
• Nu mâncați direct din frigider sau din cămară: întotdeauna puneți mân­carea pe o farfurie sau într-un bol…
• Chiar dacă nu e vorba decât de o gustare, nu mâncați în picioare, ci așezați-vă, pentru a vă bucura cât mai mult.

Articolele lui Ioan Petru Culianu reprezinta un moment de maturizare academica a eruditului istoric al religiilor, marcheaza ambitia autorului de a scrie pe intelesul nespecialistilor si ii dezvaluie unui cititor atent modul ludic in care tinarul savant a ales teme dintre cele mai stufoase si „nestiintifice” (astrologia si magia) pentru a vorbi despre propria-i viziune asupra lumii.

Cuprins: Arta in Renastere si figura erosului • Arta si alchimie • Ascensiune • Astrologie • Cavalerii daci • Cerul ca hierofanie • Deus otiosus • Gnosticismul din Evul Mediu pina in prezent • Magia in Europa medievala si renascentista • Rituri sexuale in Europa • Religia geto-daca • Religia daca • Zamolxis

Aceasta carte contine o prezentare concisa asupra intelegerii invataturilor si a ambiantei spirituale a traditiei gnostice. [...] In zilele noastre, multi ganditori manifesta afinitate fata de gnosticism, precum si o empatie fata de atitudinea gnosticilor, care nu s-a facut simtita inca din vremurile cand marii maestri gnostici si-au expus conceptiile in secolele al II-lea si al III-lea dupa Christos. [...] Intr-un anumit sens, se poate spune ca nici o traditie spirituala nu piere. O cercetare ce patrunde adanc in sufletul omenesc este precum cercurile ce se formeaza atunci cand se arunca o piatra in apa; ea se extinde la nesfarsit, spre exterior, chiar si atunci cand nu mai poate fi perceputa de simturile noastre. La fel este si intelepciunea gnosticilor; ea continua sa influenteze gandirea si intuitia omeneasca, fie ca este recunoscuta sau nu ca sursa. O mare parte a spiritualitatii alternative din Occident este oarecum legata sau deriva din gnosticism. (Indeosebi nimeni altul decat renumitul Papa Ioan Paul al II-lea, in volumul sau Trecand pragul sperantei ('90) recunoaste „revenirea stravechilor idei gnostice sub infatisarea asa-numitei Noi Ere"). 
Aceasta lucrare nu este, in primul rand, o invatatura savanta, academica. M-am straduit sa restrang referintele si documentatia la minimul necesar. [...] Motivul este ca volumul de fata nazuieste sa serveasca drept introducere in subiect. Gnosticismul nu este doar pentru invatati sau piosi. La fel ca alte sisteme de invatamant ezoteric, gnosticismul poate fi asemuit cu un ocean unde un copilas se poate balaci in apele putin adanci de la mal, in timp ce un bun inotator se poate scufunda in apele cele mai adanci. 

GAM reprezintă – după CUIBUL VISURILOR, cu amprenta sa autobiografică vădită – un roman tezist, o încercare de a integra în desfăşurarea acţiunii o serie de probleme filosofice.
Confruntarea protagonistei feminine (de altfel, unica în romanele lui Remarque) cu diferite tipuri de bărbaţi şi modul în care Gam se regăseşte pe sine însăşi în final a fost proiectată de autor pe fundalul unui cadru exotic şi al unor filosofii exotice şi – cu excepţia episodului Fred – plasată în mediul oamenilor bogaţi, frumoşi şi elevaţi.
În corespondenţa cu Marlene Dietrich găsim, de altfel, singura referire la adresa romanului GAM; într-una din cele peste 300 de scrisori, Remarque o pomeneşte cu ironie pe protagonista GAM; în felul acesta, putem constata că romanul a avut în timpul vieţii autorului cel puţin un cititor, şi anume pe Marlene Dietrich.
GAM marcheză prima adevărată afirmare a lui Erich Maria Remarque ca romancier.

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ (Andrei PLEŞU)

„Segmentarea operata aici a cunoasterii dupa criteriul paradigmelor universale este propusa nu pentru a o inlocui pe aceea in discipline, cu care suntem obisnuiti, ci pentru a o suplimenta pe aceasta din urma, pentru a ne apropia de o intelegere a unitatii lumii si cunoasterii, pentru a descoperi numitorul comun al unor fapte si fenomene care altfel pot sa para coplesite de specificitatea lor si, de aceea, aproape imposibil de cuprins. Lumea este complicata la prima vedere, dar ea are ordinea ei ascunsa, care ne provoaca s-o descoperim, acesta este jocul cel mare, caruia ii sunt dedicate deopotriva arta si stiinta .
Ne aflam in prezenta unui spectacol de idei, care ne dezvaluie aspecte pe care cunoasterea disciplinara le ascunde. Cititorul este invitat sa-l contemple, in intreaga sa complexitate si frumusete. Va fi necesar, in acest scop, un efort, dar va urma si recompensa binemeritata.“ - Solomon Marcus

„Dragomir nu-şi propusese să aibă nici un «destin cultural». Spre deosebire de Noica, ce-şi pregătea în noaptea istoriei, scriind tenace şi încăpăţânat, viitoarea ieşire la lumină ca operă, Dragomir îşi asumă dintru început istoria ca noapte eternă şi se retrage în intimul pur al luminii sale interioare. Dacă nu greşesc, cred că e singura gândire specializată filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturală prezentă sau viitoare. Gândirea lui Dragomir este neverosimil de pură tocmai pentru că nu «iese pe stradă», nu ia parte la dispute şi nu se hrăneşte din vanitatea participării la turniruri intelectuale. Ea reprezintă performanţa pură a posibilităţii de filozofare a unei fiinţe care se exersează într-o catacombă a istoriei.
În frenezia lui de a înţelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordează Creaţia ca pe o temă şi care se pregăteşte asiduu pentru ziua în care urmează să fim examinaţi de Dumnezeu. De altfel o ştie şi o spune, în 8 ianuarie 1993, într-o formidabilă notă din carnetele intitulate "Seminţe": «În fond, eu fac o teză de doctorat la Dumnezeu.» Lucrul cel mai important care s-a întâmplat în viaţa lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, şi-a schimbat conducătorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU)

"Fiecare suntem un amestec de ceea ce suntem, ce credem că suntem şi ce am vrea să fim".

"Viaţa e un joc pe viaţă şi pe moarte, în care, la sfârşit, credem că ştim ce-ar fi trebuit să facem".

"Filozofia e poate îndeletnicirea cu de toţi cunoscutele şi de nimeni ştiutele".

"Comunismul e o minciună, democraţia e un neadevăr".

"50 de ani de nemulţumiri şi ură contează, nu"?

"De aproape 70 de ani „acasă“-ul meu e filozofia".

Filosofie politică. „Despre guvernarea reprezentativă” este o carte plină de surprize și sugestii despre bunele practici ale guvernării, care nu trebuie să lipsească din bibliotecile celor preocupați de zona politicii. 

Volumul de față a văzut prima dată lumina tiparului în 1861 și reunește principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill în cea mai mare parte a vieții sale. Această lucrare publicată la mijlocul secolului al XIX-lea își păstrează prospețimea și relevanța până astăzi, când suntem tot mai aproape de a încheia a doua decadă a secolului XXI. În primul rând, pentru că imaginează până în cele mai mici detalii acel model politic pe care îl numim „democrația reprezentativă”. Winston Churchill spunea despre acesta că „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill îi descrie organizarea, detaliază rolul instituțiilor, felul în care sunt aleși sau numiți demnitarii și explică atribuțiile fiecăruia. Pune în evidență atu-urile, dar și vulnerabilitățile guvernării reprezentative, comparând-o cu alte sisteme politice din vremea sa. În final, ajunge la o concluzie foarte asemănătoare cu cea a premierului britanic din secolul următor. 

Colecția IN NUCE reunește fragmente „veşnic verzi” din cultura omenirii, împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie. Dincolo de renumele autorilor și de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu în parte, acestea sunt pilde ale înțelepciunii universale din toate vremurile.

VREAU să cercetez dacă în ordinea civilă poate exista vreo regulă de administrare sigură şi legitimă, luându-i pe oameni aşa cum sunt şi legile aşa cum ar putea fi. În această cercetare voi încerca necontenit să îmbin ceea ce permite dreptul cu ceea ce este impus de interes, pentru ca justiţia şi utilitatea să nu fie în niciun caz separate. Îmi încep studiul fără a face dovada importanţei subiectului meu. Voi fi întrebat dacă sunt vreun principe sau un legiuitor ca să scriu despre politică. Voi răspunde că nu sunt nici una, nici alta, şi tocmai de aceea fac asta. Dacă aş fi principe sau legiuitor, nu mi-aş pierde vremea spunând ce trebuie făcut; aş trece la fapte sau aş tăcea. Fiind născut cetăţean al unui stat liber şi membru al suveranului, simt că, oricât de slabă ar fi influenţa pe care o poate avea vocea mea în chestiunile publice, dreptul la vot face să fie de datoria mea să le cercetez; când meditez asupra formelor de guvernământ, sunt fericit să văd că cercetările mele îmi dau noi motive de a o iubi pe cea din ţara mea.

Printre religiile care propovăduiesc pacea eternă ca ţintă a omenirii, cel dintâi loc îl ocupă creştinismul. El este religia păcii prin excelenţă. Primul scriitor care a tratat tema „păcii eterne“ a fost Abatele Charles Irenée de St. Pierre. Aceeaşi idee a fost reluată de Rousseau, de Filantropişti, dar nici unul nu a conceput­o cu atâta agerime ca filosoful Kant, care o înfăţişează în legătura unui sistem adânc cugetat, fără nici o exaltare.

O lucrare de referinta pentru toti pasionatii de filosofie, scrisa de unul dintre cei mai proeminenti filosofi din spatiul anglo-saxon!

Cuprins: Introducere

1. Începuturile: de la Pitagora la Platon 

2. Scoli de gîndire: de la Aristotel la Augustin 

3. Cum argumentam: logica 

4. Cunoasterea si limitele ei: epistemologia 

5. Cum se întîmpla ceea ce se întîmpla: fizica 

6. Ceea ce este: metafizica 

7. Mintea si sufletul 

8. Cum sa traiesti: etica 

9. Dumnezeu 

Cronologie

"Consider publicarea acestui text ca un fel de datorie pe care o resimt, în primul rînd, față de Friedrich Nietzsche. El a fost interpretat, folosit si răstălmăcit în multiple variante. Desigur, şi textul pe care îl propun este tot o interpretare, dar cred că, cel puţin, pune în lumină un Nietzsche care a fost prea uşor trecut cu vederea sau nerecunoscut. În textul de faţă, am relevat argumentativ legătura existentă, la Friedrich Nietzsche, între scrieri şi viaţă, pe de-o parte, şi relaţia acestora, luate împreună, cu categoriile proprii tragediei antice, pe de alta. Drept urmare, acest text are o importantă miză hermeneutică, deoarece deschide o perspectivă interpretativă nouă de abordare a scrierilor nietzscheene şi favorizează accesul la o interpretare mai riguroasă a tematicilor lansate de filosofia nietzscheeană. Am argumentat conturarea acestei viziuni hermeneutice şi am efectuat, din această perspectivă, un exerciţiu exegetic, având drept ţintă analizarea contextuală a cîtorva tematici reprezentative ale filosofiei nietzscheene. În acest sens, va fi de remarcat că ideile lansate de către Friedrich Nietzsche au o semnificaţie, în chip voit, mascată, jucându-se în registrul unei filosofii artistice". (Autorul) 

„Faptul că filozofia nu este o abstracţie rece, ci trăire, suferinţă şi sacrificiu pentru omenire îl ştia Nietzsche prea bine, şi a fost pentru el un exemplu. A fost condus în sus spre gheţarii erorii groteşti, dar viitorul era, în realitate, tărâmul iubirii sale, iar generaţiilor următoare, nouă, a căror tinereţe îi datorează infinitul, Nietzsche le va apărea ca o figură de un tragism plăpând şi onorabil, înconjurat cu flăcări de fulgerul acestei schimbări de epocă.“ (Thomas MANN)

Cine se luptă cu monștri trebuie să ia seama să nu se transforme la rândul lui într-un monstru. Iar dacă vei privi multă vreme într-o prăpastie, prăpastia va privi și ea în adâncul tău.

Vanitatea noastră ar dori ca, din tot ceea ce facem, tocmai lucrul care ne reușește cel mai bine să fie considerat cel mai greu de realizat. Asta explică originea multor sisteme morale.

 Lucrurile făcute din dragoste au loc întotdeauna dincolo de bine și de rău.

”Sufletul pur are conștiența unității interiorului cu exteriorul; el descoperă că exteriorul este o formă a interiorului. Un astfel de suflet este intelect și trăiește într-o lume a eidelor pure, care nu este un spațiu situat aiurea, ci modalitatea de raportare la lucruri a sufletului curat. Aceasta este viața divină a sufletului, care cunoaște experențial fiecare eidă. Eidele sunt realități, nu concepte, și se cunosc prin ființare, nu prin concepere. Cunoașterea unei eide este echivalentă cu experiența pe care sufletul o are în compania lucrului care o întrupează. În aceasta constă înțelepciunea, ca mod de existență al înțeleptului:” (Autorul)

Cartea de fata reprezinta rezultatul acestei cercetari, animate de dorinta autoarei de a oferi un instrument de un real folos celor care doresc sa treaca dincolo de conceptia banala a artelor martiale ca sport si sa inteleaga mai bine ce implica practicarea lor, nutrind speranta ca, pe viitor, cititorii vor avea mult mai mult discernamant in alegerile lor, mai ales in cele care privesc educatia propriilor copii.

„Ultimul Eliade este această figură a singurătății și a îndepărtării, într-o epocă pentru care spiritul nu este decât un epifenomen sau, cel mult, o metaforă suspectă a unui umanism creștin desuet. Eliade, prin opera sa, se dedică unei comprehensiuni a religiosului ca loc al transcendenţei. Mesajul potrivit căruia omul este o ființă spirituală fiinţă spirituală care nu poate exista lipsit de centrul fiinţei sale, centru care este origine şi dat al unei transcendenţe, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit umanismul său, gândire care lasă umanităţii omului şansa de a accede la esenţa propriei sale fiinţări. Înțelegem astfel că ceea ce pune în joc umanismul eliadian este tocmai o definiţie a umanului. Împotriva definiţiilor reducţioniste succesive ale marxismului şi freudismului, Eliade a avut ca ţintă redefinirea condiţiei umane, recentrarea acestei condiţii în elementul sacrului. A reuşit?! Poate că nu, dar este un pariu care a întemeiat o operă şi o existenţă paradigmatice. Citindu-l astăzi pe Eliade, de orice parte te-ai situa, nu poţi să nu recunoşti grandoarea personajului şi umanitatea profundă a acestei încercări. În ultimă instanţă mitul eliadian este mitul culturii înseşi, mit al culturii care încearcă să construiască neîncetat o poveste a omului, a sensului existenţei sale. Ultimul Eliade ne orientează spre orizontul unei aşteptări, al unei speranţe pentru care Dumnezeu este încă Cel care va veni, iar omul este fiinţarea pentru care încă Dumnezeu poate veni.”(Mihai Gheorghiu)

„Iată o carte care și-a păstrat prospețimea abordării și subtilitatea interpretărilor! De la început, Sandu Frunză a reușit pe deplin să pună în lumină în ideea de experiență religioasă la Dumitru Stăniloae nu numai arhetipul, simbolul și alteritatea, dar și să ne conducă mai departe, prin persoană și relaționare, la conceptul ființei relaționale. Grație minuțioaselor analize, avem, astfel, nu numai răspunsul la chestionări îndatorate unor perspective multiple, dar și situarea cu acuratețe a gîndirii marelui teolog român”. (Prof. Univ. Dr. Aurel Codoban) „Unirea omului cu divinul în persoana divino-umană a lui Iisus ar trebui să schimbe multe dintre automatismele gîndirii umane. Se pare că încă rămînem captivi clișeului dual și că preferăm să exprimăm totul în criterii și expresii antinomice, iar paradoxul îl închidem în cămara stilisticii fără a cugeta că de fapt este starea profundă de depășire a contrariilor. Oprirea lui Sandu Frunză asupra teologiei părintelui Stăniloae ne oferă posibilitatea depășirii acestor stări în măsura în care admitem că avem o dispoziție naturală pentru teandricizarea făptuirilor noastre, că simțim o chemare pentru transcendent și transcendere”. (Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă) „O carte fundamentală pentru fiecare cititor educat din România actuală. În jurul temelor abordate se conturează particularitățile și originalitatea gîndirii lui Dumitru Stăniloae, dar și provocatoarea deschidere spre actualitate pe care Sandu Frunză o realizează admirabil în această lucrare. Transpusă în zona unei etici relaționale, experiența religioasă devine un prilej de cunoaștere adîncă și profundă înțelegere a noastră și a Celuilalt”. (Prof. Univ. Dr. Cristina Gavriluță)

”Conservatorul e cel care conservă omul. Conservatorul e cel care conservă omul apărându-i sursele, izvoarele: izvoarele cunoașterii, izvoarele virtuții, izvoarele ființei. Conservatorul e cel care apără rânduiala și care recunoaște ierarhia - valorilor, persoanelor - nu ca pe o samavolnicie, ci pur și simplu ca pe o sursă de viață. Spre deosebire de umanist, care face apologia ființei umane fără Dumnezeu sau confundate cu Dumnezeu, conservatorul apără omul în relație cu Dumnezeu. Conservatorul e conștient că, în afara acestei ancore scufundate în sus, omul e la voia valurilor. Că permanența valorilor stă în permanența relației sale cu Dumnezeu. Că există un Cuvânt care te face liber pentru că e Adevărul, și vorbe care înrobesc pentru că amăgesc.” (Mircea Platon)

Singur Nicolae Baciut, (...) indrazneste sa-i puna discretului eseist si calugar (cum altfel se cuvine sa fie un calugar daca nu discret, reusind sa inabuse in sine cele lumesti?) cea mai indiscreta intrebare care i-a fost pusa vreodata in public: “ - Ati iubit? Ati fost iubit de - iata, am retineri, sfiiciune, mi se pare ca e impudic sa pun o astfel de intrebare - o femeie?” (Romania literara).

Exista oameni pe care ii cunosti doar prin intermediul cartilor, corespondentei, si prin marturia acelor persoane intime lor. Și, in mod firesc, te poti intreba in ce masura ii cunosti? Acel personaj ce se afla in biblioteca sau in chilie, incercand sa raspunda unor intrebari folosindu-se de mijloacele specifice vremii, hartie si stilou, adica de scrisori, e identic cu omul, cu fiinta reala din viata de zi cu zi? In ce masura corespondenta poarta o bucatica din fiinta celor implicati in acel dialog?
Unul din acei oameni pentru mine este Nicolae Steinhardt (1912 - 1989). Dumnezeu, destinul, istoria, au facut ca sa aud pentru prima data de el pe bancile Seminarului Teologic din Piatra-Neamt. A fost o intalnire neasteptata cu un erudit carturar dar, mai ales, cu un om marturisitor. 

Manualul razboinicului luminii este o invitatie pentru fiecare dintre noi sa ne traim visul, sa acceptam incertitudinile vietii si sa ne ridicam in intampinarea destinului nostru unic. In stilul sau inimitabil, Paulo Coelho ne ajuta sa descoperim razboinicul luminii din noi. In scurte pasaje pline de inspiratie, suntem invitati sa pornim pe calea razboinicului: cel care apreciaza miracolul de a fi in viata, cel care accepta esecul si cel a carui cautare il face sa devina ceea ce doreste sa fie.

Adorno respinge idealul certitudinii in filosofie propriu rationalismului clasic, precum si orice forma constringatoare a gindirii (logica formala, deductia) corespunzatoare acestui ideal. Filosofia trebuie, dupa Adorno, sa accepte riscul de a gresi, numai astfel poate ajunge la ceva nou.

 Exista un spirit orthodox (cu h) care traverseaza, in mod discret, toate confesiunile crestine, asa cum exista un duh neorthodox care bantuie adesea prin ceea ce numim, indeobste, "ortodoxie". Exista o traditie orthodoxa autentica, nobila si frumoasa, asa cum exista o pseudotraditie ortodoxa (fara h) ideologizata si nociva. Operand o asemenea distinctie imi propun o decantare a valorilor adevaratelor orthodoxii, criticand, uneori cu accentuata pasiune, dar mereu argumentat, variantele necrestine ale falsei "ortodoxii". Pe parcursul lecturii, cititorul isi va da seama ca are de-a face nu cu o incercare de "subminare" a Bisericii ortodoxe, ci cu o adevarata apologie a dreptei credinte care se inradacineaza in Revelatie, in Scriptura si in Traditia de aur a Parintilor. (Cristian Badilita)