Filozofie

Jürgen Habermas este unul dintre cei mai influenţi filosofi ai zilelor noastre. Scrisul lui întreţese teorii de sociologie, etică, politică şi drept, prin care analizează subiecte ce se întind de la marxism până la idei legate de Uniunea Europeană sau rolul comunicării şi al discursului în lumea modernă.

”Wittgenstein nu a privit problemele filozofice cu care s-a confruntat în maniera cercetătorului care caută în mod detaşat soluţii. El era măcinat de problemele respective.” (Gheorghe Ştefanov)

Lectura Didascaliconului pune cititorul în fața unei spectaculoase experiențe spirituale: întemeierea teologiei ca știință hermeneutică în secolul al XII-lea și o nouă concepție asupra sensului culturii filosofice și teologice, asupra tradiției și autorității. Spiritualismul augustinian și neoplatonismul filtrat prin Macrobius se alătură inteligenței vii și stilului scânteietor al operei marelui victorin. Tratatul anunță un sistem al științelor, o teorie a învățării și o filosofie a istoriei, Hugo de Saint-Victor fiind convins de puterea formei inteligibile a logosului divin de a găzdui materia creației.

”Prin exerciţiul îndoielii metodice, dacă este autentic şi îndelungat, se induce o anumită smerenie în privinţa cunoaşterii noastre: devenim bucuroşi să cunoaştem indiferent ce - şi în aparenţă oricât de banal - în domeniul filozofiei.” (Bertrand Russell)

Filozofii încearcă mai mult decât le stă în putinţă: încearcă să sară peste propria umbră. Căci gândul lor, cel mai adesea, are orgoliul de a înţelege şi de a explica fără rest întreaga realitate. Însă realitatea, întreaga realitate, nu se lasă şi nu s-a lăsat niciodată prinsă în plasa tezelor şi teoriilor pe care filozofia – având de la începuturile ei pretenţia că este o adevărată ştiinţă – a aruncat-o peste lume.

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide.

"În cazul fiecărei filosofii, am luat interviuri unor oameni care au folosit ideile acesteia în propriile lor vieţi, ca să depășească nişte probleme serioase şi să ducă o viaţă mai bună. Merită să spunem de la început că, deşi filosofia mi-a fost de mare ajutor, eu nu mă consider filosof, ci mai degrabă un jurnalist curios să cunoască modul în care oamenii aplică aceste idei antice în viaţa modernă." Jules Evans

„Cu Platon începe ceva cu totul nou: sau, cum se poate spune cu egală îndreptăţire, începând cu Platon constatăm că le lipseşte filozofilor un anume lucru esenţial, în comparaţie cu cei integraţi în acea Republică a Geniilor cuprinzându-i pe cei care au trăit între Thales şi Socrate. (Friedrich Nietzsche)

„Îmi cunosc soarta. Cândva se va lega de numele meu amintirea a ceva monstruos – a unei crize cum nu a mai existat pe pământ, a celei mai profunde ciocniri de conştiinţe, a unei decizii conjurate împotriva a tot ceea ce se crezuse, se ceruse, se considerase sfânt până atunci. Eu nu sunt om, eu sunt dinamită.“ Friedrich Nietzsche

Colecţia de faţă adună fragmente veşnic verzi din cultura umanităţii, împletind discursuri din artă, literatură, ştiinţe sociale şi religie care constituie, dincolo de renumele auctorial şi de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înţelepciunii tuturor vremurilor.

Filozofia poate zugrăvi curcubeul în nuanţe de gri!


Un puzzle filozofic capabil să intrige şi cea mai rafinată minte, plin de paradoxuri logice insolvabile şi dileme morale, un atac la propriile convingeri şi la temelia cunoaşterii de sine.


Dilema prizonierilor • Regulă de aur • Relativismul moral • Dileme morale • Cu ce cunoştinţe venim pe lume? • Iluziile optice • Trei teorii ale adevărului • Aparenţele şi realitatea • Mincinosul mincinoşilor! • Identificarea sofismelor


„Nu folosi ce nu-ţi place la superiorii tăi atunci când ai de-a face cu inferiorii tăi!

Nu folosi ce nu-ţi place la inferiorii tăi atunci când îţi slujeşti superiorii!

Nu folosi ce nu-ţi place la cei de dinaintea ta ca să ajungi în faţa celor din urmă!

Nu folosi ce nu-ţi place la cei din urmă ca să mergi pe urmele celor dinainte!

Nu folosi ce nu-ţi place la dreapta ta ca să etalezi la stânga!

Nu folosi ce nu-ţi place la stânga ta ca să etalezi la dreapta!

Acesta este principiul echerului de măsurat.”

Volumul de fata cuprinde scrisorile lui Ludwig Wittgenstein catre Bertrand Russell, G.E. Moore, Paul Engelmann si Ludwig von Ficker, din perioada genezei lucrarii Tractatus Logico-Philosophicus si pana la inceputul anilor '20, cand, dupa mai multe incercari nereusite, cartea a vazut in sfarsit lumina tiparului.

Sunt antologate aici, deopotriva, doua texte timpurii care preceda dezvoltarile logice din Tractatus. Menite a fi citite exclusiv de Bertrand Russell, ele pot fi la fel de bine socotite ca fiind tot niste scrisori. „Introducerea“ lui Russell la Tractatus apare de asemenea, acum, in traducere romaneasca.

In toate aceste texte, puse laolalta, transpare legatura - atat de vie la Wittgenstein - dintre problemele logicii si fundalul lor existential.

„Dar cum pot eu sa fiu logician, daca nu sunt inca om? Trebuie, mai intai de toate, sa ma clarific pe mine insumi!“

„Opera mea consta din doua parti: din ceea ce se afla scris in ea si din tot ceea ce nu am scris. Si tocmai aceasta a doua parte este cea importanta.“ - Ludwig Wittgenstein

Cercetări logice II. Cercetări asupra fenomenologiei şi teoriei cunoaşterii (partea a doua) cuprinde cercetările 3,4 şi 5. 

Alte lucrări de Edmund Husserl în aceeaşi colecţie:

Cercetări logice, vol. 1: Prolegomene la logica pură;

Cercetări logice, vol. 2: Cercetările I şi II;

Idei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filozofie fenomenologică. Cartea întâi;

Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală;

Experienţă şi judecată.

„Genealogia fenomenologică a logicii descoperă că domeniul logicului este, în realitate, mult mai amplu decât cel tratat de logica tradiţională până acum, dezvăluind totodată temeiurile de esenţă ascunse din pricina cărora s-a produs o atare îngustare – şi ea face acest lucru tocmai întorcându-se la originile a ceea ce este numit «logic» în sens tradiţional.“ (Edmund HUSSERL)

„Cred că Platon a scris dialogul Theaitetos sub deviza lui «ce-ar fi dacă»: «Ce-ar fi dacă am omite deliberat teoria Formelor? Oare, în absenţa ei, am putea: a) respinge relativismul senzualist al lui Protagoras şi al altora care susţin că «ştiinţa este percepţie»; b) oferi o altă definiţie rezonabilă pentru ştiinţă?»". (Andrei CORNEA)

Inventar al temelor modernităţii, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoaşterea şi a bolilor minţii umane, Cele două cărţi despre excelenţa şi progresul cunoaşterii constituie, în acelaşi timp, un manifest al conlucrării şi cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist oferă proiectul unei culturi instituţionale fundamentale pentru dezvoltarea ştiinţei europene şi pentru afirmarea importanţei perene a filozofiei. Arareori ni se iveşte ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

De ce e Derrida un egiptean? Evocarea plină de recunoştinţă şi de tandreţe reflexivă pe care Peter Sloterdijk o face la câţiva ani de la moartea filozofului, în ţara sa de adopţie, Franţa, pleacă de la imaginea piramidei ce „rămâne pentru eternitate la fel“. Este un omagiu post-mortem care, în mod discret, dă de înţeles că deconstrucţia, ca antidot al unilateralităţii, n-are cum să dispară, deoarece vom avea mereu nevoie de ea.
Şi totuşi Derrida rămâne, cum spune Sloterdijk, un „obiect gânditor neidentificat“ pentru lumea de azi. Paginile de faţă sunt o invitaţie călduroasă de a revizita opera sa, acea „colosală piramidă pe care şi-a construit-o singur, preţ de o viaţă întreagă, la marginea unui deşert de litere“.

Fiinţă şi timp este o carte de iniţiere în „misterele lumeşti“, una care nu ne dă voie să părăsim „această lume“ lăsând-o neînţeleasă (sau subînţelegând, doar, că am înţeles-o) de dragul unei lumi sperate, inabordabile şi, deci, de neînţeles. Pentru că nu e nimic de înţeles în absenţa unui fenomen care să poată fi tematizat. În acest sens Fiinţă şi timp este o carte fără mister. Ceea ce se arată prin sine însuşi („fenomenul“) nu ascunde „în spatele" său nimic, nici „lucrul în sine“, nici infinitul spiritului absolut.

Omul lui Aristotel are parte de câteva imprecizii fructuoase. Mai întâi, limba şi gândirea lui spun cum este lumea. Ele spun că este mereu variabilă, dar numai sub forma unor compuşi din forme şi materii. De aceea, limita de rostire şi cunoaştere a omului este compusul, sub forma propoziţiilor sau a conceptelor. Pentru că toţi compuşii lui sunt supuşi devenirii, limba şi gândirea pot descrie această devenire.

Ceea ce propunea filozofia critică sau critica raţiunii era o reformă radicală a metafizicii. Mai întâi, printr-un examen critic al pretenţiilor raţiunii teoretice sau speculative, înfăptuit printr-o dublă delimitare.

„Lumea ca voinţă şi reprezentare este fără-ndoială, pentru cultura română modernă, cartea cărţilor de filozofie. Nu numai prin Eminescu, ci şi prin filozofii de profesie, ea ne-a mijlocit contactul cu întreg idealismul german ce începe cu Kant. Iată că a venit momentul ca această carte să apară, pentru prima oară, într-o traducere românească integrală. Desigur, pe măsură ce o vom citi, vom descoperi de fapt că o recitim, dat fiind că multe dintre ideile ei au intrat de atâta vreme în universul nostru cultural.

Odată cu Hermeneutica facticităţii, ultimul dintre "primele cursuri" de la Freiburg, gândirea heideggeriană îşi găseşte deviza.

În acest al doilea volum, ajungem cu istoria corpului în secolul XX.

Volume edited in collaboration with Jan Patocka Archive in Prague as the Patocka centenary commemorative volume.

Acest ghid de rezolvare a subiectelor de filozofie ofera repere pentru cele 100 de subiecte oficiale, postate pe site-ul www.

Cand August a reorganizat lumea romana sub forma imperiului, erotismul fericit, antropomorf si clar al grecilor s-a transformat in melancolie inspaimantata.

Exista o zona in care viata, personalitatea si opera unui mare autor se intrepatrund, luminandu-se reciproc: e genul insemnarilor nedestinate, in fond, publicului.

Filosofii moderni vi se par inaccesibili? V-ar plăcea să știți ce înțelege Derrida prin   „deconstrucție“ și Foucault prin „moartea omului“? Conceptul de „fenomenologie“ a lui Husserl vi se pare la fel de greoi ca cel de „antropologie structurală“ a lui Lévi-Strauss? Cartea aceasta este pentru voi. Ea vă va ajuta să faceți cunoștință cu cei mai mari filosofi ai secolului XX, prezentați într-o manieră succintă, dar captivantă.

„Patruzeci si patru de portrete, dintre care Mirabeau beneficiaza de doua si Talleyrand de trei, douazeci si cinci de portretisti. Iubirea pentru Saint-Simon si pentru Tocqueville, declarate in lamurire, ii acorda fiecaruia cate trei portrete si atat. Alegerile au fost dictate – pe langa o extraordinara cunoastere a culturii franceze – de geniul lui Cioran. Dar nu de geniul lui Cioran asa cum l-am astepta in nemijlocirea lui, ci transformat intr-un suveran bunigust.“

Petru Cretia