Istorie & Politologie

Î.P.S. Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost o personalitate multilaterală, care a lăsat urme adânci și nepieritoare în toate domeniile sale de activitate. Puține persoane, încă din tinerețe, încearcă cele mai diferite sfere de preocupări. Printre acestea se numără și eruditul Valeriu Anania. După ce, în anul 1943, își ia bacalaureatul, devine student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera sa literară, în proză sau poezie, este apreciată și în prezent. Un efort titanic de informare și de scriere i-au cerut diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, o „muncă de ocnaș” care a durat un deceniu. Tocmai în acea perioadă, contactele noastre au fost cele mai frecvente și mai prolifice. Sincer spun că orice cuvânt pronunțat de Preasfinția Sa îl savuram, mă delecta. Mereu mă gândesc: oare de ce oameni de seamă trebuie să sufere atât? (Onufrie Vințeler)

ANTONI CLAPÉS I FLAQUÉ (Sabadell, 1948) scrie poezie și texte despre poezie din 1964. Își consideră propria operă ca un lung poem, ca o meditație asupra ființei și a devenirii, cu un interes clar asupra aspectelor legate de scris, limbaj, timp, memorie, tăcere și, în mod special, lumină, atât ca și concept fizic, cât și metafizic. Traduce poezie din franceză și din italiană. Ies în evidență traducerile sale din Philippe Jaccottet și Paul Valéry. Din 1989, conduce unul dintre cele mai importante proiecte editoriale din Catalonia, Cafè Central. A publicat peste douăzeci de cărți și numeroase texte în ediții de artă, prefețe, plachete și antologii. Opera sa s-a aflat întotdeauna într-o strânsă colaborare cu artiști plastici precum Benet Rossell, Alícia Casadesús sau Pilar Abad. Câteva dintre ultimele cărți publicate sunt in nuce (2000), Alta Provença / Haute Provence (2005), La llum i el no-res / Lumina și nimicul (2009), Pluja / Ploaie (2015) și Arbre que s’allunyà / Copac ce s-a îndepărtat (2017). Clars, aquest matí, són els teus records / Limpezi, în dimineața aceasta, îți sunt amintirile (2020) este o antologie care recuperează șase din cele mai emblematice cărți ale sale.

HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor și al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, Cluj-Napoca, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe  (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a – Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020).

Prefață de prof. univ. dr. Liviu Maior

Marele Război, un subiect fascinant pentru istorici, politicieni, sociologi etc., domină, după cum era de aşteptat, „fluxul” istoriografic în ultima perioadă şi suntem convinşi că el va continua şi după anul 2018. Se schimbă modul de abordare, câmpul investigaţiei istorice se extinde, sursele se înmulţesc şi încetul cu încetul, de la războiul generalilor, împăraţilor şi regilor, ajungem la noua viziune care înglobează mulţimile în haină militară sau civili în satele şi oraşele Europei. Viaţa şi moartea, moralitatea, sfărâmarea conservatorismului lumii vechi, opţiunile naţionale şi sociale etc. câştigă tot mai mult teren în investigarea fenomenului cataclismic ce a schimbat lumea. Un reputat istoric, Berend, afirma responsabil că lungul secol al XIX‑lea s‑a încheiat în anul 1918. Mutaţiile produse au fost extraordinare, unele benefice, altele îşi vor arăta nocivitatea nu peste mult timp în vremea celui de Al Doilea Război Mondial. Lagărele, deportările, munca forţată etc. au început după 1914 pentru a cunoaşte apogeul dezumanizant al anilor 1940‑1945.
Istoricii noştri au pus în mod natural accentul asupra problemei statalităţii, a unificării teritoriilor locuite de români, pe desăvârşirea unităţii statale în 1918, îndeosebi după 1964, în era Ceauşescu. Două perioade distincte ale Marelui Război s‑au bucurat de o atenţie specială, şi anume intervalul 1914‑1916 şi apoi 1918. Evident, este vorba despre Regatul român şi mai puţin de celelalte teritorii locuite de români. Pentru cei din Transilvania, Bucovina, Basarabia sau Serbia, perioada primilor doi ani ai războiului a fost din multe puncte de vedere sub tăcere, deşi ei sunt primii care au resimţit ororile lui. Trebuie să îndreptăm lucrurile pentru a fi corecţi faţă de cei peste un milion de români înregimentaţi în armata austro‑ungară sau în cea ţaristă, dar şi pentru unguri, germani, evrei, ţigani etc., locuitori ai acestor provincii afectaţi în egală măsură de război.
Primii paşi au fost făcuţi. Încep să apară studii şi articole legate de dislocările de populaţii, de lagărele de prizonieri şi internaţii politici. Tot mai multe cărţi, volume de studii, conferinţe şi simpozioane marchează trendul spre integrarea în producţia istorică nouă, europeană, concentrată tot mai mult spre aspectele socio‑culturale ale vieţii comunităţilor în vreme de război. Problematicile demografice, dislocările de populaţie, moralitatea satului, dar şi a militarilor, familia, comportamentul matrimonial, biserica şi societatea etc. sunt abordate cu mult profesionalism în cartea profesorului Ioan Bolovan de la universitatea clujeană, pe care o recomandăm cu o reală plăcere cititorilor, dar şi specialiştilor. Veţi găsi în paginile ei foarte multe răspunsuri, dar şi stimularea pentru alţi istorici spre această tematică extraordinară. Autorul ei, cunoscut şi preocupat de problemele demografice, nu este la primul demers de această factură. Ultimele surse de natură statistică apărute în literatura europeană se regăsesc în paginile ei şi sunt foarte convingătoare.
Nu pot să închei această scurtă recomandare fără să nu îmi exprim acordul pentru ultimul capitol, intitulat „În loc de postfaţă”. Relativizarea unor momente ale istoriei noastre nu aduce nicio contribuţie nouă la scrierea ei. Este vorba de speculaţie, senzaţionalism şi transfer al trecutului în prezent. Sper ca această carte să fie urmată de altele şi nu am nicio reţinere din acest punct de vedere că aşa ceva se va întâmpla. (Prof. univ. dr. Liviu MAIOR)

* * *

Ioan Bolovan: profesor universitar, conducător de doctorat și prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, precum şi cercetător știinţific I la Centrul de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române. Doctor în istorie din anul 1999, a obţinut premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române în 2002. Specializare în istoria modernă a României şi demografie istorică, având din 2010 funcţia de vicepreședinte al International Commission for Historical Demography (Geneva). A publicat mai multe cărţi de unic autor și în colaborare la edituri din România, Olanda, Rusia, Cehia, Argentina, Italia etc., precum și peste 140 de studii în reviste și volume colective din ţară şi străinătate despre istoria populaţiei Transilvaniei, graniţa militară austriacă, revoluţia de la 1848-1849, istoria instituţiilor culturale etc.

Texte semnate de: Lucia Hossu Longin, Cristian Colceriu, Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, Aurel Coltor, Răzvan Rotta.

Filmul profesorului Răzvan Rotta a făcut înconjurul Europei. I-a uimit pe francezi. I-a şocat pe germani. Dincolo de durerea adâncă ce ne-o produc şi azi, cele 21 de fotograme din Piaţa Libertăţii reprezintă singurele documente de necontestat ale represiunii. Documente imposibil de mistificat. Dacă morţii nu mai pot vorbi, dacă gloanţele extrase au fost retuşate, cum s-a întâmplat la Timişoara, dacă ordinele pot fi interpretate, iar cei vinovaţi au devenit, din acuzaţi, autori de cărţi şi de tratate despre revoluţia română, filmele lui Răzvan Rotta rămân cea mai tulburătoare probă a confruntării din decembrie 1989. (Lucia Hossu Longin)

* * *

Au trecut cincisprezece ani... Mulţi? Puţini? Silviu Brucan spunea, în 1990, că ne trebuie... 20 de ani pentru a intra în rândul lumii. M-am supărat pe el! Rău de tot! Acum mă gândesc: „Oare reuşim în următorii cinci ani să ajungem acolo unde zicea el?”
Au fost ani lungi, şi cu bune, şi cu rele. Cu sacrificii. Au meritat oare? Au meritat sacrificiile din anii tranziţiei? Dar sacrificiile din decembrie 1989? Aş zice, da! Aş zice, nu!
Cred acum, în decembrie 2004, că atunci, în decembrie 1989, NU trebuiau să moară oameni. Istoria şi-ar fi urmat cursul şi fără ca atâţia clujeni să treacă în rândurile drepţilor cu mult înainte de soroc.
Şi atunci? De ce-au murit totuşi? De ce? Cred c-au fost jertfele comunismului, ale îndoctrinării şi îndobitocirii noastre, astfel încât nişte necăjiţi de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Române să poată crede că aceşti curajoşi cu piepturile şi mâinile goale sunt periculoşii duşmani ai... cui? AI CUI?
Şi, de teamă să nu-l supere pe „comandantul suprem”, au tras! Cu puşca! Cu gloanţe adevărate, de război! Mai poţi azi să crezi că un român îşi încarcă arma cu gloanţe ucigaşe împotriva altor români? Sigur, nu! Iar asta este Victoria noastră, a tuturor acelora care în 21 Decembrie 1989 începeam să credem că... poate, poate vom fi liberi, liberi să gândim, liberi să vorbim, liberi să scriem, liberi să călătorim, liberi să ştim ce vom face cu... libertatea noastră. (Răzvan Rotta, decembrie 2004)

Comunismul a atins profund structurile intelectuale ale celor două universităţi din statele socialiste RDG şi RSR. Ideologia marxistă a nivelat învăţământul şi a creat un sistem universitar închistat în retorica comunistă, deşi unele momente de liberalizare au permis înflorirea cercetării şi a vieţii universitare autentice, conectate la noile descoperiri ştiinţifice ale epocii. Imixtiunea politicului în viaţa universitară din Leipzig are similarităţi cu cea din România; specific, de altfel, pentru întregul Est comunist.
Am scris cartea într‑o lună şi jumătate şi o public aşa cum am conceput-o în 2013. Poate fi considerată şi o încercare de Istorie Comparată, iar cititorul român va descoperi că sub comunism nu au suferit numai universitarii noştri, ci şi cei est‑germani, care au fost nevoiţi să facă performanţă şi să promoveze calitatea şi ierarhiile valorice sub presiunea Partidului Comunist şi a ideologiei totalitare. (Ionuţ Ţene)

* * *

IONUȚ ȚENE s-a născut la 23 februarie 1972. A absolvit liceul „Ady Șincai” din Cluj‑Napoca în 1990. A urmat Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai, devenind licențiat în 1995. Un an mai târziu își ia masterul în Istorie Contemporană și Relații Internaționale. Ulterior, obţine doctoratul la aceeași Universitate, în 2008, cu teza „Clujul Universitar 1944-1948”. În 2008 a fondat publicația online http://www.napocanews.ro, pe care o conduce editorial și în prezent. A publicat poezii şi articole de specialitate în ţară şi străinătate, precum şi mai multe volume de versuri, publicistică, Teologie, Critică literară şi Istorie. A obţinut premiul de poezie al revistei „Steaua” în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” de la Sebeş, în 1997. A primit medalia și diploma „Distincția culturală” din partea Academiei Române, Filiala Cluj, în ianuarie 2019. În prezent lucrează ca Şef Birou Învăţământ, Cultură, Culte, Sport şi Societate din cadrul Primăriei Municipiului Cluj‑Napoca.
Dintre cărţile publicate amintim câteva: Manifestații studențești anticomuniste la Cluj în 1946 (istorie), Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 1999; Suflet dac (versuri), Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 2001; Reflecții critice despre o Teologie a Istoriei, Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 2001; Elegie omului simplu (versuri), Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 2002; Capitala în Ardeal, Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 2002; Cronici de istorie românească (istorie), Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 2003; Poezia noastră cea de toate zilele (critică literară), Editura Napoca Star, Cluj‑Napoca, 2004; Clujul Universitar în memoria colectivă (istorie), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj‑Napoca, 2009; Biografii Universitare clujene, 1959‑1989 (istorie), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj‑Napoca, 2012; Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj‑Napoca, 2016; Ridurile pietrei (versuri), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj‑Napoca, 2018.

Mă întorc peste gărduț, sunt în dreptul intrării în biserică. Oamenii au înaintat, soldații s-au retras vreo 20 de metri. Țin armele în sus. Sunt lângă ei. O fată – studentă? – îl îmbrățișează pe un ofițer, plângând. Ce e asta? O fi fiică-sa? Îi este frică? ... Nu e fiică-sa. Vrea probabil să-l convingă să nu tragă... Soldații sunt toți tineri, sunt în termen, cu uniforme kaki. Ofițerul e căpitan de la trupele de intervenție... Plânge. Ofițerul plânge. Mă uit la soldatul care e mai aproape de mine, din capătul șirului. Pare că mestecă ceva și bolborosește: plecați, măi... plecați... E singurul – să zicem – mai agresiv. Numai verbal. Ceilalți soldați nu scot o vorbă. Par beți, poate drogați, speriați. Mă pomenesc cu ceva în gât, care stă acolo și vrea să iasă, și vorbesc: „Domnule căpitan... (și mă opresc o clipă, ce să-i spun mai departe?)... nu e bine ce faceți...”. Tipul se uită la mine și plânge, zicându-mi „Plecați de aici, vă rog, plecați...”. ... Nu-mi amintesc să fi auzit ordinul, eram la un metru de soldați, cu fața la ei, mă uitam  cum trag în aer. Trag, trag și nu mai contenesc, oare își golesc încărcătoarele? E un zgomot asurzitor. Nu mi-e frică fiindcă sunt lângă ei și văd că țin armele în sus, trag peste mine,  nu mă pot atinge. Au terminat de tras și după clipa de liniște care s-a făcut aud urletele mulțimii. Mă întorc. Au fugit toți în spate, spre strada 30 Decembrie (azi Memorandumului). Dar s-a tras numai în aer. Nu e nici un mort. Pe trotuar se pare că e un rănit, probabil un glonte a ricoșat din zid. (Mihai Bărbulescu)

Proiect editorial apărut sub egida Universității Babeș-Bolyai la trei decenii de existență a ziarului „Făclia de Cluj”

Volum dedicat Centenarului Marii Uniri, editat de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu ziarul „Făclia de Cluj”, cu sprijinul financiar al domnului Romeo Marius Stolnean

Responsabil de proiect: Cosmin Puriș

Aceste articole au fost publicate în cursul anului 2018 în cotidianul „Făclia de Cluj”, în cadrul proiectului editorial realizat de publicaţia clujeană cu Universitatea Babeş-Bolyai în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Imagine coperta I: George Dîncu, 1918 – Intrarea Armatei Române în Cluj (tablou pictat în 2018)