Timothy Snyder este un istoric american de marcă, cu o voce distinctă în viața publică. Profesor de istorie la Universitatea Yale, unde deține catedra Bird White Housum, și membru permanent al Institutului de Științe Umane de la Viena, el este autorul mai multor lucrări importante, încununate cu premii prestigioase, dedicate istoriei Europei de Est, naţionalismului, totalitarismului şi holocaustului. Printre acestea se numără Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin și Black Earth: The Holocaust as History and Warning. Cartea sa Despre tiranie, apărută și în limba română la Editura Trei, a devenit un bestseller internațional, fiind tradusă în peste 30 de limbi.
Istorie & Politologie
-
Mofturile raţiunii americane63.43 LEIGreg Lukianoff, născut la New York în 1974, este președinte al Foundation for Individual Rights in Education (FIRE), organizație nonprofit care luptă pentru libertatea de exprimare în universitățile din Statele Unite. A absolvit American University din Washington, D.C. și Stanford Law School, devenind un eminent specialist în drept, interesat în principal de probleme care țin de aplicarea Primului Amendament din Constituția SUA în învățământul superior. A publicat mai multe cărți pe această temă, iar numeroase articole ale sale au apărut în The Washington Post, The New York Times, The Wall Street Journal, The HuffingtonPost. Scrie regulat editoriale pentru Los Angeles/San Francisco Daily Journal. De asemenea, a apărut în emisiuni de televiziune, printre care CBS Evening News, Fox & Friends, The Today Show. Pentru activitatea desfășurată, fundația condusă de Lukianoff a primit mai multe distincții, printre care Playboy Foundation’s Freedom of Expression Award (2008) și Ford Hall Forum’s Louis P. and Evelyn Smith First Amendment Award (2010).
-
O viata secreta. Colonelul Kuklinski. Tradator sau patriot50.74 LEI
In august 1972, Ryszard Kuklinski, colonel in armata poloneza si membru al Statului-major polonez, s-a angajat in una dintre cele mai extraordinare operatiuni de informatii ale Razboiului Rece.
Nascut in 1930 intr-o familie de muncitori, Kuklinski si-a pierdut tatal in timpul razboiului; acesta a murit intr-un lagar de concentrare nazist, dupa ce a fost arestat si torturat de Gestapo. Cand razboiul s-a incheiat, tanarul Kuklinski s-a alaturat armatei, institutie care se bucura de mare reputatie in randul polonezilor, fiind devansata doar de Biserica Catolica, si s-a ridicat rapid in randurile sale datorita inteligentei sale. In timp, a fost cooptat in Statul-major, unde a avut acces la planurile de lupta ale Tratatului de la Varsovia. Primele indoieli ale lui Kuklinski fata de regimul comunist si fortele sale armate au aparut in timpul implicarii Poloniei in invazia sovietica din Cehoslovacia din 1968, vazand indiferenta cu care lumea exterioara a reactionat la acest eveniment. Patriot polonez inflacarat, el s-a ingrijorat ca aceeasi soarta ar putea sa cada intr-o buna zi asupra tarii sale. Kuklinski a fost si mai tulburat de ceea ce a vazut in proiectele sovietice pentru un razboi ofensiv impotriva NATO, care implica intrarea Armatei Rosii in Polonia, un act ce putea declansa un raspuns nuclear care i-ar fi nimicit patria.
In ciuda riscului extrem pentru el si familia sa, Kuklinski a contactat Ambasada americana din Bonn. In august 1972, el a trimis din RFG, unde era in concediu, o scrisoare catre ambasada SUA din Bonn si a organizat o intalnire secreta. Inca de la bun inceput, el a lamurit ca deplangea dominatia sovietica a Poloniei si considera ca tara sa era de partea gresita a Razboiului Rece.
In urmatorii noua ani, Kuklinski – denumire de cod „Jack Strong” – a avansat rapid in Ministerul Apararii polonez, actionand ca legatura cu Moscova si contribuind la pregatirea pentru un „razboi fierbinte” cu Occidentul. In acelasi timp insa el a trait o viata de subterfugiu – de mesaje scrise cu cerneala invizibila, camere miniaturale si emitatoare secrete –, furnizand date cruciale despre subiectele militare ale Tratatului de la Varsovia la inceputul anilor 1970. Urmand instructiunile, le-a transmis agentilor CIA in moduri extrem de imaginative, uneori aruncandu-le in masinile ambasadei americane, alteori lasandu-le in locuri desemnate.
Informatiile furnizate de Kuklinski nu au avut pret: potrivit directorului CIA de atunci William William Casey, nimeni altul n-a mai provocat atatea daune cauzei comuniste in timpul Razboiului Rece. Kuklinski a dezvaluit pregatirile de razboi ale inaltului comandament sovietic, inclusiv amplasarea pe solul polonez a buncarelor destinate sa-si adaposteasca comandantii; asta ar fi permis fortelor americane sa le distruga in cateva ore de la izbucnirea ostilitatilor. El a detaliat capacitatile apararilor si tancurilor sovietice. La sfarsitul anului 1980, in conditiile in care Tratatul de la Varsovia se pregatea sa invadeze Polonia, asa cum se temuse Kuklinski, informatiile sale l-au determinat pe presedintele Jimmy Carter sa avertizeze Moscova impotriva unei astfel de miscari, ajutand astfel decisiv la prevenirea atacului.
In primul an al administratiei Reagan, Kuklinski a furnizat informatii despre planurile comuniste de a impune legea martiala in Polonia; ca membru al grupului mic care pregatea operatiunea respectiva, el avea cunostinte intime despre ea. Spre deosebire de Carter, Ronald Reagan a decis sa nu avertizeze guvernul polonez impotriva impunerii legii martiale si nici n-a alertat liderii Solidaritatii cu privire la arestarile lor iminente. Se pare ca a actionat la sfatul lui Kuklinski, avand in vedere ca decizia legii martiale era irevocabila si ca dezvaluirea ei prematura rezistentei poloneze ar fi putut declansa o greva generala care s-ar fi incheiat printr-un masacru brutal.
La inceputul lunii noiembrie 1981, ingrijorat de faptul ca serviciile de securitate poloneze incepusera sa se fereasca de el, Kuklinski a cerut „exfiltrarea” sa si a familiei sale. Operatia a fost executata genial; Kuklinski, sotia sa si cei doi fii ai lor au fost ascunsi printre marfuri comerciale si expediati din Varsovia in Berlinul de Vest intr-un camion, iar de acolo adusi in Statele Unite.
Viata lui Kuklinski, care s-a incheiat la mijlocul lunii februarie 2004 in urma unui atac cerebral, a fost plina de tragedii. Condamnat la moarte in Polonia, a trebuit sa se ascunda sub un nume fals in Statele Unite. Amandoi fiii i-au murit in circumstante misterioase, unul in timp ce naviga pe mare, trupul sau nu a fost gasit niciodata, celalalt in accident de masina. Cand Polonia a iesit in sfarsit de sub dominatia sovietica la inceputul anilor 1990, guvernul polonez nu l-a salutat ca pe un erou national: in sondajele de opinie, aproape jumatate din populatie a apreciat ca a „tradat interesele natiunii poloneze”, in timp ce doar 16 % l-au vazut ca un patriot polonez. Condamnarea la moarte a fost anulata abia in 1997, cu implicarea activa a lui Zbigniew Brzezinski, si mai ales pentru ca prezenta un obstacol in calea intrarii Poloniei in NATO. Acest lucru i-a permis in sfarsit sa se intoarca in tara natala in anul urmator.
O viata secreta se citeste aproape ca un roman, in care Weiser „tese” scrisori personale intre Kuklinski si principalii sai ofiteri de caz si citate din memorandumuri interne ale membrilor Directiei Operatiuni (DO) care erau preocupati de protejarea sigurantei sa.
-
Secolul XXI. Istorie recentă și futurologie51.80 LEI
20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcţia unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente... N-a fost plictisitor, fără doar şi poate, şi promite să devină tot mai palpitant. Dar cu ce am rămas - ce putem desprinde din această avalanşă de evenimente? Ce tendinţe de termen mediu şi lung se decelează în spatele lor, care ar fi naraţiunea istorico-filosofică în care le-am putea plasa ca momente? Cum arată aşadar secolul 21, în tendinţele sale esenţiale, în sfera social politică, judecat după prima sa „miniepocă"? Ce e definitoriu şi nou - fie şi chiar ca o reluare aparte a unor tendinţe mai vechi - pentru ultimele două decade, și în ce măsură deschid sau trasează ele anumite tendinţe si direcţii cu ambiţii structurale, epocal-destinale? (Alex Cistelecan)
-
Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan47.46 LEI
Zarghuna Kargar s-a născut la Kabul, în 1982. Când în Afganistan a izbucnit războiul civil, a fugit împreună cu familia ei în Pakistan, unde a urmat un curs de jurnalism organizat de BBC. Apoi, în 2001, familia ei a cerut azil în Marea Britanie, iar Zarghuna a început să lucreze la BBC World Service, redacția în limba paștună. În 2004, s-a alăturat echipei care realiza emisiunea Ora femeii afgane ca producătoare și prezentatoare, până în 2010, când difuzarea emisiunii a încetat. Și-a dedicat cea mai mare parte a carierei jurnalistice situației femeilor afgane, vorbind și scriind despre viața lor.
Naomi Goldsmith a lucrat cu Zarghuna la volumul Dragă Zari. Este o jurnalistă recunoscută, colaborând în calitate de corespondentă și de prezentatoare cu BBC. A cunoscut-o pe Zarghuna în Afganistan, unde le-au învățat pe localnice să realizeze emisiuni de radio.
-
Un genocid nerecunoscut33.83 LEI
Ultima foamete organizată de URSS în existența sa a fost cea din Basarabia, în perioada anilor 1946-1947.
Scopul înfometării basarabenilor a fost de a frânge coloana vertebrală a populației și de a o transforma într-o masă amorfă. Consecința imediată a acestei politici inumane a constituit crearea colhozurilor.
Apariția canibalismului, creșterea criminalității, a multiplelor boli ca urmare a inaniției, frica de necunoscut și lipsa încrederii în ziua de mâine sunt doar câteva consecințe în timp ale politicii de înfometare constantă a populației Basarabiei în primii ani ai celei de-a doua ocupații sovietice. Statul sovietic a impus interdicție la folosirea cuvântului „foamete”, interdicție menținută până în anul 1987. Despre foamete se vorbea numai în „Dosarele speciale”, deci, lupta cu foametea se putea face numai și numai cu aprobarea Kremlinului. Iar această luptă a început doar în anul 1947, atunci când autoritățile de la Kremlin au decis să-i hrănească pe o parte din înfometați.
-
Acasă. O istorie a vieţii private60.99 LEIEpuizat din stoc
Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist şi a fost rector al Universităţii Durham din Marea Britanie. La Editura Polirom, de acelaşi autor au mai apărut Acasă. O istorie a vieţii private (2012, 2017), De cealaltă parte a lumii. Călătorind prin Australia (2014), O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi (2015), Călătorii prin Europa (2015), Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN (2015), 1927. O vară care a schimbat lumea (2016), Însemnări de pe o insulă mică. O călătorie prin Marea Britanie (2017), Drumul către Little Dribbling. Noi însemnări de pe o insulă mică (2018), Însemnări dintr‑o ţară mare. Visul american văzut de aproape (2018) şi Continentul uitat. America micilor oraşe (2019).
-
John F. Kennedy - Marilyn Monroe. O iubire imposibilă36.90 LEI
PAUL-JEAN FRANCESCHINI (1933–2016) a fost jurnalist, traducător și scriitor francez. Între 1964 și 1986, a lucrat la ziarul Le Monde și la săptămânalul L’Express, unde s-a ocupat de rubrica de literatură. A scris mai multe romane istorice, precum și câteva biografii ale unor cupluri celebre, cum ar fi: André Malraux (în colaborare cu Robert Payne, 1996), Poisonet volupté. Les dames du Palatin (în colaborare cu Pierre Lunel, 1999), Antoine, Cléopâtre. Les amants du Nil (2000), Caligula (în colaborare cu Pierre Lunel, 2002, apărută și în traducere românească în 2004), Crésus (2004), Isis, la dame du Nil (în colaborare cu Laurent Bricault, 2008), Faust, le vertige de la science (în colaborare cu Jacques Le Rider).
-
Departe de casă. Memoriile unui copil-soldat42.18 LEI
Ishmael Beah este un militant pentru drepturile omului născut în 1980 în Sierra Leone. În 2007, a fost numit ambasador UNICEF și activist pentru drepturile copiilor afectați de război. În același an, a înființat Fundația Ishmael Beah pentru a-i ajuta pe acești copii să se reintegreze în societate și să ducă o viață mai bună. A scris la nenumărate publicații, printre care The New York Times, The New York Times Magazine, Time, International Herald Tribune, Vespertine Press, The Guardian. Cartea sa de debut, Departe de casă. Memoriile unui copil-soldat (A Long Way Gone. Memoirs of a Boy Soldier, 2007), prezintă experiența traumatizantă a copilului-soldat, forțat să lupte în războiul civil din Sierra Leone (1990–2002). Este și autorul cărților Radiance of Tomorrow (2014) și A Little Family (2020). A absolvit Oberlin College din Ohio, SUA, fiind licențiat în științe politice.
-
Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan31.61 LEI
Cătălin Gomboș și-a petrecut o parte din copilărie în Libia (1981–1985) și adolescența în Kuwait (1993–1994) și Irak (1994–1997).
Din 2001, lucrează ca jurnalist și a fost corespondent de război de mai multe ori, între 2003 și 2008, în Irak și Afganistan, iar pentru intervale mai scurte de timp s-a aflat și în alte țări din regiune, printre care Iordania, Israel, Liban și Siria, precum și în Cisiordania și Gaza (2017).
Între 2009 și 2012, a fost corespondent în Republica Moldova, unde a contribuit la înființarea și coordonarea Radio Chișinău, primul post de radio de actualități întemeiat de SRR în afara granițelor.
Din 2012, lucrează ca editor specializat pe știri externe la Radio România și scrie cu regularitate analize despre știrile internaționale, în principal din Orientul Mijlociu, la diferite publicații.
-
Matilda. Prim-balerina Teatrului Imperial Rus și amanta Țarului Nicolae al II-lea47.46 LEI
Matilda-Maria Feliksovna Kșesinskaia (1872−1971), cunoscută drept prințesa Romanovskaia-Krasinskaia după căsătoria cu Marele Duce Andrei Vladimirovici, a fost o balerină rusă de origine poloneză, prim-balerină a Teatrelor Imperiale din Sankt Petersburg. După Revoluția Rusă a emigrat în Franța, unde și-a deschis o școală de balet în cadrul căreia s-au format unele dintre cele mai celebre staruri ale baletului din secolul al XX-lea: Margot Fonteyn, Alicia Markova, Tatiana Riabușkina, Tamara Tumanova și Maurice Béjart.
-
Madame Claude. O lume secretă a plăcerii, privilegiilor și puterii47.46 LEI
William Stadiem s-a născut în Kinston, statul american Carolina de Nord. A absolvit magna cum laude Universitatea Columbia. Și-a dat doctoratul în drept la Universitatea Harvard şi a lucrat pe Wall Street ca avocat înainte de a ajunge la Hollywood şi de a scrie scenarii pentru producții cinematografice precum Tânărul Toscanini, regizată de Franco Zeffirelli, cu Elizabeth Taylor şi Philippe Noiret în distribuție. Este autorul mai multor cărți care s-au bucurat de un deosebit succes la public, cum ar fi: Marilyn Monroe Confidential (1979), Lullaby and Goodnight (1987), Mr. S: My Life with Frank Sinatra (2001), Dear Senator: A Memoir by the Daughter of Strom Thurmond (2005), Don’t Mind If I Do (2008). Este de asemenea un apreciat jurnalist şi este invitat adesea la emisiuni de televiziune dedicate celebrităților, cinematografu-lui şi preparatelor culinare. În prezent, locuieşte în Santa Monica, statul California.
-
Jurnal (vol. 4): Anii rezistentei (1969-1973)63.33 LEI
ION RAŢIU (1917–2000) s-a născut la Turda. La vârsta de 21 de ani a obţinut licenţa în Drept. După ce a absolvit cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Craiova, a fost trimis la Regimentul 31 Artilerie din Cluj. În primăvara anului 1940, la iniţiativa unchiului său, Viorel V. Tilea, a plecat la Londra devenind cancelar diurnist la Legaţia României.
După instaurarea regimului Antonescu și-a dat demisia de la legație și a rămas în Marea Britanie unde și-a continuat studiile ca bursier la Cambridge. A devenit unul dintre liderii emigraţiei româneşti. S-a remarcat în cadrul Central European Student and Youth Society, Free Romanian Movement, a fost corespondent al mai multor ziare, agenţii de presă şi posturi de radio din Occident. Din anul 1984, a înfiinţat şi condus Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În ianuarie 1990 s-a întors în România și a candidat la Preşedinţie. A fost deputat în Parlamentul României, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, respectiv reprezentant al României la North Atlantic Parliamentary Council (NATO). În 1991 a fondat ziarul Cotidianul. A scris, printre altele: Policy for the West (1957), România de astăzi. Comunism sau independență? (1977), Moscova sfidează lumea (1990), Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt? (1991), Politica pentru Occident (1992), Clive și Anna: piesă în două acte (1995). -
Însemnările unui aiurit47.46 LEI
GABRIEL-DUMITRU CULCER s-a născut la 2 iulie 1907, ca fiu al Marioarei Petrescu și al doctorului Max Culcer din Târgu Jiu, descendent al familiilor boierești Otetelișanu, Bălcescu și Aman și al Culcerilor din Ardeal, înnobilați probabil de Regele Ungariei prin secolul al XVIII-lea. În urma divorțului părinților, Gabriel a fost crescut de bunicii paterni. Absolvent al Liceului Militar din Craiova și apoi al Școlii Politehnice, a fost trimis de guvernul României în Franța, ca membru al Comisiei de recepție de la uzinele „Schneider Creuzot”, unde a lucrat până în 1942. Gabriel și familia sa au ales să se întoarcă în România, unde au dat piept cu mersul implacabil al istoriei: în 1946 este nevoit să părăsească armata, iar în 1959 soția sa, Stanca (Coca), este condamnată la opt ani de închisoare (a executat patru la Miercurea Ciuc), pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Adăpostise un coleg urmărit de autoritățile comuniste. Gabriel s-a stins din viață în 1986.
-
Au fost odată două orașe68.61 LEI
Prof. dr. MARIANA NEȚ este cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”. A publicat circa 200 de articole în reviste și volume de specialitate românești și străine și a fost invitată să țină cursuri și conferințe la mai multe universități din Europa și Statele Unite ale Americii. Prima ei carte, O poetică a atmosferei, a apărut la Editura Univers, în 1989; o ediție revizuită a acesteia, Literature, Atmosphere and Society, a fost publicată la Viena, la Editura Institutului de Studii Socio-Semiotice, în 2000. Doi ani mai târziu, la aceeași editură a apărut lucrarea Literature, Strategies and Metalanguage. A Semiotic Approach. A publicat și alte volume de specialitate la edituri românești și străine: Eminescu, altfel. Limbajul poetic eminescian. O perspectivă semiotică (2002), Filosofia limbajului, semiotică, mentalități (2005), Alexandre Dumas, écrivain du 21e siècle (2008) și Capricii pe teme de basm (2016). Tot în 2016, la editura americană Common Ground, a apărut volumul Once upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, a cărui traducere în limba română o reprezintă cartea de față.
„Cartea de faţă este ediţia a doua, de data aceasta în limba română, revizuită, a volumului Once Upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, apărut la editura americană Common Ground în anul 2016. Pentru cercetarea detaliată aici îmi exprim recunoştinţa faţă de Comisia Fulbright România-SUA, care mi-a permis să petrec şapte luni la NewYork University şi în diferite arhive newyorkeze în anul universitar 2007-2008.” •Mariana Neț
-
Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent15.86 LEI
Cristian Preda este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti, unde predă din 1992. A publicat mai multe volume despre evoluţia gândirii politice româneşti, istoria liberalismului, sisteme electorale şi politica postcomunistă. A tradus, de asemenea, în română autori precum Benjamin Constant, François Guizot, Alexis de Tocqueville, Raymond Aron sau Pierre Manent. La Polirom i‑au apărut patru cărţi: Introducere în ştiinţa politică (ed. I, 2010; ed. a II‑a, 2013; ed. a III‑a, 2019), Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 până în prezent (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2021), Însemnări din vremuri tulburi şi ţinuturi exotice (2018) şi Tiranul cu nas mare şi cu suflet foarte mic. Lirică politică, sloganuri electorale şi versificaţii satirice de campanie de la 1834 până în zilele noastre (2020).
-
Cum moare democrația. Ascensiunea la putere a lui Hitler și prăbușirea Republicii de la Weimar15.86 LEIEpuizat din stoc
Benjamin Carter Hett este profesor de istorie la Hunter College şi Graduate Center din cadrul The City University of New York. Dintre cărţile publicate menţionăm: Crossing Hitler: The Man Who Put the Nazis on the Witness Stand (2008), Burning the Reichstag: An Investigation into the Third Reich’s Enduring Mystery (2014) şi The Nazi Menace: Hitler, Churchill, Roosevelt, Stalin, and the Road to War (2020).
-
Prizonierii istoriei. Ce ne spun monumentele celui de-al Doilea Război Mondial despre istoria noastră și despre noi înșine15.86 LEI
Keith Lowe este unanim recunoscut ca unul dintre principalii experţi în istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Este autorul volumelor Inferno: The Devastation of Hamburg, 1943 şi Savage Continent (trad. rom. Continentul barbar, 2019), ultimul fiind situat printre cele mai vîndute zece cărţi în clasamentul publicat de The Sunday Times şi distins cu Premiul PEN Hessell-Tiltman în 2013. Lowe a avut numeroase apariţii televizate şi la radio, atît în Marea Britanie, cît şi în Statele Unite ale Americii, iar cărţile lui au fost traduse în douăzeci de limbi. Scrie de asemenea pentru diverse publicaţii, inclusiv The Daily Telegraph, The Times, The Wall Street Journal, El País şi Neue Zürcher Zeitung. La Editura Polirom i‑a mai apărut Frica şi libertatea. Cum ne‑a schimbat vieţile al Doilea Război Mondial (2020).
-
Amurgul Evului Mediu79.29 LEIEpuizat din stoc
Istoric, filosof al culturii și unul dintre fondatorii istoriei culturale moderne, Johan Huizinga s-a născut la Groningen, pe 7 decembrie 1872. A urmat liceul din același oraș și apoi a făcut studii de filosofie la Universitatea din Groningen între anii 1891 și 1896, pe care le-a continuat pentru un an la Universitatea din Leipzig. Diploma de doctor o obține în 1897 și apoi, timp de șapte ani, predă la liceul municipal din Haarlem. Articolele lui despre istoria vechiului oraș îi aduc notorietatea în lumea universitară și un loc la catedra de istorie a Universității din Groningen, unde rămâne până în 1915, când începe să predea la Universitatea din Leiden. În anii următori publică cele mai cunoscute cărți ale sale: Mensch en Menigte in Amerika (1918), Herfsttij der Middeleeuwen (Amurgul Evului Mediu, 1919) și Homo Ludens, apărută 1938. În același an, Huizinga e ales vicepreședinte al Comitetului Internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor. În 1941, după ce ține un discurs în care critică influența germană asupra culturii olandeze, este arestat de naziști. Este eliberat anul următor, dar nu se poate reîntoarce la Leiden. Aflat încă sub interdicție la De Steeg, Johan Huizinga moare la 1 februarie 1945, cu doar câteva luni înainte de încheierea războiului.
-
-
Panteon român34.00 LEI
Restituirea, în volum, a „Panteonului Român” ne invită să descoperim rădăcinile și pe marii, ca și pe mai modeștii creatori de bunuri culturale sau instituționale ai poporului român, pentru a lumina viața semenilor și a gândi în perspectivă.
Iosif Vulcan face parte din neamul „Vulcăneștilor”: tatăl său, preotul greco-catolic Nicolae Vulcan, era nepot al episcopului Samuil Vulcan, protector al corifeilor Școlii Ardelene. Iosif, autorul „Panteonului”, a avut modele în familie, a avut la cine să privească și astfel și-a croit drumul în viață. Avea numai douăzeci și patru de ani când, la Pesta, în 1865, unde studia dreptul, înființează o publicație menită să slujească națiunea română din Imperiul Habsburgic în aspirațiile sale patriotice și culturale, gând ce a rodit sub numele Familia. Foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni, revistă care avea să devină cea mai importantă instituție de cultură în plan revuistic pentru românii din Transilvania, dar, foarte curând, o revistă citită și de românii din Țară.
Timp de peste patruzeci de ani, între 1865 și 1906, Iosif Vulcan a pus, la temelia acestui adevărat for cultural și spiritual, toate darurile sufletești, intelectuale, morale cu care a fost înzestrat, pentru a asigura continuitatea acestei lucrări de admirabilă folosință pentru neamul său.
Număr de număr, „Familia” oferea primele sale pagini portretizării fondatorilor de cultură și de istorie care și-au câștigat un nume de bună memorie în istoria românilor. Aceste portrete au fost adunate de Vulcan într-un volum intitulat „Panteon român”.
Virgil Bercea
-
-
Nadia și Securitatea49.58 LEIEpuizat din stoc
STEJĂREL OLARU este istoric, politolog, lector universitar, expert în istoria serviciilor de informații. A fost consilier de stat pe probleme de securitate națională la Cancelaria prim-ministrului, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. A publicat Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică (în colab., Polirom, 2002), Ziua care nu se uită. 15 noiem brie 1987, Brașov (în colab., Polirom, 2003; 2017), Cei cinci care au speriat Estul. Atacul asupra Legației RPR de la Berna (februarie 1955) (Polirom, 2003), Vademekum Contemporary History Romania. A Guide through Archives, Research Institutions, Libraries, Societies, Museums and Memorial Places (în colab., Commissioned by Stiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur, 2004), Stasi și Securitatea (în colab., Humanitas, 2005), Rîmaru – Butcher of Bucharest (în colab., Profusion Book Publishing House, 2012), Agentul nostru Victor (Polirom, 2018) și Maria Tănase. Artista, omul, legenda (Corint, 2019).
-
Împărătese, regine, prinţese şi poveştile lor scandaloase33.83 LEI
PHILIPPE DELORME, născut în 1960 în apropiere de Paris, este o figură foarte vizibilă în cadrul actualei generaţii de istorici francezi. Deţinător al unui masterat şi al unei diplome de studii aprofundate la Universitatea Paris IV Sorbonne, este un specialist în cercetarea ştiinţifică a diverselor dinastii şi familii regale ale lumii. Strădania sa de a oferi o imagine conformă adevărului istoric asupra destinelor conducătoare se reflectă şi în colaborarea cu revista Point de Vue, publicaţie dedicată traseelor de viaţă ale capetelor încoronate. Împletind erudiţia istoricului cu harul scriitoricesc, Philippe Delorme zugrăveşte în cărţile sale figuri importante care au cârmuit în trecut, publicând peste douăzeci de lucrări, printre care se numără o serie de biografii ale unor mari regine ale Franţei: Maria de Medici, Ana de Austria, Maria Antoaneta, Eleonora de Aquitania, Blanca de Castilia şi Isabela de Bavaria. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt L'affaire Louis XVII şi Louis XVII: la vérité, în care întreprinde o amănunţită şi revoluţionară cercetare, bazată pe analiză ADN, asupra destinului lui Ludovic XVII. Activitatea susţinută a autorului s-a concretizat în perioada recentă prin apariţia unei biografii nonconformiste a regelui francez Henric IV, intitulată Henri IV, les réalités d'un mythe (2010), şi a unei cărţi despre nunţile regale din Marea Britanie, prilejuită de proaspăta cununie religioasă a prinţului William cu prinţesa Catherine (2011).
-
Viitorul libertății. Democrația iliberală în Statele Unite ale Americii și în lume42.24 LEIEpuizat din stoc
Fareed Zakaria, jurnalist american de origine indiană, absolvent de Yale şi cu un doctorat în ştiinţe politice obţinut la Harvard, este gazda celebrei emisiuni de pe CNN „Fareed Zakaria GPS”, editorialist la The Washington Post şi colaborator la The Atlantic. A fost editor la Newsweek International şi la Foreign Affairs, editorialist la Time, analist la ABC News şi gazda emisiunii „Foreign Exchange with Fareed Zakaria” la PBS. Dintre cărţile sale, care au devenit bestselleruri internaţionale, amintim The Post-American World (2008; Lumea postamericană, Polirom, 2009), In Defense of a Liberal Education (2015) şi Ten Lessons for a Post-Pandemic World (2020; 10 lecţii pentru o lume postpandemică, Polirom, 2021). Viitorul libertăţii. Democraţia iliberală în Statele Unite ale Americii şi în lume a apărut într-o primă ediţie la Editura Polirom în 2009.
-
10 lecții pentru o lume postpandemică36.95 LEI
Fareed Zakaria, jurnalist american de origine indiană, absolvent de Yale şi cu un doctorat în ştiinţe politice obţinut la Harvard, este gazda celebrei emisiuni de pe CNN „Fareed Zakaria GPS”, editorialist la The Washington Post şi colaborator la The Atlantic. A fost editor la Newsweek International şi la Foreign Affairs, editorialist la Time, analist la ABC News şi gazda emisiunii „Foreign Exchange with Fareed Zakaria” la PBS. Dintre cărţile sale, care au devenit bestselleruri internaţionale, amintim The Post-American World (2008; Lumea postamericană, Polirom, 2009), In Defense of a Liberal Education (2015) şi Ten Lessons for a Post-Pandemic World (2020; 10 lecţii pentru o lume postpandemică, Polirom, 2021). Viitorul libertăţii. Democraţia iliberală în Statele Unite ale Americii şi în lume a apărut într-o primă ediţie la Editura Polirom în 2009.
-
Panorama comunismului în România104.66 LEI
Liliana Corobca (n. 10 octombrie 1975, satul Săseni, raionul Călărași, Republica Moldova) este scriitoare și cercetătoare a cenzurii comuniste din România. Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1997), doctor în filologie la Universitatea din București (2001, cu teza Personajul în romanul românesc interbelic, publicată la Editura Universității din București, 2003). Cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002‑2011), cadru didactic universitar asociat la Universitățile din București și Ploiești (2004‑2007). Este expert în domeniul Exilului românesc la IICCMER din București (din 2014). A beneficiat de burse și rezidenţe de creație în Germania, Austria, Polonia, Franța, România.
A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, Chișinău, 2003, Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A mai publicat romanele Un an în Paradis (Cartea Românească, 2005, tradus în limba italiană în 2009 și în limba germană în 2011), Kinderland (Cartea Românească, 2013, Polirom, 2015; Premiul Radio România Cultural, Premiul Cristal la Festivalul Internațional de la Vilenica; tradus în germană de Ernest Wichner – Der erste Horizont meines Lebens, 2015, 2016 – și în slovenă de Aleš Mustar, 2015), Imperiul fetelor bătrâne (Cartea Românească, 2015); Caiet de cenzor (Polirom, 2017), Capătul drumului (Polirom, 2018), Buburuza (Polirom, 2019), Ionesco. Elegii pentru noul rinocer (Polirom, 2020). A publicat studiul Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (Cartea Românească, 2014; nominalizat la premiile revistei Observator cultural și la Premiul PEN România), monologul bilingv în trei acte Cenzura pentru începători/Die Zensur. Für Anfänger (Thanhäuser, Ottensheim am Donau, 2014; în germană de Gerhardt Czejka), volumul de interviuri Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine. Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu‑Suțu (Corint, 2019). A editat volumele Alexandru Busuioceanu. Un roman epistolar al exilului românesc. Corespondență. 1942‑1961 (2 vol., Jurnalul literar, 2003, 2004), Poezia românească din exil (antologie, prefață și note, Institutul Cultural Român, 2006), Golgota românească. Mărturiile bucovinenilor deportați în Siberia (texte culese de Dumitru Covalciuc, Vestala, 2009, 2015), Epurarea cărților în România. Documente. 1944‑1964 (Tritonic, 2010), Instituția cenzurii comuniste în România. 1949‑1977 (2 vol., Ratio et Revelatio, 2014; Premiul „Dimitrie Onciul” al Fundației Culturale „Magazin istoric”), Paul Goma și exilul etern (Ratio et Revelatio, 2016). Coautor la Dicţionarul General al Literaturii Române (Univers Enciclopedic, 2005‑2009), O cronologie a cenzurii în România (Tritonic, 2016), Enciclopedia cenzurii din România (2 vol., Ars Docendi, 2019) ș.a. Prezentă în mai multe antologii literare din țară și din străinătate.
A coordonat volumul Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019). -
Vieți paralele. Cinci căsnicii victoriene47.52 LEI
Phyllis Rose (n. 1942) este critic literar, biografă, eseistă și profesoară. Și-a luat doctoratul la Harvard și a predat pentru scurtă vreme la Harvard și Yale, apoi la Wesleyan University și Berkeley University of California. Dintre principalele lucrări publicate: Woman of Letters: A Life of Virginia Woolf (1978), Writing of Women: Essays in a Renaissance (1985), The Year of Reading Proust: A Memoir in Real Time (1997), Alfred Stieglitz: Taking Pictures, Making Painters (2019).
-
Monarhia Habsburgică (1848-1918) (vol. II): Popoarele Imperiului63.38 LEIEpuizat din stoc
Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane
Ediţie în limba română coordonată şi îngrijită de Rudolf Gräf -
Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist62.37 LEI
Într-o logică a maniheismului anticomunist, tema acestui volum ar fi desfiinţarea brutală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti de către regimul comunist românesc. Nu este, însă, în natura istoriei sociale, să opereze cu cadre tari şi cu categorii binare, aşa cum nu este intrinsecă acesteia nici abordarea relativizantă sau revizuirea care operează cu maniheism în sens opus. Abordarea noastră îşi propune să înţeleagă procesul istoric al destrămării unei Şcoli ştiinţifice - şi al unui domeniu, prin aprofundarea condițiilor socio-culturale relevante şi strategiile prin care actorii istorici analizați au căutat să dea sens precarităţii ivite în viața lor. Astfel, dacă analizăm mai îndeaproape evoluţiile postbelice româneşti, desfiinţarea despre care vorbim a fost mai degrabă un deznodământ. Anii 1944, 1946, 1948, Inregistrează momente politice importante care au influenţat viața grupurilor sociale, dar viața unei şcoli ştiinţifice nu se judecă numai prin asemenea evenimente exterioare ei. Schimbările de regim au un efect mediat, nu doar imediat. Ca fenomene suprastructurale, ele nu se produc asupra unor realităţi altfel fixe, stabile, ci asupra unor realităţi în transformare, unor structuri intermediare cu care se află în raport de comunicare şi influenţare reciprocă. Ca atare, se desfăşoară înaintea noastră o întreagă panoplie de rezistențe de ajustări, adaptări, conformări, reprimări, anihilări, ca posibile reacții care se concretizează la joncț iunea dintre contexte semnificative şi strategie personală şi de grup. (Zoltan Rostas, Ionuț Butoi)
-
Astrologie si religie la greci si romani33.00 LEI
Franz Cumont (Aalst 1868 - Bruxelles 1947) a fost un apreciat istoric, arheolog si filolog belgian a carui prima preocupare a constituit-o istoria religiilor antichitatii tarzii, cu precadere cea a mithraismului. Si-a desfasurat activitatea de arheolog in situri importante din Pont, Armenia, Siria si zona Eufratului, devenind o voce cu autoritate de necontestat in domeniu. In urma acestor cercetari a rezultat o uriasa cantitate de date si dovezi arheologice legate de religia mithraica, tema predilecta de cercetare pe parcursul intregii cariere a lui Cumont. Dupa ce a predat la Universitatea din Gant, Cumont paraseste Belgia pentru a lucra la Paris si Roma. Incepand cu 1922, conduce sapaturile de la Dura-Europos (pe malul Eufratului).
Sincretismul religios manifestat in zona Marii Mediterane in perioada de decadere a Imperiului Roman si mai ales impactul avut de religiile de misterii asupra acestuia au fost domeniile in care Cumont a excelat, reusind sa analizeze in amplele sale lucrari modalitatile de intrepatrundere ale diferitelor culturi si religii antice. Profesor respectat si autor al unei opere extrem de bogate (incluzand colaborari la diferite enciclopedii), Cumont ne-a lasat o mostenire stiintifica extrem de valoroasa, apreciata la justa valoare de catre posteritate, dovada acestui lucru fiind inclusiv omagierea autorului in anul 1997 de catre Biblioteca Regala din Bruxelles la implinirea a 50 de ani de la moartea sa. A fost membru al mai multor academii europene.