Istorie & Politologie

Cunoscuta scriitoare si cercetatoare australiana ne propune o noua carte cu continut istoric amplu si temeinic documentat, dar elaborata ca o relatare captivanta, accesibila unui public larg, interesat de cunoasterea adevarului ascuns zeci de ani in arhivele sovietice. Sheila Fitzpatrick s-a specializat in istoria moderna a Rusiei pe care a avut posibilitatea sa o cunoasca nu numai din documente, ci si direct, din perioada Razboiului Rece cand a petrecut mai multi ani in Uniunea Sovietica. 

Subintitulata Anii periculosi din politica sovietica, cartea ne relateaza istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi sefi de stat din secolul al XX-lea, aflat in fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume, echipa uimitoare si ea prin aceeasi longevitate, caci unii dintre membrii ei - Molotov, Mikoian, Vorosilov, Kaganovici, marii supravietuitori - au ramas alaturi de conducator in toti cei 25 de ani cat s-a aflat la carma Uniunii Sovietice si au trecut impreuna prin momente de oroare din istoria tarii. Viata lor politica s-a impletit strans cu cea sociala, familiile se cunosteau, locuiau uneori in acelasi apartament sau isi faceau vizite la vile, dar nu neaparat din prietenie, ci din dorinta si nevoia de a fi la curent cu toate detaliile din viata rivalilor. 

Autoarea afirma direct sau indirect ca proiectele inumane precum colectivizarea fortata, marile epurari, campania de antisemitism din 1953 exemplificata prin asa-zisul complot al medicilor au pornit din initiativa lui Stalin si incearca sa vada care a fost aici rolul echipei, adica al Biroului Politic, caruia i se cerea intotdeauna sa voteze propunerile conducatorului. Este greu de gasit in istoria omenirii un alt grup de consilieri care sa fi ramas in preajma conducatorului statului atat de mult timp si atunci se pune intrebarea ce anume i-a tinut laolalta: loialitatea sau spaima pentru propria viata si viata celor dragi, caci acestia au fost adesea supusi unor persecutii cumplite, fara ca cei care chipurile detineau puterea in cadrul conducerii colective sa poata interveni. Constatand si exemplificand cu documente si fapte istorice dorinta membrilor echipei - sau a bandei cum este numita de alti cercetatori - de a ramane in preajma lui Stalin, unde se credea ca au putere, fara a avea in realitate alta putere decat sa i se supuna, sa-l aprobe si sa accepte sa se imbete alaturi de el in fiecare noapte, distrugandu-si sanatatea - autoarea este de parere ca putem vedea aici o monstruoasa putere difuza, exercitata de persoane invizibile impotriva tuturor, gata sa distruga tot, dar sa se si autodistruga. Stalin vorbeste mereu despre acei „ei“, care intocmesc dosare despre fiecare membru al nomenclaturii, nu cu un scop anume, ci pentru a putea recurge la el cand va fi cazul. Stalin ridica „neputincios“ din umeri, spunand ca „si despre el insusi au un ditamai dosarul“.

Tinut sub control prin frica, grupul celor din varf si membrii familiilor lor puteau fi arestati sau executati in orice moment, fara niciun alt motiv decat capriciul conducatorului. Si cu toate acestea, afirma autoarea - si aceasta este una dintre principalele contributii ale studiului ei prin care se deosebeste de alte lucrari similare - au constituit o adevarata echipa, de care Stalin avea nevoie, caci reprezenta instrumentul prin care isi exercita conducerea. Mai mult chiar, avea incredere in oamenii lui si (dupa ce ii „prelucrase“ bine, am adauga noi) le lasa tara pe mana in timpul unor vacante lungi care durau luni de zile, ceea ce face din ei o adevarata echipa, dar, asa cum afirma autoarea, o echipa in care viata era periculoasa, caci numai putini au supravietuit de la inceput pana la sfarsit.

Eric Lichtblau, jurnalist laureat cu doua premii Pulitzer este autorul best-sellerurilor Nazistii de langa noi si Bush’s Law: The Remaking of American Justice. A fost reporter pentru New York Times timp de 15 ani, colaborand si cu Los Angeles Times, The New Yorker, Time si alte publicatii. Locuieste langa Washington DC.

Multa vreme, Hrusciov a fost doar un personaj secundar in biografiile lui Stalin. Cartea lui William Taubman, bazata pe o documentatie ampla desfasurata pe parcursul a peste 20 de ani,  incearca sa-i dea lui Hrusciov locul pe care-l merita in istoria ultimului secol.

Tentativa lui indrazneata, dar confuza de a reforma comunismul a stat la originea unui lung si straniu proces de ascundere a unui sistem inuman sub o fata umana (la inceput, a lui insusi). Pe langa faptul ca el a pregatit calea pe care Mihail Gorbaciov si Boris Eltin aveau s-o urmeze dupa un sfert de veac, neputinta lui Hrusciov de a-si aseza tara pe o traiectorie noua, stabila si prospera a anticipat obstacolele care urmau sa stea in calea incercarilor de reforma ale acestora.

Ce i-a atras pe atatia barbati si atatea femei spre revolutie si comunism? Ce i-a facut sa ramana fideli cauzei dupa ce a inceput teribila varsare de sange? Ce i-a facut, cel putin pe unii dintre ei, s-o rupa cu propriul trecut si sa incerce sa reformeze regimul? In sfarsit, ce i-a nemultumit si i-a infrant, incepand astfel o lunga epoca de stagnare, urmata de prabusirea Uniunii Sovietice insesi? Biografia lui Hrusciov poate oferi cel putin cateva dintre raspunsuri.

Distinsa cu Premiul „Pulitzer” pentru biografie, aleasa „Cea mai buna carte a anului 2003” de: New York Times, Chicago Tribune, Los Angeles Times, Washington Post, The Economist si Toronto Globe and Mail

Cartea lui Wendy Lower investigheaza rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv in postura de ucigase sangeroase, a fost in mare masura ignorata. Autoarea identifica trei niveluri de „contribuþie” – martorele, complicele si ucigasele – si incearca sa extraga motivele care le-au determinat actiunile.

Pe baza cercetarilor desfasurate pe durata a douazeci de ani in arhivele Holocaustului, a accesului la documente post-sovietice si a interviurilor luate unor martori germani, sunt dezvaluite pentru prima oara actiunile directe a circa 500.000 de tinere femei pe campurile de lupta si in lagarele de exterminare.

Tortionarele lui Hitler va desfiinta unele dintre cele mai adanci convingeri privind rolul femeilor in timp de razboi si va arata ca genocidul a fost comis si cu sprijinul si participarea lor directa, desi dovezile au putut fi ascunse mai bine de saptezeci de ani.

Cartea despre Charles de Gaulle apare într-un moment comemorativ: 130 de ani de la nașterea și 50 de ani de la moartea marelui om politic francez.
Șef al Franței libere în timpul Rezistenței, al Guvernului provizoriu format cu trei zile înaintea debarcării aliaților în Normandia și președinte al Franței în două mandate, între 1958 și 1969, generalul de Gaulle a fost una dintre personalitățile care au marcat cursul politic al Europei postbelice.
Suveranitatea în exercitarea puterii a constituit fundamentul solid pe care Charles de Gaulle a fondat cea de a V-a Republică Franceză. Iar grandoarea Franței a fost scop și datorie.
Ce ne mai spune astăzi gaullismul? Iată una dintre întrebările la care încerc să răspund. Într-o Europă debusolată, ideile lui de Gaulle ar putea să ofere soluții. (George Apostoiu)

În ciuda importanței sale, emigrarea din România în Turcia nu a fost analizată de specialiștii din cele două țări la nivelul și profunzimea pe care le merită. Cartea pe care o aveți în mână este o excepție. Lucrarea lui Metin Omer, care se concentrează pe emigrările din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale, este un demers științific unic în domeniu. Autorul a folosit într-un mod echilibrat documente din arhivele românești și turcești, dar și alte surse. Pe lângă abilitatea în cercetare, faptul că acesta poate să privească și să înțeleagă fenomenul din poziții diferite, „din interior și din afară”, aduce un plus de valoare lucrării. Prin conținutul ei, lucrarea aduce o contribuție nu numai înțelegerii relațiilor româno-turce, ci și istoriei locale ale turcilor din Balcani, tătarilor crimeeni și găgăuzilor. Sperăm ca și emigrările de dinaintea Primului Război Mondial și de după cel de-Al Doilea Război Mondial să fie analizate cu aceeași rigoare științifică de autor și alți cercetători.

prof. univ. dr. Hakan Kırımlı, Universitatea „Bilkent”, Ankara

***

Într-o carte-interviu publicată în anul 2010, istoricul Kemal H. Karpat mărturisea că cea mai puternică amintire a perioadei din viața sa petrecută în România a fost emigrarea unui grup de familii din satul său natal Armutlu (azi Turda, județul Tulcea), în anul 1935. În ziua în care grupul se pregătea să plece, înainte de a porni spre portul Constanța unde urmau să se îmbarce pe vaporul a cărui destinație era Turcia, liderul grupului, hogea Salim, imamul din Babadag, a ținut un discurs în fața locuitorilor români și bulgari care se adunaseră să îi conducă. Acesta a spus că au trăit în Dobrogea cu toată lumea în frăție, că pământul acestei zone a devenit parte a ființei lor și că își părăsesc patria pentru a se întoarce în propria țară. La final, toți și-au ridicat pălăriile în semn de respect pentru oameni și locuri. Apoi, „au pornit la drum dar, încet-încet (…) caii parcă nu voiau să meargă, pașii erau făcuți fără tragere de inimă, cu greu, de ziceai că nu vor să plece din acele pământuri. Grupul a început să iasă ușor-ușor din satul nostru, din pământurile noastre. Câinii lătrau, nici ei nu voiau să plece. (…) Au început să meargă spre Constanța de parcă o făceau forțat, cu căruțele scrâșnind, cu caii împotrivindu-se, cu femeile plângând, cu copiii care plângeau și jeleau, cu bărbații care aveau capetele plecate încercând să nu se uite în urmă. (…) Chiar lângă mezarlâc (n.n. cimitirul musulman), ca și când cineva ar fi dat un ordin, s-au oprit toate căruțele. Toți au coborât, de la copii la bătrâni s-au întors spre mezarlâc și, deschizându-și palmele, s-au rugat. (…) Apoi, seara, acele case pline de viață au rămas întunecate și goale. Imediat au sosit bufnițele care au scos strigăte de jale de parcă cineva ar fi murit. O perioadă, câinii care plecaseră cu emigranții s-au întors la locurile lor. S-au întors acasă și lătrau în căutarea stăpânilor. Însă stăpânii lor se îndreptau spre Anatolia. Au lătrat, au lătrat, au lătrat, dar nimeni nu le-a deschis ușa, nu le-a dat de mâncare. Zona era pustie. Apoi s-au întors pe drumul din care veniseră și au încercat să ajungă din urmă căruțele care plecaseră. Unii au ajuns, alții au murit pe drum. Nici câinele nu vrea să își părăsească patria, locul în care s-a născut. Dar omul!?!”

În anul 711, berberul călit în soarele arzător al Saharei, Tāriq ibn Ziyād, trece din Africa de Nord în Europa, mai precis în Peninsula Iberică, traversând Coloanele lui Hercule, care, de atunci, îi vor păstra numele drept Gibraltar (Jabal Tāriq, Muntele lui Tariq). Mânat de imboldul politico-religios al noului Imperiu Arab, condus din Damasc de dinastia califilor Umayyazi, Tāriq supune Peninsula Iberică, devenită al-Andalus. Este începutul unei noi ere, în fapt, a 800 de ani, care va marca nu doar confruntări între identități adeseori contrare, ci şi influențe culturale, generatoare ale unei societăți heterodoxe, căreia numai un nou război religios i-ar fi putut pune capăt: Reconquista.

***

Antisemitismul iberic se naște cu mult înainte ca însuși conceptul să fie definit, mai precis în perioada Evului Mediu târziu, doar că, spre deosebire de alte spații creștin-catolice, el se fundamentează pe problematica pe care o va ridica apariția unei noi categorii socio-confesionale: evreul convertit la creștinism. Silogismul pe care se va construi identitatea iudeo-convertitului în imaginarul creștin este, în varianta sa simplificată, acesta: evreul este impur, convertitul este evreu, deci convertitul este impur. Conform interpretării dominante, botezul nu a reușit să creeze o mutație ontologică în ființa iudeo-convertitului, din contră, convertitul rămâne un factor disturbant, un element de impuritate continuă în corpul social spaniol, care trebuie să fie eliminat.

***

Lucrarea de față își propune să analizeze modalitatea inedită prin care se construiește identitatea unui Același devenit străin, într-un context special, al Spaniei de la sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii. Este momentul unei schimbări structurale în spațiul iberic. Străinul face parte inițial din cadrul aceleiași comunități religioase, dar el este desprins de corpul social și definit precum Celălalt și, uneori, ca un Celălalt absolut, pornind pentru prima dată de la criterii etnice. În acest proces de diferențiere, autoritatea laică joacă un rol tot mai important. Ea este cea care, dorind să creeze un stat unitar, deci o identitate statală proprie, apelează la figura convertitului ca mijloc de diferențiere. Construcția identității străinului are, așadar, baze rasiste și putem chiar vorbi de antisemitism avant la lettre. Voi argumenta că aceasta este dominată de figura evreului convertit, a „evreului ascuns”. Ea se realizează pe trei căi: intelectuală, prin opere literare, corespondențe ale clericilor etc.; populară, prin predici, pamflete, iconografie; prin decizii ale autorităților, care sunt, de asemenea, discursuri, edicte etc. Ea are un fundament religios, dar și unul laic. De asemenea, este tridimensională, incluzând perspectiva creștinilor vechi, perspectiva evreilor expulzați și perspectiva iudeo-convertiților. Dominantă va fi însă perspectiva creștinilor vechi.

Descendent dintr-o veche familie boierească, Grigore Filipescu (1886-1938) și-a făcut studiile în Franța și Elveția, de unde s-a întors cu o dublă specializare: jurist și inginer. Primele acțiuni prin care s-a remarcat tânărul om politic au fost divulgarea în presa americană a unor secrete de stat ale României cu privire la pretențiile pe care țara noastră le avea asupra unor teritorii ale Bulgariei și o bătaie sângeroasă pe care a avut-o cu un ziarist liberal. Aceste „năzbâtii” de la debutul carierei l-au făcut pe tatăl său să exclame: „Tare mă tem că Grigoraș are să fie nu numai nebun, dar și prost”.

În viața politică a fost un traseist, fiind membru al unui număr de zece partide. În 1929, a înființat propria grupare, numită Liga „Vlad Țepeș”, care avea ca principal scop readucerea în țară a prințului Carol și înscăunarea sa ca rege al României. După urcarea pe tron, Carol al II-lea l-a răsplătit pe Grigore Filipescu cu funcția de președinte al societății de telefoane. Din acest post, el asculta telefoanele adversarilor politici și economici, iar divulgarea acestei activități a iscat un scandal de proporții în epocă.

În timpul guvernării conduse de Nicolae Iorga, 25 de membri ai Ligii „Vlad Țepeș” au ajuns parlamentari, iar în 1932 gruparea s-a transformat în Partidul Conservator, parcurgând, ca orientare politică, un ciudat drum de la o formațiune de inspirație fascistă până la un aliat al comuniștilor. Grigore Filipescu s-a mai remarcat, printre altele, ca ziarist, mare crescător de cai de curse, conducător al mai multor societăți comerciale sau organizator al primelor concursuri internaționale de scrimă din România. De asemenea, a fost cunoscut în epocă și pentru numeroasele dueluri la care i-a provocat pe diverși oameni politici, jurnaliști sau diplomați.

Traian Grigorescu s‑a născut la 27 mai 1887 în Bucu­rești. Părinții săi au fost: generalul Eremia Grigores­cu și Elena, născută Arapu. Mama lui a fost prima fe­meie care a absolvit Universitatea din Iași, devenind pro­fe­soară de matematică. Traian a fost primul copil al fami­liei. Au urmat Lucreția (căsătorită cu prof. univ. Ioan Ursu), Aurelian, Romulus, Margareta.
Între 1911‑1913 a făcut un stagiu de instrucție la un regiment de artilerie din Salzburg – Austria. A fost avan­sat la gradul de căpitan în 1914.
În august 1916, era comandantul unei baterii de ar­tilerie (bateriei a 4‑a), din cadrul unui Divizion de obuzi­ere de 105 mm comandat de colonelul Anastasie Grigo­rescu. Unitatea se afla în componența Diviziei 15 In­fan­terie condusă de generalul Eremia Grigorescu.
Carnetul cu însemnări al căpitanului Traian E. Grigo­­rescu relatează acțiunea unității militare din care făcea parte – Divizia 15 și a unității militare pe care o co­man­da – bateria a 4‑a din Divizionul de Obuziere la în­ce­putul războiului de întregire.
Traian D. LAZĂR

Notele memorialistice ale Elenei Th. Emandi încep în iulie 1914 și se încheie la 16 aprilie 1918, la împlinirea a doi ani de la moartea lui Nicolae Gane. Ea ar fi dorit să publice „de îndată” lucrarea „Din anii de durere”, dar cenzura i-a interzis tipărirea, ce va fi amânată până în anul 1919.

Cu toate acestea, un capitol din volum – La Odessa – avea să fie publicat în revista Academiei Bârlădene, „Florile Dalbe” (ianuarie–decembrie1919), una dintre primele reviste literare de după război din România Mare.

Ne-au rămas tulburătoarele sale mărturii din vreme de război, document prețios pe care, după un secol, Academia Bârlădeană și prestigioasa Editură Junimea au decis să-l publice: necesar act de restituire culturală și omagiu adus Marii Uniri.

Elena MONU

Istoria definitivă a războiului mondial nu poate fi scrisă de contemporani. Pentru a vedea bine, e nevoie de o distanță în timp, pentru că distanța în spațiu nu e de conceput când vorbim despre o catastrofă care s-a abătut asupra întregului glob pământesc.

Dar orice contemporan care a avut privilegiul de a cunoaște personal o fărâmă, cât de mică, din ceea ce s-a petrecut în culise trebuie să-și depună mărturia în fața tribunalului conștiinței universale.

Sunt hotărât să-mi împlinesc această datorie. Deocamdată, am ales din miile de articole pe care le-am publicat după 1 august 1914 această serie de Amintiri.

Un florilegiu de texte cu întindere și valoare inegale urmează a ilustra pentru cititorul grăbit al zilelor noastre câteva dintre reflecțiile pe care o interesantă și complexă epocă mi le-au furnizat de-a lungul timpului și cu diferite ocazii în care am rememorat epoca și pe Domnitorul Unirii.

Mai toate textele din aceast op au fost prezentate și publicate în diverse reviste și jurnale naționale, unele științifice, altele culturale de-a lungul mai multor ani. Unele dintre ele au o valoare euristică, altele propun o narativitae relativ facilă. Oricum, ele reflectă un set de adevăruri și valori pe care le consider peremptorii. Aceasta este și motivul pentru care am considerat necesară o a doua ediție revăzută și adaugită a lucrării publicată mai intâi în anul 2016.

Întreprinderea de față este, cred eu, o modalitate firească prin care îmi pot exprima omagiul față de o personalitate și epoca sa, ambele deopotrivă fundamentale și memorabile pentru destinul națiunii noastre.

Cu o prefață a autorului la ediția româneascã Traducere de Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta-Anca Ionescu și Elena Ciocoiu

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd'hui (Franța, 2018)

„Avem dictatura proletariatului, avem o putere care face uz de teroare.“ – Lenin

„Nu s-a ucis la scară suficient de mare. Noi trebuie să ucidem, şi afirmăm că a ucide este un lucru bun.ׅ“ – Mao

„Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atât de multe țări, atât de multe minți și nu a distrus atâtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele. Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintâi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Am vrut să-l iau pe cititor de mână și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.“ – Thierry Wolton

„O întreprindere extraordinară. Thierry Wolton sfâșie vălul care încă acoperă crimele regimului comunist și sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea lui chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.“ – Alain Besançon

„Thierry Wolton propune o manieră inedită de a sublinia «caracterul universal malign» al ideii comuniste. Volumul 1 al trilogiei, al cărui subiect central sunt «călăii», arată cum, din URSS și până în Etiopia, fiecare generație de conducători preia de la precedenta metodele prin care «constrâng realitatea să se supună canoanelor utopiei», cu prețul exterminării unor populații întregi. Avem de-a face aici cu un sfâșietor și întunecat tablou al unei himere din care cu greu izbutim să ne desprindem.“ – Philosophie Magazine

„N-ai cum să nu te-ntrebi, citind aceste pagini care valorează greutatea lor în sânge, cum de, în numele fericirii și al libertății, unii oameni au putut să dea dovadă, și încă în mod sistematic, de o asemenea cruzime față de alți oameni. După căderea Zidului Berlinului, după căderea regimurilor comuniste din Europa și implozia Uniunii Sovietice, ai crede că ne-am eliberat de «spectrul comunismului». Și totuși, în lipsa unei condamnări internaționale efective, nici crimele comunismului nu pot fi judecate în adevărata lor lumină.“ – Le Figaro

„Da, am împușcat, împușcăm și vom continua să împușcăm cât va fi nevoie!“ — CHE GUEVARA la tribuna ONU în decembrie 1964

„În timpul bătăilor sau al electrocutărilor, ţipatul este interzis.“ — Regulamentul închisorii S-21

„Cadavrele au utilitatea lor, îngrașă pământul.“ — MAO

„Am bătut, batem și o să mai batem. Procurorul nu are nimic de spus. E treaba noastră.“ — STANISŁAW RADKIEWICZ, ministrul polonez al securităţii publice

„Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vârstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere. Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare. Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfârșit. Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rându-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gândul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră. Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.“ — THIERRY WOLTON

„Parlamentul European reamintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime în masă și au recurs la deportări, cauzând în secolul XX pierderi de vieși omenești și privări de libertate la o scară nemaivăzută în istoria omenirii; condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanității și încălcările în masă ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist și de alte regimuri totalitare.“ — Rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019

„O istorie mondială a comunismului e un pic prea anticomunistă… Cel de-al doilea volum, dedicat cortegiului de victime, redă cu mare acuitate crimele barbare, deși anumite pasaje sunt revoltătoare.“ — L’Obs

Humanitas s-a născut la o răscruce a istoriei noastre: februarie 1990. Nu întâmplător, Fenomenul Pitești, cartea lui Virgil Ierunca, inaugura „Procesul comunismului“, colecția ivită din cel mai apăsat act de voință editorială făcut în ultimii 30 de ani. Simbolic, această colecție se încheie cu trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Este, în definitiv, procesul complet și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul. — GABRIEL LIICEANU, decembrie 2020

„Orice anticomunist e un câine.“ — JEAN-PAUL SARTRE

„Cu cât sunt mai nevinovați, cu atât merită mai mult să fie împușcați.“ — BERTOLT BRECHT

„N-am cunoscut niciodată un om mai sincer, mai drept și mai onest decât Stalin.“ — H.G. WELLS

„Osanalele lui Aragon, maofilia lui Sollers, miopia selectivă a lui Sartre... au fost numeroși cei care și-au făcut micile lor aranjamente în raport cu comunismul. Tema centrală a acestui volum rămâne modul în care oamenii înțeleg să perceapă realitatea. Întreaga trilogie este captivantă și exhaustivă.“ — Charlie Hebdo

„O lucrare colosală, de o profunzime umană copleşitoare.“ — Le Temps

„Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decât alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întâmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă.  Oricât de dureros este acest trecut, în primul rând pentru nenumăratele sale victime, atunci când încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul până la capăt.“ — THIERRY WOLTON

Volumul de față, „Viață cotidiană, divertisment, cultură“, încheie trilogia Bucureștiului fanariot. Tudor Dinu a adunat în cele 1500 de pagini ale acestei monografii roadele a zece ani de documentare în biblioteci, în arhive și pe teren, în depozitele muzeelor, inaccesibile publicului, și în colecții particulare. Pe lângă inventarierea și analiza exhaustivă a surselor scrise, fotografiile reproduse în cele trei volume alcătuies cun spectacol vizual somptuos și readuc la viață această lume scufundată de care ne leagă încă atâtea fire.

„Oamenii de știință sunt priviți de publicul larg drept elita națiunii. Cu cât prestigiul lor este mai mare, cu atât va fi mai accentuată tentația de a‑i înfățișa ca reprezentanți ai ei. Se instalează astfel o tensiune între tendința de a le atribui marilor cercetători rolul de purtători ai prestigiului național și semnificația universală a rezultatelor muncii lor.  În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește pe cercetătorii din comunități diferite nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când adversitățile dintre statele naționale degenerează în conflicte și confruntări armate. O asemenea confruntare, fără precedent ca amploare, pierderi, sacrificii și suferințe, a fost Primul Război Mondial. Cei mai reprezentativi oameni de știință nu mai puteau acum să evite un răspuns lipsit de echivoc la întrebarea: ce este pentru ei mai presus de orice – cauza patriei, care îi opunea colegilor din țările vrăjmașe, sau, dimpotrivă, cauza cercetării științifice, situată deasupra lucrurilor ce pot despărți comunitățile omenești?“ — MIRCEA FLONTA, CĂTĂLIN VASILESCU

Pe copertă sunt reproduse portretele unora dintre cei mai importanți semnatari ai Manifestului celor 93: Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, Adolf von Harnack, Fritz Haber, Max Planck, Ernst Haeckel, Wilhelm Röntgen.

Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească

Traducere de Wilhelm Tauwinkl, Carmen Fotescu, Marieva‑Cătălina Ionescu, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu, Georgeta‑Anca Ionescu şi Emanoil Marcu

Humanitas s-a născut la o răscruce a istoriei noastre: februarie 1990. Nu întâmplător, Fenomenul Pitești, cartea lui Virgil Ierunca, inaugura „Procesul comunismului“, colecția ivită din cel mai apăsat act de voință editorială făcut în ultimii 30 de ani. Simbolic, această colecție se încheie cu trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Este, în definitiv, procesul complet și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul. — GABRIEL LIICEANU, decembrie 2020

„Orice anticomunist e un câine.“ — JEAN-PAUL SARTRE

„Cu cât sunt mai nevinovați, cu atât merită mai mult să fie împușcați.“ — BERTOLT BRECHT

„N-am cunoscut niciodată un om mai sincer, mai drept și mai onest decât Stalin.“ — H.G. WELLS

„Osanalele lui Aragon, maofilia lui Sollers, miopia selectivă a lui Sartre... au fost numeroși cei care și-au făcut micile lor aranjamente în raport cu comunismul. Tema centrală a acestui volum rămâne modul în care oamenii înțeleg să perceapă realitatea. Întreaga trilogie este captivantă și exhaustivă.“ — Charlie Hebdo

„O lucrare colosală, de o profunzime umană copleşitoare.“ — Le Temps

„Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decât alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întâmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă.  Oricât de dureros este acest trecut, în primul rând pentru nenumăratele sale victime, atunci când încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul până la capăt.“ — THIERRY WOLTON

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd’hui (Franța, 2018)

Adrian Cioroianu (n. 1967) este scriitor, istoric, jurnalist, eseist și om politic. A îndeplinit funcția de ministru al Afacerilor Externe în Cabinetul Tăriceanu (în perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, este autorul mai multor cărți de istorie a României. Este cunoscut și în calitate de coautor de manuale de liceu. Din 2012 este decan al Facultății de Istorie, iar din 2015, ambasador al României pe lângă UNESCO.

Andrei Radu este istoric și coautor, împreună cu Adrian Cioroianu, al cărților pentru copii și adolescenți Carol I. Primul și cel mai mare rege al românilor și Ferdinand I. Regele cel loial al României Mari, apărute la Curtea Veche Publishing în seria „Regii și Reginele noastre“.

Puiu Manu (n. 14 septembrie 1928) este grafician și realizator de benzi desenate. Este unul dintre cei mai longevivi, prolifici și talentați creatori de benzi desenate din România. Este un autor polivalent, realizator de benzi desenate istorice, de aventuri și science-fiction, apreciat de numeroase generații de cititori ai revistelor pentru copii atât din perioada socialistă, cât și din cea postdecembristă. 

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

Traducere de Anca Bărbulescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca

Prea puțin studiată în spațiul cultural românesc, Antichitatea răsăriteană târzie este fără îndoială una dintre cele mai fascinante perioade ale omenirii.

Roma aeterna a căzut sub loviturile barbarilor, dar Imperiul, înjumătățit, a supraviețuit. De la Constantinopol, împărații romani continuă să vegheze cursul istoriei, disputându-și stăpânirea lumii cu regii Iranului. Însă, viziunea apocaliptică a prorocului Daniel este pe cale să se împlinească: în timp ce împărăția romanilor (prima fiară biblică) și cea a Iranului (a doua fiară) își epuizează puterile într-un război devastator, dincolo de legendarul zid ridicat Alexandru, popoarele sălbatice ale lui Gog și Magog (a treia fiară) se pregătesc să cotropească lumea. Iar din pustiurile Arabiei se ridică împărăția lui Ismael (a patra fiară), care va cuceri și va supune o mare parte a pământului. Toate semnele arată că Apocalipsa, sfârșitul întregii lumi, nu doar al marilor împărății, este aproape.

Mihai Tiuliumeanu (n. 1975) este istoric, redactor-șef al revistei Misterele Dunării și directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Henri Coandă“ din Tulcea, unde predă istorie. După obținerea licenței în istorie la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, a urmat o serie de cursuri de perfecționare în Armenia, Marea Britanie, Olanda, Malta, Italia, Grecia și Turcia. A semnat patru volume de istorie și peste douăzeci de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate.

Gripa spaniolă din 1918–1920 a fost unul dintre cele mai mari dezastre umane, poate nu numai din veacul trecut, ba chiar din toate timpurile. A infectat o treime din populaţia lumii, de la cei mai săraci imigranţi din New York, până la regele Spaniei, Franz Kafka, Mahatma Ghandi sau Regina Maria a României. Şi totuşi, în ciuda numărului mare de victime, între 50 şi 100 de milioane de oameni, a rămas în memoria noastră ca un factor secundar al Primului Război Mondial.

Relatând povestea din punctul de vedere al celor care au trăit şi au supravieţuit acelor vremuri şi bazându-se pe ultimele cercetări din istorie, virusologie, psihologie şi economie, Laura Spinney ilustrează cum pandemia a pus la încercare ingeniozitatea şi vulnerabilitatea oamenilor, dar a influenţat și politica globală, relaţiile rasiale, structurile familiale, ca şi modul de percepţie al medicinei, religiei şi artei.

„Cartea nu este doar o sondare, ci şi o reconstituire a trecutului. Pe măsură ce acţiunea progresează, gripa devine un personaj în sine, care se iveşte, cameleonic, în momente esenţiale ale istoriei, schimbând cursul unor evenimente care nu îi erau atribuite anterior... Captivantă.” The Guardian

„Spinney ştie exact care mistere medicale şi scene obsedante vor face ca pandemia să ne cucerească pe de-a-ntregul imaginaţia.” New York Times

„Percutantă... Spinney este o povestitoare care-şi ţese intriga cu un arsenal de date, precum un scriitor ştiinţific. Luând urma gripei fatale pe nouă continente, ea încearcă să ilustreze cum aceasta a afectat nu numai Occidentul răscolit de război, ci şi comunităţi îndepărtate din Africa de Sud, China şi Brazilia. Cartea dezvăluie reacţiile disperate, total diferite ale oamenilor şi impactul major al gripei asupra lumii moderne, de la medicină la afaceri şi de la politică la poezie.” Science

„Pe lângă cercetarea exemplară, naraţiunea lui Spinney este plină de detalii fascinante şi neobişnuite... Cum centenarul acestui eveniment monumental se apropie, cu siguranţă vor apărea şi alte volume dedicate pandemiei. Cartea de faţă ridică ştacheta foarte sus.” Nature

„Scrisă într-un Occident și pentru un Occident în care ignoranța, prejudecățile și răstălmăcirile la adresa Ortodoxiei nu sunt o raritate, cartea Părintelui John Anthony McGuckin, preot din Diaspora al Bisericii Ortodoxe Române, este nu numai o prezentare sintetică, istorică și doctrinară a Ortodoxiei de la origini până azi, ci și un răspuns și o invitație făcute, cu farmec și cu o erudiție bine disimulată, oricui este curios să afle felul în care caracteristicile Bisericii Primare s-au păstrat, de-a lungul istoriei, în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit și se regăsesc integral în ea până azi.

Cartea este atât de bine scrisă, încât chiar și răsăriteanul „născut” ortodox, citind-o, s-ar putea să aibă surpriza să descopere că nici măcar el însuși nu e străin de unele dintre prejudecățile care bântuie Apusul în legătură cu Bizanțul și cu moștenirea sa, nici de informații deformate, luate drept adevăruri definitive, și că nu e încă un cunoscător chiar atât de fidel și de rafinat al Tradiției și al Ortodoxiei.“ Ierom. Agapie Corbu, consultant științific

„O relatare atrăgătoare, sofisticată și accesibilă despre Biserica Ortodoxă. O istorie despre felul în care se înțelege pe sine, despre teologie și tainele ei sfinte, începând de la Noul Testament și îndelungul ei pelerinaj în Răsărit și, mai recent, în Apus.“ John Behr

„O istorie bogată și fascinantă de la începuturile creștinismului, trecând prin Patristică până la ortodoxia contemporană, scrisă de un erudit în domeniu. Volumul cuprinde descrierea unor personalități de mare forță mistică și intelectuală, cu darul de a inspira bogăția cunoașterii, limpede, generoasă și de extremă concizie. O relatare onestă și dătătoare de speranță despre tradiția vie a credinței din vremurile apostolice până azi, o autentică istorie a mântuirii.“ John McLuckie

O carte vie și tandră, un portret limpede, cu rădăcini istorice și teologice, a ceea ce reprezintă Biserica pentru creștinismul ortodox și modul în care diferă de așteptările creștinilor occidentali.

Folosind forme materiale (pâine și vin, agheasmă, ulei sfințit, icoane sfințite, tămâie înmiresmată) în toate modalitățile de închinare, ortodoxia celebrează faptul uimitor că Dumnezeu S-a încarnat și întrupat printre noi în timp și în spațiu. El nu este zeul spiritual abstractizat al platonicienilor, ci Dumnezeu care Se oferă credincioșilor Lui sub forma unei mese. Până în ziua de astăzi, cultul ortodox este o experiență pământeană care urcă spre o trăire duhovnicească transcendentă. Cele două nu se separă niciodată. În slujbele ortodoxe, acest fapt se constată limpede și imediat. Sunt angajate toate simțurile: psalmodiere, tămâie, lumini, icoane, relicve ale sfinților, desfășurarea actelor cultice, în deplinătatea lor — și totul sub semnul bucu­riei și al bunului-gust. Oricând intri într-o biserică ortodoxă în timpul unei slujbe, acolo domnește întotdeauna efervescența; iar dacă uneori clericii rămân o clipă nemișcați, oamenii sunt inevitabil în mișcare, fac plecăciuni, se închină, sărută icoanele, aprind lumânări. Ai sentimentul profund că Dumnezeu este în mijlocul lor, fiind însă Domnul Întrupat al harului, care a sfințit toate obiectele materiale înălțate în rugăciune. În vremurile moderne, mai mulți gânditori ortodocși au lărgit această teorie străveche a cultului stabilită de Sinodul al VII-lea și au aplicat-o pentru susținerea unei teologii ecologice mai cuprinzătoare. Așa cum icoana simbolizează maniera în care lucrurile materiale pot servi drept uși de forță către prezența divină, la fel și întreaga creație este dăruită cu harul semnelor energiei Creatorului. Astfel, în gândirea duhovnicească a ortodoxiei, nu poate să existe un „obiect profan” pur: tot ce a fost creat, și în special ființele omenești, sunt create ca taine iconice ale harului cu o putere ascunsă, cu potențialul de a străluci în transfigurarea sfințeniei și luminii lui Hristos.

Ce poate oferi gândirea creștină ortodoxă omului modern din afara culturii creștine care, privind superficial slujba ortodoxă, probabil va constata ceva străin și desuet? Ei bine, întâmpinăm din nou o dificultate, care ar putea să fie depășită cu ajutorul altor Biserici, care să contribuie la interpretarea mai eficientă a valorilor ortodoxe spre uzul Occidentului. Dar gândirea religioasă ortodoxă se rotește în jurul axei personalismului. Totul decurge din faptul copleșitor că Puterea și Cuvântul și Focul divin s-au întrupat personal în timp și în spațiu: iar Dumnezeu ni s-a arătat ca slujitor al milosteniei, umil și suferind. El a marcat ortodoxia de la început până la sfârșit; din cap până în picioare. A stabilit ca scop al întregii vieți spirituale ortodoxe încercarea credinciosului de a deveni o ființă omenească — și înțelegerea că, devenind o ființă omenească, întru Hristos, credinciosul se îndumnezeiește prin harul prezenței permanente în el a Sfințeniei. Problema reală a zilelor noastre nu este că bărbații și femeile care au renun­țat la credință (au devenit atei etc.) și-au pierdut simțul divinității. Problema este că și-au pierdut simțul a ceea ce înseamnă să fii cu adevărat uman. Caracterul fundamental al ființei cu adevărat umane este conștiința generală că reprezintă o realitate transcendentă și, ca atare, profund străină și în ceea ce îi privește.

SEBASTIAN BURDUJA este economist și expert în dezvoltare regională. Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președinte PNL Sector 1. A lucrat la Banca Mondială în Washington D.C. și a fost consultant al Dalberg, companie specializată în proiecte de țară. Co-fondator și președinte de onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate și membru fondator al Fundației CAESAR. Autorul cărții Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă (Curtea Veche, 2016). Doctor în economie (summa cum laude, ASE București), dublu masterat Harvard Business School și Harvard Kennedy School of Government, licențiat cu onoruri și merite deosebite al Universității Stanford.

•

„În acest moment de creștere a frustrării și dezamăgirii față de democrație la nivel global, primim un mesaj important de speranță și angajament democratic de la unul dintre cei mai promițători tineri gânditori și practicieni ai politicii din Europa postcomunistă. Sebastian Burduja ne arată că cea mai bună cale pentru succesul național al României stă în democrația liberală inovativă, antreprenorială, responsabilă, mai adânc integrată în Europa și în lume.“ LARRY DIAMOND, Mr. Democracy, Stanford University

„Sebastian Burduja este un vizionar și un lider autentic al cărui standard moral este de neegalat. Dintre toți studenții pe care i-am avut vreme de 16 ani la Harvard, Sebastian se află în top, fiind cel despre care aș paria că va ajunge lider mondial. Este un dar pentru România și poporul ei.“ STEVE JARDING, Harvard Teacher of the Year

O poveste adevărată și foarte puțin cunoscută despre un reprezentant de
vânzări de la Bayer din România.
Victor Capesius, cetățean de origine romană, s-a alăturat naziștilor din
SS în 1943, la vârsta de 35 ani, și în scurt timp a ajuns farmacist-șef
la Auschwitz.
Cartea prezintă amănunțit regimul de teroare instituit de Capesius în
lagăr, felul în care acesta a scăpat de justiția vremii și, în final,
modul prin care un procuror curajos și răbdător a reușit, după 20 de ani
de la sfârșitul războiului, să-l aducă pe farmacist în fața
judecătorilor pentru a fi acuzat de crimă.

Ce tari desemneaza acronimul BRICS? Care este actul de nastere al
Europei? Cine au fost mogulii? Cana a aparut Statul Islamic?
La toate aceste intrebari si la multe altele raspunde Zapping prin
istoria lumii. De la marile imperii ale Antichitatii la prabusirea
Uniunii Sovietice, de la Europa lui Carol cel Mare la China secolului al
XIX-lea, amitind intemeierea Statelor Unite ale Americii si lungul drum
al obtinerii independentei Africii, cartea de fata ne invita la o
calatorie de-a lungul veacurilor, analizeaza evolutia marilor
civilizatii, noua importanta a Indiei, a Iranului, a Rusiei, a Braziliei
si descifreaza noua ordine mondiala care se contureaza astazi.
Texte scurte, pline de informatii si usor de inteles.
Peste 500 de documente si fotografii.

Ceaușescu trăise în paradisul său comunist, ținut cumva deoparte de o armată de politruci (membri de partid și activiști de la toate nivelurile, „oameni de cultură și artă“, gazetari, factori de influență externă) care trăiau bine de pe urma revoluției permanente și a terorismului de stat ceaușist. Făcea figură de revoluționar de profesie (cum se recomanda), i se spunea că este un om nou al unei lumi noi și, în această calitate, promitea un viitor luminos României, Europei și întregii lumi. Îi plăcea să se creadă o personalitate mondială, la intersecția plăcilor tectonice politice mondiale, mediator între Est și Vest și între Nord și Sud. Trăia într‑o revoluție permanentă, din care s‑a dezmeticit prea târziu.

Anul 1989 l‑a trezit brusc din acest vis frumos.

O carte-document care consemnează cronologic evenimentele majore în care a fost implicat Nicolae Ceaușescu în anul 1989.

Această carte nu este o biografie a lui Ceaușescu și nici măcar a ultimului an al dictaturii sale personale. Inevitabil, voi face incursiuni biografice pentru a‑i contextualiza comportamentul, însă nu acesta este obiectivul paginilor pe care le aveți în față. Ele își propun să fie, în primul rând, o cronografie a evenimentelor și ideilor care au prefigurat, anticipat, sugerat evenimentele din decembrie 1989. Pe baza informațiilor, a discursurilor publice și a intuițiilor personale, voi încerca să schițez un portret în mișcare, pe ultima turnantă, al societății socialiste românești, al „ctitoriilor“, al „mărețelor înfăptuiri“. Să creionez chipul eroului ideal al narațiunii socialiste: omul universal, omul preamărit de politruci și de artiști.

El este un Ceaușescu idealizat, fără prea multe legături cu realitatea. Eminescu, voievozi, eroi sunt întrupați în una și aceeași persoană. Voi încerca să fac o arheologie instituțională, identificând forme de putere, de influență, instituții de exercitarea autorității. E prea mult să fac un inventar al imensului front de lăudători. Ei sunt omniprezenți. Ei sunt cei care întrețin iluzia că Nicolae Ceaușescu a fost, este, trebuie iubit și respectat. Voi vorbi și despre această rețea de influență „fabulatorie“, dar și despre strategiile regizorale, din care răzbate deseori xenofobia, contrabalansată de democrația „muncitoresc‑revoluționară“ bazată pe fundamentalisme naționaliste. Sorin Șerb

SORIN ȘERB este absolvent al Facultății de Filologie din București. A colaborat cu proză, poezie, reportaje, comentarii, cronici de carte, de expoziție și de film la Contrapunct, România literară, Luceafărul, Dreptatea, Filmul, Viitorul, 22, Dilema, Arta, Astra. A publicat volume de poezie și proză: Monologul camionului (Albatros, 1995), Istoria muștelor (Vremea, 2013), Manual de limba mută (Vremea, 2015), Firimituri (Vremea, 2017), La înmormântarea patului (Vremea, 2019). A tradus numeroase cărți (literatură și nonficțiune) pentru editurile Litera, RAO, Niculescu și Corint. Din 1991 este redactor la Europa Liberă și BBC.

Pornind mai ales de la date culese pe teren, care au fost puse în paralel cu informaţii extrase dintr-o vastă bibliografie, cercetarea de faţă, desfăşurată de-a lungul multor ani, şi-a propus o investigare a iconografiei vrăjitoriei în cultura română, așa cum se configurează ea în legătură cu o temă fundamentală a artei religioase: Judecata de Apoi. Prezentul studiu se doreşte a fi o contribuţie la antropologia vizuală, dat fiind că are în vedere modul în care imaginarul a modelat reprezentările iconografice, dar şi măsura în care acestea au devenit purtătoarele unor semnificaţii sociale, creând vectori de sens în comunităţile care aveau acces la ele. Analizele din această carte au fost foarte sensibile la chestiuni de diacronie (istoria artei, istoria limbii române, cronologia generală a vrăjitoriei româneşti şi europene), precum și la principiile riguroase ale analizei iconografice şi iconologice. Nădăjduim că punerea în relație a imaginilor care arată chinurile vrăjitoarelor în Iad cu diverse categorii de texte și cu credințe populare dintre cele mai variate va trezi interesul unui public cât mai larg, stimulându-l să se implice activ în conservarea și valorificarea patrimoniului artistic românesc. (Ioan Pop-Curșeu, Ștefana Pop-Curșeu)

Cartea conține 100 de pagini color, ilustrate cu fotografiile autorilor.

Prefață de Konrad Gündisch

Proiect editorial apărut sub egida Fundației „M&V Schmidt”

Am citit cu mult interes și cu admirație manuscrisul acestei cărți. Interes, deoarece pentru un istoric orice izvor autentic, care a supraviețuit vitregiilor timpului, este deosebit de valoros. Admirație, pentru că au fost salvate documente importante nu numai pentru trecutul locuitorilor sași din Criț, ci și pentru cercetarea istorică a unui exemplu deosebit de autoorganizare și autodisciplinare socială a sașilor din Ardeal, cam singular astăzi chiar și pe plan european.
Ruxandra Hurezean nu numai că a salvat aceste izvoare prin inventariere și scanare, ea le-a făcut accesibile cercetătorilor români care studiază structurile și organizațiile specifice Ardealului prin traducerea lor în limba română, datorată Lianei Iunesch. Aceste structuri și organizații au interferat cu diferitele comunități etnice care conviețuiesc de secole în Ardeal, după cum remarcă și doamna Hurezean, referindu-se la Vecini și Vecinătăți în Transilvania, volum coordonat de către regretatul antropolog Vintilă Mihăilescu.
Ruxandra Hurezean prezintă aceste asociații în mod detaliat, descriind multiplele aspecte ale organizării lor, ale orânduirii conviețuirii între oameni, ale disciplinării sociale liber consimțite de către membrii vecinătăților, chiar și prin pedepse, ale reglementării amănunțite a vieții cotidiene, ale tradițiilor legate de aplicarea statutelor de vecinătăți. Astfel, ele au asigurat timp de secole liniștea, moralitatea, ordinea publică și ajutorarea reciprocă în cadrul comunităților săsești.
Prezentarea se bazează pe cazul specific al vecinătăților săsești din satul Criț în contextul mai larg al cercetărilor publicate de alți istorici și antropologi germani și români. În anexă sunt editate în mod exemplar mai multe articușe (statute) păstrate de către Biserica Evanghelică din Criț, întreprindere anevoioasă atât în ce privește transcrierea unor documente parvenite în parte încă din secolul al XVII-lea și scrise de mână, cât și în traducerea corectă și perfect inteligibilă a textelor redactate într-o germană veche în limba română.
Recomand cu căldură această lucrare interesantă, nu numai pentru locuitorii de ieri și de astăzi ai comunei Criț, tuturor celor interesați de istoria Ardealului și, bineînțeles, cercetătorilor vieții cotidiene române și europene în decursul istoriei. (Prof. dr. Konrad Gündisch)

* * *

Modelul de organizare și conviețuire adoptat de sași este, în fond, o formulă de bune practici bazată pe autoguvernare, un set de reguli reieșite din viață și asumate conștient de membrii comunităților lor.
Poate așa se explică și faptul că aceste comunități au rezistat timp de peste 800 de ani în pofida multor încercări cu adevărat cumplite prin care au trecut.
Sașii nu au renunțat la felul lor de trai împreună și ajutor frățesc nici după ce au emigrat din România în Germania sau în alte țări de pe Glob. Acolo unde au ajuns, ei și-au refăcut pe cât a fost posibil Vecinătățile, chiar dacă nu mai erau cu adevărat vecini, ci locuiau la distanță. (Ruxandra Hurezean)

* * *

Credem că identitatea unei comunități, dar și a unei națiuni, este dată de patrimoniul cultural al acesteia. Considerăm că este de datoria fiecăruia dintre noi să ne însușim moștenirea culturală și să contribuim ca generația noastră să ofere viitorului o moștenire mai bogată și mai valoroasă. Astfel, printre proiectele derulate de noi se numără Festivalul „Săptămâna Haferland”, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, finanțarea publicării în limba română și germană a volumelor Povestea sașilor din Transilvania, spusă chiar de ei și Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași semnate de Ruxandra Hurezean, colaborarea cu manifestări culturale de renume precum SoNoRo Conac sau Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, alături de care am organizat concerte memorabile în satele săsești, sponsorizarea documentarului „Orgile din Transilvania” și seria de concerte „Musica Coronensis”. (Fundația „M&V Schmidt”)

* * *

Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie și Istorie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a consacrat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și pentru cea naționaală. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit Premiul Mass-Media al Ambasadei Germane la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

* * *

Liana Iunesch este conferențiar universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, coordonatoare a programului de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar în limba germană.