Istorie & Politologie

În ultimii ani, numele președintelui american s-a aflat pe toate buzele. Pe toate meridianele, există persoane vrăjite de cuvintele și de acțiunile lui, în timp ce mulți alții sunt uluiți, chiar șocați. Dorința de a afla cât mai multe despre el crește pe zi ce trece, iar această carte este în măsură să o îndeplinească. Cele șaptesprezece interviuri luate președintelui Donald Trump sunt firul roșu pe care autorul îl urmează cu persuasiune și cu ajutorul căruia reușește dezvăluirea incredibilei și capricioasei personalități a celui mai controversat, probabil, președinte american de până acum. Aceasta este o performanță greu de egalat. Niciun locatar de până acum al Casei Albe nu a acordat vreodată atât de multe interviuri unui singur autor. Fiecare pagină înseamnă un nou pas în descifrarea caracterului inconsecvent, nestatornic, uneori răzbunător al omului Donald Trump. De la un capitol la altul, Bob Woodward surprinde prin ușurința de a se transforma din jurnalist în istoric și invers, dacă narațiunea și contextul o cer. Această carte nu este un șir foarte lung de întrebări și răspunsuri, ci o lecție de istorie și, de ce nu, de viață.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrări de știință, istorie, filosofie și literatură,
inclusiv al colecțiilor Philosophers in 90 Minutes și The Big Idea: Scientists Who Changed the World. Romanul său A Season in Abyssinia a fost distins cu premiul Somerset Maugham, iar lucrarea Medici: Godfathers of the Renaissance a devenit bestseller pe listele ziarului The Sunday Times.
În cariera sa, Strathern a mai predat filosofie și matematică la Kingston University.

Oricât ar fi fost de mari cheltuielile, oricare ar fi fost costumul, fie el unul căutat în străfundurile istoriei, fie unul de caracter, extras din contemporaneitate, fie unul bine implantat în tradițiile etnografice ale țării, înaintașii noștri de acum un veac și jumătate nu-și refuzau niciodată călătoria în timp și spațiu cu ajutorul travestiului care le crea iluzia că sunt alții, noi, transfigurați, fie și pentru o clipă de visare.

Jocul de-a istoria este cuceritor, copleșitor și recompensant! Nu este aceasta o viață dusă într-un perpetuu carnaval?

Poftiți să o vizitați. Sau, să o citiți. Căci între aceste coperți se află rădăcinile și sămânța vieții mele din vis!

Adrian-Silvan Ionescu

Sir Noel Malcolm, Falcultatea de Istorie, Universitatea Oxford, profesor, istoric, cercetător.

Daron Acemoglu este profesor Elizabeth and James Killian de Economie la MIT. În 2005 a primit medalia John Bates Clark acordată economiștilor sub 40 de ani care au avut o contribuție substanțială la gândirea și practica economică.

James A. Robinson este politolog și economist și unul dintre cei opt profesori universitari actuali de la Universitatea din Chicago. Specializat în America Latină și Africa, el desfășoară, în prezent, o muncă de cercetare despre Bolivia, Republica Democrată Congo, Sierra Leone, Haiti și Columbia unde a predat ani la rând pe parcursul verii la Universitatea Anzilor din Bogota.

În cele câteva pagini care urmează am încercat să ofer un portret al lui Nae Ionescu și al soției sale, Elena-Margareta, priviți dintr-un alt unghi, nu acela al cercetătorului științific bazat pe probitatea și temeinicia studiului academic, ci al nepoatei care vorbește despre bunicii ei și despre copiii acestora, despre o altă „corabie a lui Nae“, cea intimă ‒ misiune pe care nu o putea îndeplini nimeni altcineva decât un membru al familiei.

Anca Irina Ionescu

Număr coordonat de Dalia Báthory, Ștefan Bosomitu, Cosmin Budeancă

O sinteză în patru volume a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848‑1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei

Ultimii șaptezeci de ani de existență a Imperiului Habsburgic, de la revoluțiile din 1848 pînă la înfrîngerea în Primul Război Mondial, au fost marcați de evoluții cu efecte profunde asupra principalelor sale componente și a diverselor teritorii aflate sub suveranitatea Casei de Habsburg. Analizînd date statistice și reglementări ale perioadei, autorii studiilor reunite în volumul de față alcătuiesc o imagine detaliată a unora dintre aceste efecte din punct de vedere economic, social, cultural, militar și juridic. Încadrarea economiei Imperiului în procesul european de industrializare, politicile economice promovate de Monarhia Habsburgică, problema statului supranațional, fundamentele sistemului juridic și rolul armatei chezaro-crăiești în menținerea coeziunii interne și externe a Monarhiei sînt unele dintre aspectele care vădesc complexitatea statului dualist austro-ungar.

„Textele aduc o contribuție esențială la cunoașterea monarhiei dunărene și mai ales la evidențierea efectelor de durată ale stăpînirii austriece în provinciile românești sau la detalierea relațiilor dintre Regatul României și Imperiul Habsburgic sau (între 1867 și 1918) cel Austro‑Ungar. Viziunile reputaților istorici austrieci ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai ușor cu cercetările și concluziile specialiștilor din România, îmbunătățind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, în spiritul adevărului omenește posibil, mereu perfectibil.” (Ioan-Aurel Pop)

La peste două decenii de la prăbușirea Zidului Berlinului, David Priestland, profesor de istorie la Oxford, ne oferă cea mai amplă trecere în revistă a comunismului, de la originile din timpul Revoluției Franceze până la dominația din secolul XX. Nu lipsesc nici un personaj și nici un eveniment important, de la Marx, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen la Che Guevara, Fidel Castro, Tito, Ceaușescu și Gorbaciov.
Autorul reușește să descopere amănunte inedite în biografii sau evenimente care au influențat deciziile acestor oameni.
Cu toate că este o carte de istorie, Steagul roșu este neașteptat de actuală. Dincolo de înșiruirea cronologică a faptelor, autorul identifică tipare, relații cauză–efect și mecanisme care te fac, după ce citești cartea, să rămâi pe gânduri ori de câte ori te uiți la un buletin de știri sau deschizi un ziar.
În actuala perioadă de incertitudine economică, nu trebuie să uităm că necunoașterea istoriei ne condamnă la repetarea ei.
Comparabilă cu contribuțiile remarcabile ale unor autori ca Archie Brown și Robert Service, cartea Steagul roșu este o exegeză critică monumentală a comunismului ca religie seculară, ca utopie transpusă, cu un imens preț uman, în realitățile sistemelor de tip bolșevic. Sunt cutremurătoare paginile despre experiențele comunismului în Asia, încă prea puțin explorate.
Vladimir Tismăneanu

Impresionant… Priestland scrie cu eleganță și stil.
The Times

Dr. TIMOTHY C. WINEGARD deține titlul de doctor în istorie, obținut la Universitatea Oxford.
Este profesor de istorie și științe politice la Colorado Mesa University din Grand Junction și antrenor principal al echipei universitare de hochei. Dr. Winegard a fost ofițer în forțele armate canadiene și britanice, a avut apariții în rețeaua TV C-SPAN, în dezbateri televizate și în documentare. Este un autor de nivel internațional, având publicate alte patru cărți din domeniul istoriei militare și al studiilor indigene.

File de o istorie ilustrată la 100 de ani de la Marele Război și Marea Unire. Imagini inedite, imagini colorizate, chipuri și scene transmise peste secol, văd astăzi lumina tiparului. Este povestea Armatei române, a oamenilor politici, a regilor, reginelor și a unui popor care a dat totul, o Românie Mare.

***

În cei patru ani de confruntare armată, s-au adoptat decizii politice și militare greșite, pripite sau neinspirate, adoptate sub presiunea opiniei publice sau la sugestia aliaților, care au alternat cu cele foarte bune, în care existau factori de risc, demonstrându-se curajul unor lideri de a merge până la capăt pentru îndeplinirea scopului politic și militar pentru care țara și armata fuseseră angajate în război.
În cei patru ani de luptă și jertfă, au ieșit în evidență aspectele pozitive și negative ale războiului în cadrul unei alianțe cu mari puteri, factorii de risc temporari, dar și avantajele care decurg dintr-o asemenea situație, atunci când efortul s-a concentrat pe obiective precise, de interes general.
Au fost patru ani în care românii din teritoriile aflate sub dominație străină, încă de la începutul războiului (cazul celor din Transilvania și Bucovina), ori în faza finală a acestuia (românii din Basarabia), s-au implicat sub diferite forme în sprijinul Armatei române, s-au constituit în structuri militare proprii și au participat la apărarea Marii Uniri decise la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia.

Întrebarea Unde e Aromânia?  sună mai degrabă ca o provocare. Totuşi, pentru autorul acestei cărţi, răspunsul e oarecum firesc : Aromânia e acolo unde au trăit, trăiesc  şi vor trăi aromâni în carne şi oase, care doresc să-şi cultive diferenţele şi limba, să-şi împărtăşească experienţele comune şi să le transmită mai departe, să facă planuri pentru viitor. Lumea aromână, armânamea, nu are un sens şi un viitor credibil decât concepută, proiectată, imaginată, în configuraţia ei completă : aromânii care au rămas în regiunile unde sunt atestaţi de-a lungul istoriei, cei care le-au părăsit de voie, de nevoie, dând naştere unor circuite diasporice de o rară complexitate, cei care s-au stabilit grupaţi în România în perioada interbelică…

„Lectura cărţii de faţă răspunde majorităţii dilemelor ideologice care pot apare în încercarea de a da sens unui haos aparent. Şi de a înţelege rolul şi locul politicii - atât practice, cât şi teoretice - în societatea noastră. Este o carte pe care publicul românofon de pretutindeni o va putea parcurge cu folos. Efortul teoretic al lui lgor Munteanu va putea da celor care s-au rătăcit şi vor să regăsească drumul o serie de repere în funcţie de care se vor putea orienta în vremuri mai mult sau mai puţin întunecate. lar celor care vor să treacă de la vorbe la fapte, aşa cum a făcut-o deja autorul, să-şi definească misiunea.” (Cristian Pîrvulescu)

Textele din aceste volume aduc informații exacte, bazate pe documente de arhivă și pe mărturii, constituind un material de referință pentru această temă.

 Titlurile volumelor:

1. Episcop Vasile Aftenie - viața și martiriul

2. Episcop Valeriu Traian Frențiu - viața și martiriul

3. Episcop Ioan Suciu - viața și martiriul

4. Episcop Tit Liviu Chinezu - viața și martiriul

5. Episcop Ioan Bălan - viața și martiriul

6. Episcop Alexandru Rusu - viața și martiriul

7. Episcop Iuliu Hossu - viața și martiriul

8. „Lichidarea” stalinistă a Bisericii Române Unite

9. Desfășurarea pe teren a „lichidării”Bisericii Române Unite în 1948

10. Răspunsul Episcopatului greco-catolic la persecuție (1944-1948)

11. Calea Crucii comună a Episcopatului greco-catolic (1948-1956)

12. Persecuția împotriva Bisericii Române Unite până la moartea episcopului Iuliu Hossu

În anul 1948, România era o ţară ocupată de sovietici, care aveau prezente Armata Roşie, consilieri, agenţi KGB1, societăţi mixte (SOVROM-uri 2 ), iar liderii politici români nu întreprindeau nicio acţiune fără avizul prealabil al Kremlinului. Reamintim că Stalin dăduse ordinul de atac împotriva Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la 2.03.1945. În România, persecuția împotriva Bisericii Catolice (Romano Catolică și Greco-Catolică) a început progresiv, încă din 1944, urmând ca atacul decisiv împotriva ambelor Biserici să fie declanșat de-a lungul anului 1948. Lucrurile s-au desfășurat după cum urmează: 

A. S-a pornit o ofensivă deschisă împotriva Bisericii Catolice în general, care s-a desfășurat de-a lungul întregului an 1948 și urmărea să-i limiteze în mod radical structura și mijloacele de acțiune. 

B. În paralel, s-a lansat „operațiunea de unificare”, adică atacul împotriva Bisericii Greco-Catolice, care a culminat cu un adevărat „asalt” asupra tuturor localităților cu greco-catolici din Transilvania, având drept obiectiv „lichidarea” acestei Biserici și preluarea de către Biserica Ortodoxă Română a tuturor bisericilor greco-catolice, a catedralelor, a unora dintre mănăstiri, precum și a credincioșilor grecocatolici „trecuți” la ortodoxie. 

C. Imediat după „lichidarea” Bisericii Greco-Catolice (la 1.12.1948) s-a trecut la atacul împotriva Bisericii Romano Catolice, care a avut drept obiectiv preluarea de către Securitate a controlului asupra structurilor de conducere ale acestei Biserici.

În timpul desfășurării persecuției, apoi a „asaltului” împotriva Bisericii Române Unite, episcopii greco-catolici nu avuseseră cum să afle ceva despre: 

• „Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie” (Planul Ministerului Cultelor); 

• Înființarea Comisiei CC al PMR care a coordonat „asaltul”; 

• Dispozițiile III și IV ale Ministerului Cultelor, deoarece acestea fuseseră publicate doar în documente interne ale MAI (în schimb, Dispozițiile I și II, cu trecerile în grup și prin capii de familie, le fuseseră accesibile prin presa cotidiană); 

• Cele trei ordine circulare secrete ale Securității. 

• Ei n-au avut cum să realizeze că preluarea bisericilor s-a desfășurat – conform unor ordine secrete, după cum știm astăzi – fără nicio legătură cu „trecerile” la ortodoxie, respectiv cu „procentele” acestor „treceri”. 

După ieșirea din închisoarea Sighet a celor trei episcopi supraviețuitori, la 4.01.1955, aflându-se timp de un an și trei luni în Domiciliu Obligatoriu (D.O.) comun, ei au putut fi vizitați de preoți cu responsabilități din toate eparhiile. Aceștia le-au relatat cele întâmplate în Etapele Iși II ale „asaltului”, în timp ce episcopii erau blocați la reședințe. Dar nici preoții care i-au vizitat, și care fuseseră la rândul lor alungați sau arestați, nu-și putuseră crea o imagine clară și completă asupra Etapei a III-a a „asaltului”.

Planificarea „lichidării” Bisericii Române Unite

În acest volum 8 prezentăm planul, de proveniență stalinistă, proiectat în vederea „lichidării” Bisericii Greco‑Catolice din România. Pe parcurs, va trebui să facem referiri și la modul în care a fost aplicat acest plan. Dar prezentarea efectivă a desfășurării „lichidării” pe teren se va face în volumul 9.

Subliniem încă de la început faptul că evenimentele descrise în volumele 8 și 9 s-au desfășurat doar între anii 1944 și 1948.

 De ce trebuie dovedită și înțeleasă persecuția din ură față de credință, care a dus la moartea episcopilor greco‑catolici?

 a) În primul rând, este o cerință seculară a Bisericii:

 Este bineînțeles necesar să se găsească dovezi de necontestat asupra disponibilității pentru martiriu, pentru vărsarea sângelui, ca și asupra acceptării lui din partea victimei, dar este tot atât de necesar să apară, direct sau indirect, însă întotdeauna într‑un mod moralmente sigur, acel odium fidei [„ura față de credință”] din partea persecutorului. În lipsa acestui element, nu va fi un martiriu veritabil, conform doctrinei teologice și juridice dintotdeauna a Bisericii.

 b) Deoarece persecuția a avut loc la mai multe niveluri, care nu se disting cu ușurință.

Astfel, în urma analizei documentelor și a mărturiilor, s‑a ajuns foarte repede la concluzia că a existat mai întâi o persecuție împotriva Bisericii Române Unite cu Roma (a Bisericii Greco‑Catolice din România) în ansamblul său, iar în cadrul acesteia, unul dintre obiective a fost persecuția împotriva întregului Episcopat, prelungită apoi cu persecuția particulară împotriva fiecărui episcop în parte, până la moartea acestuia.

c) Deoarece înțelegerea persecuției permite înțelegerea cauzei pentru care și-au dat viața episcopii.

În acest sens, există o opinie după care suferința din anchetă sau moartea într‑o închisoare comunistă (cu regim de exterminare) sunt suficiente pentru a dovedi martiriul. Un răspuns clasic la această opinie este dat de Sfântul Toma din Aquino (1225‑1274) în comentariul său la Epistola către Efeseni (3,1): „Nu pedeapsa îl face pe martir, ci cauza […]”. Or, cauza pentru care au murit episcopii se poate clarifica doar dacă se înțelege persecuția.

Iuliu Hossu – trei portrete/ Iuliu Hossu - Three Portraits, volum bilingv, coordonat de Ruxandra Cesereanu.

Penitenciarul de la Sighet reprezintă polul negativ extrem din memorii. Împotriva degradării cu care sunt întâmpinați în închisoare (împotriva trupului batjocorit): „Băgăm bivolii la grajd!” după cum avertizează un gardian, viața episcopului va fi una de seninătate spirituală și iluminare continuă. Sufletul și spiritul vor compensa felul în care corpul era obstrucționat și pedepsit de autoritățile închisorii (prin foame, frig, mizerie, umilințe). Metoda este aceea a transfigurării: când sunt dezbrăcați de reverende și îmbrăcați în zeghe, clericii greco-catolici sunt transfigurați, percepându-se astfel investiți ca întemnițați pentru dreapta credință. „Aici nu este episcop”, replică Vasile Ciolpan, directorul primitiv al închisorii Sighet, atunci când Iuliu Hossu, la internarea în penitenciar se prezintă ca episcop. Or, tocmai în pofida persecuției și negației din partea autorităților, Iuliu Hossu va continua să fie episcop chiar și în închisoare, devenind „piatră” a Bisericii persecutate, dar supraviețuitoare. Deși i se confiscă rozariul și deși patru ani și șapte luni nu va mai avea permisiunea să liturghisească la Sighet, întrucât este cunoscător pe de rost al liturghiei, episcopul de Cluj-Gherla va liturghisi contemplativ, din adâncul spiritului și sufletului.

Odată cu înmulţirea actelor teroriste şi a confruntărilor militare din ultimul timp, precum şi cu apariţia ideologiilor fundamentaliste care se radicalizează din ce în ce mai mult, conflictul dintre creştini şi musulmani este, poate, mai vizibil ca oricând – însă nu este deloc unul nou. Alan G. Jamieson analizează, în lucrarea de faţă, lunga şi însângerata istorie a conflictului dintre creştini şi musulmani, scoţând în evidenţă, în studiul său concis, dar cuprinzător, cât de mult se leagă acest vechi conflict de evenimente decisive din istoria lumii.

Credinţa prin sabie începe cu primele secole zbuciumate ale conflictului, analizând preceptele religioase care au stat la baza ciocnirilor dintre creştini şi musulmani şi care, ulterior, au alimentat legendarele cruciade. Traversând întreaga întindere a teritoriilor arabe şi a celor creştine, Alan G. Jamieson face cronica furtunoasei epopei de la cuceririle arabe din secolul al Vll-lea, până la apariţia puternicului Imperiu Otoman şi prăbuşirea sa la sfârşitul Primului Război Mondial. In această carte, autorul analizează dinamica complexă a secolului XX, când lumea creştină a fost transformată în Occidentul secular, iar naţiunile islamice s-au eliberat de sub colonialismul european pentru a înfiinţa guverne care oscilează între laic şi religios.

De la Revoluţia Iraniană din 1979 la criza ostaticilor din Liban şi la recentele războaie din Siria, Irak şi Afganistan, Credinţa prin sabie scoate în evidenţă esenţa acestei îndelungate lupte, precum şi consecinţele sale.

Parfumul și istoria lui, din Antichitate și Evul Mediu până la alchimiști și designul aromelor secolului XXI.

Couture fragrance… unul dintre cele mai cochete secrete și Mandy Aftel, aromadesignerul celor mai mari nume de la Hollywood.

„Parfumes couture pentru simțuri și suflet.“ Vanity Fair

„Wild Roses l-am conceput pe relația dintre caisă și trandafir, pe care am susținut-o cu o bază de tarhon absolut. A fost un design foarte dificil până am reușit  să fac aromele de trandafir să evolueze de la un capăt la celălalt al parfumului, ca să-și dezvăluie toate fațetele și nuanțele.“ Mandy Aftel

„Credeți cumva că locul parfumului este doar la încheietura mâinii sau după ureche? Vă înșelați. Aromele au început să apară și în cele mai sofisticate cocteiluri, tot datorită lui Mandy Aftel. Flacoanele cu esențele concepute de ea se află în cele mai apreciate baruri și restaurante din toată America, iar barmanii cu experiență consideră că aromele adaugă o nouă dimensiune la experiența senzorială a unei băuturi de clasă.“ The New York Times

„Mandy Aftel este regina parfumurilor naturale, cea mai creativă personalitate din industria fragrance.“ The New York Times

„Mandy Aftel combină istoria și romantismul în toate creațiile ei năvalnice, păstrând neatins farmecul desăvârșit al naturii, amestecat cu emoţii și amintiri.“ Vogue

O amplă și erudită analiză a legăturilor istorice dintre Europa și Israel, cartea profesorului Andrei Marga examinează modul în care evreii au marcat istoria și cultura Europei, contribuind la formarea identității europene, dar și modul în care această influență s-a răsfrânt asupra poporului evreu. Făcând paralele între trecut și prezent, volumul examinează critic contextul istoric, politic și social în care s-a dezvoltat relația dintre cultura și civilizația europeană pe de o parte, și cea iudaică pe de altă parte, fiindcă, așa cum însuși autorul afirmă, „nu poți despărți Europa de componenta culturală evreiască fără a amputa o parte a sufletului ei".

Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurile înverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul, membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri care fugiseră în Marea Britanie atunci când Vladimir Putin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condiții suspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult, autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doar pentru a face pe plac Kremlinului. Volumul dezvăluie, în premieră, modul în care Rusia și‑a perfecționat arta și știința asasinatelor în afara țării – în vreme ce spionii occidentali urmăreau cu groază cum guvernele lor nu reușeau să se protejeze în fața amenințărilor. Pe baza unei vaste comori constituite din documente nepublicate, dovezi aruncate de către poliție și interviuri cu sute de surse din interior, această investigație mondială dezvăluie una dintre cele mai importante și îngrozitoare povești geopolitice ale vremii noastre.

Cunoscuta scriitoare si cercetatoare australiana ne propune o noua carte cu continut istoric amplu si temeinic documentat, dar elaborata ca o relatare captivanta, accesibila unui public larg, interesat de cunoasterea adevarului ascuns zeci de ani in arhivele sovietice. Sheila Fitzpatrick s-a specializat in istoria moderna a Rusiei pe care a avut posibilitatea sa o cunoasca nu numai din documente, ci si direct, din perioada Razboiului Rece cand a petrecut mai multi ani in Uniunea Sovietica. 

Subintitulata Anii periculosi din politica sovietica, cartea ne relateaza istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi sefi de stat din secolul al XX-lea, aflat in fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume, echipa uimitoare si ea prin aceeasi longevitate, caci unii dintre membrii ei - Molotov, Mikoian, Vorosilov, Kaganovici, marii supravietuitori - au ramas alaturi de conducator in toti cei 25 de ani cat s-a aflat la carma Uniunii Sovietice si au trecut impreuna prin momente de oroare din istoria tarii. Viata lor politica s-a impletit strans cu cea sociala, familiile se cunosteau, locuiau uneori in acelasi apartament sau isi faceau vizite la vile, dar nu neaparat din prietenie, ci din dorinta si nevoia de a fi la curent cu toate detaliile din viata rivalilor. 

Autoarea afirma direct sau indirect ca proiectele inumane precum colectivizarea fortata, marile epurari, campania de antisemitism din 1953 exemplificata prin asa-zisul complot al medicilor au pornit din initiativa lui Stalin si incearca sa vada care a fost aici rolul echipei, adica al Biroului Politic, caruia i se cerea intotdeauna sa voteze propunerile conducatorului. Este greu de gasit in istoria omenirii un alt grup de consilieri care sa fi ramas in preajma conducatorului statului atat de mult timp si atunci se pune intrebarea ce anume i-a tinut laolalta: loialitatea sau spaima pentru propria viata si viata celor dragi, caci acestia au fost adesea supusi unor persecutii cumplite, fara ca cei care chipurile detineau puterea in cadrul conducerii colective sa poata interveni. Constatand si exemplificand cu documente si fapte istorice dorinta membrilor echipei - sau a bandei cum este numita de alti cercetatori - de a ramane in preajma lui Stalin, unde se credea ca au putere, fara a avea in realitate alta putere decat sa i se supuna, sa-l aprobe si sa accepte sa se imbete alaturi de el in fiecare noapte, distrugandu-si sanatatea - autoarea este de parere ca putem vedea aici o monstruoasa putere difuza, exercitata de persoane invizibile impotriva tuturor, gata sa distruga tot, dar sa se si autodistruga. Stalin vorbeste mereu despre acei „ei“, care intocmesc dosare despre fiecare membru al nomenclaturii, nu cu un scop anume, ci pentru a putea recurge la el cand va fi cazul. Stalin ridica „neputincios“ din umeri, spunand ca „si despre el insusi au un ditamai dosarul“.

Tinut sub control prin frica, grupul celor din varf si membrii familiilor lor puteau fi arestati sau executati in orice moment, fara niciun alt motiv decat capriciul conducatorului. Si cu toate acestea, afirma autoarea - si aceasta este una dintre principalele contributii ale studiului ei prin care se deosebeste de alte lucrari similare - au constituit o adevarata echipa, de care Stalin avea nevoie, caci reprezenta instrumentul prin care isi exercita conducerea. Mai mult chiar, avea incredere in oamenii lui si (dupa ce ii „prelucrase“ bine, am adauga noi) le lasa tara pe mana in timpul unor vacante lungi care durau luni de zile, ceea ce face din ei o adevarata echipa, dar, asa cum afirma autoarea, o echipa in care viata era periculoasa, caci numai putini au supravietuit de la inceput pana la sfarsit.

Eric Lichtblau, jurnalist laureat cu doua premii Pulitzer este autorul best-sellerurilor Nazistii de langa noi si Bush’s Law: The Remaking of American Justice. A fost reporter pentru New York Times timp de 15 ani, colaborand si cu Los Angeles Times, The New Yorker, Time si alte publicatii. Locuieste langa Washington DC.

Multa vreme, Hrusciov a fost doar un personaj secundar in biografiile lui Stalin. Cartea lui William Taubman, bazata pe o documentatie ampla desfasurata pe parcursul a peste 20 de ani,  incearca sa-i dea lui Hrusciov locul pe care-l merita in istoria ultimului secol.

Tentativa lui indrazneata, dar confuza de a reforma comunismul a stat la originea unui lung si straniu proces de ascundere a unui sistem inuman sub o fata umana (la inceput, a lui insusi). Pe langa faptul ca el a pregatit calea pe care Mihail Gorbaciov si Boris Eltin aveau s-o urmeze dupa un sfert de veac, neputinta lui Hrusciov de a-si aseza tara pe o traiectorie noua, stabila si prospera a anticipat obstacolele care urmau sa stea in calea incercarilor de reforma ale acestora.

Ce i-a atras pe atatia barbati si atatea femei spre revolutie si comunism? Ce i-a facut sa ramana fideli cauzei dupa ce a inceput teribila varsare de sange? Ce i-a facut, cel putin pe unii dintre ei, s-o rupa cu propriul trecut si sa incerce sa reformeze regimul? In sfarsit, ce i-a nemultumit si i-a infrant, incepand astfel o lunga epoca de stagnare, urmata de prabusirea Uniunii Sovietice insesi? Biografia lui Hrusciov poate oferi cel putin cateva dintre raspunsuri.

Distinsa cu Premiul „Pulitzer” pentru biografie, aleasa „Cea mai buna carte a anului 2003” de: New York Times, Chicago Tribune, Los Angeles Times, Washington Post, The Economist si Toronto Globe and Mail

Cartea lui Wendy Lower investigheaza rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv in postura de ucigase sangeroase, a fost in mare masura ignorata. Autoarea identifica trei niveluri de „contribuþie” – martorele, complicele si ucigasele – si incearca sa extraga motivele care le-au determinat actiunile.

Pe baza cercetarilor desfasurate pe durata a douazeci de ani in arhivele Holocaustului, a accesului la documente post-sovietice si a interviurilor luate unor martori germani, sunt dezvaluite pentru prima oara actiunile directe a circa 500.000 de tinere femei pe campurile de lupta si in lagarele de exterminare.

Tortionarele lui Hitler va desfiinta unele dintre cele mai adanci convingeri privind rolul femeilor in timp de razboi si va arata ca genocidul a fost comis si cu sprijinul si participarea lor directa, desi dovezile au putut fi ascunse mai bine de saptezeci de ani.

Cartea despre Charles de Gaulle apare într-un moment comemorativ: 130 de ani de la nașterea și 50 de ani de la moartea marelui om politic francez.
Șef al Franței libere în timpul Rezistenței, al Guvernului provizoriu format cu trei zile înaintea debarcării aliaților în Normandia și președinte al Franței în două mandate, între 1958 și 1969, generalul de Gaulle a fost una dintre personalitățile care au marcat cursul politic al Europei postbelice.
Suveranitatea în exercitarea puterii a constituit fundamentul solid pe care Charles de Gaulle a fondat cea de a V-a Republică Franceză. Iar grandoarea Franței a fost scop și datorie.
Ce ne mai spune astăzi gaullismul? Iată una dintre întrebările la care încerc să răspund. Într-o Europă debusolată, ideile lui de Gaulle ar putea să ofere soluții. (George Apostoiu)

În ciuda importanței sale, emigrarea din România în Turcia nu a fost analizată de specialiștii din cele două țări la nivelul și profunzimea pe care le merită. Cartea pe care o aveți în mână este o excepție. Lucrarea lui Metin Omer, care se concentrează pe emigrările din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale, este un demers științific unic în domeniu. Autorul a folosit într-un mod echilibrat documente din arhivele românești și turcești, dar și alte surse. Pe lângă abilitatea în cercetare, faptul că acesta poate să privească și să înțeleagă fenomenul din poziții diferite, „din interior și din afară”, aduce un plus de valoare lucrării. Prin conținutul ei, lucrarea aduce o contribuție nu numai înțelegerii relațiilor româno-turce, ci și istoriei locale ale turcilor din Balcani, tătarilor crimeeni și găgăuzilor. Sperăm ca și emigrările de dinaintea Primului Război Mondial și de după cel de-Al Doilea Război Mondial să fie analizate cu aceeași rigoare științifică de autor și alți cercetători.

prof. univ. dr. Hakan Kırımlı, Universitatea „Bilkent”, Ankara

***

Într-o carte-interviu publicată în anul 2010, istoricul Kemal H. Karpat mărturisea că cea mai puternică amintire a perioadei din viața sa petrecută în România a fost emigrarea unui grup de familii din satul său natal Armutlu (azi Turda, județul Tulcea), în anul 1935. În ziua în care grupul se pregătea să plece, înainte de a porni spre portul Constanța unde urmau să se îmbarce pe vaporul a cărui destinație era Turcia, liderul grupului, hogea Salim, imamul din Babadag, a ținut un discurs în fața locuitorilor români și bulgari care se adunaseră să îi conducă. Acesta a spus că au trăit în Dobrogea cu toată lumea în frăție, că pământul acestei zone a devenit parte a ființei lor și că își părăsesc patria pentru a se întoarce în propria țară. La final, toți și-au ridicat pălăriile în semn de respect pentru oameni și locuri. Apoi, „au pornit la drum dar, încet-încet (…) caii parcă nu voiau să meargă, pașii erau făcuți fără tragere de inimă, cu greu, de ziceai că nu vor să plece din acele pământuri. Grupul a început să iasă ușor-ușor din satul nostru, din pământurile noastre. Câinii lătrau, nici ei nu voiau să plece. (…) Au început să meargă spre Constanța de parcă o făceau forțat, cu căruțele scrâșnind, cu caii împotrivindu-se, cu femeile plângând, cu copiii care plângeau și jeleau, cu bărbații care aveau capetele plecate încercând să nu se uite în urmă. (…) Chiar lângă mezarlâc (n.n. cimitirul musulman), ca și când cineva ar fi dat un ordin, s-au oprit toate căruțele. Toți au coborât, de la copii la bătrâni s-au întors spre mezarlâc și, deschizându-și palmele, s-au rugat. (…) Apoi, seara, acele case pline de viață au rămas întunecate și goale. Imediat au sosit bufnițele care au scos strigăte de jale de parcă cineva ar fi murit. O perioadă, câinii care plecaseră cu emigranții s-au întors la locurile lor. S-au întors acasă și lătrau în căutarea stăpânilor. Însă stăpânii lor se îndreptau spre Anatolia. Au lătrat, au lătrat, au lătrat, dar nimeni nu le-a deschis ușa, nu le-a dat de mâncare. Zona era pustie. Apoi s-au întors pe drumul din care veniseră și au încercat să ajungă din urmă căruțele care plecaseră. Unii au ajuns, alții au murit pe drum. Nici câinele nu vrea să își părăsească patria, locul în care s-a născut. Dar omul!?!”

În anul 711, berberul călit în soarele arzător al Saharei, Tāriq ibn Ziyād, trece din Africa de Nord în Europa, mai precis în Peninsula Iberică, traversând Coloanele lui Hercule, care, de atunci, îi vor păstra numele drept Gibraltar (Jabal Tāriq, Muntele lui Tariq). Mânat de imboldul politico-religios al noului Imperiu Arab, condus din Damasc de dinastia califilor Umayyazi, Tāriq supune Peninsula Iberică, devenită al-Andalus. Este începutul unei noi ere, în fapt, a 800 de ani, care va marca nu doar confruntări între identități adeseori contrare, ci şi influențe culturale, generatoare ale unei societăți heterodoxe, căreia numai un nou război religios i-ar fi putut pune capăt: Reconquista.

***

Antisemitismul iberic se naște cu mult înainte ca însuși conceptul să fie definit, mai precis în perioada Evului Mediu târziu, doar că, spre deosebire de alte spații creștin-catolice, el se fundamentează pe problematica pe care o va ridica apariția unei noi categorii socio-confesionale: evreul convertit la creștinism. Silogismul pe care se va construi identitatea iudeo-convertitului în imaginarul creștin este, în varianta sa simplificată, acesta: evreul este impur, convertitul este evreu, deci convertitul este impur. Conform interpretării dominante, botezul nu a reușit să creeze o mutație ontologică în ființa iudeo-convertitului, din contră, convertitul rămâne un factor disturbant, un element de impuritate continuă în corpul social spaniol, care trebuie să fie eliminat.

***

Lucrarea de față își propune să analizeze modalitatea inedită prin care se construiește identitatea unui Același devenit străin, într-un context special, al Spaniei de la sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii. Este momentul unei schimbări structurale în spațiul iberic. Străinul face parte inițial din cadrul aceleiași comunități religioase, dar el este desprins de corpul social și definit precum Celălalt și, uneori, ca un Celălalt absolut, pornind pentru prima dată de la criterii etnice. În acest proces de diferențiere, autoritatea laică joacă un rol tot mai important. Ea este cea care, dorind să creeze un stat unitar, deci o identitate statală proprie, apelează la figura convertitului ca mijloc de diferențiere. Construcția identității străinului are, așadar, baze rasiste și putem chiar vorbi de antisemitism avant la lettre. Voi argumenta că aceasta este dominată de figura evreului convertit, a „evreului ascuns”. Ea se realizează pe trei căi: intelectuală, prin opere literare, corespondențe ale clericilor etc.; populară, prin predici, pamflete, iconografie; prin decizii ale autorităților, care sunt, de asemenea, discursuri, edicte etc. Ea are un fundament religios, dar și unul laic. De asemenea, este tridimensională, incluzând perspectiva creștinilor vechi, perspectiva evreilor expulzați și perspectiva iudeo-convertiților. Dominantă va fi însă perspectiva creștinilor vechi.