Istorie & Politologie

„Regelui să-i dăruiești viața și averea, dar onoarea este patrimoniul sufletului și sufletul îi aparține numai lui Dumnezeu.” - acest motto îl caracterizează integral pe eroul acestor povestiri.

A fost dispus să-și dea viața pe front în război pentru Rege și țară, averea din moși-strămoși i-a luat-o statul comunist, dar onoarea nu i-a răpit-o nimeni, niciodată. Nu a acceptat să-și calce jurământul depus ca să-și scurteze măcar cu o zi robia în Gulagul sovietic, iar sufletul și l-a păstrat neprihănit pe pământ aproape un secol, știind că aparține numai lui Dumnezeu.

Gheorghe Martinuzzi Utyeszenics (1482–1551), cunoscut sub numele de „Fratele György”, a fost episcop de Oradea, primat de Ungaria, cardinal, inalt tezaurar, judecator suprem, comandant militar, locotenent regal in Ungaria si voievod al Transilvaniei. A fost un personaj genial, ambitios, iscusit si influent,  autoritar si vizionar, unul dintre cei mai ilustri oameni de stat est-europeni din toate timpurile. Nascut intr-un castel in Dalmatia din parinti nobili scapatati, dupa o perioada de viata monahala in Ungaria si Polonia, Gheorghe Martinuzzi a primit alte ranguri ecleziale, administrative si militare in Regatul Ungariei lui Ioan I Zápolya si in Transilvania. Obiectivul sau politic a fost sa mentina echilibrul intre marile puteri ale epocii, cea habsburgica si cea otomana, cu scopul de a salvgarda integritatea teritoriala a regatului maghiar. In mod paradoxal insa, politica sa a avut efectul contrar: nasterea Principatului Transilvaniei si, ca urmare, divizarea tripartita a Ungariei.
Desi a fost principalul autor al cedarii Transilvaniei catre Casa de Austria, acuzat de cadere la invoiala cu sultanul, dupa ocupatia habsburgica a tarii, Gheorghe Martinuzzi a fost ucis din porunca lui Ferdinand de Habsburg in castelul sau de la Vintu de Jos. Cadavrul, mutilat ingrozitor, a ramas neinhumat timp de mai mult de saptezeci de zile. Sfintul Scaun a deschis o ancheta pentru judecarea ucigasilor cardinalului. In final, a prevalat insa ratiunea de stat: Ferdinand si complicii sai au fost deplin absolviti de vina.

Axul motor al modernizării societăţii româneşti a fost recăpătarea sentimentului demnităţii. Modernizarea însemna, pentru Alecu Russo şi alţi patrioţi din generaţia sa, îndreptarea din şale, încetarea „coloveranţiilor”, a temenelelor pe care şalvarii, spre deosebire de pantaloni, le îngăduiau fără riscul de a pocni cusăturile. Din punct de vedere cultural, modernizarea ca verticalizare însemna recuperarea istoriografică a trecutului românesc şi crearea unui sistem de economie simbolică, legând organic cultura populară de cea a elitelor naţionale. Anunţat de multe proiecte culturale, de la cele ale lui Ioan Heliade‑Rădulescu, Gheorghe Asachi, Mihail Kogălniceanu sau Alecu Hurmuzachi, acest program a fost cel mai strălucit pus în pagină de societatea Junimea şi Convorbiri literare. Din punct de vedere politic, tipul de modernizare pentru care luptau Alecu Russo şi generaţia sa presupunea, în formularea sintetică a lui Ion C. Brătianu, libertatea personală prin independenţa naţională. Din punct de vedere economic,
modernizarea României presupunea dezvoltarea economiei româneşti prin adoptarea unui program economic care să îmbine armonios protecţionismul economic necesar dezvoltării industriilor naţionale cu economia la scară umană, a micii pieţe libere. (Mircea Platon)

Strălucita pledoarie a scriitorului și istoricului Mircea Platon pentru reconstruirea demnității naționale se constituie într-o lecție de istorie a cărei menire este revivifierea rădăcinilor tradiției naționale și întoarcerea cu fața spre modelele fondatoare ale României moderne. Altminteri spus, lectura corectă a istoriei făcută de un cărturar, pentru care erudiția, verticalitatea și onestitatea sunt calități intrinseci, ne oferă soluțiile necesare pentru a depăși un impas la suprafață insurmontabil. Dacă ai demnitatea rădăcinilor proprii, problemele se transformă în situații ce-și impun de la sine soluționarea. Istoria citită corect îți oferă răspunsurile la toate întrebările. Aproape.

Cu totii purtam in noi – constienti sau nu – trecutul, unii cu indiferenta sau anxietate, iar altii cu demnitate si curaj. O mostra de trecut demn si curajos – adevarata lectie despre lume – este acest mesaj din 1919 al lui Vasile Parvan, ramas in continuare, in multe privinte, Datoria vietii noastre. Sa-l recitim, sa-l intelegem si sa-l pretuim, intru gloria unei institutii care se cheama cu mandrie Universitatea noastra.
Gaudeamus igitur! (Ioan-Aurel Pop)

Ediție bilingvă, română-engleză; traducere de Teodora-Maria Sas. Prefață de Tudor Sălăgean

Lucrarea de față își propune să (re)aducă în atenția publicului principalele etnii și comunități istorice locale, respectiv aportul acestora la societatea și patrimoniul (multi)cultural al Clujului. Nu în ultimul rând, aceste pagini sunt dedicate Clujenilor prezenți și viitori, membri ai COMUNITĂȚILOR Comunității CLUJULUI... (Cosmin Cătălin Rusu)

The present work aims at (re)bringing to the public attention the main local historical ethnic groups and communities, namely their contribution to the society and the (multi)cultural heritage of Cluj. Last but not least, these pages are dedicated to the present and future citizens of Cluj, members of the COMMUNITIES belonging to the CLUJ Community... (Cosmin Cătălin Rusu)

Mă întorc peste gărduț, sunt în dreptul intrării în biserică. Oamenii au înaintat, soldații s-au retras vreo 20 de metri. Țin armele în sus. Sunt lângă ei. O fată – studentă? – îl îmbrățișează pe un ofițer, plângând. Ce e asta? O fi fiică-sa? Îi este frică? ... Nu e fiică-sa. Vrea probabil să-l convingă să nu tragă... Soldații sunt toți tineri, sunt în termen, cu uniforme kaki. Ofițerul e căpitan de la trupele de intervenție... Plânge. Ofițerul plânge. Mă uit la soldatul care e mai aproape de mine, din capătul șirului. Pare că mestecă ceva și bolborosește: plecați, măi... plecați... E singurul – să zicem – mai agresiv. Numai verbal. Ceilalți soldați nu scot o vorbă. Par beți, poate drogați, speriați. Mă pomenesc cu ceva în gât, care stă acolo și vrea să iasă, și vorbesc: „Domnule căpitan... (și mă opresc o clipă, ce să-i spun mai departe?)... nu e bine ce faceți...”. Tipul se uită la mine și plânge, zicându-mi „Plecați de aici, vă rog, plecați...”. ... Nu-mi amintesc să fi auzit ordinul, eram la un metru de soldați, cu fața la ei, mă uitam  cum trag în aer. Trag, trag și nu mai contenesc, oare își golesc încărcătoarele? E un zgomot asurzitor. Nu mi-e frică fiindcă sunt lângă ei și văd că țin armele în sus, trag peste mine,  nu mă pot atinge. Au terminat de tras și după clipa de liniște care s-a făcut aud urletele mulțimii. Mă întorc. Au fugit toți în spate, spre strada 30 Decembrie (azi Memorandumului). Dar s-a tras numai în aer. Nu e nici un mort. Pe trotuar se pare că e un rănit, probabil un glonte a ricoșat din zid. (Mihai Bărbulescu)

Universitatea din Cluj devine în anii ‘20 un magnet irezistibil pentru fiii și fiicele satului românesc din Transilvania. Învățământul în limba română devine o realitate acum un secol, la 1919, odată cu reorganizarea universității maghiare existente. Accesul românilor la învățământul superior rămâne, totuși, anevoios. Performanțele intelectuale trec în planul secund, întrucât lipsa acută de resurse transformă obținerea diplomei într-o veritabilă cursă a supraviețuirii. [...] Greutățile materiale de tot felul, șocul cultural al tranziției rural-urban, speranțele neîmplinite ale Unirii, traumele războiului recent încheiat, iluzoriul pericol bolșevic, antisemitismul economic, toate vor genera frustrări coagulate sub egida periculosului cocteil al mișcării studențești ultra-naționaliste. Vom încerca să disecăm aceste aspecte [...] întrucât Clujul, alături de Iași și București, se va afla în prim-planul acestor zbateri sociale. (Cristian Manolachi)

Volumul de faţă abordează intervalul de timp care se referă la perioada domniei lui Carol al VI-lea de Habsburg, secvenţă cronologică în care Clujul a fost martorul a numeroase tensiuni politice şi sociale, generate de instaurarea dominaţiei austriece şi acomodarea societăţii transilvănene cu noul model de organizare societală impus de Casa de Habsburg.
Oraşul Cluj cunoaşte şi câteva episoade interesante privind viaţa politică a provinciei prin faptul că, între anii 1718-1730, s-au desfăşurat aici lucrările Dietei Transilvaniei, iar în perioada 1719-1732 Guberniul provincial şi-a mutat aici reşedinţa. Extrem de important a fost momentul redobândirii statutului de oraş liber regesc (statut ce a fost pierdut în anul 1660) în anul 1709. (Ioan Bolovan)

Proiect editorial apărut sub egida Universității Babeș-Bolyai la trei decenii de existență a ziarului „Făclia de Cluj”

Volum dedicat Centenarului Marii Uniri, editat de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu ziarul „Făclia de Cluj”, cu sprijinul financiar al domnului Romeo Marius Stolnean

Responsabil de proiect: Cosmin Puriș

Aceste articole au fost publicate în cursul anului 2018 în cotidianul „Făclia de Cluj”, în cadrul proiectului editorial realizat de publicaţia clujeană cu Universitatea Babeş-Bolyai în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Imagine coperta I: George Dîncu, 1918 – Intrarea Armatei Române în Cluj (tablou pictat în 2018)

Gheorghe Falcă este născut în 1967, la Brad. Absolvent al Facultății de Construcții, secția Căi ferate, Drumuri și Poduri, din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timișoara. A activat ca specialist în construcții în mai multe companii naționale de profil, ajungând până la statutul de director. Experiența profesională și managerială în domeniu îl recomandă, în anul 2000, pentru a fi ales vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, unde va coordona direcțiile tehnice ale acestei instituții. Apoi, din 2004, devine primar al Aradului, demnitate pe care a ocupat-o până în primăvara anului 2019. Activitatea politică a lui Gheorghe Falcă începe odată cu mișcările revoluționare din Timisoara, la care participă direct încă din 16 decembrie. Din 1990 este membru al Alianței Civice. În același an este ales în consiliul de conducere al Facultății de Construcții din Timișoara, ca reprezentant al studenților. Din 1991 până în 1993, este președintele tuturor organizațiilor studențești din Timișoara. În 1995, devine membru al Partidului Democrat, iar în 1998 este ales președinte al Organizației de Tineret naționale. În anul 2000 devine vicepreședinte al Partidului Democrat, filiala Arad, iar între 2003 și 2011 activează ca secretar executiv al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat (ulterior, Partidul Democrat-Liberal). În 2013 devine președinte al organizației județene PDL, iar din 2017, vicepreședinte al Comitetului Executiv Național al PNL. În anul 2019, Gheorghe Falcă este ales europarlamentar. Este membru al Comisiei de Transport și Turism, al Comisiei pentru Muncă și al celei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. Gheorghe Falcă este căsătorit și are o fiică. În anul 2011, Gheorghe Falcă publică la Curtea Veche Publishing volumul Societatea vie. Proiect România 2020, o perspectivă istorică de evaluare a raportului dintre statul român și cetățeni, dintre stat și societate. În volum, Gheorghe Falcă propunea și, totodată, proiecta pentru o perspectivă temporală medie, un set de reforme și de acțiuni necesare însănătoșirii și echilibrării unui sistem politic, economic și social de a cărui eficiență încă ne îndoim. Despre Societatea vie, profesorul Emil Dinga scria că „apare într-un moment de descumpănire generală a societății românești. Această descumpănire nu este nicidecum efectul recentei crize financiare internaționale (aceasta nu a făcut decât să augmenteze sau să acutizeze unele procese negative de origine endogenă și de natură structurală), ci este efectul cumulat al unor regrese, în primul rând, la nivel cultural: cvasiextincția principiilor morale din comportamentul individual și instituțional, disoluția autorității publice, inversarea valorilor în societate [...]. O oglindă fidelă a acestor stări grave de lucruri este prezentată, de autor, cu luciditate și mâhnire, în principalul corp ideatic al lucrării. Paradigma «societății vii», propusă de autor pentru descrierea unei atitudini radical noi cu privire la dinamica societății românești la orizontul anului 2020, reprezintă, de fapt, o propunere de schimbare a filosofiei sociale care ar trebui să inspire, să orienteze și să valideze eforturile de modernizare autentică a României și, numai pe această bază, de europenizare a ei în cadrul Uniunii Europene“. În această carte, un om politic român visează. Asta, deja, e suficient în sine! Asemenea oameni politici sînt rari la noi. La prima vedere, ar putea fi o carte despre trecut. Dar în lumea visului, trecutul și viitorul sînt totuna, iar prezentul este momentul în care îți dai seama de asta. Poți avea observații ici-colo la istoria politică recentă povestită de Gheorghe Falcă, desigur. Dar ai face-o doar dacă ai crede că ai în față o carte de istorie. Însă această carte vorbește despre viitor. Și orice om înțelept știe că va găsi coordonatele viitorului, dacă va căuta atent urmele trecutului. Sever Voinescu Vă invit să citiți această radiografie simplă a dezvoltării sau involuției gândirii politice românești, explicarea unor fenomene gen „PSD-ALDE“ sau „Dragnea“, motivele pentru care gândirea liberală este unica opțiune sănătoasă pentru o națiune dezvoltată și ce șanse are România să ajungă „normală“. Totul, într-o frescă plină de întâmplări anecdotice și sublinieri ale unor evenimente emblematice pentru 30 de ani de căutări. Iar referințele la modele de societate aproape perfecte sau prea puțin perfectibile, năravurile comparate pornind de la Roma antică și democrația ateniană până la lipsa de rafinament a pesedismului, pot constitui o mică bază pentru mobilarea minților tinere. Rareș Bogdan

Naziran, o tînără pakistaneză a cărei viaţă a fost doar un lung şir de violenţe şi umilinţe, nu mai are faţă. Trăsăturile i s-au topit, pielea îi este plină de cicatrice, iar ochii arşi de acid nu vor mai putea vedea niciodată. La doar 20 de ani, în plină noapte, cineva i-a vărsat acid pe faţă în timp ce dormea, pentru a o ucide. Dar Naziran a supravieţuit, în ciuda unor suferinţe inimaginabile, pentru a-şi spune povestea: tatăl ei, un om brutal şi incapabil de afecţiune, a căsătorit-o forţat la 13 ani. Soţul o bătea pentru că nu i-a născut nici un băiat, iar după moartea lui a fost obligată să devină soţia cumnatului său, un bărbat mult mai în vîrstă, deja căsătorit cu o altă femeie. Unul dintre copii i-a fost luat şi dat unei rude, să îl crească. Într-o societate ce consideră femeia doar un bun oarecare, fără voinţă proprie, tînăra supravieţuitoare a celei mai crude torturi care a putut fi imaginată de mintea omenească are curajul de a-şi împărtăşi tragedia, pentru ca nici o altă fiinţă să nu mai treacă vreodată prin aşa ceva şi pentru a-şi regăsi demnitatea.

O nouă poveste adevărată din cel de-al Doilea Război Mondial, Cele 21 de evadări ale locotenentului Alastair Cram este o cronică de război a experienţelor lui Alastair Cram, strălucit relatate de autorul american David Guss. Cram a fost luat prizonier în Africa de Nord, în noiembrie 1941, când începe o lungă odisee prin douăsprezece lagăre de prizonieri de război, trei închisori ale Gestapoului şi un azil. El a devenit un evadat în serie, încercând să scape de urmăritorii săi de nu mai puţin de douăzeci şi unu de ori. Reuşeşte să fugă, în cele din urmă, dintr-un lagăr de prizonieri de război, în aprilie 1945.

Momentele dificile îi fac oare pe oameni mai puternici? Poate umanitatea să susţină, fără a se autodistruge, puterea armelor pe care ea însăşi le-a creat? Tehnologia sau abilităţile oamenilor vor ajunge vreodată la un maximum ori vor regresa? Nu se ştiu răspunsurile la astfel de întrebări, însă nimeni nu le prezintă la fel de interesant ca Dan Carlin, legînd trecutul şi viitorul în moduri fascinante şi neobişnuite. Întrebările pe care ni le propune se referă la cel mai important subiect imaginabil: supravieţuirea omenirii. De la colapsul Epocii Bronzului pînă la provocările erei nucleare, această problemă ameninţă umanitatea ca o stăruitoare sabie a lui Damocles. Cu totul ieşită din tipare şi erudită, ciudată şi profundă, Sfîrşitul e mereu aproape analizează problemele care sunt rareori prezentate publicului şi face dintr-odată trecutul să devină important pentru prezentul nostru foarte turbulent.

Selecție de texte, prefaţă și note  de Șerban-Liviu Pavelescu

Traducere din franceză  de Alina Pavelescu

„Soldații au plecat, așadar, de pe front în masă, luând cu ei armele și banii statului, caii și vehiculele. Au luat cu asalt trenurile, asupra cărora se năpusteau ca furnicile, sau au plecat pe jos. Cei care reușiseră să pună mâna pe un cal sau pe un vehicul le încărcau cu rezultatele jafurilor lor, pe care uneori le vindeau la prețuri de nimic… Întreaga Moldovă și Basarabia erau pline de cai rusești… Soldații au fost văzuți ducând într-un sat o piesă de artilerie completă, cu tot atelajul ei, pe care au vândut-o pentru 50 sau 60 de franci. Am fost martorul acestei tranzacții, într-un târgușor la 20 de kilometri de Iași.“ – N.A. MONKEVITZ

„A lipsit puțin ca destrămarea armatei ruse în toamna anului 1917 să nu atragă după sine și destrămarea statului român. Generalii Monkevitz și Vinogradski se aflau în corpul de comandă al armatei țariste dislocate pe frontul românesc. Memoriile lor de rãzboi – scrise la cald – descriu în detaliu faptele și atmosfera acelor luni dramatice; ele au fost până acum necunoscute publicului de la noi. Mai mult decât două mărturii despre istoria aceluiași eveniment, Revoluția Rusă, în volumul de față am reunit două viziuni diferite, două perspective complementare asupra întâmplărilor – până atunci nemaivăzute – ce au dus la disoluția uneia dintre cele mai puternice armate participante la Pri¬mul Război Mondial și, foarte rapid, la reconfigurarea istoriei europene.“ – ȘERBAN-LIVIU PAVELESCU

Câștigătoarea Premiului Transmission 2019 Pe lista lungă la Orwell Prize for pentru Texte Politice 2019 Internetul trebuia să ne elibereze. Tehnologia ne-a schimbat viețile. Dar pentru asta nu am cedat oare prea mult puterii din spatele zidului de cod, manipulată de publicitarii și tehnocrații din Silicon Valley? Ce înseamnă pentru democrație scandalurile despre datele private din jurul Facebook și al Cambridge Analytica? Jamie Bartlett ne spune că a îmbrățișa Big Tech fără nicio reținere înseamnă a slăbi fundamentele democrației. Clasa de mijloc se erodează, societatea civilă e slăbită, iar noi, cetățenii, ne pierdem judecata critică și chiar libertatea. Oameni vs tehnologie arată cât de fragil este sistemul politic sub asediul revoluției digitale. Dar Bartlett explică și cum putem deveni cetățeni activi, parte dintr-o comunitate democratică cu alegeri libere, egalitate de șanse, libertăți civile și încredere în puterea suverană. Această carte esențială avertizează că, dacă nu schimbăm ceva, democrația se va alătura feudalismului, monarhiilor absolute și comunismului pe lista de experimente politice care au eșuat. „O carte incitantă. Bartlett are dreptate să spună că viitorul nostru depinde de câștigătorii și perdanții cursei pentru tehnologizare, dar și de tehnologia însăși.“ Financial Times

Redactat in jurul anului 100 d.Hr., tratatul Despre Isis si Osiris este unul dintre cele 78 de texte semnate de Plutarh, pe care, calugarul grec Maximos Planudes, le-a adunat, in secolul al XIII-lea, sub titlul Moralia (dialoguri si discursuri pe teme etice, politice, religioase, filosofice s.a.). Puternic influentat de scrierile lui Platon, imprumutand elemente din filosofia lui Aristotel, de la stoici si epicurei, Plutarh face o prezentare interpretativa a religiei egiptene: concentrandu-se asupra cultelor si misteriilor lui Osiris, el prezinta in detaliu atat practicile din timpul ceremoniilor religioase, simbolismul zeitatilor raportat la ciclul anual al vietii pe pamantul binecuvantat de Nil, cat si conceptia egitenilor despre univers.

Desi este una dintre cele mai longevive religii din istoria omenirii – inceputurile ei situandu-se, aproximativ, in mileniul al IV-lea i.Hr. sau, poate, la o data si mai indepartata, in Epoca Predinastica – nu exista nicio relatare detaliata in textele si inscriptiile din piramide care sa contina o prezentare completa a mitului osirian. Iata de ce textul lui Plutarh are o importanta capitala pentru oricine studiaza aceasta cultura. Reunind elemente din traditia egipteana, precum si unele informatii furnizate de autorii care au scris inaintea lui despre Egipt, adunand informatii pretioase, bucata cu bucata, Plutarh reuseste sa reconstituie mitul zeului, asa cum Isis insasi a adunat si a pus laolalta bucatile din trupul lui Osiris, reconstruindu-l.

„Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi faptele ce mi s-au imputat.“ – LUPU C. KOSTAKI

„Mare parte dintre așa-zișii «germanofili» erau animați mai curând de teama de Rusia decât de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cârma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de «gerant», obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în admi­nistrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămâne de stabilit dacă publicarea, un secol mai târziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate.“ – LUCIAN BOIA

Impresionat de dramaticul incendiu care a afectat catedrala Notre-Dame din Paris pe 15 aprilie 2019, apreciatul romancier Ken Follett schițează un scurt istoric al celor mai importante momente din existența aproape milenară a catedralei – de la dificultățile aparent insurmontabile implicate de construirea unui edificiu atât de grandios într-o epocă marcată de obscurantism și sărăcie până la modul în care romanul lui Victor Hugo a catalizat lucrările de renovare în secolul al XIX-lea și la intrarea triumfală a lui Charles de Gaulle în catedrala devenită simbol al Parisului a doua zi după eliberarea Franței, în 1944. „Impunătoarea catedrală Notre-Dame din Paris, una dintre marile realizări ale civilizației europene, era în flăcări. (...) Ceva neprețuit murea în fața ochilor noștri. Sentimentul era năucitor, de parcă pământul însuși se cutremura.“ KEN FOLLETT

Evocări din viața Blajului e o capodoperă a literaturii memorialistice românești, interzisă sub regimul comunist. Al. Lupeanu-Melin, preot greco-catolic și profesor la Blaj, rescrie, într-un stil comparabil cu al lui Creangă, Sadoveanu, Agârbiceanu, istoria celui mai important centru al românismului din Ardeal, începând cu „descălecarea” lui Inochentie Micu și până în perioada interbelică. O serie de capitole memorabile despre Petru Pavel Aron, Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, despre primul „teatru ambulant” al românilor ardeleni etc. Anecdote savuroase și mărturii tulburătoare. Pentru situarea operei și vieții scriitorului blăjean în istoria literaturii am făcut apel la două texte semnate de profesorii Ștefan Manciulea și Ion Buzași. Cristian Bădiliță COLECȚIA „MICA ROMĂ XXI” Coordonator Cristian Bădiliță De la Inochentie Micu Klein (1737) și până la interzicerea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist (1948) Blajul, Mica Romă, cum l-a supranumit Eminescu, a fost capitala culturii române din Ardeal. Aici s a inițiat marele „proiect de țară”, occidentalizarea românilor. Sintagma „tradiție greco-catolică” n-a putut fi rostită vreme de patruzeci de ani. Or, fără această tradiție, nu se poate explica originea însăși a României moderne. Colecția „Mica Romă XXI” își propune să acopere acest gol din memoria națională. Vor fi publicate cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente. Alexandru Lupeanu-Melin (1887-1937) a fost profesor, scriitor şi preot greco-catolic. A urmat Liceul şi Facultatea de Teologie la Blaj, apoi Facultatea de Litere la Budapesta și la Cluj. Aproape un deceniu a fost profesor de școală și director la Biblio­teca Centrală din Blaj. A colaborat la Unirea, Unirea poporului (înteme­iată și condusă de el multă vreme), Cultura Creștină (Blaj), Gazeta Transilvaniei (Brașov), Tribuna (Arad), Convorbiri literare (București) etc. Dintre publicațiile sale: Blajul istoric în icoane (1924), Ce este de văzut în Blaj? (1926), La Piatra Libertății (1926), Sufletul Blajului (1931), Blajul și biblioteca lui (1932), Evocări din viața Blajului (1937).

„Cel mai bun punct de plecare pentru a-l cunoaste pe fondatorul bolsevismului este cartea istoricului britanic Robert Service. Service scrie impotriva canonului referitor la Lenin care predomina atit in Est, cit si in Occident.” (New York Review of Books) „Cea mai importanta contributie a cartii sint informatiile de ordin personal. Datorita lor, Lenin apare mai uman, dar si mai inspaimintator. Service nu lasa relatarile sa alunece in sentimentalism si nu uita nici o clipa despre cine vorbeste.” (Wall Street Journal) „Daca, datorita anumitor circumstante, istoria nu s-ar fi intors in favoarea lui, Lenin ar fi putut ramine un exilat anonim. Aceasta biografie superba arata de ce nu s-a intimplat asa.” (Booklist) Robert Service este membru al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care si elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (care a cistigat Premiul Duff Cooper in 2009) si Comrades: A History of World Communism.

Lucrarea noastra reprezinta rezultatul combinat al urmatorilor factori: reflectie indelungata, cercetare, analiza si sinteza. La capatul acestui triptic am ajuns sa apreciem odata in plus intelepciunea unui loc comun vechi de cand lumea: lucrurile nu sunt ceea ce par, indreptatind o data in plus vechiul mit platonician al pesterii. Pentru a ne explica, incercam sa demonstram ca esenta politicilor SUA, Germaniei si Rusiei in Romania post-totalitara nu a fost si nu este in nici un caz cea prezentata in mainstream-uldeclaratiilor politice publice, al publicatiilor oficiale sau oficioase, al mass mediei partizane politic, al lucrarilor stiintifice etc.