Istorie & Politologie

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Centenar Banu Radulescu (1924-1998) Deportarea germanilor in URSS Istoria de langa noi Muzicieni in atentia Securitatii Arheologia crimelor comunismului

O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.

Ar fi rămas Apusul ortodox dacă francii nu s-ar fi ridicat împotriva romanilor drept-credincioşi şi a Bisericii Ortodoxe a Romei?

Împăratul Carol cel Mare a impus Romei învăţătura eretică Filioque. Care au fost motivele sale reale?

Dacă Augustin ar fi cunoscut scrierile Părinţilor romani răsăriteni, ar mai fi speculat atât de inutil şi de primejdios asupra fiinţei lui Dumnezeu şi a teofaniilor Treimii? Ar mai fi susţinut purcederea şi de la Fiul? De ce este Filioque atât de vătămător din punct de vedere spiritual?

Initiativa editoriala a domnului Alin L. Marginean este fara indoiala una laudabila. Exceptionala as zice in aceste momente cand din nou se incearca stergerea noastra de pe harta, escamotarea noastra din acest spatiu ontologic romanesc. A publica texte esentiale ale istoriei romanilor este, desigur, o jertfa asumata, dar totodata binefacatoare, inaltatoare... - Conf. univ. dr. Florian Bichir, Cercetator stiintific al Academiei Romane

Diplomatia culturala ca element soft power. Studiu de caz - Festivalul International "George Enescu"

Din cuprins:

• Diplomatie externa

• Diplomatie si patrimoniu

• Studiu de caz: Festivalul International "George Enescu"

Cartea de fata isi propune sa analizeze modalitatea in care cultura si diplomatia se impletesc. Mizele in diplomatie au legatura deseori cu absenta oricarui conflict. In aceasta carte vom surprinde o altfel de miza pe care exercitiul diplomatic si-l propune prin intermediul culturii: de a apropia oameni, societati, grupuri si pana la urma state. In ceea ce priveste studiile diplomatiei culturale, vom observa ca aceasta tema, desi mai actuala ca niciodata, nu reuseste sa isi gaseasca specificul in studiile spatiului international sau al relatiilor internationale. In schimb, asistam la tot mai multe activitati culturale a caror existenta se justifica tocmai prin mesajul pe care cultura il are: acela de a sterge granitele intre Mine si Celalalt. O tema grea, cu puternice valente sociologice dar care isi gaseste tot mai mult specificul in studiul relatiilor internationale. - Madalina Iacob

În secolul al XIV-lea, o serie de războaie, epidemii și foamete au aruncat Europa într-o mare criză economică, socio-politică și spirituală. Eforturile de a o depăși au implicat un întreg proces de schimbare, un pas înainte în evoluția de la sistemul feudal la cel capitalist. Un secol mai târziu, marile orașe s-au refăcut, iar prinții, noii protagoniști politici, au terminat de făurit instrumentele statului modern.

Istoria imperiilor care au apărut în stepele Asiei Centrale a fost în mod tradițional înconjurată de negură și legende. Am auzit de personaje precum Attila, Ginghis Han, Kublai Khan și Tamerlan. Acest lucru ne-a distorsionat viziunea asupra celor zece secole în care popoarele nomade din stepe au dominat teritorii vaste în mod epic, ajungând să facă legătura dintre China și Europa. Aceste civilizații au fost esențiale pentru istoria Eurasiei: au dezvoltat un comerț de neegalat – alimentat de ascensiunea Drumului Mătăsii - care a adus cu el un schimb paralel de idei și cunoștințe esențiale pentru formarea viitoare a două lumi care nu se cunoșteau.

Între secolele al XI-lea și al XIII-lea au avut loc schimbări în Europa. Ierarhia feudală și-a arătat primele fisuri ca urmare a reînvierii comerțului și a vieții urbane. În unele regate, cum ar fi Franța și Anglia, au apărut dinastii puternice, gata să conducă transformarea domeniilor lor feudale în state. Și Biserica, a cărei autoritate socială nu făcuse decât să crească, se lupta cu împăratul pentru putere. Conflictele și alianțele dintre papalitate și imperiu marchează în mare măsură această perioadă istorică.

- Anul „Iuliu Maniu” - 75 de ani de la interzicerea Bisericii Greco-Catolice - Centenar Monica Lovinescu - Cazul Ing. Gheorghe Ursu - Arheologia crimelor comunismului - Memoria in prezent

La începutul secolului al VII-lea, în Arabia, la marginile Imperiului Persan și al celui Bizantin, s-a născut o nouă religie care avea să schimbe cursul istoriei: islamul. Mahomed, profetul său, a predicat un mesaj de unitate, solidaritate și umilință. Credința și politica au devenit una, iar credincioșii au început să construiască o nouă societate. Două secole mai târziu, stăpânirile musulmane se întindeau de la Pirinei, în vestul Europei, până în Valea Fergana din Asia Centrală. Se ridicase un mare imperiu care avea să ducă la ruină imperiile persan și bizantin, care se va întinde până în India și China și care va deveni un actor decisiv în construirea statelor medievale din bazinul mediteraneean și a noii Europe creștine.

Secolul XX este perioada din istorie despre care stim cel mai mult. O poveste epica geopolitica, trecand prin Primul Razboi Mondial, Marea Criza, al Doilea Razboi Mondial, Secolul American si caderea Zidului Berlinului. Povestea nu ne conduce insa spre lumea in care traim acum, acest secol XXI ametitor, prinsi intr-o retea a supravegherii constante, a concurentei nejustificate, in mijlocul unui tsunami de lucruri marunte si de ocazii nesperate. A venit momentul, prin urmare, pentru o noua perspectiva. Avandu-l drept ghid pe John Higgs, iesim de pe calea batuta si cutreieram prin unele cotloane mai putin luminate ale secolului XX, explorand atat teritorii cunoscute, cat si mai putin cunoscute, descoperind abordari cu totul inedite in drumul nostru catre prezent.

Cele cinci secole de la dispariția Imperiului Roman în Occident (476) până în anul 1000 sunt decisive pentru formarea Europei. În această perioadă, dinastia carolingiană a realizat prima încercare de unificare, amestecând tradițiile germanice, clasice și creștine. Mai târziu, mai ales după Tratatul de la Verdun (843), deriva proiectului imperial al lui Carol cel Mare a făcut loc sistemului social și politic care a caracterizat Europa la începutul mileniului: feudalismul.

Venite din nordul Europei și fugind de frig și de lipsa resurselor, popoarele germanice s-au deplasat spre sud și spre est în primele secole ale erei noastre, până când au ajuns la granițele Imperiului Roman. Acolo, unele dintre aceste popoare s-au grupat și au format nuclee mai mari și mai puternice. Imediat ce s-au simțit suficient de puternice sau prea amenințate de avansurile înfricoșătoare ale hunilor, au decis să treacă frontiera. Între secolele al III-lea și al V-lea, afluxul masiv de clanuri germanice pe teritoriul roman a dus la prăbușirea finală a Imperiului de Vest (476). Regatele germanice care s-au ridicat pe ruinele acestuia – vizigoți, ostrogoți, vandali, longobarzi și franci, pentru a le numi doar pe cele mai proeminente – au modelat personalitatea Europei Occidentale în timpul Evului Mediu...

Apogeul Imperiului Roman (27 î.Hr. - 235 d.Hr.) este una dintre cele mai importante perioade din istoria antică: perioada lungă și continuă de pace asigurată de împărați a dus la o mare prosperitate economică, care a avut drept rezultat, de exemplu, înfrumusețarea orașelor imperiului, Roma fiind cazul cel mai relevant. Cu toate acestea, în spatele imaginii de stabilitate transmisă de perioada de apogeu a imperiului, umbrele au stat la pândă, cum ar fi cele care au dus la impunerea definitivă a modelului de monarhie militară la sfârșitul epocii Severilor – începând cu anul 235 – lăsând loc unei perioade de criză politică ce aproape a pus capăt imperiului.

Spre deosebire de splendoarea atribuită de istoriografie perioadei de glorie a Imperiului Roman, contextul politic al perioadei finale a acestuia tinde să fie descris în termeni de „declin”, „ruptură” și „decădere”. Între secolele al III-lea și al V-lea, Imperiul Roman a intrat într-o fază de stagnare militară și a devenit mai defensiv din cauza frecventelor incursiuni ale popoarelor germanice. Toate acestea, împreună cu creștinarea intensă a imperiului, au făcut ca aceste secole să fie văzute ca o perioadă de ruptură cu trecutul clasic al Romei și al supremației sale. Volumul de față trece în revistă evenimentele din această perioadă istorică și le prezintă mai degrabă ca pe o tranziție lentă către Evul Mediu decât ca pe o perioadă de decădere.

Evenimentele Bizanțului sunt unice în istorie și au o importanță neobișnuită, căci în acest Imperiu Roman de Răsărit au supraviețuit într-o sinteză perfectă, până în secolul al XV-lea, cultura greacă și politica romană. Repercusiunile sale urmează o linie care continuă până în zilele noastre: Bizanțul a reușit să transmită lumea clasică, într-o reinterpretare aparte, în Evul Mediu european și în Renaștere. Mileniul de splendoare a acestui imperiu, situat la răscrucea dintre Orient și Occident, dintre lumea clasică și Evul Mediu, a fost evidentă în energia cu care, de exemplu, a recucerit părți din Europa de Vest ocupate de barbari sau în rezistența cu care s-a apărat de atacurile persane, slave și otomane. Acest volum introductiv în Imperiul Bizantin trece în revistă principalele repere ale acestui stat extins care reprezintă un capitol splendid și irepetabil al istoriei. Imperiul supraviețuiește în Orient.

Revista "Memoria" nr. 124 (3/2023): - 2023 - Anul ,,Iuliu Maniu" - Memoria Primului Razboi Mondial - Arheologia victimelor de razboi - Distrugerea elitelor in anii comunismului - Mugur Calinescu - un elev urmarit de Securitate - Ghorghe Ursu - justitia reala si justitia simbolica

Conferință susținută în 27 aprilie 2023 la reprezentanța din București a Memorialului Victimelor Comunismului, în cadrul ciclului de conferințe ”Justiția memoriei”. Conferințele din ciclul „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propun idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistem politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității.

O discuție despre rasism este, de la bun început, sortită unor controverse interminabile, deoarece tot ceea ce gravitează în jurul cuvântului „rasă” s-a aflat și se află în continuare undeva între știință și ficțiune – fie și pentru motivul că, din aria științelor, cel puțin sociologia va lua în serios ficțiunile în care crede o parte semnificativă a grupurilor studiate. Istorici mai mari sau mai mici, sociologi sau antropologi au intrat, de multe ori prea puțin pregătiți, în astfel de controverse, care necesită o abordare interdisciplinară. Am încercat să semnalez pe parcursul lucrării astfel de cazuri, acolo unde mersul discuției mi-a permis. Dificultatea constă, pe de o parte, în a desena spațiul rasismului în decupajul oferit de practici și discursuri: pot exista practici rasiste fără ca acestea să fie susținute de un discurs științific, la fel cum pot exista discursuri rasiste care, din cauza inconsistenței lor sau, din contră, din cauza prea multor subtilități, să nu aibă capacitatea de a susține practici rasiste.Pentru clarificarea acestor aspecte, am prezentat o perspectivă teoretică asupra chestiunii, care, foartepe scurt, vede rasismul acolo unde, indiferent de semnalmentele culturale ale individului, primează semnalmentele unui strămoș – și, bineînțeles, există mijloacele tehnice ale memoriei filiației. Pe de altă parte, există o dificultate pe care aș numi-o politică. Deoarece, cu exemple bine alese de vorbe sau de fapte, se poate ajunge foarte ușor la imaginea pe care cercetătorul a avut-o înainte de a-și începe cercetarea.

Cartea de fata se adreseaza tuturor cititorilor pasionati de istorie, in special celor interesati de istoria contemporana, atat universala, cat si romaneasca. Ea are rolul unui ghid introductiv in vicisitudinile europene si autohtone de la sfarsitul Primului Razboi Mondial, care au facut posibila nasterea unor curente politice radicale, antiliberale si antidemocratice, ce s-au manifestat pe parcursul intregii perioade interbelice. Asemenea omologilor sai fascisti europeni, Miscarea Legionara reprezinta exemplul romanesc in cauza.

Poveștile sunt frumoase și înălțătoare. Emoțiile au o mare intensitate, dar atunci când, uneori, îți vin lacrimi în ochi, nu este în fața ororilor – acolo domină mânia și revolta, ci atunci când străbat deodată iubirea, bunătatea, actele de mărinimie și de sacrificiu. În fine, o altă intenție a autorului, asumată de fapt explicit în introducere, este legată de un rol didactic al acestor povești: ideea de a face cunoscute în special tinerilor anumite realități istorice mai bine decat prin prezentarea lor într-un manual.

Timpul care se varsă în veșnicie este deopotrivă o istorie personală, multigenerațională, și o monografie a satului Sfântu Gheorghe. Aflată la gurile Dunării, această comunitate este definită de stepă, ape și cer. Istoria ei începe să se desfășoare din secolul al XIX-lea și țesătura sa este alcătuită din viețile ucrainenilor, ale cazacilor, ale grecilor și ale românilor, sau, în mare, din viețile pescarilor și ale negustorilor. Înaintând în secolul al XX-lea, țesătura devine tot mai uniformă și se subțiază. Sfântu Gheorghe a fost dintotdeauna o localitate mică și izolată, dându-ți senzația de capăt al lumii și al timpului. Dacă însă este privită și ascultată cu atenție, istoria comunității se dovedește a fi vibrantă, conectată la marile evenimente mondiale. URSS, Franța, Algeria sunt legate într-un fel sau altul aici de Sfântu Gheorghe.

„După dărâmarea de către conducerea comunistă din România a bisericii Sfânta Vineri-Herasca și tuturor anexelor sale din București, ștergâdu-se fără urmă un focar de credință și cultură al poporului român, s-a creat necesitatea de reîmprospătare a amintirii românilor pentru o parte a trecutului lor.”

România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, vol. IV, S-Ș valorifică, precum precedentele trei volume ale sale, un proiect de cercetare desfăşurat sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST). Primele trei volume ale acestei vaste enciclopedii (România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, vol. I, A-E, vol. II, F-O şi vol. III, P-R) au apărut, în anii 2011, 2012 şi 2016, toate sub coordonarea lui Octavian Roske, şi cu sprijinul a peste 80 de cercetători, cadre didactice, specialişti şi doctoranzi din mari centre universitare sau din institute de cercetare, care s-au implicat în realizarea articolelor, furnizarea de material iconografic sau consultanţă ştiinţifică de natură a îmbunătăţi calitatea lucrării.

„O carte nesofisticata despre liberalismul neistoric, construit in anii 90 de intelectuali cu profesii ce alcatuiau un segment dinamic de societate civila, dispusi sa se implice fara foloase personale in nasterea unei clase politice oneste. Ambitia de a reinventa politica in conditii vitrege au avut-o cateva nume importante, din toate domeniile, pe care le veti intalni in aceasta carte: Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Mihai Sora, Mircea Ciobanu, Stefan Augustin Doinas, Dan Grigore, Stere Gulea, Liviu Antonesei, Vasile Popovici, Doru Cosma, Dan Capatina, Mona Musca, Gheorghe Jovin, Nicolae Constantinescu etc.” - Eugen Vasiliu

„Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? S-au împlinit trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU

„Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să deslușească lumea politică în care trăiesc. La vot și nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în același timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor și pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanței la guvernare, importanța votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanța statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutație. În schimb, e de sperat și de așteptat ca ea să deschidă niște ochi și să destupe niște minți. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU