Istorie universală

Sir Noel Malcolm, Falcultatea de Istorie, Universitatea Oxford, profesor, istoric, cercetător.

O sinteză în patru volume a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848‑1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei

Ultimii șaptezeci de ani de existență a Imperiului Habsburgic, de la revoluțiile din 1848 pînă la înfrîngerea în Primul Război Mondial, au fost marcați de evoluții cu efecte profunde asupra principalelor sale componente și a diverselor teritorii aflate sub suveranitatea Casei de Habsburg. Analizînd date statistice și reglementări ale perioadei, autorii studiilor reunite în volumul de față alcătuiesc o imagine detaliată a unora dintre aceste efecte din punct de vedere economic, social, cultural, militar și juridic. Încadrarea economiei Imperiului în procesul european de industrializare, politicile economice promovate de Monarhia Habsburgică, problema statului supranațional, fundamentele sistemului juridic și rolul armatei chezaro-crăiești în menținerea coeziunii interne și externe a Monarhiei sînt unele dintre aspectele care vădesc complexitatea statului dualist austro-ungar.

„Textele aduc o contribuție esențială la cunoașterea monarhiei dunărene și mai ales la evidențierea efectelor de durată ale stăpînirii austriece în provinciile românești sau la detalierea relațiilor dintre Regatul României și Imperiul Habsburgic sau (între 1867 și 1918) cel Austro‑Ungar. Viziunile reputaților istorici austrieci ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai ușor cu cercetările și concluziile specialiștilor din România, îmbunătățind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, în spiritul adevărului omenește posibil, mereu perfectibil.” (Ioan-Aurel Pop)

La peste două decenii de la prăbușirea Zidului Berlinului, David Priestland, profesor de istorie la Oxford, ne oferă cea mai amplă trecere în revistă a comunismului, de la originile din timpul Revoluției Franceze până la dominația din secolul XX. Nu lipsesc nici un personaj și nici un eveniment important, de la Marx, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen la Che Guevara, Fidel Castro, Tito, Ceaușescu și Gorbaciov.
Autorul reușește să descopere amănunte inedite în biografii sau evenimente care au influențat deciziile acestor oameni.
Cu toate că este o carte de istorie, Steagul roșu este neașteptat de actuală. Dincolo de înșiruirea cronologică a faptelor, autorul identifică tipare, relații cauză–efect și mecanisme care te fac, după ce citești cartea, să rămâi pe gânduri ori de câte ori te uiți la un buletin de știri sau deschizi un ziar.
În actuala perioadă de incertitudine economică, nu trebuie să uităm că necunoașterea istoriei ne condamnă la repetarea ei.
Comparabilă cu contribuțiile remarcabile ale unor autori ca Archie Brown și Robert Service, cartea Steagul roșu este o exegeză critică monumentală a comunismului ca religie seculară, ca utopie transpusă, cu un imens preț uman, în realitățile sistemelor de tip bolșevic. Sunt cutremurătoare paginile despre experiențele comunismului în Asia, încă prea puțin explorate.
Vladimir Tismăneanu

Impresionant… Priestland scrie cu eleganță și stil.
The Times

Dr. TIMOTHY C. WINEGARD deține titlul de doctor în istorie, obținut la Universitatea Oxford.
Este profesor de istorie și științe politice la Colorado Mesa University din Grand Junction și antrenor principal al echipei universitare de hochei. Dr. Winegard a fost ofițer în forțele armate canadiene și britanice, a avut apariții în rețeaua TV C-SPAN, în dezbateri televizate și în documentare. Este un autor de nivel internațional, având publicate alte patru cărți din domeniul istoriei militare și al studiilor indigene.

Întrebarea Unde e Aromânia?  sună mai degrabă ca o provocare. Totuşi, pentru autorul acestei cărţi, răspunsul e oarecum firesc : Aromânia e acolo unde au trăit, trăiesc  şi vor trăi aromâni în carne şi oase, care doresc să-şi cultive diferenţele şi limba, să-şi împărtăşească experienţele comune şi să le transmită mai departe, să facă planuri pentru viitor. Lumea aromână, armânamea, nu are un sens şi un viitor credibil decât concepută, proiectată, imaginată, în configuraţia ei completă : aromânii care au rămas în regiunile unde sunt atestaţi de-a lungul istoriei, cei care le-au părăsit de voie, de nevoie, dând naştere unor circuite diasporice de o rară complexitate, cei care s-au stabilit grupaţi în România în perioada interbelică…

Odată cu înmulţirea actelor teroriste şi a confruntărilor militare din ultimul timp, precum şi cu apariţia ideologiilor fundamentaliste care se radicalizează din ce în ce mai mult, conflictul dintre creştini şi musulmani este, poate, mai vizibil ca oricând – însă nu este deloc unul nou. Alan G. Jamieson analizează, în lucrarea de faţă, lunga şi însângerata istorie a conflictului dintre creştini şi musulmani, scoţând în evidenţă, în studiul său concis, dar cuprinzător, cât de mult se leagă acest vechi conflict de evenimente decisive din istoria lumii.

Credinţa prin sabie începe cu primele secole zbuciumate ale conflictului, analizând preceptele religioase care au stat la baza ciocnirilor dintre creştini şi musulmani şi care, ulterior, au alimentat legendarele cruciade. Traversând întreaga întindere a teritoriilor arabe şi a celor creştine, Alan G. Jamieson face cronica furtunoasei epopei de la cuceririle arabe din secolul al Vll-lea, până la apariţia puternicului Imperiu Otoman şi prăbuşirea sa la sfârşitul Primului Război Mondial. In această carte, autorul analizează dinamica complexă a secolului XX, când lumea creştină a fost transformată în Occidentul secular, iar naţiunile islamice s-au eliberat de sub colonialismul european pentru a înfiinţa guverne care oscilează între laic şi religios.

De la Revoluţia Iraniană din 1979 la criza ostaticilor din Liban şi la recentele războaie din Siria, Irak şi Afganistan, Credinţa prin sabie scoate în evidenţă esenţa acestei îndelungate lupte, precum şi consecinţele sale.

Parfumul și istoria lui, din Antichitate și Evul Mediu până la alchimiști și designul aromelor secolului XXI.

Couture fragrance… unul dintre cele mai cochete secrete și Mandy Aftel, aromadesignerul celor mai mari nume de la Hollywood.

„Parfumes couture pentru simțuri și suflet.“ Vanity Fair

„Wild Roses l-am conceput pe relația dintre caisă și trandafir, pe care am susținut-o cu o bază de tarhon absolut. A fost un design foarte dificil până am reușit  să fac aromele de trandafir să evolueze de la un capăt la celălalt al parfumului, ca să-și dezvăluie toate fațetele și nuanțele.“ Mandy Aftel

„Credeți cumva că locul parfumului este doar la încheietura mâinii sau după ureche? Vă înșelați. Aromele au început să apară și în cele mai sofisticate cocteiluri, tot datorită lui Mandy Aftel. Flacoanele cu esențele concepute de ea se află în cele mai apreciate baruri și restaurante din toată America, iar barmanii cu experiență consideră că aromele adaugă o nouă dimensiune la experiența senzorială a unei băuturi de clasă.“ The New York Times

„Mandy Aftel este regina parfumurilor naturale, cea mai creativă personalitate din industria fragrance.“ The New York Times

„Mandy Aftel combină istoria și romantismul în toate creațiile ei năvalnice, păstrând neatins farmecul desăvârșit al naturii, amestecat cu emoţii și amintiri.“ Vogue

O amplă și erudită analiză a legăturilor istorice dintre Europa și Israel, cartea profesorului Andrei Marga examinează modul în care evreii au marcat istoria și cultura Europei, contribuind la formarea identității europene, dar și modul în care această influență s-a răsfrânt asupra poporului evreu. Făcând paralele între trecut și prezent, volumul examinează critic contextul istoric, politic și social în care s-a dezvoltat relația dintre cultura și civilizația europeană pe de o parte, și cea iudaică pe de altă parte, fiindcă, așa cum însuși autorul afirmă, „nu poți despărți Europa de componenta culturală evreiască fără a amputa o parte a sufletului ei".

Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurile înverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul, membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri care fugiseră în Marea Britanie atunci când Vladimir Putin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condiții suspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult, autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doar pentru a face pe plac Kremlinului. Volumul dezvăluie, în premieră, modul în care Rusia și‑a perfecționat arta și știința asasinatelor în afara țării – în vreme ce spionii occidentali urmăreau cu groază cum guvernele lor nu reușeau să se protejeze în fața amenințărilor. Pe baza unei vaste comori constituite din documente nepublicate, dovezi aruncate de către poliție și interviuri cu sute de surse din interior, această investigație mondială dezvăluie una dintre cele mai importante și îngrozitoare povești geopolitice ale vremii noastre.

Cunoscuta scriitoare si cercetatoare australiana ne propune o noua carte cu continut istoric amplu si temeinic documentat, dar elaborata ca o relatare captivanta, accesibila unui public larg, interesat de cunoasterea adevarului ascuns zeci de ani in arhivele sovietice. Sheila Fitzpatrick s-a specializat in istoria moderna a Rusiei pe care a avut posibilitatea sa o cunoasca nu numai din documente, ci si direct, din perioada Razboiului Rece cand a petrecut mai multi ani in Uniunea Sovietica. 

Subintitulata Anii periculosi din politica sovietica, cartea ne relateaza istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi sefi de stat din secolul al XX-lea, aflat in fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume, echipa uimitoare si ea prin aceeasi longevitate, caci unii dintre membrii ei - Molotov, Mikoian, Vorosilov, Kaganovici, marii supravietuitori - au ramas alaturi de conducator in toti cei 25 de ani cat s-a aflat la carma Uniunii Sovietice si au trecut impreuna prin momente de oroare din istoria tarii. Viata lor politica s-a impletit strans cu cea sociala, familiile se cunosteau, locuiau uneori in acelasi apartament sau isi faceau vizite la vile, dar nu neaparat din prietenie, ci din dorinta si nevoia de a fi la curent cu toate detaliile din viata rivalilor. 

Autoarea afirma direct sau indirect ca proiectele inumane precum colectivizarea fortata, marile epurari, campania de antisemitism din 1953 exemplificata prin asa-zisul complot al medicilor au pornit din initiativa lui Stalin si incearca sa vada care a fost aici rolul echipei, adica al Biroului Politic, caruia i se cerea intotdeauna sa voteze propunerile conducatorului. Este greu de gasit in istoria omenirii un alt grup de consilieri care sa fi ramas in preajma conducatorului statului atat de mult timp si atunci se pune intrebarea ce anume i-a tinut laolalta: loialitatea sau spaima pentru propria viata si viata celor dragi, caci acestia au fost adesea supusi unor persecutii cumplite, fara ca cei care chipurile detineau puterea in cadrul conducerii colective sa poata interveni. Constatand si exemplificand cu documente si fapte istorice dorinta membrilor echipei - sau a bandei cum este numita de alti cercetatori - de a ramane in preajma lui Stalin, unde se credea ca au putere, fara a avea in realitate alta putere decat sa i se supuna, sa-l aprobe si sa accepte sa se imbete alaturi de el in fiecare noapte, distrugandu-si sanatatea - autoarea este de parere ca putem vedea aici o monstruoasa putere difuza, exercitata de persoane invizibile impotriva tuturor, gata sa distruga tot, dar sa se si autodistruga. Stalin vorbeste mereu despre acei „ei“, care intocmesc dosare despre fiecare membru al nomenclaturii, nu cu un scop anume, ci pentru a putea recurge la el cand va fi cazul. Stalin ridica „neputincios“ din umeri, spunand ca „si despre el insusi au un ditamai dosarul“.

Tinut sub control prin frica, grupul celor din varf si membrii familiilor lor puteau fi arestati sau executati in orice moment, fara niciun alt motiv decat capriciul conducatorului. Si cu toate acestea, afirma autoarea - si aceasta este una dintre principalele contributii ale studiului ei prin care se deosebeste de alte lucrari similare - au constituit o adevarata echipa, de care Stalin avea nevoie, caci reprezenta instrumentul prin care isi exercita conducerea. Mai mult chiar, avea incredere in oamenii lui si (dupa ce ii „prelucrase“ bine, am adauga noi) le lasa tara pe mana in timpul unor vacante lungi care durau luni de zile, ceea ce face din ei o adevarata echipa, dar, asa cum afirma autoarea, o echipa in care viata era periculoasa, caci numai putini au supravietuit de la inceput pana la sfarsit.

Eric Lichtblau, jurnalist laureat cu doua premii Pulitzer este autorul best-sellerurilor Nazistii de langa noi si Bush’s Law: The Remaking of American Justice. A fost reporter pentru New York Times timp de 15 ani, colaborand si cu Los Angeles Times, The New Yorker, Time si alte publicatii. Locuieste langa Washington DC.

Multa vreme, Hrusciov a fost doar un personaj secundar in biografiile lui Stalin. Cartea lui William Taubman, bazata pe o documentatie ampla desfasurata pe parcursul a peste 20 de ani,  incearca sa-i dea lui Hrusciov locul pe care-l merita in istoria ultimului secol.

Tentativa lui indrazneata, dar confuza de a reforma comunismul a stat la originea unui lung si straniu proces de ascundere a unui sistem inuman sub o fata umana (la inceput, a lui insusi). Pe langa faptul ca el a pregatit calea pe care Mihail Gorbaciov si Boris Eltin aveau s-o urmeze dupa un sfert de veac, neputinta lui Hrusciov de a-si aseza tara pe o traiectorie noua, stabila si prospera a anticipat obstacolele care urmau sa stea in calea incercarilor de reforma ale acestora.

Ce i-a atras pe atatia barbati si atatea femei spre revolutie si comunism? Ce i-a facut sa ramana fideli cauzei dupa ce a inceput teribila varsare de sange? Ce i-a facut, cel putin pe unii dintre ei, s-o rupa cu propriul trecut si sa incerce sa reformeze regimul? In sfarsit, ce i-a nemultumit si i-a infrant, incepand astfel o lunga epoca de stagnare, urmata de prabusirea Uniunii Sovietice insesi? Biografia lui Hrusciov poate oferi cel putin cateva dintre raspunsuri.

Distinsa cu Premiul „Pulitzer” pentru biografie, aleasa „Cea mai buna carte a anului 2003” de: New York Times, Chicago Tribune, Los Angeles Times, Washington Post, The Economist si Toronto Globe and Mail

Cartea lui Wendy Lower investigheaza rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv in postura de ucigase sangeroase, a fost in mare masura ignorata. Autoarea identifica trei niveluri de „contribuþie” – martorele, complicele si ucigasele – si incearca sa extraga motivele care le-au determinat actiunile.

Pe baza cercetarilor desfasurate pe durata a douazeci de ani in arhivele Holocaustului, a accesului la documente post-sovietice si a interviurilor luate unor martori germani, sunt dezvaluite pentru prima oara actiunile directe a circa 500.000 de tinere femei pe campurile de lupta si in lagarele de exterminare.

Tortionarele lui Hitler va desfiinta unele dintre cele mai adanci convingeri privind rolul femeilor in timp de razboi si va arata ca genocidul a fost comis si cu sprijinul si participarea lor directa, desi dovezile au putut fi ascunse mai bine de saptezeci de ani.

Cartea despre Charles de Gaulle apare într-un moment comemorativ: 130 de ani de la nașterea și 50 de ani de la moartea marelui om politic francez.
Șef al Franței libere în timpul Rezistenței, al Guvernului provizoriu format cu trei zile înaintea debarcării aliaților în Normandia și președinte al Franței în două mandate, între 1958 și 1969, generalul de Gaulle a fost una dintre personalitățile care au marcat cursul politic al Europei postbelice.
Suveranitatea în exercitarea puterii a constituit fundamentul solid pe care Charles de Gaulle a fondat cea de a V-a Republică Franceză. Iar grandoarea Franței a fost scop și datorie.
Ce ne mai spune astăzi gaullismul? Iată una dintre întrebările la care încerc să răspund. Într-o Europă debusolată, ideile lui de Gaulle ar putea să ofere soluții. (George Apostoiu)

În anul 711, berberul călit în soarele arzător al Saharei, Tāriq ibn Ziyād, trece din Africa de Nord în Europa, mai precis în Peninsula Iberică, traversând Coloanele lui Hercule, care, de atunci, îi vor păstra numele drept Gibraltar (Jabal Tāriq, Muntele lui Tariq). Mânat de imboldul politico-religios al noului Imperiu Arab, condus din Damasc de dinastia califilor Umayyazi, Tāriq supune Peninsula Iberică, devenită al-Andalus. Este începutul unei noi ere, în fapt, a 800 de ani, care va marca nu doar confruntări între identități adeseori contrare, ci şi influențe culturale, generatoare ale unei societăți heterodoxe, căreia numai un nou război religios i-ar fi putut pune capăt: Reconquista.

***

Antisemitismul iberic se naște cu mult înainte ca însuși conceptul să fie definit, mai precis în perioada Evului Mediu târziu, doar că, spre deosebire de alte spații creștin-catolice, el se fundamentează pe problematica pe care o va ridica apariția unei noi categorii socio-confesionale: evreul convertit la creștinism. Silogismul pe care se va construi identitatea iudeo-convertitului în imaginarul creștin este, în varianta sa simplificată, acesta: evreul este impur, convertitul este evreu, deci convertitul este impur. Conform interpretării dominante, botezul nu a reușit să creeze o mutație ontologică în ființa iudeo-convertitului, din contră, convertitul rămâne un factor disturbant, un element de impuritate continuă în corpul social spaniol, care trebuie să fie eliminat.

***

Lucrarea de față își propune să analizeze modalitatea inedită prin care se construiește identitatea unui Același devenit străin, într-un context special, al Spaniei de la sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii. Este momentul unei schimbări structurale în spațiul iberic. Străinul face parte inițial din cadrul aceleiași comunități religioase, dar el este desprins de corpul social și definit precum Celălalt și, uneori, ca un Celălalt absolut, pornind pentru prima dată de la criterii etnice. În acest proces de diferențiere, autoritatea laică joacă un rol tot mai important. Ea este cea care, dorind să creeze un stat unitar, deci o identitate statală proprie, apelează la figura convertitului ca mijloc de diferențiere. Construcția identității străinului are, așadar, baze rasiste și putem chiar vorbi de antisemitism avant la lettre. Voi argumenta că aceasta este dominată de figura evreului convertit, a „evreului ascuns”. Ea se realizează pe trei căi: intelectuală, prin opere literare, corespondențe ale clericilor etc.; populară, prin predici, pamflete, iconografie; prin decizii ale autorităților, care sunt, de asemenea, discursuri, edicte etc. Ea are un fundament religios, dar și unul laic. De asemenea, este tridimensională, incluzând perspectiva creștinilor vechi, perspectiva evreilor expulzați și perspectiva iudeo-convertiților. Dominantă va fi însă perspectiva creștinilor vechi.

Cu o prefață a autorului la ediția româneascã Traducere de Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta-Anca Ionescu și Elena Ciocoiu

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd'hui (Franța, 2018)

„Avem dictatura proletariatului, avem o putere care face uz de teroare.“ – Lenin

„Nu s-a ucis la scară suficient de mare. Noi trebuie să ucidem, şi afirmăm că a ucide este un lucru bun.ׅ“ – Mao

„Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atât de multe țări, atât de multe minți și nu a distrus atâtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele. Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintâi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Am vrut să-l iau pe cititor de mână și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.“ – Thierry Wolton

„O întreprindere extraordinară. Thierry Wolton sfâșie vălul care încă acoperă crimele regimului comunist și sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea lui chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.“ – Alain Besançon

„Thierry Wolton propune o manieră inedită de a sublinia «caracterul universal malign» al ideii comuniste. Volumul 1 al trilogiei, al cărui subiect central sunt «călăii», arată cum, din URSS și până în Etiopia, fiecare generație de conducători preia de la precedenta metodele prin care «constrâng realitatea să se supună canoanelor utopiei», cu prețul exterminării unor populații întregi. Avem de-a face aici cu un sfâșietor și întunecat tablou al unei himere din care cu greu izbutim să ne desprindem.“ – Philosophie Magazine

„N-ai cum să nu te-ntrebi, citind aceste pagini care valorează greutatea lor în sânge, cum de, în numele fericirii și al libertății, unii oameni au putut să dea dovadă, și încă în mod sistematic, de o asemenea cruzime față de alți oameni. După căderea Zidului Berlinului, după căderea regimurilor comuniste din Europa și implozia Uniunii Sovietice, ai crede că ne-am eliberat de «spectrul comunismului». Și totuși, în lipsa unei condamnări internaționale efective, nici crimele comunismului nu pot fi judecate în adevărata lor lumină.“ – Le Figaro

„Da, am împușcat, împușcăm și vom continua să împușcăm cât va fi nevoie!“ — CHE GUEVARA la tribuna ONU în decembrie 1964

„În timpul bătăilor sau al electrocutărilor, ţipatul este interzis.“ — Regulamentul închisorii S-21

„Cadavrele au utilitatea lor, îngrașă pământul.“ — MAO

„Am bătut, batem și o să mai batem. Procurorul nu are nimic de spus. E treaba noastră.“ — STANISŁAW RADKIEWICZ, ministrul polonez al securităţii publice

„Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vârstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere. Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare. Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfârșit. Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rându-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gândul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră. Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.“ — THIERRY WOLTON

„Parlamentul European reamintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime în masă și au recurs la deportări, cauzând în secolul XX pierderi de vieși omenești și privări de libertate la o scară nemaivăzută în istoria omenirii; condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanității și încălcările în masă ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist și de alte regimuri totalitare.“ — Rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019

„O istorie mondială a comunismului e un pic prea anticomunistă… Cel de-al doilea volum, dedicat cortegiului de victime, redă cu mare acuitate crimele barbare, deși anumite pasaje sunt revoltătoare.“ — L’Obs

Humanitas s-a născut la o răscruce a istoriei noastre: februarie 1990. Nu întâmplător, Fenomenul Pitești, cartea lui Virgil Ierunca, inaugura „Procesul comunismului“, colecția ivită din cel mai apăsat act de voință editorială făcut în ultimii 30 de ani. Simbolic, această colecție se încheie cu trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Este, în definitiv, procesul complet și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul. — GABRIEL LIICEANU, decembrie 2020

„Orice anticomunist e un câine.“ — JEAN-PAUL SARTRE

„Cu cât sunt mai nevinovați, cu atât merită mai mult să fie împușcați.“ — BERTOLT BRECHT

„N-am cunoscut niciodată un om mai sincer, mai drept și mai onest decât Stalin.“ — H.G. WELLS

„Osanalele lui Aragon, maofilia lui Sollers, miopia selectivă a lui Sartre... au fost numeroși cei care și-au făcut micile lor aranjamente în raport cu comunismul. Tema centrală a acestui volum rămâne modul în care oamenii înțeleg să perceapă realitatea. Întreaga trilogie este captivantă și exhaustivă.“ — Charlie Hebdo

„O lucrare colosală, de o profunzime umană copleşitoare.“ — Le Temps

„Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decât alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întâmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă.  Oricât de dureros este acest trecut, în primul rând pentru nenumăratele sale victime, atunci când încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul până la capăt.“ — THIERRY WOLTON

„Oamenii de știință sunt priviți de publicul larg drept elita națiunii. Cu cât prestigiul lor este mai mare, cu atât va fi mai accentuată tentația de a‑i înfățișa ca reprezentanți ai ei. Se instalează astfel o tensiune între tendința de a le atribui marilor cercetători rolul de purtători ai prestigiului național și semnificația universală a rezultatelor muncii lor.  În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește pe cercetătorii din comunități diferite nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când adversitățile dintre statele naționale degenerează în conflicte și confruntări armate. O asemenea confruntare, fără precedent ca amploare, pierderi, sacrificii și suferințe, a fost Primul Război Mondial. Cei mai reprezentativi oameni de știință nu mai puteau acum să evite un răspuns lipsit de echivoc la întrebarea: ce este pentru ei mai presus de orice – cauza patriei, care îi opunea colegilor din țările vrăjmașe, sau, dimpotrivă, cauza cercetării științifice, situată deasupra lucrurilor ce pot despărți comunitățile omenești?“ — MIRCEA FLONTA, CĂTĂLIN VASILESCU

Pe copertă sunt reproduse portretele unora dintre cei mai importanți semnatari ai Manifestului celor 93: Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, Adolf von Harnack, Fritz Haber, Max Planck, Ernst Haeckel, Wilhelm Röntgen.

Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească

Traducere de Wilhelm Tauwinkl, Carmen Fotescu, Marieva‑Cătălina Ionescu, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu, Georgeta‑Anca Ionescu şi Emanoil Marcu

Humanitas s-a născut la o răscruce a istoriei noastre: februarie 1990. Nu întâmplător, Fenomenul Pitești, cartea lui Virgil Ierunca, inaugura „Procesul comunismului“, colecția ivită din cel mai apăsat act de voință editorială făcut în ultimii 30 de ani. Simbolic, această colecție se încheie cu trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Este, în definitiv, procesul complet și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul. — GABRIEL LIICEANU, decembrie 2020

„Orice anticomunist e un câine.“ — JEAN-PAUL SARTRE

„Cu cât sunt mai nevinovați, cu atât merită mai mult să fie împușcați.“ — BERTOLT BRECHT

„N-am cunoscut niciodată un om mai sincer, mai drept și mai onest decât Stalin.“ — H.G. WELLS

„Osanalele lui Aragon, maofilia lui Sollers, miopia selectivă a lui Sartre... au fost numeroși cei care și-au făcut micile lor aranjamente în raport cu comunismul. Tema centrală a acestui volum rămâne modul în care oamenii înțeleg să perceapă realitatea. Întreaga trilogie este captivantă și exhaustivă.“ — Charlie Hebdo

„O lucrare colosală, de o profunzime umană copleşitoare.“ — Le Temps

„Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decât alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întâmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă.  Oricât de dureros este acest trecut, în primul rând pentru nenumăratele sale victime, atunci când încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul până la capăt.“ — THIERRY WOLTON

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd’hui (Franța, 2018)

Prea puțin studiată în spațiul cultural românesc, Antichitatea răsăriteană târzie este fără îndoială una dintre cele mai fascinante perioade ale omenirii.

Roma aeterna a căzut sub loviturile barbarilor, dar Imperiul, înjumătățit, a supraviețuit. De la Constantinopol, împărații romani continuă să vegheze cursul istoriei, disputându-și stăpânirea lumii cu regii Iranului. Însă, viziunea apocaliptică a prorocului Daniel este pe cale să se împlinească: în timp ce împărăția romanilor (prima fiară biblică) și cea a Iranului (a doua fiară) își epuizează puterile într-un război devastator, dincolo de legendarul zid ridicat Alexandru, popoarele sălbatice ale lui Gog și Magog (a treia fiară) se pregătesc să cotropească lumea. Iar din pustiurile Arabiei se ridică împărăția lui Ismael (a patra fiară), care va cuceri și va supune o mare parte a pământului. Toate semnele arată că Apocalipsa, sfârșitul întregii lumi, nu doar al marilor împărății, este aproape.

Mihai Tiuliumeanu (n. 1975) este istoric, redactor-șef al revistei Misterele Dunării și directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Henri Coandă“ din Tulcea, unde predă istorie. După obținerea licenței în istorie la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, a urmat o serie de cursuri de perfecționare în Armenia, Marea Britanie, Olanda, Malta, Italia, Grecia și Turcia. A semnat patru volume de istorie și peste douăzeci de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate.

Gripa spaniolă din 1918–1920 a fost unul dintre cele mai mari dezastre umane, poate nu numai din veacul trecut, ba chiar din toate timpurile. A infectat o treime din populaţia lumii, de la cei mai săraci imigranţi din New York, până la regele Spaniei, Franz Kafka, Mahatma Ghandi sau Regina Maria a României. Şi totuşi, în ciuda numărului mare de victime, între 50 şi 100 de milioane de oameni, a rămas în memoria noastră ca un factor secundar al Primului Război Mondial.

Relatând povestea din punctul de vedere al celor care au trăit şi au supravieţuit acelor vremuri şi bazându-se pe ultimele cercetări din istorie, virusologie, psihologie şi economie, Laura Spinney ilustrează cum pandemia a pus la încercare ingeniozitatea şi vulnerabilitatea oamenilor, dar a influenţat și politica globală, relaţiile rasiale, structurile familiale, ca şi modul de percepţie al medicinei, religiei şi artei.

„Cartea nu este doar o sondare, ci şi o reconstituire a trecutului. Pe măsură ce acţiunea progresează, gripa devine un personaj în sine, care se iveşte, cameleonic, în momente esenţiale ale istoriei, schimbând cursul unor evenimente care nu îi erau atribuite anterior... Captivantă.” The Guardian

„Spinney ştie exact care mistere medicale şi scene obsedante vor face ca pandemia să ne cucerească pe de-a-ntregul imaginaţia.” New York Times

„Percutantă... Spinney este o povestitoare care-şi ţese intriga cu un arsenal de date, precum un scriitor ştiinţific. Luând urma gripei fatale pe nouă continente, ea încearcă să ilustreze cum aceasta a afectat nu numai Occidentul răscolit de război, ci şi comunităţi îndepărtate din Africa de Sud, China şi Brazilia. Cartea dezvăluie reacţiile disperate, total diferite ale oamenilor şi impactul major al gripei asupra lumii moderne, de la medicină la afaceri şi de la politică la poezie.” Science

„Pe lângă cercetarea exemplară, naraţiunea lui Spinney este plină de detalii fascinante şi neobişnuite... Cum centenarul acestui eveniment monumental se apropie, cu siguranţă vor apărea şi alte volume dedicate pandemiei. Cartea de faţă ridică ştacheta foarte sus.” Nature

„Scrisă într-un Occident și pentru un Occident în care ignoranța, prejudecățile și răstălmăcirile la adresa Ortodoxiei nu sunt o raritate, cartea Părintelui John Anthony McGuckin, preot din Diaspora al Bisericii Ortodoxe Române, este nu numai o prezentare sintetică, istorică și doctrinară a Ortodoxiei de la origini până azi, ci și un răspuns și o invitație făcute, cu farmec și cu o erudiție bine disimulată, oricui este curios să afle felul în care caracteristicile Bisericii Primare s-au păstrat, de-a lungul istoriei, în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit și se regăsesc integral în ea până azi.

Cartea este atât de bine scrisă, încât chiar și răsăriteanul „născut” ortodox, citind-o, s-ar putea să aibă surpriza să descopere că nici măcar el însuși nu e străin de unele dintre prejudecățile care bântuie Apusul în legătură cu Bizanțul și cu moștenirea sa, nici de informații deformate, luate drept adevăruri definitive, și că nu e încă un cunoscător chiar atât de fidel și de rafinat al Tradiției și al Ortodoxiei.“ Ierom. Agapie Corbu, consultant științific

„O relatare atrăgătoare, sofisticată și accesibilă despre Biserica Ortodoxă. O istorie despre felul în care se înțelege pe sine, despre teologie și tainele ei sfinte, începând de la Noul Testament și îndelungul ei pelerinaj în Răsărit și, mai recent, în Apus.“ John Behr

„O istorie bogată și fascinantă de la începuturile creștinismului, trecând prin Patristică până la ortodoxia contemporană, scrisă de un erudit în domeniu. Volumul cuprinde descrierea unor personalități de mare forță mistică și intelectuală, cu darul de a inspira bogăția cunoașterii, limpede, generoasă și de extremă concizie. O relatare onestă și dătătoare de speranță despre tradiția vie a credinței din vremurile apostolice până azi, o autentică istorie a mântuirii.“ John McLuckie

O carte vie și tandră, un portret limpede, cu rădăcini istorice și teologice, a ceea ce reprezintă Biserica pentru creștinismul ortodox și modul în care diferă de așteptările creștinilor occidentali.

Folosind forme materiale (pâine și vin, agheasmă, ulei sfințit, icoane sfințite, tămâie înmiresmată) în toate modalitățile de închinare, ortodoxia celebrează faptul uimitor că Dumnezeu S-a încarnat și întrupat printre noi în timp și în spațiu. El nu este zeul spiritual abstractizat al platonicienilor, ci Dumnezeu care Se oferă credincioșilor Lui sub forma unei mese. Până în ziua de astăzi, cultul ortodox este o experiență pământeană care urcă spre o trăire duhovnicească transcendentă. Cele două nu se separă niciodată. În slujbele ortodoxe, acest fapt se constată limpede și imediat. Sunt angajate toate simțurile: psalmodiere, tămâie, lumini, icoane, relicve ale sfinților, desfășurarea actelor cultice, în deplinătatea lor — și totul sub semnul bucu­riei și al bunului-gust. Oricând intri într-o biserică ortodoxă în timpul unei slujbe, acolo domnește întotdeauna efervescența; iar dacă uneori clericii rămân o clipă nemișcați, oamenii sunt inevitabil în mișcare, fac plecăciuni, se închină, sărută icoanele, aprind lumânări. Ai sentimentul profund că Dumnezeu este în mijlocul lor, fiind însă Domnul Întrupat al harului, care a sfințit toate obiectele materiale înălțate în rugăciune. În vremurile moderne, mai mulți gânditori ortodocși au lărgit această teorie străveche a cultului stabilită de Sinodul al VII-lea și au aplicat-o pentru susținerea unei teologii ecologice mai cuprinzătoare. Așa cum icoana simbolizează maniera în care lucrurile materiale pot servi drept uși de forță către prezența divină, la fel și întreaga creație este dăruită cu harul semnelor energiei Creatorului. Astfel, în gândirea duhovnicească a ortodoxiei, nu poate să existe un „obiect profan” pur: tot ce a fost creat, și în special ființele omenești, sunt create ca taine iconice ale harului cu o putere ascunsă, cu potențialul de a străluci în transfigurarea sfințeniei și luminii lui Hristos.

Ce poate oferi gândirea creștină ortodoxă omului modern din afara culturii creștine care, privind superficial slujba ortodoxă, probabil va constata ceva străin și desuet? Ei bine, întâmpinăm din nou o dificultate, care ar putea să fie depășită cu ajutorul altor Biserici, care să contribuie la interpretarea mai eficientă a valorilor ortodoxe spre uzul Occidentului. Dar gândirea religioasă ortodoxă se rotește în jurul axei personalismului. Totul decurge din faptul copleșitor că Puterea și Cuvântul și Focul divin s-au întrupat personal în timp și în spațiu: iar Dumnezeu ni s-a arătat ca slujitor al milosteniei, umil și suferind. El a marcat ortodoxia de la început până la sfârșit; din cap până în picioare. A stabilit ca scop al întregii vieți spirituale ortodoxe încercarea credinciosului de a deveni o ființă omenească — și înțelegerea că, devenind o ființă omenească, întru Hristos, credinciosul se îndumnezeiește prin harul prezenței permanente în el a Sfințeniei. Problema reală a zilelor noastre nu este că bărbații și femeile care au renun­țat la credință (au devenit atei etc.) și-au pierdut simțul divinității. Problema este că și-au pierdut simțul a ceea ce înseamnă să fii cu adevărat uman. Caracterul fundamental al ființei cu adevărat umane este conștiința generală că reprezintă o realitate transcendentă și, ca atare, profund străină și în ceea ce îi privește.

O poveste adevărată și foarte puțin cunoscută despre un reprezentant de
vânzări de la Bayer din România.
Victor Capesius, cetățean de origine romană, s-a alăturat naziștilor din
SS în 1943, la vârsta de 35 ani, și în scurt timp a ajuns farmacist-șef
la Auschwitz.
Cartea prezintă amănunțit regimul de teroare instituit de Capesius în
lagăr, felul în care acesta a scăpat de justiția vremii și, în final,
modul prin care un procuror curajos și răbdător a reușit, după 20 de ani
de la sfârșitul războiului, să-l aducă pe farmacist în fața
judecătorilor pentru a fi acuzat de crimă.

Ce tari desemneaza acronimul BRICS? Care este actul de nastere al
Europei? Cine au fost mogulii? Cana a aparut Statul Islamic?
La toate aceste intrebari si la multe altele raspunde Zapping prin
istoria lumii. De la marile imperii ale Antichitatii la prabusirea
Uniunii Sovietice, de la Europa lui Carol cel Mare la China secolului al
XIX-lea, amitind intemeierea Statelor Unite ale Americii si lungul drum
al obtinerii independentei Africii, cartea de fata ne invita la o
calatorie de-a lungul veacurilor, analizeaza evolutia marilor
civilizatii, noua importanta a Indiei, a Iranului, a Rusiei, a Braziliei
si descifreaza noua ordine mondiala care se contureaza astazi.
Texte scurte, pline de informatii si usor de inteles.
Peste 500 de documente si fotografii.

În vara anului 1940, un agent polonez sub acoperire, pe nume Witold Pilecki, a acceptat misiunea de a dezvălui soarta a mii de persoane deținute în noul lagăr de concetrare de la granița Reich-ului. Sarcina sa era de a face un raport asupra crimelor naziste, de a strânge o armată secretă și de a pune la cale o revoltă. Numele centrului de detenție – Auschwitz.

Pe parcursul următorilor doi ani și jumătate, Pilecki a format un grup conspirativ la Auschwitz care a sabotat facilitățile lagărului, a asasinat ofițeri naziști și a adunat dovezi ale abuzului îngrozitor și ale crimelor în masă. Dar, pe măsură ce a pus cap la cap planurile îngrozitoare ale naziștilor de a extermina evreii din Europa, Pilecki și-a dat seama că avea să riște viața oamenilor săi, a sa și a familiei sale pentru a avertiza Vestul înainte ca totul să fie în zadar. Pentru a face asta trebuia să încerce imposibilul – să evadeze de la Auschwitz.

Aceasta este prima relatare importantă a călătoriei sale uimitoare, folosind informații din sursele exclusive ale familiei, dar și relatări nepublicate ale luptătorilor din lagăr, pentru a arăta cum Pilecki a acordat o șansă Aliaților de a distruge lagărul și de a salva sute de mii de vieți omenești.

Rezultatul este o poveste palpitantă despre rezistență și eroism împotriva celor mai teribile circumstanțe și despre încercarea unui om de a schimba cursul istoriei.

„Pilecki este probaiul unul dintre eroii mai puțin cunoscuți ai celui de al Doilea Război Mondial… această carte plină de informații va deveni foarte probabil versiunea definitivă a vieții sale extraordinare.“ Economist

„Foarte bine documentată, bine scrisă și de-a dreptul memorabilă, cartea lui Jack Fairweather ne amintește de capacitatea de a fi nobil a sufletului uman în vremuri de pericol inimaginabil.“ Andrew Roberts, autor al bestsellerului Furtuna războiului

„Puține cărți te fascinează, incită și urmăresc precum Voluntarul. Este o poveste care merita de multă vreme o relatare robustă, fidelă, iar Fairweather exact asta a făcut.“ Wall Street Journal

„O poveste extraordinară.“ The Times

„Combină verva unui thriller cu dovezile detaliate ale adevărului sobru și adesea hidos.“ The Telegraph

„O relatare fascinantă... un monument pe măsură pentru unul dintre cei mai mari eroi de război ai Poloniei și un act de acuzare rușinos al eșecului Aliaților Occidentali de a acționa.“ Sunday Times

JACK FAIRWEATHER a fost reporter de război pentru Washington Post și Daily Telegraph, fiind șeful biroului din Bagdad al acestei din urmă publicații. Este autorul cărților A War of Choice și The Good War.

În 1942, tânărul soldat britanic Arthur Dodd a fost luat prizonier de armata germană și transportat la Oswiecim, loc căruia germanii i-au dat alt nume, acum sinonim cu cele mai întunecate clipe ale omenirii: Auschwitz.

Forțat să depună muncă silnică, înfometat și bătut sălbatic, Arthur a crezut că viața lui va înceta la Auschwitz. Dar s-a hotărât să lupte până la moarte, așa că a sabotat producția industrială nazistă, și-a riscat viața pentru a ușura suferința prizonierilor evrei și a ajutat un grup partizan care plănuia o evadare în masă.

Această mărturie șocantă aruncă o lumină nouă asupra evenimentelor din lagăre, demască o ierarhie a tratării prizonierilor de către SS și prezintă povestea în mare parte necunoscută a prizonierilor de război.

    „Cel care salvează o viață salvează lumea întreagă. Dar cel care distruge o viață distruge lumea întreagă.“

Traducere de Adina Arvatu

Cum să definim regimul putinist? Este oare vorba de un autoritarism camuflat sub aparențe democratice? Sau avem de-a face cu o formă deghizată de autocrație care se înscrie în continuitatea istoriei ruse? Ne aflăm mai degrabă în fața unei oligarhii mafiote care nu vrea decât să se îmbogățească? În ce fel și-a pus KGB-ul amprenta asupra Rusiei de astăzi? Oare regimul lui Putin se poate identifica în întregime cu stăpânul de la Kremlin? Îi va supraviețui? Care sunt rezervele sale de stabilitate? Din ce cauză opoziția rusă dă sentimentul că e slabă și dezbinată în fața unui regim ale cărui eșecuri sunt tot mai flagrante? Françoise Thom —una dintre cele mai cunoscute specialiste în istoria Uniunii Sovietice și a Rusiei postcomuniste — analizează politica externă a Rusiei pe baza evoluțiilor din politica sa internă. Astfel apare paradoxul acestei țări: afirmarea unei „civilizații ruse“ care întoarce spatele Occidentului ascunde pasiunea nihilistă a Kremlinului și influența ei nefastă în Rusia și în lume.

„Potrivit lui Françoise Thom, Rusia postsovietică este structurată, ca în timpul țarilor, de un vast „imperiu“ teritorial controlat de o putere centralizatoare și abuzivă, care confiscă arbitrar și sistematic… bogățiile acestei țări enorme, în beneficiul unei oligarhii supuse unui clan și conducătorului său, Vladimir Putin.“ — Esprit

„Trei obstacole fundamentale stau în calea înțelegerii fenomenului putinist. Primul ține de perceperea greșită a postcomunismului rus în termeni de «tranziție»; ne concentrăm asupra presupusului punct terminus (democrația liberală), fără să ne întrebăm dacă substratul social permite o astfel de evoluție. A doua eroare de perspectivă e să credem că fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin în 1999‒2000 și că sistemul putinist reprezintă antiteza regimului lui Boris Elțin, când de fapt bazele acestui sistem sunt puse încă din 1992‒1993, iar rădăcinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greșeală este să ne imaginăm că acest regim e specific rusesc, în timp ce el s-a născut prin conectarea societății postcomuniste arhaice la tendințe cât se poate de recente și foarte puțin înțelese, care acționează în societățile noastre occidentale postmoderne. Tocmai această originalitate a fenomenului putinist îl face greu de definit.“ — FRANÇOISE THOM

În lumea secretă a spionilor și a operațiunilor secrete, niciun alt serviciu de informații nu a rămas înconjurat, de-a lungul timpului, de legendă și de mister ca Mossad-ul. Gordon Thomas demonstrează că, în ceea ce privește faimosul serviciu secret israelian, de foarte multe ori, adevărul întrece orice fantezie. Dușmani vechi, amenințări noi prezintă istoria acestuia din anul 2000 până în zilele noastre. Cititorul va afla informații inedite despre întâlnirea secretă din 2013 a șefului de atunci al Mossad-ului, Tamir Pardo, cu omologul său din Arabia Saudită, în urma căreia Israelul spera să obțină sprijinul saudiților în vederea lansării unui atac asupra Iranului în cazul în care tratativele de la Geneva dintre cele două părți eșuau. Va afla de ce Meir Dagan, fost director al serviciului secret israelian, s-a declarat împotriva unui asemenea atac. Va face cunoștință cu agenții acestuia care operează în „partea întunecată” a internetului pentru a depista teroriști. Nu în ultimul rând, va descoperi ca Mossad-ul a jucat un rol important în apărarea ambasadei Israelului de la Cairo în timpul Primăverii Arabe. Toate aceste amănunte, precum și multe altele la fel de interesante constituie sarea și piperul unei lucrări pe cât de captivante, pe atât de instructive.

„Literalmente, o carte pe care nu o poți lăsa din mâna.” The New York Times

„O lectură indispensabilă pentru orice om interesat de Orientul Mijlociu și de problemele internaționale.” Al-Wasat (Arabia Saudită)

„Gordon Thomas, autorul unei istorii de referință a Mossad-ului, dezvăluie povestea celor mai cutezătoare și mai ucigătoare acțiuni care fac din acest serviciu întruchiparea fermității și a curajului.” The Independent

Priviți prin lupa doamnei Geta Dumitriu, puritanii apar într-o lumină plăcută, fermecătoare chiar. Socotiți adesea habotnici, ba chiar eretici, într-o sumedenie de contexte eclesiale, acești creștini protestanți reformați ne sînt zugrăviți în culori realiste, atît în sînul Bisericii Angliei, cît și pe tărîm american. Tocmai am lăsat din mînă o carte frumoasă, scrisă fără patimi confesionale sau partizanate dogmatice; o carte în care istoria Bisericii se îmbină natural cu o teologie înțeleasă temeinic și prezentată într-o manieră uluitor de francă – și, totuși, caldă, îmbietoare, vădit încurajatoare (cu atît mai mult cu cît evidențiază frust, dar categoric, rolul vital al femeilor puritane în dezvoltarea istorică și dogmatică a întregii confesiuni). Mă văd nevoit să recunosc – nu cu puțină încîntare – că o carte bună, cum e cea de față, nu e în primul rînd apanajul cercetătorului specializat, ci mai degrabă a celui interesat. Corneliu C. Simuț

Geta Dumitriu

Absolventă, promoţia 1959, a facultăţii de filologie (secţia engleză) a Universităţii Bucureşti, a luat doctoratul în 1973 cu o teză din literatura americană (Henry James). Profesor titular la Universității București pînă în 2004, a predat cursuri de literatură engleză şi americană. Din lucrări: American Literature. The Nineteenth Century, TUB, 1985; Tangled Selves. A Study of American Fiction in the 1890s, EUB, 1998. A colaborat la mai multe volume publicate în ţară şi străinătate. Autoare de prefeţe şi postfeţe pentru opere din literatura americană şi engleză transpuse în româneşte.