Ştiinte politice

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

Evolutia lumii civilizate spre localism, autonomie si regionalizare are doua mari componente: esafodajul juridic este varful aisbergului, suprastructura formala; in spatiul nonformal al societatilor, pulseaza insa ideologiile si modelele culturale care forjeaza identitatile complexe ale natiunilor contemporane si care dau masura ritmului si profunzimii proceselor descentralizarii. In cercetarile noastre, am incercat sa surprindem dialectica acestor doua fundamente, intr-un "dialog" al stiintelor juridice cu ideologiile politice si cu stiintele istorico-hermeneutice. In absenta unui solid suport ideologic de factura democratica (liberala), in absenta unui ethos comunitar care sa se bazeze pe subsidiaritate (concept propriu doctrinei sociale a catolicismului), dar si in conditiile unui voluntarism juridic inspirat de istoricismul de stanga, descentralizarea din fostele tari comuniste are adesea aspectul unei forme fara fond, a unei caroserii sub care nu regasim niciun motor al schimbarii sociale. Privita de autoritati ca un obiectiv politic impus de partenerii din Uniunea Europeana (si "tolerat" doar pentru pastrarea bunelor relatii cu acestia), descentralizarea din Est oscileaza intre formele juridice occidentale si habitusurile cultural-administrative rasaritene.

Pentru a înțelege evenimentele actuale – conflicte religioase, războaie, instabilitate politică – e de ajuns să aruncăm o privire asupra hărții, spune Robert D. Kaplan. Autorul readuce la viață teoriile unor cunoscuți geopoliticieni, susținând că harta este cea care oferă primele indicii pentru a discerne o logică istorică legată de ce va urma și aplicând în mod strălucit aceste idei la crizele din Europa, Rusia, China, subcontinentul indian, Turcia, Iran și Orientul Mijlociu arab.

„Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.

Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.

Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU

„Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy

„Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus

„Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror isto­rie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY

Nu demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internaţională în centrul căreia se afla un scenariu de „if history”: ce va fi Europa peste cincizeci de ani? Au intrat în discuţie, fireşte, datele geopolitice ale prezentului şi cele ale unui trecut în care, acum alţi cincizeci de ani, continentul nostru era împărţit în două blocuri opuse ideologic, economic, politic şi militar.

Într-o ipoteză pe care am expus-o cu acel prilej şi care îmi pare şi verosimilă şi atrăgătoare, Europa viitorului va fi din nou divizată după acest moment de iluzorie unitate. Absolut iluzorie, pentru că Europa consumeristă a Apusului şi Europa ideocratică a Răsăritului sunt realităţi tangibile în fiecare zi, într-o comunitate unde zona monedei euro cunoaşte o criză fără precedent – care merge până la ameninţări de excludere a unor ţări –, unde spaţiul Schengen devine restrictiv pentru raţiuni aparent bine întemeiate şi unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valéry de acum aproape un secol: «Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continentului Asiatic»”. (Răzvan Theodorescu)

Prefață de Thierry Wolton

Traducerea prefeței de Mona Antohi

„Cartea lui Kai Strittmatter răspunde unei întrebări de care ne temem: ce ar deveni lumea dacă Occidentul ar renunța să lupte pentru libertate? Iar răspunsul este acesta: uitați-vă la China. Alianța dintre Partidul Comunist și Inteligența Artificială construiește o societate în care supravegherea este permanentă, iar autocenzura este continuă; o societate în care prioritatea fiecărui cetățean este să nu fie catalogat ca «trădător al încrederii». În acest regim insidios, care funcționează deja și despre care știm atât de puține, omul este transformat deopotrivă în victimă și în propriul torționar.“ — MIHNEA MĂRUŢĂ

„Nu se pune problema că în cele din urmă China va face să triumfe cu forța modelul ei politic, ci că lumea va avea tendința să-i semene, mai cu seamă în materie de guvernare. Aceasta e perspectiva cutremurătoare pe care o lasă să se întrevadă cartea lui Kai Strittmatter. Orizontul cu pricina nu se referă la ideologie – cine poate crede că Beijingul ar face să triumfe comunismul la scară mondială? –, ci la influența tehnologică, altfel spus la mijloacele oferite de acum înainte de instrumentele digitale pentru a supraveghea, încadra, condiționa, distra o populație, astfel încât puterea care le folosește să devină stăpână în toate domeniile. Sovietele plus electrificarea, spunea Lenin în legătură cu socialismul; pentru conducătorii chinezi, această formulă a devenit partidul-stat plus digitalizarea. Dictatura 2.0 descrisă de Strittmatter îți îngheață sângele în vine.“ — THIERRY WOLTON

„Competiția dintre sisteme a revenit. Va crea oare China statul care să întreacă Occidentul și democrația liberală a lumii și va ajunge ea la vârf? Dacă dictatura se redefinește, atunci aici, la Berlin, la Atena, la Praga, la Londra și la Washington, sarcina noastră cea mai urgentă trebuie să fie redefinirea Occidentului, redefinirea Europei, redefinirea democrației. Taiwanul se află în prima linie. În cele din urmă nu va conta cât de puternică este China, ci cât de puternici suntem noi înșine. Sau mai degrabă: cât de slabi suntem, cât de mult ne lăsăm divizați, cât de mult ne lăsăm pradă fatalismului și resemnării. Mai avem un as în mânecă. Să îl folosim. Nu de China trebuie să ne fie teamă, ci doar de noi înșine.“ — KAI STRITTMATTER

Volumul isi propune identificarea unui raspuns, sau macar a unei arii de cautare a acestuia, la intrebarea cum ar putea fi cel mai bine rezolvate problemele cetatenilor prin intermediul unor politici publice, intr-o situatie de echilibru al indeplinirii conditiilor impuse de regulile unei democratii, cu o societate civila si un cadru institutional cu trasaturile celui existent in Romania? Pentru a atinge acest obiectiv volumul porneste de la premisa ca dezvoltarea unei abordari de politici publice este posibila in Romania numai daca este luata in considerare influenta unor caracteristici preexistente ale societatii in care aceasta este aplicata.

De ce fierbe lumea noastră ca o oală sub presiune? De ce vocile care aderă la populism și autoritarism se aud tocmai dinspre societățile unde libertatea pare garantată? Pankaj Mishra găsește răspunsul acolo unde ne-am fi așteptat mai puțin.

Perioada asupra careia ma concentrez este una extinsa; sub lupa analizei se deruleaza evolutii/involutii care acopera peste un secol. Dupa cum mentionez si mai jos, pe alocuri se poate crea impresia ca lucrarea este una de istorie politica. Componenta politologica reprezinta insa scheletul acesteia. De-a lungul ei, accentuarea importantei istoriei este insotita la tot pasul de accentuarea importantei ideilor. Firul rosu al tezei e format din transformarile ideologice prin care trece social-democratia, incepand cu geneza marxista si ajungand la situatia ambigua din prezent. Dezvoltarea organizationala si cea electorala s-au desfasurat intotdeauna sub spectrul elementului doctrinar. - Autorul

Diplomatia culturala ca element soft power. Studiu de caz - Festivalul International "George Enescu"

Din cuprins:

• Diplomatie externa

• Diplomatie si patrimoniu

• Studiu de caz: Festivalul International "George Enescu"

Cartea de fata isi propune sa analizeze modalitatea in care cultura si diplomatia se impletesc. Mizele in diplomatie au legatura deseori cu absenta oricarui conflict. In aceasta carte vom surprinde o altfel de miza pe care exercitiul diplomatic si-l propune prin intermediul culturii: de a apropia oameni, societati, grupuri si pana la urma state. In ceea ce priveste studiile diplomatiei culturale, vom observa ca aceasta tema, desi mai actuala ca niciodata, nu reuseste sa isi gaseasca specificul in studiile spatiului international sau al relatiilor internationale. In schimb, asistam la tot mai multe activitati culturale a caror existenta se justifica tocmai prin mesajul pe care cultura il are: acela de a sterge granitele intre Mine si Celalalt. O tema grea, cu puternice valente sociologice dar care isi gaseste tot mai mult specificul in studiul relatiilor internationale. - Madalina Iacob

Conceput ca un indrumar in studiul filozofiei lui John Rawls, volumul este structurat in doua parti. Partea intai cuprinde, pentru prima data in limba romana, o selectie de fragmente din opera sa fundamentala, A Theory of Justice, relevante pentru intelegerea teoriei dreptatii ca impartialitate. Partea a doua contine cinci studii critice ce trateaza cateva din temele majore ale filozofiei rawlsiane si controversele pe care acestea le-au generat: normativismul si proceduralismul dreptatii ca impartialitate; supozitiile metodologice si imlicatiile idealizarilor asumate de Rawls; dreptatea ca impartialitate din perspectiva criticii lui Robert Nozick; argumentele in favoarea celor doua principii ale dreptatii si principalele obiectii critice; rolul conceptului de ratiune publica in fundamentarea consensului politic si criticile aduse de post-marxism, comunitarism, feminism si de Habermas.

„Pe Oleg Serebrian l-am cunoscut prin intermediul prietenului nostru comun, istoricul Mihnea Berindei. Chiar dacă după moartea lui Mihnea Berindei întâlnirile noastre s-au rărit, ne-am mai văzut fie la București, fie la Berlin, unde Oleg Serebrian a fost ambasador între 2015 și 2022. Purtam împreună lungi conversații despre politica din România și Republica Moldova, despre Rusia și Ucraina. Timp de câțiva ani am citit realitățile din Republica Moldova prin lentila pusă generos la dispoziție de Oleg Serebrian. Mereu informat, foarte atent la nuanțe, academic fără să fie indigest, cu o pasiune febrilă pentru scrisul de bună calitate stilistică, așa cum se vede și din cartea de față, Oleg Serebrian este una dintre cele mai strălucite minți ale culturii române care vine din stânga Prutului. Pasionat de geopolitica Estului Europei, cu accent pe Rusia, Oleg Serebrian e un fel de solist fără orchestră, acoperind de unul singur un domeniu care astăzi a renăscut datorită politicii agresive a Rusiei lui Vladimir Putin.” (Armand Goșu)

O carte despre dezintegrarea valorilor americane

Americanii nu se mai pot pune de acord asupra lucrurilor ce fac ca ţara lor să fie specială şi admirată pe mapamond. Unii dintre ei nici nu mai cred că e specială şi că merită această admirație. De fapt, lumea întreagă s-a schimbat foarte mult, iar odată cu ea și gândirea asupra rolului Statelor Unite în istorie şi în prezent. Ben Shapiro observă că valorile care până mai ieri țineau națiunea unită astăzi sunt virulent combătute.

Luându-şi ca repere documentele fondatoare ale Statelor Unite și clasicii liberalismului, el analizează în acest volum dezintegrarea valorilor americane și descrie orizontul spre care se îndreaptă ţara. Face acest lucru fără a renunța la renumita lui vervă polemică, lansând un avertisment împotriva politicilor stângii contemporane. „Cum să distrugi America în trei paşi simpli” nu este, așadar, o carte comodă, dar constituie una dintre cele mai incitante invitaţii la reflecţie venite dinspre conservatorismul american actual.

Daron Acemoglu și Simon Johnson oferă o reinterpretare curajoasă a economiei și a istoriei, care va schimba fundamental felul în care vedeți lumea. Un mileniu de istorie și de dovezi contemporane face să fie clar un lucru: progresul depinde de alegerile pe care le facem în privința tehnologiei. Metodele noi de organizare a producției și mijloacele noi de comunicare pot fie să servească interesele înguste ale unei elite, fie să devină fundamentul unei prosperități larg răspândite. Avuția generată de progresele tehnologice ale agriculturii europene din timpul Evului Mediu a fost însușită de nobilime și folosită pentru construirea marilor catedrale, în vreme ce țăranii au rămas să-și ducă traiul la limita înfometării. Primul secol de industrializare din Anglia a oferit clasei muncitoare venituri stagnante. Și în toată lumea de astăzi tehnologiile digitale și inteligența artificială subminează joburile și democrația prin automatizare excesivă, culegere masivă de date și supraveghere inoportună. Nu trebuie să se întâmple astfel. Putere și progres demonstrează că avansul tehnologic a fost cândva – și poate fi din nou – ținut sub control. Progresele tehnologice de ultimă oră pot să devină instrumente de emancipare și democratizare, nu însă dacă deciziile majore rămân în mâinile câtorva lideri din domeniul high-tech mânați de hybris.

„Dezbaterile din ultimele decenii asupra înțelesului regionalizării au condus la un sentiment de neliniște în rândul cetățenilor, în majoritatea lor captivi modelului de gestiune centralizată a teritoriului, ca și cum apariția și (re)teritorializarea regiunilor istorice ar netezi calea unei centrifuge ce ar culmina cu un eșec al națiunii. Regionalizarea n-ar trebui să poarte o asemenea încărcătură negativă, căci apariția nivelului administrativ regional ar introduce două dimensiuni noi ale guvernanței teritoriale – una ce ține de echitate și o alta de etica teritorială. Din perspectiva echității, regionalizarea va crea suportul necesar evoluției într-o structură supranațională, precum UE, către o Europă a regiunilor. Din unghiul eticii societale, regionalizarea va permite o mai bună guvernanță a României, bazată pe principiul subsidiarității și al unei responsabilizări sporite a actului de guvernare. Cartea de față este despre Moldova (regiunea), despre România și despre români, așa cum cei ce au scris în ea i-au putut vedea. Cercetători din domenii științifice diferite au răspuns, fiecare din unghiul său, la mai multe întrebări: de ce suntem organizați într-un fel, și nu în altul? Corespunde împărțirea administrativ-teritorială a țării, așa cum o vedem astăzi, nevoilor de ieri și de azi ale Moldovei, ale României și ale locuitorilor ei? Dar care sunt aceste nevoi? Și cum funcționează, în fond, statul?” (Coordonatorii)

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville, Pierre Manent reușește nu doar să pună în lumină excepționalele intuiții și observații ale predecesorului său, ci și să ne facă să gândim împreună cu acesta cele mai importante opțiuni ale «omului democratic». Generatoare a unei alte ordini sociale, democrația – regim politic rămas fără concurent ideologic, pentru a folosi o formulă a lui Manent – a devenit parte a vieții noastre, dar ne solicită în continuare la fel de mult discernământul: pentru a nu o trăda, mai cu seamă în fragilul și esențialul său echilibru cu libertatea, se cuvine – ne îndeamnă filosoful francez –, la fel ca în urmă cu aproape 200 de ani, «să o iubim cu moderație»”.

Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi‑a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr‑o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice. „O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu măiestrie. Ca un om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ.“ JENS STOLTENBERG

În noul său volum, Gabriel Andreescu pornește de la observația că, deși construirea unei memorii colective este o preocupare perenă a popoarelor și a statelor, niciodată nu a existat atâta interes pentru politicile memoriei ca în epoca noastră. Energia tot mai mare investită în modelarea memoriei colective a creat un teren favorabil pentru folosirea ei abuzivă, cu atât mai mult cu cât nu este însoțită de un interes egal pentru edificarea unei etici adecvate a memoriei. Presiunile pentru globalizarea memoriei introduc de multe ori premise false și adesea ipocrite menite să susțină asimetriile mai vechi sau mai noi. Au fost promovate și, în replică, delegitimate sacralizarea trecutului și, la celălalt capăt, banalizarea lui. Astfel de atitudini hrănesc un fenomen mai amplu pe care autorul îl numește „globalizarea ipocriziei”. Fenomenul se regăsește în transformarea memoriei într-o armă care se multiplică pe linia frontierelor etnonaționale și ideologice, în logica speciilor oportuniste. Fidelizarea față de memoria grupului, disonanțele de etică a memoriei incompatibile cu inteligența, coruperea memoriei vor însoți inerent procesul general de globalizare. Soluția, consideră autorul, ar consta într-o abordare umanistă a eticii memoriei, opusă celor etnice și ideologice. Nici abordarea umanistă nu are cum să construiască o memorie universală comună, dar poate asigura „memoriilor” standarde universale de fairplay.

Strategiile militare care au influențat gândirea și filosofia întregii lumi

„Arta războiului” adună strategii militare care, în timp, au influențat gândirea și filosofia întregii lumi. În cele 13 capitole, Sun Tzu discută psihologia războiului, strategii, folosirea terenului și a condițiilor meteo în propriul avantaj, utilizarea spionilor, dar și realizarea și păstrarea alianțelor.

Chiar și după două milenii și jumătate, „Arta războiului” rămâne cartea de căpătâi în materie de strategii de război în Estul Asiei, influențând totodată și gândirea militară occidentală, dar și tacticile legale, de afaceri și nu numai. Sun Tzu este în continuare respectat în cultura chineză și est-asiatică drept o măreață figură istorică și militară.

Cartea de față adună texte care au fost publicate inițial fie în mediul online (în principal în gazetadambovitei.ro), fie în revista Litere. Am luat decizia de a le aduna într-un volum de sine stătător deoarece aceste texte au o tematică comună, sau se prezintă ca un mănunchi care se sudează astfel încât să dea o imagine coerentă. Apoi, cartea se dorește a avea ca public pe cei care doresc să înțeleagă modul în care gândirea politică, ideile politice, teoria politică se intersectează cu practica politică, fiind așadar un instrument bun și pentru studenții care studiază în domeniile științelor sociale. Astfel, cartea este gândită a fi un fel de satelit pentru cursul de idei și ideologii politice. Stilul în care este scrisă se dorește a fi unul aproape jurnalistic, încercând să nu încarce prea tare memoria sau să îngreuneze efortul de înțelegere, de aceea fiecare temă abordată se va concentra în jurul uneia sau două, maximum trei idei principale. La sfârșit este prezentă și o bibliografie selectivă care ar constitui un bun punct de plecare pentru a intra în studiul istoriei ideilor și ideologiilor politice. Alexandru Pompiliu

Proiectul democraţiei poloneze, confirmat de majoritatea intelectualilor, devenit dominant după 1989, transpare în sintagma „liberalism polonez”, fiind în deplin acord cu definiţia celor care l-au elaborat. Pentru că este vorba de ceva mai mult decât un simplu program politic, decât unul dintre numeroasele programe politice apărute. Acest proiect a căpătat, pur şi simplu, conturul unei noi „religii politice”, în cadrul căreia principiile şi deciziile politice s-au transformat în reguli morale absolute. Şi tocmai de aceea, proiectul despre care vorbim limitează din capul locului posibilitatea oricărei discuţii, tratându-i pe polemişti drept eretici. Pentru a putea fi formulat, a fost necesar să fie respinsă o altă „religie politică”, şi anume cea care apăruse în cadrul mişcării Solidaritatea. Proiectul liberalismului polonez s-a grefat pe autodistrugerea gândirii politice a vechii opoziţii. Acest proiect şi nu doar controversele personale, circumstanţele exterioare sau manevrele tactice a constituit cauza principală, profundă şi plină de animozităţi a dezintegrării Solidarităţii. Zdzisław Krasnodębski

Nicoleta Popa (n. 1977, Brăila) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea Pedagogie – Limba și literatura română și Studii universitare de masterat, „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”, în cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. În 2020, a obținut titlul de doctor în filologie, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A publicat recenzii, studii și eseuri în Ekphrasis, Transylvanian Review, Steaua, Caietele Echinox, Perspective și în volume colective: Hieroglife şi animale. Descifrări cantemiriene (coord. Ovidiu Pecican), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, Lecturi specifice. Suporturi și hermeneutici (coord. Alina Pamfil și Monica Onojescu), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017, Multiculturalism through the Lenses of Literary Discourse, Arhipelag XXI Press, Târgu Mureș, 2019.

Perfect documentat, Alexandru Seres a adunat tot ce s-a putut în materie de informaţii despre Cioran şi ceva pe deasupra, a confruntat sursele şi-a coroborat datele, a clarificat multe detalii de „poveste a vieţii”, completând ce se ştia cu ce nu se ştie şi contestând cu argumente imbatabile unele aserţiuni sau deducţii ale altor admiratori ai româno-francezului, într-un ansamblu de precizări biografice utile în sine şi admirabile ca performanţă de gen. Tipologic vorbind, cartea se-aşază în descendenţa câtorva celebre clarificări de biografii ale unor mari personalităţi, filozofi, scriitori sau de alte profiluri, amintind, mutatis mutandis, contribuţii precum cea a lui Eckermann, secretarul personal şi confesor al lui Goethe, sau, într-o formulă mai apropiată de acribia cercetării profesioniste, a lui Richard Ellmann, „cronicarul”vieţii şi operei lui James Joyce.

Revista "Memoria" nr. 124 (3/2023): - 2023 - Anul ,,Iuliu Maniu" - Memoria Primului Razboi Mondial - Arheologia victimelor de razboi - Distrugerea elitelor in anii comunismului - Mugur Calinescu - un elev urmarit de Securitate - Ghorghe Ursu - justitia reala si justitia simbolica

De ce, de-a lungul istoriei, statele au subestimat în mod regulat pericolele din afară care le amenințau supraviețuirea? De ce unele state au fost capabile să-și mobilizeze eficient resursele materiale pentru a răspunde adecvat la amenințările externe, în timp ce altele nu au reușit să facă acest lucru? Sub-balansarea este un fenomen comun, dar prea puțin cercetat în politica internațională, care se produce atunci când statele fie nu conștientizează amenințările periculoase pentru ele, fie aleg să nu reacționeze la aceste amenințări sau reacționează inadecvat și imprudent...

Integrarea vechii paradigme „simfonice bizantine” în gândirea politică modernă de proveniență vest-europeană se va vădi în timp un proiect dificil, în mare măsură imposibil de realizat, dat fiind faptul că lumea liberă a creștinătății din Apus a evoluat în direcția decuplării totale a Bisericii de stat în urma Reformei protestante, iar, ulterior, în direcția unei secularizări progresive promovate de Iluminismul sec. al XVIII-lea și de Revoluția franceză (1789).

De la romantism la national-comunism. Incercare asupra modernitatii romanesti Cartea de fata este scrisa din perspectiva istoriei ideilor si a filosofiei politice, incercand sa dezvolte o genealogie intelectuala a modernitatii romanesti, pornind de la conceptele de libertate pozitiva, respectiv libertate negativa, asa cum au fost ele dezvoltate de filosoful britanic Isaiah Berlin, in eseul sau "Doua concepte de libertate" si mai apoi in cartea Political Ideas in the Romantic Age.

„Cine a făcut România” spune istoria modernă a țării din perspectivă liberală: România a fost un proiect patriotic iluminist de eliberare a unor provincii care rataseră primul val european de modernizare. Generația pașoptistă a profitat de înfrângerea militară a Rusiei pentru a-i scoate pe români din scenariul absorbției în imperiul feudal rusesc. Cristian Ghinea folosește teoriile modernizării pentru a interpreta istoria noastră și constată că visul românesc a fost deturnat – și înainte, și după comunism – de idei opuse celor care au creat statul și de interese înguste ale elitelor de pradă care au refuzat mereu soluțiile democratice. Astăzi, adevăratul patriotism și adevăratul naționalism înseamnă să revenim la visul părinților noștri fondatori: moderni­zare, egalitate, proprietate, încredere în oamenii reali de lângă noi, ridicarea fiecărui român la rangul de cetățean. Firul narativ istoric ajunge până în prezent și se leagă de viitor, pentru că misiunea antifeudală continuă. Deși trăim astăzi cea mai bună epocă din istoria acestei țări, pentru a încheia modernizarea României trebuie să trecem și cele câteva răscruci care ne mai stau în cale.

Volumul de fata este construit, dat fiind scopul sau, pe o logica de ordin didactic. In acest sens, in organizarea sa poate fi descoperita mai intai o sectiune dedicata prezentarii sumare a conceptelor funda-mentale si a teoriilor cele mai influente din domeniu, intr-un mod care presupune o minima cunoastere prealabila a acestora.

„Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? S-au împlinit trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU

„Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să deslușească lumea politică în care trăiesc. La vot și nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în același timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor și pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanței la guvernare, importanța votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanța statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutație. În schimb, e de sperat și de așteptat ca ea să deschidă niște ochi și să destupe niște minți. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU