Literatură

O capodopera a literaturii americane, de o frumusete neinduratoare precum o tragedie greaca

„Doamnele gratioase si egoiste ale lui Fitzgerald descopera ca lumea nu e jucaria lor. In aceste scurte povestiri, tinerii tristi se lupta sa-si pastreze spoiala de frumusete pina cind descopera ca scaparea nu se afla in afara, ci inauntrul lor.” (The New York Times)

„Cind spun stil, ma gindesc de fapt la culoare. Vreau sa fiu in stare sa exprim orice prin cuvinte: sa fac descrieri inflacarate si sfichiuitoare ca ale lui Wells si sa folosesc paradoxul cu limpezimea lui Samuel Butler, cu generozitatea lui Bernard Shaw si cu umorul lui Oscar Wilde, vreau sa zugravesc lumile inabusitoare ale lui Conrad, apusurile aurite si cerurile pestrite ale lui Hichens si Kipling, zorii si amurgurile pastelate ale lui Chesterton. Toate astea sunt doar niste exemple. De fapt, sint un hot literar declarat, care tinjeste sa-si insuseasca cele mai bune procedee ale fiecarui scriitor din generatia sa.” (F. Scott Fitzgerald)

Pe o straduta patriarhala din centrul Bucurestiului, intr-una din cele sapte case vechi boieresti locuiesc doi prieteni: un filosof de ocazie – un autodidact care se hraneste cu sisteme filosofice, dar isi pastreaza atitudinea si candoarea diletantului, judecindu-se adesea autoironic – si Baltazar – un sculptor care lucreaza la opera vietii sale, un cal monumental din marmura care va atinge perfectiunea.

„Tacere este unul dintre cele mai frumoase romane istorice scrise vreodata... Pur si simplu fara cusur.” (The Washington Post)

Reputat ca editor si figura pitoreasca a lumii literare, Mircea Santimbreanu a fost un editor priceput si curajos, un personaj eminamente simpatic si indragit, care reusea sa treaca prin bonomie peste obstacolele cenzurii si interdictii, veleitatile lui de prozator fiind din start reduse la lumea scolarilor cu defecte, dar pardonabili, ca orice copii. Mircea Santimbreanu a fost un observator atent si un bland umorist. Reeditarea acestei opere astazi reprezinta un prilej educativ, instructiv, tocmai prin inevitabila ei datare.
Horia Garbea

Referinte critice din Paul Cernat si Oana Soare.

Erik Amdahl si fiica lui, Sofia, s-au aventurat la schi pe ghetarii norvegieni. Pentru Erik, este sansa de a scapa de demonii care il bantuie, dupa ce sora Sofiei a murit intr-un accident. Pentru Sofia, este dovada de care are nevoie ca tatalui ei ii pasa. Departe de casa, in salbaticia acoperita de zapada, un accident ii trimite in cautarea ajutorului.

Cand Augustus Beauvais moare, patru femei se confrunta cu pierderea, furia, durerea si, nu in ultimul rand, cu misterul mortii faimosului bucatar. Meadow, fosta sotie cu care Augustus si-a construit un imperiu, continua sa se lupte cu infidelitatile lui, care au pus capat casniciei lor de douazeci de ani. Maya, fiica lui care a iesit recent de la dezintoxicare, este neiertatoare. Norah, cea mai recenta iubita a lui, si-a abandonat cariera pentru o dragoste neasteptata. Rory, fiica lui Meadow, reprezinta vocea calmului si a ratiunii intr-un cor de nemultumire.

Aceasta carte e mai cu seama inchinata copiilor din scolile primare, care sunt in varsta de la noua pana la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: „Istoria unui an de scoala, scrisa de un elev din clasa a III-a al unei scoli orasenesti din Italia“. Cand spunem ca e scrisa de un elev din clasa a III-a, nu vrem sa zicem ca el a scris-o intocmai cum este aici tiparita.

-

Romanul „Colț Alb”, scris de Jack London și publicat în 1906, surprinde cu forță și sensibilitate drumul anevoios al transformării – de la instinct la încredere, de la brutalitate la afecțiune.

Jack London creează un personaj memorabil, o ființă pe jumătate lup, pe jumătate câine, a cărei viață este marcată de foamete, pericol, luptă și suferință. Prin ochii lui, cititorul pătrunde într-o lume dominată de legea celui mai puternic, unde fiecare gest contează și fiecare decizie poate însemna viață sau moarte.

Însă dincolo de sălbăticia neîmblânzită a Nordului canadian, „Colț Alb” este și o poveste despre puterea blândeții, nevoia de apartenență și miracolul încrederii câștigate. Relația profundă dintre Colț Alb și Weedon Scott devine un simbol al legăturii autentice dintre om și animal, dintre două lumi diferite care învață să se accepte.

Caracterul de modernitate al operei pe care a scris-o Hortensia Papadat-Bengescu il face, mai presus de orice, tocmai aceasta teorie a „trupului sufletesc” si anume prin sugestiile fenomenologice pe care le contine, prin afirmarea hotarata a substantialitatii sufletului nostru.

Mara infatiseaza chipul comun al vaduvei care se descurca in a oferi copiilor ei un trai mai bun prin strangerea unei mici averi, in vremea in care banul deschidea multe porti si te urca multe trepte pe scara sociala.

Imbinare intre poveste, legenda si elemente narative de istorie consacrata, Povestirile eroice sunt constructii narative cu cheie morala, pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de super-eroi.

Asa cum folclorul romanesc utilizeaza cu predilectie modele comportamentale cu valoare generala pentru a organiza o lume a satului, naratiunile lui Camilar ating aceeasi coarda a sensibilitatii noastre la un prototip uman exemplar.

Pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de super-eroi.

Cu toata aceasta miza (inalta si universal valabila), ceea ce da veridicitate este, paradoxal, nu actiunea ci comentariul auctorial cu caracter de filosofie a istoriei.

Si inca „un detaliu“: libertatea de a fantaza. Expunerea riguroasa este completata cu „pauze“ pentru fantazare, in care cititorul le umple cu propria imaginatie creatoare cu actiune, dialog, identificare cu personajele etc. - Lucian Pricop

Când o femeie ascunde sub fuste capul desprins de corp al unui mare rege, neștiind că acoperă astfel o viață nouă pe cale de a începe în pântecele ei, se declanșează o urmărire care va dura câteva secole, până într‑o dimineață rece și limpede din octombrie 2016. Din vârtejul Revoluției Franceze în zilele noastre, o taină străveche în care moartea și viața se îngemănează va bulversa vieți de artiști și de femei îndrăgostite, va întoarce istoria ca pe un ceas, va amesteca trupuri și destine. Povestea nu se încheie niciodată, reginele revin fie și sub măștile de carnaval ale unei mari petreceri în stradă, chiar dacă știrile zilei de azi rămân aceleași dintotdeauna: vieți sfârtecate în vârtejul istoriei, trupuri dezmembrate în masacrele contemporaneității. Dar mereu undeva o femeie frumoasă și tristă visează o rochie roșie, un pictor își caută culoarea lui, un ucigaș își țintește victima.

Un singur lucru este mai rău decât o acuzație de crimă: două acuzații de crimă. Când Paris Peralta este arestată în propria baie – acoperită de sânge, cu un brici în mână și cu soțul ei celebru mort în cadă – știe că va fi acuzată de crimă. Dar, oricât de rău arată lucrurile, nu asta o îngrijorează cel mai mult. Înconjurată acum de atenția nedorită a presei, este doar o chestiune de timp până când cineva din trecutul ei ascuns să o recunoască și să-i distrugă noua viață pe care a muncit atât de mult să o construiască.

„M-a luat de gât, m-a scuturat și m-a lăsat respirând greu. Fantastic!” LEE CHILD

Un tânăr se trezește din comă după nouă ani. Bărbații care i-au omorât părinții îl caută, în timp ce un ucigaș în serie îl imită pe cel mai cunoscut criminal din Noua Zeelandă.

James Garrett a fost rănit grav când a fost împușcat în urma execuției părinților săi și nimeni nu se aștepta ca acesta să se trezească dintr-o comă profundă. Când o face, nouă ani mai târziu, inspectorul-detectiv Rebecca Kent are misiunea să închidă cazul pe care colegul ei, Theodore Tate, acum pensionat, nu a reușit să-l rezolve în toți acești ani.

Cum prinzi un criminal... când singura dovadă împotriva lui este un vis?

„Captivantă, cu o premisă uluitoare și cu o intrigă ca un roller-coaster.” PEOPLE

Lucrarea iubirii este o carte despre refuzul vietii contemporane, al urateniei, rutinei, cliseelor si cretinismului ei, carora li se opun desavarsirea clipei, nemurirea pe care numai iubirea o face posibila. Protagonistul, un marginal caustic, ne poarta prin lumea falsului umanism, a corectitudinii politice, a invatamantului decazut, a psihiatriei, a scriitorilor (un capitol ne infatiseaza, satiric, figuri marcante ale literaturii franceze de astazi, cu nume nu indestul schimbate cat sa nu poata fi recunoscute) sau a pornografiei. Mizantropia personajului principal alterneaza cu o puternica iubire de semeni, pe care vrea sa-i salveze deschizandu-le ochii spre frumusete.

Prefata si cronologie de Camelia Dinu

„Un erou al timpului nostru este primul roman psihologic din literatura rusă care prezintă același personaj în variate ipostaze de viață, dar și în momente extreme, diferite.

Compus din cinci povestiri aparent independente, romanul lui Lermontov descrie, decopertează, cercetează și demitizează. Sfâșie vălul idealizant de deasupra unui Orient exotic, caută explicații pentru comportări și atitudini. […] Cu „apăsările“ lui capabile să șocheze, cu un personaj cu purtări extravagante și centrifuge (Peciorin, un om „de prisos“, „o victimă“, „un dezamăgit“ și „inadaptat“ deopotrivă într-o lume în care comunicarea era obturată) dar lipsit de concurență (celelalte personaje sunt șterse sau nu vin cu propuneri demne de luat în seamă pentru memoria cititorului), Un erou al timpului nostru este, fără îndoială, un roman psihologic, cu zvâcniri romantice și cu imersiuni realiste, un roman psihologic ce caută pricinile denivelărilor și contorsiunilor și în social, și în omenesc.” Dan Horia Mazilu

Poet, dramaturg, romancier, M.I. Lermontov (1814-1841) este unul dintre cei mai influenţi scriitori romantici ruşi. În 1838, începe Un erou al timpului nostru. Astfel, după o primă încercare de a îmbina abordarea romantică cu descrierea morală, Lermontov creează un text inovator, situat la apusul tradiției romantice (pe care o ironizează într-o oarecare măsură): un roman psihologic și social, care reunește elemente de eseu, nuvelă, povestire, însemnări de călătorie și jurnal intim.

Romanul a fost publicat în foileton, în revista Otecestvennîe zapiski, în intervalul 1839-1840, și a atras atenția în primul rând prin compoziția originală. Este alcătuit din cinci părți inegale din punct de vedere cantitativ și narativ, care nu se condiționează cronologic. Autonomia relativă a părților i-a făcut pe cititori să perceapă textul ca pe niște povestiri separate despre protagonist, și nu întâmplător: fiecare narațiune își trăiește propria viață, are propria structură și propriul punct culminant.

Lermontov îl creează pe Peciorin ca un antierou, ale cărui acțiuni și motivații par egoiste și distructive. Un astfel de portret poate fi interpretat ca o critică la adresa idealurilor romantice care glorificau eroii tragici și revoltați. În plus, abordarea psihologică adaugă o dimensiune nouă la portretul eroului romantic, depășind consacrata idealizare a acestuia.

In Malad, realitatea se intrepatrunde cu oniricul, stiinta cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenta obiectiva se dovedeste doar o umbra a unui alt substrat, mai adanc si mai improbabil de constientizat, unde moartea si decadenta sunt catalizatori reci ai destinului. In cele din urma, iubirea poate sa fie salvarea. Sau distrugerea, deopotriva.

Unul dintre primele romane ale lui Jules Verne, Cinci saptamani in balon, a fost o reusita comerciala inca din primele zile de la editia princeps, cea in format mic din ianuarie 1863. Cartea in format mare in-8 (octavo) a fost pusa in vanzare pe 5 decembrie 1965, bucurandu-se de o primire publica entuziasta. Este primul roman in care Jules Verne mixeaza ingredientele fictionale care l-au facut repede celebru: povestiri pline de aventuri si descrieri geografice, istorice si tehnologice.

Orasul cu salcami nu se impune prin monumentalitate, ci prin revelatia unei noi sensibilitati. În spatele naratiunii se intrezareste un alt mod de a privi existenta: adolescenta ca teritoriu al incertitudinii, interioritatea ca spatiu privilegiat al devenirii.

Astfel de scrieri, desi imperfecte prin constructia lor, sunt fertile prin respiratia pe care o insufla literaturii: deschid un orizont de meditatie asupra locului fiintei in tesatura realului.

Asemenea lui Eliade, in incercarile sale de inceput, Sebastian muta centrul de greutate al romanului dinspre naratiunea evenimentiala spre explorarea constiintei, aducand in literatura romana teme si trairi pana atunci ocolite.

Valoarea textului nu sta doar in imaginea mai complexa a provinciei, ci in faptul ca introduce in proza o noua atitudine existentiala, in care introspectia se transforma in instrument al cunoasterii. - Lucian Pricop

Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica

Maiestria narativa a lui Agarbiceanu se manifesta cu deosebire in nuvelele si schitele care cuprind o vasta galerie de figure reprezentand, pe cat de variat, pe atat de pregnant, lumea satului, romanesc de la inceputul veacului nostrum. Scriitorul este foarte inegal, subminat adeseori de didacticism, de neglijente stilistice inadmisibile, dar cine parcurge prozele sale scurte […] descopera in masa lor epica, pe langa pagini de mare poezie naturistica, pe langa portretele rurale emotionante in inocenta lor existentiala, chiar capodopere in stare sa ridice, ca de putine ori, literature narativa romaneasca la nivelul universalitatii. In concentrarea beletristica si in profunzimea ei umana, Fefeleaga (1908) este esentiala ca o fabula de Eso psi problematica precum Moartea lui Ivan Ilici. Caci exista la Agarbiceanu un realism elementar si sintetic, ce da viziunilor sale epice o densitate pe care nu o au decat ideile poetice si care este de fapt propriu naratiunii populare. - Ion Nenitescu

Istoria literaturii romane

Cuprins:

• Proză scurtă (1902-1910) – Badea Nicolae, Mătușa Stana, Mistrețul, Hoțul, Bunica, Popa Vasile, Moș Viron, Cula Mereuț, Dan Jitarul, Bunica Iova, Omul cu viață scurtă, Doi bătrâni, Doamna Catalina, Fefeleaga, Luminița, Vârvoara, Vâlva-băilor, Ursitul, La o nuntă, Sănduța, Angheluș, Duhul Băilor, Valea-Dracului, Oana Precupeața, Gura satului, Lada, Melentea, Vedenii, Străinul.
• Din viața preoțească (1916) – Darul lui Moș Miron.
• Zilele din urmă ale căpitanului Pârvu (1921) – Dura lex.

City Blues. Cantecul asta o sa fie - trebuie sa fie ! - ca viata tuturor oamenilor din orasul asta imputit.

El o sa curga ca o copilarie, apoi va innebuni deodata – adolescenta dureaza cateva clipe! -, apoi trec alte cateva clipe, si se va sfarsi si tineretea, totul se va prabusi in melancolie, melancolia va fi inutila si sfasietoare, iar la sfarsit va cobori moartea, nu se poate altfel.

City Blues. O sa iau tramvaiele de pe sinele lor, o sa iau durerile betivilor, o sa iau strigatele tiganilor - fiareeeee veeeeechi luaaaam! -, o sa iau rondurile care tempereaza marile intersectii, o sa iau praful si lenea, o sa iau amintirile si visele zdrobite ale muncitorilor, o sa iau salariile casierelor, o sa iau ziarele si o sa iau tatuajele domnisoarelor rebele, si o sa le ascult muzica intima.

Imi aprind o tigara. Prea mult gudron. E cancer. Bineinteles ca e cancer. O fumez si o raza puternica evadeaza din soare si ma loveste cu furie, ma loveste ca si cum ar vrea sa imi despice craniul si sa ma ucida.

Stilul lui Ion Agarbiceanu este prin excelenta, ca la toti marii nostri povestitori, un stil oral. De aceea autorul a putut marturisi despre “schitele, povestirile, nuvelele lui” ca le-a “scris dintr-o “sunare”. As spune ca transcrierea unei stenograme interioare. Povestasul parca si-ar rosti povestea in fata unui auditor de toate varstele, cu clipiri din ochi, cu naivitati si siretenii familiare pana si in solemnitatea cate unei descrieri , cu exclamatii uimite, cu epitete de superlativ popular, cu intrebari, exclamari, interjectii, zicale cu tot arsenalul oralitatii. Este stilul povestitorilor inaintasi, a caror intelectualitate inalta, precum aceea a lui Agarbiceanu, concentrate la masa de lucru, isi pastreaza prospetimea genuina. Lucian Pricop

Cuprins:

File din cartea naturii (1959) – Ciocarlia, La coasa, Bunica Safta, Roitul stupilor, La seceris, Mos Ionita, La fan, Talharul, Turturelele, La padure, Culesul porumbului, Presura, Strajerul, Ciorile, Ninge, Vanturile, Intaiul drum, La sanius, Poganiciul, Ploaie cu siroaie, Adormirea Mariutei, Nita de la Coasta Morii, Intre stejari, Nepoata lui Mos Mitrut, Nicu, Seri senine, Bourelul, Brazii, Papadia, Salcamii in floare, Spre odihna, Lang arau, Popor nou, In fauriste.

Referinte critice din Mihail Dragomirescu, E. Lovinescu, H. Sanielevici, Victor Felea, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Vlad, Ion Negoitescu, Dumitru Micu, Al. Piru, Mircea Zaciu.
Textele din acest volum sunt reproduse dupa editia aparuta in 1959, in timpul vietii autorului.

 

Romanul Darul lui Serafim leaga trei povesti istorisite pe trei voci diferite, care introduc cititorul in atmosfera anilor nebuni ai jazzului, ai epocii in care se naste viteza si incep sa moara vechile conventii sociale, intr-o Romanie moderna, doar in aparenta calma si prospera.
Actori principali: Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriasi romani din perioada interbelica, producatorul locomotivelor Malaxa, inginer talentat si figura politica foarte controversata a acelor ani; o candidata la titlul de Miss Romania 1932, in concursul organizat de revista Realitatea ilustrata; o familie de aristocrati bucuresteni, cu un destin tragic, si toti membrii sai strinsi in jurul celor doi baieti de virsta scolara.
Ce au in comun toate aceste personaje?
Raspunsul il stie numai Serafim, batrinul cersetor cu puteri tainice care strajuieste, in noaptea de Vovidenie a anului 1932, impunatoarea biserica a Amzei.

„Simona Antonescu are o verva de povestas hipnotic. Il privesti in ochi si, obligatoriu, accepti tot ce graieste.” (George Neagoe)

„Lumea n-a uitat ca Montaigne s-a retras in celebra lui biblioteca, la etajul al doilea al unui turn, sa reflecteze asupra conditiei umane si sa-si scrie opera. Iata de ce simt nevoia sa recunosc ca nici dragostea, nici singuratatea nu le-am descoperit cu ajutorul cartilor. De fapt, vreau sa spun ca nu in biblioteca am gasit morala acestor scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile si foamea de a admira, ci pe strada, pe tarmul marii sau printre amintiri. N-am urmarit aici mai mult decit sa marturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viata. Si, probabil, tot de aceea am asezat dupa fiecare scrisoare un poem, fiind hotarit sa respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au impins la confesiuni.” (Octavian Paler)

„Dan Lungu ne arata cum capitalismul – nu numai in Romania, ci si in Polonia – nu s-a dovedit o bagheta magica, iar politicienii nu au devenit peste noapte niste altruisti care doresc bunastarea generala. Ca libertatea nu ne aduce inapoi tineretea.” (Polityka)

Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă. Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și intru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se predă, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine.

„Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le purtăm zi de zi prin lume, dincolo de coaja opacă – și uneori înșelătoare – care pare să ne protejeze o vreme de privirile oamenilor? Durere. Și iubire. Și moarte. Și tentative de suicid. Și supraviețuire. Și sex fără amor. Și amor cu mult sex. Și traume. Nevroze. Părinți. Și vină. Și iertare. Niciodată pentru mine. Și instincte. Multe instincte. Miros. Piele. Foame. Sete. Dor. Deziluzii. Visuri. Speranță. Tot sufletul meu. Mai presus de orice, frumusețe și curaj. Frumusețea de a fi exact așa cum ești, până la capăt, și curajul de a accepta și iubi asta. Așa e Ioana. Primiți-o cât mai aproape de inimă, în locul acela doar al vostru, unde nu există ipocrizie sau prejudecăți. O să vă mângâie. O să vă trezească. O să vă schimbe.„ (Cristina Nemerovschi)

„Am primit romanul asta exact asa: gata scris. Mi l-a daruit, la ceas de seara, un barbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decit celalalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tirziu numele. Mi-a spus ca are incredere in mine si ca eu voi sti mai bine ce sa fac cu manuscrisul lui. L-am intrebat despre ce e vorba inauntru. Mi-a spus ca despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupa si niste insecte, despre iubiri si cuvinte intr-o limba necunoscuta. Mi-a zis ca, daca imi place, il pot semna eu, el n-o sa se supere. M-a rugat la sfirsit sa-i promit insa ca nu-i voi schimba titlul asta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strins mina, apoi a plecat. Sper ca, oriunde ar fi acum, ii e bine.” (Matei Florian)

a146469

Pot spune că, în cazul lui Ninon, i-am lăsat totala bucurie de a profita de frumuseţea sonoră a limbajului ei de copil. Nu fac însă din asta un scop în sine, nu sînt o adeptă a manierismului, nici în literatură, nici în arta muzicală, unde am aceleaşi exigenţe. Evit să cad în estetism, atît într-un caz, cît şi în celălalt, lăsînd loc tensiunii interioare a operei literare sau muzicale în sensul teatral, dramaturgic al lucrurilor. (Observator Cultural - interviu cu Maud Lethielleux)