Literatură

In timpul unei neobisnuite lupte cu tauri, in Buenos Aires, zoologul german Dr. Morgernstern si servitorul sau Fritze fac cunostinta cu Tata Jaguar. Cei doi aventurieri germani calatoresc prin Argentina in cautarea fosilelor de dinozauri, dar sunt luati prizonieri de indieni si de un grup de revolutionari care lupta impotriva guvernului. Celebrul Tata Jaguar ii elibereaza pe cei doi europeni; Morgernstern si Fritze se alatura grupului de yerbateros in drum spre Gran Chaco. Pe drum, doi peruvieni misteriosi, Anciano si Haukaropora, li se alatura, pretinzand ca au aceeasi destinatie, Peru. Cand yerbateros se confrunta cu revolutionarii, Tata Jaguar ajunge fata in fata cu dusmanul sau de moarte. Totusi, acesta din urma scapa. Urmarirea ii impinge pe yerbateros si, implicit, pe Morgernstern si Fritze in zonele inalte ale Cordilierilor Americii de Sud unde este ascunsa comoara mitica a incasilor. Testamentul incasului este un roman pentru cei aflati la varsta autodescoperirii, la varsta la care atasamentul pentru eroi poate modela personalitati. De aceea, valorile morale inculcate de prozatori precum Karl May sunt mai trainice decat cele comunicare didactic. Acesta este in realitate testamentul… Testamentul lui Karl May. Lucian Pricop

„Inima de caine“ relateaza experienta de viata din Moscova anilor ’20 a unui medic specializat in transplant si rejuvenare. Profesorul Preobrajenski, impreuna cu asistentul sau, Bormenthal, creeaza un homunculus, printr-un experiment: grefeaza pe un caine, pe care chiar medicul il botezase Sarik, hipofiza si glande genitale umane. Esecul este total: Sarik, care cere sa fie numit Sarikov, este o fiinta fara idei proprii si fara valori morale, dar cu disponibilitate deplina de a adera la dogmele sovietice. Profesorul si asistentul sau, reprezentanti ai lumii revolute, traiesc cu greu in aceeasi casa cu propria lor creatie si ajung sa inverseze actiunea medicala si ii transplanteaza inapoi organele originale. (Lucian Pricop)

Mihail Afanasievici Bulgakov s‑a nascut la Kiev in 1891, ca fiu al unui profesor de dogmatica de la Academia kieveana de Teologie. A absolvit Facultatea de Medicina a Universitatii din Kiev si a profesat ca doctor vreme de patru ani. In 1921, s-a stabilit la Moscova si s-a dedicat exclusiv literaturii si publicisticii. Contestat de aparatul politico‑literar sovietic, a publicat antum doar „Diavoliada“, „Ouale fatale“ si „Garda alba“. Postum, romanele sale (cu precadere „Maestrul si Margarita“, tiparit abia in 1967, la 27 de ani dupa moartea sa, si „Inima de caine“), au beneficiat de o receptare elogioasa, fiind traduse in mai toate limbile.

Romanul La rascruce de vanturi ocupa în literatura engleza a secolului al XIX-lea un loc cu totul aparte. Caracterele pe care le creeaza Emily Brontë nu seamana cu nimic din ceea ce publicau scriitorii englezi ai epocii victoriene.

Desi este considerat romanul clasic al epocii jazului - denumire datorata lui Fitzgerald insusi - "Marele Gatsby" nu este nici pe departe o opera circumscrisa doar deceniului al treilea al secolului XX, cand a fost scrisa.

Timp de aproape 80 de ani, aceasta mica monografie nu ne-a fost accesibila, caci Hesse a decis curand dupa scrierea ei ca este " o lucrare prea simpla, scrisa in entuziasmul tineretii, fara profunzime si plina de obraznicie, un stil in care nu ma mai regasesc".

Una dintre cele mai importante creatii existentialiste ale lui Jean-Paul Sartre, Zidul (1939), este o colectie de cinci nuvele, reprezentative pentru scrierile sale ulterioare.

Plasat în secolul al XVII-lea în preajma orașului Boston, în puritana Bay Colony din Massachusetts, romanul redă povestea lui Hester Prynne, care rămâne însărcinată în urma unei aventuri extraconjugale și dă naștere unei fiice, fapt pentru care este condamnată de comunitate la moarte, iar ulterior să poarte litera „A" – de la adulter – ţesută pe veșminte în culoarea roșu-stacojiu. De-a lungul romanului, Hawthorne explorează temele păcatului, vinovăţiei, pedepsei, căinţei și recăpătării demnităţii.

Traducere de Constantin Popescu

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obținut premiile Liste Goncourt — Le Choix roumain, Liste Goncourt — Le Choix belge, Liste Goncourt — Le Choix suisse și a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt.

În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot — fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura — cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul — mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.

Traducere de Cornelia Rădulescu

Roman inspirațional și comedie romantică, acest bestseller internațional, aflat pe lista celor mai bine vândute cărți în Spania, Statele Unite și Germania, fiind tradus deja în peste 20 de limbi, e o bijuterie literară, în care veți găsi referințe livrești amestecate cu istoria plină de magie a lucrurilor mărunte. Pentru că, adeseori, dragostea se ascunde în detaliile cele mai neînsemnate.

Când Samuel, un profesor universitar singuratic, se trezește în ziua de Anul Nou, e convins că nimic nu-i poate schimba viața monotonă, până când un musafir neașteptat se strecoară în apartamentul lui din Barcelona și refuză să mai plece. Apariția lui Mishima, un pisoi vagabond, devine un fel de catalizator care-l face pe Samuel să se desprindă de cărțile, filmele străine și muzica clasică favorite și să pornească în călătorie spre locuri unde nu mai ajunsese niciodată, ca bunăoară casa de alături, și să se apropie de oameni pe care n-ar fi crezut că o să-i cunoască, asemenea lui Felix, un bătrân redactor bizar de la mansardă, sau Valdemar, bărbosul cu manuscrisul despre fața ascunsă a Lunii de la cafenea. Mai mult chiar: motanul îl va ajuta să se întâlnească din nou cu o misterioasă femeie din trecutul lui, Gabriela, pe care nu mai spera s-o revadă.

„Vallejo este un scriitor pătrunzător, unul care are talent pentru comentariul social. Este interesat să evidențieze ipocrizia religioasă într-o țară în care ucigașii poartă crucifixe, își binecuvântează gloanțele și se roagă să nu rateze ținta, dar lungul șir de atrocități pe care le expune, la început hipnotic, devine o pură litanie. Toate personajele narațiunii sale sunt întratât de mult sortite să piară, încât, în momentul în care gramaticianul are de-a face cu ucigașul lui Alexis, este imposibil să mai stârnească în vreun fel interesul pentru destinele lor deja pecetlu­ite. Ceea ce, până la urmă, asta poate fi ideea centrală a romanului lui Vallejo.“ Publishers Weekly

Fernando Vallejo scrie la persoan­a întâi, într-un stil autobiografic căruia îi manipulează convenţiile astfel încât linia dintre autobiografie şi ficţiune devine foarte neclară. Folosinduse de personajul principal – un bătrân intelectual care revine, după mulţi ani, la Medellín, împins atât de nostalgie, cât şi de dorinţ­a de a trăi o nouă iubire –, autorul atinge o performanţă rarisimă: în doar o sută şi ceva de pagini, graţie stilului marcat de numai câteva detalii revelatoare (întro lume a scrisului caracterizată de un nou realism, să-i spunem „realism capitalist“, inundat de sute de scene şi de mii de amănunte inutile din punct de vedere literar), reuşeşte să alcătuiască portretul unui mare oraş şi, astfel, portretul unei ţări întregi, lucru realizat până acum de extrem de puţini artişti. Iar portretul, datorită liniei narative mereu surprinzătoare, tensiunii, câtorva exagerări care amplifică realitatea, tuşelor reci, clinice, este înspăimântător.

Romanul Parfumul a fost tradus în 47 de limbi, vândut în peste 16 milioane de exemplare şi ecranizat în 2006 de Tom Twyker, cu Ben Whishaw şi Dustin Hoffman în rolurile principale.

În Provenţa secolului al XVIII-lea, viaţa locuitorilor din oraşul Grasse se scurge în ritmul dictat de cele mai înmiresmate flori: iasomia, lavanda, tuberoza şi trandafirul. Până când, într-o vară, dimineţile parfumate încep să fie prilejul unor descoperiri macabre: trupurile goale ale unor fete nubile, ucise cu o lovitură în moalele capului. Nimeni nu ştie cine e criminalul, nici adevăratul motiv ce îl împinge să le ia viaţa acestor tinere. Pentru Jean-Baptiste Grenouille, căci umilul ucenic parfumeur al văduvei Arnulfi, este vinovatul, frumuseţea de-abia îmbobocită a victimelor sale este asemenea unei flori rarissime, care împrăştie în jurul ei efluvii preţioase. Din aceste efluvii sublime, Grenouille va distila cel mai primejdios parfum din lume.

Un grup de ţărani află noutăţi despre asomarea păsăretului de curte conform directivelor europene şi se iniţiază în tainele jargonului şi birocraţiei. Un invitat la emisiuni în direct e vânat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindcă i se întâmplă să ameţească în studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating. Un post TV inaugurează o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurenţa răspunde cu o emisiune în care transmite înmormântări. Un preşedinte de federaţie organizează un meci amical cu o naţională africană care se prezintă fără chef şi fără tricouri, dar cu o poftă năprasnică de bomboane. Un tânăr muncitor din Bacău invadează Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor şi parlamentarilor englezi care aşteaptă începutul unui exod la aeroport.

Asta veţi găsi în "Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)". Cinci proze alerte şi vesele despre noi şi dereglările noastre. Cinci felii din tortul vieţii româneşti după integrarea în Uniunea Europeană. Cinci cronici ale absurdului, abjecţiei şi dejecţiei. Cinci motive pentru a-ţi dori să pleci din România doar pentru ca, odată trecut de graniţă, să începi să-i duci dorul şi să vrei acasă.

„In fata ochilor mei se agita un monstru teribil, demn de-a figura in legendele teratologice. Era un calmar de dimensiuni extraordinare, avand opt metri lungime. Mergea de-a indaratelea cu o viteza extraordinara, in directia lui Nautilus, privindu-ne cu enormii sai ochi verzi-albastrui. Cele opt brate, sau mai degraba cele opt picioare ce porneau de pe cap, care au dat acestor animale numele de cefalopode, erau de doua ori mai lungi decat corpul si se zvarcoleau ca niste serpi.

Se vedeau clar sutele lui de ventuze dispuse pe fata interna a tentaculelor, avand forma unor capsule semisferice.
Botul acestui monstru, un fel de cioc cornos, asemanator ciocului unui papagal, se deschidea si se inchidea vertical, de sus in jos, lasand sa i se vada limba formata dintr-o substanta cornoasa, inarmata si ea cu mai multe randuri de dinti ascutiti. Ce fantezie a naturii!”

Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Unul dintre primele sale romane, Soţul meu, Michael s-a bucurat de un succes enorm imediat după apariţie, aducându-i scriitorului israelian consacrarea internaţională. Romanul a fost ecranizat în 1976 de regizorul Dan Wolman, cu actorii Oded Kotler şi Efrat Lavie în rolurile principale.

În Ierusalimul anilor 50, perpetuu dezamăgită de viaţa pe care o duce, de soţul care nu a reuşit s-o cunoască, tânăra Hanna Gonen consemnează în jurnal realitatea domestică monotonă – al cărei cenuşiu nici măcar experienţa maternităţii nu-l poate alunga – şi fantasmele tumultuoase în care îşi găseşte alinarea.

„Când am terminat Soţul meu, Michael, în aprilie 1967, cu o lună înainte de izbucnirea Războiului de Şase Zile, când m-am eliberat, în sfârşit, din sclavia în care mă ţinuse Hanna, m-am aşezat liniştit şi am citit ce scrisesem, după care am fost năpădit de îndoieli: aveam în faţă un roman fără crime şi fără trădări, cronica anunţată a unei căsnicii eşuate, o femeie aflată în pragul isteriei, un soţ tăcut, un copil obtuz, vecini odioşi şi un Ierusalim rece, trist şi ameninţător. (...) Soţul meu, Michael a văzut în cele din urmă lumina tiparului în luna aprilie a anului 1968. Spre surprinderea editorului, dar şi spre surprinderea mea şi a tuturor apropiaţilor mei, care citiseră romanul în manuscris, Soţul meu, Michael a devenit aproape peste noapte un bestseller, citit atât de femei, cât şi de bărbaţi, vânzându-se în aproape o sută treizeci de mii de exemplare numai în Israel şi sute de mii de alte exemplare în cele douăzeci şi opt de ţări în care a fost tradus. Poate că este adevărat că uneori o carte este universală tocmai pentru că e provincială, şi cuprinzătoare tocmai pentru că e minimalistă. Poate.“ (Amos Oz, 2008)

Acest roman exemplar pentru modernismul european iluminează momente semnificative din copilăria şi tinereţea lui Stephen Dedalus – un alter ego al scriitorului –, pe fundalul Dublinului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Un bildungsroman care ilustrează atât desprinderea treptată a eroului de constrângerile familiei, religiei şi naţionalismului irlandez, cât şi parcursul său către individualizarea artistică.

Capodopera autobiografică Portret al artistului la tinereţe, publicată în volum în 1916, este o naraţiune în cinci părţi a vicisitudinilor şi avatarurilor copilăriei şi adolescenţei lui Joyce la Dublin. Într-o Irlandă frământată de eterne tulburări şi conflicte politice, într-o familie cu mulţi copii, sărăcită, redusă la mizerie de un tată uşuratic şi petrecăreţ şi de o mamă habotnică, orbită de religiozitate. O copilărie marcată de rigorile drastice ale unor şcoli iezuite şi o adolescenţă petrecută într-o societate sufocată de bigotism, de un tradiţionalism deviat într-un misticism menit să înnegureze cu spaime transformările fiziologice şi efuziunile sentimentale şi senzoriale ale pubertăţii.
Joyce transferă toate aceste trăiri personajului pe care-l numeşte Stephen Dedalus. Simbolica numelui e transparentă: Stephen îl evocă pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinismului, ca o emblemă a jertfei de sine pe care o presupune creaţia artistică; iar Dedalus trimite la eroul din mitologia greacă Dedal, care reuşeşte să zboare din labirint cu ajutorul unor aripi din ceară. Stephen Dedalus, alias Joyce, după o educaţie iezuită traumatizantă, evadează în lume şi se dedică literaturii.
Spaimele inoculate elevilor de către preoţii iezuiţi cu privire la osândele care-i aşteaptă pe cei căzuţi în păcat (mai cu seamă în păcatul trupesc) ating în roman dimensiuni danteşti. Roman inovator prin tehnicile sale moderniste, dezvoltate ulterior în Ulise, Portret al artistului... a influenţat mari scriitori precum Virginia Woolf, Samuel Beckett sau William Faulkner.

„Câţiva ani m-am întrebat continuu cine era de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum de există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas? Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru. Punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după explozia de la Cernobîl, iar cei câţiva ani pe care îi decupez din viaţa ei lasă să se vadă, sper, mare parte din desenul de adâncime.“ (Ioana NICOLAIE)

In acest debut extraordinar - o imbinare de poem in proza, fabula polifonica si eseu despre durere - originalitatea narativa si tonul plin de compasiune ale lui Max Porter creeaza un efect uluitor. Vorbind despre adevaruri dureroase si profund umane, Durerea e o faptura inaripata anunta aparitia unui talent cu totul iesit din comun.

• Castigator al Premiului Dylan Thomas 2016

• Vandut in Marea Britanie in peste 100.000 de exemplare

• Tradus in peste 20 de limbi

• Castigator al Premiului Sunday Times pentru tanarul scriitor al anului 2016

• Finalist la Premiul National Book Critics Circle John Leonard (SUA)

• Nominalizat la The Goldsmiths Prize 2015

• Nominalizat la Guardian First Book Award 2015

• Drepturile de ecranizare au fost achizitionate de Pulse Films.

O tesatura complexa de imagini si idei, impregnata de poezie, dar care poate fi citita si ca o poveste pentru copii. Ne schimba perceptia asupra romanului si a posibilitatilor sale, vorbindu-ne despre un subiect extrem de delicat, pagina dupa pagina, ca si cum am fi purtati pe aripi. The Guardian

Intr-un apartament din Londra, doi baieti se confrunta cu insuportabila tristete provocata de moartea fulgeratoare a mamei lor. Tatal lor, expert in opera lui Ted Hughes si romantic dezorientat, isi imagineaza un viitor pustiu, lipsit de sens.

In acest moment de disperare, primesc o vizita de la Kra – dadaca, vindecator, sarlatan, personaj contradictoriu. Atrasa de familia indoliata, aceasta pasare „sentimentala" ameninta ca va ramane pana cand nu vor mai avea nevoie de ea. Si asa se si intampla: lunile trec, durerea cedeaza locul amintirilor, iar mica familie incepe sa se vindece.

Absolut incantator si de neuitat. The Times

Max Porter stie sa creeze stralucit aceasta pendulare intre fabula si drama de familie… Impresia pe care ti-o lasa romanul lui este profunda si de durata. Intocmai ca durerea insasi. The Observer

Nu se compara cu nimic din ce s-a scris pana acum. Guardian Books of the Year

Un roman care si-a castigat un binemeritat loc in istoria literaturii universale. Povestirea lui Gide il poarta pe cititor prin cateva capitale europene, in compania unor sfinti, aventurieri si hoti de buzunare. Actiunea se petrece la sfarsitul secolului al XIX-lea, atunci cand incepe sa circule zvonul ca papa Leon al XIII-lea a fost rapit si este tinut sechestrat de o loja francmasonica. Sub acest pretext, Biserica porneste o strangere de fonduri, mai mult sau mai putin cinstita, pentru salvarea suveranului pontif. Animat de ganduri nobile, Amedee Fleurissoire hotaraste sa plece singur in calatorie si sa dea de urma celui disparut. Incercarea se dovedeste a fi nu tocmai usoara, iar Amedee are parte de o moarte neasteptata, fiind ucis de Lafcadio Wluki, fratele cumnatului sau.

Campana comunică permanent cu tradiţia literară şi culturală, hrănindu-şi versurile şi prozele, pe de o parte, cu numeroase citate oculte, perfect integrate în noile opere inclusiv prin intermediul rafinatei tehnici cinematografice, şi, pe de altă parte, cu fragmente de ekphrasis ce creează un mozaic rafinat care individualizează stilul campanian în cadrul poeziei italiene din secolul trecut. Probabil că cititorul acestor Cânturi orfice, care conţin experienţele vieţii rătăcitoare şi tulburate a autorului lor – spirit itinerant şi european –, va dezvolta cu aceste creaţii o relaţie de tipul „dragoste şi ură“, asemănătoare cu cea pe care Campana a avut-o întotdeauna şi cu contemporanii săi, fapt care ar confirma rezistenţa acestei opere peste veacuri şi capacitatea ei de a dialoga cu prezentul. (FIORENZA CERAGIOLI)

„Un pui de Cioran în fustă lungă și neagră." - George Pruteanu

„Chris, Copilul‑Poet, și‑a clădit o Persoană cu ferestre mari, deschise larg, Luminate. Zic să privim atent. Sigur învățăm ceva sau reînvățăm, ceea ce ar fi chiar mai mult." - Marcel Iureș

„Citindu‑ți cartea, am tras și eu o concluzie: Vrei să fii fericit? Dacă ești pregătit să suferi, iubește! Chris Simion… nu ești cumva o reîncarnare a mea?" - Florian Pittiș

„O scriitoare cu un talent extraordinar și un artist cu o propunere regizorală originală, profundă, neobișnuită. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea începe!" - Cătălina Buzoianu

„Sunt convins că din tristețe s‑a născut o mare scriitoare, un important regizor. O parte din sufletul meu de tătic‑prieten îi aparține încă de pe vremea adolescenței ei. Te sărut, Chris, cu dragoste!" - George Mihăiță

În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă.

Este absolventă a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București (secția teatrologie în 1999 și secția regie teatru în 2004).

Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi consumă poveştile. Printre spectacolele care au consacrat-o, se numără: Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Hoții de frumusețe, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu ne vorbim, Hell, Studii despre iubire, 7 blesteme, Scaunele și multe altele. Printre actorii cu care colaborează, se numără Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marian Râlea, Florin Zamfirescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Cristi Iacob și mulți alții.

În 1999, împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner a înființat unul dintre primele teatre independente din România, Fundația Compania de Teatru D’AYA. Cu această companie de teatru a reprezentat România în multe festivaluri de teatru din lume și a obținut premii care îi certifică munca și experiența și pe plan internațional.

Pe lângă mișcarea independentă de teatru pe care o susține cu încăpățânare și dăruire de 17 ani, Chris Simion colaborează ca regizor și cu teatre de stat, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Național din Iași, Teatrul de Stat din Oradea sau Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoșani.

Din 2007 este inițiatoarea Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.

Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele două romane ale sale, Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010) și 40 de zile (2015), fiind bestselleruri.

Prima carte i-a fost publicată în 1994, când autoarea avea 16 ani, iar a doua carte i-a apărut peste un an.

În 2009 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 2015 este ambasadorul proiectului Chris Simion Theatre & More.

Chris Simion Theatre & More este instrumentul prin care regizoarea își propune să realizeze cel puțin o dată pe an un spectacol inovator și exclusiv cu tineri pe care dorește să-i promoveze, mergând pe principiul că „nu notorietatea convinge, ci performanța".

Detalii pe www.chrissimion.ro sau www.daya.ro.

Anul acesta Chris Simion a fost distinsă cu Premiul „Femeia anului 2015" — Ambasador al artei românești peste hotare.

Povestea de dragoste dintre împăratul Xuanzong și Yang Guifei este tot atât de cunoscută în Asia pe cât este cea dintre Tristan și Isolda în Occident. De-a lungul vremii, iubirea împăratului pentru Soția Prețioasă, favorita sa între cele trei mii de femei din gineceul imperial, a inspirat, în China și în Japonia, nenumărate poeme, romane, piese de teatru, filme și montări de operă.

Roman istoric, Favorita suprinde cei 16 ani petrecuți de împăratul Xuanzong din dinastia Tang alături de Yang Guifei, una dintre cele patru frumuseți clasice ale Chinei. Iubirea lor, agitată și plină de senzualitate, este proiectată pe fundalul vieții trepidante de la Curte, mereu tulburată de intrigi și uneltiri, de miniștri însetați de sânge, generali ambițioși, eunuci vicleni și splendide concubine. Yasushi Inoue transformă, cu infinită grijă pentru veridicitate și detaliu, personaje istorice în ființe vii, dominate de pasiuni și spaime: tânăra temătoare nou-sosită la Curte devine și ea una dintre femeile dominatoare și tiranice care apar deseori în istoria chineză și pune stăpânire atât pe inima, cât și pe voința împăratului, sperând să se sustragă destinului tragic al tuturor soțiilor împăratului.

„Patosul omenesc și suferința, singurătatea și izolarea, fatalismul oriental și conceptele budiste despre predestinare alcătuiesc firul predominant în țesătura scrierilor lui Yasushi Inoue.“ (Leon Picon)

Ilustrația copertei: Qian Xuan, Yang Guifei urcând în șa (detaliu)

Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat în 2002 James Joyce Award. Romanul "În viaţă", apărut în 1993 şi interzis iniţial de autorităţile chineze, este considerat una dintre cele mai influente zece cărţi ale ultimelor trei decenii în China. S-a vândut de-a lungul anilor în peste şase milioane de exemplare şi a devenit un adevărat fenomen editorial. A fost recompensat în 1998 cu Premiul Grinzane Cavour şi în 2014 cu Premiul Giuseppe Acerbi. Ecranizarea în regia lui Zhang Yimou a câştigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes din 1994.

Yu Hua mărturiseşte în introducerea uneia dintre ediţiile chineze că ideea acestui roman i-a venit de la cunoscutul parlor song „Old Black Joe“. În viaţă este cronica unei transformări individuale, fără nici un fel de adaos eroic, iar Xu Fugui, personaj central şi narator spumos, ajunge un maestru al supravieţuirii, captiv în labirintul a patru decenii de istorie modernă a Chinei: Războiul Civil, venirea la puterea a Partidului Comunist, Marele Salt Înainte, Revoluţia Culturală și perioada post-maoistă. Fugui nu încearcă să-și înfrângă destinul și nici nu se răzvrătește. Povestea lui nu este cea a unei lupte continue împotriva tăvălugului istoriei, ci una a răbdării şi a bucuriei de a rămâne în viaţă.

Ecranizat de regizorul sud-coreean Ha Jung-woo în 2015, Cronica unui negustor de sânge, roman de o rară intensitate emoțională, surprinde cei mai frământați ani ai Chinei maoiste. Povestea savuroasă și totodată incisivă dezvăluie treptat, precum într-un spectacol de operă tradiţională, drama „omului nou“ încă atașat de vechile credinţe. Romanele Cronica unui negustor de sânge și În viață de Yu Hua au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ultimelor trei decenii în China.

Xu Sanguan, muncitor la Fabrica de Mătase, vine dintr-un sat în care cel care nu-și vinde sângele e bănuit că ar fi bolnav și nu-și mai găsește o soție. De aceea se hotărăște să și-l vândă și el, căsătorindu-se apoi cu cea mai frumoasă fată din oraș, Xu Yulan. Sângele e prețios, e un dar al strămoșilor, și nu poate fi vândut fără motive întemeiate. Însă vremurile pe care le înfruntă Xu Sanguan și familia lui nu țin cont nici de cinstirea morților, nici de demnitatea mereu amenințată a omului obișnuit.

Sub forma unor metafore extrem de puternice, precum legea absurdă a orbirii tuturor celor suspectați că ar avea darul deochiului sau construirea, în palimpsest, a Hagiei Sofia peste vechea biserică creștină, Kadare spune povestea unei lumi pline de cruzime, dar și de farmecul specific al tărâmurilor atât de încercate, încât istoria lor pare să țină de ordinul miticului și fantasticului.
Parabole ale condiției umane, cele cinci nuvele istorice din acest volum dezvăluie aceeași scriitură profetică, epică a lui Ismail Kadare, care are în centru ținutul său natal: Albania. Un ținut al unei multitudini de popoare, limbi și religii care incarnează tragedia unei uri legendare.

O lume deopotrivă parfumată, senzuală și de o violență teribilă se descoperă treptat în cele cinci nuvele din acest volum, caracterizat prin tensiune dramatică, atmosferă de basm oriental și erotism difuz. De la imaginea emblematică a Bisericii Sfintei Sofia, a cărei frumusețe îi face pe cuceritorii Constantinopolului să nu o distrugă, până la un vis de sultan furat din palatul acestuia, o lume a cruzimii și superstiției se dezvăluie cititorului. În puternicul Imperiu Otoman, teroarea e cuvântul de ordine, manifestată în toate formele sale – de la violența direct exercitată la variantele sale mai subtile, suspiciunea și nesiguranța, căci hotărârile sultanului sunt întotdeauna imprevizibile și chiar și cel mai aprig torționar se poate converti pe neașteptate în victimă. La granița dintre real și fantastic, nuvelele din Firmanul orb îl confirmă pe Ismail Kadare din cele mai puternice narațiuni ale sale.

Ilustrația copertei: Jules Joseph Lefebvre, Portretul unui otoman (detaliu)

Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie. Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în cale doi „iluminați“.

Isabel Allende: 20 de cărţi publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 57 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 ţări; 2 filme de succes făcute după romanele ei.

Rolf Carlé este limanul spre care a năzuit – fără s-o ştie – Eva Luna, pe când străbătea jungla amazoniană. Dragostea lor este teritoriul privilegiat unde nimeni şi nimic nu îi poate ajunge şi, la adăpostul acestei iubiri împlinite, Eva, asemenea unei Şeherezade moderne, cu harul ei de a depăna istorii pline de nostalgie, înţelepciune, umor şi dragoste, ţese o tapiserie complicată şi multicoloră, care adună laolaltă douăzeci şi trei de poveşti despre nenumăratele ipostaze ale vieţii pasionale şi violente de pe continentul sud-american. Patul celor doi îndrăgostiţi devine astfel sanctuarul unde vorbele vrăjite ale Evei evocă personaje exotice, iar istoriile lor par să se prelungească în legendă şi mit, atât de intense sunt patimile care îi macină şi faptele pe care le săvârşesc. Fie că descope­ră puterea cuvintelor, ca tânăra Belisa Crepusculario, fie puterea sentimentelor sau a chemării cărnii, precum discreta, dar perversa adolescentă Helena, aceste figuri fascinante alcătuiesc un caleidoscop magic, care-şi va prinde în mreje cititorul.

Autorul bestsellerurilor Eseuri de îndrăgostit și Sex, shopping și un roman ne seduce din nou: Ce se întâmplă în iubire imaginează, cu umor, înțelepciune și sensibilitate, cursa cu obstacole a unei relații de lungă durată.

Se poate trăi în cuplu aşa cum spune povestea:„până la adânci bătrâneţi“? Ştim ce dubii au pesimiştii, ştim şi ce euforie candidă îi animă pe optimişti. La mijloc, aşa cum îi stă bine adevărului, se găseşte punctul de vedere al unui scriitor versat în arta de-a diseca fericirea, anxietatea şi succesul. Ce se întâmplă în iubire este o poveste incitantă despre întâlnirea dintre iluziile pe care ni le ţesem şi foarfeca realităţii.

„Mereu surprinzătorul Alain de Botton, care se întoarce la ficţiune după 20 de ani şi numeroase cărţi de nonficţiune, îşi propune să mediteze la întrebarea: «Cum e să fii căsătorit de-atâta timp?». Răspunsurile pe care le găseşte par deseori amuzante, deşi sunt provocatoare, pline de compasiune şi adevărate până la ultimul.“ (Booklist)

Romanul patrunde in intimitatea Clarissei Dalloway, o londoneza din inalta societate, pentru care pregatirile de o serata constituie pretextul de a medita asupra relatiei cu sotul ei, a celei cu iubitul din tinerete, dar si asupra atractiei pentru o buna prietena.