Literatură
-
Băiatul care vorbea cu corbii (seria Neîmblânziții, partea I)Preț special 24.90 LEI Preț standard 33.19 LEIEpuizat din stoc
"Baiatul care vorbea cu corbii" este primul volum dintr-o trilogie intunecata (Neimblanzitii), plina de actiune si suspans, ce aduce aminte, pe de o parte, de "Cartea cimitirului", de Neil Gaiman, si, pe de alta, de atmosfera din "Batman".
Abandonat de parinti la varsta de cinci ani, Caw nu s-a intrebat niciodata de ce poate vorbi cu corbii. Dar, dupa ce salveaza o fata pe nume Lydia de un atac primejdios, descopera ca sunt si altii ca el: oameni ce au puterea de a controla si comunica cu animalele, Neimblanziti". Unii prefera sa se ascunda sub aparentele unor oameni obisnuiti, unii aleg o viata solitara, unii sunt proscrisi, iar altii… ei bine, altii ar face orice pentru a aduce intunericul inapoi in Blackstone.
Blackstone a fost odata un oras infloritor. Dar asta a fost in urma cu opt ani, inainte de Vara Intunecata, cand, sub conducerea maleficului Spinning-Man, neimblanzitul-paianjen, a fost devastat de un val de violente si infractiuni fara precedent. Și, desi a fost infrant, se pare ca Spinning-Man vrea sa-si recapete puterea, iar Caw, neimblanzitul-corb, este printre cei care vor fi prinsi in panza sa.
Pe masura ce amenintarea unei noi Veri Intunecate creste, baiatul descopera viata ascunsa a neimblanzitilor din Blackstone si are ocazia sa afle mai multe despre propriul trecut. Insa pentru a salva orasul la timp Caw trebuie sa-si dezvolte cat mai repede abilitatile de neimblanzit pentru ca urmeaza sa infrunte un rau pe care nu si l-ar fi imaginat nici in cele mai intunecate cosmaruri.
„O aventura plina de suspans pentru fanii seriei Animorphs sau pentru cei carora le-a placut "Cartea cimitirului", de Neil Gaiman.” (ALA Booklist)
-
Sisi, imparateasa nefericita33.19 LEIEpuizat din stoc
In 1875, Sisi, imparateasa Austriei, este femeia dorita de orice barbat si invidiata de orice femeie. Considerata cea mai frumoasa din Europa, Sisi are totul in afara de fericire. Plictisita de eticheta stricta si inabusitoare de la curtea habsburgica si de sotul care pune datoria fata de tara mai presus de dragostea pentru sotie, Sisi vine in Anglia la vanatoare, in cautarea unor experiente mai incitante. Si le gaseste in persoana celui desemnat sa o calauzeasca pe terenurile de vanatoare si singurul om care o poate egala - si intrece - in abilitatea de a calari.
Capitanul Bay Middleton este fermecator, tanar, destept... si lipsit de mijloacele materiale pentru a castiga trofeul la Marea Competitie Nationala, celebra cursa hipica - pana cand o intalneste pe Charlotte Baird. Mostenitoarea inteligenta, nesofisticata si nu extraordinar de frumoasa nu este interesata de petitorii care ii dau tarcoale, atrasi mai degraba de imensa ei avere. Insa se indragosteste de Bay, primul barbat care pare sa o observe si sa o inteleaga cu adevarat. Dar cand Sisi este invitata de contele Spencer la sezonul de vanatoare si Bay este insarcinat sa o insoteasca, intre cei doi se naste o pasiune interzisa si nesabuita, care risca sa le puna in pericol nu doar reputatia, ci si sperantele si viitorul tuturor. -
Misterele Londrei. Fiica spanzuratului ( vol. 2)33.19 LEIEpuizat din stoc
Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinţi, logodnică şi prieteni. O întorsătură fericită a sorţii îl ajută să se întoarcă în Anglia bogat, puternic, admirat şi cu aliaţi lipsiţi de scrupule. Comploturi, răpiri, tâlhării, asasinate – fostul puşcăriaş devenit marchiz pare în stare de orice pentru a se răzbuna. Povestindu-şi copilăria petrecută în izolare şi lipsită de iubire, Susannah îi dezvăluie totodată lui Brian de Lancester planurile de îmbogățire ale tatălui ei, care aveau să-l ducă la spânzurătoare.
Brian întrezăreşte în relatarea sa firele unui complot ce pare să aibă legătură cu familia unui conte şi chiar cu un acolit al lui Rio-Santo. Dar ce legătură ar putea fi între marchiz şi omul condamnat pentru falsificare?
-
Labirintul. Arsita (vol. V)33.19 LEIEpuizat din stoc
Ce a fost inaintea Labirintului? Care este adevaratul scop pe care il urmareste RAU? Cine face parte din grupul B? Cine e cu adevarat Thomas? A fost alegerea lui – sau a tovarasilor lui – sa intre in Labirint?
Padurile au ars, lacurile si raurile s-au uscat, oceanele s-au umflat. Apoi, Arsita a cuprins pamantul, au murit oameni, violenta a pus stapanire peste tot. RAU se afla in cautarea unei explicatii si gaseste baiatul perfect pentru a-si duce la bun sfarsit propriile planuri. Baiatul se numeste Thomas. In fata lui se inalta un zid urias de minciuni si de secrete, caruia i se opune cu forta prieteniei si a loialitatii, intr-o lume care pare ca a uitat complet de astfel de lucruri.Descopera povestea lui Thomas si afla cum a construit un labirint pe care numai el l-ar putea distruge. Un nou capitol captivant in aventura Poienarilor, o calatorie spre locul si momentul in care a inceput totul.
Fragment din romanul "Labirintul Vol. 5: Cod: Arsita" de James Dashner:
“Thomas privi prin incaperea in care intrase. Era ceva nou pentru el - aducea cu un centru de control al securitatii. Vazu un perete mare plin de monitoare pe care se putea zari totul, de la camerele medicale, la dormitoare, la cum avansa constructia labirintului. Ciudat era ca filmarile video pentru labirint se miscau jucause, de parca ar fi legat camerele de supraveghere de spinarile unor pisici foarte furioase. Cuibarita in mijlocul incaperii, cu fata spre monitoare, se afla o platforma cu echipament dotat cu mai multe monitoare si cateva scaune cocotate in spatele lui. Doi paznici stateau asezati acolo, holbandu-se la un monitor din partea dreapta a peretelui.
Thomas privi mai indeaproape si i se franse inima. Il vazu pe Minho intr-o camera mica, legat de un scaun - franghiile ii intrau in piele - cu fata insangerata si lovita. Se holba direct la camera, fara sa ezite, iar infatisarea lui hotarata il facu pe Thomas sa se simta putin mandru. Si putin rusinat. Nu voise ca Minho sa fuga chiar se indoise ca avea sa incerce.
- Ma doare sa spun asta, zise Randall, dar s-ar parea ca prietenul tau nu s-a invatat minte dupa ultima lui incercare de a se duce afara. Ma gandesc ca am fost prea blanzi cu el, cu toata lumea. Acum insa nu avem de ales decat sa intensificam lucrurile. Esti de acord?
Thomas se holba la Minho. Minho se holba inapoi. Sa fi fost oare o camera dubla? Thomas se sfii.
- Probabil ca tacerea nu e cea mai buna optiune a ta acum, spuse dr. Leavitt. Asaza-te si vom vorbi. Cei ca Minho si Gally - cei care se considera mai presus de efortul de a ne ajuta aici - trebuie pusi la punct. Sa speram ca poti invata si tu ceva privind la asta." -
Gentiane33.19 LEIEpuizat din stoc
In Gentiane, Cella Serghi spune povestea Radei Ionac, personaj asemanator din multe puncte de vedere cu Diana Slavu, eroina din Panza de paianjen. Tanara de origine modesta, Rada munceste din greu – este asistenta medicala intr-un spital, slujnica in casele unor doamne cu stare – ca sa-si poata finaliza studiile si sa devina regizor. Pentru a-si implini visul, este nevoita sa accepte compromisuri si sa faca fata prejudecatilor celor din jur. Ca toate personajele feminine ale Cellei Serghi, Rada se indragosteste si sufera din iubire, ii admira si ii dispretuieste pe barbati. In final insa, fericirea nu vine din povestile de dragoste pe care le traieste, ci din implinirea personala.
-
Pygmalion33.19 LEIEpuizat din stoc
„Englezii nu au nici un respect față de limba lor și nu sunt interesați să-și învețe copiii s-o vorbească. Ortografia lor este atât de oribilă, încât nici nu om nu poate învăța să pronunțe după ea.“ (G. Bernard Shaw)
„Pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare, plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică.“ (Comitetul Nobel)
„Cei mai mulți oameni spun că îi dau dreptate lui Bernard Shaw sau că nu-l înțeleg. Eu sunt singurul care-l înțelege și nu-i dau dreptate." (C.K. Chesterton)
„Cu privirea sa pătrunzătoare, dramaturgul vede că, de cele mai multe ori, o serie de achiziții superficiale – îmbrăcămintea, limbajul, purtările, stilul de viață – sunt cele care acordă de fapt individului statutul social considerat cu mândrie un drept al posesorului: și își râde de asta, ca democrat și socialist, cam la fel cum Molière își râde de una sau de alta dintre profesiile liberale.“ (R.E. Burton)
"Clasici moderni Litera" pune laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice. Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani – cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta.
-
Cantecul sabiei (seria Ultimul regat, vol. IV)33.19 LEIEpuizat din stoc
Seria de succes scrisa de Bernard Cornwell, este o cronica a istoriei Angliei de la inceputurile sale, „la fel de captivanta ca Urzeala tronurilor, dar inspirata din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui exceptional serial de televiziune realizat de BBC.
La mjlocul secolului al IX-lea, fiorosii danezi navalesc pe pamantul britanic, dornici de jafuri si cuceriri. Regat dupa regat cad prada invadatorilor nemilosi, pana cand unul singur ramane. Astfel, soarta intregii Anglii si cursul istoriei ajung sa depinda de un singur om, de un singur rege. Bernard Cornwell scrie o serie istorica si de aventuri exceptionala, o serie de romane despre curaj, tradare, datorie, devotament, maretie, dragoste si lupta, asa cum se vad prin ochii unui tanar razboinic, a carui loialitate este impartita intre doua lumi.
„Bernard Cornwell descrie scenele de batalie mai bine decat orice alt autor pe care l-am citit vreodata, clasic sau contemporan.“ – George R.R. Martin
Fragment din romanul "Cantecul sabiei" de Bernard Cornwell:„- Te-ai dus pe pamantul lui Guthrum ca sa vorbesti cu un mort, dupa care ai venit la mine. De ce?- Fiindca Bjorn a spus ca si tu vei fi rege, murmura Aethelwold.Am ridicat o mana pentru a-l face sa taca si am privit nelinistit spre usa, parca asteptandu-ma sa vad pe cineva tragand cu urechea din intunericul camerei alaturate. Stiam ca Alfred avea spioni printre servitorii mei si banuiam cine erau, dar nu eram complet sigur ca-i identificasem pe toti, motiv pentru care trebuia sa am grija sa-i tin departe de camera in care eu si Aethelwold stateam de vorba. Chiar si asa, nu era intelept sa spui cu glas tare astfel de lucruri.Gisela incetase sa toarca si se uita la Aethelwold. Si eu ma uitam la el.- Ce-a spus? l-am iscodit.- A spus ca tu, Uhtred, vei fi incoronat rege al Merciei.- Ai baut?- Nu, zise el. Doar bere. Aplecandu-se spre mine, continua: Bjorn cel Mort doreste sa stea de vorba si cu tine, ca sa-ti dezvaluie ce soarta te asteapta. Noi doi, Uhtred, vom fi regi si vecini. Zeii vor asta si au trimis un mort pentru a mi-o spune. Aethelwold tremura putin si transpira, insa nu era beat. Ceva il speriase si-l facuse sa ramana treaz, iar asta m-a convins ca zicea adevarul. Ei vor sa stie daca esti dispus sa-l intalnesti pe mort, urma el, iar daca da, vor trimite pe cineva dupa tine.Am privit-o pe Gisela, a carei fata era lipsita de orice expresie. Am privit-o in continuare nu pentru ca asteptam un raspuns de la ea, ci pentru ca era frumoasa, foarte frumoasa. Daneza mea bruneta, minunata mea Gisela, mireasa mea, iubirea mea. Probabil ca-mi ghicise gandurile, fiindca pe chipul ei prelung si grav aparu un zambet.- Uhtred va fi rege? intreba ea curmand tacerea.- Asa spune mortul, zise Aethelwold pe un ton sfidator. Iar Bjorn a auzit asta de la cele trei surori.Se referea la cele trei ursitoare, cele trei surori care ne tes destinul.- Uhtred va fi regele Merciei? starui Gisela neincrezatoare.- Iar tu vei fi regina, spuse Aethelwold.Gisela ma privi intrebator, insa nu i-am dat nici un raspuns. Ma gandeam ca, intr-adevar, Mercia nu avea rege. Cel batran, o corcitura saxona in lesa daneza, murise si nu avea urmasi, iar regatul era impartit intre danezi si saxoni. Pe de alta parte, fratele mamei fusese ealdorman in Mercia inainte de a fi ucis de galezi, asa ca aveam sange mercian. Era o idee care merita mai multa chibzuinta.- Cred ca ar fi bine sa auzi ce are mortul de zis, spuse Gisela cu gravitate.- Daca vor trimite dupa mine, o voi face, i-am fagaduit. Si chiar aveam de gand s-o fac, pentru ca un mort vorbise, spunand ca urma sa fiu rege.Alfred sosi o saptamana mai tarziu, zi frumoasa, cu cer albastru, cand soarele amiezii atarna jos deasupra pamantului rece. Lisite, gainuse-de-balta si cufundaci lipaiau pe marginile canalelor prin care Temes curgea domol in dreptul insulelor Sceaftes Eye si Wodenes Eye, in vreme ce o multime de sturzi si de mierle vanau viermi si melci pe noroiul inghetat de pe Sceaftes Eye.Eram acasa, la Coccham, la marginea Wessexului, unde Temes curgea spre Lundene si mare. Asta era casa mea de doi ani incoace. Eu, Uhtred, senior din Northumbria, razboinic exilat, devenisem constructor, negustor si tata. Il slujeam pe Alfred, regele Wessexului, pentru ca asta doream, nu pentru jurasem credinta.Iar Alfred imi daduse o sarcina - sa-i construiesc un nou burg la Coccham. Burgul era un oras transformat in fortareata, si Alfred planuia sa impanzeasca regatul cu astfel de cetati. De-a lungul hotarelor Wessexului, pe tarmul marii, pe rauri si in mlastinile care margineau salbaticia Cornwalumului se ridicau ziduri de aparare.” -
Contele de Monte-Cristo (vol. 4)33.19 LEIEpuizat din stoc
Contele de Monte Cristo este una dintre cele mai captivante carti si una dintre cele mai cunoscute romane ale lui Alexandre Dumas. Este genul de carte care speri sa nu se mai termine.
Actiunea cartii incepe odata cu intoarcerea in Marsilia a tanarului marinar Edmond Dantes. Ambitios, provenind dintr-o familie saraca si sustinut de capitanul corabiei din al carui echipaj facea parte, Dantes este avansat, iar aceasta bucurie ii este amplificata de gandul revederii tatalui si a logodnicei sale, Mercedes. Dar aceasta bucurie nu dureaza mult timp, fiindca "prietenul" sau il denunta ca fiind conspirator Bonapartist ("calitate" pe care o obtinuse fara voia sa); motivul acestei "tradari" este, pe de-o parte, frumoasa Mercedes, iar pe de alta parte, invidia lui Fernand pe succesul tanarului marinar.
-
Trolii. Povestea filmului.33.19 LEIEpuizat din stoc
Trolii sunt cele mai vesele creaturi din lume si cele mai pline de culoare. Viata nu poate fi mai frumoasa pentru peppy, printesa trolilor, si pentru prietenii ei, pana cand, intr-o zi, bergenii, vechii lor dusmani, le descopera ascunzatoarea si o arunca pe Peppy si pe sovaielnicul ei partener intr-o aventura care-ti ridica parul in cap.
-
Misterele Londrei. Marchizul de Rio-Santo (vol. 4)33.19 LEIEpuizat din stoc
Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinţi, logodnică şi prieteni. O întorsătură fericită a sorţii îl ajută să se întoarcă în Anglia bogat, puternic, admirat şi cu aliaţi lipsiţi de scrupule. Comploturi, răpiri, tâlhării, asasinate – fostul puşcăriaş devenit marchiz pare în stare de orice pentru a se răzbuna.
Deportat în Australia în urma unui proces întemeiat pe mărturii mincinoase, Fergus începe, împreună cu cei mai temuți răufăcători, să pună bazele unei uriașe operațiuni destinate să conducă la prăbușirea inamicului său de moarte, Anglia, și la eliberarea Irlandei. Dar inteligența, hotărârea și charisma fostului condamnat nu sunt suficiente pentru a-l ajuta să-și atingă scopul, iar trădarea vine de la cine se aștepta cel mai puțin...
-
Ce mult te-am iubit33.19 LEIEpuizat din stoc
Ce mult te-am iubit e o elegie pura si inalta in mijlocul unei paduri prolifice de surori, matusi si unchi ce privesc fara teroare destinul existentei lor. Mai mult decat oricare alta scriere a lui Zaharia Stancu, Ce mult te-am iubit e cartea lui Darie, fisa temperaturii lui morale, un Darie elegiac si meditativ, traindu-si pana la deznadejde si teroare obsesiile. Locul ei, ca valoare, e langa Costandina, scriere memorabila a literaturii romane. - Eugen Simion
-
Momente si schite33.19 LEIEpuizat din stoc
„Cum ar arăta sfârșitul secolului al XIX-lea românesc fără Mitică, geniu al impacienței și al improvizației, mare politician de cafenea, erou al gastronomiei, gentilom de mahala balcanică, cuprins mereu de delir verba? Ar arăta foarte trist…“ Eugen Simion
-
Colti-Lungi. Uniunea triburilor.33.19 LEIEpuizat din stoc
Intr-o lume moderna, in care oamenii sunt tot mai instrainati unii de altii si, in acelasi timp, de Natura, ultimele triburi bastinase de pe Amazon lupta impotriva betoanelor ce ameninta jungla.
Colti-Lungi, capetenia nemuritoare a celui mai mare trib, are chipul unui pustan de 19 ani, insa experienta unei vieti de 500 de ani. Este razboinic, dar si intelept; este legat de Amazon si de secretele sale magice, dar si absolvent al universitatilor Harvard si Sorbona. Are puteri iesite din comun si o legatura deosebita cu zeitatea maretului fluviu, Dha'ba'ta, dar este si un fan impatimit al trupei AC/DC.
Sub conducerea sa, triburile amazoniene se unesc si pornesc lupta impotriva a doi dusmani redutabili. Albii, in numele progresului, distrug fara ezitare intinderi imense de jungla, inlocuindu-le cu beton si fier, transformand bastinasii in mana de lucru ieftina si... nefericita. In acelasi timp, zeitatea malefica ce salasluieste in fluviu, Kurupuri, incearca sa profite de situatie, pentru a pune stapanire pe sufletele tuturor.
Jurnalista Sarah Reed soseste de la New York, in cautarea unui subiect demn de Premiul Pulitzer, si se vede prinsa in vartejul razboiului dintre jungla si oras, dintre Colti-Lungi si invadatorii albi, dintre forta Naturii si lacomia civilizatiei occidentale. Rolul ei va fi crucial, iar razboiul... nu ia sfarsit dupa prima lupta! -
Panza de paianjen33.19 LEIEpuizat din stoc
Cella Serghi este Margaret Mitchell a noastra. Aceeasi forta epica, aceeasi curgere a personajului, acelasi tip de feminitate care lupta si trebuie sa invinga. Cine nu isi aminteste ultima pagina din Pe aripile vantului, cator cititoare nu le-a slujit drept suport, drept lectie de viata? Un feminism cald care e mai mult un fel de solidaritate feminina...
Naturaletea, spontaneitatea scriiturii, conturarea personajului principal, atat de sincer si de cuceritor, capacitatea de-a face cititorul sa viseze si, nu in ultima instanta, succesul de public pentru o carte de dragoste, toate acestea inseamna ca avem de a face cu o carte de referinta. CLEOPATRA LORINTIU -
Petale in vant33.19 LEIEpuizat din stoc
Amintirile terifiante ale experienței din mansarda conacului Foxworth îi bântuie încă pe Cathy, pe Chris și pe Carrie Dollanganger. Mama lor, altădată afectuoasă și atentă, ajunsese să se poarte ca și cum ei n-ar fi existat, cedând manipulărilor Oliviei Foxworth, bunica lor lipsită de suflet, care reușise să o convingă de faptul că cei trei copii erau rodul păcatului. Însă ei sunt complet inocenți... Sau cel puțin așa cred.
Acum, Cathy Dollanganger știe sigur ce trebuie să facă. A sosit momentul. Este suficient de puternică pentru a le demonstra mamei ?i bunicii, o dată pentru totdeauna, că suferințele îndurate nu aveau să fie iertate niciodată.
-
Hocus Pocus33.19 LEIEpuizat din stoc
„Unul dintre cei mai de seamă romancieri americani contemporani.“ (Graham Greene)
„Teribil de amuzant... La fel de bun precum cele mai bune romane ale sale, Leagănul pisicii, Abatorul cinci...“ (John Irving)
„Un adevărat triumf. Probabil cel mai bun dintre romanele sale.“ (Joseph Heller
„Romanul cel mai actual, cel mai realist din câte a scris Vonnegut. Un mare scriitor satiric și un moralist pus pe șotii.“ (The New York Times)
„Vonnegut este George Orwell, doctorul Caligari și Flash Gordon, amestecați laolaltă într-un singur scriitor – un savant dement, caraghios, dar de o înaltă ținută etică.“ (Time) -
Labirintul. Ordin sa ucida (vol. IV)33.19 LEIEpuizat din stoc
Cu treisprezece ani inainte sa se formeze RAU, inainte ca Thomas sa ajunga in Labirint, Arsita a lovit pamantul si omenirea s-a imbolnavit de moarte. Mark si Trina au supravietuit catastrofei, dar Arsita n-a fost nimic in comparatie cu ceea ce a urmat. O epidemie ciudata a pus stapanire pe orase, iar acum, oamenii atinsi de ea cad prada nebuniei. Mai rau, existenta intregii umanitati este pusa in primejdie. Mark si Trina sunt convinsi ca exista un mijloc de a-i salva pe supravietuitori si sunt hotarati sa-l gaseasca… daca vor reusi sa ramana in viata in aceasta lume pustiita, in care fiecare viata are un pret, iar unii prefera sa ucida si adevarul sa ramana ascuns.
Fragment din romanul "Labirintul Vol. 4: Ordin sa ucida" de James Dashner:
“Nu auzisera prea multe de la cei doi, insa lui Mark nu-i placea cum suna.
- Arsita. A spus ca i-au zis Arsita. Virusului.
- Da. Alex porni din nou tableta de lucru. La stralucirea acesteia, Mark ii vazu chipul - chipul unui barbat ce parea ca nu zambise vreodata in viata lui. O fata lasata si brazdata de riduri. Nu poate fi de bine. Atunci cand un lucru are o porecla, insemna ca e important si se vorbeste mult despre el. Nu e bine deloc.
- Trebuie sa aflam ce s-a intamplat. Oamenii care dansau in jurul focului au fost atacati cu mult timp inaintea noastra. Sau cel putin asezarea lor. Poate ca au fost un fel de cobai?
- In cazul acesta, avem doua obiective, baiete: primul, sa le gasim pe Lana, Trina si pe mucoasa aia simpatica. Al doilea, sa aflam ce se intampla aici.
Mark era total de acord.
- Atunci, sa mergem.
Alec stinse tableta de lucru, cufundand coridorul in intuneric.
- Tine-ti mana pe perete, sopti el. Incearca sa nu ma calci in picioare.
Pornira de-a lungul coridorului. Mark mergea cu pasi usori si respira incet, incercand sa nu faca zgomot. Huruitul mecanismelor din departare devenise mai puternic, iar peretele vibra pe masura ce trasa o linie invizibila de-a lungul suprafetei lui reci. Ajunsera intr-un loc in care profilul dreptunghiular fad de lumina marca usa prin care disparusera cei doi straini din Berg. Alec ezita chiar in fata ei, dupa care trecu rapid pe langa ea, in varful picioarelor - lucrul cel mai putin demn de un soldat pe care il vazuse Mark pe om facandu-l vreodata.
Mark se hotari sa fie ceva mai curajos. Se opri in fata usii si se apleca, apasandu-si urechea de usa.
- Nu e prea inteligent din partea ta, spuse Alec, soptind aspru.
Mark nu-i raspunse, concentrandu-se la ceea ce auzea. Cuvinte inabusite, imposibil de inteles. Insa conversatia parea cam incinsa." -
Berlin. Vol. 2: Zorii din Alexanderplatz33.19 LEIEpuizat din stoc
Cand orasul era inca un oras, oamenii se trezeau in fiecare dimineata in Berlinul de Vest si in Berlinul de Est, separate prin Zidul necrutator. Cand orasul era inca un oras, Timo, Jakob si Christa nu aveau cum sa stie ca, intr-o buna zi, vor fi nevoiti sa deschida ochii intr-o lume fara adulti, in cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii. Un oras in care, pentru a supravietui, este nevoie sa faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo. In ciuda luptelor inversunate insa, toti au ceva in comun: virusul care, la sfarsitul adolescentei, le va curma viata, ca si cum maturizarea ar fi fost o condamnare Ia moarte. Iar virusul nu este singura primejdie. O fiara misterioasa umbla libera pe strazi, ataca si ucide animale si copii apoi dispare fara urme. lar pentru a se apara de inamicul invizibil, nu le mai ramane decat sa se alieze si sa lupte impreuna.
-
Spinii destinului33.19 LEIEpuizat din stoc
Chris și Cathy au încercat întotdeauna să-și protejeze copiii de aflarea secretului dureros care le-a marcat familia. S-au dedicat trup și suflet pentru ca Jory, Bart și micuța Cindy să aibă copilăria fericită de care ei nu au avut parte. Însă, în ciuda tuturor eforturilor, ei nu vor reuși niciodată să scape de propriile fantome.
Armonia familială pe care au creat-o se spulberă odată cu instalarea în conacul alăturat a unei noi vecine, o femeie misterioasă, care poartă numai haine negre și îi supraveghează în permanență. Bătrâna îl cucerește în curând pe Bart, un copil cu o imaginație bogată, invitându-l să mănânce înghețată și prăjituri. Treptat, atitudinea micuțului se schimbă, ca și cum cineva, sau ceva, îl împinge la acte nebunești și violente. Dar acesta e doar începutul. Chris și Cathy sunt pe cale să piardă tot ceea ce iubesc… poate pentru totdeauna. -
La rascruce de vanturi33.19 LEIEpuizat din stoc
Colecția Corint Clasici ai literaturii universale primește o nouă capodoperă a literaturii univesale: La răscruce de vânturi de Emily Brontë.
„Emily Brontë ne-a lăsat câteva poeme și una dintre cele mai frumoase cărți ale literaturii din toate timpurile. Poate cea mai frumoasă, cea mai profund violentă dintre toate poveștile de dragoste.” Georges Bataille
„Ea [Emily Brontë] a privit lumea sfâșiată de un imens haos și a simțit înlăuntrul său puterea de a o uni într-o carte. Această uriașă ambiție se simte în fiecare pagină a romanului – o luptă, pe jumătate zădărnicită, dar plină de o minunată convingere, de a spune prin gura personajelor sale ceva care nu e doar «iubesc» sau «urăsc», ci «noi, întreaga rasă umană» și «voi, forțele eterne»... propoziția rămâne neterminată.” Virginia Woolf
-
Misiune la Beijing.Confesiunile unei foste maoiste33.19 LEIEpuizat din stoc
In 1973, Jan Wong – una dintre putinii occidentali admisi la Universitatea din Beijing si maoista infocata – da pe mana autoritatilor comuniste o alta studenta. Motivul: tanara chinezoaica ii ceruse ajutorul ca sa fuga in America. Dupa treizeci de ani, chinuita de remuscari, Jan Wong se intoarce la Beijing in cautarea lui Yin Luoyi, femeia a carei suferinta ii bantuie constiinta. Dar primul soc pe care il traieste este orasul in sine: in locul atmosferei Revolutiei Culturale, pe care si-o aminteste atat de bine, Jan Wong descopera un fief al consumerismului: arhitectura de avangarda, localuri extravagante, apartamente sic. Unul dintre cele mai vechi orase ale lumii este acum unul dintre cele mai moderne.
Misiune la Beijing este sinteza a trei povesti fascinante: drumul lui Wong de la vinovatie la impacare, drumul lui Yin de la dizgratie la respectabilitate si uluitorul drum al Beijingului de la comunism la capitalism.
Jan Wong s-a nascut in 1953, la Montreal, Canada. A absolvit Universitatea McGill, Universitatea de la Beijing si are un masterat in jurnalism de la Universitatea Columbia. A plecat prima oara in China in 1972, ramanand sase ani, timp in care a invatat dialectul mandarin si a studiat istoria Chinei. Renegandu-si simpatiile maoiste de tinerete, Jan Wong s-a intors in Canada, dar a revenit in China intre anii 1988 si 1994, pe post de corespondent pentru Globe and Mail.
In 1989, s-a aflat in ploia de gloante din Piata Tiananmen, scapand apoi cu bine dintr-o tentativa de rapire. Prima ei carte, Red China Blues: My Long March From Mao to Now (1996), a fost nominalizata printre primele zece carti ale anului de revista Time si este in continuare interzisa in China. Jan Wong s-a intors la Beijing in 1999, pentru a filma un documentar si a-si scrie cea de-a doua carte, Jan Wong’s China: Reports from a Not-So-Foreign Correspondent.
-
Contele de Monte-Cristo (vol. 1)33.19 LEIEpuizat din stoc
Suspans, intriga, dragoste, razbunare, aventuri, triumful binelui asupra raului.
Totul pare sa-i surada lui Edmond Dantes: este pe cale sa fie promovat capitan de corabie si se va casatori cu frumoasa Mercédes. Dar, chiar in ziua nuntii, acuzat de tradare de stat, este arestat si apoi trimis in sinistra inchisoare a castelului d’If. Atunci cand iese in sfarsit de acolo, paisprezece ani mai tarziu, are un singur scop – sa se razbune.
Din cauza unui denunt calomnios si a unui magistrat corupt, Edmond Dantes este arestat pentru tradare si condamnat fara proces la inchisoare pe viata. Aruncat in izolarea unei carcere, aflat in pragul sinuciderii, intalneste un alt prizonier, care ii ofera, de-a lungul anilor, nu numai o educatie aleasa, ci si mijloacele de a se razbuna. Îi ramane doar sa gaseasca o cale ingenioasa de a evada din inchisoare…
" La trei pasi de ea, leganandu-se necontenit intr-un scaun, sprijinindu-si cotul de o mobila roasa de vremuri, statea, privind-o, un flacau in ai carui ochi se lupta nelinistea si ciuda. Ochii lui pareau ca intreaba, dar privirea darza si atintita a fetei il stapanea." -
Ultimul regat (seria Ultimul regat, vol. I)33.19 LEIEpuizat din stoc
ULTIMUL REGAT este primul roman din seria de succes cu acelasi nume scrisa de Bernard Cornwell, o cronica a istoriei Angliei de la inceputurile sale, „la fel de captivanta ca Urzeala tronurilor, dar inspirata din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui exceptional serial de televiziune realizat de BBC.
LA MIJLOCUL secolului al IX-lea, fiorosii danezi navalesc pe pamantul britanic, dornici de jafuri si cuceriri. Regat dupa regat cad prada invadatorilor nemilosi, pana cand unul singur ramane. Astfel, soarta intregii Anglii si cursul istoriei ajung sa depinda de un singur om, de un singur rege.
BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric si de aventuri exceptional, un roman despre curaj, tradare, datorie, devotament, maretie, dragoste si lupta, asa cum se vad prin ochii unui tanar razboinic, a carui loialitate este impartita intre doua lumi.
Fragment din romanul "Ultimul regat" de Bernard Cornwell:„- Cand o sa ajungem acolo, zise Ragnar, urcam in fuga dealul si le cadem saxonilor in spate, iar ticalosii vor fi prinsi in cursa. O sa-i rapunem pe toti!- Unul dintre ei trebuie sa ramana teafar, ii aminti Ravn.- Unul? De ce?- Ca sa spuna povestea celor vazute, desigur. Cautati-l pe bardul lor. Trebuie sa fie vreun tanar chipes. Gasiti-l si crutati-i viata.Ragnar rase. In oastea lui erau, dupa socoteala mea, cam opt sute de oameni, ceva mai putini decat razboinicii care ramasesera cu Halfdan, iar oastea dusmana era probabil mai numeroasa decat ambele noastre ostiri la un loc. Insa noi toti eram luptatori, in vreme ce multi din fyrdul saxon erau doar tarani obligati sa vina la razboi, asa ca nu ne puteam imagina alt deznodamant decat victoria.Pe cand trupele noastre ieseau dintr-un crang de stejari, ne-am dat seama ca si dusmanul ne urmase exemplul si isi impartise fortele in doua. O jumatate din oastea saxonilor il astepta pe Halfdan pe deal, in timp ce jumatatea cealalta iesise in intampinarea noastra.Alfred conducea oastea pe care urma sa o infruntam noi. Stiam asta pentru ca am zarit parul roscat al lui Beocca si, mai tarziu, in timpul luptei, am observat, pret de o clipa, si chipul nelinistit al lui Alfred. Fratele lui, regele Aethelred, ramasese in varful dealului, unde, in loc sa astepte atacul lui Halfdan, coborase cu ostenii lui, napustindu-se asupra danezilor. Se parea ca saxonii asteptau cu infrigurare lupta.Asa ca i-am infruntat.Razboinicii nostri se organizara in palcuri sub forma de varf de sageata, pentru a lua cu asalt zidul de scuturi al saxonilor. L-am invocat pe Odin, am strigat, din sute de piepturi, racnetul de razboi, am sarjat, dar linia de aparare a saxonilor nu s-a rupt, nici macar nu s-a curbat, ci a ramas pe loc, si astfel a inceput macelul.Ravn imi spunea, mereu si mereu, ca destinul guverneaza tolul. Soarta decide. Cele trei ursitoare stau la poalele arborelui vietii si ne deapana firul existentei, iar noi suntem jucariile lor. Desi credem ca hotaram singuri, tot ce este sortit sa ni se intample e tesut de firele ursitoarelor. Destinul nu poate fi sihimbat, iar in acea zi, desi nu o stiam, se tesea si destinul meu. Wyrd bid ful araed - soarta este de neoprit.Prin urmare, ce-mi ramane sa spun despre o batalie despre care saxonii din vest sustin ca s-ar fi dat intr-un loc numit de ei Dealul luil Aesc? Presupun ca Aesc era thegnul care stapanise candva acel tinut; ei bine, ogoarele lui au fost din belsug udate sange si semanate cu oase in acea zi. Poetii ar putea umple pergamente intregi povestind ce s-a intamplat, dar lupta este lupta. Oamenii mor. In zidul de scuturi simti sudoarea, spaima, simti cum o gheara nevazuta iti sfasie maruntaiele, simti lovituri mai grele sau mai usoare, auzi urlete si vezi, pretutindeni, moartea hada.De fapt, s-au dat doua batalii la Dealul lui Aesc, una pe deal, alta la poalele lui, si moartea a cosit grabnic. Harald si Bagseg au pierit atunci, Sidroc cel Tanar a cazut rapus sub privirile tatalui sau, care a fost apoi si el spintecat de sabiile saxonilor, la fel ca jarlul Osbern si jarlul Fraena. Preotii crestini se rugau zeului lor sa dea tarie sabiilor saxone, in timp ce noi ne rugam zeilor nostri. In acea zi Odin a dormit, dar zeul crestinilor a fost treaz.Am fost respinsi si dati inapoi. In varful dealului si in josul vaii, saxonii ne-au frant puterea ostilor si doar oboseala lor ne-a salvat de la un masacru deplin, dand sansa danezilor ramasi in viata sa se retraga de pe campul de batalie in vreme ce tovarasii lor zaceau, morti sau muribunzi, in balti de sange. Toki a fost unul dintre acestia. Capitanul corabiei, atat de priceput in mestesugul sabiei, muri in santul dincolo de care ne astepta zidul de scuturi al lui Alfred. Ragnar, cu fata insangerata si parul naclait de sangele dusmanilor, nu-si putea crede ochilor. Bucurosi nevoie mare, saxonii ne aruncau cele mai batjocoritoare insulte.” -
Misterele Londrei. Marea familie (vol. 3)33.19 LEIEpuizat din stoc
Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinţi, logodnică şi prieteni. O întorsătură fericită a sorţii îl ajută să se întoarcă în Anglia bogat, puternic, admirat şi cu aliaţi lipsiţi de scrupule. Comploturi, răpiri, tâlhării, asasinate – fostul puşcăriaş devenit marchiz pare în stare de orice pentru a se răzbuna.
-
Plumb33.19 LEIEpuizat din stoc
Poezia bacoviana poate fi materialul prin excelenta pentru o lectie despre relatia dintre realitate si transfigurare, dintre mimesis si reprezentare. Bacovia aplica o teatralizare savanta nu doar suferintei si sentimentului tragic, ci si lumii, in desfasurarea ei aparenta. El denatureaza realul, proiecteaza pe canavaua acestuia peisajul interior al eului si sentimentul dominant al dezolarii. Lumea poate fi un cimitir, peisajul — un tablou al mortii, psihicul — un ecran al evanescentelor terifiante, mediul social — un teatru al permanentei saracii si nefericiri. Totul functioneaza ca un tot, se iese din depresie pentru a se intra in alta varianta a ei. Iar relatia dintre interior si exterior nu face decat sa adanceasca sentimentul de insecuritate da care e dominat subiectul. - Dinu FLAMAND
-
Misterele Londrei. Gentilomii nopții (vol. 1)33.19 LEIEpuizat din stoc
O incursiune în lumea întunecată a societăților secrete
Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinți, logodnică și prieteni. O întorsătură fericită a sorții îl ajută să se întoarcă în Anglia bogat, puternic, admirat și cu aliați lipsiți de scrupule. Comploturi, răpiri, tâlhării, asasinate – fostul pușcăriaș devenit marchiz pare în stare de orice pentru a se răzbuna.
Aflată în pragul sinuciderii, Susannah, fiica unui spânzurat, primește un ajutor nesperat de la un misterios binefăcător care îi dăruiește o casă, avere și un titlu. Dar toate acestea au un preț, iar Susannah va fi nevoită să se implice într-un complot a cărui țintă pare să fie frumoasa Miss Trevor...
-
Podurile Din Madison County. Intoarcerea In Madison County33.19 LEIEpuizat din stoc
Podurile din Madison County ni-i prezinta pe fotograful Robert Kincaid, un spirit liber pornit in cautarea posurilor acoperite din tinutul Madison, si pe Francesca Johnson, sotie de fermier, care asteapta implinirea unui vis adolescentin. Doua destine pecetluite de o iubire atat de intensa, incat schimba definitiv viata personajelor. legendara lor poveste de dragoste a devenit o ecranizare de exceptie cu Clint Eastwood si Maryl Streep in rolurile principale.
-
Tu esti contele dorit33.19 LEIEpuizat din stoc
SERIA „LORZII DE WORTH”
Pentru omul de afaceri Heath Hextall, faptul că se trezește dintr-odată conte este un lucru ce-i aduce mari bătăi de cap. Soluția ar fi să-și găsească o soție plăcută și supusă, cu un temperament echilibrat, care să accepte protecția și avantajele pe care el i le poate oferi și care, în schimb, să asigure o oarecare ordine în viața lui și să se ocupe de îndatoririle sale sociale. Însă nu a încăput vreo clipă îndoiala că Lady Josephine Somerhall nu este acea femeie. Joss, fetița firavă și timidă din copilărie, s-a transformat într-o frumusețe ce strălucește în rochiile de gală.
În adâncul sufletului, Joss l-a iubit dintotdeauna pe Heath, singura persoană în care s-a putut încrede cu adevărat încă de pe vremea când erau copii. Asta nu înseamnă însă că are de gând să îi devină soție. Căci în lipsa unui soț, Joss poate face totul după pofta inimii ‒ și acum se lasă atrasă de descifrarea misterului periculos conținut în paginile unei mape pe care Heath a primit-o de la o veche cunoștință de-a lui, chiar înainte ca aceasta să moară. Joss va face tot posibilul să se asigure că viaţa lui Heath nu este pusă în pericol ‒ dar şi pentru a-i demonstra că, deși respectarea convențiilor sociale nu este punctul ei forte, pasiunea şi înflăcărarea compensează din plin acest neajuns.
-
Mogulul33.19 LEIEpuizat din stoc
SERIA „CLUBUL KNICKERBOCKER"
Membrii privilegiati ai clubului Knickerbocker nu considera niciodata ca au urcat prea sus pe scara sociala. Dar pentru unul dintre burlacii chipesi din New York s-ar putea ca dragostea sa se dovedeasca mai importanta decat ascensiunea. Ca proprietar a trei ziare cunoscute, Calvin Cabot are mijloacele sa-si satisfaca capriciile pentru excese — dar si puterea sa-i aduca pe cei mai importanti oameni din societate la picioarele lui. Asa ca, atunci cand tanara mostenitoare care a reprezentat odinioara marea lui dragoste vine disperata sa ii ceara ajutorul, Calvin nu o poate refuza — cu conditia ca ea sa nu ii stea in cale. Numai ca, la fel ca jurnalistul, si aceasta frumusete incapatanata este obisnuita sa obtina intotdeauna ceea ce isi doreste. Lillian Davies duce o viata plina de petreceri nesfarsite si escapade exotice pe iahturi impresionante. Dar cand fratele ei dispare, Lily isi da seama ca exista lucruri pentru care merita sa sacrifici orice si promite sa nu se dea inapoi de la nimic ca sa-l aduca inapoi in siguranta. Din nefericire, singurul om care o poate ajuta este cel pe care nu ar mai fi vrut niciodata sa-l reintalneasca. Va putea Lily sa-l tina la distanta pe Calvin suficient cat sa-si salveze numele si reputatia... chiar daca acest mogul tenace se dovedeste a fi absolut irezistibil? -
Misterul gemenelor33.19 LEIEpuizat din stoc
Colectia Leda Edge, creata special pentru segmental young adult, se completeaza cu un volum plin de surprize si transformari: Misterul gemenelor de Adi Rule.
De optsprezece ani, o fata fara nume − o aripi-rosii − traieste ascunsa intr-un pod, intr-un oras strajuit de marele vulcan Mol, in timp ce sora ei geamana, Jey, este in ochii lumii singurul copil al familiei. Tatal lor sperase ca fata ascunsa va deveni in timp o fiinta omeneasca normala, nu creatura monstruoasa prevestita de mitologie, asa ca ii crutase viata. Numai ca intr-o zi cele doua surori fac schimb de identitati, iar fata fara nume este atacata in drum spre casa. Astfel, este nevoita sa cheme in ajutor fortele focului si sa elibereze puterile ascunse in corpul ei si totodata sa-si dezvaluie secretul bine pastrat. Insa cand Jey dispare si orasul este pe cale de a fi nimicit de foc, fata aripi-rosii trebuie sa-si aleaga un nume si un drum si sa traga o linie intre mit si istorie, pentru a dovedi ca nu este un monstru si pentru a-si salva sora si orasul.