Literatură

Supusi impreuna experimentului, soarecele Algernon si omul Charlie vor trai, fiecare in felul sau, exceptionalul situatiei de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenta, suportand consecintele nebanuite ale noii stari de fapt. O carte provocatoare si emotionanta, care pledeaza pentru suprematia sufletului in fata mintii, oricat de remarcabila ar fi aceasta din urma.

Naratoarea acestui roman este o fetiță care renunță să mai vorbească. Înfășurată în întuneric, tăcere și singurătate, ea se retrage din fața vieții. Fratele ei mai mare trăiește închis în camera lui, de unde refuză să iasă. Tatăl lor a murit, însă apare de-a lungul cărții în amintiri și în viziunile fetei. Mama, o actriță frumoasă, își vede de viața ei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe toți aceștia, chiar și pe tatăl reconstruit din amintiri, îi unește o dorință neexprimată de a fi împreună, într-o stranie comuniune.

Povestea scrisă de Knausgård despre o familie aflată în plină criză este șocantă și plină de imaginație. Stilul frumos și sobru sugerează că, până la urmă, lumina se naște din întuneric. Juriul Premiului August

Bine ai venit în America! este asemenea unui studiu, în accepția muzicală a termenului: o temă de bază ce variază la infinit, dobândind, cu fiece variație, o nouă fațetă. Un triumf literar! Le Monde

Un roman îndrăzneț și răscolitor. Nu vei uita prea curând vocea naratoarei de 11 ani, dar nici tăcerea ei. MDR Kultur

O carte, asemenea unei persoane, nu poate atinge perfecțiunea. Dar Linda Boström Knausgård reușește să ajungă foarte aproape de această stare. Își păstrează echilibrul la perfecție: nu judecă niciodată, nu justifică nimic. Ea doar povestește și o face perfect. SYDSVENSKAN

Linda Boström Knausgård (n. 1972) este o poetă și prozatoare suedeză, realizatoare de documentare pentru radioul public suedez. A debutat în 1998 cu un volum de poeme, iar recunoașterea criticii i-a venit odată cu volumul de proză scurtă Grand Mal. În 2013 a început să publice romane, începând cu Helioskatastrofen, continuând cu romanul de față (2016) și cu Octoberbarn (2019). A fost căsătorită până în 2016 cu scriitorul Karl Ove Knausgård, împreună cu care are patru copii.

Cazul Magheru este o carte despre idealuri si crime, pacat si vinovatie, totul minunat asamblat intr-o captivanta intriga politista care va seduce iremediabil cititorul. Unul dintre cele mai reusite romane ale lui Mihail Drumes, Cazul Magheru spune povestea pasionanta a tanarului Ilarie, un intelectual sensibil si precoce, pasionat de psihologie si de pian care se hotaraste sa devina medic dupa moartea devastatoare a iubitei sale. Visul lui este sa-si definitiveze studiile in India, dar pentru asta ar avea nevoie de o gramada de bani. De unde ii va procura si oare cu ce pret?

Un cufăr, caiete greu de tradus, o poveste despre trei copii îndrăzneți
și o serie de mistere ce trebuie descoperite prin forțe proprii,
amestecând ghicitori, puzzle-uri, arheologie greacă și mitologia
egipteană. Povestea a trei tineri, Jason, Julia și Rick, pasionați de
aventură. Întâmplările se petrec într-o vilă din vârful unui colț de
stâncă, plină de camere misterioase încuiate.

O ședință de bloc, un curs de design pentru elevi, burn-out-ul unei jurnaliste de modă, un Crăciun în care se hotărăște divorțul sunt câteva dintre situațiile din Atunci când. Ceea ce face special volumul de proze al Ancăi Chimoiu este dexteritatea autoarei de a trece de la un spațiu la altul, păstrându-și precizia credibilității descriptive, prozatoarea fiind la fel de expresivă în pictura poveștii, indiferent de spațiul narațiunii și de galeria extinsă de personaje. Seducția acestui volum vine din tușa personală prin care autoarea dinamizează fiecare proză în parte. În rama cadru a fiecărei povestiri, dincolo de personajele numite, apare întotdeauna, persuasiv și discret la început, o amenințare, o emoție, un sentiment care crește cu fiecare frază, până când ajunge să răstoarne printr-un nou înțeles ceea ce părea un final previzibil.

Dumitru Crudu este unul dintre cel mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele prea frumoase te otrăvesc, cele mai putin atrăgătoare te hrănesc. Asta e o calitate de mare scriitor: în lucrurile mici, mărunte, degradate, să ştii să cauți şi să găseşti ascunsă viaţa în plinătatea ei tragică, veselă, tristă şi uneori fericită. Viața noastră tragică şi fericită e aici, în lucrurile mici, nu în altă parte. Şi o găsiţi povestită mai ales în cărţile lui Dumitru Crudu - începand cu cel mai nou roman al său pe care-l aveţi în fată.  (Vasile Ernu)

„M-am întâlnit cu scrisul Dumitrei Râșnoveanu mult înainte de a mă întâlni cu ea. Scria despre cărți, cum scrie și acum, într-un fel nou, proaspăt, adictiv. Fiecare rând e o declarație de dragoste în care cuvintele – tandre, aspre, melodioase, clocotitoare ori fruste – se înlănțuie într-o armonie uimitoare, curg ca o miere densă, parfumată și, bineînțeles, dulce. Cunoaștem toți puterea vindecătoare a mierii. Nu-i de mirare, așadar, că… m-am mirat. M-am mirat că Dumitra scrie mereu despre cărți (și despre viață – a ei, a altora), dar nu scrie o carte. Are multe de spus și o intensitate a trăirii și a expresiei cum nu vezi des. Mi-am petrecut ani imaginându-mi cum ar fi o carte scrisă de ea și, la răstimpuri, o rugam s-o facă. Nu știu dacă a ascultat sfatul meu sau o chemare interioară, dar iată că s-a întâmplat, și e o revărsare de rațiune și simțire – și frumos –, o plăcere intensă pe care o va dărui cu generozitatea ei deja proverbială fiecărui cititor.” (Luana Schidu)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Actualitatea temei, contemporaneitatea eroilor, pictura veridica a caracterelor, stilul expresiv, tinuta intelectuala originala si noua sunt calitati sigure ale scrierii Singur in fata dragostei. - Vasile Coroban

O INIMĂ DE GHEAŢĂ. O VOINŢĂ DE FIER. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA.

FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN. FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UN
DESTIN MĂREŢ

În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezece
ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună
din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă.
Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui
uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o
competiţie până la moarte - luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini
ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi
liberă. Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi
adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?

Nuvelistica lui Nicolae Esinencu e ca un vertij, evenimentele se succed cu iuteala, personajele nu prea au timp sa stea pe ganduri... - Grigore Chiper

Acum zece ani, viața de studentă a lui Quincy Carpenter a fost întreruptă când a plecat într-o mică vacanță împreună cu prietenii ei de la universitate și s-a întors singură, unica supraviețuitoare a unui masacru. Astfel, ea devine membra unui club restrâns pe care nimeni nu îl invidiază: un grup pe care presa îl numește Supraviețuitoarele.
Acum Quincy este bine și încearcă din răsputeri să lase trecutul în urmă, până când Lisa, cea dintâi dintre Supraviețuitoare, este găsită moartă în cada ei de baie, cu venele tăiate. Trecutul revine în prezent și Quincy pierde controlul vieții ei bine orânduite.

„Noi, basarabenii, toţi am plecat în 1944 cu gândul sigur de a ne întoarce. Niciunul dintre noi n-a plecat cu sentimentul că va rămâne definitiv. Avem şi astăzi acelaşi sentiment. Ne-am lăsat casele pline cu covoare, cu icoane, podurile pline cu grâu şi sâsâiacele cu porumb. Am lăsat casele în grija vecinilor cu poruncă să le apere, pentru că ne vom întoarce. Sperăm şi acum. N-a murit speranţa. Ne vom întoarce.” (Antonie PLĂMĂDEALĂ)

Retipărirea narațiunii Pustnicul Pafnuție și ucenicul său, Ilarion, în cunoscuta de-acum colecție, Mica Romă XXI, coordonată de Cristian Bădiliță, asigură cărții locul pe care îl merită în literatura română. În plus, ediția de față are meritul de a relua varianta științifică a cărții, plecând de la manuscrisul inițial.

Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. (Gabriela Adameșteanu)

Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare. (Simona Sora)

Dacă era nevoie de o martiră, aș fi fost și aceea.

Premiul Whitney

Armata nazistă invadează Polonia în al Doilea Război Mondial și toți din țară sunt confruntați cu arestări, deportări și ucideri în masă. Tânăra Chaya Lindner din Cracovia decide însă că nu trebuie să-și piardă speranța, așa că se alătură unui grup de rezistență clandestină și devine unul dintre curierii care participă la eforturile de salvare a populației din ghetourile evreiești.

Prin ochii ei, asistăm la tragedia războiului, la cruzimile de care sunt capabili agresorii, dar și la curajul, forța și loialitatea atâtor oameni simpli și rămași veșnic anonimi.

Deşi pentru posteritate Constantin Negruzzi a rămas, înainte de orice, ca autorul prim şi cel mai realizat de nuvelă istorică, el este în realitate mult mai mult. Stilul narativ şi structura marcat modernă a povestirii, vădite chiar în nuvelistica de tinereţe, nu au influenţat puţin evoluţia literaturii române din secolul romantic în care apar germenii realismului critic. Ca atitudine de gândire şi armă împotriva iluziilor, ironia subţire a acestui scriitor, recuperatorie psihic şi moral, se recunoaşte în toată literatura română de după el, ca şi moralismul foarte accentuat. - Elvira Sorohan

Cel de-al treilea volum al seriei ridică miza: Helene Aquilla, Sfrânciocul, e asaltată din toate direcțiile. Împăratul Marcus, bântuit de propriul trecut, devine tot mai instabil mental, torturându-și, crud, soția. În vreme ce Helene caută să țină departe de ei întunericul ce se apropie, viața surorii sale și a tuturor celor din Imperiu atârnă de un fir de păr.

Departe, spre est, Leia din Serra începe vânătoarea: îl caută, neobosită, ce cel ce-și spune Zburătorul, chinuită, în același timp, de amintirea mamei sale. Iar pe tărâmul aflat undeva între cei morți și cei vii, Elias Veturius abia începe să înțeleagă ce sacrificiu a făcut, renunțând nu doar la propria libertate pentru a fi Profet, ci la toți cei dragi și chiar la propria umanitate. Pentru toți aceștia, un război teribil se apropie. 

Moartea la porți este un roman de devorat: aici se țes intrigi, se ascund secrete de nebănuit, se fac tactici și se dau lupte până la moarte pentru dragoste, familie și Imperiu.

 

 

"Plină de acțiune și furtunoasă emoțional." The Washington Post

 

"Tahir a creat încă o poveste captivantă, care-și provoacă cititorii să nu lase cartea din mână." Booklist

„Am ținut ca acest roman făcut din mărturii de familie și realism magic să apară la editura Cartier în amintirea bunicilor mei materni, români refugiați de două ori din Basarabia (în 1940 și în 1944), și a rudelor lor deportate de ruși în Siberia. Se întrețes în poveste mai multe trecuturi și mai multe memorii, iubiri, trădări, ospețe, cozonaci calzi, istorioare tragi-comice, destine frânte, exiluri voluntare, o Românie pierdută și o Românie regăsită în tulbure tranziție. Cartea mea e o declarație de dragoste pentru basarabeni.” Tatiana Niculescu

Serhii JADAN s-a născut în 1974, la Starobilsk, Ucraina, și a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Harkiv. În anul 1995 debutează cu volumul de poezie Generalul Iuda, urmat de Pepsi (1998). Publică apoi mai multe antologii de poezii, poeme și povestiri: Balade de război şi reconstrucţie (2001), Maradona (2007), Etiopia (2009) și
altele. Big Mac este primul volum de proză scurtă, apărut în 2003, urmat de romanele Depeche Mode (2004), Anarchy in the UKR (2005). În 2014 a publicat antologia de nouă povestiri și treizeci de poeme Mesopotamia. Romanul Internat apare în 2017, la Editura Meridian din Cernăuți. Serhii Jadan a primit peste 20 de premii și distincţii, atât în Ucraina, cât și în străinătate. Versurile lui au fost puse pe muzică de cele mai cunoscute formaţii rock din Ucraina. În 2017, la Editura Cartier, apare ediția română a romanului Jazz în Donbas.

Umorul Cristinei Dinu este la fel ca fierul cu care lucrează: sclipitor, șlefuit, dur și fără colțuri întotdeauna rotunjite.

Volumul de proză scurtă Feromental ar trebui citit fără a bea cafea ori ceai, ori a mânca ceva, pentru că s-ar putea să vă sară toate din gură în convulsiile unui râs, uneori, de-a dreptul epic.

Prin volumul de față, Cristina Dinu își reafirmă talentul indiscutabil și flexibilitatea, regăsite atât în genul SF (Copiii Viitorului, SIONO – 2022), cât și în cel autobiografic.

„Cum să nu fie mâhnit, dacă mare prăpăd și pârjol s-a lăsat asupra lui, și măcar că a pătimit atâtea, dar ca acum nu ţine minte să fi văzut vreodată. Uneori, când cele două focuri de pe cele două maluri se încleaștă la luptă și se izbesc piept în piept, pe moarte, nu pe viaţă, și se reped în sus, focurile, apoi cad iar, atunci ia foc și apa lui, apa Nistrului, și începe să ardă și ea. Și arde cu pară, dar nu-i galbenă para, ci-i roșie, că-i sânge, sânge de om… Și sângele acesta se întinde pe trupul lui, al Nistrului, și îl doare, îl frige tare. Îl mână Nistrul repede, sângele acela, la vale și-l duce repede spre mare, ca să se spele de el și să se simtă iar curat cum a fost, dar nu poate: vine altul din urmă, alt sânge, sânge de om…S-ar răzvrăti Nistrul…Ar ţipa Nistrul: ce faceţi voi, oamenilor?” (VLADIMIR BEȘLEAGĂ)

„La o lectură pripită cititorul are senzația că amețește și ca într-un cinemascop, dacă nu-ți fixezi ochiul într-un punct, puhoiul de imagini te poate copleși ori înspăimânta. Dar pe măsură ce-ți stăvilești privirea și îi dai direcția cuvenită, adică înaintezi către izvoare, în sus, tot mai simțit și mai sigur devine Isai pentru tine, dragă cititor, un al doilea eu; răvășitor ca și Nistrul, cu care eroul și-a îngemănat viața.” (VASILE VASILACHE)

„Prozatorul Vladimir Beșleagă (născut în 1931, într-un sat transnistrian) merita să fie cunoscut și editat cu prioritate în România postdecembristă, ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori basarabeni. Este romancierul cu o vocație narativă modernă și profundă, într-o literatură dominată de poeți.” (ION SIMUȚ)

Ioan Slavici (1848-1925) este considerat, alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, cel de-al patrulea clasic al literaturii române. Celebru pentru nuvelele sale, printre care se numără Moara cu noroc şi Pădureanca, Slavici a jucat un rol esenţial în istoria romanului autohton, cel mai cunoscut roman al său fiind Mara (1870).

Imi amintesc cum odata, seara tarziu, terminam de citit Frunze de dor. Cand am aflat ca Gheorghe s-a despartit de Rusanda, si a plecat nepetrecut, doar Domnica si Scridon au venit la gara, am inceput sa plang in gura mare... Era pe la miezul noptii. Am trezit toata casa. Ce s-a intamplat?! Zic - Gheorghe s-a despartit de Rusanda. - Tatiana Cojocaru, Donduseni

„O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie (invizibilă), de pământ. O fetiță/ fată cu dor de ducă și cu un puternic sentiment al neapartenenței, Străină, dar cu o uriașă tandrețe pentru acest sat pe care se pregătește să-l lase, cândva, în urmă. De aici și stranietatea percepțiilor ei, sensibilitatea față de tot ce e frumusețe, dar și față de ce e dureros, uneori până la oroare. Există însă, întotdeauna, ceva mai amplu decât ceea ce se vede, iar fetița simte/știe deja asta. Ceea ce o deosebește pe Lorina Bălteanu de mulți alți autori/multe alte autoare de azi este scriitura – densă, intensă, senzorială, poetică. Ca și în poezie, ea lucrează cu detaliile, cu emoția și cuvintele ca un bijutier, creează microstructuri ale (i)realității imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licăresc continuu – și au darul de a emite lumina unei profunde, tulburătoare înțelegeri.” (Simona Popescu)

Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.

Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.

„În perioada cât am fost student am scris jurnalul Eu și lumea, în care m-am arătat a fi în contradicție cu regimul dictatorial al puterii sovietice și al Partidului Comunist. În aceste jurnale intime am descris copilăria mea zbuciumată, foametea din 1946-`47 din RSSM, mi-am declarat atitudinea mea față de conducătorii regimului comunist.

Fiind urmărit, am fost arestat la 27 mai 1947, împreună cu jurnalul Eu și lumea. După un an de cercetări și torturi, am fost judecat la 22 iunie 1948 de către Tribunalul militar al forțelor de interne din regiunea Odesa, conform articolului 54-1a din Codul penal al Ucrainei „pentru înaltă trădare”, la 10 ani de închisoare cu regim sever. Am fost internat în lagărul nr. 7, codificat „Ozerlag”, din regiunea Irkutsk, cu sediul la Taișet. Am muncit la construcția căii ferate Taișet–Lena în componența coloniilor 010 (la kilometrul 150 ), 03 (la kilometrul 173) și 048 (în orașul Taișet). După moartea lui Stalin, în urma unor demersuri către redacția ziarului Pravda și Procuratura supremă militară din Moscova, s-a făcut o revizuire a dosarului de către Tribunalul militar al districtului militar Odesa și la 15 octombrie 1954 am fost reabilitat și eliberat din lagăr.

M-am întors la Chișinău și m-am angajat la redacția ziarului Tinerimea Moldovei în calitate de lucrător literar, apoi, din 1958 – șef al Secției literare la revista umoristică Chipăruș. Mi-a fost restituit jurnalul Eu și lumea.” (Alexei Marinat, Autobiografie)

"Morţii" le va procura, probabil, cea mai intensă plăcere celor dispuși să se lase în voia a tot felul de oscilaţii. Altfel spus, celor care nu practică doar o lectură suverană şi rezervată, ci acceptă să treacă uşor de la ironie la gravitate, de la estetism la comicărie, de la acribia literară, cinematografică şi istorică la neglijenţe frivole, de la reconstituirea atentă a epocii la contrafactualitate, de la rupturi la vindecarea miraculoasă a rupturilor, de la jucarea unui joc la sabotarea lui.