Literatură

O capodopera despre moarte si viata, despre reincarnare, vraji si erotism in Egiptul antic.

Menenhetet, copilul de taran care devine general in armata lui Ramses al II-lea, care ajunge supraveghetorul haremului si insotitor al Reginei Nefertiri, se viseaza pe tronul Faraonului. Un batrin evreu i-a dezvaluit cum orice barbat poate sa renasca daca, inainte sa-si dea sufletul, lasa grea o femeie; pruncul nascut astfel isi va intrupa tatal mort, cu toate visurile si cunostintele acestuia. Menenhetet trebuie doar sa-si aleaga femeia si momentul potrivite pentru realizarea visului. Ceea ce si incearca sa faca, in ultima noapte a Marelui Festival al Faraonului Ramses al II-lea, alegindu-si-o ca iubita si poate viitoare mama pe Regina, de care este indragostit. Despre toate acestea povesteste chiar Menenhetet, la curtea lui Ramses al IX-lea, intr-o alta noapte de pomina, Noaptea Porcului, cind totul este permis deopotriva muritorilor de rind, faraonilor si zeilor. De la acel moment au trecut… 150 de ani, intre timp s-au perindat faraoni la tron, regine in paturile lor, s-au distrus si s-au construit orase, piramide si morminte au fost inaltate si devastate, alte batalii au fost purtate, Nilul s-a revarsat si s-a retras in matca lui. De toate da seama Menenhetet, martor si protagonist.

„Norman Mailer face sa revina la viata fapte de mult uitate, aducind in fata noastra ritmurile, imaginile si senzualitatea unei epoci pierdute in memoria trecutului.” (The New York Times)
„Seri antice este un roman luxuriant, exhibind o sexualitate dincolo de orice inchipuire. Cu fiecare pagina, romanul ne dezvaluie misterele sacre si profane.” (Vogue)
„Un roman gigantic precum piramidele, amintind de Curcubeul gravitatiei al lui Thomas Pynchon.” (Los Angeles Herald Examiner)

Ca şi Pe drum, Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tînăr care-şi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala temă a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: în viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminînd cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vîrf de munte.

Cele treisprezece povestiri ale lui Ionut Chiva aduc la lumina cele mai variate personaje, copii sau adulti, din tara sau din strainatate, care au in comun nevoia de relatii interumane, de evadare din singuratate. Ciinele, cel mai loial prieten al omului, este animalul-totem care umple golul lasat de izolare, insa de multe ori acesta nu poate inlocui apropierea umana. Povestile care se completeaza, se modifica si se explica una pe cealalta in Boddah speriat contureaza o carte a regasirii, a dezgroparii dorintelor pierdute si a reevaluarilor personale.

Elogiat încă de la apariţie pentru virtuozitatea narativă şi calda profunzime umană, Oase solare este o peregrinare prin memoria şi, implicit, prin viaţa lui Marcus Conway, un inginer constructor irlandez, într-un flux al memoriei ce reconstituie o întreagă istorie individuală şi colectivă. Scris cu o măiestrie remarcabilă, romanul lui McCormack e alcătuit dintr-o singură frază, a cărei curgere este de fapt curgerea vieţii omeneşti. Acasă, aşezat la masa din bucătărie, Marcus Conway rememorează într-un parcurs continuu, cu un ritm fermecător, momente din viaţa sa, de la copilăria petrecută la ţară, în Irlanda, pînă la vîrsta maturităţii – „bărbat şi băiat, tată şi fiu, soţ şi inginer” –, toate legîndu-se între ele şi conectîndu-se la ritmurile mai ample ale comunităţii, ale ţării, ale lumii. Din întreaga poveste, ce se încheagă şi se completează în salturile capricioase ale memoriei, se degajă frumuseţea şi tristeţea unei vieţi, a vieţii omeneşti în general, cu avînturile, spaimele, satisfacţiile, eşecurile şi efemeritatea ei.

Bucureşti 1988. Paul este student la Filosofie, are un set de tobe şi un plan secret: vrea să fie exmatriculat şi să se angajeze ca baterist la un restaurant, într-o formaţie. Planul îi reuşeşte, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată şi Paul îşi face un nou plan.

„Acest roman vorbeşte doar aparent prin cuvinte, adevărata lui limbă este muzica. Cuvintele sînt ca o cortină. Odată ce le deschizi, pe scenă se cîntă. Cu personaje celebre, precum libertatea, prietenia, dragostea.” (Peter Kerek)

„După ce am citit Vizuina de Aur, mi-am dat seama că în spatele Cortinei de Fier muzica a avut alt gust şi altă putere.” (Charles King)

„O poveste dulce-amăruie şi foarte emoţionantă despre cum a fost şi cum este.” (Vladimir Mirodan)

Pornind de la un personaj real, Allan Bloom, marele profesor de filosofie politica si bun prieten al scriitorului, Saul Bellow face in Ravelstein un portret biografic romantat. Observator plin de haz si de ironie, autorul urmareste viata excentrica a profesorului „pe care intelectul il facuse milionar”. In ultimul an de viata, profesorul ii cere prietenului sau sa ii scrie biografia fara menajamente si fara sa ascunda nimic, iar rezultatul este Ravelstein, un savuros roman biografic, dar si autobiografic, intrucit comentariile lui Bellow sint permanent acompaniate de episoade si amintiri personale.

Ediția a III-a

„Lucian Dan Teodorovici e un maestru al circului suicidar, al bufonadelor patibulare. În pofida deriziunii însă, cartea lui Teodorovici e tristă, ca existenţialismul de cîrciumă şi gang. Tristeţe amărîtă şi sordidă, insidioasă ca o igrasie care-l îmbibă, finalmente, pe ipocritul spectator, ce moţăie în tihna dulce a unei «bune conştiinţe».” (Şerban Foarţă)

„O umanitate dezabuzată, cu inşi cretini şi femei epileptice care cad în biserică, un peisaj cu loseri jalnici şi curve de doi bani, cu blocuri şi vecini de un burlesc agresiv, totul adunat în persoana de existenţialism parodiat a Naratorului («ca întotdeauna, şi astăzi vreau să mă sinucid») în care – dacă vrei – simţi vag greaţa sartriană, «serviciile» inutile ale lui Clémence din Căderea camusiană, umbra Solitarului ionescian ş.a.m.d., trecuţi prin demonia de carnaval a liniei Gogol-Sologub-Bulgakov.” (Dan C. Mihăilescu)

„Un roman care se citeşte dintr-o răsuflare, cu dialoguri spumoase, meditaţii pe măsură şi întîmplări relativ puţine care, chiar dacă lasă uneori impresia că acţiunea trenează, plac prin amestecul inteligent de umor, inedit şi absurd gratuit.” (Marius Chivu)

Tribul lui Edward se da jos din copac. Tribul lui Edward invata sa stea in doua picioare. Edward trebuie sa-si apere familia de fiarele junglei si descopera focul (intimpina mici dificultati sa descopere si cum sa-l stinga, dar tribul are toata istoria umanitatii inainte…). Edward tine discursuri despre necesitatea evolutiei, propovaduieste exogamia pentru imbunatatirea inzestrarii genetice, arunca halci de carne in jar ca sa elimine riscul de indigestie, il incurajeaza pe micul Alexander sa zugraveasca peretii pesterii cu umbre de animale. Edward e Progresistul. Edward e mincat de fiii si nurorile sale, care gasesc cu aceasta ocazie, de capul lor, drumul catre spiritualitate.
Delicioasa cronica (anacronica) din pleistocen, romanul lui Roy Lewis populeaza cu hominizi surprinzator de discursivi o poveste de un comic dezlantuit. Daca Fred si Barney s-ar fi apucat de literatura, ar fi rezultat Cum l-am mincat pe tata.

„O descriere tacanita, scrisa in raspar, a evolutiei umanitatii, in care personajele principale sunt membrii unei familii ce aminteste de Familia Flintstone. Doar ca dialogul si satira, amestecate cu anacronisme dincolo de orice inchipuire, ridica aceasta carte mult deasupra unei simple animatii.” (Publishers Weekly)

„Romanul lui Lewis amesteca forta si stranietatea parabolelor lui Kafka si Calvino cu situatiile tari din Monty Python…” (The City Paper)

„M-am tot intrebat, dupa ce am citit extraordinarul «scenariu» de George Balaita sub titlul Invoiala, in ce raport exact sta el cu "Povestea lui Stan Patitul" a lui Creanga, dupa care se pretinde a fi fost scris. Cum oricine isi poate da seama, Balaita a inventat o poveste paralela cu aceea a lui Creanga, plina de viata, cu amanunte autentice, vii, pitoresti, cu personaje memorabile. Aceasta poveste este un adevarat roman taranesc, realist si fabulos totodata, ceea ce povestea lui Creanga nu voia sa fie. De aici diferenta principala si care, cum sugeram, nu tine de deosebirile faptice, ci de altceva, mai profund, si anume de sensul intregului. Povestea lui Creanga este, in felul celor populare, paradigmatica, ilustrarea propozitiei ca barbatului neinsurat pina la 30 de ani «numai dracu-i vine de hac» (evident, intrupat intr-o femeie care poseda una sau mai multe dintre coastele necesare); si nu stiu daca nu cumva numele de Stan Patitul i se trage mai curind eroului de la experienta lui matrimoniala tardiva decit de la Chirica, dracul, care mai mult l-a ajutat. Scenariul lui Balaita este mai complex si nu poate fi redus la o singura idee (era sa spun coasta de drac), cum ar fi bunaoara aceea (inexistenta la Creanga) ca nu e om fara ceva diavolesc in sine, dupa cum nu e diavol fara capacitate de umanizare. Personajul principal nu mai este, cred, Stan, ca la Creanga, ci Chirica (sau, ma rog, cei doi ajung pe picior de egalitate, frati). Acest Chirica impatimit de jocuri de noroc si papusarii, ba chiar cazind in ispite erotice, este delicios, profund si totodata insesizabil, un personaj complet nou. Chirica si Stan sint asemanatori, iar de la un punct isi fac unul altuia pandant. Aici este originalitatea scenariului, care transforma o opera dupa Creanga intr-una noua, inedita, personala.” (Nicolae Manolescu)

Un roman obsedant despre dragoste si suferinta pierderii celor apropiati, plin de tandrete, umor si nesfirsite surprize, o explorare fascinanta a sufletului omenesc.

In Lisabona anului 1904, tinarul Tomas descopera un jurnal vechi. Acesta lasa sa se intrevada existenta unui artefact extraordinar care – daca va fi gasit – va redefini istoria. La volanul unuia dintre primele automobile aparute in Europa, tinarul porneste in cautarea acestei comori stranii. Treizeci si cinci de ani mai tirziu, un medic din Lisabona, pasionat de romanele politiste ale Agathei Christie, face autopsia unui cadavru si se gaseste in fata unui mister de nepatruns, consecinta cautarilor lui Tomas. Aproape jumatate de secol mai tirziu, in 1981, un senator canadian se retrage intr-un sat din Muntii Inalti ai Portugaliei, indoliat dupa moartea sotiei sale. Are insa o companie dintre cele mai neobisnuite: un cimpanzeu. Si aici, in acest sat, indelunga cautare se va incheia intr-un mod cu totul neasteptat.

„Faceti bagajele: la cincisprezece ani dupa Viata lui Pi, Yann Martel ne poarta din nou intr-o lunga calatorie. Scriitura sa n-a fost niciodata mai fermecatoare, o combinatie de suav deloc siropos si tragedie deloc melodramatica.” (The Washington Post)
„Sintem norocosi sa avem printre noi scriitori extraordinari care, in operele lor de fictiune, mediteaza asupra unui paradox la care este imperios necesar sa reflectam – diferenta ireconciliabila si, in acelasi timp, legatura indestructibila dintre om si animal, care face imposibila autoalienarea noastra de lumea inconjuratoare.” (Ursula K. Le Guin)
„Felul in care Yann Martel zugraveste durerea pierderii celor apropiati este autentic si tulburator, dar maniera in care autorul o contextualizeaza in raport cu religia confera romanului o dimensiune in plus. Scriitura lui Martel este imbogatita si potentata de abundenta si complexitatea simbolisticii la care recurge (una ce trimite la Iov, la Sf. Petru, la Toma Necredinciosul si la parabolele lui Isus) si de sondarea posibilitatilor religiei de a oferi alinare.” (The Telegraph)

Yann Martel este autorul bestsellerului Viata lui Pi.

Rudin, eroul lui Turgheniev, are aura unui personaj complex si contradictoriu. Idealist, entuziast, bun orator, cu un impact urias in cercurile intelighentiei ruse a anilor 1830-1840 si constient de inzestrarile sale, Rudin incearca fara succes sa treaca de la sterile preocupari literar-filozofice la ceva concret, util societatii. Cautarile lui chinuitoare sfirsesc in dezamagire: el ajunge sa-si vada propria inutilitate, sa inteleaga neputinta de a-si afla locul si de a da realitate cuvintelor „actiune” si „dragoste”. Alaturi de Oneghin, Peciorin sau Beltov, Rudin intra in galeria asa-numitilor „oameni de prisos” ai literaturii ruse.

„Admir calitatea artei dumitale, e un lucru minunat. Reusesti cumva sa faci totul sa sune adevarat fara sa cazi in banalitati, sa fii sentimental fara sa te folosesti de instrumente plicticoase si sa fii comic fara sa ingrosi nimic. E un mare talent in spatele usurintei cu care scrii.” (Flaubert, intr-o scrisoare catre Turgheniev)

„Povestea lui Turgheniev e acoperita de un val abia simtit de tristete. Legaturile dintre oameni, complicatiile emotionale, tragicul si comicul, momentele de exaltare, inevitabila infringere, umilirea, toate se intrevad ca de la departare, toate sint privite cu intelegere si iertare pentru ca oricum nu puteau fi schimbate. Ideea ca ar fi putut fi altfel daca ai fi ales sa faci altcumva nu e decit o iluzie.” (Isaiah Berlin)

Un miliardar nemilos are in posesie un diamant cit un munte; o frumoasa nemultumita de viata din Sud isi cauta aventura vietii in Nord; un erou cu accente tragice si-a pierdut mai intii averea, iar apoi tihna familiala.

O vară de răscruce, povestea unei adolescente din înalta societate newyorkeză a anilor ’40, este primul roman al lui Truman Capote, început în 1943 şi abandonat cinci ani mai tîrziu. Deşi Capote se reîntoarce periodic la manuscris, nu-l finalizează niciodată – mai mult, în 1966, cînd îşi părăseşte locuinţă din Brooklyn, printre obiectele lăsate în urma se numară şi cele patru caiete conţinînd textul şi notele cărţii. Considerate de biografii săi pierdute pentru totdeauna, ele au fost recuperate în 2004, la douazeci de ani de la moartea autorului, pentru ca doi ani mai tîrziu să vadă, în sfîrşit, lumina tiparului. Apariţia, întîrziată cu patru decenii, a ceea ce ar fi trebuit să fie romanul de debut al lui Capote a constituit unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimilor ani, iar destinul lui senzaţional adaugă o ultimă pată de culoare biografiei tumultuoase a autorului său.

Romanul Saludos a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania si a fost tradus in germana, franceza, spaniola si sarba.

L’amour toujours (1971) spune povestea cîtuşi de puţin inocentă a unui jalnic poliţai însărcinat să-l supravegheze pe Lev Tolstoi. Şipov e un agent secret atît de secret, încît nici măcar nu l-a văzut vreodată pe scriitor. Ce contează! Rapoartele lui, inventate de la cap la coadă într-o stare de ebrietate avansată, alertează întreaga jandarmerie imperială, care decide să ia cu asalt Iasnaia Poliana, moşia lui Tolstoi. Dar, culmea ghinionului, scriitorul nu se află acolo în momentul respectiv... Situat la întîlnirea dintre satiră, ironie nevoalată şi comic, L’amour toujours proiectează întreg ansamblul de motive şi procedee caracteristice genului într-un spaţiu al absurdului. Însă acest absurd aminteşte de Daniil Harms şi e confirmat de realitatea însăşi, structurată în jurul lui L.N. Tolstoi, autorul clasic devenit personaj într-un roman care, excelînd în construirea atmosferei de epocă, surprinde prin modernitate.

„Multe se vor spune despre intoarcerea mea printre lupi; si toate vor fi inexacte. Pentru a afla adevarul, s-ar fi cuvenit sa fiu insotita cind am deschis usa acelui obscur magazin din Hamburg – dar in seara aceea eram singura. Hotarisem sa-mi iau o pauza intre repetitii. Lucram la Concertul nr. 2 de Brahms si voiam sa-mi curat trupul de intreaga tensiune fizica a exercitiilor de claviatura pe care le impune aceasta opera cu complicatii ritmice nesfirsite, cu zbateri complexe intre acorduri masive si mari disonante, cu un scherzo impetuos – o muzica furtunoasa. Brahms o crease ca sa exceada puterile feminine, asa incit aveam uneori impresia ca duc o lupta inversunata cu pianul si ca opera pare sa combata niste forte cosmice, intunecate, strabatute de filfiitul unor aripi deasupra unui ocean caruia ii simteam, chiar in acea clipa, mirosul greu, sarat si usor uleios.” (Helene Grimaud)

Pisica şi şoarecele este al doilea volum din „trilogia Danzigului”, avîndu-l în centru pe Joachim Mahlke, un copil orfan de tată. Acţiunea, povestită din perspectiva naratorului Pilenz, se petrece la Danzig în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Împreună cu prietenii săi, Mahlke are drept loc de joacă preferat un dragor pe jumătate scufundat, de pe care aduce la suprafaţă tot felul de obiecte abandonate de echipaj, pentru a le vinde sau colecţiona. Exmatriculat pentru furt, Mahlke se alătură ca voluntar unei divizii de tancuri, dornic să-şi demonstreze adevărata valoare în faţa colegilor şi profesorilor. Distins cu Crucea de Fier pentru eroism în luptă, Mahlke se întoarce la şcoală pentru a le vorbi elevilor despre experienţa lui de combatant, însă directorul îl refuză. Lipsit de motivaţia ce îl îndemnase să se înroleze, dezertează şi, la îndemnul lui Pilenz, se scufundă o ultimă dată pînă la epava transformată în ascunzătoare.

Ce poate sa faca un om ajuns la o virsta la care viata pare sa fi intrat pe ultima turnanta spre Marele Finis? Sa se resemneze si, asemenea unui condamnat la sentinta capitala, sa astepte inevitabilul in anticamera lumii de dincolo? Nu. La 73 de ani, Mihnea Pascal, un fost bibliotecar, vaduv si aproape salbaticit de singuratate, se gindeste obsesiv la viata pe care a trait-o si la cit i-a mai ramas de trait, asa cum, in anii tineretii, virgin si nefericit, se gindea in fiecare zi la sinucidere. Acum, la venerabila etate, reuseste sa-si invinga frica de moartea ce-l pindeste dupa colt si, dintr-un pensionar cumsecade, devine Pascal Nebunul, „vedeta blocului” si a cartierului, un personaj controversat care, printre multe altele, viziteaza domnisoare si se lasa vizitat de ele, asa cum altii viziteaza tari. Prin comportamentul si actiunile lui, ignora normele sociale si sfideaza insasi vesnicia. Nu vrea sa plece din aceasta lume fara lupta, nu vrea sa mai rateze nimic din micile placeri, iar cind va fi sa moara, vrea sa o faca dupa regulile lui. Cei care mor si cei care vor muri este un roman emotional si emotionant despre refuzul batrinetii si ideea ca viata merita sa fie traita, mai cu seama atunci cind societatea, prin conditionarile ei, te indeamna sa te gindesti neincetat la moarte.