Literatură

„Ploaia înainte să cadă” urmăreşte soarta mai multor femei din aceeaşi familie, unite nu doar prin legăturile de sânge, ci şi prin întorsăturile unui destin aspru, ce pare să urmeze un model prestabilit. Înainte de-a muri, bătrâna Rosamond îşi înregistrează tulburătoarea poveste pe patru casete audio destinate lui Imogen, nepoata verişoarei sale, oarbă din fragedă copilărie. Relatată într-un mod inedit, cu ajutorul a douăzeci de fotografii evocatoare, înşirate în ordine cronologică, povestea lui Rosamond dezvăluie un lanţ de evenimente tragice în care iubirea şi ura sunt împărţite egal între mame şi fiice.

Paolo Giordano este autorul bestsellerului Singurătatea numerelor prime.

La vila bunicii sale din sudul Italiei, Teresa surprinde într-o noapte trei băieţi care se scaldă goi   în piscina din curte, după ce s-au furişat peste gardul proprietăţii. Ea încă nu ştie, dar cei trei băieţi care cresc împreună ca fraţii, deşi nu sînt fraţi – îi vor marca destinul, aşa cum şi ea le va influenţa viitorul, uneori tragic, alteori doar tulbure. Cei trei băieţi trăiesc la o fermă din apropiere, sub oblăduirea lui Cesare, tatăl unuia dintre ei şi părintele spiritual al tuturor. Îndrăgostită de unul dintre ei, năvalnicul Bern, Teresa va trăi următorii douăzeci de ani o poveste de dragoste frenetică, plină de bucurii, dar şi de ratări   şi taine funeste. Simbolică pentru anvergura întregului roman este tentativa eşuată a unui grup de tineri de a crea un paradis terestru la ferma lui Cesare. Istoria micii lor utopii ecologiste ilustrează contradicţiile, obsesiile şi tensiunile lumii contemporane. Un roman despre visurile, idealurile şi dorinţele necontrolate ale adolescenţei, despre complexitatea relaţiilor dintre tineri şi fragilitatea lor, despre iubire şi moarte violentă, Devorarea cerului prezintă, în acelaşi timp, lumea în care trăim, labilitatea credinţelor de orice fel şi, mai mult decît orice, căutarea încrîncenată a unui sens al vieţii.

„Giordano şi-a demonstrat deja abilitatea de a descrie şi a prezenta relaţii de durată profunde şi puternice, o constantă în viaţa per-sonajelor sale, dar care – în acelaşi timp – nu ajung să se desăvîrşească... Titlul Devorarea cerului nu se referă doar la aspiraţia romanului propriu-zis, ci şi la aspiraţia tinerilor, cu presupusa lor forţă şi omnipotenţă, cu puterea pasiunii lor, cu vitalitatea lor – un laitmotiv al romanelor lui Giordano, tratat splendid şi aici, ca şi în celelalte cărţi ale scriitorului.” (Lo Sbuffo)

„În Devorarea cerului, Paolo Giordano revine la tema anxietăţii şi a problemelor adolescentine, care ne-a cucerit în volumul său de debut, Singurătatea numerelor prime. Doar că de data aceasta ne propune o interpretare mai gravă, mai profundă. Subiectele sînt abordate cu mai multă maturitate şi au o deschidere internaţională, trecînd de la chestiuni de ecologie la neliniştile noilor generaţii dezorientate, în căutarea unor puncte de reper.” (Today, Italia)

„Un roman superb despre credinţă şi dorinţă, despre prietenia fără rezerve din copilărie şi despre singurătatea iremediabilă a tinereţii...” (Donna Moderna)

Un roman al nevoii de speranță, al renașterii culturii africane Pe malurile unui râu sălăşluiesc două comunităţi Gikuyu ce trăiesc după legile tradiţiei, bazându-se pe credinţe ale căror origini puţini şi le mai amintesc. Misionarii creştini veniţi în zonă încearcă din răsputeri să scoată în afara legii ritualul circumciziei femeilor, dar în acelaşi timp creează disensiuni în rândurile celor două comunităţi. Localnicii sunt împărţiţi în cei care cred în educaţia creştină, cu binefacerile şi oportunităţile ei, şi cei care speră că tradiţiile poporului lor îi vor călăuzi spre o soartă mai bună. Pe măsură ce conflictul se adânceşte, tragedia capătă noi nuanţe prin intervenţia unui cuplu de îndrăgostiţi, care încearcă să acopere ruptura culturală ce macină cele două lumi.

Ştefan Agopian (n. 1947) a debutat editorial cu romanul Ziua mâniei (Cartea Românească, 1979). A publicat: Tache de catifea (Cartea Românească, 1981; Ararat, 1995; Gramar, 1999; Polirom, 2004, 2012); Tobit (Eminescu, 1983; Polirom, 2005, 2014; traducere în limba germană, Kriterion, 1989; Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Manualul întâmplărilor (Cartea Românească, 1984; Humanitas, 1993; Polirom, 2014; traducere în limba italiană, Felici Editore, 2012; traducere în limba germană, Verbrecher, 2018; Premiul Uniunii Scriitorilor); Sara (Eminescu, 1987; Paideia, 1991; Polirom, 2006; traducere în limba franceză, Actes Sud, 2015; Premiul revistei Amfiteatru pentru cea mai bună scriere beletristică a anului); Însemnări din Sodoma (Eminescu, 1993); Republica pe eşafod (Cartea Românească, 2000; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Fric (Polirom, 2003; Premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2004 şi Premiul revistei Cuvântul la categoria „Superlativele anului 2003”). La Editura Polirom au mai apărut volumele Opere I. Însemnări din Sodoma, Drumul, Republica pe eşafod, Ziua mâniei, Manualul întâmplărilor, Tache de catifea (2008), Opere II. Sara, Tobit, Fric (2009) şi Scriitor în comunism (nişte amintiri) (2013; Premiul special al juriului USR şi Premiul revistei Observator Cultural, secţiunea „Memorialistică”).

Romanul are drept temă centrală ironia: faţă de romanul clasic, faţă de temele lui majore, faţă de literatură, în general. Protagonistul, un tânăr mereu în căutarea nefericirii, pentru a găsi motivaţia autocompătimirii, este prins în diverse situaţii ce pendulează între comic şi tragic, trecând prin grotesc, iar personajele care-l secondează ascund poveşti asemenea. Rezultatul e o carte ce se citeşte dintr-o suflare – o proză despre voluptatea ratării şi despre comedia suferinţei.

„De mult n-am mai râs aşa citind un roman. Iar cine nu râde citind povestea studentului (ar putea fi oricare dintre noi) care se alcoolizează zi de zi ca să uite marea iubire pentru o hipioată (pe care o întâlneşte la un pahar şi cu care se culcă după doar câteva ore!) are grave probleme cu simţul umorului! Şi dacă doar umorul ar fi elementul care să ţină cartea, şi tot ar fi destul: însă substanţa vine din uşurinţa cu care parodiază clişee grosolane, tipuri de roman, atitudini şi chiar genuri literare. Boema intelectuală iese şifonată din povestea asta, la fel poza teribilist-studenţească, în general personajele cool – răzvrătiţii, însinguraţii, băieţii răi, underground-ul cu tot ce are el mai... under! Apoi, ideea de amor, cu tot cu discursul de rigoare, maimuţărit în toată splendoarea lui. Ce iese e o peltea lungă de patetisme, de un haz nebun!” (Florina Pîrjol)

Inca un roman al lui Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai valorosi scriitori romani, una si aceeasi persoana cu marele regizor al nostru de cinema. Sfumato e un soi de road fiction, un road novel, asa cum Cursa fusese un road movie: impreuna cu sotia, protagonistul, imbatrinit, pleaca la drum pentru o interventie oculistica, insa va calatori (la figurat) si-n propria biografie, patetic si comic deopotriva, de parca am avea de-a face cu o retrospectie proustiana si, simultan, cu o parodie a ei. Ca-ntotdeauna la Daneliuc, scriitura e iute, colorata, argotica, pentru ca dincolo de atare suprafata acrosanta sa se-ntrevada treptat straturile de profunzime, semnificatiile simbolice si parabolice. Suprapunerea de straturi de culoare defineste – de altfel – si tehnica picturala a sfumato-ului arborat ironic in frontispiciul cartii. Pe deasupra, termenul mai inseamna (in italieneste) si "aburos", "fumegos": intr-adevar, personajul a suferit un dublu transplant de cornee si inca nu vede bine... Cit intelege din ce-a trait, din ce i se intimpla?! Exceptional scriitor – Mircea Daneliuc. - Ion Bogdan Lefter

Bernhard Schlink este autorul bestsellerului Cititorul.

Bernhard Schlink reconstituie viaţa unei femei de o dârzenie şi o vitalitate remarcabile, care-şi trăieşte iubirea imposibilă în Germania, între sfârşitul secolului al XIX-lea şi anii ’70 ai celui următor. Olga este o poveste despre iubire şi singurătate, despre forţă şi neputinţă, despre certitudine şi rătăcire, despre tensiunea ce se naşte între istoria personală şi istoria unei naţiuni care traversează două războaie mondiale devastatoare. Imaginea personajului central se întregeşte şi capătă treptat profunzime prin împletirea celor trei părţi ale cărţii, cu trei perspective narative distincte, urmărind evoluţia Olgăi Rinke şi neaşteptatul deznodământ al poveştii ei.

Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze

Uimire şi cutremur este un roman autobiografic în care autoarea povesteşte un an (1990) din viaţa ei ca angajată a megacompaniei japoneze Yumimoto. Amélie-san, personajul central, are de înfruntat – şi o face cu cel mai rafinat umor – conflictul dintre morala şi practicile de lucru japoneze. Nevoită să servească ceaiul unei delegaţii de la o altă companie, aceasta se descurcă în buna tradiţie japoneză. Rezultatul? Delegaţii găsesc suspectă o femeie din Europa care se comportă ca o japoneză şi, în plus, mai şi înţelege japoneza. Reacţia firmei? Amélie-san este avertizată că nu trebuie să înţeleagă japoneza, că a fost special angajată ca să nu înţeleagă japoneza. „Gafele” sale derivă întotdeauna dintr-un conflict cultural între obiceiurile occidentale şi cele orientale, conflict care constituie şi tema centrală a cărţii.

1913 e anul în care Henry Ford introduce în fabrica sa o linie de asamblare automată, iar Louis Armstrong pune pentru prima oară mîna pe o trompetă – şi nu oriunde şi oricum, ci într-o şcoală de corecţie, unde fusese închis. Charlie Chaplin semnează contractul pentru cel dintîi film al său, Proust îşi începe marele ciclu dedicat timpului, Stravinski are premiera la originalul şi scandalosul balet Sărbătoarea primăverii, iar prima expoziţie Armory Show din New York face cunoscute lumea lui Picasso şi universul artei abstracte. E inventat drogul ecstasy, e executat primul looping. Discipolul Carl Gustav Jung se desparte de maestrul său, Sigmund Freud. Portretul Mona Lisei este găsit în sfîrşit şi se dovedeşte că a trecut printr-o serie întreagă de aventuri de cînd a fost furat şi pînă la recuperare. Robert Musil îşi începe Omul fără însuşiri cu o informaţie greşită, iţele pasiunii dintre Alma Mahler şi Oskar Kokoschka duc pînă aproape de căsătorie, Rainer Maria Rilke suferă şi le scrie iubitelor sale. Toate aceste personaje şi evenimente le regăsim în cartea lui Florian Illies, alături de ceilalţi eroi (sau monştri): Thomas Mann, Hesse, Rodin, Gottfried Benn, Matisse, dar şi Hitler, Stalin şi Tito.

Confesiunile unui opioman englez au fost publicate mai întâi în foileton în London Magazine, în anul 1821, iar în 1822 au apărut în volum. Aceasta a fost prima scriere majoră a lui Thomas De Quincey şi cea care l-a făcut cunoscut cu rapiditate în lumea literară a epocii. Cartea este o relatare a adolescenţei şi tinereţii rebele şi chinuite a autorului, un romantic revoltat. În plus, reprezintă una dintre primele descrieri detaliate ale dependenţei de un drog (pe atunci legal): opiul. Sensibilitatea acută a celui ce povesteşte şi rememorează, ampla frescă socială pe care o realizează – de la lumea micii nobilimi până la cea a mahalalelor mizere din Londra, unde adolescentul fugar ajunge să trăiască o vreme –, precum şi descrierea plăcerilor şi chinuri-lor opiului fac din Confesiunile... lui De Quincey o lectură deopotrivă cuceritoare şi instructivă. Printre autorii asupra cărora scriitorul şi-a exercitat influenţa de-a lungul timpului se numără Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire şi Nikolai Gogol, iar mai târziu, în secolul XX, Jorge Luis Borges.

Tom Perrotta este autorul bestsellerului internaţional Mici copii şi scenaristul filmului omonim, nominalizat la Premiul Oscar.

Serialul „Doamna Fletcher” (sezonul 1), adaptarea romanului omonim semnat de Tom Perrota, este difuzat din data de 27 octombrie 2019 de HBO. Mai multe detalii, aici.

Eve Fletcher, o femeie de vîrsta a doua, atrăgătoare şi divorţată, îl conduce la facultate pe unicul ei fiu. Rămasă singură într-o casă mare şi pustie, se hotărăşte să facă nişte schimbări esenţiale în viaţa ei. Mai întîi se înscrie la un curs de „Gen şi societate” de la un colegiu comunitar şi descoperă că profesoara ei, dr. Fairchild, fusese în tinereţe bărbat. Apoi un mesaj cu tentă obscenă primit pe telefon o obsedează îndeajuns de mult pentru a-şi pune întrebări despre viaţa ei sexuală deplorabilă şi pentru a începe o explorare a propriului erotism. Nici nu trebuie să caute prea mult: e atrasă de o subalternă mai tînără, e curtată de un adolescent de vîrsta fiului ei, iar noaptea vizitează, cu o fascinaţie morbidă, un site pornografic dedicat aşa-numitelor MILF. Între timp fiul ei, Brendan, rupt de mediul său familiar, are probleme de adaptare la facultate, unde descoperă o realitate un pic diferită de cea pe care şi-o imaginase. În Doamna Fletcher, Tom Perrotta propune o meditaţie asupra obsesiilor, aspiraţiilor, spaimelor şi incertitudinilor oamenilor obişnuiţi. Identităţile sexuale, relaţiile complicate dintre generaţii şi transformările provocate de noile tehnologii şi ideologii sunt tratate cu un umor sănătos şi o ironie subtilă, făcînd din roman o oglindă a Americii contemporane.

„Doamna Fletcher este, probabil, cel mai simpatic şi mai cuceritor roman despre dependenţa de pornografie şi despre problemele stresante ale consimţămîntului sexual pe care l-aţi citit vreodată.” (The New York Times Book Review)

„Un roman ironic şi empatic despre ramificaţiile pornografiei ce se strecoară cu lejeritate, fără isterie sau imputări, în cultura mare. Tom Perrotta se pricepe foarte bine să prezinte diversele ciudăţenii şi obsesii ce ţin de comportamentul uman.” (The Atlantic)

„Există în Doamna Fletcher mai multă melancolie decît în cărţile anterioare ale lui Tom Perrotta. Sexul şi pornografia slujesc adesea drept stenograme pentru singurătatea personajelor şi pentru căutarea respectului de sine.” (The New York Times)

Volumul de faţă reuneşte două dintre scrierile de început ale lui Dino Buzzati, Bàrnabo, omul munţilor (1933) şi Secretul Pădurii Bătrâne (1935), care s-au bucurat de mare succes la vremea apariţiei, ambele fiind ecranizate. Tânărul pădurar Bàrnabo, însărcinat cu paza explozibilului, nu reuşeşte să-i împiedice pe bandiţi să pună mâna pe muniţie. Plecând de la o intrigă simplă, primul roman al lui Dino Buzzati anticipează prin tematică şi stil capodopera scriitorului italian, Deşertul tătarilor: aşteptarea „evenimentului vieţii” şi ratarea întâlnirii cu acesta în momentul în care se iveşte. De cu totul altă factură, Secretul Pădurii Bătrâne este o proză fantastică şi o fabulă despre măreţia naturii, dar şi despre forţa timpului care devorează totul. Umor, aventură, fantezie debordantă, înţelesuri ascunse şi semnificaţii filozofice – două texte în care îl descoperim pe scriitorul italian în tot ce are mai valoros: un regal Buzzati!

Lumea e descompusă, blazată și sortită ratării și, dacă nu ești atent, avertizează Alexandru Vakulovski, devii la fel de neputincios și de gol pe dinăuntru cum sunt și ceilalți. Într-un roman ce ia forma unei confesiuni către iubita sa, naratorul își expune aproape brutal experiențele din anii studenției, perioadă petrecută între Cluj, București și Chișinău. Rănile provocate de comunism basarabenilor încă nu s-au vindecat și, chiar dacă acum pot să circule liber, în realitate se simt în continuare dezrădăcinați și apatrizi, capitalismul nu pare să ofere mai mult decât vechiul regim, iar speranțele legate de venirea în România se năruiesc una după alta. Prin urmare, singura cale de supraviețuire și cea mai la îndemână este lumea frumoasă și fără griji în care te transpun drogurile. O carte dură, „Letopizdeț” conturează o imagine nefardată a României și a Basarabiei anilor 2000, provocând cititorul să se întrebe ce mai poate însemna normalitatea, când totul în jur e absurd.

Premiul Planeta 2016

Traducere din limba spaniolă şi note de Marin Mălaicu-Hondrari

O moarte neaşteptată. Un secret de familie întunecat.
Căutarea adevărului în inima unui ţinut legendar.

„O lectură antrenantă, cu multe răsturnări de situaţie.” (The Guardian)

„În natura ce respiră puritate, Redondo descoperă metafore şi simboluri sugestive pentru povestea ei. Autoarea dă dovadă de o forţă de pătrundere fără egal în nuanţarea luptei personajelor sale unele cu altele şi cu propriii demoni, surprinzînd cele mai mici schimbări în perspectiva lor asupra lumii.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„Dolores Redondo îşi deapănă saga de mare întindere într-un ritm egal, cu o bogăţie de detalii. Cititorul răbdător va fi răsplătit cu revelaţii deopotrivă dramatice şi răscolitoare.” (The Wall Street Journal)

Vlad Jivan e patronul unei edituri obscure din Timişoara anului 2011 şi erou al revoluţiei din 1989. Face afaceri profitabile cu un fost securist din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să joace baschet şi să stea la bere cu prietenii. Discută pătimaş despre mafia ţigănească, despre „invazia” oltenilor care au distrus civilizaţia bănăţeană şi – doar pe jumătate în glumă – despre secesiunea Banatului. În trecutul său există însă câteva secrete pe care nu le dezvăluie nici măcar soţiei lui, Emilia, cel mai întunecat fiind legat de o excursie din 1989 cu părinţii în fosta Iugoslavie, în Split, pe litoralul Mării Adriatice. Iar când Emilia îl convinge să meargă în concediu în Croaţia, Vlad îşi redescoperă prietenii croaţi de odinioară, ce poartă cicatricile unui război secesionist, şi ajunge să se confrunte cu trecutul său tăinuit. Disco Titanic este un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, o carte despre tandreţea şi cruzimea care se ascund în fiecare dintre noi.

În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternînd secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordînd de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.

„Un autor mai mobil decît majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică.” (Mihai Iovănel)

Ella Müller, protagonista romanului Thera, este o femeie care se hotărăşte pe neaşteptate să-şi părăsească soţul şi paşnica viaţă familială pentru a se regăsi şi a experimenta libertatea şi independenţa. Numai că se izbeşte de o realitate dureroasă: dezaprobarea celor apropiaţi, care nu înţeleg motivele acestei decizii, îndoielile şi remuşcările, sentimentul de vinovăţie şi problemele de adaptare la o nouă viaţă ale fiului ei o împing să tânjească tocmai după siguranţa şi liniştea, acum idealizate, ale familiei a cărei iluzie fragilă de stabilitate ea însăşi a destrămat-o.

La rugamintea unei jurnaliste, Vasilica Buburuz isi rememoreaza viata in fata unui reportofon. E ultima confesiune a unei femei care din copilarie este imobilizata intr-un scaun cu rotile, handicap ce nu o impiedica sa traiasca asemenea oamenilor valizi, tintuiti, la rindul lor, in fata computerelor si dominati de prejudecati de tot felul. Isi doreste sa danseze, sa-i creasca aripi si sa-si ia zborul, sa se elibereze de boli si suferinte macar in vis. Cu o origine modesta, considerata de parinti un esec al vietii lor si de aceea lipsita de afectiune, fata infirma studiaza, termina doua facultati, se poate intretine singura. Gratioasa si fragila, dar cu resorturi inimaginabile, traieste si povesti de dragoste, si multe deziluzii, depasite in numele iubirii. Marturia ei de o cruda sinceritate creioneaza portretul unei fiinte greu incercate – o luptatoare optimista si perseverenta, care se dedica alinarii suferintelor celor din jur si, cu o vitalitate extraordinara, reuseste sa se bucure de fiecare noua zi.

Continuarea celebrului roman Clubul putregaiurilor

Cântec de leagăn este un thriller de un umor grotesc şi o satiră nemiloasă la adresa unei lumi ultramediatizate, în care dictonul „Cunoaşterea înseamnă putere” capătă sensuri extreme. Carl Streator este un reporter însărcinat să investigheze cazul unor bebeluşi victime ale sindromului morţii subite. Nu după mult timp, el descoperă un tulburător element comun: înaintea morţii, fiecărui bebeluş i s-a citit aceeaşi poezie. Cercetările îi scot în cale o femeie cu puteri misterioase, Helen Hoover Boyle, asasin telepatic şi agent imobiliar care şi-a făcut o afacere din vânzarea de case bântuite. Helen îi confirmă bănuiala că poezia respectivă este, de fapt, un străvechi cântec de leagăn african şi o formulă magică mortală care acţionează asupra oricui. Acum Streator se vede înzestrat cu o armă teribilă, de care nu va ezita să se folosească.

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Scris într-un stil fluid, de o simplitate şi o eleganţă încîntătoare, romanul Amorul conjugal (1949) explorează teme literare fundamentale, precum inspiraţia literară, efectul muzei asupra creativităţii şi descoperirii de sine, posibilităţile iubirii platonice şi ale iubirii conjugale. Autorul surprinde cu o fină intuiţie drama psihologică a unui diletant bogat care îşi vede năruindu-se cele mai înalte aspiraţii: să iubească o femeie şi să creeze o operă literară valoroasă. Retrăgîndu-se împreună cu soţia la o vilă izolată din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi îşi dă seama că lungile nopţi de dragoste îi secătuiesc puterile şi îi propune acesteia o perioadă de abstinenţă, pînă cînd îşi va încheia capodopera. Dar lucrurile iau o intorsătură tragică în momentul în care Leda e asaltată de avansurile bărbierului, care îi vizitează zilnic. Naraţiunea la persoana întîi transmite admirabil cititorului lipsit de altă perspectivă confuzia, nesiguranţa, suferinţa şi sentimentul de înfrîngere pe care le incearcă protagonistul în momentul destrămării mariajului său.

Femei fără bărbaţi urmăreşte destinele întreţesute a cinci personaje care ajung să trăiască laolaltă într-o casă cu grădină de la periferia Teheranului zilelor noastre. Romanul explorează poveştile de viaţă ale acestora şi provocările cu care se confruntă în încercarea de a-şi duce traiul în absenţa bărbaţilor şi departe de constrângerile impuse de familie, de societatea iraniană şi de cultura islamică. Deşi pe parcursul său au loc unele dispute legate de onoare, virginitate, dar şi de alte aspecte ale vieţii cotidiene strict reglementate, Femei fără bărbaţi este un roman despre oameni şi nu despre idei, dezvăluind o lume complexă, plină de suferinţă şi abuzuri, însă şi de forţă feminină şi speranţă, în inima căreia irupe un tip aparte de realism magic, de sorginte orientală.

Romanul a inspirat în anul 2009 o celebră ecranizare, pentru care regizoarea Shirin Neshat a obţinut Leul de Argint la Festivalul de film de la Veneţia.

Volumul Iubitul nefericit reuneşte şapte povestiri, scrise cu eleganţă şi fluiditate. Fie că este vorba despre un puşti a cărui imaginaţie înfierbîntată îl face să intre în conflict cu o pisică, fie că iţele poveştii dau la iveală motive mai tulburătoare, precum incompatibilitatea erotică ce duce la disperare continuă, mută, mai mult, la nepotrivirea individului cu însăşi matca vieţii sale, Moravia surprinde cu limpezime poetică momente de cumpănă, de formare, din existenţa personajelor. Tema iubirii infuzează aproape toate textele: pe rînd, ea este trădată, devine chinuitoare cînd nu este mărturisită cum se cuvine sau consumată, de cele mai multe ori rămînînd în stadiul de contemplaţie, cea a martorului neputincios, care nu reuşeşte să ia în mîini frîiele propriei vieţi. Imaturitatea emoţională e pusă la încercare, călită, iar rigiditatea individului pasiv, îmbolnăvit de ritualizarea vieţii, e şi ea chestionată.

Romanul Castelul de nisip îşi introduce cititorii în atmosfera aparent liniştită a familiei lui Bill Mor, un profesor britanic care trăieşte într-un orăşel aflat nu departe de Londra împreună cu soţia sa, Nan, şi cu cei doi copii ai lor. Mor îşi doreşte nespus o schimbare, poate să intre în politică, însă soţia sa este un spirit sceptic, manipulator şi încăpăţânat. Nici în privinţa viitorului copiilor nu se înţeleg mai bine şi, în fond, căsnicia lor de peste douăzeci de ani scoate la iveală doar un amalgam de resentimente, convenţii verbale şi temeri. Iar viaţa pare că va continua aşa la nesfârşit. Până când o tânără pe nume Rain Carter soseşte în orăşelul lor să picteze portretul domnului Demoyte, fostul director al şcolii particulare la care predă Mor. Întâlnirea celor doi declanşează o intrigă complexă, ce îmbină dragostea, vinovăţia, magia, arta şi ambiţiile politice. Copiii adolescenţi ai lui Mor şi mama lor luptă discret, dar fără milă împotriva invadatoarei. Domnul Demoyte, bun prieten cu profesorul şi fermecat la rândul lui de pictoriţă, îl sfătuieşte pe Mor să o ia pe Rain şi să fugă în lume. Dar care ar fi consecinţele unui asemenea gest?

Roman distins cu premiile René-Fallet şi Alain-Fournier

Igiena asasinului, romanul care a făcut-o peste noapte celebră pe debutanta Amélie Nothomb, este o carte ce îţi taie respiraţia prin intensitatea extraordinară a fiecărei fraze, prin amestecul magistral dozat de cinism, cruzime şi ambiguitate. Prétextat Tach, un celebru scriitor distins cu Premiul Nobel pentru Literatură şi, totodată, un mizantrop desăvârşit, mai are doar două luni de trăit. Când vestea ajunge la urechile presei, toţi jurnaliştii visează la un ultim mare interviu. Dar geniul literar, ascuns în semiobscuritatea apartamentului său, refuză să primească mai mult de cinci solicitanţi, iar primii patru plătesc acest privilegiu cu viaţa. Însă ultima sosită, Nina, reuşeşte să-l antreneze pe scriitor într-un periculos joc de roluri al cărui câştigător rămâne incert până la final.

Romanul a fost ecranizat în 1999, în regia lui François Ruggieri, cu Jean Yanne şi Barbara Schulz în rolurile principale.