Literatură

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 6751-6780 din 15245

  • Inele de hârtie. Iubirea nu cunoaște granițe
    37.00 LEI

    Teodor Flonta s-a născut în 1946 în satul Lupoaia, Bihor. A absolvit cursurile Facultăţii de Limbi Romanice la Universitatea Bucureşti în 1970. S-a căsătorit cu Ariella, o italiancă din Milano şi, după o şedere de 7 ani în Italia, a emigrat în Australia unde a obţinut Doctoratul la Flinders University of South Australia. A predat italiana la Flinders University şi a devenit şeful departamentului de italiană la University of Tasmania. Trăieşte în Hobart, Tasmania, împreună cu soţia Ariella, aproape de cei doi fii cu frumoasele lor familii.

  • Crema de galbenele si curcubeul. Povestiri maramuresene
    37.00 LEI

    Citind povestirile lui Marian Ilea nu poti sa nu te duci cu gandul la relatarile unor Elisabeta Rizea sau Anita Nandris-Cudla. Nu poti sa nu iti amintesti de volume ca Povestirile mamei batrine de Radu Tuculescu. Cat despre fantasticul lui Marian Ilea, este unul inrudit, as spune, cu cel din povestirile lui Carson McCullers (si aici ma refer in special la Balada tristei cafenele), asta ca sa depasesc granitele literaturii romane. Marian Ilea este un autor complex, un cronicar nu numai al unor vremuri trecute, ci si al prezentului, preocupat de impactul noului asupra unei lumi bine ancorate in traditii vechi, puternice. Se poate spune ca prin spiritul lor mitteleuropean, povestirile lui Marian Ilea aduc un cu totul alt aer in literatura romana contemporana. - Raul Popescu

  • Uleiuri biblice tămăduitoare
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    DR. DAVID STEWART

    Doctor în geofizică, a studiat teologia, filosofia și engleza la Central Methodist College din Fayette, apoi chimia, biologia și științele sociale la Central Missouri State University din Warrensburg.

    A încercat mai multe terapii ca să scape de o durere incapacitantă de spate, pe care o avea de mai multe decenii. Așa a descoperit puterea miraculoasă a uleiurilor esențiale de a vindeca natural afecțiuni de diverse tipuri. Le-a studiat intensiv proprietățile și a ajuns să susțină în întreaga lume ateliere de vindecare cu uleiuri și aromaterapie.

    „Dacă ne limităm la ceea ce ne oferă comunitatea medicală în cea mai mare parte a timpului, nu facem decât să ne anulăm orice speranță de vindecare. Remediile pentru majoritatea bolilor nu se găsesc la nivelul acestui sistem. Dar ele există. Mare parte din medicina alternativă este, de fapt, medicina de la începuturi, cea care a funcționat foarte bine cu mii de ani în urmă, dar care a fost uitată, suprimată și surclasată de industria chimică/farmaceutică a timpurilor moderne. 
    Capacitățile de vindecare ale medicamentelor produse de om nu se compară cu cele ale uleiurilor esențiale. Produsele farmaceutice nu au forța vieții, inteligența și energia vibrațională care se găsesc în uleiurile tămăduitoare. Cartea aceasta se bazează atât pe Biblie, cât și pe știință. Este o resursă și o carte de referință, în care artele străvechi și biblice de tămăduire se reunesc cu științele medicale de astăzi.“ - Dr. David Stewart
  • Intalnirea din pamanturi
    37.00 LEI
    Cartea de debut, Intalnirea din pamanturi (1948), cuprinde proze publicate anterior in periodice. In ea sunt imaginate conflicte rurale inedite. Prozatorul capteaza limba vorbita, intuind momentele de criza si de salt calitativ din constiintele unor tarani. Desfasurarea verbala savuroasa are virtuti poetice. Ansamblul probeaza vocatia prozatorului pentru un realism al mentalitatilor, vizibila in toata activitatea sa ulterioara. In Intalnirea din pamanturi se afla cateva texte unde sunt surprinse manifestari iesite din comun ale unor tarani. In mod explicabil, ele i-au socat pe unii comentatori. Acuzele de naturalism aduse prozatorului sunt, insa, neintemeiate. Povestirile respective impun nu numai prin farmecul particular al scriiturii, ci si datorita intuitiilor psihologice ale autorului. Ca urmare, pot fi considerate realiste, posibile replici la literatura cu taranii psihologic stereotip a unui Rebreanu sau a unui Sadoveanu. In ele apare si inclinarea lui Marin Preda pentru ipostaze umane neobisnuite, prezenta adesea si in volumele urmatoare. Povestirile Intalnirii din pamanturi au fost scrise in timpul si imediat dupa incheierea razboiului, cand modificarile idealului politic puteau fi cu greu intrevazute. Idealul social este, in consecinta, prezent doar prin determinantul sau implicit: mentalitatea taranimii din Campia Dunarii, exprimata de prozator prin intuitii precise. Voicu Bugariu
  • Pe drumuri de sticlă
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    DELIA BODEA JACOB s-a născut în 2 noiembrie 1952 la Mociu, județul Cluj.
    A urmat cursurile Liceului de Muzică și pe cele ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvire, a făcut parte, timp de zece ani, din corpul Filarmonicii din Târgu-Mureș, ca violonistă, iar în paralel a fost profesoară de vioară la Liceul de Artă din același oraș. În anul 1985, după căsătorie, a emigrat în Israel și s-a stabilit în orașul Haifa. Și-a continuat cariera muzicală în Orchestra Simfonică din Haifa, dar s-a dedicat în special învățământului, ca profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv.
    Scrie de la vârsta de nouă ani povești, povestiri, poezii, însă niciodată nu a încercat să publice nici măcar în revistele școlare. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici a participat la un concurs inițiat de Al. Mirodan în cadrul căruia a fost premiată și în a cărui revistă a publicat proză.

  • Moartea joacă poker
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.


     


    „O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews


     


    „Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

  • Strainul de langa mine
    37.00 LEI

    Atunci cand s-a maritat cu Ed, Lynn Naismith a renuntat la slujba pe
    care o iubea in favoarea vietii de familie fara nicio umbra de regret.
    Insa dupa 10 ani de fericire, Ed este diagnosticat cu dementa timpurie
    si incep sa se petreaca lucruri ciudate; mai ciudate decat pierderea
    cheilor sau uitarea unor cuvinte. Unele amintiri sunt uitate, insa
    altele, demult ingropate, ies la suprafata... iar lumea perfecta a lui
    Lynn incepe sa se prabuseasca.
    Insa mintea lui Ed ii joaca feste, sau a ei?

  • Pierduți în Cartierul Spaniol
    37.00 LEI

    Heddi studiază la Facultatea de Litere a Universității Orientale. Este americancă. Pietro studiază geografia. Este italian. Ea este săracă și nomadă. El este bogat și tradiționalist. Amândoi sunt străini într-un oraș dens, plin de istorie și de viață: Napoli! Este dragoste la prima vedere. O dragoste complicată și profundă, care îi pune la încercare în toate modurile pe tinerii boemi. În adâncul galeriilor de sub oraș, dar și pe culmile Vezuviului. Cartierul Spaniol este deopotrivă un labirint atrăgător și un păpușar care conduce o scenă de iubire. Heddi Goodrich are curajul să povestească o parte din propria dragoste studențească, pe care mulți dintre cititori au trăit-o.

  • Tunica de piele
    37.00 LEI
  • Poliția Memoriei
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

    Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

  • Toti contra virusului. Nu coronavirus!
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Dirk Kurbjuweit (n. 1962 în Wiesbaden) este un jurnalist și autor german. După absolvirea liceului, a studiat economia și a urmat Școala de Jurnalism pentru Politică și Economie din Köln. Din 1990 până în 1999 a fost redactor la ,,Die Zeit”, iar din 1999, la ,,Spiegel”. Este autorul a peste 15 volume – romane, lucrări narative, cărți de nonficțiune și scenarii de film (realizate împreună cu regizorul Jobst Oetzmann și compozitorul de muzică de film Dieter Schleip). Este laureat al premiilor pentru jurnalism „Egon Erwin Kisch” (în 1998 și 2002), „Roman Herzog Media” (în 2011) și „Reporter german” (în 2012) la categoria „Cel mai bun eseu” pentru ,,Half Cancelar”. Nuvela sa ,,Zweier ohne”, scrisă în 2001, a devenit din 2011 lectură obligatorie pentru ultimul an al școlilor secundare din Baden‑Württemberg.

  • Inimă de cerneală (Lumea de cerneală #1)
    Preț special 37.00 LEI Preț standard 49.33 LEI
    Epuizat din stoc

    Cand citeste cu voce tare, Mo poate sa dea viata personajelor din carti. 

  • Mica sirena (carte cu sunete)
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Gabriela Adameşteanu. Absolventă de Litere, redactor de enciclopedii (1965-1984) şi literatură (1985-1990). Redactor-şef al săptămînalului politic şi social 22 (1991-2005) şi al suplimentului Bucureştiul Cultural, iniţiat de ea (pînă în 2013).

    Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului pentru Premiul Uniunii Latine (2007-2010)Premiul Hellman-Hammett pentru implicarea sa în democratizarea României (2002); Ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2014), acordat de Ministerul Culturii din Franţa. Cărţile ei, constant reeditate, premiate, sînt traduse în 16 limbi şi foarte bine primite de critica literară naţională şi internaţională.

  • Cu inima smulsă din piept
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    „Fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veşniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toţi şi de toate. Şi fiecare îşi preţuieşte aleasa după cum se pricepe, după cum poate şi după cum crede de cuviinţă. Unul îi ridică un palat, altul îi scrie o poezie. Unul o îngroapă în flori, altul îi dăruieşte inele. Unul îi face zece declaraţii pe zi, altul o adoră mut, cu ochii mari. Unul regândeşte lumea de dragul ei, altul ucide. Dar nici unul nu acceptă că ar putea să existe pe lume poveste mai intensă sau mai vie decât a lui.“ — RADU  PARASCHIVESCU

  • Tabara de instructie
    37.00 LEI
  • Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine
    37.00 LEI

    „Într-un stil pointillist, cu umorul său inimitabil, Cătălin Mihuleac trezește la viață, prin intermediul unor figuri emblematice, o Românie în plină transformare, pe care eu însămi am cunoscut-o bine. De la Misiunea Militară a generalului Berthelot, din 1916, la Misiunea Universitară Franceză de după război, personajul lui Marcel Fontaine, fir conducător al cărții, și ordonanța sa, soldatul Petru Negru, călăuza lui spre sufletul românesc, restituie întreaga căldură a prieteniei franco–române, pe care mi se pare acum că poveștile atât de evocatoare ale lui Cătălin Mihuleac reușesc să o scoată la lumină.

    Printre «domnișoarele lui Fontaine» sunt câteva care mi-au fost colege la Liceul Francez din București, în ultimul său an de existență, 1947–’48, înainte ca regimul comunist să-l desființeze, și am fost foarte impresionată de curajul cu care au înfruntat toate pericolele atât de scump plătite.

    O carte emoționantă, de citit și recitit cu plăcere.“ — MARILY LE NIR

  • Oneiron. Fantezie despre primele secunde de dupa moarte
    37.00 LEI

    Laura Lindstedt (n. 1976) este o scriitoare care forțează limitele prozei. A mai publicat un roman, Sakset (Foarfecile, Teos, 2007), nominalizat la premiul Finlandia, a scris povestiri și eseuri și a elaborat spectacole (performance-uri) la intersecția mai multor arte. Cel mai recent, Inima Rosei Imaculada (2013), a combinat elemente din dans, literatură şi cardiologie. Lindstedt face parte din Mahdollisen Kirjallisuuden Seura (Societatea Literaturii Posibile) şi din colectivul Kieleke.

  • Despre dragoste si alti demoni
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    La varsta de doisprezece ani, Sierva Maria este muscata de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata... Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel García Márquez depaseste granitele realismului magic.

  • 180 de secunde
    37.00 LEI
  • Antonime pe timp de pandemie
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc
    „Această carte, care ne poartă prin sufletul atât de învățat cu suferința și cu transformarea ei în izbândă, este un crez al autoarei, un crez ce cuprinde recunoașterea cu iubire a rădăcinilor, acceptarea legendei și așteptarea cu încredere a mântuirii. Este o carte strigăt, făcând din cititor un ecou, pentru că nu există cale de a nu rezona cu tot ceea ce ne este relatat cu atâta voluptate. O poveste alcătuită din mai multe povești, în care îndrăzneala și sinceritatea pot servi drept model tuturor acelora care țin în ei o parte din frumusețea universală, neavând curajul de a o împărtăși. Este povestea supraviețuirii în pandemie, cu tot ceea ce ține de asta, singurătate și boală, agonie și extaz, având drept muză lipsa muzei, care, de ceva timp, tace.”, Silvia Grigore
  • Cine te uită
    37.00 LEI

    Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila˝. Din 2002 locuiește în Statele Unite ale Americii, unde este profesor la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017 cu romanul Cu titlu provizoriu.

  • Cele șapte păcate ale Hollywoodului
    37.00 LEI

    Oriana Fallaci (29 iunie 1929 – 15 septembrie 2006), jurnalist de origine italiană, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicină și chimie, dar ulterior s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi. La îndemnul unchiului său, el însuși jurnalist, Oriana Fallaci a început cariera de jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul italian ,,Il mattino dell`Italia centrale” (1946). Începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. Un personaj controversat, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, considerându-l noul fascism, și contestând modul în care erau tratate femeile musulmane. Interviurile sale absolut remarcabile au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru în Israel), Indira Gandhi (prim-ministru în India), Haile Selassie (împăratul Etiopiei), Deng Xiaoping (politician în China), Henry Kissinger (secretar de stat american). După ce a pierdut o sarcină, a devenit o militantă activă împotriva avortului. Astfel s-a născut cartea ,,Scrisoare către un copil care nu s-a născut niciodată”. Nu a fost căsătorită, însă a trăit timp de trei ani alături de activistul politic grec Alekos Panagoulis, care a murit în condiții suspecte și despre care Oriana Fallaci a scris în cartea sa ,,Un uomo”. După atentatele din 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci a publicat două cărți care au devenit bestselleruri în Italia: ,,Furia și mândria”, o critică adusă occidentului pentru atitudinea mult prea conciliantă față de pericolul islamizării, și ,,Puterea rațiunii”, în care a pledat pentru superioritatea civilizației occidentale. Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale pentru contribuțiile culturale notabile, dar și pentru curajul de a fi un simbol în lupta împotriva fascismului: în anii 1967 și 1971 a primit premiul pentru jurnalism „St. Vincent”. Anul 1970 i-a adus premiul Bancarella pentru cea mai bună carte ,,Nothing, and So Be It”, iar nouă ani mai târziu, premiul internațional pentru pace, progres, cultură, „Viarregio-Versilia”, îi revine datorită volumului ,,Un uomo”. În 2005, la New York, un alt premiu, „Annie Taylor”, i-a fost oferit pentru curajul neobișnuit în condiții nefavorabile și de risc major, de către Centrul pentru Studiul Culturii Populare. Președintele Republicii italiene, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat, în anul 2005, o medalie de aur pentru contribuțiile sale culturale, însă din cauza problemelor de sănătate, Oriana Fallaci nu a putut participa la ceremonie, a fost însă profund mișcată de recunoașterea meritelor sale. În anul 2006, a primit din nou, la New York, o medalie de aur din partea Consiliului Toscanei, oferită de către președintele Riccardo Nencini pentru aportul său cultural; în timpul ceremoniei, Oriana Fallaci a afirmat că va face o caricatură a lui Mohammed.

  • Comoara pinguinilor
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Charlotte Guillan scrie ficțiune și non-ficțiune pentru copii. Această carte este a treia din seria ei, după Pas cu pas spre înălțimi și Pas cu pas spre adâncimi. A fost pe lista scurtă de nominalizări pentru premiul UKLA Book Awards în anul 2018, fiind menționată de ALSC la toate categoriile de vârstă și, de asemenea, inclusă de The Guardian în lista celor 15 cărți clasice modern.

    Charlotte locuieste in Okfordshire, alături de soțul ei Adam (care este si coautorul cărții) și cei doi copii ai lor.

    Oliver Averill locuieste în West Midlands, Regatul Unit. Este un ilustrator care se inspiră din istorie și din cele mai multe lucruri de modă veche. A absolvit Universitatea Falmouth, cu diplomă în ilustrație, și îi place să-și creeze imagini prin texte și marcaje, care ajută la crearea atmosferei în munca sa. Oliver iubește să lucreze la cărți ilustrate pentru copii, în special la cele cu conținut istoric.

  • Omul care călătorea singur
    37.00 LEI
  • Pustiul de asfalt
    37.00 LEI

    S.A. Cosby este un scriitor american din partea de sud-est a statului Virginia. A absolvit Christopher Newport University cu o diplomă în limba și literatura engleză. Și-a publicat lucrările în numeroase reviste și antologii. Prozele sale scurte au fost apreciate și răsplătite cu mai multe premii, printre care Premiul Anthony (2019). Când nu scrie, joacă șah.

  • Un băiat ca toți ceilalți
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    LORENZO MARONE s-a născut în 1974 la Napoli, unde locuiește și în prezent alături de familia sa. După absolvirea Facultății de Drept, a practicat ani buni avocatura. După publicarea la două edituri mici a unui scurt roman, Daria (2012), și a unui volum de povestiri, Novanta (2013), devine cunoscut atât în Italia, cât și pe plan internațional cu bestsellerul Tentația de a fi fericit (La tentazione di essere felici, 2015; Humanitas Fiction, 2018), încununat, printre mai multe premii literare, cu Premio Stresa 2015. Romanul este ecranizat în 2017 sub titlul La tenerezza (Tandrețea) de către regizorul Gianni Amelio. În 2016, Marone publică romanul La tristezza ha il sonno leggero, care a primit Premio Città di Como. De mare succes se bucură romanul său din 2017, Mâine poate am să rămân (Magari domani resto; Humanitas Fiction, 2020), căruia i se atribuie în același an Premio Selezione Bancarella. În 2018 îi apare romanul Un ragazzo normale (Un băiat ca toți ceilalți; Humanitas Fiction, 2021), distins cu Premio Giancarlo Siani, în 2019, romanul Tutto sarà perfetto, în 2020 Inventario di un cuore in allarme și La donna degli alberi, iar în 2021 Il bosco di là, distins cu Premio Prata. Cărțile sale sunt traduse în 17 limbi.

  • Emotiile lui Caleidoscopio
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Dirk Kurbjuweit (n. 1962 în Wiesbaden) este un jurnalist și autor german. După absolvirea liceului, a studiat economia și a urmat Școala de Jurnalism pentru Politică și Economie din Köln. Din 1990 până în 1999 a fost redactor la ,,Die Zeit”, iar din 1999, la ,,Spiegel”. Este autorul a peste 15 volume – romane, lucrări narative, cărți de nonficțiune și scenarii de film (realizate împreună cu regizorul Jobst Oetzmann și compozitorul de muzică de film Dieter Schleip). Este laureat al premiilor pentru jurnalism „Egon Erwin Kisch” (în 1998 și 2002), „Roman Herzog Media” (în 2011) și „Reporter german” (în 2012) la categoria „Cel mai bun eseu” pentru ,,Half Cancelar”. Nuvela sa ,,Zweier ohne”, scrisă în 2001, a devenit din 2011 lectură obligatorie pentru ultimul an al școlilor secundare din Baden‑Württemberg.

  • Portocala mecanică
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Introducere și note de Andrew Biswell

    Acest volum urmează ediția jubiliară alcătuită de Andrew Biswell. Ea cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961, comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoțit de Prologul și Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii ’80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole și fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care țin de geneza, transpunerea cinematografică și scenică a cărții, precum și de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee și Michael Bates.

    „«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotație homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obișnuit în Malaysia și înseamnă «ființă umană». Cockney și limba malaeză s-au contopit în mintea mea și au generat imaginea unor oameni suculenți și dulci precum portocalele, forțați să intre în forma unor obiecte mecanice.“ — ANTHONY BURGESS

    În viziunea coșmarescă despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odată cu lăsarea întunericului străzile intră în stăpânirea criminalilor, povestea e spusă de un delincvent de 15 ani. Alex vorbește într-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveală patologia socială a bandei sale de adolescenți. Alex, Pete, Moho și Georgie, cei patru gășcari protagoniști ai acestei istorii distopice, creată de Burgess în jurul unei Londre unde domnesc agresiunea și teroarea, trăiesc din jafurile nocturne aducătoare deopotrivă de bani, dar și de plăcerea „ultra-violențelor“ pe care le practică împotriva celor mai slabi. După o serie de astfel de infracțiuni, Alex este ridicat de poliție, dus la închisoare și supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Dar tratamentul folosește tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extremă, iar eșecul acestuia e inevitabil. În final, un Alex complet schimbat de experiențele prin care a trecut descoperă că rostul lucrurilor stă tocmai în liberul-arbitru, în posibilitatea de a alege singur între bine și rău.

  • Adunări și scăderi până la 1000 (clasele II-III)
    37.00 LEI

    Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.

    Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
    După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70', a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.

    După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.

    De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.

  • Femeia cu fustă violet
    37.00 LEI

    Roman câștigător al Premiului Akutagawa  •  În SUA, una dintre cele mai bune cărți ale anului 2021 la National Public Radio și în Marie Claire  •  Cea mai bună carte a verii, în 2021, în Oprah DailyElleChicago TribuneVulturThe HeraldInternational Business TimesPalm Beach Daily News și Refinery29

    Cartea unei obsesii tulburătoare, într-un crescendo dramatic, ce capătă treptat tonurile unui roman de suspans, desfășurându-se într-o spirală de sentimente nerostite, de singurătate, de angoasa a două femei captive între dorința de a fi vizibile și nevoia de a fi iubite. Un roman cu doze mari de umor, explorând vulnerabilitatea și dificultatea de a-ți găsi un loc într-o lume în care ești perceput ca diferit.

    Personajul căruia i se spune „Femeia cu fustă violet“ este de vârstă incertă, se dă în vânt după brioșele cu cremă de lapte, nu are prieteni și a schimbat o mulțime de slujbe. Probabil că datorită fustei violet, care a ajuns să-i definească identitatea, urmează mereu aceeași rutină. Când iese din casă, vecinii sunt cu ochii pe ea, iar copiii din parc o urmăresc, dornici s-o atragă în jocurile lor. Femeia cu fustă violet are un unic mare talent – să se strecoare lin prin mulțime fără să se atingă de nimeni și fără să se lase doborâtă de nici un trecător. Același talent este pus în valoare și în modul în care știe să navigheze prin viața cotidiană. Și tocmai atunci când oamenii cred că au reușit să-i înțeleagă și să-i anticipeze orice mișcare, un eveniment ieșit din comun rupe sfera predictibilului.

    „Captând pulsul modernității literare, Natsuko Imamura nu numai că încearcă să abordeze chestiuni subtile legate de statutul femeii japoneze, dar reușește să își păstreze o voce scriitoricească aparte, menită să ne spună o poveste cu totul inedită. Rezultatul este o carte antrenantă, ușor de citit, care își merită pe deplin locul în  canonul literar japonez.“ — The Japan Society 

    „Natsuko Imamura are un talent unic de a zugrăvi personaje neobișnuite. La finalul cărții, am simțit că inima mi se strânge, gândindu-mă cum sentimentul de profundă singurătate al naratoarei alunecă încet în nebunie.“ — Yōko Ogawa

    „Savuros de sinistru. Ritmul lui Imamura este la fel de bine dozat ca în cele mai bune romane de suspans, iar scriitura sa are o subtilitate discretă. O poveste despre voyeurism și pericolul de a te proiecta și de a te pierde într-o altă persoană. Un succes răsunător.“ — Kirkus Reviews

    „Un roman psihologic de suspans, care are toate ingredientele unui viitor bestseller. O poveste angoasantă despre invidie și vulnerabilitate.“ — Vogue

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura