Literatură

Ioan Slavici a fost scriitor, jurnalist si pedagog, membru corespondent al Academiei Romane.
Provenind dintr-o familie de tarani ardeleni, remarcabila opera literara a lui loan Slavici este influentata de viata satului ardelenesc.
Scriitorul, desi nu detinea o cultura vasta, a fost considerat de criticul George Calinescu un instrument excelent de observatie al mediului rural, oferind in nuvelele din popor si in studiile sale o fresca a moravurilor, a comportamentului oamenilor, in functie de nivelul lor social, in cele mai mici detalii ale tinutei, portului popular, vorbirii si gesturilor.
Slavici crede ca spiritualitatea omeneasca nu are nimic metafizic in sine, ca „omul e rezultatul organic al vietii sociale" si ca arta e o activitate umana rationalizabila, desi nu reductibila la ratiune.
Scriitorul se desparte hotarat de gandirea social-filosofica si artistica a epocii anterioare, de cliseele romantismului, fiind in multe privinte un precursor al ideilor literare de mai tarziu.

Opera lui Slavici este remarcabila; ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si cu parti rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna. Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului, dar ne-a tasat si una din cele mai autentice si mai profunde opere memorialistice.

Prin nuvelele si romanele sale, Slavici este, alaturi de ceilalti clasici, scriitorul care a avut o contributie decisiva la asezare literaturii noastre pe fagasul modernitatii, a fost un intemeletor al realismului nostru modern, asa incat va ramane un punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

,,DACĂ VREI SĂ ȘTII CINE EȘTI, ÎNVAȚĂ SĂ PRIVEȘTI ÎN JURUL TĂU.''

„Am nevoie să redescopăr frumuseţea, atâta tot. Să ştiu că, deşi o să mă întorc într-o zi, încă mai sunt multe lucruri pe care nu le-am văzut şi nu le-am încercat. Încotro să se ducă inima mea, dacă eu încă nu cunosc destul de multe drumuri? Care să fie următoarea mea destinaţie, dacă încă nu am plecat de aici, aşa cum trebuia? Ce culmi să cuceresc, dacă nu văd nici o frânghie pe care s-o apuc?“

Hippie

 

 „Minunat scrisă... O carte care inspiră.“

                                                People

„Adevărata dragoste a lui Coelho este spiritualitatea.“

                                                The Financial Express

„Un romancier care scrie cu adevărat într-un limbaj universal.“

                                                            The New York Times

 

Traducere și note de Irina Horea

 

Roddy Doyle este una dintre cele mai importante voci ale literaturii irlandeze contemporane. Cărțile lui sunt traduse în 30 de limbi. În 1993 a fost distins cu Booker Prize.

 

Singuraticul Victor Forde, un bărbat de vârstă mijlocie, s-a mutat de curând într-un apartament modest și își petrece serile lungi de vară într-un pub din apropiere, bând bere, pălăvrăgind cu barmanul sau citind. Într-una din zile, este abordat în localul respectiv de un alt bărbat de vârsta lui, care pare să-l știe pe Victor din anii petrecuți la aceeași școală catolică de băieți din Dublin. Îl cheamă Fitzpatrick, însă Victor nu-și amintește de el. Totuși, conversează despre întâmplări și persoane cunoscute de amândoi. Din acest moment, acțiunea cărții oscilează între trecutul lui Victor – anii de școală, cariera de cronicar muzical și jurnalist incomod, căsătoria, divorțul – și prezentul tot mai neliniștitor din pricina insistenței lui Fitzpatrick de a-l provoca să-și reamintească lucruri pe care Victor încearcă de multă vreme să le uite.

Din cuprins:

Cantec

Imnul studentilor

Cantec ostasesc

Dorobantul

Cantec romanesc

Dunarea si Oltul

Pentru libertate

Cantecul cel vechiu al Oltului

Scut si arma

Oltenii lui Tudor

Sarindar

Fără a fi modificat radical evoluţia romanului european modern, contemporană cu o Virginia Woolf, Hortensia Papadat-Bengescu rămâne în orice caz o mare reformatoare în literatura româ­nă, o fondatoare strălucită şi încă inegalată a prozei analitice, care a ştiut să pătrundă în abisul psihologiilor obscure, cu mij­loacele observaţiei şi ale sugestiei fiziologice. Asocierea din­tre sondajul interior şi numeroasele notaţii de comportament, la nivelul reactivităţii organice spontane, conferă analizelor aces­tei autoare o puternică originalitate de formulă literară. Forţa construcţiei, de o impresionantă anvergură, evocarea unei mulţimi de personaje, pe amplul spaţiu al mai multor mii de pagini, adau­gă spiritului analitic inventiv energiile unei imaginaţii narati­ve autentice, nutrită poate de o experienţă limitată şi de o ex­pertiză externă elementară, în schimb de un dar excepţional de autoanaliză şi de introspecţie extrem de nuanţată a conştiinţei, dar mai ales a subconştientului individual.

Am citit puţine romane mai impregnate de senzualitate decât Adela. Uimit de acest caracter, bine mascat de precautul autor, mi-am intitulat capitolul pe care i l-am consacrat în Arca lui Noe „Jurnalul seducătorului”. Titlul mi l-a sugerat filosoful danez Kierkegaard, cu care doctorul Codrescu are destule asemănări, mai ales în măsura în care amândoi cred într-o mistică a iubirii, fără ca ea şi în pofida lor înşişi, să excludă o puternică senzualitate. Cititorul de azi poate avea dificultăţi în a o recunoaşte. Dar dacă face efortul să renunţe la prejudecata scenelor „tari”, de sex, din romanele ultimelor decenii, va descoperi, de pildă, ce încărcătură emoţională şi fizică deopotrivă are, în Adela, un sărut pus pe încheietura unei mâini delicate de tânără femeie, acolo unde dantela mânecii se sfârşeşte.

" Caracterizarile bine prinse, redate in linii vii, arata spirit remarcabil de observatie si pricepere in alegerea expresiilor care fixeaza figurile si situatiile. In tot poemul sau Budai Deleanu da dovada ca era un adanc cunoscator al oamenilor si impresiile pe care le culegea din starile de la noi stia sa le transforme in valori literare." (Ovid Densusianu)

Un fachir al bursei newyorkeze paraseste metropola si pleaca sa se reculeaga departe de lumea dezlantuita. Ajuns la manastirea Cana, el devine fratele Mog (prescurtare de la "Mogul") si cunoaste un abate care vrea sa-i foloseasca deprinderile pentru rentabilizarea asezamantului.

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (roman), ediţia a IV-a, 2011

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a V-a, 2012

Construite minuţios în jurul unui „ierbar de întâmplări nefolositoare“ din existenţa cotidiană a câtorva personaje pe care (avem impresia) le-am putea cu toţii întâlni „prin cartier“ sau... „la bloc“, povestirile din Amintiri din casa scării ne poartă de fapt către un dincolo al vieţii obişnuite: o lume unde, printr-o întorsătură comic-absurdă, printr-o minimă alienare, personajele îşi pierd identitatea, minţile sau chiar mor taman înainte de a-şi atinge mărunt-semnificativele scopuri.

Un roman politist - aceasta a fost cererea editorului, iar Georges Bernanos, aflat in criza financiara, a promis o istorie a la Simenon. Asa s-a nascut o carte izbitor de originala, caci e ca si cum nu Simenon, ci Balzac si Barbey d’Aurevilly ar fi colaborat cu autorul la scrierea unui policier.

Convertit peste noapte într-un soi de entitate protectoare a locului, îngerul cu o mie de nume şi nici unul pare să sufere de o maladie stranie, pe care psihiatrii o numesc epilepsie, iar credincioşii din cartierul Galileea sfinţenie.

În clipa în care telefonul sună, iar la capătul celălalt al firului se aude vocea Lucianei, în mintea naratorului se declanşează o avalanşă de amintiri.

Cu cele mai rele intenţii este o frescă insolită a înaltei societăţi romane, pe durata a patru decenii, urmărind destinul familiei naratorului, clanul lui Beppy Sonnino.

Din tânăr cercetător aflat în pragul unei descoperiri cruciale, Manuel devine un clandestino silit să străbată arcanele unei lumi pe care nu o poate înţelege.

A fost o personalitate morala aleasa, un om de mare omenie...Vlahuta. A vrut sa fie numai scriitor, si a fost unul din cei mai de seama in generatia chemata la viata spiritului de Eminescu si care a primit puternica intiparire a acestuia. (Tudor Vianu)

"Pendula suna ora unsprezece. Vibrarea ultimei batai se auzi prelung si cand se stinse de tot... O! nu, nu indraznes sa spun ce s-a intamplat, nimeni nu m-ar crede si as fi luat drept nebun.

Lumanarile se aprinsesera singure; foalele, fara ca vreo fiinta vizibila sa le imprime o miscare, incepura sa sufle in foc, gemand ca un batran astmatic, in timp ce clestele rascolea jarul si lopatica scotea cenusa...

Apoi, un ibric de cafea se arunca de pe o masa unde era asezat si se indrepta, copacel, spre semineu, asezandu-se pe jar...

Nu stiam ce sa cred despre ceea ce vedeam; dar ce urma sa vad era extraordinar..." (Theophile Gautier)

Niciodată nu vom izbuti să-l epuizăm pe Caragiale.

Schițele și nuvelele lui Slavici, luminate adeseori de preocupări de ordin moral, aduc în scenă personaje cu o psihologie lipsită de mari complicații, în adâncurile căreia ochiul scriitorului pătrunde și notează cele mai subtile nuanțe ale sentimentului, pe care le traduce sumar, într-un cuvânt sau un gest cu rădăcini adânci. (DIMITRIE POPOVICI) 

Prin nuvelele sale, Slavici aduce un elogiu învățăturii, muncii intelectuale, dar reușeste să surprindă deopotrivă o întreagă societate, cu obiceiurile, problemele și tradițiile ei dintr-un anumit loc și moment istoric. În descrierile de natură dovedește sobrietate, apelând întotdeauna la sugerarea mediului întâmplării și nu la descrierea în sine a naturii.

Volumul de față cuprinde nuvelele: Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii, Moara cu noroc.

Despre destinul unei comunităţi tradiţionale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei.

Mirona trăieşte deopotrivă în realitatea Bucureştiului şi a Parisului din anii celui de-al Doilea Război Mondial, şi în ficţiune, alături de fascinata şi misterioasa bunică Fana.

"Cum in Cronica exista, din cand in cand, cate un Jeu pus la cale de acel Je al cronicarului, aflam ca unul dintre modelele sale il constituie fratii Goncourt. Or, din Jurnalul acestora aflam ca orice nobilime (...) gaseste viata de-a gata si o consuma imediat, cu lacomie, asa incat intra foarte curand in contact cu vidul, intrucat nici nu mai are ce consuma, nici nu este apta sa creeze, caci „neantul mintii“ ei o covarseste; in consecinta, nobilimea are imperioasa nevoie, din plictiseala cumplita si din senzatia de gol, de divertisment. Foarte exact ilustreaza acest fapt cronica in intregimea ei. Si mai exista in Cronica un mesaj, unul ultrasecret, deconspirat de insistenta cu care e retransmis in ultimele parti ale romanului. E in legatura cu laitmotivul evadarii, al fugii, reusita in cazul unora (Ionel Haralamb, Dim Cozianu), esuata tragic in cazul Lascarilor. Iar mesajul ultrasecret apare, cu „groaza cumplita“, in intrebarea obsedanta pe care si-o pune, agonica, Elvira Vorvoreanu: si daca o sa mor aici? Sublinierea apartine chiar cronicarului si se incarca de un sens transparent, acum cand o putem reciti deschis nu numai din perspectiva eroinei, ci si din aceea, cu repercusiunile binecunoscute, a biografiei scriitorului." (Ion Vartic)

"Dupa ’90, Petru Dumitriu a fost, in mod obsesiv, intrebat de ce si cum a devenit un reprezentant al realismului socialist. Spre cinstea sa, scriitorul nu da, post festum, explicatii  „eroice” si sofisticate, ci unele reale si extrem de terestre: protejarea parintilor sai arestati si anchetati si incercarea lui disperata de-a supravietui: „Efectiv, eu am inceput crapind, pur si simplu, de foame (s.a.). Eram slab, eram aproape un schelet. De nemancat ce eram” sau „Eram un schelet. Si ma gandeam: mor de foame, mor de pneumonie, mor de tristete. Ce ma fac? Hai sa incercam cu astia!” si, prin urmare, „s-a facut frate cu dracul pana trece puntea”. Dar, ceea ce e decisiv pentru onoarea scriitorului nu e faptul ca el recunoaste acum ca a semnat pactul cu diavolul, ci ca el marturisea adevarul chiar atunci, in momentul cand facea acest pact, adica in anii ’50. Capitularea scriitorului si semnalarea ei se afla inregistrate in ultima parte, a XXIV-a, a Cronicii de familie, dedicata Tineretii lui Pius Dabija, adica artistului tanar din perioada obsedantului deceniu (initialele personajului, P.D., sunt chiar cele ale prozatorului)." (Ion Vartic)

Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.

„Romanul anului 2016“ în World Magazine

Kate Battista se simte captivă în propria existență. Cum a ajuns să se ocupe numai ea de treburile casei, de excentricul ei tată–mare cercetător–și de rebela soră mai mică, Bunny? Mai mult, are întotdeauna probleme la grădinița la care lucrează și unde, deși copiii o adoră, adulții nu-i înțeleg defel alegerile de viață și comportamentul direct și neconvențional. Când doctorul Battista pune la cale un plan care să împiedice repatrierea asistentului său, Piotr, Kate se găsește într-o situație aparent fără ieșire.

„Shakespeare ar fi încântat, fără îndoială, de acest roman. Astfel de cărţi, atât de precise şi actuale, sunt ca fotografiile sau ceasurile digitale, care ne spun în acelaşi timp cine suntem şi de unde venim. Scorpia e un roman plin de viaţă, dar şi de profunzime.“ (New York Times Book Review)

Dispariția inexplicabilă a unui scriitor devine obiectul investigației fostului său traducător și a unui detectiv, acum polițist pensionat. Cei doi vor încerca să afle ce s-a întâmplat cu bătrânul autor, despre a cărui moarte nimeni nu deține nici o informație – nici poliția, nici Uniunea Scriitorilor –, dar care ar trebui să aibă o vârstă neverosimilă, de 113 ani, dacă printr-o minune s-ar mai afla în viață. O intrigă complicată, plină de suspans, condimentată cu elemente de fantastic îl poartă pe cititor, într-un ritm alert, printr-un București eliadesc, misterios, către un deznodământ surprinzător, care deschide perspective neașteptate de interpretare a poveștii. Fals policier, Cazul scriitorului dispărut pune, la un nivel de profunzime, inclusiv problema raportării autorului la textul său, dar și a traducătorului la textul pe care-l traduce, cel din urmă nefiind întotdeauna onest și introducând deseori ceva din propria gândire în ceea ce ar trebui să fie transpunerea pură a textului altcuiva.

Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.

Iarna, un cimitir, Shylock. În această nouă, provocatoare interpretare a "Neguţătorului din Veneţia", Shylock apare deopotrivă ca un personaj de sine stătător, dar şi ca proiecţie a conştiinţei lui Strulovitch, un abil negustor de artă. Dialogurile spumoase, de un umor amar dintre cei doi reprezintă motorul ascuns al romanului, mai ales în secvențele în care dezbat probleme fierbinţi ale contemporaneităţii: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalți, modificarea relațiilor dintre părinți și copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei.

„Howard Jacobson este în acest roman un autor mai profund şi mai amuzant decât contemporanii săi Martin Amis sau Salman Rushdie.“ (Independent on Sunday)

„Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

„Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

„Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

„Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

Roman tradus în peste 30 de limbi • finalist la National Book Award • New York Times Book Review: cele mai bune 10 cărți din 2012 • bestseller New York Times • bestseller #1 San Francisco Chronicle • bestseller Indiebound, MPIBA (Mountains & Plains), Denver Post • ecranizat (2016), în regia lui Tom Tykwer, cu Tom Hanks în rolul principal.

„În "O hologramă pentru rege" – un fel de "Moartea unui comis voiajor" globalizat –, plin de compasiune și umanism, Eggers face un nou salt în proza lui, oferind cititorului un roman cu totul neașteptat, diferit“. (New York Times Book Review)

Alan Clay e un consultant de 54 de ani care lucrează pe cont propriu, divorțat și tatăl unei fete, Kit, studentă, căreia trebuie să-i plătească taxele școlare. Un proiect grandios, dedicat așa-numitului Oraș Economic al regelui Abdullah (KAEC) și un sistem de teleconferințe holografic pe care Alan urmează să-l prezinte regelui, îl duc într-o zonă deșertică a Arabiei Saudite, unde urmează să se ridice o așezare spectaculoasă. Regele însă întârzie să apară, iar Alan și cei trei tineri care fac parte din echipa lui își petrec zilele într-un cort alb, lipsiți chiar și de conexiune la Internet. Singurul prieten al lui Alan se dovedește a fi un tânăr saudit, Yousef, șoferul său, care îl inițiază în obiceiurile locale. Tot el este cel care îl însoțește la spital când Alain își descoperă o excrescență ciudată la ceafă și se suspectează de o boală fatală. Pe acest fundal, angoasele încep să se acutizeze și lucrurile iau o întorsătură cu totul neașteptată.