Literatură

Roman distins cu James Tait Black Memorial Prize si nominalizat la Booker Prize in anul 2005

Cititorii vor regăsi în volum celebrele Cărăbuşul de aur, Butoiul de Amontillado, Pisica neagră, Îngropat de viu, Scrisoarea furată etc.

Premiul Nobel pentru Literatură 1961

Povestirile reunite în acest volum au fost scrise de Ivo Andrić în ultimii ani de viaţă, 1972-1974, fiind publicate postum, în 1976. Cum personajele ale căror aventuri şi pătimiri le narează aparţin unor epoci diferite şi provin din medii etnice, sociale şi culturale distincte, autorul recurge la un mod ingenios de-a le aduce laolaltă. Vorbeşte în „Prolog” despre o casă singuratică din Sarajevo în care şi-a petrecut o vară întreagă şi unde fantomele lor îl vizitează, pe rînd, pentru a sta de vorbă şi a-i istorisi cîte ceva neştiut de el din vieţile de altădată, ajutîndu-l astfel să desluşească sensul mai adînc al destinelor lor. Ca şi în romanele şi volumele de proză scurtă publicate de Ivo Andrić în timpul vieţii, şi în Povestiri din singurătate se simte inconfundabilul său har de povestitor, ce a încîntat generaţii de cititori, fiind evidenţiat în motivaţia juriului care i-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură în 1961.

„Eroi” ai fostului regim politic, „oamenii muncii” ce locuiesc într-o mahala a unui oraş de provincie sunt acum „balastul” noii ordini, pensionari sau şomeri. Azvârliţi de istorie la periferia lumii, îşi petrec timpul în aburi de alcool şi zumzet de palavre. Pe măsură ce personajele se adâncesc în discuţii, realitatea lasă locul unei lumi formate din amintiri distorsionate, nostalgii, fantasme, frustrări, stereotipuri, proiecte şi fantezii excentrice...

Liceeni guralivi și plini de umor, o fetiță care, în timp ce desenează un șopron, povestește cu inocență lucruri ciudate de acasă, o femeie fără mâini care are drept hobby pictura, o prietena flușturatică, indivizi proaspăt îmbogățiți…

In plin avint al epocii marxiste, o stafie baga spaima in tovarasii muncitori; acestia sint apoi anchetati dintr-un motiv bine intemeiat: n-au avut prezenta de spirit, le-a fost teama de ceva ce contravine regulamentului si spiritului materialist, nu s-au luat de piept cu stafia!

Lavinia Branişte s-a născut la Brăila, în 1983, şi a studiat literatură şi limbi străine la Cluj şi Bucureşti. A scris poezie, proză şi literatură pentru copii. La Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă Escapada (2014) şi romanul Interior zero (2016), care a primit premiul „Nepotu’ lui Thoreau” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2016 şi a fost tradus în germană şi polonă. Romanul Sonia ridică mâna a fost tradus în limba germană de Manuela Klenke şi publicat de editura mikrotext din Berlin.

„Hemingway este autorul care mi-a influentat cel mai mult tehnica – prin cartile lui, prin uluitoarea sa pricepere in arta scrisului.” (Gabriel Garcia Marquez)

Dupa ce-si ucide fratele intr-un moment de frustrare, Cain ajunge la o intelegere cu Dumnezeu si scapa cu viata, condamnat la vesnica pribegie, cu un sac de merinde si avind drept tovaras un magar.

Roman ecranizat în 1979, în regia lui Ryu Murakami.

Albastru nemărginit, aproape transparent, romanul de debut al lui Ryu Murakami, se desfăşoară urmărind cursul vieţii de zi cu zi a unui grup de tineri care trăiesc în apropierea unei baze militare americane. Orgiile sexuale pe care le organizează militarii americani, o listă nesfârşită de aventuri aiuritoare, compun existenţa sumbră şi şocantă a grupului de tineri japonezi, o înşiruire de întâmplări lipsită de coerentă şi semnificaţie. Există totuşi ceva dincolo de sordidul cotidian, o unduire albă şi blândă care se reflectă într-un simplu ciob de sticlă.

Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2020
Premiul Tînărul Prozator al anului 2019
Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2019, la secțiunea Proză 

Romanul descrie viața unei familii dintr-un orășel de provincie care se confruntă cu moartea unuia dintre cei doi copil. Încercările familiei de a se adapta la noua situație coincid cu transformarea societății românești, cea mai mare parte a acțiunii fiind plasată în perioada postcomunistă. Ioana Negrilă, eroina romanului, este o fetiță prinsă între întîmplările copilăriei, neputința de a-și ajuta fratele și nevoia de a trece peste moartea lui. Împreună cu Tudor, un vecin de vîrsta ei, încearcă să afle ce s-a întîmplat cu fratele ei, mort la un centru de îngrijire a unor persoane cu dizabilități, dar nu reușește să găsească nici o pistă verosimilă. Lumea cartierului, familia extinsă, deteriorarea relației dintre părinți aduc resemnarea în fața morții abia în perioada adultă.

„Povestea Ioanei Negrilă, protagonista acestui roman, este marcată de două evenimente traumatizante. În copilărie, boala fratelui ei mai mic o privează de atenţia părinţilor, făcînd-o să se simtă neglijată. După moartea lui Florinel, în perioada adolescenţei, atunci cînd lucrurile par să reintre în normal, părinţii se despart. Urmarea este că, ajunsă la maturitate, Ioana trăieşte singură, convinsă că orice încercare de a-şi întemeia o familie este sortită eşecului. Cititorului nu-i va scăpa, fireşte, faptul că datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. Naraţiunea la persoana întîi îi va sugera, în plus, că schimbarea de nume e menită să prezinte ca ficţiune o experienţă de viaţă strict autentică. Ar fi însă o greşeală să reducem romanul la faptele de la care a pornit. În primul rînd, ca povestitoare, Ioana nu se confundă cu personajul omonim, ea istorisind cu vervă anecdote despre nenumărate alte personaje. În al doilea rînd, există, de fapt, nu una, ci trei «Ioane» cu voci distincte: fetiţa naivă, adolescenta orgolioasă şi femeia matură, care îşi rememorează viaţa. Principala calitate a romanului, remarcabilă pentru un debut, constă în această extraordinară mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic rămîne important, dar se cere înţeles ca o construcţie-de-sine în care, paradoxal, personajul preia iniţiativa.” (Ovidiu Verdeş)

Protagoniştii romanului Soţ şi soţie, Udi şi Naama, sunt doi oameni care au crescut unul lângă celălalt, însă pe parcursul acestui drum de-o viaţă comunicarea dintre ei a fost întreruptă, iar traiul împreună, alături de fiica lor, Noga, se împarte intre gelozie, fu-rie şi vina.

„Ii revine cititorului menirea de a reconstitui coerenta epica, umplind golurile si refacind legaturile dintre episoade si personaje, dincolo de fragmentarea structurii de suprafata. Gabriela Adamesteanu construieste astfel un roman latent – formula narativa hibrida, utilizata, printre altii, si de Milan Kundera in Ridicole iubiri...” (Carmen Musat)

O familie de mestesugari, olari din tata-n fiu, traieste si iubeste in umbra Centrului, o constructie menita sa le asigure oamenilor fascinati de ea absolut totul, de la produse de consum pina la „senzatii naturale”: muscatura gerului, mingiierea soarelui, ba chiar sentimentul de a se gasi in pestera din mitul platonic, model restrins al unei lumi in care intoarcem spatele realitatii, privind halucinantele umbre deformate aruncate pe un zid.

John Ernst Steinbeck Jr. s‑a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. A urmat cursurile Universităţii Stanford şi a debutat în 1929 cu romanul Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 a publicat volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, i‑a apărut romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Nehotărîţii sorţi ai bătăliei (1936) şi clasicul Şoareci şi oameni (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 a văzut lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i s‑a decernat Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii a publicat Luna a apus (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin 40 de state americane în compania căţelului său, Charley, a scris volumul Călătorii cu Charley. În acelaşi an i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a încetat din viaţă în 20 decembrie 1968.

Andrei Crăciun (n. 1983) este ziarist, poet, eseist, dramaturg şi prozator. Are studii superioare în administraţie publică, ştiinţe politice, istoria ideilor şi mentalităţilor, cultură şi civilizaţie ebraică. A studiat la Bucureşti, Madrid şi Tel Aviv. Şi-a marcat epoca în gazetărie, fiind desemnat, pe rînd, talentul anului, cel mai bun tînăr jurnalist de cultură, editorialistul anului şi reporterul anului, între 2005 şi 2012. În prezent este doctorand în ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati. La Editura Polirom, a mai publicat poemele-roman Aleea Zorilor (2017) şi Şi fericirea era obligatorie (2019) şi biografia romanţată Cioran. Ultimul om liber (2020).

Femei singure, publicat cu doi ani inainte ca Cesare Pavese sa se sinucida, a primit cel mai apreciat premiu italian pentru literatura: Premiul Strega.