Bibliografie şcolară

„În Creangă, fiecare român se recunoaşte ca atare, cu tot ce are mai de preţ al lui. În Creangă, fiecare se simte crescut om întreg, la statul fiinţei lui adevărate.Vorbirea lui e graiul pe care simţi c-ar trebui să-l vorbeşti, simţirea lui e simţirea cea dintâi care te cuprinde, înainte de a te potrivi lăuntric altor calapoade sufleteşti. Liniştea lui, echilibrul lui intern, seninătatea în rezistenţă împotriva încercărilor, gluma sunt însuşirile românului din balade şi poveşti. Prin Creangă, românul intră în universalitate.“ — MIRCEA VULCĂNESCU

Comedia este genul predominant in opera lui Caragiale. Umorul imbraca cele mai variate forme: de la comicul de limbaj la comicul de situatie; de la ironia comentariilor si a naratiunii la constructia personajelor desuete sau grotesti. Ceea ce este specific lui Caragiale este pozitia fals neutra, fals echidistanta pe care o adopta fata de personajele sale.

Intoarcerea din rai se numără printre romanele pe care Eliade le-a dedicat generației sale și frământărilor ei. Neliniștile, dezamăgirile și criza de repere care au marcat „Generația ’27“, adică tânăra elită intelectuală interbelică, sunt fermentul unui „rău de epocă“ ce face ca personajele cărții să-și dorească înnoirea, schimbarea cu orice preț, mergând până la redefinirea omului însuși. Însă născută, parcă, sub zodia fatalității, generația care credea că i se refuzase „raiul“ se afla la un pas de căderea în abis.

Romanul adolescentului miop poate fi socotit drept fila de început a cronicii vieții, operei și sistemului de gândire ale lui Mircea Eliade, cea dintâi înregistrare în scris, transfigurată prin literaturizare, a construirii de sine fără de care nici o personalitate nu rămâne în conștiința lumii și nici un creator nu e cu adevărat mare. Contradicțiile, frământările și incertitudinile de tot felul nu sunt niciodată mai puternice decât în adolescență. Să le învingi, să faci din ele trepte ale cunoașterii și autocunoașterii – iată o dovadă de eroism autentic, de triumf al voinței, prevestind omul excepțional de mai târziu.

Definind literatura drept „fiică a mitologiei“, Mircea Eliade și-a conceput nuvelele de factură fantastică drept spații în care cotidianul și mitul converg, cele două rămânând, totuși, opuse unul celuilalt. O astfel de proză învestește realul cu un întreit mesaj: estetic, mitologic și fantastic, iar cititorul, deopotrivă cu personajele, ajunge să cunoască o altă experiență a timpului și spațiului. În nuvele precum La țigănci, Pe strada Mântuleasa sau În curte la Dionis, Bucureștiul interbelic e conceput ca spațiu mitic, în care fantasticul impregnează cotidianul. Drumul inițiatic e presărat cu labirinturi care condiționează prin probe accesul neofitului la porțile spațio-temporale (La țigănci) și cu personaje a căror identitate mundană e dublată de una fabuloasă (Pe strada Mântuleasa), pentru ca eroi precum Leana și Adrian – de fapt, încarnări ale cuplului mitologic Orfeu–Euridice (În curte la Dionis) – să se regăsească, supuși imuabilei coerciții a mitului eternei reîntoarceri.

Povestirile din această colecție explorează diverse teme, inclusiv viața de zi cu zi în America rurală, aventurile și peripețiile personajelor și satira socială. Autorul Mark Twain este cunoscut pentru abilitatea sa de a combina umorul său inteligent cu observațiile asupra naturii umane și societății.

„Din lumea celor care nu cuvântă” este o carte de schiţe şi de povestiri scrise de Emil Gârleanu (1878-1914), apărută la Editura Corint şi recomandată elevilor pentru lectură. Prima ediţie a volumului a apărut în anul 1910. „Din lumea celor care nu cuvântă” este un volum de scrieri despre natură, despre fiinţele necuvântătoare, Emil Gârleanu reuşind să dea viaţă animalelor, păsărilor şi tuturor plantelor din natură.

Ion Luca Caragiale (1852–1912) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, profesor, comentator politic, ziarist, dar și sufleur, revizor școlar, corector, registrator, copist sau patron de berărie. Este considerat cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor și unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Anton Pann s-a născut în jurul anilor 1796-1798[8] în localitatea Sliven, Imperiul Otoman (astăzi în Bulgaria), un târg însemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stâng al râului Tundja. Tatăl său era de meserie căldărar. El avea ca nume de familie Petrov și purta prenumele Pantelimon, uneori transcris „Pandele”, „Pantoleon” sau „Pantaleon”, cum afirmă într-un studiu Tudor Vianu.

Ioan Slavici (1848-1925) este considerat, alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, cel de-al patrulea clasic al literaturii române. Celebru pentru nuvelele sale, printre care se numără Moara cu noroc şi Pădureanca, Slavici a jucat un rol esenţial în istoria romanului autohton, cel mai cunoscut roman al său fiind Mara (1870).

Mara este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile, in confruntarea cu indivizii pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupunere. Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata, in aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el. - N. Manolescu

Cuprins: • Tabel cronologic de Al. Piru • Nota asupra editiei

Recreatia mare reuneste multe dintre povestirile lui Mircea Santimbreanu. Personajele cartii sunt de doua feluri: pozitive si negative. Avem pe de o parte galeria celor care sunt harnici, care sar in ajutor, invata bine, la plantatul pomilor fructiferi etc. De cealalta parte sunt corigentii, chiulangii, indisciplinatii care soptesc, copiaza, deranjeaza lectia, distrug natura, isi mint parintii.

Minunata lume a cartilor va asteapta s-o descoperiti si s-o indragiti, sub indrumarea dascalilor si a parintilor vostri! In paginile acestei carti veti gasi o sumedenie de personaje dintre cele mai diverse, de la sugubatul Pacala si amuzantul prichindel Habarnam la viteazul Praslea, poznasul Pinocchio si inteleapta furnicuta din celebra fabula a lui La Fontaine. De la fiecare dintre ele veti avea cate ceva interesant si folositor de invatat, iar daca veti parcurge cu constiinciozitate acest volum, veti putea sa luati cele mai mari note din clasa la disciplina limba si literatura romana!

Coliba unchiului Tom, este un roman despre viata sclavilor negri din America. Actiunea romanului se petrece in Kentucky, unde, Shelby, un fermier bun la inima este obligat sa-si vanda din sclavi pentru a acoperi unele datorii. In consecinta, decide sa ii vanda pe Tom si Harry, fiii Elizei. Cand Eliza a auzit ca fiii sai urmeaza sa fie vanduti, a fugit de la ferma impreuna cu unul din ei in Canada. Sotul ei, Harris, a urmat-o.

Tom nu a dorit sa fuga, deoarece ii era mila de starea in care ajunsese fermierul. Tom a fost vandut crudului Simon Legree, care l-a torturat pentru ca il banuia ca ajutase alti sclavi sa fuga. In timp ce tragea sa moara, Tom i-ar fi spus acestuia: "Va iert din adancul inimii“.

Eliza si Harris au ajuns in sfarsit in Canada, apoi s-au indreptat spre Liberia, in Africa.

Cartea este si o dramatizare a vietii oamenilor din Africa si se bazeaza pe un adevar fundamental. Astfel, Coliba unchiului Tom a avut un impact semnificativ atat asupra celor pro, cat si a celor impotriva miscarii de emancipare a sclavilor. Unii au afirmat ca, daca nu ar fi aparut Coliba unchiului Tom, nu ar fi avut loc un razboi civil. - Lucian Pricop

Terminasem de tradus The Fighting Angel, cand a inceput sa ma obsedeze subiectul unui roman. Cateva zile m-am zbatut cautandu-mi un colt linistit, mutandu-ma dintr-o sala in alta, incercand zadarnic sa scriu. In cele din urma, am gasit, la ultimul etaj, o odaita nelocuita, in care dormise pana de curand unul dintre detinuti, bolnav grav de tuberculoza, si care fusese transportat la Spitalul Militar din Miercurea-Ciuc. Mi-am adus o masuta si m-am apucat de scris Nunta in cer chiar in noaptea aceea, la o lampa fumeganda de gaz. Treptat, lagarul amutea; nu se mai auzeau decat sentinelele patruland dincolo de sarma ghimpata si, din ceas in ceas, pasii celor care se duceau sa se roage. Catre miezul noptii, imi faceam o cafea si continuam sa scriu pana la 2-3 dimineata. Curand insa, a inceput sa se faca frig si, cum odaia era neincalzita, imbracam doua sau trei pulovere si imi puneam si paltonul lui Nae Ionescu pe umeri.

Ma apucasem de scris pe la mijlocul lunii septembrie. Pe nesimtite, m-am trezit ca venise toamna; padurea din spatele lagarului ruginise si Muntii Odorheiului se zareau tot mai anevoie, inecati in bruma. […]

Nae Ionescu ma intreba uneori "cum merge". Ii spuneam ca visez un "roman de dragoste" care sa nu semene cu nimic din ce scrisesem pana atunci; o dragoste care era si ar fi trebuit sa ramana "perfecta”, daca n-ar fi intervenit un element mistic, si anume dorinta de a o prelungi indefinit intr-o durata biologic-temporala, facand-o "roditoare". - Mircea Eliade

Prima parte - Se misca tara! prezinta toate etapele premergatoare si acumularile de energie populara, in timp ce Partea a doua - Focurile descrie chiar momentele desfasurarii rascoalei taranesti. Titlurile capitolelor au valoare simbolica: Rasaritul, Pamanturile, Flamanzii. Autorul surprinde foarte exact ceea ce psihologul francez Gustave le Bon numea la psychologie de la foule (,,psihologia multimii").

Grigore Bajenaru (1907-1986)

Nascut la 13 decembrie 1907, Cocioc-Snagov, judetul Ilfov, absolva succesiv liceul bucurestean "Gheorghe Lazar" (1926) si Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti (1930), dupa care incepe o cariera didactica ca profesor la Scoala primara de baieti nr. 17 "Marele Voevod Mihai", initial numita "Principele Mihai", unde tatal sau era director, in paralel publicand studii critice despre operele lui N. Filimon, Delavrancea si Mihai Eminescu. Debutul literar se va produce in 1923, in paginile revistei Lumea copiilor, iar in volum in 1924, cu o serie de povestiri intitulata Din tara basmelor. Colaborator constant al revistei Universul copiilor inca de la primul numar. Devine celebru cu romanul dedicat vietii de liceu Cismigiu et comp., succes atins ulterior cu Buna dimineata, baieti! cu aceeasi tematica liceana, dar din perspectiva de profesor. Scrise intr-o maniera alerta, pigmentate de un limbaj tipic scolar, reliefand evenimente si comportamente tipice unei varstei rebele, Grigore Bajenaru si-a gasit rapid publicul sa-i savureze, pe buna dreptate, anecdotica stilistica. Cronologic editorial, intre cele doua romane se intercaleaza o serie de povestiri istorice, construite pe un filon fictional si tributare unui conformism stilistic. A incetat din viata la 5 februarie 1986, la Bucuresti.

Grigore Bajenaru (1907-1986)

Nascut la 13 decembrie 1907, Cocioc-Snagov, judetul Ilfov, absolva succesiv liceul bucurestean "Gheorghe Lazar" (1926) si Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti (1930), dupa care incepe o cariera didactica ca profesor la Scoala primara de baieti nr. 17 "Marele Voevod Mihai", initial numita "Principele Mihai", unde tatal sau era director, in paralel publicand studii critice despre operele lui N. Filimon, Delavrancea si Mihai Eminescu. Debutul literar se va produce in 1923, in paginile revistei Lumea copiilor, iar in volum in 1924, cu o serie de povestiri intitulata Din tara basmelor. Colaborator constant al revistei Universul copiilor inca de la primul numar. Devine celebru cu romanul dedicat vietii de liceu Cismigiu et comp., succes atins ulterior cu Buna dimineata, baieti! cu aceeasi tematica liceana, dar din perspectiva de profesor. Scrise intr-o maniera alerta, pigmentate de un limbaj tipic scolar, reliefand evenimente si comportamente tipice unei varstei rebele, Grigore Bajenaru si-a gasit rapid publicul sa-i savureze, pe buna dreptate, anecdotica stilistica. Cronologic editorial, intre cele doua romane se intercaleaza o serie de povestiri istorice, construite pe un filon fictional si tributare unui conformism stilistic. A incetat din viata la 5 februarie 1986, la Bucuresti.

„La data publicării, Craii de Curtea-Veche au apărut ca o operă bizară, fascinantă, rău construită. Azi, «reaua construcție» ni s-ar părea ca atare modernă, dacă n-am descoperi în acest roman ascunsa lui construcție și desigur, tocmai fiindcă își admiră secreta arhitectură a operei, Mateiu Caragiale se consideră pe sine un «magnific» autor. (…) Limba lui Mateiu Caragiale este de o inflorescență purulentă, ce o așează lângă poezia colcăind de miasme a lui Jean Genet. Orhidee înăbușite de purpura soarelui-răsare mocnindu-și parfumele, pâlpâindu-și jăraticul unanim și ucigător, cu grijă întreținut prin veacurile depravării, crimei și lâncezirii prospere. Rareori în literatura română o operă s-a bucurat de un mai grabnic, mai ezoteric succes precum Craii de Curtea-Veche.” (I. Negoițescu)

„Nu există niciun roman care să fi fost la fel de prost citit ca Rusoaica lui Gib Mihăescu. Inclusiv de către critica literară a anilor ‘30 din secolul trecut. Despre critica de după război e greu de vorbit. Tipărit în 1933, romanul n-a fost reeditat niciodată în timpul comunismului. Nici măcar în ediţiile critice. Motivul este în primul rând titlul. Cu toată «despărţirea» politică a regimului de la Bucureşti de Uniunea Sovietică din aprilie 1964, liderii comuniști români au continuat să menajeze până la sfârşit «marea ţară prietenă», era formula obişnuită, de la Răsărit, interzicând orice referire directă. Rusoaica e un roman captivant, care se citeşte cu plăcere, dincolo de toate sofisticatele consideraţii ale criticilor. E un roman de aventuri şi de iubire, despre un tânăr care îşi ia dorinţele drept vise şi iluziile drept idealuri. Cu toţii, la o anumită vârstă, păţim acest lucru. Şi până să ne fie ruşine de păţania proprie, ne desfătăm cu nemaipomenitele paţanii sentimentale ale locotenentului Ragaiac.” (Nicolae Manolescu)

Prefata (Poporul roman nu vorbea „nici asa de frumos, nici asa de bine" pana la Ispirescu), fisa biobliografica, referinte critice si nota asupra editiei de Lucian Pricop

Numele lui Ispirescu se identifica cu Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, cu Balaurul cu sapte capete si, indiscutabil, cu capodopera lui, Praslea cel voinic si merele de aur. De un veac si jumatate parintii le citesc copiilor povestile tipografului bucurestean, profesorii de literatura romana le explica elevilor semnificatiile culturale ale personajelor si ale actiunilor acestora, iar filosofii le generalizeaza mesajul. Nu exista vreun alt basm romanesc decat Tinerete fara batranete si viata fara de moarte asupra caruia sa se fi oprit atatia comentatori, de la cel ingenuu romantic al lui Eminescu si sfarsind cu cel ingenuu modern al lui Noica.

Lucian Pricop

Felix Sima, un tânăr de optsprezece ani, vine în București la unchiul său Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de Medicină. Aici îi cunoaște pe membrii familiei și pe un prieten al acestora, Leonida Pascalopol, fi ind atras în mod special de Otilia, fi ica vitregă a bătrânului. În timp ce Felix este prins între dragostea pentru Otilia și aplecarea către studiu, Otilia, la rândul ei, oscilează între afecțiunea pentru prosperul și galantul Pascalopol și atracția pentru tânărul, dar neexperimentatul Felix. Roman citadin de tip clasic și balzacian, Enigma Otiliei este, dincolo de povestea de dragoste a celor doi tineri protagoniști, o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, apar ținând unuia dintre cei mai mari critici și istorici literari români.

Costache Negruzzi exista in constiinta publicului cititor gratie nuvelei romantice Alexandru Lapusneanul. Nu exista, de altfel, in proza romaneasca vreun alt text care sa reuseasca o mai echilibrata dozare a observatiei psihologice, a sociologiei multimilor, a teatralitatii gesturilor. Dincolo de caracterul ingrosat romantic al eroului central, geniul raului se manifesta cu o suma de gesturi patetice, contradictorii, animate toate de o singura tulburare majora: betia puterii. Lucian Pricop

„Cititorul din peşteră” a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

„Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

„O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU

Crescuta dupa moartea parintilor ei de o ruda indepartata, matusa Dete, preocupata numai de propriul castig, Heidi este adusa pe neasteptate in casuta din munti a bunicului sau. Ea este dezorientata si speriata de atitudinea bunicului sau morocanos. Dar inocenta copilareasca si firea ei blanda o ajuta sa inlature repede bariera dintre ea si bunic.

Initial, prozele cuprinse in Momente au avut o relatie privilegiata cu realitatea imediata, cu lumea romaneasca traitoare intre 1870 si 1900. Treptat, aceasta functie de reprezentare, de transpunere a unui instantaneu s-a pierdut, accesul cititorilor la evenimentul in sine fiind estompat. Caragialesca este insa senzatia ca azi vedem aceste texte drept analize de adancime pentru lumea noastra de dupa 2000.

In "Corigent la limba romana", locvacitatea se imbina cu un fir de melancolie, care da cartii, interesanta si ca document, o oarecare nobleta. Dar "miticismul" este si aici in toi, potrivit pana la un punct cu copilaria unui roman in preajma Oltului, replica mai zgomotoasa a "medelenismului" lui Ionel Teodoreanu. Este plina de haz scena tezei la limba romana. Eroul, elev in clasa a VI-a, avand a scrie despre "Umbra lui Mircea. La Cozia", isi aduce aminte ca manastirea n-are turnuri si ca umbrele turlelor nu cad peste apa Oltului. Izbit in certitudinile lui, profesorul da pe usa afara pe junele critic...

„Creangă e un scriitor cult, şi cazul exagerat ce se face de izvoarele populare ale basmelor lui e un exemplu de erudiție searbădă. Creangă trebuie absolvit de nefericita calificare a junimiștilor («scriitor poporal») și comparat cu marii noștri autori, cu Caragiale și cu Sadoveanu”. (Nicolae MANOLESCU)

„Au trecut mai bine de 75 de ani de la apariția (în 1927) a romanului Ciuleandra, dar narațiunea şi sensurile ei simbolice își dovedesc o excepțională vitalitate. Posteritatea a făcut, printr-o serie de argumente și conjuncturi imprevizibile, ca micul roman rebrenian să devanseze cota marii, impecabilei și recii construcții din Răscoala, pentru ca astăzi Ciuleandra să poată fi așezat, fără vreo manevră de supralicitare, în preajma capodoperelor Ion și Pădurea spânzuraților pe care timpul nu le-a clintit din prima linie valorică a operei prozatorului ardelean.” (Ion Simuț)